Vorbeam de curând cu cineva care se plângea că ai săi copii sunt prea emotivi. Seamănă cu nevastă-mea, mi-a zis. Una-două, pișă ochii. Nu e normal așa ceva.
Eram după un proaspăt eveniment (nunta de care vă povesteam), la care am făcut eforturi supraomenești să plâng cât mai puțin. Iar strategia mea era ca atunci când popa vorbea ceva care știam că are potențial emotiv, eu să număr sfinții de pe pereți. Degetele de la picioare. Ștrasurile de pe rochie.
Distragerea atenției funcționează și când e la reflexiv.
Am întrebat cine stabilește ce e normal. Și că oare de ce putem vorbi despre orice ca niște oameni civilizați, dar nu putem plânge. Să plângi nu e voie, nici dacă e de bine, nici dacă e de rău. Oamenii ar da orice să nu te vadă plângând. Dacă plângi, e gata, s-a terminat. Ori ești prea sensibil și nu e bine, ori ești groaznic de supărat și iar nu e bine, cineva e musai să te repare într-un fel. Fiindcă ești stricat. Să plângi în public nu e normal.
Dar să râzi este? Cine a stabilit că oamenii care râd din orice, că cei care râd foarte colorat sunt niște perfect normali? Pe ei de ce nu încearcă nimeni să-i repare, să îi ia în brațe, haide, nu mai râde. Liniștește-te, te rog. Și râsul e o formă de descărcare, la fel ca plânsul.
De ce râsul are voie în public, iar plânsul e interzis? Era să vă întreb care a fost ultima dată când ați plâns, dar pentru că nu discriminăm ia să-mi ziceți care a fost ultima oară când ați râs o burtă întreagă.
Haideți să ne bucurăm de un râs colorat și să nu mai etichetăm un plâns cinstit. Cred că omul eliberat are mult mai mare potențial de a fi fericit.
foto Unsplash
Dana
Ce tare!!! Când am citit titlul am zis: da, așa e! Ce deșteaptă e fata asta!! Cu tot dragul am gandit-o. Și “fata” era “tipa” de fapt :))
Miruna
Pai chiar e! Si modesta 😉
Iulian
Sunt mai multe forme de ras. Vezi “Cartea rasului si a uitarii” de Milan Kundera. Rasul nervos se declanseaza fara ca ceilalti sau celelalte sa gaseasca o situatie neaparat amuzanta. Rasul contagios e cel mai sanatos
Miruna
Merci mult de recomandare!
Nicu
De ce nu e “normal” sa plangem in public?
Perspectiva mea e un pic diferita. Inainte de toate, “normal” si “normalitate” nu exista.
E doar un set propriu de convingeri, pareri, experiente, istoric familial, plus multi, multi alti factori, care, ca sa insumam totul intr-un singur loc, sa punem o singura eticheta, alegem sa spunem ca “e normal”.
Atat ca normalul meu poate fi diferit fata de normalul tau . Pentru fiecare inseamna altceva.
Da, e mai simplu cand sunt etichete pe borcanasele cu trairi, sentimente, simtiri, din cămara sufletului nostru, pentru ca ne scurtam timpul nostru atunci cand vrem sa gasim o solutie. Sau cand intervine o situatie de care ne-am mai lovit in trecut, stim de unde sa luam lucrurile si stim in ce directie sa mergem, pentru ca , e normal, am mai fost acolo, nu o luăm de la zero, de fiecare dată,
Dar, cum noi ne aflam intr-o continua schimbare, ca persoane, in continua invatare si adaptare, in continua transformare, pana si “normalul” nostru se schimba. Daca la 20 de ani e normal sa faci anumite lucruri, poate la 30 de ani , alte lucruri iti ocupa agenda si viata si ti se par normale.
Pe langa discutia cu “normal” sau mai degraba nu, exista un cuvant tâmpit, folosit in exces si in contexte foarte aiurea, numit “rușine”.
Cand de mic auzi de la marea majoritate a bunicilor “Pfaai, da e rușine sa plangi! Dar nu esti tu copil mare ?…” si tot felul de lucruri in aceeasi linie melodica. Daca de mic ti se spune aiureala asta, de zeci de mii de ori, ca adult oare cum vom reactiona? Surpriza! La fel! Tot cu inhibarea exprimarii, chiar daca ne mai deșteptăm un pic, dupa ce mai citim una- alta, pe aici pe la “blonde”. Dar instinctual exista reflexul asta de blocare, ca nu cumva sa polueze fonic durerea, furia, supararea, tristetea , uneori chiar si bucuria care ar fi legata de eventualul plans.
Mie imi plac oamenii care plang! Pentru mine sunt exemple de putere, de curaj si de omenie. Plus multe alte otiuni faine.
