Ajutor, nu știu să-i cânt copilului meu! (Despre cursuri de muzică pentru bebeluși și copii până la 5 ani)

N-avea încă un an. Ce an, nici nu se ținea pe picioare! Primise o orgă specială pentru bebeluși, cea mai bebelușască orgă din câte sunt pe lume. De la nași, de Crăciun. Acela a fost momentul când ne-am dat seama că fiul nostru are ceva ce nouă ne lipsește la amândoi: ureche muzicală.

Se prindea cu amândouă mâinile de marginea jucăriei, se sprijinea pe ea și se trăgea pe brațe. După care începea nu numai să apese pe clape, dar să și țopăie cu o mână în aer, pentru că, dac-ar fi ridicat-o și pe cealaltă, n-ar mai fi fost la fel de cool. Și ar fi fost imediat în fund. Dar na, astea-s detalii. Faza tare e că mâna ridicată în aer nu era ridicată oricum, ci cu un deget în sus. Și că țopăiala nu era orice țopăială, ci una pe ritm. Nu ne venea să credem. A fost primul filmuleț cu el, care s-a viralizat în neamul nostru mic de la cât s-au uitat la el bunicile amândouă.

Am fost sigură că, într-o zi, îl voi da la ceva cu muzică. Orice, numai să nu cânt eu. Orice, numai să nu danseze taică-său. Adică, să ne înțelegem. Noi suntem niște oameni talentați, doar că în alte domenii. Ia să-l fi pus pe boemul Freddy să scoată niște dinți, să vedem, ar fi știut? Ia să-l fi pus pe Pavarotti să taie-n creier de om viu, după care să nu facă închisoare, ia să vedem, ar fi putut?

Întâmplarea face că aud de niște cursuri de muzică pentru copii mici. Și-mi zic să duc copilul, mai mult ca să mă simt eu cu conștiința împăcată că fac ceva cu el. Toată lumea, activități în sus și-n jos, eu nici pe cele din cartier nu le cunosc. Așa că ne-am dus și vreau să vă povestesc cum e. Asta, și ca să le fac reclamă copiilor care-l organizează, dar și ca să dau o idee bună pentru banii care v-au mai rămas după sărbători 😉

E un curs după un model american, care se adresează bebelușilor începând cu orice vârstă, deși ideal ar fi măcar să stea în fund. E pe principiul că toți copiii sunt muzicali, chiar și cei cu părinți afoni ca mine. Ei pot învăța să cânte și să bată ritmul atunci când se joacă și se simt în siguranță, cu mama sau tata lângă ei.

Ce se întâmplă acolo?

Păi, fiecare modul de curs are o temă și o serie de cântece. La înscriere, primești un CD și o carte de curs, pe care n-o s-o mai deschizi niciodată, dar de CD o să întrebi dacă-l mai poți cumpăra. Nu mai poți, că sunt numărate. Dar atât de mult o să-l ascultați, o să-l vreți și în mașina lui mami, și în mașina lui tati, și în dormitor, și în bucătărie, vă garantez că, la un moment dat, ați putea jura că vă cântă în cap fără să dați play.

La curs, toți copiii stau cu părinții lor. Asta e super fain. Că nu e nevoie de absolut nimic, eventual doar de niște papuci de casă. ”Copilul nu trebuie să facă nimic. Scopul e doar să se împrietenească cu muzica. O să vedeți efectele acasă.” Așa mi-a spus Andreea, șefa de trib, cum ar veni. Andreea e Vocea și Urechea, e Ritmul și Veselia, pe Andreea copiii ajung să o iubească de să sară pe ea, peste ea și să plângă când nu îi poate ține pe toți în brațe. Andreea dă tonul, apasă play și zdrăngăne la o chitară. Sau lovește în niște tobe. Altă dată doar ține ritmul cu palmele pe podea. Și râde. Și lasă copiii să fie liberi, doar pe părinți îi pune să cânte cu ea.

Și se întâmplă ceva în cadrul acestor ore muzicale.
-Ce efecte? am întrebat-o eu după primul curs.
-O să vezi.

Și-am văzut. Deși Tudor n-a zis prea multe de prima dată (în afară de faptul că tot striga ”tata, tata”, când cântam eu, iar lumea credea că îi e dor de Horațiu, fără să știe că pruncul nu-l zice pe g încă. Tata însemna gata și înceta când eu mă opream din cântat. Da, știu, și eu mă felicit uneori că m-am făcut dentistă!), deci deși n-a zis mare lucru prima dată, după ce-am ajuns acasă, a început. Să fredoneze singur. Să zumzăie în lift. Să bată ritmul cu mânuța pe parchet.

Efectele.

Atenție, el nu făcea din astea până atunci. E drept că nici eu nu-i cântam, pentru că sunt îngrozitoare la asta. Bună, eu sunt Miruna și nu îi cânt copilului meu la culcare. Îi dau țîță, că la asta nu trebuie să ai talent. Îi spun că-l iubesc, așa am citit într-o carte. Glumesc. Nu îi cânt copilului, Doamne-ferește, risc să îl stric! Oricine n-are strop de ureche muzicală, oricine se concentrează la hore ca la bac, oricine pierde pasul chiar și la meneaito înțelege ce simt. S-a deschis copilul meu, doamnelor și domnilor, ca o floare. A început să ceară anumite melodii. Am despachetat combina muzicală pe care o țineam într-o cutie lipită cu scotch și adusă din Anglia. A învățat singur să-și pună CD-ul și melodia preferată. A început să spună cuvinte în engleză, că toate melodiile sunt așa.

(Dar sunt cuvinte simple, unele melodii sunt doar cu sunete, care pot fi reproduse în orice limbă. Practic, și de bunici.)

Faza e că sunt melodii de copii, foarte foarte simple și foarte foarte vesele.

La curs, toată lumea se așază în cerc, părinții îi țin pe copii în brațe. Andreea începe să cânte și noi după ea. E ca la o serbare, doar că fără așteptări. Iar când copiii îi văd pe adulți cum se joacă, dansează și cântă, fac și ei. Când se văd unii pe alții, fac și ei. E foarte interesant ce se întâmplă, cât de greu le e părinților uneori să se deconecteze și ce fericiți sunt apoi, când se trezesc bătând din palme, fără telefon. Totul e cu atât mai fain pentru copiii -ca al meu- care nu merg încă la grădiniță.

După un modul întreg, pot spune că habar nu am ce viitor muzical se pregătește pentru copilul meu, dar știu sigur că indiferent ce va face, viața e mai frumoasă când te bucuri și de muzica din ea. Iar asta e o bucurie pe care nu o poate învăța de la mine, pentru că eu mă pricep mai bine să tac.

Acum, am două vești: una proastă și una bună. Cea proastă e că pe Andreea o găsiți doar în București. Cea bună e că până pe 4 ianuarie, oferă o reducere la înscrierile pentru modulul de iarna, care începe la final de ianuarie. Pe facebook o găsiți aici, iar site-ul e .
Noi mai mergem și la modulul ăsta, așa că, poate ne vedem pe-acolo.

p.s. Acest articol e reclamă, doar că nu e plătită.

foto Pixabay, Unsplash