Cezariana încă mă doare de fiecare dată când aud sau citesc că cineva a născut natural

Am mai mult de trei ani de la cezariană și încă mă taie în carne vie, deși jumătate de cicatrice nu se mai vede deloc. Cealaltă jumătate e ca o zgârietură veche, despre care creierul meu de medic știe că se va duce cu timpul la fel ca sora ei contralaterală. Însă creierul meu de mamă știe că unele cicatrici nu se vindecă niciodată, poate doar dacă bei destulă vodcă să le uiți. Habar n-am, nu intenționez să încerc  vreodată.

Am născut într-un spital din Marea Britanie, spun asta ca să fie clar că nu m-au grăbit medicii, nu era niciun obosit de gardă, nu voia nimeni să plece acasă să se uite la serial. Am născut într-o țară în care se naște vaginal ca regulă, cezariana acolo fiind la o cotă alarmantă de 25% (conform unor date de anul trecut). La noi, există clinici unde rata cezarienelor depășește 70%, nu se alarmează nimeni. La ei, era o vorbă care-mi plăcea: ”too posh to push”. Adică, prea fițoasă ca să împingi. Eu nu eram așa. Nici fițoasă, nici speriată. Am citit, m-am documentat, am întrebat alte femei, am fost la toate cursurile la care se putea. În facultate, am asistat la o naștere naturală că m-am dus eu în extraprogram la gine. Cu mine a mai venit o singură colegă dintr-un întreg an. Știam că într-o zi voi fi eu doamna cocoțată de pe masă și, într-un fel, abia așteptam. Să văd o cezariană pe masa de operație nici nu m-a interesat. Era departe de ceea ce planificasem pentru mine și bebelușul meu. Nu m-am dus la spital ”să vedem pe unde o ieși copilul”, eu m-am dus să-l nasc. La fel cum la permisul de conducere nu m-am dus să dau un examen, ci să-l iau. Doar că hotărârile astea nu țin de ambiție și hotărâri, aveam să aflu imediat.

Sâmbătă, pe la unșpe, am pierdut dopul și mi s-a rupt apa. Eram peste termen cu aproape 10 zile, știam că nu mai durează mult. M-am bucurat, nu mă durea nimic încă. Eram psihic așa de bine pregătită să-mi las demnitatea la ușă și să o iau când plec, că inclusiv i-am avertizat pe mama și pe soț să se țină tari la ce urmează.

Cel mai important era să trecem și eu, și bebelușul cu bine peste tot. Nu contează cum, să fim vii și sănătoși și împreună, la final.

După un travaliu de 12 ore, cu chinuri cumplite și sperieturi pe cord deschis, mi s-a spus că nu mai putem aștepta. Era duminică noapte. Nu am fost o pacientă nebună, nu am fost o mamă ambițioasă care știe ce vrea. Am avut încredere în medicii mei, în moașele pe ale căror fețe am citit groaza de fix două ori. Încă o dată și o să mor de inimă rea, nu vrei să riști nimic când e la mijloc copilul tău. Le-am zis: tăiați-mă, faceți tot ce trebuie, aveți acordul meu. N-am mai avut vreme nici de semnat hârtii.

M-au operat, în 30 de minute aveam în obraji culoarea unui perete proaspăt văruit și un bebeluș flămând în brațe. De atunci, nicio noapte nu ne-am despărțit.

Dar în dimineața aceea nu mi-am căpătat doar băiatul, ci și trauma unui cuțit în carnea mea. A fost cuțitul salvator, știu, creierul meu rațional e profund recunoscător că există cuțite și oameni care știu să le mânuiască pe pământ. Însă creierul meu de mamă și-ar fi dorit un scenariu diferit. Ora magică, skin to skin, doar noi în primele lui momente afară la aer.

Când bebelușul meu avea câteva luni, am fost invitată de o asociație care se ocupă de pregătirea și instruirea mamelor și viitoarelor mame la o conferință despre ceva. Nu mai știu decât că ne-au prezentat un film foarte documentat despre naștere: naturală și cezariană. Am plâns cu lacrimi care se spărgeau pe bebelușul de la piept, deși partea medicală a creierului meu mă îmbărbăta și îmi zicea să las prostiile și să mă bucur că suntem vii. Dar eu mă bucur, îmi venea să-i zic, normal că mă bucur, doar n-am înnebunit! Însă nu găsesc robinetul de lacrimi să îl închid.

A mai trecut o vreme, am scris pe blog cum a fost. Poate sunt și alte femei în situația de a naște în UK, precis le ajută niște informații în plus. Mi-a luat câteva săptămâni să scriu acel material, încă nu găsisem robinetul și laptop-ul meu nu era waterproof. L-am publicat, m-am mai eliberat de-o parte din vină.

Soțul meu spune că prea mult mă gândesc. Dar el e bărbat, nu sunt sigură că înțelege cu adevărat. Alte prietene însă, femei, îmi spun că trauma asta nu e a mea, ci a societății care ne spală pe creier în acest hal. Bine, dar lacrimile alea de pe obrajii mei ale cui sunt? Înțeleg perfect acest brainwash al curentului de mame care vor să fie ca ele și nu ca altcineva, fac parte din el, dar creierul meu rațional râde în sinea lui. ”Femeie proastă ce ești! În loc să te bucuri că trăiești, că ai un copil sănătos, tu te tot gândești…”

Cineva a pus pe un grup de facebook un fragment dintr-o carte despre cezariană, scrisă de un medic. Am început să citesc și am simțit cum îmi tremură bărbia și mi se umezesc ochii. Fără să vreau. Până în punctul în care n-am mai văzut să citesc. E o carte pe care ar trebui s-o plângi toată, mi-am zis, poate așa mai trece din ce simți. Ar trebui poate într-o zi, cine știe ce o mai fi.

De fiecare dată când cineva vorbește despre dezavantajele nașterii prin cezariană, inima mea se face ghem. Pentru că îmi doresc tot ce e mai bun pentru puiul meu, ca fiecare mamă normală. Și pentru că e un punct în care simt că am greșit, deși creierul meu rațional știe că am făcut tot ce am putut. Dar dacă aș fi stat mai mult în picioare? Dacă aș fi refuzat perfuzia cu ce or fi băgat în ea? Dacă aș fi cerut să nasc în apă? Deși am citit și despre asta înainte și, din câte știu de atunci, nu există foarte multe studii privind siguranța și e mai mult o modă asta cu să naștem bâldâbâc. Poate dacă luam ceva homeopate? Sau să fi picurat vreun ulei esențial. Nu fac mișto, aș fi încercat orice ar fi putut merge, atâta vreme cât nu-mi făcea vreun rău.

De curând, o prietenă mi-a spus din nou povestea nașterii ei vaginale. Nu am cerut eu să o aud. Cu detalii despre pregătiri și cu un ton care se poate doar să mi se fi părut lecțios. Mi s-a dus ca un cuțit în inimă, dacă ar ști ea cât și eu aș fi vrut! Și dați-mi voie să mă opresc o clipă, că iar nu văd bine prin ochii ăștia doi ai mei.

***

***

Apoi creierul meu rațional mi-a întins o mână: Femeia doar povestește experiența ei! Vezi ce poți învăța de acolo fără să o iei personal. Fă acest efort, parcă spuneai că ai face orice care nu strică. Let it go for once și vezi cum e de cealaltă parte a durerii.
Fă acest efort pentru ea, poate are nevoie să o spună. E prietena ta, poate are nevoie în acest moment să își amintească un lucru bun despre ea.