Ultima data cand am plans, era o data cand m-am gandit la o situatie ipotetica si extrem de trista legata de familia mea. Atunci cand te gandesti la momentul cand pleci in alte dimensiuni, iar ei raman.
De bucurie, am varsat un strop chiar acum, cand scriu fraza asta si ma gandesc la al doilea bebe. Care e pe drum si o sa incepem sa ne cunoastem peste cateva luni.
Miruna
1. Feeeeelicitari!!! Asta da veste grozava!
2. Pana si eu m-am straduit sa nu plang in biserica, numaram tot ce se poate numara. E diferita practica de teorie 😉
3. Ai putea sa iti faci blog 😉
Alina
Eu am plans ultima oara acum 2 zile, la o piesa de teatru. Finalul a fost “too close to home”.
Iar de ras, Doamne, rad zilnic cand vorbesc cu bubuzurul meu. :))
P.S.: eu cred ca oamenilor le este frica de emotii. Altfel nu imi explic care-i treaba. De fiecare data cand plange cineva, cei din jur ori se panicheaza ori se retrag/sustrag.
Miruna
Dada, asa este. Eu plang foarte greu la filme si cand sunt singura.
Eliza
Ma bucur ca ai abordat subiectul asta. Dupa mult lucru cu mine, am ajuns la punctul in care nu imi mai este rușine să plâng in public, sunt comodă cu emoțiile mele, fie ele bune sau rele. In schimb daca ma abtin in public, o fac tocmai pt ca oamenii nu înțeleg ca e o reacție normală si se grăbesc sa ma consoleze, cand eu sunt bine mersi. Am învățat să plâng discret 🙂
Miruna
Da, cred ca e si asta o teorie. Pana la urma plansul e catalogat drept caracteristic unui om slab, oricat vrem noi sa nu fie asa.
Gianina
Da, asa este catalogat, dar de fapt chiar e total pe dos! Eu care am plans si plang ffff usor, dar si rad cu pofta ( imi exteriorizez sentimentele usor, fie bucurie/ tristete ), nu m-a interesat si nu ma intereseaza părerea celor din jur! Asta nu înseamnă ca rad/ plang a.i. Sa-ideranjez pe cei din jur! Chiar dc am vz si privirea “aia” care te condamna si te cataloghează fix ca o persoana slaba! Pur si simplu nu imi pasa de părerea nimănui si cu atat mai putin a celor care gandesc astfel! Plânsul in public e catalogat ca si alăptarea in public! Au cam aceeasi eticheta, nu pot fi făcute in public! Eu de ex dc vad pe cineva ca plânge, intreb dc are nevoie de ajutor, in orice fel, fiindcă am obs ca in astfel de momente oamenii au tendința sa evite, in loc sa ajute! Si încerc sa nu judec pe nimeni din perspectiva mea, ci sa “ma pun in papucii” celuilalt!
Stef
Ultima data cand am plans cu lacrimi de crocodil si atac de panica la pachet a fost in timpul unei repetitii cand profa a crezut ca am adus profunzime rolului. La un moment dat m-am sufocat atat de tare incat am iesit brusc cu scuzele de rigoare. Si atunci mi-am dat seama ca mi-e groaza sa plang in public, sa fiu vulnerabila in fata celorlalti. Pentru ca asa am fost invatata. Cat despre rasul in hohote si pe burta, incerc sa fac asta zilnic si in unele zile chiar imi iese 🙂
Miruna
Ai o reteta, ceva care declanseaza rasul? Ca vreau si eu.
Stef
Dragostea si filtrul de copil. Mai exact, incerc pe cat posibil sa privesc situatiile cu ochi de copil si sa nu fiu prea serioasa. Bine… nu c-as fi eu prea serioasa in viata de zi cu zi. Sunt destul de optimista si vesela prin definitie si fug de drame si alte minuni de genul pentru ca .. no more drama for me. Dincolo de asta, sunt atat de multe metode de a instala rasul: oameni caraghiosi (fara a se citi ca-s rautacioasa), copii jucandu-se, chipul sau vocea persoanei iubite, culori cat mai variate, amintirea unui moment penibil din viata mea, bucuria revederii unor oameni dragi, o melodie buna… lista e lunga. Poti incerca si bancuri. Eu o fac cand vad ca celelalte metode nu dau roade. E prea scurta viata ca sa fim tristi si plangaciosi o perioada mai lunga si ea, zic. Dar sunt pentru eliberare. De orice fel 🙂
Te imbratisez si o zic cu zambetul pana la urechi, blonda draga!
Maddy
E aiurea sa plangi in public ca de multe ori cei din jur nu stiu cum sa reactioneze. Eu una habar n’am ce sa fac daca cineva plange (presupun ca e femeie). O bat pe umar? Nu se cuvine sa imbratisez persoane cu care nu’s apropiata. O bat pe cap, there, there? Nu stiu. Incadrez treaba asta la interactiuni sociale stânjenitoare.
