Poate doar dacă ești Beyonce sau primul ministru al Marii Britanii. Habar n-am, deși am văzut și prin parlamentul norvegian (oare era?) cum o mamă și-a luat sugarul la o ședință, la microfon. Că așa s-a nimerit!
Cred că există alegeri și oameni diferiți.
Zilele trecute vorbeam cu o gravidă și o întrebam cât are de gând să stea în concediu de maternitate. Mi-a răspuns că nu știe: ”O să văd”. Și mi s-a părut cel mai realist și inteligent răspuns. Pentru că nu ai de unde să știi cine vei fi după ce îți vei cunoaște puiul. Pentru că puiul de om este cea mai documentată de istorie cauză a unei schimbări majore și profunde în sufletul uman. Nu ai de unde să știi cine vei fi după acea mare întâlnire! După primele voastre câteva zile împreună.
Mă enervează presiunea asta a societății care e nehotărâtă în privința felului în care le vrea pe femeile ei: ba superputernice și egale cu bărbații, ba supersupuse și făcătoare de prunci. Orice ai zice, oricum ai da-o, parcă cineva are ceva de pierdut. Și nu ar trebui să fie așa.
După ce copilul meu a împlinit 1 an și eu am decis să mai rămân o vreme acasă, prietenele mele care născuseră în aproximativ același timp cu mine și se întorceau deja la serviciu, de fiecare dată când ne întâlneam, își justificau întoarcerea. Că n-ar fi putut altfel, că ar fi pierdut, că bani. Astea erau unele. Celelalte sunt lăudăroasele: că ce bine-i la birou, că mai respiră și ele, se simt din nou femei, nu-știu-ce. De parcă una dintre noi ar fi mai bună mamă decât cealaltă. De parcă o alegere ar fi mai corectă decât alta.
Niciodată nu m-am simțit prost pentru alegerea de a mă întoarce atât de târziu la cabinet în fața nimănui. Adevărul e că am amânat cât am putut. Și aș mai fi putut puțin, doar că mi-a fost teamă că-mi fur singură căciula și că n-o să mai vină deloc ”momentul potrivit”. Dar mi-aș fi dorit ca nici mamele despre care vă spuneam să nu simtă că trebuie să-și justifice alegerea de a se întoarce.
Când i-am spus managerei clinicii din Anglia în care lucram că sunt însărcinată, prima ei reacție a fost: ”Te lăsăm să stai 9 luni, dacă vrei! Dar n-o să vrei, așa-i?” 6 luni erau maximul de concediu de maternitate plătit și permis acolo. Cele trei luni extra ar fi fost indulgența ei. Doar că mă cunoștea destul de bine în tot timpul pe care l-am lucrat împreună, treci prin tot felul de situații cu pacienții în cabinet și ajungi să dezvolți o relație chiar specială. V-am zis că asistenta mea s-a prins că-s gravidă înainte să îi spun?
Managera a intuit bine. Să am copii îmi doresc de pe vremea în care abia știam să vorbesc și nu înțelegeam de ce trebuie să treacă așa mult timp până să-i pot face. De pe vremea în care-l culcam pe Andrei, păpușa mea-bebeluș, la prânz și îi tăiam unghiile de la mâini. Să mă fac dentist am decis în clasa a 12. Mamă știu dintotdeauna că vreau să fiu.
Și nu e nimic greșit sau excepțional la asta. E pur și simplu felul în care unii oameni se întâmplă să fie. Alții sunt profesori excepționali, medici foarte dedicați. Unii sunt mai mult cercetători decât părinți, alți sunt mai mult artiști decât soți, fiecare cu ale lui. Dacă e corect? Nici nu cred că e important. Nu contează. Oricum nu se poate schimba. Da, o femeie care lipsește de la job-ul ei o vreme pierde ceva. E clar că nu va putea concura cu alta care a fost acolo mereu sau cu un bărbat. Oricât ne-am minți noi cu egalitatea între sexe, să fim serioși. Asta e. Sunt multe lucruri care ocupă spațiu mental în capul unei femei și în capul unui bărbat, nu. ”Cu ce mă îmbrac” e primul exemplu. Ce le dau de mâncare copiilor? Cu ce îi îmbrac la școală? Toate aceste gânduri consumă din energia aia pe care, poate, un bărbat ar folosi-o să-și facă planul de a deveni CEO.
