De ce tații se joacă mai frumos decât mamele. O spune un expert și ele se simt înțelese în sfârșit

-Tudor, cine se joacă cel mai mult cu tine?
-Tati.

Mai încercăm o dată:

-Tudor, cu cine îți place să te joci cel mai mult?
-Tati.

via GIPHY

Vă spun, viața e nedreaptă pentru femei.
Să mă scuze tatăl Tudorului din interviul-fulger de mai sus, că e iubirea vieții mele și îi sunt veșnic recunoscătoare că mi l-a făcut pe însuși Tudorul intervievat, dar totuși!!! Cine îi dă de mâncare? Cine îl spală pe dinți? Cine îi schimbă scutecul, cine îi miroase … picioarele murdare? Cine, cine, cine? Și, dacă tot e s-o luăm la bani mărunți, cine petrece mai multe ore cu el? Cine-l ține în brațe să adoarmă? Cine-l pupă să îi treacă? Cine a inventat mașina cu perne și plapumă? Și săniuța dintr-o  pungă, înainte să vină săniuța adevărată prin curier? Cine știe ce hăinuțe curate sunt în dulap și care șosete sunt la spălat? Cine știe dacă îi e foame copilului, somn sau dacă vreun virus îi dă târcoale? Să spună tati acest inventar, are voie și cu ochii deschiși, are voie să fie și odihnit.

Adevărul e că io-s mai degrabă vorbăreață decât jucăușă. Io aș sta la povești ore-n șir, aș bea cafele până s-ar termina apa de la robinet, dar, pe covor, mai mult de o oră nu rezist. Mă pricep la inventat figuri de stil, nu jocuri pentru băieți mici. Așa că, am ciulit urechile și am copiat. Cel mai mult, de la băiețelul meu. Sunt o cameră de filmat care îi urmărește reacțiile. Ce-l face să râdă? Ce-l distrează cel mai mult? Care cântecel îl place? Cum să stau? Ce să spun? Uneori îmi iese, alteori mai puțin. E și normal, pentru că această cameră de filmat are și de făcut mâncare, de băgat la spălat, de îmbrăcat și dezbrăcat, de schimbat, e un minitehnicus ambulant.

Tata nu e o cameră de filmat. Tata e o ființă foarte onestă, în felul său. Ori are chef, ori se duce la culcare. Camerele de filmat pur și simplu nu au acest privilegiu. Camerele de filmat nu au opțiunea ”mă culc, sunt așa de obosit, stai tu cu copiii un pic”. Tata e o ființă care mănâncă doar când îi este foame, după care nu mai poate concepe că va mai mânca vreodată în viața lui. Carpe diem până la capăt, de ce să cumpărăm pâine și pentru mâine?

Tata se joacă numai dacă are chef. Deci, când se joacă, se joacă pentru că vrea și e distractiv. Nu pentru că trebuie. Nu pentru că are lucruri de rezolvat. Tata rar se întreabă ”de ce”. Și știe niște chestii fabuloase, pe care nici mama nu le știe despre el. Cum ar fi despre o anumită specie de gândac, că face bile mari din balega de vacă. Sau despre tot felul de piese de mașini, care mama nici nu știe că există, nici n-au loc în capul ei.

Tata nu te spală pe dinți, nu te aleargă prin casă să te schimbe de nimic, pe tata nu-l deranjează dacă dormi cu pijamaua invers, dacă ți-ai pătat cămașa ori dacă ai mâncat mici cu cartofi prăjiți. Pentru că știe că are o cameră de filmat tot timpul aproape, care are grijă ca lucrurile să nu scape de sub control. Atunci, să nu ne mai minunăm de una și de alta.

Și nu că mi-ar fi trebuit un expert. Știam și singure treaba asta. Dar altfel te simți când vine un specialist și îți dă dreptate în plen. Luați de citiți, un interviu cu Larry Cohen, psiholog și psihoterapeul, autorul cărții ”Rețete de jocuri”, luat de mine, vorbăreața și camera de filmat. Tipul a scris mai multe cărți despre cum să te joci cu copilul, avem atâtea de învățat! Pe 16 martie vine în România, abia aștept. Participarea la conferință costă 350 lei, vizionarea online 229 lei. Dacă ne organizăm și suntem mai mulți, putem primi un discount extra. Haideți în acest grup și vorbim. Detalii despre conferință găsiți aici.

