E o întrebare, să știți. În Anglia, era super ușor, pentru că cei mai mulți preferau să le spui după numele mic și, în afara adresărilor pe numele de familie, verbele aveau aceeași formă și cu dumneavoastră, și cu tu.
Plus că am mai crescut, cât să îmi dau seama că nu în felul în care ți se adresează un om îți stă ție importanța. Sau valoarea. Sau cam nimic.
Revenită în România, am cunoscut o doamnă doctor stomatolog foarte faină și modernă, doar cu câțiva ani mai senioară decât mine. Vreo 15, cel mult 20. I-am zis din prima pe nume, fără să mă gândesc la chestia asta vreo secundă. După câteva întâlniri, mi-a zis (despre alții, la modul general) că i se pare o lipsă de respect cum tinerii din ziua de astăzi te iau direct la per tu. Și că ea își învață fetița să fie manierată.
Tot în România, o reîntâlnesc pe dr. Mihaela Bilic. O știți, celebrul medic nutriționist de la noi, deși titulatura e de medic specialist în boli metabolice și diabet. Îmi zice, din prima, să nu ne domnim. Zâmbesc, îmi place mult atitudinea. Deși e perfectă fix ca în pozele pe care le știu cu ea, nu are un ”unghi bun” din care să se pozeze, nici nu vrea să vadă ce selfie am ales să public pe facebook cu noi două. Ne revedm la scurt timp, dar nu reușesc să îi spun tu. Pur și simplu, nu-mi iese. Insistă și la următoarele întâlniri, până când, într-un final, reușesc.
Pronumele ăsta de politețe e o distanță pe care o pui între tine și celălalt fără să vrei. Poate veni din teamă, din respect, din educație. Nu înseamnă că e neapărat ceva bun și nu înseamnă că, dacă nu pui această distanță, ne tragem de șireturi cu cineva. Chiar deloc.
Pacienții la cabinet. Diferența din UK e că aici oamenii dau mâna când fac cunoștință sau când se întâlnesc: ”Bună ziua, eu sunt Miruna Ioani, voi fi dentistul dv astăzi”. Sau: ”Bine ați venit” și întinzi mâna. În Anglia, nu atingeai pacientul decât în gură! Aveai voie să îl tragi de limbă – la propriu, că e parte din examinare-, dar nu să dai mâna cu el. M-am adaptat. Revenită însă, m-am adaptat din nou. Parțial, totuși. E ciudat ca asistentele să îmi vorbească cu dumneavoastră, când lucrăm atâtea ore pe zi împreună și suntem de-o vârstă. E ciudat să mă trezesc tutuind pacientul, ca imediat apoi să mă scuz și să întreb dacă e ok să fac asta.
Mi s-a întâmplat și o fază foarte ciudată cu un tânăr student. Și nici nu eram borțoasă pe atunci:
-Spune-mi Miruna, te rog. Fără dumneavoastră.
-Bine, doamna doctor. Cum doriți.
Deci, la voi cum e? Vă simțiți mai importanți când sunteți luați cu dumneavoastră?
Calin
Eu am crescut fara ideile americanilor de a-i spune tatalui “sir”… Eram fara prenume de politete in familie, ca multi alti romani. Ma lasa rece daca cineva mi se adreseaza cu tu sau dumneavoastra, insa chestia cu trasul de sireturi ramane valabila: daca eu ma adresez cuiva, n-o fac ca prin Anglia, sau alte tari care s-au inspirat din traditia engleza. Daca ma adresez cuiva cu dumneavoastra, astept un raspuns pe masura… Daca mi se adreseaza cineva primul cu tu, nu ma deranjeaza, insa s-ar putea sa raspund cu dumneavoastra. Prefer sa mi se spuna pe nume, ca in Anglia. Respectul nu sta in “dvs”, “vous” sau mai stiu eu ce. Insa lipsa de respect poate fi evidenta chiar si cu folosirea cuvintelor de rigoare, se simte din ton, din atitudine. Iar noi romanii suntem putin experti in a nu-i respecta pe cei din jur. Chiar si o parte din cei care lucreaza afara s-au obisnuit sa respecte legile acolo, pentru ca amenzile sunt mari, insa odata ajunsi acasa, in tara, respectul impus prin lege in afara nu mai este valabil la noi, lucru evident in circulatia rutiera, unde bunul simt este invers proportional cu valoarea masinii. Nu ma refer la toti cei care lucreaza sau au lucrat afara, insa multi sunt asa, pentru ca asa au invatat acasa, fac la fel cum fac si romanii din tara.