Înainte ca Tudor să împlinească 1 an, am primit o propunere de a intra într-un parteneriat cu cineva să facem o clinică stomatologică într-un spațiu modern, central, etc. Mi-a plăcut foarte mult ideea, toată vacanța aia de Crăciun m-am tot perpelit. Mi-am sunat toți colegii de facultate, oameni care lucrau în România demult, unii au clinicile lor, să îi întreb niște chestii de finanțe, de care io habar n-aveam. Nu cred că o să știu vreodată bine cât costă un detartraj (în schimb, vă pot face apelul dinților tuturor pacienților văzuți în ultimele 72 de ore.) Cel mai bun sfat l-am primit de la una dintre colege, care mi-a spus așa: ”Mirunel, dacă intri în acest proiect și vei avea -normal- mult mai puțin timp pentru Tudor, oare te vei întreba vreodată cum ar fi fost dac-ar fi crescut cu tine lângă el?” Și-n momentul ăla, am decis. Atunci, la telefon! Eram pe hol la Sibiu, în fața ușii albe, frecam o unghie de-un lambriu. Așa e! Nu că m-aș întreba, dar toată viața mi-ar fi părut rău. Următorul telefon a fost la partenerii respectivi, să nu îi țin pe loc. Ziceam pas, din toată inima mea. (Și-acum, dacă citește colegul care mi-a explicat la virgulă de ce nu era avantajos financiar pentru mine, o să caște ochii mari. Da, pentru că argumentele cu virgule nu m-au convins niciodată la fel de bine ca argumentele cu inimă.)
Dar asta e alegerea mea. Evident, psihologii vorbesc despre cât de importantă e formarea atașamentului sănătos în primii 2-3 ani de viață. Plus, prezența mamei. Dar ideea e că din moment ce tu faci o alegere, las-o așa, ce sens mai are să te simți și vinovată un pic? Oricum, nu știu ce își imaginează mamele care pleacă la job devreme că își imaginează lumea despre ele, dar nu cred că are cineva impresia că o mamă care lucrează uită câți copii are și în ce clase sunt ei :))
Însă ce vreau să spun e hai să nu ne mai scoatem ochii unele altora că, vai, ce mame sacrificate suntem noi. Mă scot din sărite îndureratele care spun ”în profesia mea, nu poți sta nici 3 luni. Dacă lipsești, nu mai exiști!” Mă scot din sărite și sacrificatele, care stau și-apoi se plâng că schimbă scutece și abia așteaptă să parcheze copilul la bunici. Dar cel mai tare mă scot din sărite lăudăroasele, acele mame care te fac să te simți prost oricum ai fi, mai blondă, mai slabă, mai înaltă sau mai scundă, pentru simplul fapt că nu ești ca ele și asta e fundamental greșit!
foto Shutterstock
Andreea
Din păcate, sunt absolut convinsa că pentru multe mame nu exista alegeri de acest tip. Pentru că banii sunt putini si de multe ori sa aduca bani in casa doar tatal nu e fezabil. Asa ca depindem de legi :). Statul zice 11 luni, mama sta 11 luni. Statul zice 1 an si 11 luni, stai 1 an si 11 luni. Cam aia e…
Miruna
Pai da. Si cate stau 1 an si 11 luni? Prea putine. Sa vezi cum e in state precum Germania sau Anglia/ acolo chiar nu ai de unde alege.
Maria I.
Sau in Spania …16 săptămâni.
Alta Miruba
In Germania? Cum nu? Poti sta 2 ani platiti.
Anamaria
In Germania poți sta un an plătit (~67%) plus partenerul 2 luni. Dacă alegi sa stai 2 ani, primesti aceeași bani dar împărțit la 2 (adică ~34%) pe luna.