Cartea ta este singura carte de parenting pe care soțul meu a citit-o și acesta este cel mai mare compliment pe care ți l-aș putea face vreodată. Soțul meu este un neurochirurg foarte serios, mai degrabă genul academic decât genul jucăuș, dacă știi ce vreau să spun.

Înțeleg și apreciez complimentul! Cunosc multe mame care subliniază secțiunile cheie și le lasă pentru soții lor să le citească. Cu una dintre celelalte cărți ale mele, “The Art of Roughhousing”, uneori tații subliniază pasajele unde scrie că jocul brutal și hârjoneala sunt sănătoase și benefice și lasă asta pentru soțiile lor să vadă.
“Nu-mi place să mă joc cu copiii mei” – o mulțime de părinți simt asta. Ajutor!

Sunt câteva puncte principale pe care aș vrea să le ating referitor la asta. Unul este că vrem să-i învățăm pe copiii noștri să facă lucruri chiar dacă nu le plac (cum ar fi treburile din casă, școala sau anumite materii). Trebuie să modelăm o atitudine de acceptare bună, că uneori trebuie să faci lucruri care nu sunt atât de distractive. Pentru mulți părinți, aceasta include joaca cu copiii lor. În al doilea rând, nu încercați să vă jucați toată ziua bună ziua. Cu siguranță veți obosi. Luați un cronometru și puneți-vă deoparte zece, cincisprezece sau treizeci de minute pentru joc de calitate, cu un plus de entuziasm.

De ce tații se joacă mai bine decât mamele? (Mamele sunt mai mult tipul ”spală-te pe dinți”, tații sunt mai mult tipul ”nu-mi pasă, să ne distrăm”)

Unii tați intră mai ușor în rolul de joc, pentru că nu sunt suprasolicitați de treburile de zi cu zi ale părinților, pe care mamele le fac cel mai mult. Nu este corect pentru nimeni, așa că este bine să stai jos și să vorbești despre cum să împarți sarcinile cât de cât. Unii tați sunt mult mai confortabili cu activitatea fizică sau cu jocul dur și hârjoneală decât mamele, deoarece majoritatea fetelor au fost descurajate să facă acest lucru. Acest tip de joc este chiar la nivelul copiilor pentru majoritatea copiilor (deși unii copii nu sunt mari fani ai acestui joc și ar prefera să stea în liniște și să citească sau să joace șah.) În cele din urmă, unii tați au un timp foarte limitat cu copiii lor și e normal să umple acel moment cu activități distractive, de conectare. Cu toate acestea, majoritatea părinților nu își dau seama cât de importante sunt și  lucrurile de zi cu zi, cum ar fi spălatul pe dinți, băița, mesele etc. pentru a stabili o conectare cu copilul și a-i dezvolta sentimentul de siguranță.

Este posibil să ne conectăm cu copilul povestind cu el, la fel de bine ca prin joacă? Întreb asta, pentru că sunt genul ăla de mamă ”spală-te pe dinți”. Cuvintele sunt cel mai bun prieten al meu.

Întrebarea nu este ce tip de conexiune este cel mai bun. Întrebarea este ce tip de conexiune funcționează pentru copilul tău. Dacă copilul tău se conectează povestind și acesta este modul tău preferat, atunci super! Dar dacă copilul tău dorește să facă joc de roluri sau să alerge în jurul tău, atunci nu-l poți forța să găsească vorbitul la fel de conectant. Pur și simplu nu va fi. Deci, trebuie să vă conectați – cel puțin uneori – prin modul în care copilul preferă și alege.

Un joc trebuie întotdeauna să însemne ceva? Sau ar trebui să ne oprim să psihanalizăm fiecare mișcare pe care o face copilul nostru și să începem să ne distrăm?

