Copiii nu sunt de vină, să nu vă supărați pe ei

Copiii nu sunt de vină miruna ioani

Copilul e ca un aluat în mâinile tale, îmi repetă mama de când eram prea mică să știu exact la ce se referă.

-Tu chiar crezi că nu contează deloc cum e el, copilul? Că e un produs și-atât?

Răspunsul ei la întrebarea asta îmi convenea când eram mică, atunci când am luat primul 7 la Umweltkunde, de exemplu, pentru că nimeni nu mi-a spus că trebuie să înveți și acasă lecția de la școală. M-am supărat pe părinții mei și le-am reproșat acel șapte. Deși mie-mi stricase media și m-am ofticat un pic, dar am luat coroniță și măcar am învățat ceva. Să învăț.

Din papucii de părinte, însă, răspunsul la întrebarea asta e mai delicat.

Normal că fiecare copil e un individ. Cum fiecare aluat e alt aluat, făcut din altă făină și alt ulei sau lapte sau ce mai intră-n compoziția lui. Și, deși nu mă pricep în bucătărie, știu că uneori aluatul mai are nevoie de un strop de făină. Sau de puțină sare. Ori să-l mai lași un pic să stea la dospit, chiar dacă ai respectat rețeta la fix.

Așa e și la oamenii ăștia mici, care se fac mari sub ochii noștri. Unii au nevoie de mai multe îmbrățișări decât alții. E rolul nostru să le oferim.

Unii au nevoie de mai mult timp decât alții. E obligația noastră să fim acolo cât să la fie lor bine, nu cât scrie-n cărțile de parenting.

Unii au nevoie să-i acceptăm așa cum sunt. Că nu le ies dinții după manual, că nu stau în fund când a bătut ceasul luna a șasea, că nu au spus prima poezie la doi ani. Că nu o pupă pe mătușa la semnal. Și e rolul nostru să-i iubim fără presiuni.

Unii au nevoie de reguli mai puține decât alții, dar e rolul nostru să le trasăm șoseaua pe care-i conducem zi de zi. Exact ca în trafic, pe drumurile marcate circulăm mai ușor, mai ales noaptea, când vizibilitatea e oricum scăzută natural.

Unii copii au faruri mai bune și văd în orice condiții și știu ce au de făcut. E rolul nostru să nu le stăm în drum.

Altora le la vine mai lesne să citească decât să facă adunări, e rolul nostru să le dăm timpul să-nțeleagă că unu și unu fac doi. După care să-i lăsăm cu literele și fascinațiile lor.

Când bunica face o prăjitură, iese mereu la fel de foarte bună. Deși uneori stă 30 de minute la cuptor, alteori stă 35. De unde știi că mai trebuie? aș întreba-o fără să clipesc. Și-atunci mi-ar arăta o margine nefăcută, o scobitoare care iese prea mâzgălită din ea. Exact cum orice aluat seamănă cu celălalt, dar e totuși diferit, nici copiii nu sunt la fel, însă ajută mult să crească în căldura și atenția cuiva. Știți, dacă s-ar arde, nu ar fi de vină prăjitura.

 

Articolul anterior

Când ești un babette la doar 30 de ani

Articolul următor

Vineri, întâlnire cu cititorii în Sibiu. Veniți?

20 Comentarii

  1. Gabriela F.

    … Frumos spus… Nu e de vina prăjitura. Nu am nici un semn dacă fac bine ce fac… Ma refer direct de la puiul de om… Lumea din jur mai spune… Dar eu nu cred… Of… Responsabilitate nu gluma… Dar eu cred ca tot iubirea e răspunsul… Sper sa îmi iasă și sa ne iasă 😊

    4+
    • Cand iubirea e raspunsul tau, n-are cum fi decat bine 🙂

      2+
    • Laura

      Se zice că mamă bună e doar acea mamă care se întreabă dacă e mamă bună.
      Din prima zi acasă cu el mi-a fost teamă să nu îl “stric” și nu știu când îmi va trece sentimentul…cea mai grea meserie din lume chiar că e cea de mamă.
      Curaj înainte,nu ne rămâne decât să “do our best”

      0
  2. Mihaela M.

    Câtă nevoie aveam de un astfel de articol, îți mulțumesc!

    0
  3. Lorelai

    Iubirea de părinte e mai presus de orice ,sa l iubesti necondiționat e totul!iar iubirea necondiționată inseamna sa iubesti inclusiv ce iubește copilul tau,indiferent ca ti a gresit/dezamagit sau te a facut mândru că i esti părinte!

    1+
  4. Raluca

    Citindu-te imi amintesc de iubirea de care am avut parte in copilarie. Si parca nu mai doare atat de tare acum. Iti multumesc 🙂 Tudor e norocos ca te are. Te imbratisez

    0
  5. Claudia

    Cat de adevarat!