Bibi
Îmi place ca ești foarte cinstita mereu, dar în articolul asta și transanta puțin. Dar ai dreptate. E sănătos sa discutam lucrurile astea și sa știi ca poți ajuta multe lume cu un simplu articol asa. Eu stau acasă de 5 ani. Dar nu simt ca m-am sacrificat. Ca ți se ia și de schimbat scutece și șters funduri, da. Dar nu regret o clipa, chiar dacă poate nu voi mai avea niciodată cariera pe care credeam alta data ca mi-o doresc. Aia e, eu am ales ceva și am renunțat la ceva, am făcut-o conștient și nu regret deloc. Simțim nevoia sa ne justifica pentru ca se pune presiune pe noi. Uite, cea mica are 18 luni, eu încerc sa pun pe picioare o mica afacere în domeniul artistic sa zicem, dar deja toată lumea ma întreabă ce o sa fac. Ma întorc la munca nu? Asta ieri și azi de 2 ori deja. Duc micuța la părinți? Unde lucrez? Ca sa nu mai zic ce îmi auzeau urechile cât am făcut asta între cele 2 sarcini. Deci e multa presiune peste tot. Și puțina înțelegere.
Miruna
Eu cred ca si articolul asta tot de la o presiune pe care o resimt a venit. Presiunea exista, oricat ne-ar placea sa credem ca traim cu alegerile pe care le facem. Si articolul asta mai vine dintr-o vinovatie ca m-am intors. Desi as fi simtit-o si dupa 10 ani, asta este.
Andreea
Mie mi se pare ca rautatea/ presiunea asta intre femei incepe foarte devreme, poate chiar in sarcina. Este suficient sa intri pe un grup de alaptare sau de diversificare ca sa iti dai seama ca oricum ai fi dat-o, te-ai ratat ca mama.
In ceea ce priveste intorsul la job eu sunt de acord cu ce spunea cineva mai sus: cred ca marea majoritate nici nu isi permite luxul sa aiba asemenea dileme si sta acasa fix cat primeste indemnizatie. Pentru ca oricat ai iubi copilul( si Doamne, nu cred ca e mama normala sa nu il iubeasca mai mult ca propria ei viata), atunci cand nu ai bani sa platesti caldura sa ii fie bine noaptea nu mai e la fel de fun. Iubirea, oricat de mare ar fi nu tine nici de foame nici de cald.
Minoritatea care are luxul de a alege nu cred ca ar trebui criticata indiferent de ce decizie ar lua. Eu dupa un an de mamicie un lucru l-am inteles si de fiecare data mi s-a confirmat: daca eu ca mama nu sunt ok, nici puiul meu nu e. Asa ca atat timp cat mama e ok cu alegerile ei, cred eu ca toata lumea e safe, inclusiv puii mici care poate la 3 luni sunt la cresa.
Miruna
Sunt multe mame, inclusiv din categoria celor care n-ar ingheta de frig noaptea care se intorc mult mai devreme de 2 ani. Tocmai pt ca lucreaza intr-un mediu competitiv si le e teama de propria absenta.
Miruna
Pe buna dreptate asta, ca marile posturi de conducere nu te asteapta pe tine sa iti alaptezi copiii. E business.
Andreea
Da, am mai auzit si eu…nu cunosc pe nimeni personal in situatia asta, doar din povesti de la unul sau altul. Eu le pot intelege si pe ele, nu de alta dar uneori e extrem de greu sa renunti la viata de dinainte de bebe si la ce ai realizat. Bine ca nu am fost in asa situatie, ce pot sa zic. Aici, in Germania majoritatea se intoarce la 1 an, dar ce e drept cred ca 90% din mamicile intoarse lucreaza part-time si asta pana e copilul la facultate( nu glumesc!).Mi se pare o cale de mijloc acceptabila, ca poti lucra nu foarte mult si sta si ceva mai mult cu cel mic.
Cristiana
“Mie mi se pare ca rautatea/ presiunea asta intre femei incepe foarte devreme, poate chiar in sarcina” – Eu zic ca incepe poate chiar din copilarie 🙂 Suntem astfel educate, astfel impinse de societate, chiar si familie etc. Si eu cred cu tarie ca daca am reusi sa ne sustinem mai mult intre noi decat sa concuram inchipuit ar fi tare, tare bine.
Di
In UK e 9 luni + 3 neplatite (decat daca vrei tu mai putin). Totusi in multe domenii oamenii sunt destul de intelegatori daca ai stat tot concediul sau chiar daca nu ai lucrat ani intregi pt a sta acasa. Pe de alta parte nici nu te poti astepta sa avansezi imediat dupa concediu cand tu de fapt trebuie sa revii la zi cu schimbarile din sistem. Dar fiecare trebuie sa isi cunoasca prioritatile si sa nu le judece le ale altora. Pupici. Miss you!!!
