Unde vine apa îți faci barcă, nu casă pe pământ

Tot din cartea Aventurile noastre în căutare de casă în București, s-au întâmplat următoarele. 

Așezați-vă comod, țineți-vă de burtă, puteți lua și un pachet de șervețele, căci ceea ce urmează e întâi bine de tot de râs, apoi bine de tot de plâns.

Mergem la această casă cu curte frumoasă și trandafiri înfloriți în poza din anunț. Agenta, la telefon, mă avertizează că înăuntru locuiește un puști de 20 de ani, artist din fire, care fumează și dă petreceri și cântă la chitară. Când i-am zis că mie-mi plac artiștii, ea și-a dat seama că nu am înțeles metafora și mi-a explicat-o cu subiect și predicat. E mizerie mare, doamnă. Să nu vă speriați. 

Ei, dar cum să mă sperie pe mine niște praf neșters pe la pervaz, ohooo! Plus că eu nu merg acolo să-i măsor omului câte degete are praful său de pe mobilă, merg să mă uit la pereți, la curte, la astea.

Normal.

Ajungem acolo, pfff. Artisul mișto, nene. Un puști cu freza dată într-o parte, cu tricou la douăjde grade, cu voce groasă și ochi negri. E clar, de asta-mi plac mie artiștii.

Când intrăm în casă, înțeleg și mai bine metafora agentei de la telefon. Șosete murdare am mai văzut pe la oameni prin casă, dar aici urma să batem un nou record! Pânze de paianjen pe la colțuri ca aici n-am văzut în viața mea într-un spațiu locuit de o ființă umană. Brusc, puștiul cu voce de artist și chitară lângă pian mi-a topit inima și l-aș fi luat acasă nu ca să-i fac lucruri cu care soțul meu sigur nu ar fi fost de acord, ci ca să-i dau o supă caldă și-un prosop curat. Știam că părinții lui erau despărțiți, fiecare cu familia lui, iar el era prins la mijloc în povestea asta. Și-n multe pânze de care vă povesteam.

-Auziți, mi se pare mie sau podeaua e un pic în pantă? zice Horațiu la un moment dat.

Iar răspunsul proprietarului, fabulos:

-A, da, desigur. Poate nu știați, dar asta e o zonă care se inundă foarte des. Și fiindcă a fost construită de un arhitect foarte priceput, care s-a gândit la toate, casa a fost poziționată astfel și înclinată în așa fel, încât apa să fie direcționată afară din casă.

Oooookay… Stânga-mprejur…

Dacă sunteți curioși, nu, nu știam că e o zonă care se inundă des. Adică, și la noi în Tineretului se inundă de fiecare dată când plouă, dar nu știam că arhitecții ar fi trebuit să proiecteze blocurile strâmb.

Iar culmea la această casă a fost că podeaua era tot în pantă și LA MANSARDĂ.

Am plecat rapid de acolo, că aș fi întrebat:

Până unde se inundă totuși? Că zău dacă n-ai fi putut crede că ai vizitat fundul unui lac.