În sensul că nu era niciun secret. Nici între români sau oi fi dat eu peste oameni de treabă. Se vorbea deschis despre fiecare cât câștigă, nu vă imaginați un interogatoriu financiar, ci pur și simplu discuții fără momente penibile. Era mai degrabă într-un spirit al lui cum să faci să îți meargă mai bine, uite ce soluție am găsit eu, fă și tu și-o să mai primești niște lire.
Nu era nimeni curios câți bani faci, fiindcă nu era așa un mister pe tema asta.
Dar nici nu îi era nimănui teamă să spună, că se va trezi cu o cerere de împrumut. Hai, frate, dă-mi doi lei și mie.
Nu îi fura nimeni, ba erau bani munciți cinstit.
Puteai vorbi despre cât câștigi, pentru că toată lumea plătea impozit pe fiecare bănuț, iar oamenii cam primeau cât meritau pentru un anumit job.
Nu știu dacă o fi spiritul românesc de vină, ori anii ăia mulți de comunism, dar există o frică fundamentală în inima de român. E nesiguranța zilei de mâine, suspiciunea pentru cel în care te încrezi, că doar trăiești în țara în care puțini spun lucrurilor pe nume. Și în care se întâmplă chestii de îți vine să te urci pe pereți.
Știți cum au străinii acel aer de relaxare? Au un ceva al lor, îi miroși de la o poștă că nu sunt români. Merg fără privirea plecată, scot ușor un ban din portofel, se poartă de parcă viața-i frumoasă. Na, tot mai des mi se pare, că la fel au început să aibă și românii noștri plecați în străinătate. Că, parcă, la fel am fost și eu.
Alexandra
Acest articol se potrivește cu o discuție avuta chiat astăzi cu o colega. Scrii frumos și sincer, te citesc de mult timp, trebuia sa încep cu acest lucru:D revenind, este încurajat și menținut acest aspect al “confidențialității” de către companii. În momentul în care politica prea măritelor multinaționale este sa ofere salarii aliniate la piața new joineri lor, practic salarii mai mari fata de un expert sau chiar team leader care sa chinuit ani sa ajungă acolo, atunci se impune sa mențină aceasta confidențialitate,altfel, seniorii pleacă. Oricum pleacă la un moment dat dar se dorește păstrarea lor fix pe același salariu cu care au întrat n ani în urma, cu promisiuni de mărire sau nu, în caz de omul are o oferta în alta parte. Și pe lângă multinaționale, rar sa fi întâlnit persoana sa spună sincer cât câștiga, chiar între prieteni, chiar în familie, subiect tabu, no idea why.
Miruna
Paote pt ca nu mai e nevoie de alte motive de cearta?
Multumesc pentru cum trebuia sa incepi 😉
Rox
Sa stii ca am acelasi sentiment in Irlanda. Probabil nu e niciun secret pentru ca platile se fac pe ora. Si daca ai o idee despre cat munceste X atunci cam stii si cati bani castiga. Exceptand, desigur, joburile la care ti se spune salariul pe an si nu e neaparat plata la ora, ci plata pe serviciul pe care il prestezi si care poate include chiar si ore suplimentare. ☺️
Miruna
Exact asa era la dentisti in UK. In functie de zona, erai platit pe punct. Cat lucrai, atatea puncte faceai. Pretty easy.
Adina
In universitatile din UK salariile sunt pe grade, afisate pe internet. Gradul are o suma minima si o suma maxima. De exemplu: la gradul 7 e minim 32000 lire pe an si maxim 39000 lire. Toata lumea stie ce si cum. Insa pe la TV se tot vorbeste dintre diferenta intre cat este platit o femeie si un barbat pentru aceeasi munca. Cred ca in Romania nu se spune cat castigi din doua motive:
1. Angajatorul te incurajeaza sa nu spui. Ei zic ca astfel nu apare invidia intre colegi daca doi oameni fac acelasi munca si sunt platiti diferiti. Insa daca la inceput nu stii cat castiga colegii tai, treptat, treptat tot afli.
