Mulți părinți întreabă dacă a mâncat, puțini părinți -dacă a râs ori cât s-a jucat

Bat la ușă, îl aud cum aleargă într-un suflet să-mi deschidă, cad în genunchi și mă întind după el să-l pup, să-l strâng, să-l miros și să mă bucur că-l revăd. Nu am ochi decât pentru el. Apoi mă dezbrac, mă descalț, mă spăl pe mâini, de cele mai multe ori cu el în brațe. Și-apoi încep să întreb:

A dormit?

A mâncat?

CE a mâncat?

Numai banană?!

Iar doamna Vasilica îmi zice: a dormit sau nu a dormit, a mâncat, a căcat, ați înțeles.

Spălându-mă pe mâini săptămâna trecută, am avut un soi de revelație mămicească și mi-am spus:

Mereu întrebi despre căcaturile astea deloc importante. Auzi, dacă a mâncat copilul! Niciodată nu întrebi dacă a râs. Ori CÂT a râs. O dată, de două, de zeci de ori? Cu hohote, cu tăvăleli pe jos, cu lacrimi și ținut de burtă. Ce l-a distrat astăzi? A spus ceva nou? De-a ce s-au jucat fără tine. Toate astea sunt de o mie de ori mai importante decât dacă a mâncat.

Știți, chiar cred că rolul mamei, tatălui, bonei, bunicilor în viața unui copil nu e să-i dea de mâncare și să-l șteargă la fund. Rolul lor e să-l facă să râdă. Cu atât mai mult, când copilul e departe de mama lui, când e la grădiniță cu educatoarea sau chiar acasă cu bona lui, oare de ce are mai mare nevoie? De supă cu tăiței și friptură cu cartofi sau de râsete și voie bună.

În cele mai grele zile ale mele, oricât de ciudat ar suna, îmi propuneam conștient să nu las seara să vină fără să-l fi auzit cum râde măcar puțin. Așa știam sigur că am grijă de el indiferent cât de incapabilă eram să am grijă de mine.

Evident, că mă refer la copiii care au de mâncare, care au scutece și banane și o mamă cu lapte-n țâțe lângă ei. Voiam doar să spun că prea des ne preocupăm de lucruri din astea mecanice și prea rar ne amintim ce e cu adevărat important. Nu lăsați să mai vină o băiță, să mai citiți o poveste de seară pe robot automat, faceți-vă un obicei nu din a spăla vasele înainte de culcare, ci din a mai trage o porție de râs înainte de somn. Precis-precis, copiii vor aprecia mai mult.

Îmi doresc să devin mama ”Habar n-am ce-a mâncat astăzi Tudor, dar îți pot spune cât am râs lângă dulap”.

Ceea ce vă doresc și dumneavoastră.

foto Unsplash

Articolul anterior

Anul în care ora de vară s-a schimbat iarna

Articolul următor

Într-o căsnicie modernă poți amesteca șosete de culori diferite când bagi la mașina de spălat (concurs)

20 Comentarii

  1. Luminita

    Eu una o intreb pe fii-mea ambele. Nah, cand lasi copilul de la 9 dimineata la sase seara, e important sa stii ca parinte si ce a mancat.

    1+
  2. Alina Pata

    Foarte adevarat. Chiar o sa incerc si eu sa schimb intrebarile.

    0
  3. Diana Preda

    Oooo, asta cu mâncarea e o întrebare din aceea transgenerationala…când mă suna mama la facultate, asta era printre primele întrebări, de când este bunică, la fel. Cred că vine din vremurile când mâncarea de calitate era puțină, iar “mofturile”, prin urmare, de neconceput.

    2+
    • Mâncarea e o formă de exprimare a grijii și a iubirii la români.