Creierul meu îndurerat s-a făcut mic, nu s-a dus acasă, dar cuțitul mi-a ieșit din inimă un pic. Povestea ei m-a întărit. Nu în sensul de acceptare că așa a fost, ci în sensul de acceptare că e povestea ei. Și că a mea e în alt fel. Și că asta nu mă definește în niciun fel. Uită-te la tine, mi-am spus. Uită-te ce copil minunat ai! Cât e de înțelegător, cooperant și isteț. Câte lucruri știe și cum își articulează nevoile chiar și când nu ești lângă el. Cum spune ”mi-e somn” în loc să facă un tantrum. Cum cere de mâncare în loc să-ți arunce o criză de nervi. Bine, nu de fiecare dată, are totuși trei ani și-un pic, dar de cele mai multe ori. Astea te definesc pe tine. Nu cezariana de acum trei ani.

Am ascultat-o până la final înțelegând și cu creierul meu de mamă că fiecare poveste e spusă pentru care nevoie să existe încă o dată într-un anumit moment, că noi vorbim vorbe pentru că avem noi nevoie ca gura noastră să le spună și urechile să le audă, mult mai mult decât ceilalți. Ca o îmbrățișare de cuvinte. Ca acest eseu pe care tocmai l-am scris.

N-are niciun sens să mă supăr când cineva povestește despre avantajele nașterii vaginale, doar pentru că eu am născut cu bisturiu. Ar fi ca și când m-aș supăra pe ploaie; ei nu-i pasă câtuși de puțin. Ea există în continuare, la fel cum nașterea vaginală va continua să existe cu mai puține riscuri și mai mult bine pentru mamă și bebeluș. La fel cum alăptarea va fi mai bună decât laptele praf, oricât s-ar fi străduit x sau y să alăpteze și nu i-a ieșit. La fel cum normoponderalitatea va fi întotdeauna mai sănătoasă decât obezitatea, oricât de politically corecți ne-am da noi. La fel cum fumatul va fi mereu nociv, chiar dacă unora li se pare cool pe alocuri. Chiar dacă avem prieteni grași, care fumează, nu alăptează și nasc prin cezariană. Nu înseamnă că asta îi definește pe ei. Dar nici nu e o scuză să le spunem altora să ia exemplu sau să nu vorbească despre beneficiile alăptatului, nefumatului și mâncatului echilibrat ca să nu se supere ei.

Încă mă doare cezariana de acum 3 ani. Dar nu am avut încotro. Știu că nu e vina mea, deși e greu să fac partea aia de creier de mamă să nu se simtă ca un vinovat. Când aud că o femeie alege să nască prin cezariană, tac. Mi-aș fi dorit și eu să am puterea acestei alegeri, dar mie nu mi-a fost frică nici măcar de vagin lăbărțat. E un mit oricum.

Nu știu ce vreau să spun cu acest text. Poate vreau să știu că nu sunt singura care simte asta, că există și ale mame care își doresc să fi ieșit altfel. Și că putem depăși momentul, puțin câte puțin, cu pași mici și în timp. E adevărat, unele au a doua șansă, sper să profităm. Dar nu știu cât va repara asta din sentimentul inițial.

Poate vreau ca cei care nu simt asta să le înțeleagă pe cele ca mine. De exemplu tatăl meu. Care o dă în sus și-n jos cu cezariana, că de ce vreau eu să mă chinui neapărat? Așa-s femeile, tată, i-am spus într-o zi. Asta e soarta noastră, de chinuială. Sau toți cei pentru care felul în care naști nu e un big deal. Unii nu se spală pe dinți și nu le pasă, ce bine că nu suntem toți la fel. Poate vreau ca toți soții să-și sprijine soțiile în dorințele lor. Să nu le spună că e o prostie să nască natural, să se documenteze cel puțin mai întâi. Să le bage mințile-n cap când vor să nască acasă, fără personal calificat și o soluție pentru urgențe aproape de ele. Dar să le sprijine și să le accepte, chiar dacă nu înțeleg. Poate vreau ca toate soacrele și mamele și vecinele și atotștiutoarele să nu își dea cu părerea, să nu își povestească propriile nașteri sau ce-au mai văzut pe la televizor. Fiecare omuleț vine pe lume într-un mod diferit, chiar dacă prin două locuri principale. Fiecare poveste își aparține.

Poate vreau ca toate mamele cu traume așa ca mine să își accepte durerea, dar să nu o răspândească. Să nu susțină că cezariana e cea mai bună soluție, doar pentru că la ele așa a fost. Deși e discutabil dacă mă întrebi pe mine. Aș vrea să nu punem experiența noastră mai presus de medicină, de orice. Aș vrea să dovedim faptul că avem mai mult de 4 clase și că înțelegem că ceva nu e așa, pentru că ni s-a întâmplat nouă. Aș vrea să nu dăm cu medicina de pereți, să nu venim cu exemple perfect excepționale, doar pentru că ni se par nouă perfecte și excepționale. Aș vrea să admitem că există ceva mai bun decât am vrea noi să fie.

Pentru mine, cezariana a fost cel mai bun lucru care ni se putea întâmpla, pentru că nașterea vaginală nu s-a putut întâmpla. Dar asta nu înseamnă nimic pentru nimeni altcineva. Sfaturile pe care ni le dăm între noi ar trebui să se raporteze la ce e mai bun pentru fiecare, caz în care medicina știe mai bine decât părerea noastră individuală.

foto Pixabay

 

Articolul anterior

Grădina zoologică din Sibiu – ne-a plăcut așa mult, că ne-am mai dus o dată

Articolul următor

Nu pun întrebări. Dacă vrea îmi spune, dacă nu vrea, oricum nu îmi spune.

77 Comentarii

  1. Carmen

    Draga Miruna, problema este că tu ți-ai dorit nașterea naturală și ai fost nevoita sa faci cezariana pentru binele tau și al copilului. Și de aici lupta … La mine a fost invers. Mi-am dorit cezariana și doctorul m – a convins să încercăm varianta naturala. Din fericire…pentru mine, nu am putut naște natural, membrane rupte natural,contracții ioc,dureri nimic…timpul trecea și am făcut cezariana pentru că devenea periculos…Exact ce îmi doream. Așa că am plecat fericita spre sala,sub privirile nedumerite ale moașelor care nu înțelegeau de ce rad… Inutil să spun că m-am vindecat repede,am alăptat de a doua zi…etc… Ideea e că suntem la fel de norocoase ca am născut în siguranță…indiferent de felul în care am născut… Ai fost norocoasă că totul a trecut cu bine! Și sincer…nu cred în mitul că în cazul cezarienei copiii au diverse probleme…nu cred. Am o fetiță absolut minunata, e adevărat cu o personalitate puternica dar tocmai asta e farmecul ei….negociem permanent. Îți doresc să reușești a doua oara,dar și dacă va fi din nou cezariana sa fii fericita! Esti la fel de specială si nimic nu schimba asta! Multa bafta și sănătate maximă îți doresc!

    7+
    • Nu e ca acesti copii au probleme, nimeni nu zice asta. Doar ca e mai bine pentru cei care se nasc vaginal, ca beneficiaza de niste bacterii bune de la mama. In unele clinici, se da un tampon prin vaginul mamei si se sterge apoi de fata copilului nascut prin operatie tocmai din aceste motive. 🤗

      3+
  2. Elena

    Te înțeleg perfect. Plângeam și ma taiau pentru că nu am putut naște natural. Nici nu prea aveam cum că am făcut un bebe de 4,700 la doar 52 cm și cu capul mult peste medie. Nu s-a încadrat și nu a făcut deloc presiune pe col, 0 dilatație după 12 h de la ruperea apei și ea intrase în tahicardie. Știu că există naștere vaginala după cezariana, dar daca o sa fie mai mare că prima? Mereu când aud de nașteri naturale mă doare nu numai operația, ci și sufletul. Simt că sunt incompletă ca femeie, chiar daca mă bucur enorm de minunea noastră.

    2+
  3. Simo

    Uff.. Nu vreau sa par superficiala sau cumva. Cred ca stii deja tot ce urmeaza sa scriu. Cred ca nu i-ai facut niciun rau iremediabil aducandu-l pe lume prin cezariana. Conteaza, stiu, dar conteaza mult mai mult tot restul zilelor alaturi de el, modul in care il iubesti, ce ii oferi dpdv emotional, cum il educi si formezi si sunt sigura ca faci astea foarte bine cu el.
    Din pacate, nici noi nu am avut ora magica, cordon lasat sa pulseze si de abia dupa doua zile m-au mutat cu el in salon. Si pana atunci, i-au dat si completare de lp fara sa ma intrebe.

