Dragi colegi medici, la fel de important cu să vă tratați pacienții e și să vorbiți cu ei!

De când am anunțat public că mi-am început lucrul la cabinet, de când am poză de profil din cabinet, probabil că lumea a început să mă ia mai în serios și să mă creadă pe cuvânt că e și un dentist în blonda asta cu blog, pe undeva. Dincolo de întrebările și pozele care curg și pe care vă rog să nu le opriți, că nu mă deranjează deloc și dacă pot, vă ajut, mai curg niște lucruri: plângerile.

Reclamații la adresa altor colegi. Dentiști și nu numai.

”M-am trezit la recepție că mai am 500 de lei de plătit, de care habar nu am avut. Păi nu era normal să mă informeze din cabinet?”

”Mi-a zis să mă pregătesc, că mâine e ziua cea mare. Pentru ce?”

”Mi-a zis că-mi scoate dintele ăsta din față și-mi pune implant. Nici nu m-a întrebat dacă vreau.”

Hai să stabilim din capul locului că nu cred că toți acești medici sunt niște idioți sau proști profesional. Ba dimpotrivă, ultima amică îmi povestea pașii care au fost urmați, totul corect din ce zicea, însă ea tot nemulțumită era. De ce? Pentru că nimeni nu i-a spus ce urmează să se întâmple și ea a aflat doar la final, când a avut de achitat.

Vedeți, pe noi nu ne învață nimeni comunicare în facultatea de medicină. În schimb, profesorii noștri ne învață că domniile lor sunt niște zei, în ale căror grații să intri este echivalentul cu a-ți pune Dumnezeu mâna în cap. Și noi cu asta plecăm din școală. Asta e educația pe care o primim, ăstea sunt modelele noastre. Norocoși cei câțiva studenți care au dat peste niște asistenți de grupă mai normali la cap, care să le arate care e realitatea din medicina spitalicească. Știți, și la congrese, și pe la cursuri, tot vorbim de cazuri ideale. Prezentăm doar ce ne-a ieșit mai strălucitor. Nimeni nu vine să își arate idioțenile. Cazurile în care a greșit. Când învățăm să șlefuim, o facem pe modele perfecte. Pe dinți întregi. Super tare, doar că, în realitate, nu se întâmpla aproape niciodată așa! Dacă e întreg și n-are nicio bubă, de ce să șlefuiești un dințișor? Provocarea vine când are o carie mare sau o plombă veche sau o gaură sub gingie chiar. Dar mă rog. Revenim la comunicare.

Sunt câțiva medici mai norocoși care au chestia asta în sânge: respectul pentru pacient și cuvintele la ei. Mai sunt alți norocoși care au plecat prin străinătate și au văzut acolo alte modele decât zeii cei academicoși. Ăștia știu să vorbească. Ăștia știu să pună problema, să se asigure că pacientul a înțeles. Ăștia știu să nu presupună nici cât timp are pacientul, nici câți bani în cont la el.

Dar mai sunt toți ceilalți, mai puțin norocoși, care s-au preocupat mai mult să învețe să șlefuiască, să prescrie, să coasă, decât să vorbească. Și nu e neapărat rău, dar e insuficient. Adesea, acești medici necomunicatori nu sunt niște medici slabi profesional, doar că nu ar lua premiul de popularitate. Și știți ceva? Premiul de popularitate e foarte important.

Pentru a nu sări niște etape, pentru a nu încurca niște lucruri și a mă asigura că pacientul a înțeles, eu am niște reguli pe care le-am învățat din Anglia, să nu vă imaginați că sunt așa deșteaptă încât să le fi inventat eu:

  1. Niciodată nu îi lucrez pacientului de la prima ședință. Exceptând urgențele, bineînțeles. Asta, pentru ca să mă asigur că a înțeles. Unii pacienți vin cu mult avânt prima dată, te-ar lua de nevastă dacă le ceri, sunt ferm hotărâți să facă asta. Doar că oamenii se mai răzgândesc. E important să îi dai pacientului timp să facă asta, să proceseze, să își pună întrebări, să fie sigur că îi place de tine.
  2. Întotdeauna informez pacientul ÎNAINTE de a-i lucra cât urmează să coste. Îl informez că va fi nevoie să achite o lucrare în momentul în care șlefuim și luăm amprenta pe care o trimitem la laborator. Nu e că-l bănuiesc că vrea să fugă cu dinții rupți, ci pur și simplu ca să știe. Să-și ia banii la ei, să nu avem discuții pe urmă. Nu e nimic personal, e doar o propoziție, care ne scutește de niște supărări. Când apare o surpriză pe parcurs, că se întâmplă și neprevăzute, oprești procedura, vorbești cu pacientul și nu faci nimic doar pentru că ”așa e corect”.
  3. Ofer mai multe opțiuni. Când englezii mi-au zis că și să nu facă nimic e o opțiune pe care trebuie să o prezint pacientului, plus riscurile pe care le implică așa ceva, am zis că sunt nebuni. ”Cum, dacă pacientul a venit la mine, are o carie, eu să îi zic că poate să nu facă nimic?” Mi se părea absurd oricum ai lua-o. Doar că, dacă stai să te gândești, nu erau nici englezii ăștia niște proști. Toate cariile trebuie tratate, ele nu se vindecă spontan, orice uleiuri esențiale ați turna pe ele, orice rugăciuni ați face în post. Dar unele carii pot să aștepte, unele trebuie curățate cam ieri. Cariile nu dor, contrar credinței populare. Dinții cu carie simplă nu dor. Când apare durerea, deja e carie complicată și e cam game over pentru așteptat și opțiunea ”nu facem nimic”. Deși am avut și o curajoasă pacientă din asta, care a zis că eu nu știu nimic și că ea nu-și face tratament de canal, că are un ulei de cătină sau ceva la fel de absurd și similar, cu care își rezolvă problema. M-am despărțit de ea cu ”see you soon”. Două nopți și trei zile mai târziu, se ruga de mine să o înghesui printre programări și amenința că altfel se sinucide. Mda, durerile de dinți și medicii care nu știu nimic.
  4. Explic cât costă, cu avantaje și dezavantaje, fac un total. Avem nevoie și de cutare și de cutare, nu merge fără cutare, dar putem înlocui asta cu altceva. E foarte important să explici cât costă și să nu presupui că pacientul nu e interesat, doar fiindcă poate are bani sau, dimpotrivă, fiindcă nu are.
  5. Facem scenarii. Și aici includem încă un factor, cel temporal. Se poate întâmpla așa sau așa, că vorbim de medicină. Avem statistici și experiență, dar nu avem un glob de cristal. Pacienții reacționează foarte bine la genul ăsta de poveste și tu, ca medic, îți dai seama încă o dată ce nu le e clar.
  6. Nu îi storc de bani. Pacienții nu sunt idioți, ce-ar fi să nu-i mai bănuim de asta. ”Ethical selling” era o temă importantă la cursurile pe la care am fost. E important să justifici ceea ce propui și să fie în concordanță cu ce își dorește pacientul. Unii vor fațete, chiar dacă nu au nevoie de ele, știți ce zic? Unii vor albire, chiar dacă pot trăi bine-merci și cu dinții îngălbeniți de Mama Natură. Alții nu vor tratamente de canal, care e singura șansă să își păstreze un dinte. Acolo insist, deși poate greșesc. De curând, cineva mi-a spus că l-a surprins faptul că nu i-am ”umflat” o albire în planul de tratament. Că mă apreciază pentru asta și că așa i-am câștigat încrederea, după ce văzuse mai mulți dentiști. Și, culmea, e că și-a făcut și albire ulterior!
  7. Dacă pacientul spune ”fă tot ce trebuie, am încredere în tine” nu e consimțământ informat. E prietenie. Poate e familie. Dar încrederea asta oarbă mie niciodată nu mi s-a părut un avantaj. Când pacientul te crede un zeu, sunt șanse mari să îl dezamăgești, tocmai pentru că nu ești unul. În două dintre cazurile cu care am început, cred că asta era și problema: prietenia strânsă dintre medic și pacient. Medicul a considerat să facă tot ce trebuie, a știut că face corect și a uitat să informeze pacientul, care oricum avea încredere în el. Nu merge așa. Toți pacienții trebuie tratați la fel, ba la prieteni și rude să avem extra grijă, că putem uita chestii fără să vrem.

Apoi, mai am de zis câte ceva și de partea pacientului. Eu încurajez de fiecare dată comunicarea cu medicul respectiv. Adică, atunci când e un om în care ai avut încredere atâta timp, care ți-a mai lucrat și de care ai fost mulțumit, nu e păcat să nu îi spui ce ai de zis? Nu e păcat să arunci tot timpul ăsta fără să lămurești? Plus că ajută de ambele părți. Pe tine, ca pacient, te ajută să te lămurești. Pe tine, ca medic, te ajută să te imbunătățești. Cele mai multe lucruri le învățăm de la pacienții noștri și le învățăm din greșeli. Oameni care nu sunteți mulțumiți de ceva, mergeți înapoi și vedeți ce se poate repara.

