Am descoperit o sursă de pâine și prăjituri fără zahăr, din care mai ceri o porție de bune ce sunt (p)

-Ai fost vreodată gras? l-am întrebat direct, intrigată fiind de contrastul dintre siguranța cu care vorbea despre emoțiile din farfurie și talia mai subțire decât a mea.

Ce știi tu despre asta, voiam să îi spun. Ai fost vreodată în conflict cu cântarul? Ți-a fost vreodată greu să te dezbraci la ștrand? Ai numărat vreo calorie, te-ai străduit să mănânci ciorbă de varză de trei ori pe zi? Ai rămas vreodată acasă când prietenii tăi ieșeau în oraș, doar pentru că nu mai aveai cu ce să te îmbraci să nu arăți ca un bursuc abandonat?

Nu mi-a răspuns nimic și a scos ceva din buzunarul drept, de la spate. Un buletin. Din poza oficială, privea o lună plină. Un bărbat care ar fi putut să fie tatăl lui, poate un frate sau un văr îndepărtat și mult mai gras. Dacă aș fi văzut această comparație undeva pe net, în genul de poze before&after, aș fi zis că e fake, că e photoshop și să nu mă ia de fraieră chiar așa! Dar oamenii care au fost supraponderali odată și acum au slăbit considerabil chiar sunt de nerecunoscut. Într-un fel, nu mai seamănă cu ei. În multe feluri, e perfect normal.

-Eu sunt. Nu îți vine să crezi?

Îmi ridic ochii din document și îi spun cu o rușine considerabilă-n obraz că ar fi cel puțin ciudat să umble în buzunar cu buletinul vreunui văr îndepărtat.

Nimeni n-a râs, iar pieptul lui un pic s-a umflat cam ca atunci când faci o treabă serioasă de care ești mândru și de care ai voie să fii. Nu s-a supărat. Tipul din fața mea putea trece ușor drept fotomodel, despre care nimeni niciodată nu ar fi putut spune că a fost gras.

După care mi-a povestit despre tipul din buletin, care era tot el, deși acum nu ai mai putea spune că e același fără să greșești. Că lucra într-o bancă, avea un program foarte încărcat cu treburi foarte importante de birou. Că pleca dimineața de acasă și venea seara, mânca ce apuca între timp și, ulterior, cam tot ce nu apuca peste zi. Că nu era mulțumit de viața lui și nici de poza din buletin. Că într-o zi și-a dat seama că trebuie să își schimbe viața ca pe o datorie față de el. A început să citească despre nutriție, să meargă la cursuri și să facă sport. În altă zi și-a dat demisia și s-a făcut antreprenor. Astăzi dă consultanță de nutriție, are o talie de invidiat și, împreună cu niște prieteni, un atelier unde face diverse bunătățuri low carb.

”E foarte scump să gătești fără făină de grâu!”

Pinklemonade, așa se numește magazinul lor online. Am devenit și noi clienți, așa cum mi s-a întâmplat de foarte multe ori după campaniile în care m-am implicat pentru blog. Cei care sunteți aici mai demult știți despre ce vorbesc. Doar că eu nu vreau să slăbesc de data asta, ci caut alternative mai sănătoase la ce găsesc în comerț. Normal că ele există și că le-aș putea face și eu. Vorba Anei, partenera tipului de care vă povesteam și care a intrat în afacere după ce a fost consiliată pe nutriție și a slăbit: ”Rețetele sunt știute, le poți face chiar acum. Doar că foarte scump și nici nu tocmai simplu.” Se pare că făina de cocos și de migdale pe care o folosesc ei e mai greu de meșterit tocmai pentru că nu crește aluatul așa, nu-l face pufos și arătos. Deși n-aș zice, ia vedeți ce pot face ei:

Să vă zic ce-mi place mie: crackers-ii cu chimen, deși inițial am pus mâna pe cei cu susan. Îi mănânc în loc de pâine lângă ou, în loc de gustare, când mă prinde hipoglicemia pe undeva.