Miruna
Asa e, cand cineva incepe sa iti spuna “dv”, e bine sa pastrezi aceeasi linie. Cu studentul, eu am inceput.
Iuliana
În mod decis, titulatura “dvs ” asigură o protecție mai mare. Trebuie să treacă mult, mult timp să introduc pe cineva în cercul meu de siguranță, cu toate că sunt o persoană foarte prietenoasă.
Uneori, persoanele care mă tutuiesc și care nu merită, pentru că nu au în primul rând caracter, mi se urcă în cap, iar lipsa distanței și a respectului, în nici un caz nu le accept.
Ioana
Pfoai, pe mine mă omoară pronumele ăsta. Mi se pare totul cu mult mai simplu în engleză. Mi-e și foarte jenă să le propun eu oamenilor să vorbim la per tu, recunosc, mi-ar plăcea mult treaba asta. Dar mai lucrez. Și mai sunt și oamenii cărora le-am zis la început dumneavoastră, ei au început să-mi spună “tu” fără să agreăm asta, iar mie tot îmi vine ciudat să le zic pe nume. Deși mi-ar plăcea, mă face să mă simt mai apropiată de ei.
Am fost la un curs al Anei Barton și așa m-am bucurat când am stabilit de la început să îi spunem Ana. Altfel m-am simțit la cursul ăla, îți zic! Adică, vă zic, doamna Miruna! Not!! :))
Miruna
Sarut-mana, multumesc pentru respect :))
Josephine
Huh, Ioanã, ai dres busuiocul.
Este simplu :
Miruna ,
or doamna Ioani,
or doamna doctor,or doc 😉
Dar cand aud: *doamna Miruna,* mi se increteste parul fara sa fiu la coafor.:(
Ioana
Da, pai doamna Miruna suna cel mai “bine” si in capul meu, de aia l-am ales pentru exemplificare :))
Miruna
Și mie :)))
Gianina
Nicidecum! Ma simt mai bătrâna decat sunt! Celor mai mici ca mine le zic sa imi spuna dvs cd voi ajunge la 100 de ani. Celor mai in varsta, dc nu iau ei inițiativa in a nu ne “domni”, nu o iau eu! Si da, mi se întâmpla si mie sa le cer sa ne tutuim si sa ma trezesc cu “dumneavoastră”!
Miruna
Bine, doamna 🙂
Cristina
Eu sunt mai old school. Mă adresez persoanelor mai in varsta sau celor cu care am o relatie mai oficiala – profesori, doctori, educatoare – cu dvs. Ma apropii si eu de 40, dar tot nu simt sa ii spun educatoarei baiatului ”tu”, deși cred ca e mai mare ca mine cu 1 an sau 2. In schimb am prietene de 60 de ani carora le vorbesc la per tu, ca asa s-a nimerit, ne-am simtit bine cu alta din prima. Pe de alta parte, nu imi place sa ma tutuiasca cineva de la prima vedere daca avem relatii oficiale. S-a intamplat ca la o sedinta cu parintii, invatatoarea fetei care avea 19 ani sa imi dea un formular si sa-mi zica ”completeaza si tu aici”. Am simtit ”tu”-ul ala ca si cand m-a electrocutat :)))) Bine, eu nici nu sunt foarte prietenoasa de felul meu si imi ia mult pana ma simt in largul meu langa oameni noi. Poate de-aia mi se pare normal sa nu ne tutuim din prima.
Miruna
Dupa cate schimburi de comentarii ne putem tutui? :))
Adevarul e ca si eu ma adresez cititorilor in articole cu dvs.
Cristina
Daaa…ne putem tutui :)))
Anca
Ma regăsesc în totalitate în ceea ce ați spus😊
Ella
Am descoperit blogil tau din întamplare … 🙂
Auzi … sa fii tu în Olanda si sa pleci … Asa ceva! :))
Eu sunt de 30 de ani în Olanda si pana acum nu prea am întalnit dentisti buni! Adica sunt buni … în a ridica tarifele! Nu vii înapoi? :))
Nu cred ca trebuie sa-ti mai explic treaba cu tu si dvs ptr Olanda.
