Poate credeați că doar mamă-sa are un bebeluș în burtă. Nici vorbă. Și Tudor are unul. Îl simte cum mișcă, îl aude cum vorbește, uneori cere de mâncare, alteori e sătul de mâncare și are poftă de-un orez cu lapte.
Mă rog, într-o seară, în Sibiu, toți în jurul lui. Nu mai știu de la ce a pornit discuția, dar el plusează, că are chiar doi bebeluși în burtă. Ba nu, trei are, și mai mulți. Pune o mână-n șold și fața aia serioasă, ca un profesor care te scoate la tablă:
-Ce ne facem noi, mami, cu așa munți bebeuși? Și numa două țiți!
Fratele mai mic sau sora mai mică e un câștig la casa omului, sunt ferm convinsă de asta. Și nu mă refer la bugetul familiei, nici vorbă de așa ceva. Deși, cred că, la nevoie, aș renunța la înghețata mea, să le-o dau copiilor mei, și știu că multe mame simt asta. Posibil, și tați 🙂
Am citit prea puține despre venirea pe lume a copilului numărul doi, nu mă simt deloc pregătită rațional, probabil nici emoțional. Mi se pare că toată lumea, inclusiv eu, iubește doar copilul cel mare acum și am senzația că mama trebuie să compenseze această iubire pentru copilul cel mic și nenăscut. Apoi, imediat apoi, mă simt vinovată pentru acest gând și sunt sigură că asta e calea precisă spre a face diferențe între cei doi copii ai mei. Imediat mă năpădăște teoria, că a face diferențe între copii e normal, e omenesc și că cine zice că asta e o prostie nu trăiește în realitatea pruncilor săi. Chiar dacă tu pari să fii același om, de fapt, mama primului meu copil nu este aceeași cu mama celui de-al doilea.
Avem contexte diferite, personalități diferite, situații diferite, și mai multe nopți nedormite. E absurd să pretindem că ne creștem cei doi copii la fel, când cam totul în jur e diferit. Deși, poate sunt aceleași sandale și același cărucior, dar cam atât. Și nici asta nu e tocmai la fel, dacă ne gândim că primul copil le-a avut noi, al doilea le primește reciclate.
-Mami, viau să mă mănânci di-adevă-atelea (de-adevăratelea).
-Cum așa, pui de om?
-Să ajung și eu în butică, să-l văd pe fățiorul meeeu.
De fiecare dată când Tudor zice cu glasul lui duios ”fățiorul meeeeu” și râde până și cu vârful năsului, se naște în mine și speranța. Văd câștigul, parcă e în fața ochilor mei. Știți, adesea mă gândesc la viitoarea lui soție sau partener sau cum i-om zice. Oare s-o fi născut? Oare îi merge bine? Oare simte că o iubește mama ei? Aș vrea să aibă o viață bună, o copilărie frumoasă, plină de râsete și de părinții ei. Apoi mă gândesc că un alt partener al lui în viață, desigur, partener într-un alt sens, o să fie tot copilul meu. Crescut de mine. Și că o să-i meargă bine, o să-l iubească mama lui. O să aibă o copilărie frumoasă, plină de părinți și bunici și cele mai bune lucruri pe care avem să i le dăm. Și că mingea e-n terenul meu cu această relație frățească. Să se înțeleagă ei doi. Să fie așa cum e bine frații să fie. Apropiați, prieteni buni, o nădejde reciprocă. Sfetnici de suflet, coechipieri. De fiecare dată când aud că doi frați au împreună o afacere, îmi crește inima încă un pic. Când aud că ”a ieșit cu frate-său” la o bere, iar se aprinde speranța în capul meu. Sau când îmi povestește mama de doi pacienți de-ai ei, de 10 ani, care merg și la wc împreună. Mi se pare minunat. Când una dintre asistente mi-a povestit că și-a făcut casă lângă cea a fratelui ei. Că-l sună și acum pentru sfaturi și că e cel mai bun prieten al ei. Văd speranța, câștigul, viitorul.
Însă, ce îmi doresc, de fapt, e să le vadă el. Fratele cel mare, primul copil al meu.
