Îi ador negreala pe sub unghiile mici, aia de copil care parcă a râmat în noroi. Prima dată când am văzut-o, i-am făcut poză și am trimis-o la bunici. Ca pe un semn de ”am băiat mare și independent”. Mă topesc când îi văd frecățeii din genunchi. E semn că s-a jucat, că nu i-a păsat de detaliile astea mici. Mă bucur să văd dungi negre, de praf între pliurile pielii adunat. Alt semn că băiatul meu s-a distrat. A alergat, a transpirat, trebuie că s-a distrat. Încă îl fotografiez cu urme de cireșe pe obraji. E semn că fălcuțele lui nu au stat. Ador să îi fac duș, cu multă spumă și să-i frec bine picioarele, pe la încheieturi. Să văd apa neagră cum se scurge în canal. Să miros parfumul de curat, la final.