    6+
    • Auleu, imi imaginez! Nu ma gandesc la vreun rau facut, Doamne fereste, doar ca stiu ca exista ceva probabil mai bun.

      0
  4. Bianca

    Trăiesc și eu trauma unei cezariene și pățesc exact cum zici tu când aud despre cineva care a născut natural. De multe ori m-am întrebat de unde vine vina asta pe care o simt, și sentimentul de “what if?”. Înainte de prima naștere am citit peste tot că femeia e făcută să nască natural, că e cu mult mai bine pentru bebe s.a.m.d.. Drept urmare, când mi-a venit vremea sa nasc am insistat sa nasc natural și nu am vrut nici un medicament pentru primele 24 ore de travaliu. După alte 20, am acceptat epidurala, iar dupa alte 16 (din care 3 am incercat sa împing, și epidurala nu mai funcționa) am fost dusă sa nasc de urgență, prin cezariană. Din cauza unui travaliu atât de lung, operația a durat de 3 ori mai mult, eu fiind în pericol. Apoi m-am tot întrebat: de ce alte femei pot, iar eu nu am reușit? Ce e in neregula cu mine? Ce as fi putut să fi făcut diferit ca să-mi fi ieșit? O sumedenie de întrebări și remușcări. După 3 ani, inca le mai am dar mai în fundal. Adevărul este că dacă ne uităm în trecut, corpul feminin nu este atât de bine făcut pentru naștere. Înainte de cezariană, nașterea era cauza Nr. 1 pentru decesuri la femei. Dacă aș fi trăit pe atunci, acum n-aș mai fi prin zonă. Din punctul meu de vedere, orice prezentare despre naștere ar trebui să conțină și această informație: probabilitatea sa nu meargă natural este ridicată, iar mama nu este deloc de vină daca se întâmplă să fie necesară cezariana…

    In urma cu o lună am mai născut o dată. De data asta m-am gândit mult înainte să iau o decizie. Am decis sa nasc prin cezariană planificată, pentru că trauma unei operații cu complicații datorita travaliului de 60 de ore a avut consecinte îndelungate, iar eu nu m-am simțit în stare să mai trec o dată prin asta.
    Chiar și după ce am luat decizia asta, știind că e o decizie înțeleaptă, m-am simțit vinovată. Poate că încă mă simt, deși a doua naștere a fost considerabil mai ușoară și m-am recuperat de 3 ori mai rapid…
    Cu 2 zile înainte sa nasc am vizitat o prietena care a născut natural. Aproape că îmi venea sa sun la spital sa le spun că m-am răzgândit.

    Side story: Despre empatie: Când am vizitat-o pe prietena mea in spital mai era și o prietena de-a ei în vizită. Proaspăta mama povestea cat de grea a fost nașterea și cum a simțit că s-a rupt în două în cele 3+ ore in care a împins. Cealaltă vizitatoare imediat a ținut să povestească cât de ușoare au fost cele 2 nașteri ale ei, cum a împins de 2-3 ori și au ieșit copiii…

    4+
    • Da, bineinteles c ne simtim datori cu povesti, chiar daca nu ajuta pe nimeni. Intentiile oamenilor nu sunt rele, eu stiu asta despre prietena ta si despre prietena mea. Felul in care noi percepem nu are legatura decat cu noi si nici nu putem controla mediul.

      In rest, ma ajuta sa imi spui c te-ai recuparat de 3 ori mai usor si te felicit pt tot curajul si decizia asumata!

      1+
  5. Iulia D.

    Ohooo, cât te înțeleg! Eu vreo 2 luni după naștere nu m-am putut uita la operație. Mă curăța soțul, eu doar plângeam și mă uitam pe pereți. Apoi alte câteva săptămâni bune simțeam că mă ia cu leșin când ajungeam cu spălatul în zona ei… Aș fi putut lejer să fac duș cu robinetul oprit. Știu că cezariana a fost cea mai bună soluție, am luat hotărârea împreună cu doctorița care mi-a urmărit sarcina și care m-a susținut să nasc vaginal, dar tot am un gol în stomac și o strângere de inimă. Creierul meu refuză să îmbrățișeze o idee apărută și materializată în doar câteva zile, după 9 luni de planuri complet diferite… Și a trecut 1 an si 3 luni de atunci. Zici că nici după 3 ani și ceva nu e wow, hm? 😟

    0
  6. Luiza

    Cezariana la primul copil, de nevoie, nu cerută. Medicul mi-a spus clar, natural- bebe trăiește dar tu slabe șanse.
    Cezariana la al doilea, la diferența de 9 ani. Am vrut sa încerc natural, primele luni chiar și medicul m-a încurajat, însă în final am ajuns la cezariana la cald, cu membrane rupte. Am doua tăieturi, însă am si doi copii cărora le sunt aproape. În caz de necesitate medicala nu pot înțelege refuzul unora de a face operația, la fel cum nu pot înțelege și ideea a alege operația deși nu este necesara.

    1+
  7. Cristina

    Sentimentul tau legat de cezariana il am eu legat de alaptare. Nu am reușit să alaptez…am citit, m-am pregătit, am plâns, mai aveam putin si intram in depresie. Și la aproape 3 ani de atunci încă imi vine sa plâng când văd mame care alapteaza si inca ma simt vinovată.

    1+
    • Draga Cristina, trebuie sa citesti asta.

      2+
      • csibi emila

        Miruna,la aproape 3 ani ,aproape uitasem!☺Da,am fost atât de inconstientă dupa 2 nasteri naturale ca nu am luat in calcul deloc cezariana dupa 12 ani diferenta si 40+varsta!☺A fost cezariana de urgenta,dupa 6 ore de travaliu si dilatatie completa copilul nu iesea!Am plâns in hohote pe masa de operatie,medicul nu întelegea ce am si imi spunea sa ma linistesc ca nu poate să coase!Fizic a fost foarte ok,dar psihic a fost tare traumatizant saptamani in sir dupa!Acum e ok,la mine nu va mai fii o alta tăietură sa am la ce sa ma gandesc!Iar zicala in tot raul e si un bine e adevarata!Prin taietura aproape invizibilă a iesit el:perfectul cu nr.3☺☺☺CRED ca esti mai pregătită psihic acum,asa ca nastere frumoasa iti doresc si astept cu interes articolul de dupa!❤

        0
  8. Miruna, pe M am născut-o vaginal Acum 4 ani și o lună. Acum doi ani m-am dus să îl nasc pe Glad. Am pornit tot vaginal, nimeni nu se gândea la cezariană. Asta era la 8 seara. La 5 dimineața eram în sala de operații, m-au dus asistentele alergând. A fost o traumă. A rămas o traumă. Pentru că nu eram pregătită. Pentru că travaliul a fost nașpa de la un punct încolo. Pentru că am ajuns sa ii rog să taie și să îl scoată că nu mai putem. (Decizia medicului era luată deja.)
    M-am întrebat luni întregi cum ar fi fost dacă nu aș fi fost obosită, dacă aș fi avut epidurală și el ar fi fost amorțit si poate nu și-ar fi depliat capul când aveam 9,5 cm dilatație. M-am întrebat un an și jumătate dacă are reflux pentru că cezariană, dacă dermatita e de la asta, dacă se îmbolnăvește mai des decât M la aceeași vârstă tot din cauza asta.
    Nu am căzut în depresie de la asta, dar m-am întrebat…
    Iar la început nimic nu mă scotea din pepeni mai tare decât să aud “bine că sunteți a sănătoși!” când eu ziceam că pentru mine cezariana a fost o traumă. E că și cum nimeni nu aude cu adevărat ce zici…
    Nu am zis că vai, ce păcat că suntem sănătoși. Nu am zis că cine face cezariană e mai puțin mamă sau face o alegere proastă. Tot ce am zis e că pentru mine cezariana asta neplanificată a fost o traumă.
    Strict dpdv fizic, tăietura cezarienei nu mă deranjează, nu o mai simt. În schimb epiziotomia e o duere surdă destul de des.
    Psihologic e altceva.
    Așa că I feel you, sis!
    Te îmbrățișez! Sper ca a doua naștere să îți iasă cum dorești.