      4+
      • Diana Preda

        Da, suntem un popor de feederi. Nu-i asta o problemă mare în sine, dar măcar de-am fi educați în ale nutritiei, atunci plăcerea de a ne hrăni familia ar fi cu adevărat un act de dragoste și grijă. Dar “Ia cu painica”, ” Da-i (insert dulce din comerț )să simtă și el gustul dulce “, ” Dă-i și băiețelului grisine”(fără să o întrebe bineinteles pe mama băiețelului). Ca să nu mai zic de reclamele aberante la produse alimentare cică concepute pentru copii.

        0
    • Catalina

      Citesc de mult timp acest blog,niciun articol nu mi s-a potrivit mai mult ca acesta.De o saptamana fetele refuza macar o masa pe zi,iar eu bocesc ca proasta(am o mini depresie).De un an si o luna sunt mama de gemene.Am ajutor doar din partea sotului seara sau in weekend.De ceva timp ele au decis ca vor sa manance singure .Gestioneaza bine bucatile,manaca bine cu manutele.In schimb cand trebuie sa foloseasca lingurita recurg la patru castroane si 4 lingurite.(fiecare copil cu propriul castron si lingurita,iar eu cu alte doua incerc sa le bag ceva si in gura).Din acest weekend,sotul a decis ca el nu mai poate participa la masa lor ca il enerveaza si ca i se pare o mare prosteala.Cumva ,am nevoie de un sfat,dar nu stiu cum sa il cer si nici cui…

      0
      • Andra S

        Catalina, relaxeaza-te pe cat posibil si zambeste. De fapt e foarte bine ca vor sa manance singure; vor exersa si pana la urma le iese lor pasenta. Uite eu inca ii dau sa manance baietelului meu de aproape 4 ani; nu mananca singur decat atunci cand avem alti copii invitati la masa sau cand ii place foarte tare o anumita mancare.Dar pentru el faptul ca ii dau eu sa manance e o dovada de dragoste.Una de care are nevoie dupa o zi lunga petrecuta la gradinita. Fiecare copil are nevoile lui si e frumos sa incercam sa ii lasam sa decida si ei pentru ei.

        1+
        • Cătălina mea dragă, așa e viața, așa sunt foarte mulți bărbați, nu numai al tău. Ei au mereu opțiunea ”nu vreau să mă implic, mă enervează, sunt obosit, o pastilă nu există?”, în timp ce mamele au mereu opțiunea ”trebuie să rezolvi problema tu, că altcineva n-are cine”. Și înțeleg perfect cum simți, tu practic mănânci ridichi cu fetele (apropo, să vă trăiască!) și soțul tău ciocolată, în sufragerie.
          Dă-i un răgaz soțului, se va întoarce la masa familiei, sunt sigură, la un moment dat.
          După care, negociază. Vezi la ce altceva te-ar putea ajuta. Ok, nu participă la masa voastră, dar poate ar strânge el din bucătărie pe urmă? (Uneori e chiar mult mai mișto așa, mie cel puțin, masa cu băiatul meu mi se pare superfaină, în schimb, urăsc să strâng după.) Sau poate găsești o altă monedă de schimb pentru el, un compromis cu care să fiți ok amândoi. Amintește-ți că să-l strângi de gât nu e în folosul real al nimănui, deși cred că uneori îți vine 😛
          Mie mi-a zis cineva de curând că tatăl intră în viața copiilor abia după 3 ani. Doamne, cât mai avem până acolo! 🙂
          Dar știi ceva? Vom supraviețui. Și noi, și copiii noștri.
          Cât despre fete, e numai o etapă. Întotdeauna e așa cu pruncii ăștia mici. Orice, indiferent dacă e de bine sau de mai puțin bine, trece. Al meu avea o fază înc are dormea câte 4 ore la prânz și seara pica lemn. A fost vis pentru viața mea personală. Cât a ținut, vreo 2 săptămâni :))

          Alt sfat (tu ai vrut-o, acum m-am pornit): fă în fiecare zi ceva pentru tine. Oricât de mic. Poate fi că te speli pe dinți 2 minute întregi, poate fi că faci caca singură-n baie 5 minute întregi, o manichiură, orice orice îți face bine ție și sufletului tău. Și vorbește cu domnul tău soț ca și când ar fi prieten. Bărbaților le poate lua mai mult să proceseze informația, dar atunci când ne iubesc, o procesează până la urmă. Plus, ei funcționează pe indicații precise. M-ar ajuta să faci asta și asta.

