Oamenii nu mai merg la iarbă verde

Mai știți când eram noi mici și cum dădea un strop de soare, cum năvăleam pe diverse văi și ne buluceam în râuri?

Vă amintiți perfect.

Cum te trezeai de dimineața, ca să ajungi să prinzi cel mai bun loc de grătar. Scaunele pliante în portbagaje, cearșafurile care nu stăteau niciodată pe paturi, numai pe dealuri. Sau pe maluri. Praful ridicat în urma mașinilor pe drumurile nepietruite. Căldura din ele, care intra pe toate geamurile deschise în mers. Daciile parcate cu ușile deschise. Radiourile cu muzica dată încet. Mirosul de chibrite arse și ziarele pentru făcut vânt. Cartofii curățați în poală. Urzicile care te ardeau pe tălpi. Sau râul care secera gleznele copiilor. Și berile puse pe pietrele lui reci.

Burțile tinere ale taților dezbrăcați de tricouri. Genunchii vineți ai copiilor desculți. Roșiile proaspăt tăiate. Unsoarea pe mâini de la pulpele de pui. Pălărioarele nelipsite și mamele care mereu strigau după vreun copil să-și pună șapca la loc pe cap. Și să nu meargă prea departe.

Mersul la pișu după deal.

Oboseala aia plăcută când ajungeai acasă. Urmele sutienului pe umerii de femei. Și pantalonii ăia scurți și largi, din anii 90. Doamne, urâți mai erau pantalonii ăia.

Dar ce grătar bun se făcea.

Habar n-am dacă era așa fiindcă era iarba verde a copilăriei noastre sau fiindcă altceva nu prea puteai face cu weekend-ul tău. Nu știu de fapt, dar noi nu prea mergeam la restaurante. Părinții mei aveau prieteni mulți care făceau grătare bune. Și asta era. Cred că și ai voștri tot așa, exceptând cazul în care sunteți vreun copil de bani gata. Caz în care v-aș întreba dacă exista pizza și ce gust avea ”pe vremea mea”. Fiindcă eu nu îmi amintesc, desigur, cred că prima pizza am mâncat-o considerabil mai târziu.


Anul ăsta, în minivacanța de 1 mai, am făcut o drumeție prin locurile de mers la iarbă verde mai demult. Locurile pe care, de obicei, le depășeam mult cu mașina și ne afundam kilometri întregi pe vale, ca să evităm zonele de trafic intens. Ca să nu se amestece grătarele noastre cu grătarele lor și nici radiourile noastre cu radiourile lor. Să aibă loc Daciile noastre, cearșafurile să fie cu pauze mari până la celelalte.

Și, surpriză! Aglomerația de la grătare nu exista. Erau doar câteva mașini obosite, cu radiourile date o idee prea tare pentru gusturile sau amintirea mea. Iarba nu mai era arsă și nici cu cărbune, drumurile nu mai aveau praf ridicat. Niște tineri își pasau mingea de la unul la altul și câteva burți stăteau fără tricou. Am văzut cearșafuri și scaune pliante, dar puține, mult mai puține decât mă așteptam.

Râul era fără picior de copil, căci copiii erau preocupați să se dea pe ATV.


M-am descălțat și mi-am băgat mâinile în apă. Răcoarea râului m-a săgetat instantaneu. Mi-am amintit când eram mică și intram treptat în apă, ca să mă obișnuiesc. Și, până să mă obișnuiesc, venea mama să mă scoată, că zicea că mi-au înghețat picioarele de tot. Deși nu mă trădau picioarele înghețate, ci buzele vineții. Iar culmea e că, după cum știți, când nu îți mai simțeai de sloi ce îți erau picioarele, totul devenea mult mai distractiv. Partea cu adevărat grea era să ajungi în punctul ăla de anestezie. Doar că nicio mamă nu înțelegea cum stau lucrurile, de fapt.

Când apa trecea mâinile mele, am fost iar o fetiță cu pantalonii suflecați. Și picioarele înghețate. Iar timpul, nu apa, curgea printre degetele mamei care acum eram.

Pune mâna să mângâi râul, i-am zis micuțului meu de 2 ani. Să-l simți cum trece peste pietre, pe vale, pe mâini și p picioare. Exact așa trece și timpul peste oameni. Dacă ești atent o clipă, îl poți simți cum te mângâie pe spate.

Mă rog, mai mult ”pe față” și e de la gravitație, dar am zis că păstrez pentru la anul aceste detalii :p


Acum ziceți, voi când ați fost la iarbă verde ultima oară? Să mergeți. Râul e același și iarba e la fel. Sunt sigură că ea nu știe că tu nu mai 5 ani, după ce te descalți.

foto Unsplash

Articolul anterior

De ce nu poate fi viața toată o vacanță?

Articolul următor

Boala de care mă tratez: Așteptarea

33 Comentarii

  1. Eu locuiam langa padure si ieseam mereu la iarba verde, la cules de fragute sau doar la plimbare. Si mergeam si la rau, stateam la plaja ca nu stiam sa inot (inca nu stiu bine, dar ramane intre noi).
    Azi am fost prin Herastrau si am vazut inca multa lume stand pe iarba la picnic sau citind, copile culegand flori. Mi-a placut.

