Mă uit la Suits și mă întreb dacă loialitatea a fost inventată în filme

Oameni care fac închisoare pentru alți oameni, Cuvânt care înseamnă ceva, trădare scoasă din discuție, alegeri asumate și justificate perfect. Familie care n-are legătură de sânge. Principii mai puternice decât niște piloni de beton. 

Îmi place mult de tot filmul ăsta, deși nu mă dau în vânt după actorii principali. Mike Ross mi se pare ca un șoricel cu gura mare, Harvey Specter măcar e frumușel. Dar, nene, mă topesc după loialitatea de care dau dovadă.

Sincer vă spun, cred că aceste atribute sunt pe cale de dispariție și de asta s-a făcut acest film, ca să le consemnăm în istorie.

Am avut prietene cu care puteam să jur că n-o să mă cert niciodată, orice s-ar întâmpla. Apoi mi-am dat seama că ele n-au putut. Și că prietenia e o șosea cu dublu sens, care are nevoie de timp și de probe. Și că prieteniile se termină indiferent câte lucruri știe celălalt despre tine.

Am avut iubiți care nu mi-am imaginat că m-ar putea minți vreodată, oricât de nevinovate ar fi fost minciunile lor.

Știți, sunt oameni pentru care lucrurile astea contează.

Nu e ca și când ținem cont. Sau socoteală. Sau rând. Nici nu e ca și când avem așteptări, ci doar OAMENI și Principii. Cum zicea Meredith către Christina, în Anatomia lui Grey: ”You’re my person”. Ăștia în Suits zic: ”He’s family.”

Nu există altceva mai mult.

Merg la închisoare pentru tine, nu te mint niciodată, când mi-ai greșit, te-am iertat, știu că orice s-ar întâmpla, cumva o să fim mai puternici și vom trece peste.

Știți, eu credeam că viața e un fel de harap-alb în realitate. Că azi ajuți furnicile, mâine albinele și că vine o zi când îți sar și ele în ajutor. Că îți răspund la telefon când suni sau măcar nu îți bagă o scuză penibilă.

Cei mai mulți oameni nu înțeleg conceptul de loialitate. De familie, nici măcar când ai același nume în buletin. Atunci când o bloggeriță m-a pupat într-o seară la o petrecere, iar a doua zi a scris pe blogul ei despre mine plină de venin, am crezut că leșin de supărare. Nu pentru ce a scris, că sunt obișnuită cu înjurături. Ci pentru felul în care-mi zâmbise cu câteva ore înainte. Pentru tot ceea ce ”mă păcălise” despre noi.

Apoi am înțeles că oamenii așa sunt. Și în online și în realitate. Că viața nu e ca în Harap-Alb. Că unii nici n-au nevoie de motive să te înjunghie. Că mulți se supără pe tine fără să vrei. Că-i deranjezi nu prin faptele tale, ci doar fiindcă le amintești de propriile lor frustrări. Dar asta nu înseamnă că nu doare o reacție. Că tot veninul ăla nu ajunge și la tine, cât de puțin.

Ca să ai un prieteni bun, mai întâi fii unul

În lumea mea, loialitatea are multe legături cu iubirea necondiționată. Mi-am ales oamenii pentru care știu că aș face orice. Le-aș da bani cât de mulți ca să-i ajut când au nevoie. I-aș primi la mine noaptea la 2. I-aș ține de mână la terapie intensivă. Le-aș da câte likes and shares mă ține mouse-ul meu. Nu i-aș trăda niciodată și nu i-aș critica în public. Oricât de puțin de acord aș fi cu ei.

Un agent imobiliar mi-a spus odată că rolul său este să nu ia nimic personal. Și să negocieze mai departe, oricât de urât ar țipa cineva în telefon.

Aș fi agentul -Oamenilor mei- imobiliar.

Dar nu am mulți oameni din ăștia, pentru că nici eu nu sunt Fraierică-Geamantan.

Și mă doare când văd că unii oameni nu au Oameni nici măcar în bula lor. Știți cum văd, de unde știu? Îi văd în exercițiul funcției de neoameni.  Când nici măcar nu mai încerci să te ascunzi, apreciez sinceritatea, dar nimeni nu va vrea să se înhaite cu un lup. Decât alți lupi, tot ca el. Și într-o haită de lupi, oricât de bine s-ar înțelege, niciodată nu știi când își scoate colții careva. Fiindcă e în natura lupului să muște.

De fiecare dată când văd ură pe internet, mă uit să văd cine a dat like. De fiecare dată când aud că cineva bârfește, mă uit să văd cine ascultă. Fiindcă e bine de alți lupi să te ferești.