2. Apar comparatii intre prieteni. Unii oameni reusesc sa faca mai mult decat altii cu exact aceeasi suma. Si asa apare invidia.
Dar cum am zis, eu doar “cred”.
Dana
Bine zis! Eu nu pot sa ii inteleg pe cei ce spun:”pai la cat de prost sunt platit nici nu are rost sa-mi dau interesul, sa zambesc…”. Si ii intreb:”cand ai semnat contractul ai stiut cu cat vei fi platit?” si le spun:” ar fi frumos sa-ti dai interesul chiar si pe banii astia.” Toata lumea vrea dar nimeni nu vrea sa se implice. Sau ii mai auzi:” el e mai bine platit” si ii zic:” o fi negociat pt salarul lui sau poate e mai mare pt ca se implica”. Vorbesc din prisma unui angajat.
Ioana
De ce “ai fost”, acum nu mai ești? 🙂
Miruna
Pentru ca veniturile mele s-au schimbat si, desi nu ma plang, nu ti-as putea da un estimat legat de cat voi castiga luna viitoare. Ceea ce, intr-un fel, nu e rau, ca asta te motiveaza si te tine in priza (nici in UK nu aveam un salariu fix, am castigat 500£ in prima mea luna), dar poate fi si un pic de instabil. If you know what I mean.
Luminita
Probabil ca depinde in ce domeniu lucrezi. In IT, eu una nu am dat de oameni care sa discute deschis despre salariu, nici in Romania, nici UK, nici Belgia. Salariul e confidential, mai ales avand in vedere ca oamenii sunt platiti diferit, in functie de mai multi factori (experienta, momentul angajarii, buget etc).
Madalina
Eu am lucrat si lucrez cu multe nationalitati. Acum, colegii mei sunt toti in Londra. Salariul e total tabu. Si mereu a fost asa. Probabil depinde de domeniul in care lucrezi, dar din experienta mea, doar spaniolii vorbesc despre cat castiga. In rest, mai bine ii injuri decat sa discuti despre venituri.
maddy
mie nu`mi place sa vorbesc despre bani, e o chestiune personala. nu ma plang si nici nu ma laud. ambele variante mi se par nepoliticoase si nepotrivite ca subiecte de conversatie.
intr`o zi o tipa ma intreaba in vestiar cu cat o plateam pe bona…nu i`am raspuns. am zis ca o platesc cat trebuie pentru orele pe care le lucreaza si am incercat sa fiu relaxata si politicoasa, sa nu creada ca`s vreo ciudata.
mi se pare aiurea si daca port ceva frumos, pe langa compliment, sa ma intrebe “de unde ai luat`o, cu cat?”. de ce? te duci si tu acuma sa’ti iei un articol identic tot de acolo?
Manuel
Lucrez în departamentul IT în Londra și salariile sunt confidențiale iar oamenii nu discută despre bani ever. În schimb, cum ai zis, oamenii nu merg cu capul în pământ.
Miruna
LOl, păi de aia nu discută în bula ta, că-s toți bogați și fericiți. 🙂
Eliza
Cam așa simteam si eu cand eram in România. Eu mereu aveam impresia ca daca zic cat câștig, cineva sigur se apuca sa faca calcule despre cum imi impart eu banii sau cum ar trebui sa ii împart. Si dacă unii știau cât câștigi, si ziceai ca nu poți merge undeva exista comentariul “eh la banii tăi” sau ceva de genul asta. De asta nu voiam sa spun cât câștig mai ales ca eu aveam două surse de venit.
