Bine c-am învățat logaritmi la școală, dar despre emoții nu ne-a zis nimeni nimic

Ești așa sensibilă, Miruna! mi-a zis cineva odată. Ar trebui să fii și tu mai relaxată.

– O, dar nu sunt sensibilă, doamnă. Sunt doar nefericită, i-am spus. 

Și știți, atunci, pentru un moment, m-am întrebat dacă sunt eu defectă. De ce nu puteam fi fericită la fel ca toți ceilalți. Aveam de toate, mereu am avut. Nu îmi lipsea vreo mână, vreun picior, ba chiar aveam și toți dinții în gură. M-am simțit greșită și proastă în acel moment. Eu, o fată deșteaptă și educată într-un fel, de ce eram așa de mult sensibilă și atât de puțin relaxată?


Am fost ieri la conferința despre emoții și cuplu, ținută de Domnica Petrovai, cea care a lansat Școala pentru Cuplu. (Am  publicat de curând un interviu cu ea, dacă vreți să-l citiți, e aici.)

M-am dus mai mult de curiozitate și pentru că fuga de-acasă e sportul preferat. Pentru că îmi doresc să scriu mai mult despre cuplu, simt că ne putem ajuta pe blog mult reciproc, doar că nu aș vrea să spun prostii pe care cineva să le ia de bune. Și să vedeți cum a fost.

Știam că sala e sold out de o săptămână înainte, ba unii oameni erau pregătiți să facă plata și n-au mai apucat. Într-o sâmbătă dimineața, de la 10, lumea preferă să doarmă până târziu, cine se duce să-i umfle capul o doamnă despre cum să fim fericiți? mă gândeam. Când am ajuns, cu câteva minute întârziere, abia am mai găsit loc pe scaun. Să țin ceva ocupat și pentru prietena mea? N-aveai unde!

În primul rând, stâtea un domn, la vreo 40 de ani, cu ochelari, proaspăt bărbierit. Arată a ceva funcție înaltă într-o bancă. În rândul doi, încă un bărbat îmbrăcat în pulover peste cămașă, cu început de chelie și profil serios. Îmi imaginez că e ceva directoraș în multinațională. Lângă mine, un tip înalt, cu barbă, freză făcută și dinți perfecți. Urma să aflu mai târziu că e dentist. Verigheta de pe mâna stângă parcă nu se potrivește nici cu aerul lui hipsteresc, nici cu femeia care-i stă alături. OMG. De fapt, primele 4 rânduri sunt pline de cupluri! Unul dintre ele s-a ținut de mână toată ziua, peste mânerele de la scaune, în toate cele 150 de grade din încăpere! (Era atât de cald, încât dentistul de lângă mine rămăsese în tricou și tot curgeau apele pe el, deci îmi imaginez cum ar fi fost în această caniculă irespirabilă să te mai și țină cineva de mână de la 10 la 18, doar cu pauze de cafea. This must be true love, eu nu știu dacă aș rezista.)

În fine, am mai fost pe la conferințe, de obicei sunt 2 bărbați prezenți, dintre care unul e fotograful și celălalt e obligat.

Aici era altceva, mi-am dat seama de la început.

Când i-am văzut pe toți acești oameni importanți, treziți de dimineață ca să învețe despre emoții, ca să înțeleagă, să vindece și să repare, mi-am dat seama cât de fraieră sunt. Când i-am văzut pe acești oameni inteligenți și frumos îmbrăcați, treziți de dimineață (pentru mine, ăsta e sacrificiul suprem în orice sâmbătă din an) ca să înțeleagă cum să fie mai fericiți împreună, nu separat, nu îmi venea să cred. Că nu fusesem defectă atunci, când m-a întrebat doamna din primul paragraf, de ce nu mă relaxez. Nici proastă nu fusesem, ci doar nefericită. Atât.

Am înțeles că oamenii pot fi și frumoși (în primul rând, era o tipă blondă cu un păr creț și niște ochi superbi) și cu funcții și gulere apretate la cămăși, că pot fi cuplați, cu copii mici, mari sau fără, că pot fi divorțați sau recăsătoriți, că pot purta genți Chanel sau de la second hand și că asta n-are nicio legătură cu cât de nefericiți ajung să fie la un moment dat. Sensibili sau relaxați, who the fuck cares.