    0
    • Uite, e tulburator cum efecte secundare de la nasteri vaginale aproape ma bucura, e ca si cand as afla ca tabloul perfectiunii mele nu e real. Nu vreau sa intelegi ca ma bucur ca ai tu asta, ci pur si simplu, ca exista greu si acolo..

      2+
      • F.

        Da, exista greu despre care nu prea aud vorbindu-se si pe care il traiesc acum pe propria piele. Incontinenta urinara si vagin care nu mai e cum a fost…uneori nu e doar un mit :(. Nasterea vaginala nu e neaparat echivalenta cu o mama fericita.

        5+
  9. Elena Scutelnicu

    34 de săptămâni, cezariana de urgenta pt ca eu nu am recunoscut durerile travaliului si am stat asa cu ele o zi si jumătate. Menționez ca toata sarcina am avut dureri, contractii, etc.
    Pe langa faptul ca nu concepeam ca o sa nasc in acel moment si spuneam tuturor ca nu am cum sa nasc pt ca mai am de “copt” copilul, nu am vrut sa intru in cezariana pt ca deja mi se pareau suportabile durerile si ma credeam capabila sa nasc natural. Contractii la 2 minute, dilatatie 0, in capul meu, mai stateam o ora si gata, scoteam bebelusul. 😁 La fel visam si eu la ora magica, la alaptare imediata, la copil cu mine in cameră, etc…
    Insa nu a fost deloc asa, am intrat de urgență in cezariana (cu rahianestezie), am vazut un bebe cianotic care nu plangea, nici nu am apucat sa il sarut, ca am fost “culcata” de tot din cauza unei hemoragii! M-am trezit intr-o cămăruță mica, singură, tremurând si plângând, nestiind ce mi s-a întâmplat mie si copilului meu.
    Durerile nu le pot descrie, imi doream sa merg la copil, insa nu ma puteam misca, m-am târât pe pereți saptamani intregi, cu pungi de gheata pe operatie.
    A fost cea mai urâtă experiență din viata mea, pe care nu doresc sa o mai trăiesc. Atat de urâtă încât imi este frica sa mai fac un alt copil!
    Stiu ca exista si cunosc persoane care au nascut prin cezariana si a doua zi erau “flower power”, insa nu recomand nimănui sa facă asta decat daca are motive bine întemeiate!
    Na’ ca m-ai facut sa ma doara iarasi cezariana (dupa 4 ani si jumătate) si sa imi scot din cutiuța cu amintiri aceste experiente trăite, cu ocazia acestei postari!
    Multa sanatate tuturor mamicilor, indiferent de modalitatea aducerii pe lume a unui bebeluș!
    We are the best!

    0
  10. Gabriela F.

    Mai eu știam ca o sa nasc prin cezariana dinainte sa știu dacă o sa am sau nu copil… Din cauza unui diabet care avea 17 ani când am născut. .. Nu m.am rugat decât sa am glicemii bune toată sarcina și el sa nu aibă nevoie de terapie intensiva neonatala… Nu m.am gândit la golden our, skin to skin sau mai știu eu ce chestii… Dar mi l.am dorit la san în 2ore…mi.a fost adus după 6…vedeam deja totul ca un eșec și începutul unei vieți cu sticle cu tetine… Eu pediatru pro alăptare și babywearing…daca stau sa ma gândesc sunt bucuroasa ca avut glicemia 86 când s.a născut și ca din 2 în 2 ore măsurată nu a făcut hipo deloc. Eu, pesimista pesimistelor mai nou, cred ca ar trebui sa insiști cu gândul ca sunteți bine amândoi și ca tot ce faci de când a ieșit din burtica e minunat și ca locul lui e acolo lângă voi indiferent pe unde a deschis ușa. Trebuie sa crezi ca este un motiv pentru care s.a întâmplat asta… Ca eu fără Doamne Doamne eram demult la secția cu zabrele la geamuri! Aveți grija de voi 😘😘😘

    3+
      • Gabriela F.

        Ma gândesc ca tot ce scriu e pe principiu stai sa vezi ca la mine e mai rău 😅… Ai zis tu odată într.un comentariu ca am tras bat scurt… Am tras vad de multe ori dar eu tot ma consider om norocos… Te rog sa vezi partea asta. Știi ca îmi ești draga și știu ca ți greu sa accepți dar te rog sa incerci sa crezi ca asa a fost mai bine… Numai Dumnezeu știe de ce.

        0
        • Stiu, mai, teoretic, stiu. Dar tot imi pare rau ca nu s-a intamplat vaginala treaba. Stiu insa mame care mi-ar bate obraZul la nemultumirea asta.

          1+
  11. Mihaela

    Am rămas însărcinată dar sarcina s-a oprit din evoluție la 5 săptămâni. Am avortat spontan trecând prin niște dureri cum nu am mai trecut în viața mea. M-am șocat atât de tare încât am hotărât atunci că nu voi naște natural pentru că vreau să fiu sănătoasă la minte pentru copilul pe care îl voi aduce pe lume. Fix la un an de la avortul spontan am născut prin cezariana o fetita pe care medicul mi-a spus că nu aș fi putut să o nasc natural pentru că avea cordonul ombilical de două ori în jurul gâtului. Nu stiu daca asa a fost sau nu, ideea e că nu regret decizia luată atunci. Dar pot să înțeleg sentimentul de vinovăție deoarece nu am stat bine la capitolul alaptat deoarece nu am avut lapte suficient decât până pe la patru – cinci luni. Si când vedeam peste tot că nu există să nu ai lapte destul innebuneam efectiv. Atunci am citit pentru prima dată acest blog un articol distribuit de cineva referitor la mamele care nu pot alapta. Motive de vinovăție vom avea cred că toată viața că mame, că nu am făcut destul și cred că e normal să fie așa. Ideea e să nu ne judecăm atât de tare propria persoană, să acceptăm că ce ține de noi să facem, facem tot ce e cu putință și ce nu să acceptăm și să mergem mai departe!

    3+
    • Creierul meu rational stie pe de rost tot ce ai scris acolo 🤗

      3+
    • Alina Gheorghiescu

      Uite cum mă dor pe mine acum cele două cicatrici la 10.5, respectiv 9 ani de la dobândirea lor și cum descoperim încă similitudini în poveștile noastre. La prima sarcină gineco m-a trimis la o ecografie amănunțită la dr. POP care mi-a spus că băiatul era un pic sub greutatea ideală, dar nimic îngrijorător. Totuși gineco, cu rezultatul în față, mă trimite totuși la Fundeni la dr. Uscatescu să fac niște analize amănunțite de sânge. Rezultă că aveam trombofilie, fătul nu se dezvolta în ritm normal și trebuia să fac tratament cu Clexane toată sarcina și după. Mi-a năruit lumea când mi-a spus că nu am voie să nasc natural căci risc hemoragie intensă. Așa a fost să fie, am avut două sarcini cu injecții zilnice și două cezariene care încă mă dor, deși știu că au fost absolut necesare. Am avut copiii aproape (după prima noapte la terapie intensivă), însă tot mă doare când aud de nașteri naturale. Doctora gineco mi-a spus după fiecare naștere că băieții (amândoi) aveau cordonul înfășurat în jurul gâtului (știa că am trombofilie și că eram deja împăcată cu gândul că trebuie să fac cezariana, nu avea de ce să îmi spună asta doar ca să justifice alegerea operației). La fel cum mă dor discuțiile despre alăptat, căci eu m-am străduit dar nu am reușit să îmi alăptez copiii decât vreo 3 luni. Și mă bucur din suflet pentru cele care reușesc să facă asta timp îndelungat, dar când îmi povestesc de conectare și de alăptatul prelungit, mă doare în piept. Te îmbrățișez!

