Vindem timp, nu servicii. Bani mai putem face, dar momentele nu ni le dă nimeni înapoi

Vindem timp, nu servicii. Bani mai putem face, dar momentele nu ni le dă nimeni înapoi miruna ioani

Dau cu aspiratorul în bucătărie, în timp ce altcineva se joacă în sufragerie cu copilul meu. Viața mi se pare teribil de nedreaptă și oamenii, smulși de obligații din toate acele locuri unde ar trebui să fie și trântiți de acestea în toate acele locuri din care nu pot lipsi. Pentru că n-ar mai avea ce mânca și asta nu este o opțiune.

Una dintre bonele cu care am vorbit să vină la un interviu avea treizeci de ani și un băiețel de 3. Ca Tudor, adică. ”Lucrez de când avea 6 luni al meu, doamnă. Atunci mi-am descoperit dragul pentru copii, dar și nevoia mai mare de a nu muri de foame. Știți cum e….” Da, trebuie să fie teribil să îți lași copilul tău ca tu să te duci să stai cu al altei femei. Cum e viața asta corectă pentru copiii noștri??? De ce nu poate fiecare femeie să stea cu copilul ei? De ce nu poate fiecare pui să se bucure de mama lui! Zici că suntem în emisiunea aia ”schimb de mame”.

Menajera mea, o doamnă foarte solicitată și conștiincioasă, e mereu pe fugă. Mereu hămesită, mereu cu cearcăne pe la ochi. Face naveta, are și ea copil mic. ”Știi, de multe ori ajung acasă și el doarme deja. Rar, că mă străduiesc să nu, dar uneori se întâmplă și în aceeași săptămână. Iar treabă la mine n-am vreme să mai fac. I-am zis și soțului. Asta e.” Da, trebuie să fie teribil să faci curat lună și bec în casele unor străini, iar așternuturile tale să n-ai timp cu săptămânile să le schimbi? Nu o spun într-un sens negativ, deși ba da. E un sens negativ. Nu o spun în ideea de a arăta cu degetul, nu e treaba mea să măsor praful din alte case, dar iar mi s-a părut nedreaptă viața asta cu noi. Cât de teribil să fie să pui la spălat chiloții altei familii și ai tăi să aștepte la rând. Cât de teribil să fie să servești pe alții în loc să îi cânți la culcare propriului tău copil.

Ceva e nedrept în noua ordine a firii, nu găsiți?

Știu părinți care plătesc șofer să le ducă pruncii la școală, nu pentru că ar fi niște bogați, ci pentru că nu își permit să își piardă serviciul. Simple as that. Cunosc familii care-și împart concediile la doi, nu pentru că nu se mai plac, ci pentru că e pur și simplu imposibil să se potrivească zilele libere ale lui, cu concediul ei și cu vacanța copiilor.

Ne îndepărtăm de esență. De noi înșine. Suntem ca un șobolan în roată. Tot înainte. Am format un ecosistem în jurul nostru, pe care îl ținem în viață într-un mod artificial. Avem senzația că am externalizat călcatul, dar noi nu mai știm ce bluze avem pe umeraș. În ce fel e ăsta un câștig? Am externalizat supravegherea copilului și apoi suferim când el ne strigă, din greșeală, pe numele ei. Și nu mă refer la soț. Doamne ferește, să mă refer la soț! Deși, în cazul copilului, cred că sentimentul e la fel de sfâșietor.

N-am soluții azi, doar constatări.

Și o dorință vegetativă ca oamenii să aibă mai mult timp pentru suflet decât obligații pentru stomac. Deși a doua ar părea esențială pentru viață, nici prima nu e de neglijat.

foto Unsplash

Articolul anterior

Cât din venitul tău aloci pentru sănătate? Grija pentru tine nu e obligația altcuiva (p)

Articolul următor

Nu ți se pare că ne descurcăm mai bine?