Îmi pare nespus de rău când oamenii sunt nemulțumiți de medicii lor și mă străduiesc să îi împac de câte ori ajung la mine. Niciodată nu îmi vorbesc colegii de rău, pentru că nu am fost în papucii lor, să știu despre ce a fost vorba. Însă constat că anumite plângeri nu ar exista dacă măcar comunicarea respectivă s-ar face cu mai multă implicare. Știți cum e, poate pentru noi e al șaptelea pacient pe ziua respectivă, dar noi suntem, pentru el, primul dentist.

foto Pixabay

Articolul anterior

Fiecare femeie se străduiește în felul ei

Articolul următor

Am descoperit o sursă de pâine și prăjituri fără zahăr, din care mai ceri o porție de bune ce sunt (p)

17 Comentarii

  1. Of, dar finalul e așa pentru suflet! Cum le pui tu pe hârtie, Miruna! <3
    Da, de pe scaunul pacientului eu aș ridica statui comunicării. Îmi amintesc de parcă a fost ieri când acum un an și jumătate, stăteam cu gura deschisă, ochii în tavan și ascultam o listă luuuungă de combinații de cifre și ”mezial, distal, mezial, distal", ce tot ziceți voi acolo. Dacă la final doctorița mea nu s-ar fi uitat în ochii mei și nu mi-ar fi explicat care e situația, ce urmează, ce putem face, nici că mă mai întorceam prea curând.

    Cam așa cum nu m-am mai întors la doamna aia de la spitalul de ochi. M-am dus la ea cu o umflătură sub ochiul stâng, iar ea m-a privit fără să mă atingă și apoi m-a trimis acasă cu o rețetă de antibiotic oral și mi-a zis ”Luați ăsta o săptămână și apoi veniți să vă tăiem. Nu știu ce a fost, dar acum e o infecție și nu se va retrage. La revedere.” Păi să știi că la revedere! M-am dus la alt medic și-am acceptat fără probleme să ”mă taie”, numai că el mi-a explicat înainte de ce și ce se întâmplă dacă nu fac asta.

    Putem să distribuim articolul ăsta și altele similare ca flyere pe holurile facultății, putem, putem? 😛

    1+
  2. Greta

    Hei, ce schimbare față de acum câțiva ani, când erai de părere că medicii sunt niște zei în prezența cărora avem doar datoria de a ne prosterna 🙂 (Mă refer la articolul unde subiectul era un neurochirurg din Cluj, parcă – Florian). Mazel Tov! 🙂

    2+
    • Mda, în continuare cred că un medic nu are nevoie de jumătate de oră să înțeleagă ce vede pe un rmn, dar la communication skills m-am upgradat mult. Experiența în străinătate își spune cuvântul. Adevărul e că mi-a fost atât de frică să lucrez în Anglia, unde ești dat în judecată pentru orice prostie, încât am învățat ce era de învățat pentru binele tuturor.

      1+
  3. Hortensia Stefan

    Adevarul e ca, am in preajma mea numai medici faini si am foarte mare incredere in ei.

    1+
  4. Violeta

    Ai mare dreptate, doctorul trebuie sa “empatizeze” cu pacientul. Eu, una, daca unul nu se comporta profesional, a doua oara nu ma mai vede. Ii repet si baiatului meu, care va fi doctor nu peste mult timp: trebuie sa fii clar, precis si profesional, atat in teorie, cat si in practica. Pacientul e deja speriat, tu esti ultima speranta, tu trebuie sa-l ajuti, nu sa-l “omori” mai repede.

    0
    • Mă îndoiesc sicner că există medici care vor să omoare mai repede pacienții. Cred însă că există medici nepregătiți, care nu și-au luat studiile în serios nici după ce au început să practice, medici care nu scot capul din cutia lor, închiși la nou și neinformați suficient. Dar nu cred că se trezește cineva dimineața cu gândul ”pe cine să mai omor astăzi” 🙁
      felicitări pentru domnul fiu, viitor medic! 🙂

      1+
      • Violeta

        “A omori” era o figura de stil doar. 😁 Oricum am vazut cu ochii mei nepregatiti si rau intentionati si la noi si in afara.
        Multumesc pentru urari!

        0
  5. Natty

    Tocmai am fost in scenariul asta. Prietenie veche (eu pacient, ea medic stomatolog), mi-a pierdut increderea dupa niste faze si i-am spus. Raspunsul primit a fost: ei acum ce sa facem a fost neglijenta noastra, ce a fost, a fost, hai sa facem ce e de facut.
    Am fost atat de suparata, am aratat si spus asta dar nu a inteles nimic, asa ca am terminat tratamentul si nu ma mai intorc acolo ever. Dar nu am avut curajul unei discutii finale tocmai din cauza prieteniei si unui eventual scandal.
    Sper sa ii pot spune intr-o zi cat rau mi-a facut intr-un moment foarte vulnerabil in care ma bazam pe relatia de prietenie sau macar medic-pacient.
    Offff.

