Ați observat cum un tată se joacă mult mai frumos decât cinci mame obosite, la un loc? Pentru că doamnele-s mai sclifosite, iar tații, niște oameni foarte direcți.
Bărbații sunt niște ființe foarte simple, oricât de mult i-am iubi. La ei e adesea albă sau neagră, ei sunt pe sistemul totul sau nimic. Un bărbat adevărat termină toată mâncarea din farfurie sau face foamea cu stoicism. Aleargă ori ca să câștige, ori, dacă nu, mai bine halește un mic. Un bărbat nu face sex dacă nu-i vine și nici nu se joacă dacă n-are chef.
Plus, bărbații au un simț al responsabilității față de copii mai slab dezvoltat. Pentru că au alternativă, pe nevasta a-tot-rezolvatoare.
Sunt foarte puține lucruri pe care un bărbat trebuie să le facă. Să-i citească celui mic? Să facă un joc cu lupte? Mai bine ceva educativ? Said no man ever.
Bărbatul, dacă n-are chef să se joace, se uită la televizor. Sau stă pe net, ori pe budă. E fix treaba lui, că oricum nu-l deranjează nici măcar nevasta cu-întrebări.
Și-atunci, cum să nu aibă uneori și chef de joacă?
Și cum să nu fie tații cei mai mișto parteneri de joc?
Io și când sunt nervoasă, ceea ce mi se întâmplă mai des decât aș vrea, și îi aud pe ei doi cum se joacă, pe el cum se prostește un ditamai omul pe covor sau în parc sau în mașină, ce glume scoate și cum reacționează, mă umplu de voie bună și asta mă enervează și mai și. E o putere foarte specială.
Bărbații sunt așa de pricepuți la joacă, pentru că nu o simt ca pe o responsabilitate, din fișa postului de tată. Pentru că sunt întotdeauna prezenți. Mindfulness e un cuvânt care nu neapărat îmi place, dar descrie chestia asta perfect. Tații se pun la mintea copiilor mai ușor, pentru că ei înșiși sunt mai tinerei. Noi suntem prea des niște babe constipate, cu multe liste mentale și mereu ceva mai important de făcut.
Nu aș vrea să supăr vreo doamnă de prin zonă. Adevărul e că și mamele se joacă, uneori le și place, dacă înțelegeți ce vreau să zic. Însă tații? Tații sunt făcuți din voie bună și ca să se joace cu ai lor copii.
foto Shutterstock
m
De ce sa faci lecții cu copiii? Nu de aia plătim impozite, sa se ocupe scoala?
Și când eram copil nu-mi plăcea să se bage ai mei la teme, nu vorbesc teoretic.
Oana
Ați fost un caz fericit înseamnă. Dar nu toti copiii înțeleg din prima de la școală sau au parte de cei mai dedicați profesori. Mai e și cum se nimerește uneori, și e nevoie de intervenția părintească.
Mihaela
@m
Scriu aici, fiindca la articolul de baza vad ca nu merge.
Scrisesem destul de mult dar am pierdut comentariul.
Pe scurt, tot prostul ala va achita si imprumutul si dobanda la imprumutul de care nu l-a intrebat nimeni, asa ca putin respect..
Motivatia creditului este penibila in contextul unei viitoare crize.
https://m.zf.ro/eveniment/romania-imprumuta-19-95-mld-euro-de-la-fmi-ue-banca-mondiala-si-berd-ce-influenta-vor-avea-banii-asupra-dobanzilor-si-cursului-de-schimb-comentati-aici-4089000/
Normal, ca orice banca care se respecta, aia au majorat dobanda pe perioada creditului.
https://www.cotidianul.ro/vom-achita-un-miliard-de-euro-in-plus-la-fmi/
Isarescu face la anul 30 de ani in fruntea BNR, a intrat in Guinness Book si nu ca ar fi fost cel mai bun (oricum nu l-a evaluat nimeni), ci ca a stat cel mai mult.
A pus piedici tuturor initiativelor de protejare a consumatorului roman in relatia cu bancile, demonstrand de fiecare data intereselor cui serveste, in conditiile in care, cel putin la nivelul anului 2016 exista publica info ca este platit din bani publici cu 14k euro lunar salariu de baza…
Sa nu uit, sa vezi ce planuri avea omul in 90, pacat ca noi nu prea stiam cu ce se mananca noua forma de organizare pregatita de musiu
https://www.blume.ro/sua-a-desecretizat-scrisoarea-din-1990-a-lui-mugur-isarescu-varul-regelui-mihai-catre-federal-reserve/#
Avem nevoie de educatie si de curaj ca de aer..
Mihaela
Off, au aparut acum toate comentariile mele, defapt acelasi.. Nu aruncati cu rosii..