34 Comentarii

  1. Nicu

    Iar ăsta, Miruna, e doar vârful unui iceberg plin de tristețe și compromisuri… 🙁

  2. Bibi

    Și totuși, o generație de oameni care conștientizează poate sa creasca o generație altfel. Primul pas e sa vezi problema. Ideea mea e ca acest minunat confort al nostru se plătește: pe vremuri femeile stăteau cu pruncii acasă, nu plecau la job. Dar nu stăteau propriu zis cu ei, ca nu șade bine. Roboteau non-stop ca asa fac femeile de când lumea. Asa ca am caștigat și am pierdut. Poate copiii noștri vor găsi o varianta mai buna. Generația lor va fi una a multor schimbări.

    • Cred ca si noi suntem o generatie a multor schimbari pentru parintii nostri. Pentru noi, suntem o generatie a paradoxurilor.

  3. Cristina Balaceanu

    E frustrant! Si greu!

    • Aura

      Este un cerc vicios. E acelasi lucru ca povestea cu femeile din Bangladesh și Thailanda și pe unde or mai fi ele care lucrează 10-12h/zi pt 2 dolari/zi ca să ne facă nouă adidași și haine de firmă. Dar dacă aceste femei nu ar lucra acolo, la fabrică, ar trebui să se prostitueze sau să facă alte lucruri teribile, așa că alegi dintre 2 rele, raul cel mai mic. Iar noi cumpărăm in continuare adidașii. Ok, este un exemplu un pic radical, locul de munca oferit de tine nu este ceva rău, dar aș putea întreba: ok, și atunci de ce angajezi pe cineva la tine în casă dacă știi că acea persoană, din cauza slujbei la tine, nu poate petrece timp cu propria familie? Pt că știi că dacă nu este la tine, atunci ar fi la altul, la care nu se știe cum ar fi tratată, sau daca angajezi altă bonă poate nu știi cum s-ar împăca cel mic cu ea, etc. Și atunci este un cerc vicios. Este cum spuneai într-un comentariu mai sus- nu toate mămicile au posibilitatea de a alege între a petrece mai mult timp cu familia și job pt că poate fără jobul ăla al lor nu au ce pune pe masă ulterior, nu au cu ce plăti facturile sau chiria sau școala copilului,etc. E adevărat, așa cum spunea cineva mai sus, este și o problemă de educație și de alegeri. Personal stau de un an acasă și îmi caut job din cauza situației mondiale și pt că pandemia m-a prins schimbând țări pt că am ales sa fiu cu bărbatul pe care îl iubesc, nu am copii proprii, dar am 2 mastere și zeci de aplicații și simt că înnebunesc stând acasă și numai robotind prin casă. Vreau neapărat să merg la muncă și îmi imaginez că la fel ar fi și dacă aș sta cu un bebe acasă la nesfârșit. Până la urmă, este o treabă de alegere a fiecăruia și să aleagă ceea ce îi aduce liniștea psihică. Pt că dacă stau acasă cu un copil, dar tot timpul sunt supărată, frustrată, nu reușesc să mă simt bine, împlinită, atunci nici copilul meu nu va fi fericit pt că toate sentimentele astea negative se vor răsfrânge asupra lui și a tatălui. Așa că….fiecare să aleagă in dreptul lui. Normal că este nedrept și trist, dar la fel este nedrept că noi ne lăfăim în mâncare și alții mor de foame, sau că bonele filipineze vin să aibă grijă de copiii noștri în timp ce ai lor sunt singuri, cum spunea cineva,samd. Lumea asta este strâmbă și nedreaptă, dar nu cred că putem face prea multe. Mai dădea un domn mai sus niște exemple de colegii dumnealui din alte țări care au povești de familie foarte triste, care nu își văd familia decât câte o lună pe an, etc. Nu poți face prea multe pt ei decât dacă patronul decide să îi plătească și ei să stea mai mult cu familia in loc sa se duca la job, spre exemplu. Dar evident că nu te plătește nimeni mai mult decât ți se cuvine numai pt că are o inimă mare. E ca si cum ți-ai plăti menajera, dar ai lăsa-o să nu mai vina la tine să te ajute, ci să se ducă acasă la familie. Dar, pe partea cealaltă, tu ai avea în continuare nevoie de ajutor și ai rămâne și fără banii respectivi. Și asta în fiecare lună, nu doar o dată din când în când să treci cu vederea că are de plecat mai devreme, spre exemplu. Deci, cum spuneam, un cerc vicios. 🤷
      PS: îmi permit să te tutuiesc pt că avem aceeași vârstă aproximativ.
      Sper să nu jignesc pe nimeni cu ideile mele, nu asta mi-e intenția.

