Prima decizie bună a acestui an: Să mă port ca și când am încredere în mine. Ca și când aș ști că sunt un om inteligent. Să nu mai caut confirmări pe la alții, când am și eu o minte în cap: Dar tu ce părere ai? Din experiența ta, ce ai învățat? Ai un sfat pentru mine cumva?
Știți ceva, fuck that. Ori e atmosfera asta de la Sibiu de vină, ori am mâncat prea mult tort făcut de mama (care trebuie luată la întrebări de ce și-a păstrat acest talent ascuns!).
Anul trecut am cunoscut un puști la un congres de stomatologie, care nu știu cât de bun medic era, dar avea ceva ce nu se poate învăța în nicio școală: încredere în sine. Vorbea de-mi venea să-l întreb dacă e din Brăila cumva (cunosc mulți tipi mișto din Brăila, aici intră și tipe, da? tipi plus tipe egal tipi). Încredere în el, nene. Și nu vorbea prostii. Avea răspunsuri, avea glume, avea curaj. Seniorii îl întrebau pe el. Răspundea din cărți, din experiență, din cursurile la care a participat. Foarte mișto.
Eu nu mai am nicio șansă să fiu așa un tip mișto, mi-am zis. Dar copilul meu? Copilul meu poate, mai ales că e și băiat. Mai ales că are un model de încredere în el acasă, pe tatăl lui.
Ce-ar fi dacă ar mai avea unul, pe mamă-sa? Îți dai seama, cum ar fi, Miruno? Să nu mai pui o sută de întrebări. Să nu te mai uiți de cinci ori în stânga și-n dreapta înainte să faci următorul pas. Să-ți asumi și riscuri, să accepți că nu poți merge doar pe certitudini, că există doar două posibilități: să fie bine sau să fie diferit.
Eram la o conferință, pe scenă, și una dintre colegele vorbitoare și-a luat geaca pe ea. Io tocmai îmi dădusem jos puloverul, să rămân în mânecă scurtă, când mi s-a părut că am greșit cu ceva. Impulsul a fost să o întreb pe cealaltă colegă, care ședea între mine și doamna cu geaca pe ea, care-i temperatura adevărată. După care mi-am permis să nu-mi pese de acest aspect și să am încredere cât de puțin contează. Habar n-am de unde această nevoie de adevăr suprem, când cel mai mult important e care-i realitatea ta. Bine, nu când omori un om, normal că nu. Nici când suferi de schizofrenie. Dar când ți-e frig sau ți-e cald, serios, chiar nu deranjezi pe nimeni că îți iei pe tine sau îți dai jos câte ceva.
Mereu am crezut că e bine să te documentezi. Să întrebi. Să înveți din greșelile altora. Doar că, ghici ce? Unii oameni n-au chef să îți zică altceva decât mesajul automat de la facebook: ”seen”. Alții îți zic din inimă, doar, nu uita: experiența lor poate să nu fie și experiența ta. Eu acum vorbesc pentru mine, mă îmbărbătez, sper că e clar. Devenirea mea de Miruna-cea-cu-încrederea-în-ea nu e chiar după 3 paragrafe. Mai avem de lucrat ceva.
Înainte de acest text, am făcut ceva fabulos de cutezător. Am dat delete unui mesaj pe facebook către un complet necunoscut, căruia îi ceream un sfat complet gratuit. Cam ca pacienții soțului meu, care-și amintesc duminică dimineața că i-a durut spatele acum două săptămâni și se gândesc să nu-l deranjeze în timpul săptămânii, când poate consultă sau operează pe cineva. Așa că, mai bine-l trezesc din somn, da, e un mecanism foarte logic să gândești așa.
Deci am dat delete. Nu am trimis nimic.
Mă simt un om curajos, cum nu îmi amintesc prea curând să mai fi fost.
Nu m-a interesat părerea altcuiva, chiar dacă a trecut prin ceva similar cu ce o să trec eu.
Nu vreau să știu ce i s-a întâmplat bun și ce i s-a întâmplat rău.
Pentru că, în loc să-mi fac gânduri despre cum i-a mers lui, mai bine-mi petrec timpul construind propriul meu film. Fiecare cu povestea lui.
Eram în sesiune, în seara de dinaintea unui examen. Îmi făceam griji vorbind cu un amic pe net. Mi-a zis așa: ”Oricum nu mai poți învăța nimic într-o noapte. Așa că, în loc să pierzi timpul făcându-ți griji despre dacă o să pici, mai bine îți folosești noaptea imaginându-ți cum o să treci”.
Vă salut,
astăzi sunt medic dentist.
foto Pixabay
Cricket
Un singur lucru am de zis: se poate invata destul intr o noapte. Studentii de la Poli stiu :p
Miruna
Hahaha :))) si cei la medicina, doar ca nu scriu pe bloguri decat despre cum invatau luni in sir :))
Cricket
Exaaact! :))
Ana
Nu iti imaginezi cât de “la fix” a venit acest articol. Multumesc!
Miruna
Gand la gand!
Rox
Sa-ti cresti increderea in tine pana cand nu mai e cale de intoarcere, Miruna-cea-curajoasa! 😍 cat despre invatatul intr-o noapte cu gandul ca nu voi trece si ca nu va fi suficient… daaa, am trecut prin asta. Si s-au dus anii aceia imediat! Acum stiu, se putea si fara stres. 😉
Miruna
Se putea, dar care mai era farmecul? 😉 io zic Doamne-ajuta ca am absolvit!!!
Mădălina
Articolul acesta nici ca putea exprima mai bine ‘planul’ meu pentru anul acesta! Mulțumesc ca exiști și scrii ce simți! Te îmbrățișez cu drag chiar dacă doar am impresia ca te cunosc prin ceea ce scrii!