Oana
Cred că le va vedea, pt că voi sunteți părinții. E ceva ce știu unii părinți să facă pt frați, de se creează THE BOND. Și sunt convinsă că veți reuși și voi.
Miruna
Daca stii unde e scrisa reteta, I am waiting…
Capra cu mai multi iezi
Ce frumos ai scris! O să fie minunat pentru toți, iar Tudor va avea numai de câștigat, iubirea asta se tot înmulțește. Puiul nostru m-a întrebat zilele trecute (4 ani): “Mami, dar noi când mai naștem un bebeluș?” 😃
Miruna
🙏🏻 Si ce i-ai raspuns? :))
Ingrid
Draga Miruna, am vrut sa-ți scriu atâtea .. dar atunci când am început sa scriu mi-am dat seama ca suntem unici și fiecare reacționează in felul lui la orice.
Sa fii iubire in tot ce faci și atunci o sa-ți iasă! Atât.
🤗✨🌹
Miruna
Multumesc. Stii ca primesc.
Sa nu ma uiti.
Mirona
Toate aceste sentimente ale tale sunt normale. Inclusiv cel de vinovatie. 🙂
Sunt diferiti, ii iubim diferit. Nu calitativ, nici cantitativ. Pur si simplu altfel. Nevoile lor vor fi diferite, deci vei raspunde diferit, deci altfel. 🙂 Ba chiar sunt perioade mai dificile raportat la unul dintre ei cand, natural, te vei duce spre celalalt sa iti incarci bateriile.
Diferente poti sa faci, in sensul ca lu’ unu ii place muzica, lu’ altu ba. Si de aici inclusiv timpul petrecut impreuna va fi diferit. Nu e sanatos sa faci diferente cantitative si calitative – tie iti pun in farfurie si gata, te las sa mananci singur tot timpul ca ma duc s ma giugiulesc cu frate-to pe canapea ca imi place mai mult de el. Sau lui ii cumpar de toate, tie nimic. (Noi am inceput sa ii cumparam si celui mic lucruri noi. Are doi ani si are si el nevoie sa aleaga ce ii place. Da, sufera oleaca bugetul, dar castiga psihicul copilului.)
In functie de ordinea nasterii, toti dezvoltam o trauma. Cum o integram tine de parinti si de psihicul nostru, care e o loterie. Doar pentru ca in primele x luni e bine, nu inseamna ca nu vor aparea frecusuri niciodata. Doar pentru ca in primele x luni e groaznic, nu inseamna ca nu o sa fie bine vreodata.
Alor mei le-am explicat ca e normal sa aiba momente cand nu vor sa il vada pe celalat sau nu se plac. Nici macar nu e nevoie sa se iubeasca. Doar ca atata vreme cat locuiesc la noi in casa sa se poarte politicos unul cu altul. Functioneaza tare bine si chiar li se face dor unul de altul. 😉
Cel mare intotdeauna te va vrea iar doar pentru el. E normal.
Si tot din ograda proprie zic ca atunci cand cea mare a avut indoieli legate de frate (fratele avea deja aproape doi ani), nu s-a purtat urat cu el, ci cu mine. Si pe mine m-a intrebat de ce am mai facut un alt copil, de ce ea nu a fost suficienta.
Tot ce conteaza e sa ii ascultati si sa ii sprijiniti. Atat vreme cat nu va faceti idei preconcepute in cap despre cat de simplu si perfect o sa fie, o sa fie bine pana la urma. 🙂
Carmencita
Ce frumos ai scris!
Woaa….o lacrima mi-a apărut cand ai scria ca te-a întrebat ea de ce nu a fost suficientă.
Eu încă cuget daca o sa avem 2.
dia
Piticul meu de-o vârsta cu al tău zice clar ca nu vrea nici un bebelus in burta la mine😀ca vrea ca mami sa poată sa stea doar cu el și sa mergem peste tot împreuna ca pana acum😅simte el cum ar fi lol. Adevarul e ca nu are cum sa fie ușor la început pentru fratele mai mare la așa o vârsta mică. Ei suferă când atenția merge in alta parte. Dar cu multă dragoste și răbdare o sa treceti cu bine.