Ciupiți-mă, cred că visez: proiectul legii alăptatului în public este atacat de Salvați Copiii

Context: ”Organizaţia Salvaţi Copiii cere Parlamentului României eliminarea discriminării, pe criteriul vârstei copiilor, din proiectul de lege privind alăptarea în spaţii publice.” – aici e comunicatul de presă de la Salvați Copiii.

Proiectul de lege care apără mamele care alăptează în public menționează să fie vorba despre un copil de până la 24 de luni.

Legislația în UK menționează o limită de vârstă de 6 luni.

Iar adevărul este că un copil de 2 ani suge mult mai rar (deci mult mai rar și în public), decât unul de 6 luni. Deci de această lege ar beneficia în primul rând proaspetele mame, care au sugari mici și foarte mici. Chestiunea de vârstă e un detaliu, noi trăim într-o țară în care poliția mamelor care alăptează e miruna de la șiblondelegândesc (?!), nu vă imaginați câte mesaje, poze și plângeri primesc pe această temă. De la femei cărora le promit un scandal monstru pe blog și pe facebook dacă asta le-ar face să se simtă mai bine și cărora le explic că, în curând, va exista o lege care să le apere și pe ele. Apoi ele singure decid că, ok, așteptăm atunci, nu facem scandal, că nu ajută. Asta nu e normal în anul 2018, în Uniunea Eurpeană: singura ta armă pentru dreptate să fie social media și miruna cea cu blog.

Când s-a discutat despre cum va fi formulat proiectul de lege, s-au consultat și textele legislative din alte țări. Știam că vor ieși discuții legate de vârstă și că indiferent ce ar scrie acolo, asta o să deranjeze pe cineva. Cât să fi pus limita superioară, 7 ani de zile? Mulți oameni din țara asta (poate unii dintre ei cu drept de vot în Parlament) nu consideră că e normal nici un nou-născut să vadă la sân, apăi un diatami școlar. Oricum am fi dat-o, cineva ar fi fost nemulțumit. Așa că, am convenit să folosim formularea ”copil mic”. Însă avocații care au fost consultați la redactarea proiectului de lege au spus că e nevoie de o limită de vârstă clară, ceea ce se confirmă și de legislația altor țări. Altfel, exista riscul ca proiectul de lege să fie respins din motive că nu e redactat corect. Un fel de virgulă în plus, din cauza căreia pici un examen. Repet, în UK, limita de vârstă acoperită de lege e de 6 luni. Mă întreb dacă Salvați Copiii UK știe chestie asta.

De fapt, adevărul e că oamenii au dreptatea lor, cei de la Salvați Copiii România. Într-o lume normală, orice copil alăptat ar trebui protejat. Atâta vreme cât orice copil nu deranjează pe nimeni dacă bea din biberon, de ce ar deranja unul la sân? Indiferent de câte luni are împlinite. Noi știm chestia asta, iar eu sunt perfect de acord. Întrebarea e: ar trece o lege fără limită de vârstă? Răspunsul: e foarte riscant să aflăm.

Ce nu înseamnă cele 24 de luni: nu înseamnă că alăptatul în public peste 2 ani devine ilegal, ci doar că nu este sancționabil.

O mamă cu un copil de 3 ani îl poate alăpta în continuare unde vrea ea, legea NU interzice asta. Doar că nu mai este protejată împotriva cuiva care ar da-o afară dintr-un restaurant, de exemplu. În prezent, nicio mamă care alăptează un bebeluș de 3 luni nu e apărată de nimeni, deși, sunt sigură, că mamele cu sugari de 3 luni la sân sunt mai multe în public decât cele cu copii peste 2 ani.

Copilul meu are 24 luni și jumătate. Încă e alăptat. Tot mai rar, aproape niciodată în public. E un flăcău în toată regula, așa cum sunt toți băieții de vârsta lui. Dacă cineva mi-ar cere să nu-l alăptez în public, m-aș supăra, dar i-aș putea da și un covrig în loc. Însă o mamă cu un bebeluș de 2 luni nu are opțiunea asta. Plus că poate e mai nedormită decât mine, mai puțin ieșită din casă, mai nesigură pe ea, așa cum sunt multe mame la început de mămicie. Mi-am dorit foarte mult să se înțeleagă că în legea asta e vorba de niște principii pro-alăptare și sprijin al mamelor, de schimbarea mentalității într-o țară în care rata alăptării e oricum sub rușinea rușinii și mamele primesc zero suport emoțional.

poză Shutterstock

Articolul anterior

Somnul vindecă suflete

Articolul următor

După ce ai copil, nu mai mănânci așezat pe un scaun și bei cafeaua alergând (p)

18 Comentarii

  1. Nu pot sa cred cum o intentie buna poate fi transformata in asa scandal!

  2. Violeta

    24 luni e un termen cat se poate de rezonabil. 🙂

  3. Gabriela F

    24 de luni mi se pare o vârstă super acceptatabila. Dacă iei cu formularea de copil mic asta înseamnă 1-3 ani conform cărților de pedi…deci 0-1 ani nu ar fi fost acoperită…

  4. Roxana

    Chiar se intampla ca mamele care alapteaza sa fie date afara din restaurante? Eu nu am alaptat si nu stiu excat cum sta treaba….pe mine nu ma deranjeaza absolut deloc sa vad o femeie care alapteaza…ba din contra,incerc sa ma fac ca nu am vazut. Doar nu o sa stau sa ma holbez la ea…
    Cum ramane atunci cu toate doamnele si domnisoarele care nu poarta sutien la mare? Sunt date afara de pe plaja?