Distracţie! Cred că există trei situații de bază. Una este jocul liber, unde scopul este distracția și conexiunea. Rolul părinților în jocul liber este să-l facă posibil și să fie  copilul în siguranță, să observe și să se alăture uneori. Următorul este jocul blocat, unde un copil este prea încărcat de emoție pentru a se juca liber. Acești copii au nevoie de dragoste și sprijin suplimentar. Al treilea se joacă pentru a rezolva probleme, cum ar fi să te joci de-a doctorul după o vizită la medic. Acesta este jocul care înseamnă ceva, dar chiar și așa, accentul principal ar trebui să fie pe distracție, nu pe învățat.

Este bine să lăsăm copilul să câștige întotdeauna? Unde este limita dintre acest lucru și a fi corect?

Copiii își construiesc încrederea câștigând atunci când se joacă cu tine, apoi își iau încrederea în afara lumii cu colegii, unde învață să joace în conformitate cu principiile corectitudinii.

Este sănătos din punct de vedere emoțional să faci un joc ca să determini copilul să mănânce? Să-i poți tăia unghiile? Spăla părul? Să vă îmbrăcați să ieșiți din casă? Să spună adevarul?

Cred că aici cheia este conectarea. Este întotdeauna sănătos din punct de vedere emoțional să faceți aceste lucruri în conectare. Dacă jocurile promovează acea conectare, ele sunt minunate. Dacă jocurile sunt un truc sau o distragere a atenției pentru ca copilul să se comporte într-un anumit mod, atunci este o problemă.

Ce părere ai despre jocurile online / jocurile digitale, ceva care implică un ecran? Este considerat tot “joc”?

Ce întrebare grea! O să sar peste acest răspuns și o să spun doar atât: societatea noastră este încă în mijlocul de a-și da seama de asta. Ai încredere în propria ta judecată.

Te-ai săturat vreodată să te joci? Care este secretul tău pentru ”a-ți goli mintea” și a intra în acea stare de spirit? Uneori, când mă joc cu fiul meu, el vrea mai mult și mai mult. Dar eu mai simt și că vreau o pauză. Cum te motivezi să continui?

Da, obosesc, mă plictisesc si mă simt mizerabil. Îmi place să exagerez aceste sentimente într-un mod stupid, ceea ce îmi permite să fiu cinstit, dar într-un mod care să nu rănească sentimentele copilului.

O întâmplare memorabilă legată de terapia prin joacă. Primul lucru care iti vine in minte.

Era un băiat care era destul de furios și, de asemenea, destul de anxios. El nu a făcut niciodată un contact vizual cu mine în timpul întâlnirilor noastre și a vrut mereu să se joace sălbatic în moduri pe care trebuia să le pun limite, astfel încât lucrurile să nu se spargă prin jur. Într-o zi a avut o nouă problemă, ochiul său a început să aibă un tic nervos, ca un spasm – un simptom de anxietate – și era îngrijorat că prietenii lui îl vor tachina. I-am spus despre un joc de cuvinte în limba engleză, unde cuvântul “tackle” înseamnă să  rezolvi o problemă și înseamnă, de asemenea, să pui pe cineva la pământ, ca în fotbalul american. I-am spus că aș putea să mă prefac că sunt acest tic nervos si că el ar trebui sa mă ”tackle”. Era foarte încântat să facă asta și și-a folosit toată puterea pentru a mă pune la pământ. Nu m-am lăsat ușor, dar în cele din urmă a reușit. Ulterior, a făcut contact vizual cu mine pentru prima dată.

Mulțumesc, Larry. Ești o inspirație.

p.s. Eu voi fi în sală pe 16 martie, dacă vreți să vă luați bilet cu discount, haideți pe grup, că ne organizăm mai bine. Dacă ne strângem 20, primim 20% reducere. Dacă suntem între 5 și 19, avem reducere 10%. Cu plăcere 🙂

Later edit: Ne-am strâns rapid peste 20 de oameni, pentru reducerea de 20%. Cine nu are facebook să îmi scrie un comentariu sau un email să îi dau codul de reducere. See ya! Ce de părinți jucăuși vor fi în România :))

foto Shutterstock