Miruna
Planul tau suna foarte bine! Multumesc si eu ca imi scrii ceea ce simti!
Mihaiela V
Ești prea aspră cu tine, și chiar nu ai de ce 😉. În completarea rândurilor tale (dacă îmi permiți) cred că se potrivește următorul îndemn “Muncește pentru visul tau, altfel te va angaja cineva să muncești pentru visul lui”.
Să avem un an fantastic 🤩🤩🤩
Miruna
E incredibil cum se potriveste asta la mine azi! 🤗
Alta Miruna
Moaaa am un sentiment bun ca nu ma lupt singura cu acest dragon – neincrederea in sine. Chiar daca fiecare trebuie sa duca propria lupta.
La atac!
Miruna
Cu toate armele inainte! 🙂
Gabriela F.
Ținând cont de ultimele cuvinte din articol ma gândesc la mine de când m.am întors… Nici înainte nu excelam cu încrederea… Dar acum caut confirmări peste tot… Și cred ca te.ai întors! Mult succes și trebuie sa ai încredere în tine. Uita.te la tine femeie… Serios!
Miruna
Schimbarile nu sunt usoare, te resimti in feluri pe care nici nu le credeai posibile. Dar totul face parte sin drumul tau, din evolutia ta. Ce plictisitoare ar fi viata altfel!
Vorbesc mult cu mine, sa stii. Iar asta nu e deloc ciudat hahah
Steluta
Fain articolul! Suntem multi cei care lucram la asta 😊 Citeam intr o carte ca gandurile si cuvintele iti creeaza realitatea si ca daca vrei sa-ti faci griji penrru ceva, atunci poti sa te ingrijorezi pentru ce gandesti si ce zici 😉👍
Nu e sfat, n ai cerut, dar uneori in carti citesc paragrafe si fraze care ma ajuta sa ma trezesc parca dintr un somn al mintii, din mecanisme automatizate 🙃
Miruna
Sa mai imi zici ce citesti, imi place 🙂 multumesc.
Andreea
Draga Miruna, te citesc de mult timp si admir curajul si daruirea pe care le ai. Iti multumesc pentru acest articol in care parca ai transcris ceea ce vreau sa fac si eu anul acesta: sa nu caut confirmari din exterior, ci sa ma bazez mai mult pe mine si pe instinctele mele. De cate ori am facut asta, m-am simtit puternica! Zi frumoasa iti doresc!
Roxana
O fi fost ceva in aer,in scoli uneva,de multi dintre noi ne-am confruntat cu aceasta neincredere…
Eu cred ca am mai spus ca esti prea desteapta, stii prea multe lucruri si e normal sa iti pui atatea intrebari. Dar ma bucur nespus ca de acum ti le pui doar tie si nu si celorlalti! Ai incredere, cele mai bune raspunsuri sunt la tine, doar la tine!!!
Mi-e tare drag sa te citesc, e ca terapia existentiala a lui Yalom.
Si felicitari pentru visul implinit!!
Ioana
Titlul acestui articol va fi agățat pe peretele biroului meu, foarte curând. Pentru că iar primesc o confirmare a unui gând care nu-mi dă pace.
Natalia Dabija
Sotul meu demult imi spune:
– Comporta-te ca si cum ai incredere in tine. Si increderea va veni.
Dar eu nu si nu, eu o tot tineam pe a mea – ca din cauza mamei nu am incredere in mine (ca nu are nici ea in sine). Toate astea pana am primit un mail de la cineva si mi-a zis:
-Stii ce, nu mai traiesti cu mama, Own your story si fii asa cum vrei sa fii.
Asta s-a intamplat fix saptamana trecuta, la inceput de an. Asa ca da, sunt in aceeasi gasca cu tine.
Am incredere in mine. Pur si simplu. 🙂
Ioana
În loc să pierzi timpul făcându-ți griji despre cum va prinde cartea ta la edituri si public, mai bine-l folosești imaginându-ți cum va fi la lansare! ❤️
Georgiana
Fix la asta ma gandesc de cand s-a nascut fi’miu. Eu sunt o persoana mediocra, banala, cu un job banal. Am facut o facultate degeaba, am 30+ de ani, nu am facut nimic spectaculos dpdv profesional, nu stiu ce imi place(ceea ce e cel mai rau),nu am niciun talent/abilitate mai speciale si e prea tarziu sa incerc sa achimb ceva. Iar asta ma face sa fiu o persoana ff frustrata. Spre deosebire de mine, fi’miu e total opus fata de mine la varsta lui (generatia f2 a depasit generatia f1, ca la genetica, you know) . E sprinten, istet de numa’, pune intrebari, nu se lasa cu una cu doua…eu am fost cam tolomaca:) asa ca sper sa nu-mi semene. Nu stiu de ce ai parerea asta despre tine. Tu barem ai o cariera, ai scris o carte, ai facut ceva notabil in viata.
Natalia Dabija
Niciodata nu e prea tarziu sa incerci sa schimbi ceva. Vreau sa sune doar ca o incurajare. Iar pasiunile si lucrurile care iti plac rasar din experiente. Incerci una, incerci alta si intr-o zi simti ca ti-ai descoperit pasiunea. Eu tot abia pe la 33-34 de ani mi-am dat seama ce imi place sa fac. Inainte de asta nici nu imi dadeam voie sa ma gandesc ca as putea sa fac altceva decat ceea ce fac la job.
Cris
Bravo, Miruna- medic dentist! Uite ce bine merg amândouă, scrisul și stomatologia! Semnele sunt bune, să crezi asta! Gânduri asemenea, între griji și reușite, mă încercau și pe mine acum vreo 2 luni… @DE la Sibiu. Salutări, îmbrățișări, să ai programul full și zâmbete tot timpul!