      3+
  12. Ionescu Diana

    Si eu am facut cezariana de urgenta, citisem despre ambele variante, eram cat poti fi de pregatita pentru ambele, dar am fost luata asa prin surprindere cand mi s a spus “nu te mai duci acasa, azi trebuie sa nasti” si corpul meu nu a vrut. Operatia a fost oribila, si dupa nu puteam sa spun ca am nascut, pentru ca eu nu facusem nimic in acest sens. Apoi n am putut alapta prea mult, alt val de vinovatie.
    Intr o zi mi s-a parut prea mult. Pentru ce atata vinovatie? Cu ce ma ajuta niste frustrari si sentimente negative sa imi cresc frumos copilul? S-a intamplat asa? Da. Era mai bine daca de intampla altfel? Habar nu am. “And in the end, it doesen’t even matter.” Asta e povestea mea si a ei si ea merita ca eu sa nu ma rusinez sau sa ma simt vinovata pentru cum ne am inceput relatia. Sper sa gasesti increderea in tine si in corpul tau sa renunti la vinovatie. <3

    4+
    • Imi place atitudinea!

      0
    • Andreea

      Eu am doua cezariene la cald la 2 ani jumatate distanta. Am incercat sa nasc natural de fiecare data. A doua oara m-am dus la dr. Romila la Medicover sa fiu sigura ca fac tot ce se poate omeneste posibil sa nasc natural. De fiecare data colul meu a refuzat pur si simplu sa se dilate. Cred ca organismul meu nu se descurca foarte bine pe partea de nastere naturala, insa compenseaza din greu pe partea de alaptare. La mine alaptarea a fost ceva gen bagat san in gura copilului si curs lapte. Fara rani sau vreun fel de problema. Cand m-am internat la a doua sarcina mai era o mama tot la a doua sarcina care in mai putin de o ora a trecut de la dilatatia 2 la 10 si a si nascut, iar colul meu nu s-a clintit un milimetru. Sa nu aruncati cu pietre, dar pe mine ma consoleaza ideea ca suntem sanatosi pentru ca am in cercul de cunostinte oameni care s-au chinuit mult sa aiba un copil, oameni cu sarcini pierdute si chiar un caz de copil mort la nastere, asa ca eu ma simt privilegiata. Si da, si eu am o placere vinovata sa aflu ca nasterea naturala nu e chiar asa idilica, mai ales ca eu m-am recuperat foarte repede dupa fiecare cezariana.

      2+
  13. Eu la prima cezariana am fost mințită. Si ce proasta am fost! La a doua am zis ca m-am deșteptat si am incercat sa nasc natural. 27 de ore de contractii îngrozitoare si varsaturi cu venin (bila) degeaba, dilatatia era 2. Dupa tot chinul am simtit ca ceva grav se petrece înăuntrul meu si am urlat sa fiu tăiată, sa scoată mai repede afara copilul! Si bine am facut, intrase in suferinta fetala! Mi-au spus ca prima tăietură era făcută “prea sus si prea prost” si nici după sute de ore de chin nu putea uterul meu sa se dilate mai mult de 2. La a treia naștere am cerut doar sa nu fiu tăiată “la rece”, sa astepte pana se declanseaza travaliul. Asa a fost si a fost bine. Acum la a patra cezariana sper sa ma lase din nou sa astept.

    Eu m-am vindecat după prima cicatrice atunci cand am incercat a doua oara. Nu am putut dar faptul ca am simtit cum e sa ai travaliu (prima dată nici contractiile nu am stiut ce sunt), cum e sa te doară…nu stiu, ceva atunci a vindecat prima tăietură.

    Sper sa reușești să treci cu bine peste durerea asta!

    2+
    • Cand o spui tu asa, mi se pare ca prca nici nu e vorba dsspre mine, ci despre o mamica din aia exagerata de pe net!

      0
  14. Alexandra

    Din păcate, și eu fac parte din rândul mamelor ‘incomplete’, și folosesc termenul asta pt ca asa ma simt de fiecare data când vad cum suntem blamate pt aceste cezariene.. Și culmea, cel mai tare ne blamează fix alte mame, cele ce ar trebui sa înțeleagă și sa empatizeze cel mai mult.
    Prima sarcina ne a luat prin surprindere, era fix în perioada în care pregătirile de nunta erau în toi, însă din momentul în care am aflat mi am si făcut planul de naștere și chiar de creștere a copilului. Pe atunci plănuiam inclusiv sa așteptăm momentul nașterii pt a afla sexul copilului, voiam sa ne bucuram de toată noutatea momentului. În săptămâna 18 au început problemele și prima amenințare de avort, iar deja în săptămâna 24 mi s a spus ca probabil cezariana va fi o idee mai buna ținând cont de problemele apărute. A fost un soc, însă până la naștere cumva am avut timpul necesar sa fac pace cu mine și cu uterul și placenta și sângele și genele mele foarte ostile. Nu vreau sa mi imaginez cum e sa resimți socul ala atunci, pe loc. Pot sa ma consider chiar norocoasa, i guess.. Și da, în afara de naștere și sex (mi a fost dezvăluit din greșeală pe la 30s de un rezident de pe la urgente căruia ii precizasem ca nu vreau sa știu) , totul a decurs fix cum am plănuit (am alăptat, copilul a dormit în pătuțul lui, a fost mereu vesel și fericit, am reușit sa l creștem în 2 deși aveam opțiunea de bunici-dadace etc)
    Acum sunt însărcinată și eu din nou, diferența dintre pui va fi de doar 23 luni, iar de aceasta data știu ca va fi cezariana încă de dinainte de a ne decide sa rămânem iar.. Am renunțat chiar și la ideea de a aștepta pt a afla sexul, văzând ca e ceva utopic 🙈..
    Sper din suflet sa ți se vindece acea cicatrice din suflet, eu am învățat sa o îmbrățișez pe cea fizica și sa ma gândesc la ea ca la un prieten bun care mi a adus cea mai mare bucurie de pe lume. Cea din suflet e de mult vindecata, sau cel puțin asa vreau sa cred.. Ma mai gândesc la neputința mea doar când citesc sau aud răutăți despre mamele care nasc prin cezariana, dar aleg sa mi para rău pt cei ce susțin aceste baliverne deoarece ei n au habar.. Nu știu ca nu te pui cu probleme genetice, sau cu un uter care refuza sa se contracte, sau sau..

    1+
  15. Cricket

    Aceleasi sentimente le am si eu in legatura cu alaptarea. Si cam toate prietenele sau cunostintele au putut si eu nu. Am acceptat cu greu situatia, dar tot ma doare.

    0
  16. Dana

    Dar cand ti se spune ca bebe nu mai ia in greutate la 39s, ca placenta deja e imbatranita si calcifiata, ca exista riscul sa nu se mai oxigeneze, accepti orice. Eu din fericire am cam fost “flower power” la 5 ore dupa operatie si recuperarea a fost rapida. Maine avem 4s de la nastere.
    Dar trauma mea a fost alaptarea, nu am reusit decat 1 saptamana, cu greu si cu scaderea masiva in greutate a bebelinei. Un cumul de factori a dus la oprirea lactatiei… Am plans cat n-am plans toata viata. Nici eu nu gaseam robinetul… Nici acum nu e inchis total… M-am condamnat si m-am simtit condamnata zilnic de mamicile perfecte care alapteaza 2, 3, 4 ani… Mereu ma gandesc ce bine ar fi fost daca reuseam…
    Dar nu ma consider mai putin MAMA daca am adus pe lume un copil perfect prin cezariana si daca nu alaptez!
    Suntem minunate asa cum putem.
    Suntem totul pentru copiii nostri!