  2. Adina Maria

    Am fost. Dupa Pasti. In locul in care mergeam cand eram copil. Ce am constatat eu cu tristețe nu era lipsa oamenilor, ci faptul ca spațiul cu iarba pe care ne băteam toti acu era f mic si ca ne apropiam tot mai mult de șosea. Din cauza alunecărilor de teren nici nu mai puteai ajunge la rau.
    Tristut rau 😔

  3. Cristina Balaceanu

    Maine mergem la iarba verde, cred ca pt prima oara intr un an si 9 luni.
    Gratare am mai facut, pe iarba a mai stat, dar in parcuri sau in curti.
    Ultima data a stat pe iarba, la padure, de Paște, si s-a pricopsit cu o capușă :-(.
    Unde naibi erau capusele cand eram noi copii? Ca eu imi amintesc doar de tantari si purici.
    Si eu si tatal ei ne dorim enorm sa creasca aproape de natura.

  4. Ana

    Am zâmbit mult la tot ce ai scris. Am simțit din nou acele sentimente pe care le-am trăit și eu în copilărie. Am crescut la bloc, dar aveam lângă, o livadă mare pe deal. Iarba. ❤️ Acum stau la casă, am curte, copilul meu de 2,5 ani se poate bucura și el de iarbă, de joacă nelimitată afară .
    Demult nu am mai fost la iarbă verde în adevărat sens, în curți la iarbă cu prietenii, da.

  5. CrisMCM

    Ieri si azi am iesit la gratar, in acelasi loc.
    Tocmai c-am gasit un rau asa de curat si cu apa rece-rece!
    De multa vreme nu am mai iesit la iarba verde. Dar zilele astea am avut ocazia sa admir natura, sa ma mir de ea si de noi, oamenii..
    Sa avem zile senine, ca si vremea de azi! 🙂

  6. Torac Elena

    Nu știu unde ai fost, dar unde mergem noi nu ai loc să arunci un ac. Grătarele sfârâie, mașinile au boxe in portbagaj și cu greu reușim să găsim un colțișor unde sa fie cat de cat liniște, să nu se audă manele și să nu stai in gunoi deși sunt pubele instalate. Nici la gârla unde mergem la pescuit nu e mai liber, noroc că e liniște că altfel fuge pestele😂. Într-adevăr ouăle fierte și roșia tăiată pe păturică au alt gust.

    • La Curmătură, lângă SIbiu 🙂

    • morbo

      Foarte bine că mulți nu mai merg la grătare in alta parte decât în curțile proprii sau ale prietenilor. Deja erau prea multe mașini anii trecuți. Și anul asta, am fost cu bicicleta până la Rășinari , duminică seara, și m-a izbit poluarea de pe sosea. E rău. La curmătura n-am mai fost decât în zile de lucru , de scarba mașinilor. Cu bicicleta , bineînțeles. Ce fain ar fi sa fie autobuze o data pe oră sau la doua ore pe drumul Sibiu- Păltiniș, autobuze electrice. Cat s-ar reduce traficul și poluarea?

  7. Adina

    Noi am fost duminica la Rășinari. Foooarte aglomerat, am ajuns intr-adevăr pe la 11, dar foarte multe mașini erau. Ideea e Ca nu as mai merge. La fiecare mașina bubuiau boxele cu toate tipurile de muzica, nu mai e veselia aia de altădată când ne jucam cu mingea pe iarba; mizerie peste tot…trist. Mai bine stam in curte :).

  8. Miruna, am citit textul ăsta cu o poftă de pepene roșu pe care mi-e greu sa o descriu. Cred ca e una dintre cele mai pregnante amintiri punctuale de la o iarbă verde. Avusesem de ales intre mers in parc, la zoo, la vata pe băț si plimbat cu barca pe lac sau o ieșire la iarbă verde, cu un pepene mare și roșu si zemos in portbagaj. Noi, copiii, voiam parcul si pepenele, ai noștri ne-au zis ca nu se poate si cu sufletu-n rai…, ca nu e de pepene in parc, asa ca am mers la grătar. A fost lejer in top 3 pepeni pe care i-am mâncat evar! Imi plouă in gură si acum, ce mi-ai făcut!

    Altfel, am fost la iarbă verde vara trecuta, la din asta cu băgat picioarele in rau si bronzat cu dungi. Nu știu daca mai are același farmec sau e doar nostalgia, dar a fost bine tare 🙂

  9. Mari

    ☺Primul comentariu pe vreun blog.
    Un text care mi-a mers la suflet.
    Ce emotii transmite!
    Excelent scris!

  10. dia

    Mergem in fiecare săptămâna de 2-3 ori:)) drumețiile sunt printre activitățile noastre preferate, la fel și picnicul de după☺️

  11. Raluca

    Din zona Bucureștiului au dispărut? În puținele zone de lângă Constanța încă trebuie să te duci mai dimineață pentru a prinde un loc bun. Prea aglomerat… sărim peste 1 mai 🙂 În rest, în weekend uri e cât de cât ok.

