Înainte să vadă câștigul, fratele mai mare simte o pierdere la nașterea celui de-al doilea copil

ce ne facem cu bebeluși miruna ioani

Poate credeați că doar mamă-sa are un bebeluș în burtă. Nici vorbă. Și Tudor are unul. Îl simte cum mișcă, îl aude cum vorbește, uneori cere de mâncare, alteori e sătul de mâncare și are poftă de-un orez cu lapte.

Mă rog, într-o seară, în Sibiu, toți în jurul lui. Nu mai știu de la ce a pornit discuția, dar el plusează, că are chiar doi bebeluși în burtă. Ba nu, trei are, și mai mulți. Pune o mână-n șold și fața aia serioasă, ca un profesor care te scoate la tablă:

-Ce ne facem noi, mami, cu așa munți bebeuși? Și numa două țiți!


Fratele mai mic sau sora mai mică e un câștig la casa omului, sunt ferm convinsă de asta. Și nu mă refer la bugetul familiei, nici vorbă de așa ceva. Deși, cred că, la nevoie, aș renunța la înghețata mea, să le-o dau copiilor mei, și știu că multe mame simt asta. Posibil, și tați 🙂

Am citit prea puține despre venirea pe lume a copilului numărul doi, nu mă simt deloc pregătită rațional, probabil nici emoțional. Mi se pare că toată lumea, inclusiv eu, iubește doar copilul cel mare acum și am senzația că mama trebuie să compenseze această iubire pentru copilul cel mic și nenăscut. Apoi, imediat apoi, mă simt vinovată pentru acest gând și sunt sigură că asta e calea precisă spre a face diferențe între cei doi copii ai mei. Imediat mă năpădăște teoria, că a face diferențe între copii e normal, e omenesc și că cine zice că asta e o prostie nu trăiește în realitatea pruncilor săi. Chiar dacă tu pari să fii același om, de fapt, mama primului meu copil nu este aceeași cu mama celui de-al doilea.

Avem contexte diferite, personalități diferite, situații diferite, și mai multe nopți nedormite. E absurd să pretindem că ne creștem cei doi copii la fel, când cam totul în jur e diferit. Deși, poate sunt aceleași sandale și același cărucior, dar cam atât. Și nici asta nu e tocmai la fel, dacă ne gândim că primul copil le-a avut noi, al doilea le primește reciclate.


-Mami, viau să mă mănânci di-adevă-atelea (de-adevăratelea).
-Cum așa, pui de om?
-Să ajung și eu în butică, să-l văd pe fățiorul meeeu.


De fiecare dată când Tudor zice cu glasul lui duios ”fățiorul meeeeu” și râde până și cu vârful năsului, se naște în mine și speranța. Văd câștigul, parcă e în fața ochilor mei. Știți, adesea mă gândesc la viitoarea lui soție sau partener sau cum i-om zice. Oare s-o fi născut? Oare îi merge bine? Oare simte că o iubește mama ei? Aș vrea să aibă o viață bună, o copilărie frumoasă, plină de râsete și de părinții ei. Apoi mă gândesc că un alt partener al lui în viață, desigur, partener într-un alt sens, o să fie tot copilul meu. Crescut de mine. Și că o să-i meargă bine, o să-l iubească mama lui. O să aibă o copilărie frumoasă, plină de părinți și bunici și cele mai bune lucruri pe care avem să i le dăm. Și că mingea e-n terenul meu cu această relație frățească. Să se înțeleagă ei doi. Să fie așa cum e bine frații să fie. Apropiați, prieteni buni, o nădejde reciprocă. Sfetnici de suflet, coechipieri. De fiecare dată când aud că doi frați au împreună o afacere, îmi crește inima încă un pic. Când aud că ”a ieșit cu frate-său” la o bere, iar se aprinde speranța în capul meu. Sau când îmi povestește mama de doi pacienți de-ai ei, de 10 ani, care merg și la wc împreună. Mi se pare minunat. Când una dintre asistente mi-a povestit că și-a făcut casă lângă cea a fratelui ei. Că-l sună și acum pentru sfaturi și că e cel mai bun prieten al ei. Văd speranța, câștigul, viitorul.

Însă, ce îmi doresc, de fapt, e să le vadă el. Fratele cel mare, primul copil al meu.

Articolul anterior

Atenție, gravide! E epidemie de parvovirus sau ”sindromul obrajilor pălmuiți”

Articolul următor

Cum punem corect casca de bicicletă pe capul copilului, ca să fie de protecție, nu numai de decor

13 Comentarii

  1. Oana

    Cred că le va vedea, pt că voi sunteți părinții. E ceva ce știu unii părinți să facă pt frați, de se creează THE BOND. Și sunt convinsă că veți reuși și voi.

