Despre frica de a nu ști răspunsul când te întreabă copilul: capitale, dinozauri, logaritmi (p)

Țin minte de parcă era ieri. Învățam pentru examenul de anatomie din semestrul întâi. Eram la Sibiu și nu înțelegeam de ce trebuie să știu denumirea sfincterelor tubului digestiv (deși deja le știam de la admitere) când eu mă făceam medic stomatolog. Pentru mine, era o neînțelegere de principiu, deși ulterior mi-a plăcut să mai știu lucruri și de prin alte părți. De exemplu, atunci când m-a întrebat ceva o pacientă operată pe burtă de hernie și m-a rugat să o palpez. Știu că ești dentistă, dar mai știu și că voi, medicii ăștia din estul Europei, sunteți foarte deștepți și vă pricepeți cu toată medicina, mi-a zis. ”Mi-e frică să n-am o tumoră aici” și mi-a înfipt mâna fix în burta ei dezbrăcată.

N-am palpat multe burți străine la viața mea, nici cancere n-am diagnosticat decât la gură, dar atâta lucru am știut să-i spun. Să nu se sperie, că o fi vreo aderență și că nu prea se moare de la așa ceva. (Ce era să-i spun, că oricum a doua zi mergea la un consult de specialitate și n-avea niciun sens să nu închidă un ochi până atunci.) La următoarea programare, mi-a adus bomboane și o felicitare, a zis că-s cel mai bun medic din câți a cunoscut, că știu și tratez de toate J Foarte simpatici unii englezi.

Și-am întrebat-o pe mama.

-Cum se numesc sfincterele de la stomac și care-i care?

– Cardia și pylor, în ordinea asta, mi-a răspuns fără să se gândească prea mult.

La o rapidă socoteală, de la examenul de anatomie al mamei mele trecuseră cam atâtea decenii câte-mi scriau mie în buletin. Și ea tot știa lucrurile astea. Aș fi iubit-o la fel de mult și dacă mi-ar fi dat răspunsul greșit, evident, doar că mi s-a părut foarte cool că știe. Mama e medic și e unul al naibii de bun.

Anul trecut am fost cu tata la Grigore Antipa, în București. Doar noi doi, că și-a dorit el mult să-l vadă. M-am străduit să țin minte câteva nume de animale ca să mă dau mare, eram sigură că va ieși la un moment dat un articol din acea zi. Doar că le-am uitat pe toate, eu sunt genul care trebuie să se concentreze ca să nu încurce rața cu gâsca și tramvaiul cu troleu. Să zicem că n-am avut bunici la țară.

Faza e că nici taică-meu n-a avut bunici în junglă. Sau prin Africa de Sud. Și, cu toate astea, căuta prin muzeu tot felul de animale. Voia să ne jucăm care știe mai mult. Avem voie cu telefonul, era să-l întreb. Doamne ferește și păzește, de unde știe atâtea un copil crescut acum 60 de ani?! Fără google, fără tablete, fără excursii prin diverse țări.

Și-atunci am simțit-o pentru prima dată.

via GIPHY

FRICA de a nu ști răspunsul la întrebări. Nu când le pune tata, el și-a format oricum o părere despre mine demult. Ci când le pune fiul meu, îl cunoașteți.

Vă mărturisesc că știu multe lucruri, ba nimeresc și rața dacă mă iei la bani mărunți, știu tabla-nmulțirii pe sărite, cu gramatica mă înțeleg în propoziție, nici cu i-urile nu sunt certată deloc. Dar tot sunt lucruri pe care nu le înțeleg. Mult mai multe sunt astea, de fapt. Și atunci, cum facem, dragi prieteni? Ne apucăm de citit? Reluăm logaritmii ca la școală? Stăm și mai mult pe net, sperând ca facebook să ne facă o cultură oricât de superficială, tot e mai bună decât nimic?

Mi-ar plăcea și mie să fiu ca mama. Să știu răspunsul și după câteva zeci de ani. Bine, e adevărat că a fost și un pic norocoasă, căci cardia și pilor nu și-au mutat domiciliul de la cel inițial. Și tata e pasionat de animale, îi plac mai mult cele vii, e adevărat și datorită lui am vizitat câteva grădini zoologice impresionante. Dar să le țină minte? Eu am crescut și n-am mai mers împreună în concedii, iar el a continuat să meargă la Zoo. Deci să mă întrebe și pe mine despre ceva ce știu, care mă pasionează, asta să fie soluția?

Nu știu cum aș fi privit-o pe mama, dacă nu ar fi știut. Aș fi iubit-o la fel de tare, asta precis, dar recunosc că m-am întrebat. Ce aș fi crezut? Despre ea și despre lume, despre diferența dintre ce ar trebui să fim și ce suntem de fapt. Și țineți minte că aveam douăzeci de ani. Nu abia doi, ca fiul meu, despre care ați auzit.

Adevărul este că nu mai am cum să îngraș porcul în Ajun, iar tot ce pot face acum e să învăț cât mai multe prin joacă. Să stau cot la cot cu el și să mă minunez câte reține un pici de-o șchioapă. Și cât uită un ditamai adultul blond. Urmează nume de dinozauri, țări și capitale, socoteli cu virgulă, steaguri de țări. Țineți-mi pumnii, vreau cel puțin să par o deșteaptă 😀

Am scris textul ăsta inspirată de un joc pe care l-am descărcat de pe olx. Nu știu cum vă împăcați cu platforma, nouă ne place mult. Ultima achiziție a fost un pătuț de copii mari pentru Tudor, care a costat 200 lei cu saltea cu tot. O investiție excelentă! Ocazie cu care am scos și la vânzare pătuțul lui de bebeluș, cu saltea (500 lei, link aici) și am primit în dar de la olx un boardgame cu hărți și steaguri.
Copilul decupează hârtia și construiește steagurile cu scobitori, după care le înfige pe hartă, la locul lor.

E sub formă de pdf, m-a costat fix 9 lei să printez foile color și ne-am jucat cel puțin 30 de minute prima dată.

Doar că, nicăieri nu scria care steag cărei țări aparține. Și, cum n-am fost niciodată vreun talent deosebit la geografie, m-am pus pe căutat. Poate așa învață și copilul, poate așa ține minte și mamă-sa ceva.

Ia ziceți, voi care știți cum vine?

Mai sunt și alte jocuri, le puteți descărca gratuit pe oricare. Ce aveți de făcut:

Pasul 1:

  Postați un anunţ în categoria Mama&Copilul în perioada campaniei.

Pasul 2:

  Intrați pe landing page și autentificați-vă cu user&parola contului OLX.

Pasul 3:

Primiți acces la 6 board game-uri ce pot fi descărcate sub forma unor PDF-uri.

Sper să vă placă la fel de mult ca nouă.

Și sper să știți răspunsurile la cât mai multe întrebări.

foto Pixabay