    2+
  17. Anda

    Si eu am nascut prin cezariana de urgenta, dupa un travaliu ingrozitor si dilatatie de 10, ba chiar ajunsesem la faza de impins. Mi se rupsese apa prea repede, el nu se incadrase corect pe canal, avea capul sucit si la fiecare contractie ii scadeau bataile inimii. Nu cobora deloc. Si eu facusem cursuri unde am invatat despre avantajele nasterii naturale, eu voiam fara epidurala chiar, dar la cat de tare a durut am primit chiar doua si nu m-am impotrivit deloc.
    Cand medicul a luat decizia sa facem cezariana eu eram deja la punctul in care nu mai conta, voiam doar sa se termine, intr-un fel sau altul. Recuperarea mi s-a parut mai grea decat nasterea, cel putin prima zi.
    Dar fiul meu, 1 an si aproape 8 luni acum, e bine, sanatos, sta foarte bine la capitolul imunitate. Nu am avut magic hour, mi l-au adus cateva minute chiar dupa nastere si mi l-au lipit asa de obraz, sa il alaptez ca dupa 6 ore sau chiar mai mult. In spital nu prea mi-a iesit, am iesit de acolo cu supliment si a fost greu tare sa scap de el. Dar intr-un final am reusit.
    Ce vreau sa zic este ca desi cunosc dezavantajele nasterii prin cezariana, nu le-am prea resimtit si asta chiar ma ajuta sa nu ma simt vinovata. Mai ales ca stiu ca am incercat.
    Sigur, si eu ma gandesc des, daca as fi facut lucrurile diferit, cum era? Insa sunt impacata cu cezariana mea si nu ma chinuie vinovatia.

    2+
  18. Ela

    Draga Miruna, am avut 2 nasteri naturale in decurs de 2 ani,ultima acum 2 saptamani…si pot spune ca, desi totul a mers exact asa cum am planuit si mi-am dorit, trauma ramane! Durerile se sterg imediat ce-i auzi plansetul, insa ramai cu gustul amar de a nu beneficia de magic hour (spital de stat), de taiat cordon cu intarziere, de decizia de a nu-i oferi lapte praf inainte de a fi de.acord cu asta (in 2h eram langa ei si deja aveau un biberon mancat), de mentalitatea de 2 lei a asistentelor care-ti spun ca “nu ai lapte” inainte de a verifica macar atasarea (desi nu cred ca au habar de cum ar trebui sa fie), de….de…..
    Asa ca,smile and be gorgeous in continuare, asa cum ne-ai obișnuit! Iar articolul e efectiv pansament pentru suflet, am citit toate comentariile si uite cat bine ai facut si cate mamici au “scos” de la naftalina ranile insuficient tratate (poate). Pupici cu sclipici :*

    1+
  19. Pe A. am născut-o natural, fără epidurală, așa cum îmi dorisem. Când am rămas însărcinată din nou nici nu am luat în calcul altceva decât nașterea naturală. Numai că banditul meu mic avea alte planuri pentru mine. Doctora deja vorbea de cezariană pe la 32 de săptămâni când el încă nu se întorsese. Când mi s-a rupt apa și am ajuns la spital am sperat că poate-poate reușesc. Doar că la ecografie, o comisie de medici a zis că nu se poate. Copil mare, neîntors și dublă jugulară. Ce puteam face? Așa că m-am dus la tăiere. Ce pot să-ți spun Miruna este că nu există nicio diferență între copiii ăștia 2 ai mei, în sensul că unul ar fi mai sănătos, mai isteț, mai altfel că e născut natural și celălalt mai puțin că e născut cu cezariană. Iar eu am trecut peste asta și nici că-mi mai pasă. Până la urmă am făcut ce-a fost mai bine pentru copii și pentru mine.

    2+
  20. Gabriela

    Draga Miruna, cezariana neplanificata si aici acum 3 ani jumate. Am avut o sarcina “perfecta”, fara greturi sau picioare umflate, fara prea multe kg in plus, am fost activa pana aproape de final… nici macar n-am citit ceva de cezariana ca nu era o optiune. Mi s-a rupt apa a doua zi dupa termen, m-am dus la spital, travaliu normal, contractii suportabile, dilatatie cam mica asa ca am decis sa mai astept cu epidurala… si dupa 6 ore mi s-a facut brusc rau, simtema ca lesin de durere, ca ceva nu e ok. Am sunat asistenta – bebe era in tahicardie, nu mai primea oxigen deloc – cezariana de urgenta cu anestezie totala, nici n-am apucat sa inteleg ce se intampla. Insa din fericire totul a fost ok, n-am avut ora magica, dar a dormit pe pieptul sotului cu degetul lui in gura si dupa 3 ore cand m-am trezit din anestezie mi l-au adus sa-l
    alaptez. M-am chinuit un pic, insa n-a primit lapte praf si pana la urma a fost ok, l-am alaptat 15 luni.
    Sincer, pentru mine alaptarea a fost mai importanta decat nasterea, mi-am dorit enorm sa pot sa alaptez si ma bucur ca am reusit. As fi vrut sa nasc natural, dar ca sa-l citez pe medicul meu “daca nu erati in spital in momentul acela, bebelusul ar fi murit”.
    Si asta s-a intamplat in Luxemburg, unde cezariana “la cerere” nu exista si unde cand am semnat un formular pentru spital referitor la anestezie mi-au spus ca au 2-3 nasteri pe an cu anestezie generala… se pare ca a mea a fost una dintre ele.
    Poate ca sunt eu mai flower power asa, dar pe mine in afara de cicatrice (care e stramba si mare fiind facuta in asa graba) nu ma deranjeaza mare lucru. In plus, am prietene care au nascut natural dupa cezariana fara probleme. Asa ca de data asta sper sa fie asa cum iti doresti si pana atunci sa te bucuri de sarcina si de Tudor! 🙂

    3+
    • Nici pe mine nu ma deranjeaza cicatricea propriu-zisa, mai ales ca de la o vreme nici nu o mai vad :))
      Multumesc

      1+
  21. Felicita

    Fa-ti planuri ca sa aiba DD de ce rade! Mie-mi zice fie-mea: “mama, mi-ar fi placut sa ma nasti tu!” Faptul ca nu am nascut-o eu nu ma face mai putin mama, iubirea pe care i-o daruiesc si mi-o daruieste ma face mama. Cred ca depinde de noi daca ne cantonam sau nu in niste lucruri care nici nu mai au importanta pentru ceea ce traim in momentul de fata.

    9+
  22. maddy

    Am născut prin cezariană, gemeni.
    Dată fiind situația s-a impus cezariana dar vă spun că și dacă aveam un singur copil de adus pe lume, tot cu cezariană l-aș fi născut pentru că nu îmi place ideea de a naște prin vagin. Nu consider că acest gând și această alegere mă face mai puțin mamă sau femeie adevarată și nu am nici un regret legat de nimic.
    Tot ce m-a interesat a fost să știu și să vad că am creat 2 copii sănătoși, ceea ce s-a și întâmplat.

    11+
    • Sa iti traiasca! 🙂

      1+
    • Adriana

      Bravo, felicitari pentru copilasi! Si prietenele mele care au devenit mamici in ultiii ani, in jur de 12 persoane, au nascut toate prin cezariana , la cerere , fiind chiar foarte mandre de lucru acesta! Au copii frumosi, sanatosi , perfecti! Si mama mea, pe vremea aceea , m-a nascut prin cezariana si m-a convins si pe mine, ca nu exista diferenta intre copiii nascuti vaginal sau printr-o operatie! Fiind frati gemeni, am fost copii extrem de sanatosi, iar ca adulti, la fel…niciodata ,practic ,nu am fost internati in spital pana la
      35 de ani! Am avut in copilarie doar ceva febra si raceala, ca toti copiii…Deci si bebelusii nascuti prin cezariana sunt perfect sanatosi!Eu stiam inca de la 20 de ani, ca, daca voi fi vreodata mama,la fel aleg sa nasc! Si uite ca, in ianuarie am planificata cezariana pentru a-mi aduce micuta pe lume! A fost singura optiune pe care am luat-o in calcul inca de la inceput! Ma bucur chiar ca traim in epoca ce le permite mamelor sa aleaga modalitatea in care vor sa isi aduca pruncii pe lume si ca au posibilitatea sa evite un travaliu lung si dureros! Si consider ca asta nu ma face cu nimic mai putin mama , nici pe mine, nici pe celelalte mamici care aleg cezariana in detrimentul nasterii naturale!!!! Nastere usoara tuturor si copii sanatosi!!!…

      0
  23. Silvia R.