A fost terapie de grup ce am făcut eu ieri. M-am simțit, în sfârșit, într-un loc potrivit, un loc unde lumea nu se făcea că emoțiile nu există, că furia e ceva ce trebuie ignorat până când îți sună alarma a doua zi în zori, că vulnerabilitățile sunt multe, că au nume, că se întâlnesc și fac casă bună unele cu altele. Că nu putem da vina pe părinții noștri pentru tot ceea ce ni se întâmplă, că nu e rușine să vorbești despre nimic, că ce bine c-avem niște minți luminate, nu e ca și când nu ne folosesc la nimic!

S-a râs mult în sală, cu lacrimi s-a râs. Tocmai fiindcă intervențiile din public au fost istețe, iar reacțiile Domnicăi au înscris mereu suta de puncte.

Educația emoțională e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire

Mie încă îmi e aproape frică să văd un bărbat care vorbește deschis despre ce simte, cum iubește și ce îl bucură pe el. În lumea de unde vin eu, bărbații ăștia nu există. În lumea mea, bărbații sunt puternici și competitivi, iar când vorbesc de sentimente, e doar ca să facă mișto de tine. ”Hai, pe bune, să mă gândesc la ce simt?” Mi-au plăcut foarte mult bărbații din acea sală și m-am întrebat oare de ce viața nevestelor lor nu era perfectă așa cum îmi imaginam c-ar trebui să fie.

Apoi, pe măsură ce timpul trecea, iar noi luam notițe mai ceva decât la primul curs din anu-ntâi, am început să mă enervez. Păi, bine c-am tocit comentarii la română, noroc că știu ce-i ăla cosinus! O, Doamne, cum aș fi trăit eu astăzi liberă și vie, dacă nu mi-aș fi ros nervii prin teoria logartimului desfășurat într-un semestru-ntreg de chinuri și suspine. Atunci când simt furie sau tristețe și îmi vine să strâng de gât pe cineva ori să-mi scriu testamentul în creion pe globii oculari, o da, imediat mă gândesc la ecuația de gradul paișpe și îmi trece mintenaș.

Horațiu zice că nu e chiar așa. Că are și creierul ăla al tău în dezvoltare nevoie să știe un pic de sinus și de cosinus. Că e un antrenament cognitiv, așa cum te dezvolți mai armonios dacă mergi pe picioare decât dacă stai jos.

Bine atunci, orele de latină! Nu mi-au adus nicio bucurie, nicio înțelepciune nici acum și cu atât mai puțin atunci. Carpe diem știam de dinainte.

Mă rog. Domnica a început să vorbească și vreau să vă spun cât de mult mi-a plăcut de ea. Nu a venit să spună o prezentare, deși avea un power point clasic pe pereți. Râdea cu ochii, îi săltau umerii jumătate de centimetru, făcea pauze după ce spunea ceva mai greu de primit pentru noi. Nu se lăsa întreruptă, nu ținea partea femeilor (ceea ce nu mi s-a părut corect, dar na! :p), nu renunța până nu se asigura că răspundea la întrebare. A, și a răspuns la toate câte i s-au pus.

Am multe notițe, i-am cerut acordul și o să le public la un moment dat, pe rând, să nu vă plictisesc. Chiar dacă o singură persoană găsește un răspuns, e suficient.

