Bucurați-vă de acum și mutați atenția peste fileu

Simțiți bluza cum vă stă pe spate. Degetul mare, în pantof. Părul pe frunte. Verigheta pe deget. De când n-ați mai simțit verigheta pe deget?

Țin minte că, pe vremea copilăriei mele de demult, când nu aveam smartphone-uri cu calendare și alarme, mama mea avea drept reminder mutatul de inel.

Habar n-am dacă e o treabă de mindfulness, conștientizare sau ce termeni moderni s-au mai inventat. Nu țin pasul cu modernitatea. Dar bluză am pe spate și păr pe frunte mereu.

Nu mai așteptați, vreau să zic. Să apară prințul din povești, să se termine ratele, să vină vara, să slăbiți încă puțin. Nu așteptați să vă crească salariul sau copiii, luați-vă acum bilete de avion spre vacanța aia pe care v-o doriți. Urcați-vă acum în mașină să vă vizitați bunica. Folosiți telefonul să vă sunați prietena pe care o tot amânați.

Puneți-vă muzica aia pe care ați da din fund dacă ați fi la o petrecere. O să vă înveselească și dacă o ascultați șezând.

Probați cele mai scumpe rochii dacă urmează s-aveți un eveniment. O să vă justificați mai onest alegerea de a nu cheltui o avere.

Prostiți-vă fără limite când sunteți în preajma unui copil. O să vă amintiți cum era viața fără să-ți pese ce cred cei din jur.

Fiți cu omul pe care-l iubiți. Nu așteptați să fiți odihniți, în vacanță sau fără dureri de cap. (Apropo, sper că nu vă doare capul prea des :p)

Și bucurați-vă că nu vă doare nimic.

Avem așa un stil de-a ne plânge mereu, de-a fi în diverse proiecte de reparații la noi sau la alții, la casă, la mașină ori la frigider. Atunci când toate funcționează, când faci și caca la timp, tot găsești un motiv să nu bei apă destulă sau să ți se ardă becul de la ceva. Sau să n-ai timp, că asta-i boală generală. Așa am senzația că ne pierdem vremea cu căcaturi. Bucurați-vă dacă nu vă doare nimic. Gândiți-vă  la bluza de pe spate, la ce degete aveți prin pantof și câți dinți v-au mai rămas în gură.

Nu glumesc, bucurați-vă de tot.

foto shutterstock

Articolul anterior

Anglia, cuvântul-hit al sezonului la noi

Articolul următor

Ce obiecte v-au ascuns copiii prin casă

33 Comentarii

  1. Fix asta am făcut când am hotărât să plecăm la Barcelona cu copiii, chiar dacă nu ne lipsea deloc cheltuiala. Asta am făcut când ți-am scris să văd cum ești și ce faci. Asta am făcut și când am acceptat să îmi donez ziua. Asta am făcut toată petrecerea. Nu e ușor să ieși de pe pilot automat, dar e atât de fain când reușești! Simți că trăiești. 🙂

    3+
  2. Mi-a zis cineva o data ca scuza adultului cu “nu am timp” e echivalentul scuzei din copilarie “mi-a mancat catelul tema”. Mi-a ramas in minte, maare dreptate avea.

    6+
  3. Greta

    Aia cu dinții rămași hurts :)) Adică slavă Domnului, n-am lipsuri majore pe inventar (și alea pe care le am vor fi curând corectate prin ”încoronarea” implanturilor puse luna trecută), dar dacă m-apuc să mă gândesc câți mai am neplombați, neîncoronați, ne… ne…, ci naturali și fără intervenții, m-apucă damblaua :)))

    0
  4. Elena

    Eu am un citat preferat :
    “Învinge durerea, râzi cât se poate, căci tot la zi ajunge şi cea mai lungă noapte…”. Cand lucram in ture de noapte il repetam mereu in gand imi dadea o stare de bine instant. Asa este trebuie sa traim clipa, momentul sa nu mai amanam caci nu stim daca vom mai fi maine!

    3+
  5. oana harabagiu

    Anul acesta mi-am propus să mă duc undeva la fiecare șase săptămâni (fiecare vacanță școlară a copilului). Fără scuzele: hmm, n-am bani, hmm mi-ar trebui mai mult încă o pereche de pantofi, hmmm n-am timp, hmmm n-am concediu. Fără scuze. 2 vacnațe bifate deja și a treia booked 😛

    3+
  6. mihaela

    Total de acord. Imi plac mult genul acesta de articole.