  4. Larisa

    Asta e din seria cizmarul n-are cizme și psihologul n-are autocontrol… dificil subiect.

  5. Diana Preda

    Când suntem în vacanță cu copii si ne bucurăm de timpul petrecut împreună in natură și unii de altii, mi se pare că this is how it was meant to be. Noi, ca specie, nu suntem departe de timpul in care ne petreceam timpul împreună în natură. Acum muncim un an intreg pentru cele câteva săptămâni in care putem face asta. Nu judec, doar constat. Pentru mine, there’s no way back, sunt o maimuță urbană. La fel și cu outsourcingul acestor preocupări gospodărești , care până la urmă e un fel de a înlocui tribul originar sau familia extinsă care ajutau cu treburile domestice sau creșterea copiilor. Da, prefer o doamnă la curățenie ca să îmi scutească o jumate de zi in sa care sa stau cu copii. Si da, vreau si o bona pe care copilul să o iubească si de care să fie atasat, este un semn că lucrurile merg bine intre ei. Am fost doi ani în concediu de îngrijire copil, având și grijă de casă singură( most of the time). A fost minunat să îmi văd copii crescând, dar atât de greu, frustrant și enervant câteodată. Pare paradoxal, dar sunt mult mai fericită de când sunt la birou, munca mă împlinește și îmi lipsea asta. Timpul petrecut cu copii este mai puțin, dar mai de calitate, am mai multe resurse pentru ei. Si ei se atașează și de alți oameni din jurul lor, ceea ce nu-i neapărat un lucru rău.

  6. Aurelia

    Eu una nu stiu de unde au timp unii pentru toate! Vad la ora 17 in parc mamica si taticul cu copilul. Mi se rupe sufletul ca as vrea si eu sa fim impreuna cu copilul in parc, dar la noi e “du-te tu azi ca sa fac eu mancare si merg eu maine cat stai tu peste program”. Ii invidiez pe cei care stau cu parintii (aka bunicii) si a caror singura grija e copilul cand ajung acasa. Am luptat cu asta un an de zile dupa ce m-am reintors la munca. Plangeam de fustrare ca ma trezeam la 6 sa ajung cu copilul la gradinita la 7:30 si fugeam la munca unde eram mereu in intarziere. Apoi seara fugeam la 17 sa pot ajunge la 18 sa o iau de la gradinita. Ajungeam acasa, mancam, ne spalam si gata ziua. Pentru ce am facut un copil daca nu ma pot bucura de el. Si am zis pas! Nu mai pot ei nu mai vreau asa. Mi-am dat demisia. Am zis ca ma duc vanzatoare le mega la program part-time. Aste e, mai putine jucarii, mai putine haine etc. Dar am avut noroc ca oamenii astia de la job ma considera importanta si au zis “care-i problema? mai multi bani?” Iar eu le-am zis nu! Mai mult timp! Si mi-au dat…mi-au facut program part-time de 6 ore pe acelasi salariu in loc sa-mi dea marire de salariu. Si asa am avut si eu timp sa ma joc cu copilul meu. Si dimineata si seara. Acum sunt acasa cu bebelusul de 6 saptamani si iar nu mai e timp…dar muncesc la asta. Pe un umar e bebelusul, cu cealalta mana construiesc turn de lego sau desenez casa bunicii (din Scufita Rosie). Uneori bebelusul e la tati si ne jucam de-a v-ati ascuns, alteori e la mine si se joaca ei. Viata e un lung sir de compromisuri, insa la capitolul timp nu ar trebui sa facem niciodata compromis. O tin ca pe un reminder cand ma ia valul…

    • Ce poveste frumoasa! Multumim!