    0
  6. bunica cu bundita

    Aluatul se mai strica uneori si din dorinta de”prea mult”si ”prea bine”.Asta nu inteleg unii parinti,care ajung la disperare in relatia cu pruncii lor! Le-au dat de toate ,tot ce au visat, si nu sunt multumiti!DAA!!Dar nu au respectat MASURA!!Si asta poate strica aluatul!

    12+
  7. Diana Preda

    Eu am început să mă obișnuiesc cu gândul că ai mei baieti o să iasă un pic “stricati”. Competitivitatea fraternala și lipsa mea de resurse( nu de dragoste, ci capacitatea de a mă dedubla) creează mici drame în fiecare zi, care invariabil se vor sedimenta. Dar știu de la un psihoterapeut că toți copiii suferă traume, chiar și crescuți by the book. Nașterea unui frate, începutul grădiniței, o spitalizare etc. pot să declanșeze rupturi în sufletelul lor mic. Ca părinți, cred că e bine ca tot ce putem să facem, să facem, iar ce nu mai stă în puterea sau resursele noastre, să acceptăm cu înțelepciune.

    2+
  8. Nu exista crestere dupa un standard. Asa cum al meu nu lua in greutate pe la vreo 3 luni desi avea colacei si falcute, dar luau altii mai bine si mi se spunea ca trebuie sa fac ceva. Dar eu imi cunosc copilul, abia dormea la pranz, nu tinea o clipa locului mainile sau picioarele, n-avea cum sa ia cat altii care mancau si dormeau.
    Acum, la 14 luni, nu merge. Si toti pun presiuni pe noi, ca ar cam trebui, presiune pe care nu o las sa ajunga la el. Recunosc ca si eu ma asteptam sa mearga devreme, am ales insa sa am incredere in el. Il cunosc si stiu ca o va face cand se va simti sigur pe el, stie el ce face.
    Este unic si asa va fi mereu. ❤️ Oricate griji mi-as face eu ca mama, nu pot decat sa ii fiu alaturi si sa ne bucuram impreuna de fiecare moment!

    3+
    • Roxana

      Va merge cu siguranta!!!

      1+
    • Cristina

      Sigur va merge! Nu lasa presiunea din jur sa iti slabeasca increderea in sufletelul asta mic.
      Ps: Fetita mea are 13 luni nu merge inca. Bine, ea nici nu prea mananca, sanul e marea ei dragoste… dar asta e o alta discutie, in niciun caz o problema. Vroiam doar sa te incurajez si sa iti transmit ca empatizez cu tine!

      1+
      • Roxana, Cristina, va multumesc pentru incurajari! 🤗 Nici al meu nu prea mananca, mai ales dupa perioade in care a fost racit ori cu febra. Greu il readuc pe linia de plutire la solide. San, permanent, de am senzatia ca va fi pe viata! 😅

        0
  9. Cand scoti cartea aia odata? 😀

    1+
  10. ne aduci aminte de bunica noastra draga… 🙁

    0
  11. Roxana

    Niciodata nu voi stii daca ce fac e bine sau nu. Mereu imi fac tot felul de ganduri,mai ales acum la scoala… ma ia valul uneori,cum ca alti parinti fac si dreg,iar eu nimic… Apoi imi revin si imi spun ca cel mai bine este sa ascultam reciproc. Eu propun si ea decide sau ea propune si eu accept😜.
    Ai scris atat de frumos! Si eu ii spuneam ca eu sunt aici ca o harta,ca un gps… doar sa ii arat drumul,dar ea conduce!!
    Uneori si din prea multa iubire,grija putem strica(bunicuta a spus exact cum trebuie). Si eu incerc sa ma controlez sa nu fac lucruri decat la cerere…nu vreau sub nicio forma sa ii scada increderea in fortele proprii,doar pentru ca eu vreau mereu sa ajut.

    1+
  12. Asa e, copiii nu sunt de vina pentru nimic. Dar cand devii “de vina”? Ca si multi adulti pot fi intelesi astfel. Si nu zic asta ironic, pe cuvant. Cu multi empatizam daca stim ce trecut au, cum au fost crescuti. Si totusi… cand devii responsabil pentru actiunile tale?

    1+
  13. Sandra

    Si totusi cind copiii cresc uneori mai pot face si alegeri gresite. Cu consecinte la limita ireparabilului. Si atunci e nevoie, spre binele lor, sa mai aplici si un pic de ‘tough love’.

    2+
    • copiii copie comportamente, gesturi. Si alegerile gresite sunt o lectie de viata – a fost greu sa recunosc dar si cuvintele urate tot de la mine le-a invatat, gesturi neglijente, etc – toate au sanse sa intre in subconstient.

      2+

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 180 queries in 0.308 s