Pe la 10 seara, vineri, îmi scrie mama, cu trei semne de întrebare: SUNTEȚI BINE??? Mă sunase de 2 ori, îmi scrisese prin toate locurile posibile, sms, facebook, whatsapp.
-Ne uităm pe transmisiunea din piață, suntem acasă, poți sta liniștită. Nu știu de ce n-am auzit.
Se îngrijorase, fiindcă știa că ne pregăteam să ieșim. Ba am anulat alte planuri, făcute fără să ne dăm seama în ce zi erau. Nu am mai ieșit, fiindcă nu aveam cu cine lăsa copilul și fiindcă, până a venit soțul de la job, până să decidem care va ieși, lucrurile au luat o întorsătură dubioasă în piață.
Știți, îmi amintesc destul de bine de la revoluție. Aud și acum împușcăturile pe strada mea. Văd mormanul de perne așezate în fața dulapului din dormitorul bunicilor, cum ne-am strâns toți acolo și moș Crăciu nu mai venea. Sub masă și pe perne, așa am stat câteva zile, până am plecat din Sibiu. Da, ne-am părăsit casa, fiindcă era fix lângă căminul militar, tancurile circulau literalmente pe bulevarde, iar ai mei se temeau pentru viața mea. Găzduiserăm niște vecine la noi acasă, nici nu știu ce am mâncat. Aveam 3 ani și jumătate, dar nu am uitat. Panica din inimile oamenilor. Liniștea din încăperi, până și muștele se ascundeau. Doar bunicul meu, Dumnezeu să-l ierte, stătea în geam, cât era de înalt, după perdea, și se uita la ”nenorociții ăștia”. Din când în când, bunică-mea îl certa: ”N-auzi să te dai de-acolo?” Și-i spunea că este un căpos. Ceea ce mi se părea o observație banală și nu prea o înțelegeam în context, mai ales că bunicul nu avea nicio vină că are capul așa mare. Iar eu cu el semănam. Două capete mari și pătrățoase, gena colțurilor de parietal nu l-a sărit nici pe tata. Țin minte că nu înțelegeam de ce bunica i-o spune ca pe un reproș și nici ce legătură are capul cu statul în geam.
Sunt sigură că cei care aveau ceva mai mulți ani la revoluție, își amintesc detalii mai grozave decât mine și capul bunicului după perdea. Sau mormanul de perne de pe podea. Sunt sigură că panica lor a fost mai grozavă, mai printre lacrimi cauzate de gaze, ceva îngrozitor.
Nu știu dacă ar trebui să scriu așa ceva, dar mie mi-a fost frică. Sâmbătă seara, când deja era clar îndemnul ”țineți copiii acasă”, iar societatea tradițională a decis ca eu să fiu cea care rămâne cu Tudor, aproape mi-am sechestrat soțul în apartament. Fiindcă deja lucrurile puteau lua o întorsătură foarte personală.
-De ce să ieși tu și nu eu?
Și, cum niciunul nu a câștigat, am rămas toți trei acasă.
Cred că ne-a salvat presa internațională. Sau bunul Dumnezeu. Că pe bunul simț al altcuiva nu ne putem baza. Ceva s-a întâmplat între vineri și sâmbătă și nu cred că vom afla niciodată ce. Evident, părerea mea nu este una avizată, dar nici nu văd o soluție. În afară de a vota.
foto pixabay
Roxana
Doamne,Miruna, si mie mi-a fost frica. Sotul meu a fost plecat,ai mei sunt plecati,iar eu a trebuit sa raman acasa cu Irina. Prietenii mei au fost in piata,eu ma uitam la tv,iar la un moment dar le-am spus sa plece spre casa!!! Ini era teama pentru ei! La revolutie aveam 14 ani si 5 luni. Din intamplare eram la bunici. Nu aveam telefon!!! Mama a fost in piata si a crezut ca moare. S-a tras in piata ! Nu stie cum a ajuns la metrou la Universitate… Iar tata era la aeroport si a vazut camionul cu soldatii impuscati. A plecat dimineata de la munca si nu s-a mai dus pana la jumatatea lui ianuarie. Eu eram la bunici cu sora cea mica a mamei, care avea 20 de ani si stateam noaptea ssi ascultam Romani Libera cu bunicii pe intuneric. Cand am luat legatura cu mama de care nu stiam nimic am fost cea mai fericita! Eu am ramas in vacanta la bunici,iar ai mei si-au luat concediu!