Oricum, oamenii uitau ca pt doua surse de venit, lucram in mai multe locuri, ceea ce insemna aproximativ 60-65 de ore de muncape săptămâna. Daca vreun apropiat insista, spuneam mereu mai puțin decât făceam. Nu procedam nici eu bine, dar nu prea știam cum sa fac…. Aveam 20 de ani totuși… Oricum, ideea e ca nici acum nu spun românilor cât fac, pt că știu cum gândesc, unora le poți vedea rotițele invartindu-se imediat ce le spui o suma.
Miruna
să știi că eu am întrebat-o pe doamna care ne face curățenie cum își împarte banii, atunci când mi-a spus că și-a cumpărat o casă!!! La țară, e drept, dar ea a reușit să economisească, iar mie îmi e frică să schimb orice bancnotă de 100 de lei, fiindcă din momentul ăla, am pierdut-o.
Andreea
Ah cum te inteleg :)) Eu lucrez in IT in Germania, si mi s-a intamplat in concediile acasa ca oamenii sa estimeze cat castig, cat pun deoparte pe luna si sa ajunga la concluzia ca ar trebui sa imi pot permite un apartament cu banii jos in tara :)) si cand am ales ca nu face parte dintre prioritatile mele sa ma acopar cu aur, mi-au zis “pai la banii tai, de ce sa nu iti cumperi? eu asta as face”. Si da, sunt oameni care nu lucreaza cat lucrez eu, nu cumpara si citesc la fel de multe carti, si nici nu se gandesc la lucrurile astea.
Camelia
Nici eu discut despre bani, niciodata. Daca ma intreaba cineva cat castig ii raspund ca suficient. Daca cineva ma intreaba cu cat e platita o garda sau cat castiga un medic primar raspund cu suma exacta, dar veniturile mele provin din mai multe surse si nu vreau sa stie toata lumea.
O singura data am facut greseala sa-i spun unei verisoare cat am dat pe apartament si ca am platit cash (asta fiindca m-a intrebat cat am rata) si mi-a trantit ceva in genul: unii au bani fara sa munceasca. De atunci, nu mai zic nimanui , e doar treaba mea.
Carla
Eu sunt în categoria în care n-am ținut niciodată evidența banilor nimănui dar nici nu-mi place ca alții să mi-o țină mie. Îmi amintesc, pe vremea când incă eram în România, am venit odată acasă şi jos, pe banca din fața blocului, era o vecină de vârsta mea care m-a tras de una din plasele pe care le țineam în mână. “De când sunt curioasă să ştiu ce ai aici!” A rămas uimită să vadă că am laptopul şi câteva dosare. “Ce faci cu ele?” M-a întrebat. “Lucrez deseară, la noapte, după ce doarme cel mic.”
“De ce, doar voi aveți bani!”
“Tocmai de aia avem, pentru că muncim!” Explicația a fost oricum inutilă, e mai simplu să îi invidiezi pe alții decât să faci ceva pentru tine.
Ei, aici salariile sunt confidențiale, discuții pe temă nu am auzit niciodată. Discuții între români însă, despre cum poți face ca să sugi mai mult de la țâța statului, am auzit în schimb destule.
Şi da, dacă eşti sănătos, harnic şi chibzuit îți poți lua şi casă, oriunde.
Ruxandra
Pe mine nu ma deranjeaza sa discut despre bani cu cei apropiati pt ca ma pasioneaza domeniul educatiei financiare si orice idee e binevenita. In plus, eu chiar ma bucur cand fac o super afacere cu ceva si simt sa impartasesc bucuria cu altii. In schimb, pe sotul meu il streseaza discutiile astea, iar prietenele mele evita subiectul si sunt incurcate cand le zic eu cat am dat pe ceva.
Ce sa zic, cand incepi sa constientizezi ca platesti cu timp din viata ta si nu cu bani, se mai schimba perspectivele.
Jual
Ma surprinde ca sint englezii atit de deschisi cind vorbesc despre bani. Doar ei au inventat raspunsul cind ii intreaba cineva cit cistiga: “My tailor is rich”