    • Ana

      Idem. Am preferat să lucrez part time doar ca să pot fi cu copilul meu și să nu îl crească altcineva. Puteam alege un job de 8 ore, dar cu cât primeam mai mult mergea la bonă. Așa pe timp cât e el la grădiniță 4 ore, pentru că nu este cu program prelungit, eu lucrez ca menajeră. Trist, dar având în vedere situația, prefer să fiu o menajeră cu facultate și o mamă cu un copil fericit.

  7. Anne

    Ma gandeam la bonele filipineze care isi lasa copiii acasa pt a veni sa aiba grija de ai altora… sunt multe exemple fucked up in tara asta, numai 100.000 de copii care cresc fara parintii care muncesc in afara… e o trauma care le va ramane in suflet. Nu as vrea sa creasca din inertie, ei la after school noi la job, sper sa gasim un echilibru, nu putem renunta la bani, cu ei am facut multe, inot de la 4 luni (nu, nu de snobism, pb medicale la picioruse), multe excursii la aer curat, gradinite private… imi pare nespus de rau pt familiile care trebuies sa munceasca ca sa traiasca de pe o zi pe alta, dar sunt convinsa ca vor avea copii mai ambitiosi si mai cu bun simt decat ai multora care au oferit totul de a gata

    • Nicu

      Am avut colegi din Asia care nu si-au vazut familia de 10-15 ani, altii care si-au vazut copiii crescand doar pe Skype, altii care lucrau pentru a construi o casa aflata la mii de kilometri distanta, casă pentru familia lor, casă pe care nu au vazut-o si nu i-au trecut pragul niciodata. Altii care isi vad copiii cate o luna, poate doua, o data la 4-5 ani, pentru ca mai mult nu pot lipsi de la job, pentru ca sa il aiba in continuare la intoarcere.
      Altii care si-au lasat familiile in zone de razboi, violente si alte feluri de abuzuri.

      Astea sunt doar exemple ale unor oameni cu care am lucrat personal, intr-o echipa de doar 10-15 oameni, fiecare cu povestea lui, oameni care in ciuda tristetii si amaraciunii din sufletele lor, sunt capabili sa fie muncitori, harnici, loiali, buni nu doar declarativ, nu doar accidental.
      Astfel de oameni te fac sa nu vrei si tu sa bagi lucrurile astea sub covor, sa nu le negi existenta si dramele, eforturile si suferintele nevazute. Nevazute de catre noi, nu de catre ei.
      Suntem intr-o lume care ne batem capul cu tampenii insignifiante, punem accent pe imagine mai mult decat pe continut, ne concentram mai mult pe aparente decat pe esente si valori. Exemple am prea multe.
      Vreme indelungata si eu porneam dimineata de acasa, pe intuneric, sotia si copilul dormeau. Noaptea, cand ma intorceam era intuneric de mult, ei dormeau si atunci. Locuiam impreuna, dar ne vedeam cand ne vedeam. Nu era fain, asa ca am reconfigurat traseul, ratasem multe din copilaria fiului meu.

      E frumos ca ne gandim in preajma sarbatorilor si la altii, ca idee, ca principiu de bază.
      Nu stiu daca mânați de catre o vointa interioara reală de a ajuta sau de către un val de bunatate temporar cauzat de o suprasaturatie de Fuego, Hrușcă, Mariah Carey si George Michael prin pelerinajele de prin mall-uri.
      Dar e si mai frumos cand ne gandim la altii nu doar de Paste, de Craciun sau intr-o vanatoare de like-uri si aprecieri exterioare.

      Intrebarea este ce facem fiecare, pentru altii, mai putin fericiti, atunci cand nu ne vede nimeni, atunci cand stim doar noi si acea/ acele persoane? E tare fain sentimentul, e foarte inaltator.
      Cu gesturi simple, mici, foarte mici, putem face o zi faina cuiva. Nu doar de sarbatori, cand “trebuie” sa fii mai bun.

  8. Diana

    Suntem suma alegerilor noastre. Cheia echilibrului e la fiecare, nu ar trebui sa ii judecam pe altii.
    Din experienta, cu cat esti mai putin educat, cu atat lucrezi mai mult, pe bani putini, pe care ii cheltui aiurea. Ca sa ai acces la educatie, niste parinti trebuie sa-si asume niste renuntari, daca nu si le asuma, se invart generatii in bule. Nu e drept, dar e lumea in care traim…

    • Cineva trebuie sa iasa din bula. Din zona de confort. True.