Miruna
STai că acum am văzut. Pentru că ai pus link-uri, intră la aprobare și așteaptă să dau eu ok. hai să văd ce să șterg dintre ele
Mihaela
Mersi mult! Bine ca acum stiu cum sta treaba 🙂
m
Banii BNR nu sunt de la buget. Deci nu prostul achita. Nu sunt bani care ar fi ajuns in economie ci ar fi rămas în capitalul BNR. Capital necesar pt alte crize de genul asta.
Iar partea de împrumut care a ajuns la guvern a fost pt a înlocui banii care ar fi trebuit împrumutați de la creditori privați. Care în perioada aia nu ar fi împrumutat atât de ieftin Romania cum a făcut fmi. Era pt acoperirea diferenței dintre cheltuieli și venituri de la buget, a deficitului. Pe care trebuie sa-l finanțezi din împrumuturi, daca nu vrei sa scazi foarte abrupt cheltuielile (mai mult decât tăierile alea de 25% din salariile bugetarilor) sau sa intri in incapacitate de plată.
Respect? Ce respect pt unii care nu votează la alegeri sau votează cu PSD? Să zică mersi că există Bnr.
Sunt curios, daca ești atât de specialista, pe baza unor linkuri din ziare, ce altă soluție ai fi avut? Daca zici că poporul trebuie să decidă, nu specialiștii numiți de cei aleși de popor.
m
A, și mă amuză și că referendumul tot din împrumuturi îl plătim. Deja suntem pe deficit anul asta, deci orice cheltuiala in plus creste deficitul. Care e finanțat din împrumuturi.
Mihaela
Banii BNR nu sunt de la buget.. Ma scuzi, BNR este o institutie publica a statului care a facut un imprumut in numele statului roman, ia spune-mi de unde ar avea 20 si de milioane de euro ca sa dea inapoi? Nu produce atat de multi bani.. sau cel putin nu declara..
m
bugetul reprezinta venituri si cheltuieli ale guvernului
in 2016, de exemplu: cheltuieli de 56 mld euro, venituri de 51 mld euro
diferenta este deficitul de 5 miliarde de euro
guvernul este actionar unic la BNR. la 31 decembrie 2016 BNR avea un capital, proprietate a statului roman (a guvernului) de 4 miliarde de euro si datorii de 36,7 de miliarde de euro. datoriile astea nu sunt chestii pe care trebuie sa le plateasca instant, ci:
– 10,5 mld bani tinuti de guvern in cont la bnr (cum tine o persoana bani in cont la o banca): atat s-a intamplat sa aiba guvernul in ziua aia bani necheltuiti (primiti din impozite, taxe, imprumuturi)
– 10 mld bani tinuti de banci la bnr (exista si un nivel minim obligatoriu, pt ca bancile sa fie fortate sa nu acorde credite de toti banii pe care ii strang din depozite)
– 2,3 mld bani tinuti la bnr de alte banci centrale si institutii financiare internationale
-13,9 mld numerarul in circulatie in Romania (adica si o bancnota de 1 leu pe care o ai in buzunar e o datorie a BNR fata de tine)
BNR a bagat cele 40,7 de mld (capital + datorii)de euro(exprimati in lei) in:
– active externe (valuta straina plasata in strainatate): 40 mld euro (plasati in aur, obligatiuni de stat si nu numai straine, depozite plasate, imprumuturi acordate unor entitati straine, imprumuturi acordate FMI – astea erau 2,3 mld euro! pt ca trebuie sa aiba si fmi bani de undeva pt cazuri ca cel de zilele astea, cand a imprumutat cu 57 mld dolari argentina; e un fel de CAR)
– 112 milioane euro dobanzi de incasat
– cca 0,6 mld euro alte active (cash pt operatiuni zilnice, cladiri, terenuri etc.)
Revenind la capitalul de 4 miliarde de euro, astia nu sunt bani primiti de la noi (adica de la guvern) de la an la an ci e averea, banii proprii ai BNR, care se intampla sa fie proprietatea noastra, a tuturor. Cand BNR a primit imprumuturile (in afara de cel de 5 mld care s-a dus direct la guvern, vezi deficitul de mai sus, care era insa mai mare in 2009 si atarna mai greu comparativ cu capacitatea de atunci a guvernului de a face bani), acestea au umflat partea de datorii a BNR. S-au reflectat in partea de activ in credite acordate de BNR bancilor din Romania, cu scopul ca acestea sa imprumute guvernul (BNR nu are voie, legal, sa imprumute direct guvernul: asa e la toate bancile centrale moderne).
Cand s-a rambursat imprumutul catre FMI, ratele s-au platit din creditele rambursate de banci + active externe ale BNR (de exemplu au vandut obligatiuni emise de SUA pe care le aveau in portofoliu ca sa aiba bani de rata).