Oricum ai da-o, merită să lupți

Am plecat cu multe idei de acolo, printre care faptul că e important să îți stabilești valorile tale dintr-o relație. Cumva, ce vrei tu să simți cât ești în ea. Ca să ai un cârlig care să te agațe de fiecare dată când ai putea dezerta. A mai spus că schimbarea să nu o așteptăm de la celălalt. Că atunci când îi băgăm multă vină, nemulțumirea e, de fapt, la noi. Și că, până să așteptăm de la el să se schimbe, putem începe procesul ăsta noi. Să găsim 2-3 comportamente care credem că ne-ar face viața mai bună și să le punem în practică. NOI. Nu partenerul. Noi, că aici e singurul loc unde avem control. Iar pentru asta, să setăm un deadline. Ca la muncă. Ea propunea 90 de zile. Fă ceva în timpul ăsta TU. Propune-ți să fii mai înțelegător, mai puțin critic, mai afectuos. Propune-ți ca, 90 de zile, să îți închizi mobilul în primele 2 ore după ce intri pe ușă. Să nu stai seara pe facebook înainte să te culci. Să îți surprinzi săptămânal cu ceva partenerul. Lucruri simple, nu zice nimeni că ai nevoie de bani să îl duci la Paris. Iar Domnica spunea că acolo unde încă există o bază solidă a relației, unde și celălalt are încă motivația de a face lucrurile să meargă, binele va începe să răsare că primul ghiocel de sub nea. Regula de aur e că iubirea naște iubire.

(Iar dacă tu încerci și partenerul nu reacționează, tot nu e o pierdere de timp, fiindcă acel efort merită pentru tine. Te schimbă și te împacă. ”Practic, exersezi cu el pentru o viitoare relație”. Ca să nu ajungi cu următorul partener în fix același punct, e important să rezolvi problemele avute. Mi-a plăcut mult asta: oricum ai da-o, merită să lupți. – Vorbim de relații sănătoase, da, nu de cele în care se împart pumni.)

Se pare că e important pentru orice cuplu să aibă un ajutor. Și că, dintre cuplurile care au acest ajutor de la început, doar 1-3% divorțează. Acest ajutor presupune un alt cuplu fericit cu care să te sfătuiești, o persoană cu experiență, un mentor, un preot, un terapeut. Că e important să ne înconjurăm de exemple pozitive, fiindcă orice se întâmplă în jurul nostru ne influențează negativ sau pozitiv relația.

Că în orice luptă de reparație după o criză, șantierul durează poate și doi ani. Să nu ne așteptăm să mergem la psiholog o dată și, gata, ne-am împăcat. Iar că în luptele astea duse mai mult de 4-5 ani, pe baricade, fără săpături, fără muncitori, fără ajutor de la ingineri specializați sau măcar de la vreun mecanic dedicat, șansele sunt slabe să realizezi altceva decât mult moloz. Cumva, există o fereastră de oportunitate în orice relație, de care, dacă nu profiți, nici nu are rost să mai speri la ceva.

Că femeile divorțează mai ales din lipsa afecțiunii și bărbații fiindcă nu se simt respectați. Că, înainte, intentau divorț mai mult femeile, acum bărbații le-au egalat. Se pare că au descoperit și ei dreptul la fericire. Bravo, domnilor, ce bine!

Că un cuplu își poate reveni după un episod de infidelitate, dacă cel care a înșelat înțelege, îi pare rău și vrea o împăcare. Dacă e însă al jdemielea episod de înșelare, cel mai adesea e vorba de o tulburare de personalitate, cum e personalitatea dublă sau alte diagnostice din astea pe care nu le-am memorat. Acum scriu din cap. Notițele le păstrez pentru altă dată. Basic line: dacă dați de un asemenea nenorocit/ă, care vă înșală pe voi sau care înșală cu voi, fugiți mâncând pământului.

Și încă ceva mi-a mai plăcut. Că soțul Domnicăi era în sală. Nu știu la câți dintre noi, dacă am avea o chestie profesională, ar veni partenerul să ne susțină. Nu o să-l uit niciodată pe Horațiu cum, la petrecerea blogului, a venit, a ajutat, ba chiar a sărit prin bălți pentru mine. Doar pentru că, dintre noi doi, era mai important ca eu să nu îmi ud vreun toc :p

Mi-a plăcut Domnica fix așa cum îmi place să văd că un om și practică ceea ce spune. Că e pe bune. Iar asta se vede din felul în care râde cu ochii, de îi saltă umerii jumătate de centimetru. A vorbit cu sala ca și când i-ar păsa de viețile noastre. Iar lumea a plecat de acolo ca și când lucrurile, de atunci înainte, or să fie mai bune un pic. Au început cele 90 de zile.