  12. BubU

    Bai…erau o taranie gratarele alea. Si acum sunt fix la fel. Si se fac in continuare, cu tot cu praf, muzica si seminte. Vezi valea cerbului. Tata nu a stat niciodata in burta goala. Thank god. Faceam picnic cu pachet de acasa. Suc la termos, ma jucam cu frati miu cu mingea aia gonflabila. Asa era la mare. Vedeam si noi la nemti ca nu e cool sa faci focu si sa spargi seminte.

  13. Amy

    Ma regasesc in ceea ce ai scris mai sus, la fel era si la mine cand eram mica. Mergeam cu parintii aproape in fiecare weekend la padure, aveam prieteni multi si mergeam in grup mare. Era frumos! Dar acum nu-mi mai place, sincer. In plus, locurile care in urma cu 20 de ani erau pline de verdeata, acum sunt pline de gunoaie. 🙁

  14. Rox

    Cand eram copii abia asteptam sa se incalzeasca putin sa mergem la iarba verde. Vremuri… acum, ca tot s-a mai vorbit de capuse, si mie mi-ar fi frica. Aveam 8 luni de sarcina cand am fost la pescuit la ocean si la cateva ore dupa ce am ajuns acasa am gasit o capusa infipta in antebrat. Nu, multumesc, m-am speriat groaznic, am tremurat inca vreo zi dupa aceea numai cat imi aminteam… 🙂

  15. Noi am fost chiar sambata. Iubesc sa ma tolanesc pe iarba, cu sau gara gratar asa ca, mereu can iese soarele mergem la iarba verde.

  16. Anda

    Mmmm…toate fac parte din viata mea…cort, gratar, munte, iarba, pădure, ciuperci…ahh.. Lola( căteaua)…iubesc natura! Miruna, te citesc zi de zi…imi fac timp ptr tine, multumesc!

  17. Anda

    Mmmm toate fac parte din viata mea…cort, gratar, munte, iarba, pădure, ciuperci…ahh.. Lola( căteaua)…iubesc natura! Miruna, te citesc zi de zi…imi fac timp ptr tine, multumesc!

  18. zaluda

    Modul in care ai descris iesirea la gratar e emotionant, atat de apropiat de amintirile pe care le am despre iesirile la gratar in copilarie.
    Nu prea sunt de acord cu afirmatia ca oamenii nu mai ies la gratar in Romania, cel putin aici la Cluj padurile sunt pline in week-end/sarbatori de oameni iesiti la aer curat.
    Eu m-am schimbat, chiar daca in copilarie imi placea, acum iesim foarte rar la gratar indeosebi pentru ca ma derajeaza comportamentul turistilor.Nu pot sa trec peste gramezile de gunoi, muzica data la maxim, in general comportamentele excesive.
    Acum luam ghiozdanul frigorific si iesim in zone izolate, cu gustari aduse de acasa, limonada de casa si rachete de badminton.Sau facem un traseu montan de 1-4 ore, cand ajungem la destinatie ne bucuram de atingerea obiectivului, linistea de acolo si pachetul de acasa e savurat pe nerasuflate cu un view de 1000 de stele.
    Sau facem gratar cand ii vizitam pe bunici, curtea e foarte mare, langa padure si profitam de ocazie sa organizam o masa mare spre bucuria bunicilor.Ei nu merg in vacante dar le facem bucuria unei mese cu rasete, voie buna si mancare la gratar.

    • Unde am fost eu erau mult mai puțini grătăriști decât când eram eu mică. De asta am zis. Nu știu cum arăta locul după ce plecau ei, e drept. Ideea cu lada frigorifică e foarte bună, cred că vom practica și noi când mai crește Broscuțul.

      • zaluda

        Oricum ar fi si normal sa scada interesul pentru iesirea la gratar pentru ca azi avem mult mai multe optiuni de distractie.In vremea comunisului optiunile arau limitate iar perioada ’90-2000 a fost una foarte grea dpdvd financiar asa ca iesirea la gratar era placuta si economica.
        In raspuns eu faceam la un ghiozdan frigorific(vezi Decathlon) e o varianta mult mai usor de transportat decat o lada frigorifica.E o inventie super utila si testata, e o placere in varf de munte sau pe plaja la mare sa scot o sticla rece aburinda de apa.

        • Dacă mergi cu mașina, e bună și o ladă, pentru că asta deja am. Adică, e ca o geantă, ca o plasă frigorifică, doar că mai solidă. Așa îmi și transport zacusca de la sibiu.

  19. cum sa nu mai mearga la iarba verde?? noi mergem saptamanal, la vara 3 sapt. cu cortul in Franta de ni se ia de atata iarba verde 😀

  20. Te-ai trezit amintirile mele nostalgice!.. Experiențe foarte palpitante!! Și o descriere foarte talentată a experiențelor, vă mulțumesc 🙂

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 199 queries in 0.186 s