Miruna
Vezi ce am scris mai sus, remember ca eu eram self employed si erau doar 6 luni. Credeai ca mint? :))
Si in UK cele mai multe mame se intorc part time, isi permit sa faca asta si job-ul le permite, deci despre ce vorbim. Wait, de ce vorbim despre asta? Any news???
Zina7
Eu fac parte din categoria ” laidaroaselor” care o stat acasa” numai 1an ” . Sincera sa fiu mie mi-a ajuns un an de stat acasa si intorsul la lucru mi-a facut extraordinar de bine. Imi iubesc enorm copilul dar imi iubesc si jobul. Tu ai fi rezistat sa stai acasa 3 ani fara sa scrii pe blog 😉🤗?
Miruna
Nu, asa este. 🤘🏼
Cosmina
Dragă Miruna o să te contrazic la partea cu concediul de maternitate permis în UK…legal ai voie de 52 de săptămâni de concediu de maternitate (1 an). Problema e că doar 39 de săptâmâni din cele 52 sunt plătite – primele 6 săpt. sunt plătite la 90% din salariu, iar restul la o sumă săptămânală fixă (e undeva în jur de £145 acum, era £139 pe când am fost eu în concediu de maternitate acum aprox. 2 ani). Iar restul săptămânilor, adică vreo 13 sunt neplătite. Bineînțeles că fiecare organizație/companie are un policy individual pentru treaba asta și se ține cont de el, dar legal și permis de guvern ai dreptul la 1 an.
Și da e o treabă tare nedreaptă aș zice eu, asta cu întorsul/neîntorsul la muncă! După acel 1 an dacă aș fi decis să rămân cu cel mic acasă aș fi renunțat și la job, ceea ce ar fi însemnat: timp minunat și neprețuit petrecut cu ștrengarul meu de Tudor și probabil mai mulți peri albi de la atâta “mami în sus, mami în jos”🤪, dar și un stres financiar și o grijă în plus pe mai târziu “oare o să mai găsesc un job?”, aplicații și interviuri care pot fi destul de stresante și time-consuming. Să nu menționez că absența asta din câmpul muncii pentru o perioadă îndelungată de timp este un factor destul de decisiv atunci când angajatorii consideră vreo aplicație de job, că deh nu mai ești “up to speed” și nu poți concura cu cei care nu au fost “fără muncă” timp de 2 ani de zile… Alegerea aparține fiecărui și fiecare își cunoaște cel mai bine motivele pentru care au ales sau au decis să se întoarcă la munci după ce au adus pe lume un om…important e să fim împăcați cu noi, să fim sănătoși, și bucuroși (și) împreună cu ai noștri chiar și înainte/după servici și în alea 2-3 zile libere pe săpt.! Doamne ajută! xx
Miruna
Eu eram self employed si regula era aceasta: 6 luni platite (pre si postnatal impreuna, cumulate). Legal, atata era obligat cabinetul sa ma astepte. Daca as fi stat mai mult, era ori la mica intelegere, ori pierdeam job-ul. Simple as.
Cristina
Eu am ales sa stau 2 ani fara sa clipesc pentru ca fel ca tine, Miruna, mi-am dorit toata viata copii. Au fost niste ani grei de incercari pana sa am si eu un pui. Am mai scris aici, nu vreau sa ma plang si nici sa reiau, spun asta doar in contextul asta ca sa se inteleaga cat de mult m-a influentat asta.
Dar in egala masura recunosc ca pe mine 85% din salariul net timp de 2 ani m-a ajutat foarte mult ca sa nu fie nevoie sa ma intorc mai devreme doar pentru bani. Traim decent si ne gestionam altfel acum ca avem copil.
As vrea sa stau si mai mult cu fetita mea acum ca cei 2 ani se apropie de sfarsit, imi caut un job part-time sau un proiect la care sa pot lucra de acasa, sper sa gasesc si sunt dispusa sa imi cobor pretentiile financiare.
Nu vreau si inca nu pot sa ma desprind de ea si mi se pune un nod in gat de fiecare data cand ma gandesc ca voi pleca de langa ea fie si cateva ore pe zi. Nu sunt cea mai rationala persoana in situatia asta, stiu, si incerc sa remediez.
Iulia D.