Photo Shutterstock

Articolul anterior

Ce se întâmplă cu contul tău de facebook după ce mori?

Articolul următor

Am încredere în tine, indiferent cât ești de mic (p)

41 Comentarii

  1. Deci fără FB înainte de culcare ;), asta-i tare :D!

  2. oana harabagiu

    90 de zile? E bine, eu știam de 100 🙂

  3. Gabriela

    Hmmm! Ia să încep și eu o cură din asta de 90 de zile! Așteptăm și notițele!

  4. Bianca Biziiac

    Eu am noroc de un logodnic care este atent la partea emotionala (atat a lui, cat si a mea), este pasionat de tot ce inseamna dezvoltare personala si cu atat mai mult inteligenta emotionala. De cand il am in viata mea (aproape 2 ani) simt si vad ca am evoluat, ca m-am trezit un pic, ca incep sa constientizez mai multe si sa ma cunosc pe mine mai bine.

    Este genul de om care vorbeste despre ceea ce simte, lacrimeaza de fericire si lupta ca un leu pentru a-si indeplini visurile… cu mine de mana. Ii pasa de sentimentele mele, ma iubeste ca nimeni altcineva, ma sustine in tot ce fac si de fiecare data cand am parte de vreo provocare ma asculta, discutam, ne sfatuim, dar ma lasa sa descopar singura solutiile si nu mi le pune pe tava. Iar asta contribuie la formarea mea ca om, la evolutia mea personala si la faptul ca il apreciez tot mai mult.

    Mergem impreuna la seminarii, la conferinte si invatam mereu cum sa fim mai buni pentru noi insine, pentru familia pe care i formam si pentru societatea in care traim.

    Nu am aflat la scoala despre emotii si sentimente, insa invat acum, la 26 de ani. Si nu-i prea tarziu, cred ca e momentul potrivit pentru mine. Poate daca as fi invatat lucrurile astea mult mai devreme nu le-as fi apreciat atat de mult si nu le-as fi simtit la o intensitate atat de mare si de faina. 😁

    • Știi ce a mai zis Domnica? Că întotdeauna partenerul nostru e la aceeași maturitate emoțională ca noi. Fiindcă, de obicei, noi ca femei ne credem mai ”deștepte”. Exceptând cazul tău. Ca să vezi, că ești la fel de grozavă ca el 😉

  5. Roxana Avram

    Mirunaaa…super articol, chiar sunt in impas. Asa ca hai cu restul de informatii 😀. 😘

    • Mă gândeam acum, oare ar fi fain să facem un grup de suport pe facebook? Dar cu oameni normali? Unde să ne motivăm constant unii pe alții, nu să vorbim despre soți/soții, ci despre noi. cum ar fi/

  6. Bunica cu bundita

    Minunat!!!!Tot timpul avem ceva nou de învățat ,chiar după 32 ani de căsătorie !

    • OMG, mă și gândeam. Cine are 32 de ani? :))

      • Clarisa Muntean

        Miruna .. nici nu știu 🤭 mi-ai confirmat ca ceea ce eu încerc de ceva vreme, fără sfatul vreunui psiholog, prieten.. sa pun in practica , nu e gresit😐 si ca sunt si altii/ altele ca mine care spera ca nu sunt „defecti“. Si eu sunt intr-un impas , dar lupt! Multumesc frumos pentru articol, salutari mamei 😊💐 Clarisa

  7. Cum naiba sa fac sa incep schimbarea cu mine, fără să mă uit și la reacțiile celuilalt și să cer…. asta ar fi provocarea cea mare pt mine!

    • I know! M-am dus eu zen acasă și mult mai înțeleaptă, până când… realitatea m-a lovit drept între ochi :))) metaforic vorbind. Cel mai greu e să te schimbi pe tine.