    0
  7. Denisa

    Am si eu zile cand miaun din x motive, dar cand ma pun seara in pat ma gandesc mereu ce confort am, acoperis deasupra capului( chiar daca nu e al meu), sa te poti odihni intr-un pat curat, uscat si cald, la adapost.
    Incerc sa-i explic si adolescentei mele ce norocosi suntem, ce ” bogati “suntem.
    Au discutat la scoala despre saracie si a venit cu intrebarea: noi cum suntem: bogati sau saraci?
    I-am raspuns instant: foarte bogati.
    Ea: Pai nu avem o casa a noastra…
    Eu: Traim intr- una spatioasa, curata, nu avem datorii si suntem sanatosi si impreuna.
    A ramas pe ganduri, va pricepe ea despre ce vorbeam eu la un moment dat…
    Sanatate, liniste si voie buna!
    P.S. Verigheta nu o mai am pe deget, dupa 3 sarcini a ramas mica:)

    4+
  8. Ha-ha 🙂 Eu încă îmi mut inelul pe alt deget când vreau să nu uit ceva 🙂

    0
  9. Atat de frumos scris! Si atat de adevarat!

    0
  10. Mama isi facea un semn X pe deget cand voia sa nu uite ceva. Haha, uitasem de asta, se intampla acum muuulti ani. 😀

    Cat despre vacante, doar ce ne-am intors, am stat plecati 2 saptamani, iar acum ma simt tare ciudat acasa, nu stiu de ce sa ma apuc mai intai. Deja fac planuri pentru aia de vara.

    1+
    • Așa făcea soțul meu în gărzi, venea acasă tot scris cu urme de pix pe mână

      0
    • teo

      🙂 Am încercat o dată să-mi fac semn pe deget. Când l-am văzut, știam că e acolo pentru a-mi aminti ceva, dar habar n-am ce. Verigheta s-a mutat de vreo două zile pe degetul mic, o conștientizez mai mult decât în ultima vreme. Nu ca reminder, doar așa…

      0
  11. Eu cand am fost racita si nu puteam inghiti de la durerea din gat ma gandeam ca oamenii care au gatul sanatos iau prea for granted treaba asta si ar trebui sa fie mai recunoscatori :))))

    0
  12. Asa m-am inveselit azi cu aceasta postare.

    Pe acelasi principiu, eu cu sotu’ cautam bilete de avion pentru vacanta de vara in Spania, gaseam scumpicele si ma uitam la Alfie catelul care urma sa ajunga la hotel de catei pe perioada vacantei noastre cand am decis, dublam costurile, mergem cu masina, bagam km + oboseala, dar happy me, happy cutulache, vedem mai multe si am reusit sa economisim in 2 luni juma de bani de drum, deci se poate.

    Trebuie doar sa vrei. 🙂

    5+
  13. Diana Preda

    Copiii micu au un fel de a te face mindfull mai eficient decât orice manual. Doar să stai să fii atent la ei, să vezi cum se pierd cu totul în joc, cum se pot entuziasma de o cioară sau un autobuz. Și, oricât de enervant ar fi, e de învățat din felul lor de a cere și a lupta insistent când vor ceva.

    1+
  14. Nico

    Cand eram in liceu intr-o stare foarte pesimista si complexata ( desi la drept vorbind nu as fi avut motive) m-am gandit sa fac un experiment: sa ma prefac ca sunt bucuroasa si optimista. La inceput treaba era fortata si gaseam cu greu motive de bucurie ( desi aveam cu nemiluita), dar azi asa, maine asa am inceput sa imi internalizez motivele astea de bucurie si chiar sa le traiesc. Astazi la 36 de ani pot sa spun ca ma simt cum ar fi trebuit sa ma simt la 16 ani si nu ma simteam: adica vesela mai tot timpul ( desi ca tot omul am responsabilitati, job, familie). Cand am citit Jurnalul fericirii de N. Steinhardt, unul dintre fragmentele din carte care mi-a ramas in minte si m-a si obsedat intr-un fel a fost afirmatia ca datoria primordiala, esentiala, principala a unui crestin este sa se bucure! Astazi la 36 de ani sunt convinsa ca este asa si ca vom da seama in fata Creatorului ( fie ca suntem crestini sau orice am fi) pentru toate momentele in care nu ne-am bucurat si ar fi trebuit, pentru faptul ca nu am apreciat darurile date, ca nu am fost lumina pentru cei din jur..

    7+
  15. de ceva ani am inceput un jurnal al recunostintei, cu copila, la ora culcarii, si zicem cateva chestii ce ne-au placut peste zi.
    Azi sunt recunoscatoare ca nu ne-am cumparat niciun medicament in casa de multi ani ca nu a fost nevoie, ca avem casa si ca e soare, ca imi cresc plantele, ca imi iese bine ce cos, etc 🙂

    2+
    • Îmi place și etc-ul. Și obiceiul l-aș putea împrumuta.

      1+
      • teo

        La noi e ritual de calmare – sunt nervos, bosumflat, cu muștarul sărit hăt-departe și capsa gata de explodat, unul sau altul își amintește că trebuie să găsim 10 motive de bucurie pentru ziua de azi (unele-s permanente, altele chiar din ziua în curs). Și chiar funcționează fain, pentru toți (pentru că suntem cumva vase comunicante, dacă unul e nervos, toți suntem).

        0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 197 queries in 0.607 s