Te înțeleg perfect, astăzi am spus unei prietene pentru prima oară în cuvinte gândul ăsta de a încerca să reduc programul de lucru, sau de a renunța la job, și a fost mai ok decât mă temeam eu că o să fie (tot rumeg ideea asta de ceva vreme, dar îmi era teamă și să o spun cuiva, așa de îndrăzneață mi se părea că este – dar am fost ok după ce am zis cu voce tare, îmi fac curaj să mai zic și altora, până se așează de tot la mine în cap și apare decizia cea mai bună).
Altminteri, am fost să fac cerere de înscriere la creșă și am fost legumă câteva zile bune și am bocit niște nopți doar la gândul că va veni un moment când va trebui să mă despart de puiul meu chiar și pentru câteva ore… Groaznic!
Miruna
Cred ca multe mame simt asa.
Gabriela F.
Tu ma enervezi pe mine! Ca ai putut sta 3 ani… Știi tu problemele din capul meu. Nu nu puteam sa stau 3 ani decât dacă ii inventam lui fiu.miu niște boli… Ca lucrez la stat… Și vreau sa am siguranță zilei de mâine financiar… Of. Mi se pare ca în astea 3 luni am pierdut mult din el… Și am un discomfort maxim… Știi tu povestea cu bunicii… 😶
Miruna
Lasa ca nu e ca si cand ai stat 3 luni! Sa fim seriosi. Plus ca, oricum, cu cat stai mai mult, cu atat te desprinzi mai greu.
Iulia D.
“Pentru că nu ai de unde să știi cine vei fi după ce îți vei cunoaște puiul. Pentru că puiul de om este cea mai documentată de istorie cauză a unei schimbări majore și profunde în sufletul uman. Nu ai de unde să știi cine vei fi după acea mare întâlnire!” Câtă dreptate ai și ce bine că ai pus asta în cuvinte!! E fix ce simt și unde sunt eu acum. Nu m-aș mai întoarce la muncă, dar nu știu dacă o să avem puterea să fac alegerea asta. Mă refer financiar… Profit cât pot de anul care mi-a mai rămas și mă rog să iau decizia cea mai bună.
Pe lângă ce ai scris mai sus, eu mor pe cei care nici bine n-ai născut, că te și scot la tablă cât stai în concediu. Deși nu îți plătesc ei rate, facturi, nu îți schimbă scutece și nu îți leagănă copilul. Ba nici de sănătate nu te întreabă cu anii. Dar îi roade curiozitatea, frate! Dacă le spui că te întorci mai devreme, îți povestesc cum ei au stat mai mult ca tine… Dacă le spui că stai maximul posibil, încep să îți aducă aminte că nu iei salariul întreg și te înștiințează cât de greu o sa fie. De unde și de ce atâta”grijă”, eu nu pricep…
Miruna
Ooops, eu am intrebat-o pe femeia asta inainte sa fi nascut inca! 🤭
Iulia D.
Pe tine te iert, că-mi ești simpatică tare! 😋
Alina
Si eu sunt uneori rea si nu inteleg de ce statul permite sa se stea 2 ani acasa. Imi si justific mie acest lucru prin maternitatea mamelor noastre si maternitatea mamelor din alte tari unde se sta considerabil mai putin, dar cred ca sunt rea si din cauza ca nu mi-am permis “luxul” de a sta acasa gandindu-ma ca nu voi mai gasi un loc de munca la sfarsitul celor 2 ani (stiu cazuri) iar somajul nu era o optiune. In schimb am fost norocoasa pentru ca am avut fetita cu mine pana la 1 an si 7 luni cand a trebuit sa ii gasesc loc la o cresa.
Pe de alta parte, de ce am vrea sa judecam deciziile altor persoane? Fiecare dintre noi isi asuma alegerea facuta.
Viata asta e atat de ticaloasa uneori, incat ar fi pacat sa nu alegi cu inima daca nu esti constransa de financiar (asa cum spunea cineva: e cam greu sa incalzesti sau sa iubesti puiul doar cu dragoste si nici la farmacie nu se poate plati cu sentimente), pentru ca nimeni nu poate spune cat il vom avea langa noi…
Miruna
Lasa ca e bine asa. Uita-te ce spun psihologii legat de primii doi ani, cat de importanti sunt. Deci e de bine ca avem aceasta optiune in Ro, sa putem alege mai putin daca vrem.