Si eu am fost educata sa vorbesc cu dvs. dar acum ca sunt bunica îmi pare ca sunt si mai batrana daca cineva m-I se adreseaza cu dvs. Ai mai, ca nu am împlinit 60! :)))) Am interzis fetelor pe blog sa imi zica asa. Poate ca atunci cand voi împlini 101 ani am sa accept! :))
Numai bine îti doresc!
Miruna
Alooo, bun venit pe blog, dar sa ne stapanim entuziasmul. Am fost in UK, nu in Olanda ;)))))
Ella
Sorry … ma pacalit postarea asta!
Ei nu-I nimic … data viitoare vii în Olanda! LOL
Miruna
Hahah, daaaa, e un guest post scris de altă bloggeriță 😉 dar e bine și așa, am fost peste tot! În Olanda cred că e superfain să faci facultatea, am eu așa o impresie :))) Oare de ce? 😛
miriam
sunt persoane are ma innobileaza spunandu-mi “tu” si persoane care ma jignesc chiar si cu “dvs”.
adica prefer sa aleg eu care/cum sa mi se adreseze.
iar eu, pana la alte precizari, prefer sa ma adresez cu “dvs”
Miruna
Ai dreptate. Așa și e.
Lavinia
Am căutat despre acest subiect și tare mă bucur că l-am găsit aici. Nu mi-a dat D-zeu copii, dar am o nepoțică, care la 2 ani și 4 luni a început să meargă la grădi. Interesându-mă cu patos despre ea, ce face și cum se acomodează, soră-mea îmi comunică, că fata se înțelege de minune cu Patricia.
Zic “Cine e Patricia?” și îmi spune că este educatoarea fetei. Este o grădiniță particulara din Cluj care este foarte modernă și nu urmează cutumele vechi, îmi mai spune ea…
Deoarece sunt învățătoare și am 39 de ani mi se pare absurd ca un copilaș de 7 ani să mă strige pe nume. Consider că ei trebuie să învețe de mici respectul și formulele de adresare.
Ai muncit pentru a practica o anumită meserie și nu mi se pare normal, ca să demonstrezi cât ești de “mișto” și modern să te tutuiești chiar cu oricine. Atunci hai să nu mai spunem “mama\tata” ci să-i strigăm pe părinți pe nume. Nu înțelegeam de ce când vin in vizită, fata mă striga pe nume până când eu din mândrie și bucurie repetam “tuși Lavi”. Recunosc că m-am gândit mult la asta, oare exagerez eu? Este normal, este modern, este noul trend? Ce părere aveți??
Cristina VQ
Dar ce zici de părinții care impun copiilor să li se adreseze astfel? Pentru că știu persoane de vârsta mea care li se adresează părinților cu “dvs” pentru că așa au fost crescuți. Părerea mea e că e o meteahnă autohtonă prin care se recuperează o parte din stima de sine pierdută pe alte fronturi. Se simte omul mai respectat, deci mai valoros.
Miruna
Da, știu că așa era mai demult. Și tatăl meu îi spune bunicii ”sărut-mâna, mamă”, deși, în rest, îi spune tu, mamă. Mai știu și eu așa, dar nu de vârsta noastră.
E un obicei acolo, nu știu ce să zic. Mie mi se pare mult mai complicat așa, e mai scurt să-i zici mama sau pe nume.
Diana Preda
Și eu mă simt ca o babă când mi se vorbește cu dvs( chiar și dacă cer să fiu tutuita, sau mai ales dacă). Dar aveam o profa de mate în liceu( de varsta mamei mele atunci, cam 40) care așa ne vorbea. Nu la mișto, atitudinea era de respect uman autentic. In afară de atitudinea întotdeauna măsurată și politicoasă și de profesionalism, era calda si casual, purta de exemplu cizme de cauciuc la catedră, râdea din toată inima la prostiile noastre. Niciodată nu am tutuit-o si a fost profa pe care am iubit-o dar și respectat-o cel mai mult în liceu. Deci, in interacțiuni frecvebte sau pe termen mai lung, dincolo de pronumele de politețe, contează mult mai mult intentionalitatea sau personalitatea.
Miruna
Daaaa, noi aveam în facultate profi care ni se adresau cu ”domnule student” și era ceva special acolo, mai ales că venea de la cineva mult superior. Te făcea să te simți nu important, ci că trebuie să te ridici la nivelul acelei adresări. True, foarte bine ai punctat.