    • Daca stii unde e scrisa reteta, I am waiting…

      • Capra cu mai multi iezi

        Ce frumos ai scris! O să fie minunat pentru toți, iar Tudor va avea numai de câștigat, iubirea asta se tot înmulțește. Puiul nostru m-a întrebat zilele trecute (4 ani): “Mami, dar noi când mai naștem un bebeluș?” 😃

  2. Draga Miruna, am vrut sa-ți scriu atâtea .. dar atunci când am început sa scriu mi-am dat seama ca suntem unici și fiecare reacționează in felul lui la orice.
    Sa fii iubire in tot ce faci și atunci o sa-ți iasă! Atât.
    🤗✨🌹

  3. Toate aceste sentimente ale tale sunt normale. Inclusiv cel de vinovatie. 🙂
    Sunt diferiti, ii iubim diferit. Nu calitativ, nici cantitativ. Pur si simplu altfel. Nevoile lor vor fi diferite, deci vei raspunde diferit, deci altfel. 🙂 Ba chiar sunt perioade mai dificile raportat la unul dintre ei cand, natural, te vei duce spre celalalt sa iti incarci bateriile.
    Diferente poti sa faci, in sensul ca lu’ unu ii place muzica, lu’ altu ba. Si de aici inclusiv timpul petrecut impreuna va fi diferit. Nu e sanatos sa faci diferente cantitative si calitative – tie iti pun in farfurie si gata, te las sa mananci singur tot timpul ca ma duc s ma giugiulesc cu frate-to pe canapea ca imi place mai mult de el. Sau lui ii cumpar de toate, tie nimic. (Noi am inceput sa ii cumparam si celui mic lucruri noi. Are doi ani si are si el nevoie sa aleaga ce ii place. Da, sufera oleaca bugetul, dar castiga psihicul copilului.)
    In functie de ordinea nasterii, toti dezvoltam o trauma. Cum o integram tine de parinti si de psihicul nostru, care e o loterie. Doar pentru ca in primele x luni e bine, nu inseamna ca nu vor aparea frecusuri niciodata. Doar pentru ca in primele x luni e groaznic, nu inseamna ca nu o sa fie bine vreodata.
    Alor mei le-am explicat ca e normal sa aiba momente cand nu vor sa il vada pe celalat sau nu se plac. Nici macar nu e nevoie sa se iubeasca. Doar ca atata vreme cat locuiesc la noi in casa sa se poarte politicos unul cu altul. Functioneaza tare bine si chiar li se face dor unul de altul. 😉
    Cel mare intotdeauna te va vrea iar doar pentru el. E normal.
    Si tot din ograda proprie zic ca atunci cand cea mare a avut indoieli legate de frate (fratele avea deja aproape doi ani), nu s-a purtat urat cu el, ci cu mine. Si pe mine m-a intrebat de ce am mai facut un alt copil, de ce ea nu a fost suficienta.

    Tot ce conteaza e sa ii ascultati si sa ii sprijiniti. Atat vreme cat nu va faceti idei preconcepute in cap despre cat de simplu si perfect o sa fie, o sa fie bine pana la urma. 🙂

    • Carmencita

      Ce frumos ai scris!
      Woaa….o lacrima mi-a apărut cand ai scria ca te-a întrebat ea de ce nu a fost suficientă.
      Eu încă cuget daca o sa avem 2.

  4. dia

    Piticul meu de-o vârsta cu al tău zice clar ca nu vrea nici un bebelus in burta la mine😀ca vrea ca mami sa poată sa stea doar cu el și sa mergem peste tot împreuna ca pana acum😅simte el cum ar fi lol. Adevarul e ca nu are cum sa fie ușor la început pentru fratele mai mare la așa o vârsta mică. Ei suferă când atenția merge in alta parte. Dar cu multă dragoste și răbdare o sa treceti cu bine.

  5. Sad

    Plang de cateva zile – o sa am al doilea bebe.

    Cum am ajuns aici e o invalmaseala de motive pe care nici mie nu mi-o explic.

    Am facut o greseala, si asta e rezultatul. La 34 de ani credeam ca nu se poate intampla asa repede, ca ar trebui sa stiu mai bine…

    Simt ca mi-am distrus viata. Nu ar fi nimic, dar am distrus si viata baietelului meu.

    Nu o sa pot face cu el mai nimic. Intre ei va fi o diferenta de 5 ani. Nici prieteni nu vor fi, sa fi fost barem 1 an sau ceva sa fi fost apropiati. Nu o sa mai mergem cu bicicleta amandoi, la muzee, la activitati…

    Cum sa ies din situatia asta?

    Daca ma intreba cineva inainte ce parere am de avort as fi zis de dreptul la viata bla bla.

    Acum cu siguranta imi retrag cuvintele. Nu ai si tu dreptul la viata ta?

    In fine, sotul e mega incantat deci nu pot face asta. Ar fi gresit deci nu pot face asta.

    Cand ma gandesc la sansele pe care le rapesc baietelului meu. Financiare. Emotionale. La singuratatea pe care va trebui sa o suporte cand parintii sunt ocupati cu altcineva.

    Nici macar o camera nu va mai avea pt ca un apt cu 3 camere e tot ce ne permitem si nu va putea avea camera lui.

    Recitesc articolele tale ca o umbra mica de speranta. Dar sincer e ca un chibrit aprins intr-o pestera si deja ma arde la degete.