In 2016 BNR a avut profit de 28 mil. euro. A provenit mai ales din operatiuni valutare (300 mil.euro), dobanzi, comisioane, diferente favorabile de pret la active detinute etc. (vreo 100 mil.euro), din care s-au scazut dobanzi platite, reevaluari nefavorabile, cheltuieli de functionare etc. si s-a ajuns la profitul de 28 milioane. Deci au platit dobanzi din ce venituri au facut, nu din bani de la buget. Daca erau mai mari dobanzile de platit decat veniturile, dura un timp pana era mancat capitalul ala de 4 miliarde ca sa ajungem sa dam din buzunarul nostru. Nu a fost cazul.
m
iar imprumutul a fost luat de BNR nu doar pt a imprumuta indirect guvernul (asta s-a facut treptat) ci si pentru a avea la dispozitie mai multa valuta, in conditiile in care stim cat s-a depreciat leul in timpul crizei. Mai multa valuta straina la BNR inseamna un leu mai puternic. In timpul crizei cererea de valuta a fost mare din partea bancilor, BNR avea surse tot mai mici de valuta, pe care bancile dadeau preturi tot mai mari, depreciind leul. Imprumutul de la FMI, in valuta, a redus presiunea asta.
Mihaela
BNR este Banca Nationala a Romaniei, nu am o pb. cu ea, ci cu managementul antiromanesc pe care domnul specialist, din inaltimea superioritatii sale, face ceva pe drepturile romanilor in relatia cu multinationalele finaciar bancare, sa nu uitam ca banii pe care ii invarte Isarescu cu politicile lui monetare sunt ai romanilor, nu sunt ai lu’ masa de acasa..
Si apropo, ia citeste la articolul 43, alin. 1 din legea 312 din 28.iun.2004, cum 80% din profitul bnr se duce frumos la bugetul statului (si cum 10% din ce ramane se duce la salariati)..sa nu mai zici si in alta parte ca profitul BNR ramane la BNR..
Nu sunt specialista pe baza unor linkuri, am ceva pregatire in domeniu si pot afirma ca si cei fara facultate economica, dar cu putina vointa, gandire logica si bun simt pot observa in esenta lucrurilor, de asta insist cu educatia financiara a populatiei.
Ce as fi facut eu am scris in articolul de baza, sa tai salarii si sa te imprumuti la banci nu e mare filosofie, sa-ti propui sa privatizezi totul ca prostul fara sa te asiguri ca jumate din profit nu vine la buget e deja reavointa, sa ai ca stat companii publice care sa genereze un profit mare, asta ar fi fost mare lucru.
Mihaela
Si tu zici acelasi lucru ca si mine in fond, dar te incapatanezi sa recunosti..
Apropo, obligativitatea ca bancile centrale sa nu imprumute direct statul, ci sa o faca prin banci comerciale intermediare ti se pare ok?
Si inca un aspect, cam care crezi ca este profitul BNR din senioraj? Diferenta intre cat costa sa faci o bancnota si valoarea ei nominala este destul de mare..
m
Dar nu am zis ca profitul ramane la bnr, ci doar ca veniturile proprii au acoperit cheltuielile proprii, inclusiv cele cu dobanzile
Or fi ai romanilor, dar el ii gestioneaza si nu-mi amintesc de incalcari de legi
Si vointa, gandire logica si bun simt ceri analfabetilor functionali? ca si ei o sa voteze la ce referendumuri propui tu
Trebuie niste zeci de ani de educatie financiara inainte.
Privatizarile au fost facute de nastase, deficitele largite de tariceanu, iar boc, basescu si isarescu au trebuit sa se imprumute si sa taie salarii.
La privatizari nu a fost prostie, a fost nepasare + beneficii incasate la privatizarile respective. Prostie a fost la oamenii care i-au votat. Care in nici un caz nu merita mai multe referendumuri. Nu pana nu arata la alegeri macar ca s-au desteptat.
Normal ca 90% sau ce procent exgerat vrei e detinut de straini. Intr-o tara populata mai ales de prosti si condusa de unii carora nu le pasa de tara ci doar de cat pot sa fure cat mai usor. O varianta proasta, in comparatie cu hoti din alte tari, care vor cumva si sa fure, dar si sa lase ceva in urma pentru tara, asta si numai pt ca sunt destul de ambitiosi si-si dau seama ca asa pot sa fure mai mult, pt ca se creaza mai multa valoare care poate fi ciupita.
Mihaela
Hai sa dam un search pe net sa vedem daca nu cumva si Basescu, Boc si compania nu au privatizat si ei ceva..vad eu ca pe astia ii vezi preacurati..
