Să crezi că, atunci când vei avea ceea ce îți dorești, vei fi fericit e o mare păcăleală

În generală, am avut o profă de română fabuloasă, care m-a schimbat în feluri care nici nu știu dacă sunt legale. M-a făcut să-mi placă gramatica! :)) Na, și profa asta era fascinantă pentru mine, de la felul în care ținea pixul în mână până la parfumul ei înțepător de Magie Noire, pe care-l puteai simți și din ultima bancă.

Profa avea o fată. Singura ei fată. Adina. Vă dați seama cam cât o iubea pe Adina. Adina absolvise medicina la Cluj șefă de promoție. Era înaltă, frumoasă și deșteaptă, cam tot ce și-ar putea dori orice fată pe pământ. Mai avea și părul în bucle, deși nu mai sunt sigură dacă am cunoscut-o sau doar am impresia că am cunoscut-o, la câte povestea profa despre ea. Am văzut poze precis sau ceva explicație trebuie să existe, fiindcă sunt convinsă că aș recunoaște-o pe stradă dacă aș vedea-o. Și dacă Adina s-ar plimba prin România, desigur, fiindcă ea a fost rapid acceptată cu bursă la o prestigioasă universitate din Statele Unite, de unde nici nu s-a mai întors în România vreodată.

Am văzut cât învățase Adina pentru rezidențiat. Luase cardiologie sau ceva super greu de felul ăsta. Mi-a arătat profa odată camera ei. Coincidență sau nu, în după-masa când m-a chemat la un fel de pregătire, urma să merg la olimpiada națională. Vizita în camera Adinei a fost premiul meu, am simțit.

Rămăsese așa cum o lăsase fata, profa a zis că după multă vreme abia s-a încumetat până și să spele perdelele. Pe tot peretele de lângă pat erau scrijelite formule complicate, direct în tencuială. Nu înțelegeam nimic, desigur, decât că e greu să scrii în tencuială. În fața geamului, trona un birou mic, cu un fel de scaun cu spătar, din ăla vechi, cum aveau bunicii noștri la țară. Imediat am observat o mare gaură în mijloc. De la cât a stat Adina să învețe, mi-a zis profa. Mai știam, asta din clasă, că ne-a zis tuturor la ore, că atât de mult își dorea să fie acceptată în Statele Unite cu bursă, asta fiind singura ei șansă de a pleca, încât a făcut răni la coate de la cât le-a ținut pe masă când învăța. Și ne-a povestit profa cum îi făcuse un fel de instalație cu cartea între două perne, pe care să-și sprijine brațele și să învețe cumva cu coatele în sus. Vă imaginați?

Na, și după ce Adina a terminat șefă de promoție, cu rezidențiatul ăl mai greu luat și acceptată fix unde-și dorea în America, după ce profa a halit pastila asta de mândrie (pe bună dreptate, vă dați seama) cu vârf și îndesat, după ce Adina s-a trezit singură cu un ocean mare între ea și scaunul cu gaură la mijloc, și-au dat seama cu toții că nu sunt fericiți. Țin minte că asta a fost, pentru mine, revelația acelui an: Ce mare tristețe trebuie să fie aia să îți dai seama că ceea ce-ți doreai nu te face fericit. Aveam paisprezece ani.

Silueta de revistă.

Pielea aia fină , din liceu.

Sânii rotunzi și obraznici ca un adolescent răzvrătit sub tricou.

Pantofii ĂIA.

Bărbatul potrivit, că doar nu mai crezi nici tu în prințul din povești.

Inelul pe deget.

Și un copil cu el, cel puțin un copil.

O casă mai mare decât un cuib de rânduci.

Timp pentru citit cărți pe terasa care pentru asta e făcută. Ați văzut cum mulți oameni au terase frumoase și nimeni nu le folosește?

Bani pentru concedii spectaculoase.

Mai mult somn.

Mai puțină alergătură.

Să înceapă copilul să umble, apoi va fi mai ușor.

Să meargă la școală să-mi pot termina și eu romanul ăla început când s-a născut.

Sau să merg la o sală.

De teatru, de operă, de dans. Poate chiar și de sport.

O culoare mai deschisă la păr sau poate mai scurt păr. Am nevoie de-o schimbare.

Mai bine-mi cumpăr o bluză. Măcar asta nu se întreține la coafor.

Robotul ăla de bucătărie multifuncțional. Ăla chiar îți face viața mai ușoară, au zis la televizor.

O femeie la menaj.

Încă un master. Sau poate o conferință online, că merge mai rapid.

Emigrez. Asta chiar are șanse să meargă.

Un alt hobby. Nu că aș avea timp de el.

Program de sex. Chiar și cu vibratorul. Orice-i mai bun decât nimic.

Alt bărbat. Ce-o fi fost în capul meu să mă leg de nenorocitul ăsta. Fiindcă, desigur, toți ceilalți bărbați sunt niște minunați.

Încă un copil. Pentru că asta, evident, rezolvă multe dintre punctele de mai sus. Începând cu silueta.

Așteptările sunt cele mai mari curve, dragii mei. Te f*t în gură, cum ar veni. Singura șansă la bine e să fim propria noastră sursă de bucurie. Dar știți care e vestea bună? Că facem asta deja. Avem o inimă grozavă în piept, care bate singură PENTRU EA. Și mă refer la fiziologie, nu căutați vreo metaforă aici.

Inima noastră nu așteaptă de la nimeni să bată pentru ea. Și ne ține în viață fără să ceară nimic la schimb de la noi.

De-am putea face și noi asta, viața ar fi toată o bucurie.

foto Unsplash