La prima probă la rochia de mireasă, o întreb pe croitoreasă dacă o să o mai putem ajusta pe ici pe colo, prin punctele esențiale. Nu aveam de gând să mai cresc, ci doar să slăbesc. Mult și neapărat din talie, de pe brațe și din obraji. A început să râdă și, în loc să mi-o servească pe aia clasică ”dar de ce să mai slăbești, că you look great”, mi-a zis așa: că nicio grasă care și-a făcut rochie de mireasă nu și-a exprimat dorința că vrea să slăbească. Ce compliment reușit!
Acum, în zilele noastre, vedeți presiunea asta crescândă să fim părinți perfecți. Și, cum suntem oameni normali la cap, ne dăm seama că asta e cam imposibil, dar totuși vrem să fim cele mai bune versiuni ale noastre. Și cred că asta contează enorm.
Mamele acelea care se întreabă dacă să pună sirop de arțar sau de ștevie în prăjitură, dacă să meargă la munte sau la mare, dacă să dea copilul la creșă sau la bonă. Mamele alea care își fac procese că conștiință fie că sunt prea stricte, fie prea relaxate, mamele acelea care caută mereu activități pentru copiii lor și apoi se învinovățesc că nu îi lasă destul la joacă. Mamele care își petrec nopțile refăcând scenarii în care ar fi putut reacționa altfel, mamele care vor să alăpteze dar nu le ajută nimeni, mamele care parcă nu s-ar întoarce la serviciu, dar se tem să nu înnebunească acasă.
Mamele care citesc bloguri și se întreabă cum de ele nu reușesc. Mamele care-și duc copiii la dentist și apoi se opresc la cofetărie. Mamele care citesc cărți întregi și plătesc conferințe despre pus limite, iar apoi se topesc într-o secundă și își pierd mintea sub privirea unui copil al lor. Toate mamele astea care alăptează până la adânci bătrâneți motivând că e cel mai comod, deși ele n-au mai legat o noapte de somn de ani de zile. Cele care nu-și iau mărgele, ca să le ajungă banii de lego și-apoi se-ntreabă dacă n-ar trebui să fie mai egoiste. Cele care urlă de se zdruncină pământul și-apoi plătesc ore de terapie ca să crească durata de timp până la următorul cutremur. Cele care adorm seara cu spaima în suflet că au mai stricat un pic copiii, fiindcă ele sunt departe de a fi niște mame bune.
Citiți titlul. Vorbiți cu o croitoreasă. Mâncați niște-nghețată. Și luați-o de la capăt. Vedeți-vă de viață, iubiți-vă copiii, bărbatul, familia.
Și stați liniștite.
Doar mamele bune se întreabă.
Simona Schwab
Doamne, cat de frumos ai putut sa spui, Miruna! Ma simt mai linistita ca toate astea inseamna ca sunt o mama cel putin normala. Si eu gandesc la fel, in principiu, dar parca ma simt mai linistita cand o spune altcineva… Poate imi fac eu prea multe procese de constiinta uneori.
Miruna
Niciodată nu-s prea multe și niciodată nu te vei putea opri.
Adela
Aveam nevoie sa citesc asta! Astazi, mai mult ca oricand! Iti multumesc!
Miruna
Astăzi! Gând la gând 🙂
Gabriela F.
Multumesc 😙și apropo bona sau creșă? Și tot nu înțeleg când ai timp să citești ???
Miruna
Mă, cică până la 3 ani, bonă. Vezi că e link în articol. Asta spun psihologii.
Iar eu nu am timp să citesc.
Gabriela F.
Atunci cum îți faci? 😅
Miruna
Nu am mai citit nici ce am scris eu, ai fost prima care a observat 😛
Alexandra
A venit articolul asta la fix. E ca untul pe paine pt sufletul meu . Chiar aveam nevoie sa citesc asa ceva .
Chiar aseara ma invinovateam ca o las sa manance chupa-chups 😣
Ma bucur enorm ca am gasit blogul tau. Esti „untul“‘meu favorit 😂😂😂
Miruna
Chupa Chups???? Sper că ai spălat-o pe dinți :))))))))))))
Silvia R.
Si eu care imi propuneam sa mai plang asa des… si uite ca am citit articolul asta minunat si tot am mai varsat doua lacrimi! Esti minunata! Multumesc ca existi si ca iti rupi din timp pentru a ne scrie noua atat de frumos!
Miruna
plăcerea e de partea mea :*
Nicoleta
Multumesc …cu recunostinta!