Dar continuam daca vrei maine, ca mor de somn. Nb!
m
in prezent e nesemnificativ imprumutul indirect. bancile imprumuta statul din depozitele atrase de la populatie si companii.
daca ar intra si bnr direct pe piata asta, efectele ar fi active externe mai mici, deci un curs de schimb mai vulnerabil. si daca e vorba sa intre cu sume mici, nici nu are rost.
m
o fi privatizat, era nevoie de bani.
nu-i vad preacurati, doar au avut ghinion ca altii au facut ticalosii si prostii inaintea lor si cand le-a venit randul sa conduca singuri a venit si criza mondiala. poate faceau prapad si ei, dar n-au mai avut spatiu de manevre atat de larg.
Mihaela
http://m.bursa.ro/daniel-catalin-zamfir-senatul-a-aprobat-tacit-ca-sefii-bnr-sa-raspunda-civil-si-penal-in-fata-legii-25544536
maddy
Unii copii sunt mai lenesi, nu au simtul responsabilitatii. Nici nu imi aduc aminte vreodata ca mama sa fi facut temele cu mine. In clasa 1-a mi-a controlat de cateva ori caietul pentru teme sa vada daca le faceam, chiar le faceam; nu m`a mai verificat dar nici eu nu i-am dat motive sa se indoiasca de mine. Cand am avut dificultati la matematica m-a dat la mediatii si mi-am vazut de treaba, facand temele si pentru scoala si pentru meditatii.
Parintii trebuie sa te sprijine, nu sa faca temele cu tine sau, mai rau, am auzit ca sunt parinti care fac temele pentru copil si apoi se mira ca aia nu au invatat nimic.
Miruna
Da, nici cu mine nu au facut temele, nu stiu de ce discutam despre asta, ca nu e vorba nicaieri despre teme, ci despre joaca si tati.
m
“lecții” din titlu
Cricket
Daaa…tatii stiu sa se joace! Eu recunosc ca sunt o baba constipata :)))
Miruna
Si eu. Fac eforturi foarte mari sa fiu un clovn macar uneori.
Irina Hăisan
Pe acelasi principiu am auzit la cineva ca barbatii sunt mai talentati bucatari decat femeile, pentru ca o iau ca pe o pasiune, nu obligatie. Desigur, joaca nu e o obligatie pentru mama, dar disponibilitatea pentru ea e des inabusita de nesfarsitele lucruri de facut pentru casa si familie, lucruri care tot ei ii revin in cea mai mare masura, orcat ar contribui tatal dedicat. Eu inca nu am gasit solutia ca sa ma joc mai mult cu copiii mei si sufar, pentru ca mi-am imaginat putin altfel toata situatia.
Miruna
Te inteleg perfect.
oana
Ai fost drăguță cu ”mai tinerei”. Eu dinainte să citesc articolul aș fi zis penru că…”sunt necopți” 😛
andressa
Sunt de acord! :))
Miruna
5 like-uri!
Evelina G.
“Un bărbat nu face sex dacă nu-i vine”:)))) Rad de 5 minute la faza asta. Pai tehnic vorbind, nici n-ar avea cum…
Miruna
Hahahha, am lasat asa, desi voiam sa schimb exprimarea 🤪
andressa
Ce zici tu aici, că suntem boring, așa e, dar e de fapt mult mai complicat. Se numește mental load și cumva fără să vrem ne trezim “adulții” din relație, cu o mie de responsabilități și stres. Cărăm multe în spate deși nu se vede efectiv, că nu sunt saci de ciment. Însă așa se simt.
Am citit mult despre mental load și despre trendul ăsta de a-l împărți cu partenerul. Nu e foarte ușor.
Așa e, ne face mai puțin mindfull și mai puțin fun, dar să nu uităm că nu ne-am ales noi acest rol de administrator și nici nu e corect că nu împărțim sarcinile astea mentale.
Uite un articol mișto https://www.workingmother.com/experiments-in-offloading-mental-load
Miruna
Bun, merci de link.
mati
Feministele ti-ar fi sarit in cap daca textul asta ar fi fost despre femei :)))
Prea multe pareri neprietenoase la adresa barbatilor doar pentru a-ti explica de ce barbatii se joaca mai fain cu copiii.
Femeile si barbatii sunt complementari si asta-i tot.
Daca ei distreaza copiii mai fain, pai sa ne bucuram :), nu sa le reducem asa simplist actiunile si capacitatile, in contrast cu atotputernicele si complexele femei.
Nu stiu care e echivalentul cuvantului “misoginism” pentru cazul in care cei vizati sunt barbatii, dar asta am simtit pe parcursul intregului articol.
PS: sunt femeie, am sot si copil :))
Miruna
misandrie e cuvântul pe care îl cauți 🙂
o femeie
Aseara am luat bataie la Monopoly – copila castiga bine.
Teme a facut tati 1-2 ani cu ea – acum si le face singura. Pur si simplu la inceput e greu cu concentratul, adunat, asezat, inceput etc. si e drept ca nici noi nu suntem cel mai bun exemplu. De, scoala aduce informatie dar educatia tot de la parinti vine.