Așa învață, mi-am spus – despre plânsul copilului și crizele de furie

Așa învață, mi-am spus - despre plânsul copilului și crizele de furie miruna ioani

Îi dai lapte în creierii nopții. Îl speli pe dinți de două ori pe zi. Îi faci trei feluri de mâncare, din care pe două le arunci la coș. Îi schimbi tricoul de fiecare dată când se pătează. Porți centură pe bancheta din spate. Ai început să faci patul și duș de două ori pe zi. Vrei să fii un bun exemplu, că asta e cea mai bună educație, conform experților foarte deștepți.

Ai scaun de mașină cu spatele la sensul de mers. Nu îi dai zahăr din comerț. Aproape te-ai lăsat și tu de înghețată, pentru că… tot exemplu pozitiv. Îi cumperi doar jucării educative, cu cât mai puține cu baterii. Până la 2 ani, aveai deja o bibliotecă pentru copii. Știi tot ce e nou în materie de parenting. Ești la curent cu conferințele despre ce-i mai sănătos. Ultima carte citită e despre iubirea necondiționată, penultima tot așa. Vrei să fii o mamă bună, astăzi, mai mult ca ieri și mai puțin decât mâine.

Și-apoi, copilul împlinește fabuloasa vârstă de doi ani și-un pic și încep crizele. Reiei mental lista de mai sus de câteva ori pe zi. Te întrebi unde naiba ai greșit. Sau poate e adevărat că iei cu tine păcate din altă viață. Și le plătești în gestiuni de crize de furie pe care nimeni, în nicio carte nu le-a descris.

Fiindcă atunci când urlă COPILUL TĂU, că se mai întâmplă și din astea, ți se pune o gheară în piept, știți, ca la infarct. N-am făcut niciodată, dar îmi imaginez că la fel te simți. Îți urcă sângele la cap și îți vin tot felul de gânduri.
Ce zice madame Markham între coperțile perfecte ale cărților ei? Să te pui la același nivel și să-l reasiguri de iubirea necondiționată. Doar că e atât de greu să îți arăți iubirea unei bestii mici!

Hai să nu ne mai mințim. E greu, domn’e.

Scriu acest text în timpul unei crize de plâns pe mașină. Am început să-l croșetez ca să nu mă arunc pe geam, din mers. S-a întârziat puțin programul copilului, cu o vizită pe care nu am scurtat-o la timp. După care ne-am dat cu bacul pe Dunăre, ceea ce e, desigur, mult mai interesant decât să dormi, când ești mic. După care am făcut două opriri la alăptat, că avem această înțelegere: când el cere și tati poate opri, oprește. Doar că, acum, aveam oră fixă de ajuns la bac, care ne ducea la cazarea din Deltă. Era ultimul pe ziua respectivă, dacă nu ajungeam, dormeam cu nuferii, pe apă.

I-am explicat și-n limbă chineză, însă problema nu era explicația, ci oboseala. Încearcă să te înțelegi cu un copil obosit peste măsură, dacă poți.

Cu al nostru, e mai ușor decât cu majoritatea, îmi imaginez. Mă îmbărbătez, adică. Îmi amintesc de seara aia, când, după ce oricum dormise nici 30 min la amiaz, am ajuns pe la unșpe în pat și a mai avut răbdare să îl spăl pe dinți. Sau atunci când eu eram flămândă și într-o mare întârziere, iar el a fost cel mai cooperant copil din lume fix când trebuia mai mult. Și nu-mi mai vine niciun exemplu în minte, memorie, de ce mă lași tocmai acum?!

A adormit plângând și ținându-mă de mână.

Așa învață, mi-am zis. Halal consolare pentru o inimă de mamă distrusă. Nu mă credeți, ăștia care nu aveți copii, dar o criză din asta de 45 de secunde, te lasă cu mințile pe pereți. Nu e chiar ușor să faci față. Numără în gând, zic ei. Da’ numără tu, când copilul meu suferă și e atât de evident că nu-l pot ajuta. ”Așa învață” e noul meu unu-doi-trei-patru-cinci. Pentru că e singurul lucru care-mi dă speranță. Dar știu că mâine va fi mai bine. Când o să-i amintesc: mai știi? Ce supărat ai adormit atunci, când ai plâns mult în mașină. Ți-a plăcut? Nu. Păi vezi, înțeleg că ești obosit, etc, etc, poți plânge oricât vrei, doar să știi că asta nu va schimba nimic. În sensul că nu vom opri mașina la fiecare 2 pași și nici nu te voi lua în brațe, în mers. Așa învață, îmi zic.

Când și-a desfăcut degetele din mâna mea și am fost sigură că a adormit, m-am întins spre soț, să-i fac un semn discret în retrovizoare:

-A adormit.

-Ești o mamă extraordinară, mi-a șoptit.

foto Shutterstock

Articolul anterior

Fericirea e simplă, învățați de la copii

Articolul următor

Sarcina nu e motiv să mănânci ca sparta

12 Comentarii

  1. Luminita

    Al meu are 11 ani si mi-e asa dor de el cand avea 2! Ce repede trec zilele astea! Pana pe la un an a fost copilul perfect, apoi a invatat sa mearga si nimic n-a mai fost la fel…Ma gandeam “Da, Doamne, sa te faci mai repede mare, sa putem sa ne intelegem si noi!” si acum ma intreb unde au zburat anii…

    3+
    • Cred. 🙂
      Ce prim comentariu frumos are această postare, Luminița! Mulțumim!
      Tudor face crize foarte rar, foaaaaarte rar și, de obicei, are un motiv foarte bun. Oboseala e în top. Odihna e dreptul lui, cine suntem noi să i-l luăm?

      1+
  2. Dana V

    Ai un soț extraordinar și Tudor o mama de aur. Hugs

    2+
  3. Gabriela F.

    Mama bună ce ești tu!!! Cu un soț pe care îl meriți și un copil care învață 😊

    1+
  4. Ionescu Diana

    Awwwww. Nu stiu cum vine in romana dar my heart goes out to you!
    Si eu ma intreb “ce dragoste neconditionata sa inteleaga cand se aseaza in fund urland si dand din maini sa nu te apropii de ea?” Dar imi imaginez ca imbratisarea de dupa criza e un fel de “multumesc mama ca ai fost acolo si nu te ai aruncat pe geam. Esti de treaba” Asa invatam si noi 🙂

    3+
  5. Dada, esti o Mama extraordinara! Si o femeie minunata!
    Iar el, dincolo de faptul ca e norocos ca l-ai ales, este deosebit!

    0
  6. Ana

    Da, la noi după 2,5 ani au început crizele. Nu foarte dese majoritatea din cauza oboselii. Cel mai rău e când nu te lasă să-l consolezi. Când propriul pitic îți zbiară ‘mami dute de aici’ și când te apropii zbiară mai tare. Te ia senzația de infarct și te gândești că trece doar trebuie să ai răbdare. Chiar trece și împăcarea e cea mai dulce ❤️

    0
  7. Cris

    Spune pe litere un singur cuvant: g e m e n i 🤪

    2+
  8. Scurta si ușoară criză la 2 ani. Mai greu e cu cele de la 8, 9 (adică atunci când el înțelege, știi 😉 )….minunat ca ai toată susținerea si înțelegerea soțului. 🙂

    0
  9. claudia

    Mie mi-au dat lacrimile la ultima fraza. Ce frumos sa ai asa sprijin! Cea mai lunga criza a fetitei mele a fost de 30 de minute cu toata teoria aia aplicata. Voia sa ii dau nurofen desi ea nu era bolnava.

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 173 queries in 0.274 s