    • Raluca

      Da, asa si la mine…mi se pare ca am atatea nevoi neimplinite de celalalt incat nu pot sa vad si ce nevoi neimplinite are el ca eu sa ma concentrez sa ofer…

  8. Mariana

    Domnica Petrovai….zici ca era insotita de catre sotul ei ? Zici ca vorbea “ca și când i-ar păsa de viețile noastre. ” ? Nu , nu-i pasa , pur si simplu avea nevoie de inca o sala plina ” sold out ” pentru data viitoare caci , genul acesta de ” terapie de grup “, s-a dovedit a fi dezamagitoare pentru multi dintre cei ce-au fost pe-acolo de-a lungul timpului si nu doar in Romania ci…in tari ce au traditie la asa ceva . ” S-a râs mult în sală, cu lacrimi s-a râs. Tocmai fiindcă intervențiile din public au fost istețe, iar reacțiile Domnicăi au înscris mereu suta de puncte.” Deci , un fel de stand-up comedy… special pentru coconetul bucurestean . Fireste pentru acel coconet care , nu se deranjaza sa faca curat sau sa spele vasele pentru a nu-si strica manichiura si care angajeaza firme de curatenie doar pentru spalatul geamurilor sau de catering pentru masa de seara compusa din …doua oua moi si-un corn .O femeie din localitatea Falastoaca { aia de Giurgiu } n-ar fi avut timpul necesat pentru acest gen de terapie { oare aia n-are probleme de…cuplu ??? } deoarece , aia are casa de tinut , copii de ingrijit…barbat caruia trebuie sa-i spele si calce tzoalele , sa-i puna masa iar seara …sa-i serveasca drept saltea fie ca-i place fie ca nu . Sentimentele…nu le vei invata la nici un fel de scoala ci , cel mult definitia unor stari suletesti in rest , le inveti pe pielea ta si chiar n-ai nevoie pentru asat de nici un fel de terapie de grup ci , doar de educatie si …sentimente puternice bazate pe…sentimente , nu pe altceva ! Scuza-mi lungimea excesiva a comentariului .

    • Mariana, am citit de două ori comentariul tău, ca să știu ce să răspund. Nefericirea nu e obligatorie, e o opțiune pe care poți să o excluzi. Dar cu efort. Nu a fost stand-up comedy, de ce vorbești așa, ai fost în sală? Știi despre ce s-a râs și când? De ce vorbești așa despre Domnica, o cunoști? Ți-a făcut ceva?
      Eu simt multă dezamăgire și oboseală în comentariul tău. Mă bucur mult că ai avut răbdare să citești acest articol. Poate vei avea răbdare să citești și ce va mai urma, m-aș bucura. Te mai aștept pe la mine.

      • Mariana

        Merci de invitatie Miruna . ” Nu a fost stand-up comedy, de ce vorbești așa, ai fost în sală?” Chiar am fost ! “De ce vorbești așa despre Domnica, o cunoști? ” Putin dar….o cunosc .” Eu simt multă dezamăgire și oboseală în comentariul tău. ” Ai intuit perfect si aici . Inca o data iti multumesc pentru ivitatia-ti binevoitoare si-i voi da curs de cate ori voi avea fie vreo dezamagire fie , voi fi plictisita sau ….invers . Je t’embrasse !

        • Mariana

          Era cat pe-aci sa uit : n-am platit vreo taxa de participare deoarece …a avut grije Ruxandra sa ma scuteasca . Fostele colege de la Boliay se mai ajuta intre ele …inca .

    • maddy

      imi place comentariul Marianei…
      cred ca in unele situatii nu e bine sa iti tot analizezi trairile si sentimentele ca daca gandesti prea mult ajungi te duci pe alte cai si tragi concluzii gresite.
      ar fi mai bine sa nu ne ghidam atat dupa sentimente si sa fim mai rationali, dar evident sa ne purtam cu grija si respect fatza de cei din familie (si cei din jur). sa te porti cu altii cum vor sa se poarte si ei cu tine.
      emotiile mi se par overrated si toata analiza asta a interiorului – obositoare.

      • Mariana

        @maddy Ma bucura ca ti-a atras atentia comentariul meu . Crede-ma stiu ce spun atunci cad afirm c-a fost un fel de stand-up iar daca ai fi fost prezenta , cel putin acele ” explicatii ” referitoare la diferentzele de gen in cuplu { cum iubeste barbatul si cum iubeste femeia 😉 : merci stim } alea chiar au fost d e tot rasul . Acesta a fost dar , unul dintre motivele pentru care m-am amuzat copios . Ea vorbeste , taman ea 😎 !

