În România, 1 din 5 femei însărcinate nu merge niciodată la control. Am fost acasă la ele (P)

Mi-a rămas în minte că a făcut inventarul copiilor numărând din doi în doi, cum faci când îți pui în plasă morcovii la piață.

-Câți copii ai, mamaie?

Se gândește. Apoi vine răspunsul:

-Unu, doi, trei, cinci, șapte, opt. Opt am, doamnă.

(În afară de faptul că urăsc acest apelativ, mamaie, urăsc toată ziua aia de miercuri fierbinte, aș vrea să mi-o șterg din inimă și cap, să scap de acele senzații chinuitoare, să scriu acest articol și să-mi trăiesc mai departe viața ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.)

-Opt. Să vă trăiască, mamaie! Și câți nepoți?

Nu mai știa. Am lăsat-o baltă. Când am ajuns, ne aștepta în capul uliței care urca spre casa lor, împreună cu nurorile și trei dintre nepoți. Purta batic pe cap, n-avea dinți în gură și nici sutien pe sub maieu. Am observat aceste detalii pur descriptive și un pic strânsătoare de stomac pentru mine, fiindcă mamaia își ținea mâinile încrucișate peste piept, după care își ascundea lipsa sutienului pe sub maieu. Noi eram acolo să vorbim cu ele, cu trei femei din generații diferite ale aceleiași sărăcii. De fapt, mai mult eu. N-am mai fost niciodată în această postură de a documenta un reportaj cu subiect atât de important.

• În fiecare zi, aproximativ 830 de femei mor din cauze care pot fi prevenite, legate de sarcină sau naștere.
• 99% din totalul de morți materne au loc în țări în curs de dezvoltare.
• Mortalitatea maternă este mai crescută în cazul femeilor care locuiesc în zone rurale sau în cadrul unor comunități mai sărace.
• Asistența medicală profesionistă înainte, în timpul și după naștere poate salva viețile femeilor și nou-născuților.
• În perioada 1990-2015, mortalitatea maternă la nivel mondial a scăzut cu aproximativ 44%.
• Mortalitatea maternă în România – mai mult de dublu față de media Uniunii Europene.
• 1 din 3 gravide decedate din cauze de risc obstetrical în mediul rural nu a fost monitorizată de către un medic înainte de data decesului.
• 20% dintre femeile gravide nu au fost observate de un medic până la naştere

Din momentul în care m-am dat jos din mașină și până am plecat de acolo, am scos maximum 15 cuvinte, poate exagerez. Iar alea au fost cele mai multe din familia lui ”scumpă mică” și ”pui frumos”. Nu te întâlnești cu sărăcia prea des, deși poate ar fi bine. Atât am putut.

Mă dusesem să le cunosc pe aceste femei, care fac parte din procentul de la ultimul punct al statisticilor de mai sus. În locul care abia se vede pe hartă, unde nu bate nici semnalul de la telefon. Unde apa curentă nu ajunge, iar oamenii fac pipi în fundul curții și se spală cum pot, pe mâini. Unde alți oameni cărora le pasă investesc nu numai bani, ci și informație cu speranța că a rămas ceva de salvat. Suflete de oameni nenăscuți încă.

Am fost undeva lângă Craiova însoțită de reprezentați ai fundației World Vision, de ale cărei proiecte ”Vreau în clasa a noua” sau ”Pâine și mâine” precis ați auzit. Eu am fost acolo pentru proiectul ”Mame pentru viață. Viață pentru mame”.

Una dintre cele două nurori avea 3 copii și numai 26 de ani. La niciuna dintre sarcini nu fusese la medic pe parcursul celor 9 luni: ”M-am dus direct să nasc”.

-N-ai avut emoții, nu te-ai întrebat, dacă are ceva copilul?

Dă din umeri.

-La noi nici salvarea n-ajunge. Mergem noi, dacă e ceva.

Fac un calcul rapid în minte. Știu multe, foarte multe femei, gravide la oraș, care văd un specialist cam o dată la două săptămâni (contraziceți-mă dacă greșesc) și decartează sute și sute de lei pe investigații și parainvestigații, iar această femeie nu a făcut nimic. NI-MIC.

-Noi nu mai avem cu ce ajunge la Craiova de aici, zice cealaltă noră.

-Era un microbuz, dar acum l-au scos. Adică, pentru a ajunge la celălalt microbuz care să te ducă în oraș. Avem un vecin cu mașină. Îi plătim lui și ne duce. Uneori ne ia și pe datorie, dacă e urgent.

Și, ce-i drept, o sarcină nu e tocmai o urgență, durează aproximativ 9 luni până devine așa: Auleu, mă doare, fuga la spital!