    • Raluca

      Sa stii ca am prieteni care au trecut de la It la tamplarie, sotul vrea sa faca si el miscarea asta, mame cu facultate care au trecut de la Constructii la handmade pt ca asta le implinea mai tare. Eu am facultate si stau acasa cu copiii pt ca atunci cand eram mica am fost la o femeie care avea grija de copii, apoi la cresa/gradi, etc iar relatia cu mama nu e buna nici acum pt ca a ratat sansa atasamentului din primii ani si putinul timp ramas il petreceam cu tata pt ca mama lucra mai mult. Orice se plateste intr-o forma sau alta. Ce vreau sa mai zic e ca teoretic, prietenii mei cu facultate care isi castiga painea din munca mainilor lor, fac bani suficienti, cam cat faceau si inainte. Da, au si perioade mai grele dar per total, ii vad multumiti de alegere. Asta e inca un motiv pt care nu voi insista ca si anume copiii mei sa faca facultate, mai ales ca locuim langa un oras universitar si nu ar gusta la fel ca noi viata de student. Facultatea o vad utila pt independizare, maturizare, intalnirea de oameni faini si abia apoi pt invatarea unei meserii. Dar si asa, pt fete aduce in general frustrare daca ajung sa aiba familie si copii (exceptand cazurile in care pasiunea e atat de mare incat tine loc si de familie). No, bine a fi cumva! Cine stie ce traume or avea si ai nostri din cauza noastra. Fiecare generatie si familie face ce crede ca este mai bine pt copii, chiar si aia ce ii lasa la bunici sa lucreze in strainatate. Fiecare ne invatam lectiile acolo unde suntem!

  9. m

    Pai sa nu facă copii dacă nu-și permit.

    • Ei, nu e chiar asa. Nu poti face un copil si gata, din momentul ala sa traiesti din economii sau cum?

      • m

        Îți dai seama cate s-ar rezolva daca toți ar gândi la modul serios așa (nu sarcastic, ca al tau :)) ? Ok, deocamdată ne trebuie multa forță de muncă tânără, dar nu și după ce o sa-si intre în pita roboții. Cu adevarat.

  10. Felicita

    Societate de doi bani. Simt că nu am timp suficient să petrec cu copilul, cu familia. Ai descris foarte bine exact ce cred și eu și de câtva timp și fiică-mea care are 5 ani și jumătate. Deși nu am discutat niciodată cu ea acest lucru, mi se plânge că stă prea mult la grădiniță, că face prea multe lucruri deși nu are niciun opțional. Vrea mai mult timp acasă, cu noi. O înțeleg.

  11. Violeta

    Are mare dreptate Erich Fromm, alergam frenetic dupa munca si bani, dar uitam de lucrurile esentiale, iar asta aduce dupa sine infirmitate mentala si spirituala. E adevarat ca societatea ne obliga, dar pretul platit e urias si dureros.

    • m

      Suntem niste furnici, prea ne credem speciali. Da, putem fi, daca facem și alegerile corecte.

  12. In situatiile la care te referi, cele strict de supraviețuire, ai dreptate. E trist. Totusi, de la un punct incolo e si o chestiune de alegere, iar tu si cu mine stim asta foarte bine. Tu puteai fi un medic de succes, care isi vedea fiul seara, eventual dormind, eu puteam fi o PR-ista de succes, care privea serbarile copilului prin skype din delegatii. Dar, cel putin in cazul meu, aveam o siguranta mai mare a lui maine, aveam haine mai multe sau mai misto, o masina mai noua de 12 ani, etc. In marea majoritate a cazurilor e despre alegeri, iar biciul ni-l cam punem singuri pe spinare. Sau ne inchidem in rotita si pedalam…. Spre nicaieri de cele mai multe ori

    • Eu sunt un medic de succes, uita-te cate like-uri are aceasta postare! :))) glumesc

      E chestie de ce iti doresti. Sa fii cel mai bun Pr pt clientul tau sau sa fii cea mai buna mama pt copilul tau. Faza e ca doar ce privilegiati au optiunile astea.