Eliza
I-am spus unei cunoștințe de curand: plansul este cea mai specială exprimare a emoțiilor. Mie mi-e ciuda ca ne învinovățim ca plangem, am făcut-o si eu mult timp, si să știi ca sa te abții nu e soluție benefică. Da-le frau liber emoțiilor de genul. Eu plang de fericire, de tristețe, de dor, de drag, de iubire, de nervi, de frustrare, la un film bun, la o poveste bine spusă, când vad un bebeluș fericit, cand vad un bebeluș trist, ai prins ideea. Lacrimez aproape in fiecare zi din vreun motiv sau altul, ai cumva, am reușit sa fiu mai fericită cand mi-am dat frau liber emotiilor. Pt ca atunci cand îți refuzi o emoție, ai șansa să îngheți mai multe fără sa vrei.
P.S. Poate tu nu aveai nevoie sa auzi asta, dar eu aveam nevoie sa o spun, asa ca îți mulțumesc ca mi-ai dat ocazia. Îmbrățișări!
Laura V
Sunt o mamă rea! Dar am primit un copil extraordinar! Nu am forțat-o să învețe în plus, pentru că nu voia! Și, fără nici o oră de meditație, a venit acasă cu 9.53 la bac! Am plâns de bucurie și m-am învinovățit în același timp, pentru că ar fi putut lua 10 (sau poate 11) dacă aș fi insistat să lucreze în plus. Dar mi s-a părut că dorința ei e mai importantă! A vrut un an liber (adică să se pregăteasca pentru facultate) și i l-am oferit! Am fost catalogată ca o mamă rea, că nu am forțat-o să invete mai mult și să nu “piardă” un an! Drept răsplată, pleacă intr-o excursie prin Europa! Da, sunt o mamă rea! Dar copilul meu e extraordinar!
Elena
Stimata doamna, sunteti extraordinara. Acum copilul d-voastra are sansa sa stie ce alege in materie de meserie, de viitor. Cati nu suntem la joburi pe care nu ni le dorim! Felicitari!
Miruna
Felicitări!
m
10 la bac nu te ajuta cu nimic. Eu am luat 9 și m-am descurcat excelent după aia 🙂
Mari
Ce articol minunat! Ma ajută mult, mai ales acum ca trec printr-o perioada destul de stresată ca proaspătă mamă de al doilea copilaș.
Mary
Felicitari, Mari si mult curaj!Am si eu doua fetite.Afost greu la inceput dar acum,cand le vad cum danseaza,se hilizesc si se joaca impreuna, mi se umple inima de bucurie!Toate noptile nedormite se sterg din memorie automat :):*
Miruna
Mari, felicitări! Ești grozavă că ai făcut al doilea copil, că îți pui întrebări și că îți e greu. Mi-aș fi făcut griji să îmi fi spus că e floare la ureche 😉
dia
Fain articol! Duc și eu lupta cu mine ca oare am petrecut timp suficient cu el in ziua respectiva? Ca oare 6 ore de stat lipiți împreuna e de ajuns sau 7 era mai bine?:))) totuși, e mai bine decât era la început.. cu dilemele astea.. multe din dileme vin dintr-o combinație de nesiguranța a mamei și presiune dinafara. Eu cred ca e bine sa ne punem întrebări, sa vrem sa facem cât mai bine pentru copiii noștri. Dar trebuie o limita..am citit ceva articolul cu timp in urma cu câteva din cele mai importante lucruri pe care le poți face pentru copilul tău: 1) dragoste necondiționată și fără nici un fel de agresiune 2) ai grija de sănătatea ta(fizica, emoțională). 3) investește cât poți sa ai o relație buna cu celălalt părinte. Pe urma veneau altele, dar astea erau cele mai importante. Și sunt de acord.
Miruna
Sunt chestii foarte frumoase, dar sunt prea generale. E nevoie de puncte mici, microprojects ca să le poți bifa pe toate. Dar ordinea mi se pare foarte corectă. Întâi oferă-i copilului TOT, apoi ai grijă de tine ca să poți fi și un partener bun pentru celălalt.
Mihai
Eu zic ca e mai important ca parintii sa aiba grija de ei mai intai. Nu din egoism si nu prin neglijarea copiilor. Daca parintii sunt daramati si rataciti, s-ar putea ca TOT-ul acela pe care il pot oferi copiilor sa fie de fapt toate daramaturile si toate ratacirile.
Am vazut multe cupluri care au devenit simple piese de mobilier in aceeasi casa, sentimental vorbind, dupa o viata de dat tot copiilor, fara un echilibru.
Si ar mai fi ceva. Nu poti da copilului tot- ul pe cate nu ti-l permiti, fie ca e vorba de timp, spatiu sau resurse financiare. Acest ultim aspect vi- l zic din experienta proprie, cand solutia sotiei la ceea ce consider a fi prea multe jucarii, este nevoia de mai mult spatiu, o camera in plus, sau poate o casa in plus. 😀
Bunica cu bundita
Dar și bunicile pot sa se intrebe???Si asta de doua ori …și mama și bunica???Oare ce pot …și nu am făcut ??Niciodata nu sunt mulțumită !!!