          Sunt sigură că nu ți-am spus nimic nou. Închei cu gândul la fetele tale. Vreau să te asigur că Tudor a avut o perioadă de 2 săptămâni în care nu mânca nimic toată ziua. Și nimic înseamnă maximum o mușcă dintr-o banană. Sugea, e drept, dar era deja destul de mare pentru alăptat exclusiv. Și te asigur că e bine-merci, a supraviețuit. Astăzi l-am lăsat acasă cu vecina noastră, fără nimic de mâncare în frigider. De 2 zile nu mai mănâncă la amiaz, e o fază. I-am zis să îi dea pâine cu unt sau să îi facă un grătar. Sunt sigură că o să supraviețuiască 🙂

          2+
          • Catalina

            Multumesc mult! Desi sunt lucruri pe care teoretic le stiu,ma ajuta sa mi le reaminteasca altcineva.
            Foarte buna ideea sa faca sotul ceva in schimbul mesei!

            0
          • mă bucur 🙂

            0
        • Catalina

          Multumesc!

          0
  4. Gabriela

    Mie in general oricum imi dau succint raportul la cresa: mancat, dormit, caca (:P) si apoi intreb daca au iesit afara, ce a mai facut, cu cine s-a jucat… (ok, nu chiar in fiecare zi, dar daca sunt numai eu sa-l iau si nu e coada de parinti dupa mine, imi permit sa stau la povesti). A, si ce cuvinte mai spune in franceza ca acasa spune foarte putine, stie ca limba e romana. 🙂

    0
  5. oana harabagiu

    Trebuie să te asiguri și că nevoile bazale au fost asigurate. Eu încep mereu cu ce și cât a mâncat pentru că dacă n-a mțncat sau n-a dormit avem cu totul alt program, indiferent cât a râs în lipsa mea. Dacă fi-miu e nemâncat vreau să știu, ca să mă programez din clipa în care intru pe ușă și în timp ce prepar masa trecem și la cât a râs, cu cine, de ce. Cred că depinde mult de la copil la copil și dacă ești doar tu sau ai ceva ajutor 🙂

    1+
    • Aurelian

      Si daca ramane nemincat o zi ce se intimpla? De ce trebuie schimbat programul !?

      0
  6. mihaela

    Cred ca tot la tine am citit ceva asemanator, asa ca daca ma intalnesc cu un copil il intreb daca se joaca, ce anume etc. Si ei sunt nauciti ca un adult ii intreaba asta si nu cum a fost la ora de matematica.

    5+
  7. Off…..e un subiect extrem de sensibil pentru mine. Eu inca am impresia ca micul P. mananca destul de putin. Si da, stresul creste atunci cand bunicii te intreaba non-stop ce si cat a mancat. Ca sa nu mai zic ca la un moment dat devenisem asa de stresata, incat cum venea tati, ii dadeam raportul: azi iar nu prea a mancat etc…etc. Culmea (sau poate firesc de fapt) e ca in zilele in care ma stresez mai putin, mananca mai bine. Multumesc pentru articol, e bine sa ne amintim cat mai des ca micutii nostri au nevoie si de o altfel de hrana 🙂

    0
  8. Roxana

    Primul lucru pe care il intrebam era daca a plans,daca a fost trista sau apatica . De dormit stiu ca dormea, iar cu mancarea… ea a mancat mereu foarte putin. La gradi de exemplu, le rugam pe doamne sa nu ii bage mancarea pe gat doar ca sa imi spuna ca a mancat.
    Ideea este ca psihologii spun ca persoana de atasament este cea care asigura nevoile primare:papa,kaka,somn.

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 186 queries in 0.300 s