Am fost la mineriada in Piata Universitatii la 15 ani cu tata. A fost groaznic ce am vazut! Tata m-a luat imediat si m-a dus acasa!!! De atunci tata m- a rugat sa nu mai ies niciodata. S-a speriat foarte tare atunci! Daca nu eram singura cu copilul as fi iesit vineri. Dar m-au sunat ai mei si m-au rugat sa nu ies nici sambata!! Si eu merg la vot!
Miruna
Pfoai, mi se pare că ai povestit un film! Serios. Mă tot gândesc la oamenii ăia răniți. Te duci să faci un protest ca o plimbare și te trezești la spital…
Roxana
Am ramas cu amintiri urate,da! Si am citit mai jos ,iar cineva spunea ca nu merita sa mori pentru o regie!! Si asa este!
dia
Soluția e plecarea!!!
Miruna
Înțeleg perfect ce zici.
Nicu
Buna seara Dia,
Eu sunt plecat de prin 2012, cu o mica pauza, de câteva luni. In 2012, as fi zis că nu mă întorc decât în vacanțe. Perspectiva mi s-a schimbat, si, in ciuda tâmpeniilor politice din ultimii ani, care ar fi trebuit să îmi întărească decizia inițială, de a rămâne în străinătate , nu e așa.
Sunt prea multi oameni faini in țara asta. Iar lucrul ăsta mi se întărește și confirma la fiecare întoarcere acasă.
Soluția nu este una singură, dar cu siguranță nu este plecarea. În condițiile în care nici măcar vocile care sunt aici nu sunt ascultate, de îndată ce ai pleca, procentajul și șansa de a fi ascultată scade drastic. În plus, pe langa partea aceea din tine care va fi cu gândul la cei de acasă, va trebui sa te lupți și să te zbați și pentru a te integra și în potențiala țară primitoare, vei avea o dublă luptă interioară.
Eu nu am găsit încă răspunsul, nu am găsit încă echilibrul între România și țara adoptivă. Dar îmi e dragă România, in ciuda tuturor provocărilor de aici.
Nicu
Scuze, am scris Dia, dar telefonul a spus că Diana e alegerea finală (autocorrect) .
dia
Nicule, țara nu are structura, asta e cea mai mare problema. E haos pe toate planurile. Vor trece ff mulți ani pana se ajunge la un nivel decent. O tara cu o structura adecvată rezista unei crize și isi revine in timp. Dar dacă nu ai fundatie, nu ai pe ce construi/repara. Nu umbla câinii cu covrigi in coada nici in străinătate.. dar.. sunt niște beneficii clare. Acuma depinde și unde mergi. Și cât de atasat ești de ce lași acasă. Sunt plecată de mai mult de 10 ani, am lăsat in urma oameni dragi și faini care acum ne vizitează unde suntem. Imi e dor de România dar îmi dau seama ca îmi e dor de nostalgiile “tinereții”- de viața frumoasa din facultate, de plimbări, de mirosuri:) nu de haos.. nostalgii:)
Nicu
Așa este…
Alina
Eu sunt plecata si foarte fericita unde sunt.
Dar am familie si prieteni in Romania. Si vreau sa am optiunea sa ma intorc unde m-am nascut oricand.
Asa ca fac voluntariat de la distanta, votez si ies si la manifestatii cand am cum(pentru ca-s in tara).
De ce sa castige EI?
Steluta
Eu am iesit si vineri seara si sambata. Vineri seara a fost naspa, nu mai auzisem niciodata o chestie cu srapnel si m am speriat. Multumesc lui Dumnezeu, nu am patit nimic. Dar in momentul cand au inceput sa se indeseasca zgomotele de chestii cu srapnel, eu si prietenul meu ne am retras spre casa. Eram speriati de toata nebunia de acolo. Sambata seara am fost iar si a fost pasnic, chiar am stat mai mult. Cu toate acestea, ceea ce se intampla nu este normal 😐☹️ Recunosc ca mi e frica de trecutul care se reinstaureaza sub o forma mult inrautatita si ma simt neputincioasa, chiar daca mereu am votat si am iesit in strada 🙁
Miruna
Exact. Nici macar nu se repeta istoria, iar totul e mult mai grav.
Stef
Locuiesc la cinci minute de Guvern. Daca deschid acum geamul aud vocile din Piata Victoriei. Vineri seara am ajuns in multime si am rezistat doar cateva minute din cauza presiunii resimtite. In ’89 aveam aceeasi varsta ca tine insa nu imi amintesc nimic de atunci. De fiecare data cand ies din casa de vreo doi ani si vad multele masini ale Jandarmediei nu ma simt deloc in siguranta. Nu mi-a fost teama vineri seara cand am ajuns acolo, insa am ramas socata cand am vazut privirile oamenilor veniti in piata. Un amestec de emotii diverse si nu prea usor de redat in randurile astea. Singura solutie este sa votam. Sa si ajungem sa facem asta.