Alex
Meh.
De ce trebuie sa faci ceva?
Daca plange de emotii un zambet din suflet e suficient.
Daca plange de suparare si banuiesti ca poti ajuta intrebi fix asa, daca poti ajuta.
Daca nu cunosti si nu poti ajuta iti vezi de treaba.
Simplu, nu?
Te rog nu atinge pe nimeni pe cap (da stiu erai ironica or smth).
Stanjenitor e cand oamenii nu stiu sa se comporte.
Miruna
Go with the flow. Uneori celalalt vrea imbratisare, alteori nu e cazul, fiindca asta doar il va face sa planga si mai mult si nu e momentul.
Andreea
Am plans si-am râs un pic printre lacrimi ultima data citindu-ti articolul cu femeile României sărace. ‘Cause that’s how good you write!
Miruna
Thanks si sorry.
mihaela
Cred ca este o norma a societatii aparuta de mult, or fi fost niste motive atunci. Nu cred ca as vrea totusi in jur numai emotivi, fie ca rad non stop, fie ca plang.
Miruna
Hahah, asa e :))
Amy
Pe mine ma enerveaza maxim persoanele care au un ras de-ala de zici ca-s scapati de sub control, dar si cele care rad din orice. Am exemple, vecinii meu sunt astfel de persoane …
Miruna
Cred totusi ca sunt ceva dedesubturi acolo… si ca stati cu totii prea mult acasa :p
Amy
Nu sunt dedesubturi … sunt niste oameni retardati langa noi, that’s all!
Cris
Pff si eu sunt de aia de pisa ochii repede. Ultima data aseara dupa ce am revazut video cu Vlad Voiculescu vb la TEDxCluj. Dinainte de asta, cand ne jucam cu pustanii si mi-am dat seama ce fata marisoara incep sa am (cand a crescut asa?!), si dinainte de asta, la birou, cand sefu’ ne-a comunicat ca divorteaza si are nevoie sa luam mai multe indatoriri la job de pe umerii lui.
cam mult, nu?! hehe, better out than in 🙂
De ras, mult si cu pofta 🙂
Miruna
Vaaaaai, musai sa il vad si eu!!! E pe lista cu saved de cand a aparut!
Roxana
Si eu plang des! Ma emotioneaza foarte multe chestii: de la nunti,botezuri, intalniri de familie,neajunsuri..Dar si cand rad,rad din toata inima.
Miruna
Oare asta are vreo legatura cu varsta, cu faptul ca esti mama, ca ai trecut prin emotii puternice?
Intreb fiindca am observat ca am inceput sa plang mai usor dupa absolvirea liceului, care a fost un moment emotiinant. Acum, cu copil si nunta, nu mai zic 🙂
o femeie
eu de la sarcina nici filme de groaza nu mai vad, nici sa vad copil suferind, nici sa vad situatii emotionale. E ca si cum s-a deschis un robinet de toate lacrimile necurse… pana si un proiect ratat la munca imi aduce lacrimi in ochi.
Cătălina
Ultima oară când am râs bine de tot, a fost când fiică-mea se plângea de faptul că „și-a mușcat dintele”. Am râs în hohote !!!
Ecarulan
Rasul imi pare ceva mai ‘comunitar’, as putea sa rad si eu daca e ceva amuzant si as si vrea sa rad, ca doar e placut sa razi, e semn de veselie, e semn de bine.
De plans, nu vreau sa plang (cand e vorba de suferinta) si in cele mai multe situatii, motivul plansului nu cred ca m-ar impresiona asa mult incat sa pot participa prin lacrimi. Mie imi pare si ceva mai ‘personal’ si cumva mai dificil de gestionat in comunitate.
Dar eu plang oriunde as fi, daca ma doare rau.
Silvia R.
Hehe… “dureros” articol… inca de mica am tot avut “crize” de ras, din cele in care aproape sa lesin sufocata de atata ras, in care lacrimile curg rau pe obraji. Si rad cu pofta minute intregi, fara sa am un motiv neaparat anume. Un gest minor, un cuvant, habar n-am.
De plans, de asemenea plang des. Din pacate in ultima perioada mi s-a intamplat mai mult sa plang, decat sa rad. Motiv pentru care am numit articolul “dureros”. De ce nu mai gasesc motive de ras? Habar n-am, desi am o minune de baietel (de 1 an) dar parca tot mai dese sunt lacrimile. Si nu neaparat de tristete, furie etc. Dar si de emotie… ca uite-l cum creste. Sa nu mai spun la slujba botezului cat am mai bocit! 😅