Ideea e fix asta, când simți că îți e foame, să nu mănânci ceva dulce, care să îți crească foarte tare glicemia. Așa se formează cercul vicios. Alimentele cu indice glicemic mic nu sunt un moft, sunt o realitate dovedită, un mecanism prin care funcționăm cu hormoni. Când organismul depistează o cantitate mare de glucide în sânge, secretă insulină să scadă glicemia. Doar că, cel mai des, secretă prea multă insulină și scade glicemia prea mult, de iar te apucă leșinul de foame și pofta de dulce. Și mănânci ceva și tot așa. De asta, maturizarea vine la pachet cu înțelegerea acestui mecanism. Când am avut musafiri, le-am făcut un guacamole de te lingi pe degete și mi-au mâncat toți crackers-ii pe post de dip. I-am mai folosit și cu foie gras, combinația de gust e ceva rar întâlnit de bun.

Îmi mai place pâinea nordică, musai s-o încercați! Doar să nu fiți dezamăgiți, că nu poți mânca multe felii. Adică, noi când cumpărăm cinci chifle calde, pe toate le mâncăm! Când cumpărăm zece, tot pe toate le mâncăm. De asta știu! Pâinea asta te satură cu puțină, nu pentru că e densă așa ca o pâine de casă (eu nu sunt fan), ci pentru că e cât de cât pufoasă, în sensul că nu mesteci trei zile la ea. Și semințele alea au un gust demențial! Nu ce găsim la alimentară, nici nu se compară, alea par, prin contrast, niște păcăleli. Au văzut și ele semințele în poză.

Apoi dulciurile. Ăsta e un capitol important, pentru că nu am știut dacă îmi vor plăcea. Mă știți cum sunt cu dulciurile. Îmi plac, nene. Și să accept asta face parte din liniștea mea interioară, din maturizarea mea. Exact așa cum mi-am dat seama că nu mai are sens să irosesc banii pe abonamente la săli de sport, pe care niciodată nu le folosesc, am înțeles despre mine și că dulciurile îmi plac. Deci n-are sens să îmi mai propun să mă las de ciocolată. Cât o să țină, o zi? Câtă vinovăție o să adune, o tonă?

Le-am zis din start: ”Dacă nu-mi plac mie, nu scriu, să nu vă supărați.” Iar oamenii au zis să merg pe barba lor, pe mâna lor, pe riscul lor. M-au invitat la o cină, mi-au dat bine de tot să mănânc ceva figuri pregătite de Mazilique, de la final îmi venea să o întreb dacă e măritată, că altfel aș lua-o de nevastă eu! Și după o cină copioasă ne-au oferit la degustare două torturi, brioșele și negresa, cu varianta ei blondă. Tortul alb nu m-a dat pe spate, deși frișca a fost foarte bună, nu mă așteptam. Din celălalt tort nu am gustat, pentru asta mi-ar mai fi trebuit un stomac. DAR. Nota zece pentru brioșele cu ciocolată și brownie!

Lui Tudor (3 ani) îi plac așa: blondie (e un fel de chec cu ciocolată albă și portocale, care a avut un succes fenomenal la toți musafirii noștri mici) și brioșele cu măr și scorțișoară. Lui Horațiu îi place orezul cu lapte, de cumpărat, iar nevastă-sa a promis că, dacă mai prinde așa ceva în casă, îl aruncă pe geam cu totul, mai puțin pe bărbat.

Toate produsele de la Pinklemonade nu conțin zahăr, gluten, coloranți, aditivi. Sunt făcute din puține ingrediente curate, combinate diferit. Sunt foarte căutate de cei care au alergii sau intoleranțe, mai ales că oamenii sunt flexibili și adaptează rețetele după clienți. Ai alergie la nuci? Nu-i nimic, scoatem nucile și le înlocuim cu migdale sau cu ceva tot bun. Noi nu suferim de această problemă, dar avem doi prieteni cu copii cu intoleranțe severe la gluten și știu cât e de complicat să gătești pentru ei și cât e de scump.

Acuma, eu nu vă recomand vreun fel de dietă low carb sau ceva, pentru că nu sunt vreun specialist și pentru că urăsc dietele. Pe mine m-au distrus. Noroc că m-am măritat și cea care a fost fața mea din buletin s-a schimbat. Vă recomand doar o alternativă mai sănătoasă la clasicele produse din comerț. Nu trebuie să înnebunim, să devenim sectanți, să ne facem trei cruci când auzim de zahăr în vreun aliment. Dar e bine să fim conștienți și informați. Și pentru că produsele astea chiar mi se par gustoase, noi le consumăm, nu sunt doar pentru musafiri :P, pentru că povestea tipului care nu mai e cel din buletin mi-a plăcut, m-am gândit să vă spun. E o inspirație din foarte multe motive, dacă ne gândim.

credit foto Mihnea Ratte