Oana
Pe mine de exemplu nu mă deranjează când îmi zic unii pacienți doamna asistentă, deși am ecuson cu medic rezident. Dar mă deranjează când alți pacienți, seniori fiind, îmi vorbesc direct la per tu fiindcă mă văd foarte tânără și simt în tonul lor o atitudine care nu e ok, de parcă vor să îți stoarcă lămâia în nas cu experiența lor de viață. Eu le vorbesc tuturor pacienților cu dumneavoastră la început și dacă sunt copii sau de vârsta apropiată mie le vorbesc la per tu după ce le cer permisiunea în prealabil. Și apoi ne tutuim reciproc.
Miruna
Înțeleg foarte bine ce zici, e o superioritate în tonul pacienților care au impresia că știu mai multe decât tine doar pentru că au văzut cireșii înflorind de mai multe ori. Not fair. Eu aveam o perioadă când mă machiam pe sub ochi la cabinet ca să par mai în vârstă și să scap de chestia asta de care zici tu.
Roxana
Eu nu am o problema cand oamenii imi vb cu tu,doar ca eu folosesc dumneavoastra atunci cand nu cunosc persoana,chiar daca sunt mult mai tineri decat mine. Nu imi place insa cand simt grosolanie in exprimare din partea anumitor persoane. Mi s-a intamplat la circa financiara..E foarte interesant insa,cum colegii de clasa ai fetei mele imi spun direct pe numele mic..dar nu ma deranjeaza deloc.
Miruna
Asta cu colegii de clasă mi se pare super cool 🙂
Iulia
La serviciu imi place sa ne tutuim toti de la director la femeie de serviciu,parca elimina din diferente, ca nu toti sunt directori, cum nu toti sunt femei de serviciu. Asta este o atitudine mai mult venita din afara. In companiile cu patroni/administratori romani, de regula se simt deranjati sau inferiori daca le vorbesti la per tu(din ce am intalnit eu). In afara serviciului, ma deranjeaza oamenii care ma iau la per tu doar pentru ca sunt mai tanara, cu o atitudine din care reiese lipsa de respect. Eu sunt pro per tu in toate aspectele si indiferent de varsta, desi este extrem de ciudat – din cauza educatiei – sa ii vorebesc la per tu unei persoane sa zicem de 70 ani care si arata ca atare. De ex, eu soacrei mele ii vorbesc cu dvs inca de cand eram doar prietena fiului ei si chiar si acum multi ani mai tarziu. Nu a plecat de la ea niciun demers in sensul acesta si nici eu nu am insistat.
Miruna
Ce subiect! Cum te adresezi socrilor :)) cunosc situația și, mai ales, în acest caz, când chiar nu vrei să se supere cineva mai ales dintr-un motiv din ăsta stupid, e bine să aștepți să ți se propună o tutuire și,d acă nu, mergi pe coate cu domniri. Mie soacra mi-a zis să îi spun pe nume direct, să nu ne mai domnim și așa facem. Socrul, în schimb, l-a certat pe soțul meu că îi tutuiește pe părinții mei (la insistențele lor), iar de atunci eu am revenit la pronumele de politețe pentru el. Pe mine nu mă deranjează absolut, dar absolut deloc, iar dacă pentru el asta înseamnă ceva, so be it 🙂
Ioana
Auzi, dar cand vrei sa ii ceri un pahar cu apa, cum ii zici? “Domnul Ioani, imi dati dumneavoastra un pahar cu apa, va rog?” Ma intereseaza atat din motive practice (mersul asta pe coate o viata intreaga nu e o perspectiva care sa ma incante in mod particular), dar si ca sa prezint o situatie ce ma amuza mereu. La bunicii mei la tara, de la nurori se asteapta sa le spuna “mama/mami” soacrelor. Dar astfel: “mami, imi puteti da dumneavoastra un pahar cu apa, va rog?”.
Pai acest “mami, dumneavoastra” pe mine ma depaseste complet! Make up your mind, woman/man!