Vreau să fac o precizare. Oamenii aceștia sunt români de-ai noștri, unii foarte săraci. Această familie, de exemplu, are o iapă, multe capre și un porc. Nu vând nimic de pe la animale, păstrează totul pentru consumul lor. Laptele de la capră îl beau copiii de când sunt mici, brânza o mănâncă tot ei, cu iapa se mai ajută la una-alta.

-Mai merg eu la un vecin cu iapa să cărăm câte ceva, mai vine el la mine cu câte altceva.

E lumea în care o iapă e mai valoroasă decât niște bani, fiindcă nu prea ai ce face cu banii, nu e ca și când supermarket-ul e peste drum și fânul se cară cu nanoroboți dirijați prin wi fi.

Plus că nici vizitele la spital nu sunt tocmai pansament pentru suflet.

Cealaltă noră, un munte de femeie, stăpâna iepei, ne-a povestit cum a fost la ea. Tot așa n-a văzut ochi de medic înainte să-i vină ceasul. Și e sfătoasă rău, vorbește tare și folosește expresii simpatice, cum ar fi ”m-a luat doru’ pe la ora 5.” Pentru ea, experiența de la spital a fost una tragică. Zice că s-au purtat cu ea ”ca cu ultimul om”.

-Pe mine mă durea și nu mai puteam, ele își făceau manichiura și sprâncenele în alt salon.

-M-au urcat pe masă și tot nu mi-au făcut nimic. A venit un alt medic, ăla pâinea lui Dumnezeu, și le-a zis că aveam nevoie de cezariană. După ce-a plecat ăla, ele mi-au zis: ”Haida dracu, că pe capră ți-a plăcut!”

-78 de ore nu mi-am văzut copilul.

Atunci a jurat că nu mai  face alt copil. Și s-a ținut de cuvânt, are 6 ani singurul ei băiat. Am întrebat-o cum face să nu mai facă încă unul, mi s-a părut un aspect interesant.

-Cum adică? Nu mai fac și gata. Am încheiat.

N-am insistat. Și o cred pe cuvânt, fiindcă am văzut-o cum s-a uitat la întrebarea ”ce-ți dorești pentru copilul tău”. Și-a pus privirea în pământ, n-a căutat inspirație la ceruri să dea un răspuns. Fiindcă realitatea lor de acolo e viața cea de zi cu zi. E ulița pietruită și apa care nu curge, iapa care trebuie hrănită și fânul care trebuie strâns. E o lume foarte simplă, dar cu probleme complicate, pe care nici cei mai deștepți de la oraș nu le pot rezolva. Cum îi motivezi pe oamenii ăștia? Trăiesc dintr-un ajutor social de fix 1200 lei. Și alocația copiilor, 200 lei de căciulă. E o lume fără răspunsuri și fără întrebări.

Am întrebat-o pe doamna Vergi cum ar trebui să fie unul dintre copiii ăștia ca să scape. Doamna Vergi este Mama tuturor răniților, cum ar veni. Este cea care îi cunoaște pe toți din comunitate și se bucură de respectul lor. Are un magazin într-unul dintre sate și lucrează ca femeie de serviciu la primărie. Și a colaborat timp de 2 ani cu World Vision să identifice nevoile acestei comunități și să ajute, după posibilități. În programul ”Mame pentru Viață. Viață pentru Mame”, doamna Vergi a învățat cum să le ajute pe aceste femei și să vegheze asupra lor. Împreună cu domnul Badea, celălalt înger păzitor.

Dacă despre doamna Vergi s-ar putea scrie o carte sau face un film, că e genul de femeie care le știe pe toți și pe toate, de zici că-i a ei toată primăria,  nu că ea face curat pe jos (și spun asta cu un respect enorm pentru toată munca și determinarea ei), domnul Badea e ca un soare blând care dă lumină fără să îți intre în ochi. Nici nu-l simți, numa-l vezi că vine agale pe uliță în sus. ”Cam des”, după spusele femeilor.

Merge de cel puțin două ori pe săptămână să verifice că totul e ok. În contratură cu doamna Vergi, deși nu și-au dat rând oficial. ”Păi mă duc, doamnă, să văd ce fac, că altfel nu știi de ei. Mă uit să văd care mai e gravidă, să le arăt cum să se îngrijească de copil după ce au născut. Că nu se descurcă cu nimic.”

-Nici cele care au mai mulți copii?

-Nici. Trebuie să le explic de fiecare dată.

Domnul Badea e asistent medical comunitar. Face injecții și alte tratamente pentru bătrâni, iar cu programul World Vision le-a explicat multe lucruri acestor femei. Mă asigură că vorbește cu ele și despre contracepție, deși el însuși a recunoscut că unele subiecte sunt mai greu de abordat.