  5. Luminita

    Eu una nu inteleg ce statistici indica faptul ca in Romania nu se alapteaza suficient. Toata lumea din jurul meu in Bucuresti a alaptat 1-2 ani, iar in zona rurala/orase mai mici am rude care mereu mi-au confirmat ca se alapteaza tocmai pentru ca putini isi permit sa cumpere lapte praf. Din contra, in alte tari (Belgia, de exemplu, unde locuiesc acum) devine mult mai dificil alaptatul, in conditiile in care dupa trei luni revii la job. In fine, poate oi sti eu una numai exemple fericite in Romania. Si nici nu am auzit pe nimeni sa se planga ca nu a putut alapta in public sau a patit ceva neplacut. Din nou, din cele auzite de mine.

    • Esti intr-o bula fericita. Dar companiile producatoare de lapte praf infloresc.

    • Irina

      Eu am 5 prietene/cunostinte care au fost gravide, la putin timp inainte sau dupa mine. Eu si inca 3 ne-am ‘chinuit’ cu inceputul alaptarii si am razbit sa alaptam cat mai mult. Celelalte doua nici nu au incercat, sau foarte putin (citez: e mai comod cu lapte praf…) Eu cred ca noi 4 care alaptam facem parte din minoritate, totusi. Doar ca ne-am sustinut una pe alta.
      Chiar si aici unde stau, in ruralul judetului Giurgiu, aproape culmea saraciei din tara, vad cum femeile cumpara lapte praf in loc sa alapteze. Ma rog, vad cum lumea doneaza lapte praf pt niste bebelusi amarati, dar ideea e aceeasi, nu sunt alaptati…

  6. Desi are bune intentii, Organizatia Salvati copiii nu face altceva decat sa întârzie apariția legii. Stii cum se zice, unde nu-i cap, vai de picioare…

  7. Cred ca pentru alaptare ar trebui sa se faca mai mult decat o lege restrictionata…

    • Pai se incearca, sunt multe initiative bine intentionate pe diverse canale. Dar rata aia a alaptarii e tot sub 20%

  8. Bunica cu bundita

    Aceasta asociație cred ca ar trebui sa se numească “Nu salvați copiii!!!”Atunci i-am înțelege!!

  9. Dragă Miruna,

    Pentru început credem că ar fi util să menționăm foarte clar că nu atacăm acest proiect de lege, ci considerăm că este binevenit și răspunde nevoii de protecţie a mamelor şi copiilor lor împotriva oricărei forme de discriminare ori de încălcare a dreptului la hrană al copiilor, inclusiv în spaţii publice. Dar, totodată, suntem de părere că trebuie eliminat pragul de vârstă al copilului, care creează premisele unui tratament discriminatoriu, în dezacord cu principiul interesului superior al copilului.

    Cât despre legislația altor state, cu excepția Scoției, legislațiile din Europa și alte state ale lumii nu impun un prag al vârstei copilului. În Marea Britanie, legea Equality Act 2010 (pct. 13 (6) a). http://www.legislation.gov.uk/ukpga/2010/15) clarifică protecția împotriva discriminării ori hărțuirii mamelor care-și alăptează copilul în spații publice, indiferent de vârsta acestuia. În proiectul de lege inițial, fusese introdusă limita de 6 luni a vârstei copilului care beneficia de protecție în cazul alăptării lui în spații publice. Organizațiile civice ale mamelor și ale medicilor și reprezentanții instituțiilor medicale s-au opus acestei limite, subliniind faptul că politicienii fac o mare confuzie între recomandarea OMS de alăptare exclusivă a copilului până la 6 luni cu protecția mamei împotriva discriminării care nu ar trebui să fie limitată în niciun fel de vârsta copilului alăptat. De asemenea, legislația muncii din Franța (https://www.lllfrance.org/1137-53-ce-que-dit-la-loi) oferă o serie de facilități de hrănire a copilului la locul de muncă și nu face nicio precizare cu privire la vârsta copilului. Curtea Supremă de Justiție a Canadei (https://www.canlii.org/fr/qc/qctdp/doc/2005/2005canlii35842/2005canlii35842.html) a apărat, prin hotărâri judecătorești, dreptul mamei de a alăpta în spații publice, iar Human Rights Act (de exemplu, Nova Scotia’s Human Rights Act, http://www.infactcanada.ca/humanright.htm), adoptat în câteva provincii, interzice discriminarea fără alte precizări privind vârsta copiilor. Legislațiile din Suedia, Finlanda, Islanda ori Spania nu amintesc de nicio limită de vârstă a copilului alăptat.

    Sperăm că lucrurile sunt un pic mai clare acum.

    Mulțumiri!
    Salvați Copiii România

    • Exact cum am zis și pe facebook și în articol, știu că aveți dreptate și, dacă legea poate trece în varianta modificată, eu sunt prima care s-ar bucura!

  10. Florentina

    Am si eu o intrebare, poate sa sune cretina, dar… chiar daca legea spune “24 luni” fiindca trebuie delimitat, cum stie cel care se hazardeaza ca o mama isi alapteaza copilul in public, ca acel copil are 24 luni si nu 26, 28? 30? Legea trebuie dusa mai departe, asta e clar, pentru ca populatia tarii noastre sa invete sa accepte ca pe o normalitate alaptatul in public.

    Inchipuie’ti un dialog de genul:

    – Doamna, nu va suparati, politica restaurantului nostru nu permite alaptatul copilului dvs. aici, pare sa aiba 30luni.
    – Are 23 si 2 saptamani.
    – A, ok, ma scuzati pentru deranj. Alaptat placut… in continuare. Si sa va bucurati de masa dvs.!

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 155 queries in 0.450 s