Miruna
Problema e ca ma indoiesc ca suntem mai multi decat ei.
Steluta
Daca oamenii care nu au ajuns la vot din diverse motive pana acum, nu vor vota nici la urmatoarele alegeri (daca se mai tin 🙁 ), atunci e un mega semnal de alarma pentru noi, cei care iesim in strada. Am observat ca in general, romanii au o problema cu a face ceva atunci cand trebuie, din pacate, nu dupa ce problema s-a inrautatit. Si-mi pare rau sa spun asta.
Cumva si eu am temerea ta, Miruna.
Mirona
Raspunsul sincer si dureros e ca nu suntem mai multi decat ei…
Incep sa cred ca singura speranta e sa ne crestem copiii pe afara si sa le insuflam ideea ca peste 20-30 de ani trebuie sa se intoarca in Romania sa o recupereze.
Atunci o sa se lupte cu o Romanie imbatrinita, fara putere si saraca lipita. Poate o sa fie mai usor de luat inapoi si reconstruit. Macar si-o vor face pe placul lor. Depinde cum ii crestem…
Alina
Noi in weekend am dus copilul in mini concediu, in afara Bucurestiului, cu bunicii si vineri am fost in piata. Atatea sentimente la un loc nu am trait niciodata. Ura, mila, compasiune, neputinta, iubire, furie… ne-au gazat ca si cand noi eram hotii si cei din spatele lor sfintii…
Ne retrageam si ne reintorceam in piata de fiecare data mai puternici!
Ne-a fost teama toata seara dar, din fericire, nu am intrat in contact cu niciun jandarm desi, cand ne-am retras prima oara din cauza gazelor, cateva sute de oameni am dat de o duba cu 2 jandarmi pe o straduta. I-am injurat cu totii, insa nimeni nu s-a atins nici macar de masina lor. Asta arata clar faptul ca instigatorii din piata erau de-ai lor. Special pentru asa ceva. 🙁
Am iesit si sambata seara/noapte. Atmosfera era deja alta, jandarmii nu mai erau echipati ca vineri… erau rasfirati, relaxati… realizasera deja ce-si propusesera cu o seara in urma! 🙁
Miruna
Ce-si propusesera? Ca asta nu inteleg. Cand ma uit la imagini, parca-s alti oameni.
Alina
Prin faptul ca au avut jandarmi in civil, infiltrati printre noi, au pornit revolta, si-au propus sa instaleze teama si frica in oameni, pentru a-i opri din a mai iesi la protest. De asta, sambata am fost simtitor mai putini. La fel de putini au fost si ei.
Au fost deja recunoscuti multi instigatori ca fiind jandarmi. 🙁
Ioana
Jandarmii aia sunt niște marionete fără cap ce-au primit instrucțiuni despre tot scenariul de vineri de la mai-sus-puși. Care sus puși au văzut cum au degenerat lucrurile și au dat alte instructiuni, sambata, mai pașnice. Imi pare rău că n-am fost in București în weekend să pot să merg să-i hulesc pe nenorociți.
Prin faptul că jandarmeria și toată partea psd au reacționat în felul ăsta mie nu mi-au arătat decât că le e foarte frică. Și mi se pare că s-au împins singuri cu un pas mai aproape de groapă cu violentele de vineri.
d
Si eu cred ca a fost bine asa, sa stati acasa, nu sa riscati sa patiti ceva pt o regie!
Pana azi tot nu inteleg cum si de ce asa, care a fost concret miza.
Nu-i ca si cum n-a mai iesit nimeni a doua zi.
O singura data era sa o incasez de la jandarmi pe un stadion, plus ca am avut noroc ca nu m-a calcat multimea in picioare… m-am linistit de atunci. Si mi-e frica de ei.
Laura Craciun
Nici noi nu am iesit exact din aceleasi motive ca tine (sot ajuns acasa dupa 21.00, nu am avut cu cine sa las toddlerul de 2 ani si 4 luni…). Insa noi am ajuns sambata la pranz in piata…am vrut eu neaparat sa stau macar un pic din solidaritate pt toti cei care au batut mii de km sa protesteze. Dupa 12 ore inca se simtea puternic gazul….daca stateai mai mult de 10-15 min incepea sa te usture nasul, ochii si gatul…nici nu imi pot imagina ce au indurat oamenii vineri noaptea…e incredibil de groaznic ce s-a intamplat, aproape ireal …