    Eu obisnuiesc sa spun ca am nascut “pe cale naturala”, nu natural. De ce spun asta? Mi-am dorit de la inceputul sarcinii sa nasc natural, doctorul m-a sustinut pana in panzele albe…
    Dar bebe se tot lasa asteptat, asa ca, in saptamana 41, medicul a luat decizia de a-mi induce travaliul.
    Am incercat sa nasc natural, pozitii peste pozitii, mi-au facut si epidurala, dar bebe tot nu voia sa coboare.
    In cele din urma, medicul mi-a introdus un vacuum, sa il ajute sa coboare. Din pacate, nici acesta nu a fost suficient. Asadar, a luat decizia forcepsului. Asa s-a nascut bebelusul meu, cu 2 ani in urma: “pe cale naturala”, dar nu natural. De impins, nici nu mai aveam putere sa imping, m-a ajutat moasa care s-a pus cu coatele peste mine si a impins ea in ultimul sfert de ora. Am avut niste dureri cumplite, se dusese si efectul anesteziei. Apoi am aflat de la medic ca a fost nevoit atunci sa ia o decizie: forceps sau cezariana… dar cezariana ar fi fost din nou un risc, deoarece bebe era la jumatate de drum si ar fi fost nevoie sa il traga inapoi…ceea ce ducea la complicatii.
    Indiferent cum ne aducem copiii pe lume, sunt copiii nostri si suntem mamele lor.
    La mine trauma a fost mai tarziu cand, la 7 luni am fost nevoita sa ma intorc la munca si l-am lasat acasa cu mama, de care s-a apropiat f tare si, cand a implinit aproape 1 an, plangea dupa ea si ii zicea ei “mama”, iar mie nu… sa vezi atunci depresie… m-am certat cu mama, de atunci s-au schimbat multe in relatia mea cu ea, lucruri iremediabile…

    2+
    • Of, cred… ce situatie complicata!
      Sper sa ajungeti sa rezolvati problemele. Oricum, mai bine sa ii zica asa bunicii decat bonei, nu?

      0
      • Silvia R.

        In cele din urma Vlad a crescut, luni face 2 ani si stie f bine cine e mama si cine e bunica. Acum stiu ca nimeni nu ma va inlocui vreodata, chiar daca acum suntem in proces de intarcare blanda deoarece sunt insarcinata si eu cu bebe nr 2 si e risc de avort spontan. Dar asa cum spuneai si tu, unele rani dor chiar si dupa ani… sper ca timpul va reusi sa cicatrizeze totul. Iti doresc o sarcina usoara in continuare si, indiferent cum ii vei deveni mama, esti cea mai buna mama pe care o poate avea 🤗

        1+
  24. Greta

    Din perspectiva unei femei care si-a dorit copii, dar nu i-a putut avea, problemele astea par asa… simpliste 🙂 Bucurati-va de pruncii sanatosi pe care vi i-a daruit Dumnezeu /Universul/Forta in care crede fiecare. Nu calea de iesire a copilului va face mai mult sau mai putin mame…

    10+
    • M-am gandit la tine, speram sa nu citesti acest articol. 🤗

      0
      • Greta

        Mă impresionează că te-ai gândit la mine 🙂 Dar eu m-am împăcat cu soarta și îmi plac foarte mult copiii. Deci no harm done 🙂 Te citesc cu tot dragul.

        0
        • Uneori nu înțeleg de ce te mai întorci. Te admir mult pentru asta, nu știu dacă aș putea face la fel.

          1+
    • Greta

      Știi de ce mă-ntorc? Dincolo de faptul că-mi place cum scrii, adică. Pentru că tu n-ai stilul ăla de ”in your face”, pe care-l au multe mame (unele din ele, bloggerițe). E o diferență enormă între cum scrii tu și cum scriu alte mame. Eu văd clar diferența asta, pentru că, na…. din postura mea, se vede 🙂 Și apreciez enorm aspectul ăsta, la tine.

      0
  25. Maria I.

    Felicitari tuturor mamelor!!!Sunteti minunate!Sa va dea Domnul multi ani cu sanatate ca sa va puteti vedea puisorii mari!Cel mai minunat lucru e sa iti strangi copilul la piept,indiferent de felul in care a venit pe lume!!!!Multe imbratisari!!!,💐💐💐💐💐💐

    0
  26. Laura

    Si eu am fost in aceeasi situatie. Dupa 18 ore de travaliu mi s-a spus gata, nu mai putem astepta si in 30 min o aveam pe T lipita de mine. Ce pot sa spun e ca eu in continuare recomand nasterea naturala, fara sa simt ca sunt ipocrita: eu am nascut prin cezariana dar recomand nastere naturala. Nici nu ma doare cand cineva vorbeste de nastere naturala pt ca atunci cand se poate, e varianta mai ok, daca nu se poate, asta e, nu s-a putut. Important e ca ai incercat. Indiferent de ce alegem ca mame, nu ne face mame mai bune sau mai putin bune. Suntem doar mame si fiecare face exact cat putem. Nu conteaza nici cum nastem, nici daca sau cat alaptam, nu conteaza nici cum diversificam copilul, daca il dam la gradinita montessori sau de stat, daca il lasam la TV sau nu. Nimic nu prea conteaza. Da, unele decizii sunt mai bune ca altele, dar pana la urma fiecare facem exact ce putem sa facem. Incearca sa te rupi de sentimentul asta de vina. Ca nu ai nici o vina. Si nasterea naturale are riscurile ei.

    4+
  27. Eu am nascut natural dar nu au mers multe lucruri cum am vrut, probleme de care m-am cramponat, ce mi-au impactat decizia de a nu mai face alt copil. Anii au trecut si tot ce mi-a ramas in amintiri sunt frustrarile si faptul ca nu a iesit cum a vrut, nici macar nu mai stiu ce nu a mers bine si unde as fi putut face diferit, sentimentele astea au ramas.

    Sarcina, nasterea, copilul, problemele mele de sanatate m-a invatat sa las incrancenarile si sa ma bucur de lucrurile cum vin, sa apreciez situatii simple si sa am incredere in cadrele medicale cu care am contact ( e drept, si am filtrat atent medicii dupa rezultate). Realmente viata trece prea repede sa mai iau in calcul situatiile unde nu imi iese cum vreau.
    (wish me luck, iar incerc sa cer marire de salariu)

    0
  28. Ecarulan

    Cred ca orice lucru pe care ti-l doresti foarte, foarte, foarte mult si nu ai parte de el, te face sa suferi, si cand se intampla sa mai fie si hormoni materni in ecuatie, suferienta poate sa fie uriasa, chiar o trauma. Banuiesc ca se poate vindeca si asta cu ceva terapie? Sau poate ajuta.
    Sper ca al doilea bebe sa vina intr-un fel mai mommy-friendly si vindecator 🙂

    1+
    • Eu sper, in primul rand, sa fim sanatosi. Nu o sa ma duc incapatanata, ci doar mai bine oregatita. Si ce-o fi o fi.