Iulia
Pai cand mergi pe coate,mergi pana la capat,nu ii pronunti numele, nu il strigi, nimic. Te asiguri ca esti in proximitate si bagi un “auziti…” Sau ” imi dati va rog” 🙂
Asta cu mami nu face parte din cultura mea. Pentru mine mama e mama, ce e asta sa ma apuc sa ii spun mama unei persoane pe care o cunosc de la x varsta. Ai mei aveau pretentia asta de la sot, dar dupa casatorie. A pai e maxim de aberant ca noi am fost impreun un secol inainte sa semnam acte si hodoronc tronc dupa niste ani au devenit mama si tata pt el. Ha? No way
Cora
Categoric “dvs” la prima adresare. Daca persoana careia i te adresezi doreste altfel de adresare, trebuie sa precizeze.
Violeta
Si la italieni aceeasi atitudine, se tutuiesc de la al mic la al mare. Mie mi se pare lipsa de respect, cel putin in anumite situatii si le-o si spun direct. Ei se mira, dar, culmea, imi dau dreptate. Respectul e ceea ce lipseste astazi lumii, in TOATE FORMELE LUI. Am zis.
Miruna
Cred că e mai safe și sunt șanse mai mici să greșești cu această abordare.
Jual
La francezi se pastreaza diferenta intre “tu” si “vous”. Am avut un prieten, dintr-o familie aristocrata, vorbea parintilor cu “vous”, tare m-a socat!
Nimeni nu tutuieste de la inceput, chiar fiind de aceeasi virsta si aceeasi categorie sociala. In general, dupa un anumit timp, cind cunosti mai bine persoana, intrebi daca puteti trece la tutuit. Sau una din persoane spune “poti sa ma tutuiesti”.
Week-end-ul trecut am fost intr-o excursie cu diverse persoane pe care le cunosc de mai multi ani. Pe unii ii tutuiesc, pe altii nu. O doamna de 70+ mi-a spus ca pot s-o tutuiesc, dar i-am raspuns sincer ca nu pot. Ii spun pe nume, cu “vous”. Nici pe soacra-mea n-o tutuiesc, si nici cumnatii mei n-o fac.
Uneori, pentru mine, utilizarea lui “vous” este o bariera, in sensul ca nu ma intereseaza sa fiu in relatii de “per tu” cu persoana respectiva. Seful ma tutuieste, eu nu, desi acum mult timp a zis ca pot. Prietena lui (care e cu 4 zile mai mare ca mine), cind ne-am cunoscut imi vorbea cu “vous”, apoi a inceput sa ma tutuiasca, eu nu si am remarcat ca in ultimul timp nici ea n-o mai face.
Miruna
Păi și nu ai pus astfel o barieră între voi? Când ea te tutuia și tu o țineai sus și tare cu dumneavoastră? 🙂
Jual
Ba da, tocmai! Si se pare ca a inteles mesajul pentru ca nu ma mai tutuieste.
Eliza
Daaaa, asa si eu. Sunt o persoana care nu are probleme cu din astea, nu ma deranjeaza nici cu “tu” nici cu “dumneavoastra” dar exista persoane cu care efectiv imi doresc sa pastrez o distanta si voi vorbi cu ele cu dumneavoastra si daca imi vor cere sa ii tutuiesc. Chiar ma bucur ca exista aceasta optiune in limba romana.
Ioana
Eu iau pe toata lumea pe care cunosc prima data cu dumneavoastra. Nu conteaza ca e chelner, femeie de serviciu, cineva in tramvai de varsta mea. Ma irita de nu mai pot cand imi zice cineva la persona a II-a, de parca ne cunoastem dintotdeuna. Daca suntem colegi, e altceva. Dar cand imi spune un chelner “vrei sa-ti aduc X sau Y” mor!
Miruna
Cred că și eu te-am luat la per tu din prima, îmi pare rău, cum pot să mă revanșez față de dv acum? :)))
Pe mine nu mă deranjează, dar aceste păreri sunt o învățătură de minte și o să iau la domnit pe toată lumea ”until advised otherwise”.
Ioana
Sigur, puteti sa-mi spuneti dumneavoastra cu prima ocazia. Va voi tine minte!
diana
Si eu fac la fel, dumneavoastra pentru toata lumea, indiferent ca este cineva mai putin in varsta decat mine sau indiferent de profesie. Nu pot altfel, si intr-adevar mie mi se pare foarte politicos ”vous” din franceza desi te adresezi pe numele mic. Imi invat copilul sa vorbeasca cu dumneavostra, inca e mic si nu reuseste, dar in partea aceasta de lume, a vorbi la plural este considerat semn de respect si de educatie. Nu tin insa sa mi se vorbeasca cu dvs, chiar deloc si nu consider lipsa de respect, exceptand un anumit ton, desi foarte rar am simtit acest ton.