Georgiana
Miruna draga,
Nu am unde parca copiii decat la cresa cand nu au un virusache/ balaur. Socrii… mai bine lasa. Comozi si parca de pe alta planeta. Mama mea este semiparalizata si tata nu mai este. Deci.. stresata maxim, loc de munca nema, sot facut TGV in unele cazuri zi ziua prea scurta. Da, vreau sa si muncesc, dar vreau sa fiu si cu copiii acasa, sa nu fac 4 ore pe drum cum am avut ocazie cu postul de la Monitorul Oficial. Dar care patron/sef te lasa de N ori acasa cand virusache A1H1,2,3,pi ep patrat iti bate la usa si apoi vine si o gastroenterita?
Miruna
Da, nu stiu. Il inteleg si pe patronul ala intr-un fel, dar na… pe tine un pic mai bine.
Maria
Este foarte ușor sa vorbim de ambele variante : stam mai mult sau mai puțin acasă? Dar care este de fapt soluția in cazul in care vrem sa începem mai devreme sau la 2 ani,serviciul ? Programul prelungit? Practic dacă începi la 2 ani ai copilului trebuie sa-l duci cu cel puțin 2 luni la program prelungit sa se “acomodeze”. Nu ai așa multe variante sa-ti lași copilul intr-un mediu pe care sa-l consideri sigur și sa poți sta super liniștita la job. Pt unii copii programul prelungit este un chin. Ce faci dacă este complet nefericit și nu îi place? Dacă nu ai posibilitatea sa plătești o bona sau o grădinița privată ( sa zicem ca aici este mai bine) ? Cu cine lași copilul ca tu sa poți pleca la job??? Asta este marea provocare!!! In cazul in care veniturile sunt minim pe economie sau medii , trebuie sa-l dai la cămin de stat ! Multe articole citesc pe bloguri despre nu știu ce gradi privată, montesori,școala privata , bona minunata. Dar, in realitate,pentru mulți , nu exista toate aceste variante.
Miruna
Da, stiu, dar nu vorbim aici de ce se intampla dupa 2 ani, ci in primii doi, cand toata lumea are concediu de maternitate in ro, prin lege.
Ana-Maria
Offfff
Eu stau acasă de 3 ani și 3 luni că atât are băiețelul mic, iar fetița are 6. Nu regret deloc, deși situația financiară e la pământ. Pe de altă parte, sunt doar eu cu ei căci soțul e mai tot timpul plecat în străinătate. Mă tot lupt sa caut soluții sa lucrez și eu dar având în vedere că fetița e in clasa pregătitoare cu program până la 12 și pe băiețel îl las tot jumătate de zi la grădiniță, e destul de greu…sa merg la muncă și să plătesc o bona sa stea cu ei, e exact fix pix…as da toți banii și nu vad niciun avantaj, având în vedere că deja piticii suferă că sunt fara tati…. consider că aș avea mult mai mult de pierdut pe toate părțile…mai fac diverse lucruri handmade (flori, păpușele) acasă, când reușesc…
Îmi place maxim sa fiu mereu cat mai aproape de ei, dar, intr-adevar…de multe ori simt presiunea și judecățile celor din jur 😑😓
Miruna
Te cred si imi pare rau. Cred ca e minunata alegerea pe care o faci si investitia asta ti se va intoarce, vei vedea.
Cristina
Perfect de acord, atât ne tot simțim nevoite să ne justificăm alegerile, de parcă datorăm lumii explicații suplimentare. Fiecare face cum poate și cum știe mai bine. Eu sunt cu bebe de 6 luni acasă și încă zic “o să văd”. Depinde cum va merge, cum va mânca, cum îi va plăcea cu alte persoane după 1 an, nu aș putea alege acum exact cât stau (și din fericire sunt în Românica unde pot sta 2 ani).
Miruna
6 luni!!! Asa incet parca trecea timpul, iar acum mi se pare ca a zburat!