      0
  29. Toată perioada sarcinii m-am pregătit pentru naștere pe cale naturală. Am citit, am fost la un curs, m-am informat pe toate căile posibile. M-am gândit la cezariană doar ca la o opțiune în caz de forță majoră, așa am cam ignorat subiectul. Am ajuns, desigur la cezariană, după 12 ore de travaliu. Bebe a avut 4,1 kg la naștere, iar eu bazinul strâmt, așa că nu s-a poziționat cum trebuie și a trebuit să suport operația.
    Nu regret deloc, pentru că, așa cum am mai citit și pe aici, consider că important a fost și este că am ieșit amândoi bine din asta, sănătoși și voioși. Singura chestie care mă mai frustrează, dar tot mai puțin, este că există încă mame care nasc pe cale naturală care se consideră superioare celor care nasc prin cezariană. Asta nu voi putea înțelege niciodată. Sper să ne vindecăm în timp și de asta, ca de multe alte răutăți gratuite și inutile.

    Iar pentru tine, Miruna, numai gânduri bune, sarcină ușoară în continuare și mă bucur că ne scrii mereu despre lucruri descrețitoare de frunți și de inimi!

    Spor în toate!

    0
  30. Mari

    Eu am fost si sunt pro cezariana (nu dati cu pietre), dar mi-am propus sa nasc primul copil natural din cauza presiunii familiei si internetului.
    Am rasuflat usurata cand doctorul mi-a zis la 38s ca nu pot naste natural din cauza de dubla jugulara si pozitie breach.
    Am facut cezariana la rece si recuperarea a fost super rapida.
    La al doilea copil, 7 ani mai tarziu, nu mi-a mai pasat de ce zice lumea si am optat direct pt cezariana. Am si ales un dr pro – cezariana. Recuperarea si mai usoara ca la prima.

    Nu am alaptat niciunul dintre copii. M-am chinuit vreo luna cu primul, la al doilea vreo saptamana. Din nou o gramada de presiune din partea asistentelor/pediatrilor si familiei. Dar vai, cum? nu alaptezi? Nu ai lapte? primele saptamani dupa nastere doar asta intrebau: A venit laptele? Alaptezi?

    In concluzie, nu am nicio remuscare nici pt cezariene, nici pt ca nu am alaptat.

    Nu esti mai putin mama/femeie daca nasti prin cezariana si daca nu alaptezi. Important e sa fim toti sanatosi si sa ne bucuram de cat mai multe zile impreuna.

    Iti doresc sa ai o nastere usoara si un bebe sanatos.

    8+
    • Nu am copii, dar mi se pare foarte realist si foarte ok ce ai scris. 🙂

      Nu vad de ce ai fi considerata “altfel” de mama daca nu alegi sa nasti natural sau daca nu alaptezi … Cel mai important lucru este sa fii sanatoasa, atat fizic, cat si psihic. Daca tu esti ok, atunci si bebelusul o sa aiba parte de cea mai buna versiune a ta. It’s just my opinion!

      5+
    • Asta e foarte important: sa faci pace cu tine. 🤗

      1+
  31. Eliza

    Draga Miruna, te urmaresc deja de ceva vreme si pun mare pret pe tot ceea ce spui. Apreciez ca esti mereu foarte deschisa si noi putem invata cate ceva. Inseamna mare putere interioara sa expui viata ta aici, iar eu ma gandesc ca datorita acelei puteri razbati mereu. Sper din suflet ca de data aceasta sa iasa lucrurile cum iti doresti. Imbratisari!

    1+
  32. Silvia R.

    In cele din urma Vlad a crescut, luni face 2 ani si stie f bine cine e mama si cine e bunica. Acum stiu ca nimeni nu ma va inlocui vreodata, chiar daca acum suntem in proces de intarcare blanda deoarece sunt insarcinata si eu cu bebe nr 2 si e risc de avort spontan. Dar asa cum spuneai si tu, unele rani dor chiar si dupa ani… sper ca timpul va reusi sa cicatrizeze totul. Iti doresc o sarcina usoara in continuare si, indiferent cum ii vei deveni mama, esti cea mai buna mama pe care o poate avea 🤗

    0
    • Te imbratisez, Miruna. Si eu am fost acolo. Pe Tudor l-am nascut prim cezariana pentru ca m-a grabit doctorita, desi eram sigura ca o sa ma sustina sa nasc natural. Implinisem 41 de sapt, m-a bagat la cezariana fara macar sa astepte sa inceapa travaliul. Am intrat plangand in sala de operatii, dar nu am putut sa fac altfel. Mi-a fost tare frica si m-am lasat manipulata. Cu Lia tot cezariana, dar lucrurile au stat altfel, am facut tot ce am putut sa incerc natural, medic cu experienta in VBAC, spital cu experienta, asteptat travaliul (inceput daca imi aduc aminte bine dupa 42 sapt), m-au intimidat insa luminile si miscarea multa din spital, travaliul a stagnat, am asteptat cat am putut (apele s-au rupt inainte de a incepe contractiile si eram contra cronometru din cauza asta, am stat totusi de sambata pana luni seara cu apa rupta, la spital, sub supravegherea medicilor), am stat mult in picioare si pe minge, exercitii speciale impreuna cu moasa si tot nu am reusit. Desi a fost cezariana am simtit ca am facut tot ce am putut si m-am lecuit de durerea aceea emotionala. Sunt bucuroasa si acum ca nu mai simt apasarea aceea pe suflet. Ceea ce iti doresc si tie.

      Bottom line: chiar si o cezariana poate sa trateze acea durere veche, doar sa ai spatiu in care sa te simti in putere, sa iti iei puterea inapoi.

      1+
  33. Anca

    Miruna, sunt pe aceeași pagină cu tine. Natural, alăptat, empatie, blândețe și tot tacâmul. Am 2 fetițe gemene pe care mi-am dorit foarte mult să le nasc natural dar nu s-a putut pentru că erau poziționate în T și bebelușa de sus și-a spart sacul. Medicul (pro naștere naturala) mi-a explicat că până iese prima, a doua e deja în pericol. Nu am stat pe gânduri. Le-am alăptat pe amândouă exclusiv. Acum mă minunez de cum cresc împreună și ce înseamnă să ai 2 copii cu nevoi diferite, personalități extrem de diferite și câtă iubire mai poate să încapă la noi în casă. Ideea e că în ultimul timp îmi dau seama că toate lucrurile astea pe care încercăm noi mamele să le facem perfect, să naștem natural, să facem skin to skin, să alăptăm exclusiv, să le dăm mâncare cât mai sănătoasă eco bio organic, devin din ce în ce mai puțin importante pe măsură ce cresc. Și cred foarte mult că cel mai mult contează relația emoțională pe care o dezvolți cu soțul și cu copilul. La 12 ani toți ne vor trânti ușa în nas ca au vreo treaba în cameră și vor mânca junk food in pauza la școală. Atunci nu va mai conta care pe unde a ieșit și câtă țâță a primit deși asta chiar cred ca contează mult, dar relația pe care o are copilul ăla cu mama și tata și ce atmosfera are el acasă, ei bine aia va face diferența. Cum se spune copii mici probleme mici. Așa și cu mamele. Noi suntem și noi niște mame mici și acum învățăm să ne acceptam. În primele săptămâni nu ma puteam uita la cicatrice. Am un prag la durerii foarte ridicat și cred că aș fi făcut față cu brio unei nașteri vaginale dar nu a mers. Nu am avut o contracție. Nici nu știu ce e aia. Am stat vreo 3 ore cu membranele rupte și ma rugam hai ca poate începe și la mine. Nimic. Dar învăț să accept ca fără cezariana nu mai eram aici nici eu nici copiii.

    2+
  34. Oana

    Care sunt dezavantajele nasterii prin cezariana care iti produc atata trauma, Miruna?
    Si eu am nascut prin cezariana de urgenta in UK; sincer as vrea sa stiu care sunt dezavantajele pentru copilul meu?

    1+
  35. >:D<
    A trecut. S-a vindecat. Sa fiti sanatosi!

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 314 queries in 1.551 s