    0
  6. Oh, peste cati dentisti care nu stiau sa explice am dat la viata mea … in sfarsit acum merg la o clinica super ok din toate punctele de vedere. Mi-a luat mult sa o gasesc, dar sunt multumita. 🙂

    0
  7. CristinaM

    Am acelasi medic dentist de vreo 10 ani, sotul mergand tot la el… ne vedem anual, uneori pt rutina, uneori pentru lucrat… mereu ne-a explicat ce ne face, de ce, ce ar putea sa se intample daca nu face, ce variante avem, ce ar trebui evitat etc
    Este singurul medic cu care avem o “relatie” de lunga durata.

    Curiozitate: la un post radio, o doamna, medic, sustinea ca ultimele 4 masele ce ies la bebelusi nu se mai schimba, ca raman ca masele permanente… adevarat sau fals? Ma nedumereste afirmatia

    0
  8. Maria

    Buna Miruna,

    As dori un sfat de la un medic stomatolog: trebuie sa realizez un implant dentar.
    Am primit diferite sfaturi:
    1. extractie, adaugat grefa de os, pus implant + coroana temporara, lasat sa se vindece si pus coroana definitiva in 3-4 luni.
    2. extractie si lasat osul sa se vindece timp de 3-4 luni (adica fara premolar – destul de inestetic), pus implant peste 3-4 luni
    3. one day implant: facut totul intr-o zi, dar aici e un risc pentru ca nu stii niciodata cum va reactiona organismul.

    Care este procedura normala pentru un implant dentar? Stiu ca nu esti afiliata cu nimeni, dar se poate sa obtin niste recomandari de specialisti pentru un implant dentar. Problema e ca fiecare dentist citeste altceva pe xray si e cam dubios.

    Mentionez ca sunt plecata din tara, iar costul unui implant aici e peste 5.5k.

    Multumesc anticipat pentru raspuns!

    0
    • Salut, eu lucrez la Dent Estet. Nu stiu daca asta inseamna ca sunt afiliata 🙂
      Cred ca ai enumerat super ok optiunile si ca ai cam inteles care sunt. Mai multe nu cred ca exista, in afara de o protezare cu punte, nu implant. Nu stiu ce ti-as putea spune, mergi pe mana cuiva de incredere. Sanatate!

      0
    • Greta

      Buna Maria,

      sper ca nu te superi ca ma “bag”, dar m-am recunoscut in situatia ta – tot in strainatate, implantul ramasese unica solutie (doua implanturi de fapt), costul total a fost de 5.400 Eur (ar fi fost 5.760, dar 360 de euro a platit casa de sanatate).

      Sfatul meu – din experienta personala, nu sunt medic – este varianta 1. Mi se pare, rational vorbind, cea mai lipsita de riscuri si, in acelasi timp, convenabila din punct de vedere estetic. Mergi la un chirurg, nu la stomatolog (chiar daca are specializare pe implantologie, e de preferat chirurgul).

      Acum, referitor la “logistica” – imi dau bine seama ca ai indoieli si pui costurile in balanta si e perfect firesc, dar dintr-o mie de motive e de preferat sa faci interventia in tara in care locuiesti. Ceva poate merge si mai tarziu prost, procedurile de “amprentare” si tot ceea ce implica laboratorul pot fi de durata, in functie de particularitati care abia la momentul respectiv se vor constata (la mine a fost nevoie de 5 programari, din momentul in care au luat amprentele pana la fixarea puntii) si niciun medic nu te va putea trata mai bine decat cel care a facut lucrarea.

      Sunt niste bani bine investiti, crede-ma. Intereseaza-te daca nu se poate plati in rate, cele mai multe cabinete stomatologice ofera optiunea asta (in 6 sau 12 rate, cum ti-e mai convenabil).

      Multa sanatate iti doresc 🙂

      2+
      • Maria

        Multumesc Greta!
        E o diferenta. Cu toate acele vizite, costul total va fi peste 5.5k doar pentru un singur implant, nu doua, precum cazul tau.
        Oricum, Miruna aici a uitat sa spuna ca trebuiesc acele follow-ups.
        Cred ca medicul care face implantul are specializarea de chirurgie.
        Stiu, sunt diferite tipuri de stomatologi. Am gasit stomatologul care mi-a spus ceea ce trebuie.
        Oricum, fiecare stomatolog pe care l-am vazut pana acum mi-a dat un raspuns diferit.

        0
  9. Miruna, eu ti-am zis cum m-a cucerit dentista mea din bucuresti: veneam si stateam in picioare de vorba cu ea, separat. Pe scaun spun tot ce vrei sa zic, asa de frica mi-e!

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 180 queries in 0.446 s