Luminita
Eu am revenit la job dupa 11 luni ( acum sase ani, stateai acasa in Romania 2 ani pe mai nimic, eram mama singura si fara bani din pacate nu poti trai nici tu, nici copilul). Marturisesc ca mie una mi-a facut foarte bine reintoarcerea intr-un loc in care imi foloseam activ neuronii timp de 8 ore pe zi si mai ales imi placea mult ceea ce faceam. A fi mama, in viziunea mea, nu inseamna ca brusc nu mai ai deloc aspiratii profesionale pentru tine, nu mai vrei sa evoluezi sau sa inveti nimic si brusc iti doresti numai sa stai acasa cu copilul. That’s me. Bineinteles ca depinde de multi factori, ce vreau sa spun este ca daca muncesti si nu stai non stop cu copilul acasa nu inseamna ca esti o mama mai putin buna decat altele sau ca nu iti iubesti la fel de mult copilul. Acum locuiesc in Belgia, unde concediul standard de maternitate e de trei luni, atat, daca stai mai mult nu esti platit, deci parintii sunt obisnuiti cu lasatul copiilor la cresa la varsta asta. Avem in jurul nostru multe cupluri cu copii mici si toti arata bine, sunt veseli si sociali, nu-i niciunul marcat de faptul ca de la 3 luni socializeaza si cu alte persoane, nu doar cu mama in principal. Cum am mai spus, Miruna, tu ai avut foarte mare noroc, dar majoritatea nu beneficiaza de asa ceva. Tocmai pentru ca iti iubesti copilul trebuie sa revii la job, pentru ca banii nu cad din cer, din pacate.
CristinaM
In primele 1-4 luni, dupa nastere, m-as fi intors mancand pamantul la job… o mica-mare depresie…
Dupa ce a mai trecut timpul si ne-am obisnuit unul cu altul… am zis ca o sa intre copil in colectivitate pe la 1 an si 8 luni, implicit eu stau acasa pana atunci… acum asteptam loc la cresa, copilul mai are 2 luni pana la limita stabilita de mine…
Am fost judecata si cand am spus ca vreau sa ma intorc, toata lume era cu: “ stai pana la 2 ani ca o sa-ti para rau”
Acum: “da cand ai de gand sa te intorci la munca? Mai stai?”
Pe bune!? Altceva mai bun, pe ce consuma energia proprie nu aveti?
Recunosc ca am un angajator “ painea lui Dumnezeu”, mi-a zis sa stau acasa cat simt eu, cat ne permitem financiar, ca de asteptat ma asteapta…
Deci: ar trebui fiecare sa-si vada de ale lui, uneori cred ca sunt oameni care judeca numai ca sa-si justifice siesi anumite alegeri personale.
Steluta
Miruna, esti pe gustul meu cu articolul asta 😀 Acum, stiu ca o sa zici ca n-am ajuns inca acolo, dar eu rezonez cu ce ai spus 🙂 Acum si aici, rezonez 🙂
Pup.
Diana
Ei hai, ca daca ar avea asa un impact major asupra dezvoltarii copilului faptul ca mama se intoarce la munca inainte de 2 ani, am avea tot vestul Europei plin de traume :)) mie mai daunator mi se pare faptul ca in ro mamele stau 2 ani nonstop cu copilul si dupa aia se intorc la munca si dispar din viata lui 9-10 ore pe zi
In rest, dintotdeauna am fost de parere ca whatever rocks your boat, cum iti e tie bine asa e bine
O femeie
eu cred ca mult mai mare efectul asupra copilului il are o mama nefericita, macinata de presiuni si indoieli, dezorganizata si haotica si disperata, dar si un tata haituit, cu tatal ros de presiunea financiara si griji.
Speaking from experience, zic.
Diana
Da, faza e ca nu esti mama copilului numai cat e bebelus, te mai gandesti si la viitor si nu te reduci numai la a fi mama, e mereu complicat, de aia fiecare femeie si le stie pe ale ei
Natalia Dabija
Da, da, da. 🙂 Iar vinovatia aceea despre care spui, Miruna, nu e ca si cum azi te-ai hotarat si maine, gata, nu o mai faci.