Simo
La noi in fima, in mare parte, se vorbeste la per tu. Mi se pare o atmosfera prieteneasca, destinsa.
Am doi baietei pe strada care imi spun “sarutmana”. Ma simt in varsta :)) Apreciez bunul lor simt, dar le raspund cu “buna” si nu cu “sa cresti mare” sau d-astea.
Si apropo de asta, pot compara situatia asta cu tu/dv cu modul in care vorbesti cu soacra :)) Mi se pare exact cum spui. Modul de adresare nu emana neaparat respectul purtat. Aka daca spui “mama” sau nu…ca eu nu pot.
Liliana
Foarte interesanta tema. Eu colegilor de munca ma adresez intotdeauna cu tu, dar in rest la prima interactiune cu o persoana, sau mai bine spus atunci cand nu ma astept ca relatia dintre noi sa devina brusc una de prietenie, ma adresez cu dumneavoastra si prefer sa mi se adreseze la fel. Imi pare rau ca socrilor nu pot nici acum sa le spun pe numele mic desi ei asa s-au prezentat de la inceput.
O femeie
sunt in belgia. Pi shentru. Jumatatea de la vale e cu dvs, cea de la deal cu tu. La dentist azi (altul, m-a trimis specialistul la care m-a trimis dentistul curent), unu atletic si muschiulos pe la 30-35 ani, mi-a dat mana, m-a invitat in cabinet si scuzat ca a intarziat 5 min cu pacientul anterior, tratat cu doamna si pocit numele de familie si apoi dezifectat mainile. Inainte sa ma pun pe scaun am discutat vertical cine si de ce m-a trimis (doamna xyz), analizat radiografia panoramica de pe calculator si istoricul domniei mele, i-am zis ca am o frica anxioasa de dentisti el imi explica ce face pas cu pas si dr lasa pe dumneavoastra si foloseste pe TU, sa ma relaxez si sa respir (unde dracului sa ma relaxez cu becul in ochi si scula de inox venind bazaitor spre fatza mea de imi aduce aminte de filmele cu sergiu nicolaescu in inchisoare, ca eu uit si sa respir)
Roxana
La noi există și unele mentalități care dacă accepți să-ți zică pe nume, consideră că ar merge și o invitație la film sau niște glume proaste apoi nu mai știi cum să-i dai cancel.
Alina
Felul in care abordez o persoana este modul meau de a arata respectul fata de acea persoana. In cazul in care nu avem o relatie apropiata si chiar daca ne cunoastem de mult, nu ne tutuim.
Ma tutuiesc cu prietenii, vecinii de varsta mea cu colegi de varsta mea si niciodata cu clienti. Pana la urma aratand modul meu de a pastra distanta este respectul pe care il cer intrucat nu permit unui mucos sa ma ia la per tu. Diplomatia nu este pentru oricine.
Catalin-Liviu Lazar
Buna ziua,
Bunele maniere, sunt peste orice ego si perceptii subiective. Fac parte din educatia fiecarui cetatean indiferent de nationalitate. Remarc cu dezamagire cum romanii apeleaza din comoditate si plictis la tutuiala indiferent de circumstante, o gasesc lipsita de politete.
E necesar sa studiem (macar rasfoi) codul bunelor maniere si sa avem raspunsurile corecte.
Imi aduc aminte ca in scoala exista o disciplina numita “Cultura civica” se mai preda, oare?
Probabil va ganditi ca sunt in varsta si de moda veche, absolut deloc am 38 de ani si locuiesc de mai bine de 10 ani in Germania. Am calatorit si calatoresc din prisma activitatii mele foarte mult si nu mi-e deloc straina cultura, limba si obiceiurile fiecarei tari din Europa, America de S, N si Asia. Si apropo acel “you” la care faceti referire nu este nici pe departe identic cu “tu-ul” romanesc, e mult mai complex si versatil de cat pare in urechile noastre “Anglofone”.
In concluzie bunele maniere si politetetea fac parte din “trusa de prim ajutor” obligatorie a fiecarui cetatean “. Permite-ti-mi la parerile subiective exprimate de voi mai sus sa adaug opinia mea obiectiva si de bun simt.