”Știți, la început, mi-a fost și frică. Să mă duc eu, ditamai omul, la femeia altui bărbat și să o iau la întrebări despre burta ei, dacă-i gravidă. Și de vine ăla la mine, că ce treabă am cu nevasta lui! Io ce-i zic, ce treabă am? ” Dar n-a pățit niciodată nimic, să zicem că în asta are și doamna Vergi un merit cât de mic.

Împreună au depistat toate noile gravide din comună și s-au îngrijit apoi de bebelușii lor. Pe Flori, o dolofană de fix un an împlinit, am văzut-o cu ochii mei. Are doi dinți perfecți, ca orice bebeluș de vârsta ei.

-Ce v-ar ajuta cel mai tare în acest moment? a venit întrebarea, nu de la mine, că v-am zis, eu nu puteam vorbi.
-Un serviciu. A răspuns mama, cea cu un singur băiat. Să avem și noi un serviciu.

-Tu cu ce te ocupi?
-Zidăriță.

-Păi, și nu ai găsit ceva de lucru în oraș?
-Nu. Și e greu cu transportul. Și n-ai cu cine lăsa copiii, că ăștia mici trebuie supravegheați.

-Păi mamaia?
-(Râde) mamaia-i una singură și ei îs mai mulți.

Bărbații muncesc cu ziua, când găsesc. Ziua cu vizita noastră era una dintre cele când găsiră ceva, cum se spune pe la Craiova.

Și-apoi te miri că, în România, 1 din 5 femei însărcinate nu merge la doctor pentru control; una din zece mame este minoră; 1 din 4 românce nu are asigurare medicală? Si toate sunt cu UNA prea multe.

E grea viața tuturor, dar a unora e puțin mai departe de ”ușor” decât ne-am imagina. Și oricâte microbuze ne-ar despărți pe cei de la oraș de cei de la satele fără semnal la telefon, ne rămân multe lucruri în comun. Sutientul de sub maieu. Facerea unui copil. Și grija pentru el.

La final, mamaia se schimbase în bluza cea bună, de duminica probabil. Și-a desfăcut mâinile de pe piept și le-a întins către nepoțica cea dolofană, râzând cum râde orice bunică la nepoții ei.

Cineva se luptă ca lor să le fie mai bine în mod real, să aibă acces la sistemul de sănătate, să nu mai moară pe capete la naștere, să schimbe procentul ăla îngrozitor. Să meargă domnul Badea și doamna Vergi la ei, să urmărească semne și să dea sfaturi prețioase. Care uneori fac diferența dintre viață și moarte. Dintre a merge la spital cu mașina vecinului sau cu girofarul și salvarea.

Nu vorbim de niște oameni perfecți, să nu vă imaginați asta. Iar cei de la World Vision știu prea bine, să nu credeți că nu știu. Nicio femeie nu s-a făcut peste noapte profesoară în cum să îți îngrijești bebelușul, poate nici nu și-a dat copiii să facă școli de nu-știu-ce. Dar, poate următoarea adolescentă care va naște un prunc nu va mai avea 14 ani, ci 16. Poate următorul copil al ei nu va mai face patru clase, ci șase.

Și nu există nicio scuză pentru a nu mai încerca.

Pentru mine, a fost o zi teribil de emoționantă. Cei de la World Vision mi s-au părut fix ca o mamă bună, care își îngrijește și sprijină copiii indiferent dacă ei sunt cuminți sau nu, fumează sau nu merg la școală. Și, cel mai important, fără să aștepte nimic la schimb de la ei, ci doar având convingerea că să-i abandoneze nu este o variantă.

Ce bine ar fi ca în toți oamenii să creadă cineva așa.

Fiindcă unii dintre voi m-ați întrebat cum puteți ajuta,

cei de la World Vision au decis sa utilizeze contul lor pentru donatii punctuale, mai jos si detaliile:

RO26 BREL 0002 0007 3606 0100 –  LIBRA BANK

Cu precizarea – “pentru Mame pentru viata”

• Banii vor fi folositi pentru a ajuta toate mamele prezentate in campania #CuUNApreamulte. Cei care vor, pot dona pentru

  Pachet de igienă pentru bebeluşi  (scutece, șampon, săpun) – o donatie de 80 RON;
  Jucării (joc puzzle, carte de povești, carte de colorat, cutie de culori) – o donaţie de 50 RON;
  Pilotă de învelit. – o donaţie de 100 RON;
  Un pachet de alimente (zahăr, orez, ulei, conserve, paste făinoase, pastă tomate) – O donaţie de 150 RON;
  Un pachet de îmbrăcăminte (tricou, maiou, pantaloni scurți, șapcă și pijamale) – O donaţie de 120 RON.

Pentru a lua legatura cu cineva de la WV, uitați aici o lista de contacte pentru Bucuresti, dar si pentru oficiile din tara: https://worldvision.ro/contact (puteți mentiona ca sunați in legatura cu proiectul Mame pentru Viata).