Miri
Eu am 2 copii și 2 situații complet diferite în care “i-am lăsat” acasă. Primul avea doar 4 luni când l-am lăsat cu părinții mei în zilele de școală câte 5-6,ore pe zi (da, am fost mamă în liceu). Apoi a urmat facultatea la zi și am plecat din orașul natal pentru câte 4-5 zile pe săptămână, timp de 4 ani. Nu poți descrie ce se întâmplă în sufletul unei mame la o asemenea despărțire și nu poți număra nici lacrimile de dor. Ce m-a liniștit mereu a fost faptul că era pe mâine foarte bune. Între timp am îndeplinit toate “normele sociale” (am terminat facultatea, m-am căsătorit, m-am angajat și am făcut masterat în același timp, de data asta cu naveta) și tot nu îmi vedeam copilul mai mult decât în weekend. Vină asta mă copleșește mereu…
La diferență de aproape 9 ani de la primul pui, a sosit cel de-al doilea. Am ales să stau acasă maximul de 1 an și 10 luni (pentru a beneficia și de suplimentul de inserție) și să fac lucrurile ca la carte. Am încercat să recuperez și timpul pierdut și am petrecut și cu cel mare tot ce am știut eu petrece. Acum că m-am întors la serviciu, mă încercă din nou vinovăția față de ei. Faptul că nu petrec destul timp cu ei mă macină. Dar în tot acest timp nimeni nu și-a pus această întrebare, toată lumea a fost preocupată de aspectele practice. Dacă cineva m-a judecat în tot acest timp, nu cred că a făcut-o mai mult decât mine.
Îți mulțumesc pentru postare. A venit ca o alifie 🙂
o femeie
Sa spuneti astea si unei mame singure, una care isi intretine familia. Am prietena cu 2 copii, super inteligenta si muncitoare, a acceptat joburi si cealalta parte a europei cand a fost musai, luat copii sub brat si plecat, de vreo 2 ori!. A reusit, copii minunati, toti sanatosi si fericiti cu zambet impresionant.
Viata e cum este, important e sa apreciem ca avem de unde sa alegem si sa ne asumam alegerile fara frustrari.
P.S. m-am intors mai devreme la munca si nu regret nicio clipa.
Miruna
tocmai despre asta e vorba. Să nu regreți, să nu te justifici 🙂
dia
Eu zic ca nu sunt 2 situații la fel, pentru 2 familii. Ca nu ești nicidecum mama mai buna dacă stai acasă și nu ești o mama rea dacă mergi la job când puiul are 3 luni. La întoarcerea la 3 luni nu ma refer la România, unde ar fi un pic dubios dacă ai 2 ani plătiți. Dar te poți întoarce la 1 an dacă așa consideri tu. Sunt mame care sunt mai sănătoase psihic și care se pot bucura de copil mai din plin dacă merg la job. Erau și ceva studii pe tema asta, cum ca ești mai depresiva dacă stai acasă. Acuma nici un job de 10 ore nu e ok. De asta zic ca ce merge intr-o familie nu o sa meargă in alta. Cu toți cei 2 ani de stat acasă in Ro, rata alăptării e printre cele mai mici din Europa și rata abuzului asupra copilului printre cele mai mari( și sa nu vorbim doar de zonele rurale aici). Deci treaba e un pic mai complexa. Este multă vina pt mama și răutate din jur indiferent cum ai face-o. In cazul nostru, noi nu am vrut ca băiețelul nostru sa stea cu nimeni inafara de părinți( nu bona, nu creșa) pana merge la grădinița. Și bunici, dar nu peste noapte, weekend-uri etc. Dar pentru asta am făcut și facem eforturi mari. Eu m-am întors devreme la job( unul din noi trebuia sa muncească și job-ul meu asigura ce aveam nevoie,plus ca îmi iubesc job-ul) , dar timpul cu băiatul meu a fost mereu dedicat lui, niciodată forțat cu mine obosita și iritată. Cate ore au fost pe zi au fost cu mare suflet. Și știu, in cazul meu cel puțin, ca dacă eram acasă și cu gospodăria pe cap, era aiurea pt amândoi.
O altă femeie
Miruna, te citesc de ceva vreme. În articol mi se pare căte victimizezi, dar spun asta din perspectiva cuiva fără copii.
Îmi întreb prietenele ce vor face din pură curiozitate sau din interes pentru persoana lor. Să am mai multe informații, o altă perspectivă. Dacă cineva îți reproșează este ceva, dacă cineva te întreabă doar, altceva.
Fiecare va lua decizia cea mai bună în funcție de situația lor. Dacă își permit să stea acasă, e problema lor. În meseria mea, statul acasă prelungit ar fi dăunător. Pe termen lung as pierde foarte mult.