  13. dia

    E ff greu sa găsești un echilibru, mai ales după ce ai copii. Eu nici nu îmi pot imagina ce e in sufletul mamelor care lucrează 10+ ore și mai au și gospodăria pe cap.

    • dia

      Stim cu toții ce important e timpul petrecut cu familia. Banii, însă pe de alta parte, sunt și ei importanți. Cine zice ca nu, minte:)) Și nu pentru a cumpara haine și jucării. Ci pentru o calitate a vieții, acess la diverse resurse, mâncare de calitate, vacante, educație etc. Aici nu vorbesc de situațiile la limita supraviețuirii. Satisfacția profesională e din nou f importantă pentru mulți. Și in toate astea, ești extrem de norocos dacă poți găsi un echilibru.

  14. Hortensia Stefan

    Foarte fain spus!
    Eu ma jucam foarteee mult cu ai mei copii, dar simt ca de cand am inceput sa muncesc (sunt psiholog), ma joc foarte frumos cu ai altora.
    Desi constientizam asta si cand sunt obosita imi amintesc ceea ce ii indemn pe parinti sa faca, articolul tau m-a zdruncinat putin.

  15. acum cativa ani mi-am convertit timpul in bani si invers.
    In ultimii ani mi-am luat vacante aproape 8 sapt pe an (fara plata) – pt ca ma doare undeva daca stau fara mobil (da, ani de zile nu am avut mobil), fara tv, fara ajutor la menaj si cu geamuri nespalate si fara iesiri la restaurant si fara machiaje, intr-un aprt mai mic etc.
    Or sa vina astea, sau nu. Hobby-urile, timpul pt sufletul meu, pt cei dragi, pt ce imi doresc sa fac restul vietii (voluntariat), pt linistea pt creierul meu sunt mai importante.

    P.S. cina facuta si pus pachete la toti 3 este cel mai bine platit timp: 15 min sa gatesc o salata/paste salveaza X bani.

  16. Georgiana Popa

    E trist,dar asta e,trebuie sa supravietuim cumva! Si fara banii e rau iar banii inseamna sacrificiu!

  17. Miruna S

    Eu am doi băieți. Unul de 4 altul de 6 ani. Eu si soțul muncim 8 ore pe zi, dar am cautat joburi care sa ne ajute sa fim si acasă. El lucrează de la 7 la 16 eu de la 17 la 1.30. Cel mare merge la școală, cel mic la grădiniță (4 ore). Eu sunt cea care le zice buna dimineata copiilor mei, soțul le zice noapte buna. Cat sunt ei la scoala/grădiniță eu fac mâncare, curătenie, cumpărături, scot câinele la plimbare (30 de minute de jogging cu câinele e timp pt mine) si la amiaza ma bucur de timp cu ei,facem temele, mâncăm împreună, dormim de prânz si ne jucam si e asa de bine. Se poate, totul este sa găsești un echilibru. Asta este viata. Cand vor fi mari poate ne vor mulțumi,poate nu,însă eu voi sti întotdeauna ca am fost acolo, i-am văzut crescând, m-am bucurat din plin de momentele cu ei.

  18. Diana

    Dar oare nu sta totul in niste “mici” detalii care schimba complet poza? Celebrul program “nine to five”, care in Romania nu exista (referindu-ma la un job de birou, cu venituri peste medie, caz in care si part time-ul este o gluma) + o impartire corecta a sarcinilor casnice in cuplu (evolutia profesionala a femeilor este actualmente posibila datorita externalizarii unor activitati catre alte femei mai slab educate/rude si … cam atat. “Vine doamna Nuti la curatenie, gateste mama/soacra, vine Mitzi sa stea cu cel mic”). Din cele doua, castigi zilnic macar 2h, timp considerabil ca sa simti ca traiesti mai mult cu copilul, insa si ca fiecare are si rostul lui.
    Ma rog … ca orice teorie, pare simpla pe hartie 🙂

Leave a Reply

© 2007-2021 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 204 queries in 0.219 s