Miruna
Te alinți.
Roxana
Vai,Miruna, ce articol!!! Si eu ma intreb mereu daca e ok ce am facut si daca nu puteam face altcumva sa fie mai bine..
Uneori mi se pare atat de greu…
Miruna
De cele mai multe ori chiar este greu…
claudia
Doamne, cat de frumos ai spus! Mi-ai hranit sufletul cu acest articol!
Miruna
hugs!
Simone
woa. atât. mulțumesc tare, Miruna 💚.
Miri
Of, dar e atât de… tot felul… E atât de multă presiune. Uneori îmi fac griji că sunt prea permisiva, alteori, prea severă. Puiul meu cel mare are 10 ani și nu poate fi altfel decât cel mai bun din lume,pentru mine. Lucrează suplimentar la matematică și are multe activități extrașcolare. Sunt voci exterioare care zic că e prea aglomerat. Chiar și eu i-am pus problema asta când a cerut să se înscrie la Cercetasi. El a zis că rezistă. Și a făcut-o. Au existat și momente în care ar fi vrut să renunțe la Taekwondo, când nu avea chef de antrenamentele de înot sau mă fenta cu cititul. Dar eu încerc să compensez, îndeplinidu-i multe dorințe. Mama zice uneori că îl prea răsfăț și de asta câteodată devine obraznic. Nu știu unde să găsesc echilibrul și asta mă exasperează. Cu puiul mic, e mai simplu acum. Sunt mult mai relaxată în ceea ce îl privește, dar îmi tot fac procese de conștiință că nu îl iubesc destul, că nu petrec suficient timp cu el, că nu știe destule “șmecherii”. Dar e un copil cu părul bălai și ochi albaștri care pare că înțelege totul, și nu vrea să supere pe nimeni, încât îmi e frică ca nu cumva să îl rănesc în vreun fel. E greu și nu cred că există perfecțiune. Am zis asta de multe ori. Există doar mame care fac tot ce le stă în putință și cunoștințe pentru a găsi un echilibru fiabil pentru copii și familie. Eu încă îl caut…
Mihai
Intreb doar, intrucat pe mine ma termina activitatile extrascolare, inot, balet, fotbal, gimnastica, pian, chitara, pictura, cand si cum va faceti timp de toate astea? Dupa 17:00 cand vii acasa de la serviciu, sunt si activitatile, mai sunt si treburi de facut prin casa, mai e de pregatit cina, facut temele cu cei mici, sau macar verificat temele, facturi de platit, email- uri de radpuns, hainute de spalat, haine de pregatit pt a doua zi, dus, spalat pe dinti, povestea de seara, etc etc. Mie ceva nu-mi iese la calcul. Ori renunt la serviciu si atunci nici rata la casa nu se mai plateste, nici in concedii nu se mai merge, nici toate nebuniile nu se mai permit, ori …
Anisoara
Offf, cat de adevarat ai scris! Tocmai ce m-am pus in pat si butonand la telefon “au pornit” singure prin minte intrebarile… oare am facut bine x chestie, oare nu ar fi trebuit sa fac altfel, oare, oare … si iar oare??? Apoi am gasit articolul asta minunat si m-am mai linistit putin! 😍😍😍
Madalina
On point, ca de obicei! Mereu am senzatia ca o sa stric cumva copilul.
Pana acum, nu pare ca l-am stricat. Am ajuns pana aproape de 7 ani. Mai am vreo 11 pana ma mai linistesc 😀
Andressa
Eu sunt convinsa ca nu e asa. :)) Adica stiu pe bune mame nebune care se poarta super ciudat cu copiii lor, urla la ei, ii injura, ii bat, si au totusi dileme, ca si noi astea mai putin tacanite.
Deci eu cred ca daca te intrebi daca esti nebun nu inseamna ca nu esti si nici daca te intrebi daca esti mama rea nu e sigur ca esti una buna. Intelegi?
Camelia Tatar
Superb articol! Eu sunt o mama oarecum relaxata, dar imi fac griji ca nu sunt cea mai buna mama, desi “teroristii” mei imi spun mereu ca sunt cea mai buna mama din lume. Dragii de ei, nu au termen de comparatie, nu stiu cum este sa aibe alta mama 🙂 Nu exista reteta “mamei perfecte”, iar cele care se considera “mame perfecte” sunt niste “mamete” pline de frustrari, care vesnic se lauda si vesnic critica alte mame. Decat sa ma agit sa fiu o mama perfecta, mai bine aleg sa fiu o mama inteligenta, care accepta ca este departe de perfectiune, care greseste, dar care pune mai presus de orice dorintele si fericirea copiiilor ei (3 la numar). Aleg sa imi tratez copiii ca pe niste oameni in miniatura, nu ca pe niste “mucosi” care nu stiu nimic.