  6. Mihaela

    Tocmai am aflat ca sunt insarcinata cu al doilea bebe. De atunci plang continuu.

    Efectiv nu vreau asta – nu vreau sa stric si putinul echilibru pe care il am cu baietelul meu de 4 ani.

    Nu vreau sa ii rapesc copilaria sa stea dupa o mama insarcinata si lauza cand ar putea sa se joace cu o mama doar a lui.

    Urasc ca va trebui sa imparta totul pana si camera – da, eu am fost singura la parinti – si cel mai rau, urasc ca va trebui sa ma imparta pe mine.

    Urasc ca in loc sa ma bucur de el si de manutele si imbratisarile lui va trebui sa am grija de alt copil care mi se pare acum atat de strain.

    Urasc ca mi-am complicat viata din propria prostie.

    As face avort dar sotul e ffff incantat. In teorie nu sunt de acord cu avortul si nu as face dar acum simt ca ma apar pe mine si copilul meu. Nu vreau sa trec iar prin grijile de “e sanatos copilul?”

    Sunt in depresie? Nu, sunt in nemultumire. Jale. Vinovatie.

    Sa fac avort? Imi tot rasuna intrebarea in minte.

    Ma programez ca voi fi fericita, ca e un moment de implinire – si apoi ma trezesc noaptea in atacuri de panica. Visez fata acuzatoare a copilului meu, tristetea din ochi, neglijenta.

    Nu pot face avort, nu stiu de ce tot ma gandesc la asta. Sotul e atat de incantat, cum ii pot omori copilul? Cum il pot omori pe al meu?

    Ma simt ca un condamnat la moarte – imi petrec fiecare zi cu copilul meu ca si cum ar fi ultima. Banuiesc ca exagerez dar asa simt.

    Sunt un om rau ca am ajuns aici. Mai citesc experientele tale si ale altora si imi fac bine, aduc putina lumina, doar ca sunt ca lumina de la un chibrit in pestera si deja simt cum ma arde la degete.

    • Salut, citesc la tine un zbucium intens și multe gânduri care dor. Vorbești de a doua sarcină, de parcă ar fi cel mai mare rău pe care o mamă l-ar putea face copilului ei. Da, multe se vor schimba, dar nu toate în rău. Ci doar în altfel. Sigur că eu nu sunt nimeni, să îți spun ce să faci. Asta doar tu știi.

      Ce pot eu să îți spun e cum a fost la mine, poate te ajută cu ceva. Da, relația cu primul copil s-a schimbat, cred că e normal, mă așteptam. Dar am făcut tot ce mi-a stat în putere să fiu, să iubesc, să oblojesc. Dacă am reușit total? Probabil că nu. Dar asta e ok, cred că trăgând linie, avantajele de a avea un frate sau o soră sunt mai mari decât să nu. Asta cred eu.

      Iar noi judecăm totul doar prin prisma primului copil, uitând că și al doilea e un omuleț, eu așa am pățit. Zicem că al doilea copil e un cadou pentru primul, când, în realitate, e mai degrabă învers. Fratele mai mare e cadoul suprem. Cel mic al nostru e fascinat de fratele lui, vrea tot ce vrea el, unde e el, cum zice el. E zeul suprem.

      Sunt multe părți, pe unele nici nu ți le poți imagina acum. Sper să iei cea mai bună decizie pentru voi. Mai scrie-mi.

      • Mihaela

        Multumesc ca mi-ai raspuns, ca ai luat din timp.

        Mi-au placut mult articolele, au dat putina speranta, atat cat poate un articol. Ma bucura ca sunt si oameni multumiti de situatia asta.

        Da, stiu ca suna urat, dar mi se pare o tragedie.

        Sunt singura la parinti. Mama mea a fost tot singura si mereu s-a felicitat ca a fost singura, ca nu a impartit nimic cu nimeni, ca ii e mila de cei cu doi sau mai multi copii si nu imi dorea asa ceva.

        Cand i-am spus mi-a spus ca ea nu ma poate ajuta (stiam asta, e in varsta si se misca greu – o inteleg) si ca asta e, acum sa fac ce pot sa fie ok si sa fie sanatos. Ca o sa compenseze atentia pentru primul.

        Da, sunt constienta ca m-a influentat asta si e parte din atacul de panica.

        De asta m-a impresionat ca tu, singura la parinti crezi asta.

        Nu cred nici ca vor fi prieteni – e diferenta de 5 ani intre ei. Interese complet diferite. O sa vada doar o povara – ceva ce il priveaza de energia mamei. Nici nu stiu cum o sa ma descurc cu serviciu si 2. Nu am nici carnet. E efectiv o situatie rea – se poate si mai rea dar e rea. Macar sotul ma sprijina si promite sa faca ce poate.

        Imi pare rau de rant – psihologul ma asigura doar ca va fi bine, am resurse nebanuite – nu ma face sa ma simt mai bine. Mama nu ma poate ajuta, sotul s-a intristat enorm cand i-am zis si incerc sa fiu bucuroasa de fata cu el. Efectiv simt ca nu am pe nimeni.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 160 queries in 0.374 s