Articolul anterior

Să vă iubiți pe voi mai mult decât pe alții. Măcar câte o zi din când în când

Articolul următor

3 chestii observate la cum mănâncă oamenii care nu-s grași

22 Comentarii

  1. Alina

    Eu nu cred ca loialitatea asta exista in realitate. Pentru ca, oricat ar vrea unii oameni sa fie loiali, sunt tradati si la un moment dat se satura. Vorba ta, nu poti fi fraierica geamantan toata viata. Pana nici intre rude nu cred ca exista.
    Am terminat Suits, mi-a placut f mult cam tot datorita loialitatii de care dau dovada personajele.
    Saptamana trecuta am terminat de vazut The Crown 😅
    la tine pe site am vazut de el. Genial filmul. 🙂 Astept sa apara House of cards, pana atunci am downloadat Downtown abbey 😅

    0

  2. Daniela

    Eu sunt convinsa ca exista si in realitate astfel de atribute pentru ca am avut si am parte din partea prietenei mele care mi-a devenit si nasa intre timp. Pare putin un astfel de prieten dar pentru mine este mai mult decat mi-as putea dori vreodata. Despre familie ce sa mai zic? :). Sunt o norocoasa. Cat despre suits, off offf. Nu am mai apucat sa mai vad nimic din serial de cand am nascut. Cu siguranta, intr-o buna zi, voi reveni la el si il voi savura ca pe o lingurita de nutela pe la 11 noaptea :))).

    1+

  3. Oana

    Am și eu serialul pe lista, chiar e programat să debuteze în seara asta. Acum m-ai făcut super nerăbdătoare să culc copilul și să încep vizionarea

    0

  4. IULIA G

    Ahh, oamenii prefacuti si rai imi dau asa o stare rea si nu pot sa-i inteleg….ma tin departe de ei si stau si ma gandesc cat de nefericiti si neimpacati pot fi pe dinauntrul lor! Prefer sa stau in bula mea cu 3-4 prietene adevarate care stiu ca ar face toate lucrurile alea ce le.ai enumerat tu chiar si la 2 noaptea pt mine si eu pt ele.

    0

  5. You’re my person 🙂
    <3

    0

  6. Stii cum e, filmu-i film pentru un motiv 🙂 Eu zic ca oricine are cel putin o persoana, in afara de familie si partener, care ar face orice pt el, e un om norocos.

    Si eu am vazut Suits, dar doar pana la sezonul 6, pe mine m-au cam plictisit ultimele sezoane. Prea se intamplau aceeeeleasi si aceeeeeleasi chestii sezon de sezon.

    0

  7. Liliana

    Ahh, mi s-a făcut dor să revăd serialul acesta. Avem nevoie de povești (chiar și inspirate din filme) ca să ne creăm speranțe într-o lume mai bună. ❤️

    0

  8. pfff, ce nevoie aveam de perspectiva asta. te pup, Miruna.

    0

  9. pfff, ce nevoie aveam de perspectiva asta. te pup, Miruna.

    0

  10. Carmen

    Despre ipocrizie, aşadar. Acum câțiva ani comenta o tipă pe blogul Prințesei urbane, lăsa şi link, aşa am ajuns să citesc şi eu blogul ei. Intr-unul din comentarii spunea că o respectă pe Ioana, era o prezență relativ activă acolo. Ei bine, a scris la un moment dat pe propriu-i blog o postare legată de oboseala de care se plângea Ioana la primul copil, desigur fără să dea nume dar trebuia să fii prost să nu ştii la cine se referă.Trece timpul, scrie Simona Tache despre hărțuire, omniprezenta comentatoare începe să scrie despre cum râdeau copiii de ea făcând rime cu numele ei. Atunci a apărut cineva care a întrebat-o dacă nu cumva ea este cea care de o perioadă îndelungată de timp o bârfeşte pe Ioana pe un forum/grup. Şi pune link! Neruşinata răspunde …” niciodată nu am vorbit de rău copiii ei”!!! Ce ar fi avut de comentat la adresa unor copii care la vremea respectivă erau foarte mici??? Cum poți fi atât de prefăcut, cum???
    Mie povestea asta mi-a lăsat un gust mai mult decât amar şi am văzut şi aici la tine dârele pe care le-a lăsat individa asta, îți lăsa aprecieri …

    0

    • Nu stiu la cine te referi, dar oamenii astia pot fi periculosi, fiindca ii poti supara fara sa vrei si nu vor avea nicio remiscare sa te arda pe rug in piata publica.

      0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 185 queries in 0.488 s