        • S.

          @Miruna: am apasat din greseala pe like. Am dat din nou, sperand ca functioneaza “unlike”, dar a dat si mai multe. Nu incercam sa fac spam 🙂
          Poti sa stergi acest comentariu dupa ce il citesti.

          • Stai liniștită. Nici nu știam că se poate. Adică, nu ar trebui să se poată să dai de mai multe ori like.

  9. Zici ca avem aceeasi inteligenta emotionala cu a partenerului? Asta e de bine, cred, nu? 🙂

    Inseamna ca noi amandoi transmitem unul altuia sentimentul nostru personal fata de relatia noastra comuna? Am facut sa sune complicat, dar eu abia astep sa citesc urmatoarele articole din tema asta!

    PS: Imi place atat de mult cand vad comentarii de la bunica cu bundita 😀

  10. nefericirea e o alegere.

    Multumesc.

  11. Sotul ei a fost alaturi de ea si la alte evenimente, chiar din astea mai mici, gen Totul despre mame…Si mie mi s-a parut ca vorbeste din practica, nu doar din carti.

    Si mie imi place mult de ea. Vorbeste foarte uman, de la egal la egal si nu ii este frica sa fie vulnerabila, asa mi s-a parut.

    Asteptam si notitele,da! 🙂

  12. Gabriela

    Am citit cu mare interes articolul tau si mi-a placut tare mult,mai ales ca vine intr-un moment dificil in viata mea .

  13. Gabriela F.

    Când citesc un articol in care scrii despre înșelat mă gândesc mereu că te gândești la mine😅…așa mă consider eu specială… frecvent 😅.. eu dupa am vorbit cu el…de s.a saturat pt că deși spun că o să uit…nu am făcut.o…apoi cu o prietena care e și psihlog…apoi am citit larazev….asta zic că m.a ajuta mult și prin faptul că m.a ajutat să mă hotărăsc să merg la spovedit…și sa gasesc cu îndrumări doi preoți minunați…care m.au ajutat să înțeleg lucruri… și să mă gândesc ce vreau…uneori am impresia că facem moloz…altădată case.n rai.. e greu…îmi doresc atât de mult sa uit!!! Suntem căsătoriți de imediat 7…4 înainte 3 după…mă sperie ca nu uit…😑

    • Hai sa iti spun o istorioara care cred ca iti va placea. Am citit-o in “Cele 40 de legi ale iubirii”, Elif Shafak.
      Erau doi homosexuali care faceau o calatorie lunga. La un moment dat, aveau de traversat un rau. Au vazut o femeie sumar imbracata si foarte slabita pe mal. Unul dintre ei a luat-o in brate si a traversat-o raul. Apoi si-au luat ramas bun de la ea si au mers mai departe.
      Dupa o vreme, celalalt barbat ii zice:
      -Auzi, dar de ce ai luat-o in brate pe femeia aceea? Sanii ei aproape de trupul tau, mirosul pielii sale, ai purtat ispita pe brate!
      La care, celalalt ii raspunde:
      -Eu doar am luat femeia si am traversat un rau, tu esti cel care o porti cu tine…

      ❤️

      • Gabriela F.

        Da
        …eu o port fir.ar să fie
        …in atâtea feluri mi.am și i.am promis că nu o mai fac…îmi doresc tare mult dar nu știu cum. Oricum e mai puțin față de avem 3 ani…

  14. Mi a placut mult articolul si mai ales finalul.

    Ideea e ca de la astfel de evenimente fiecare pleacca cu ceea ce are nevoie. Orice fel de evenimente.Asa cum e si in viata, cu intamplarile ce au loc. Pentru unii au o conotație, pentru alții alta.
    Am fost la evenimente de acest gen la care au venit femei simple si care isi doreau sa gaseasca solutii, sa afle mai multe. Ce trist e sa gandim ca oamenii simpli nu au nevoie de informatii, ca anu au timp, ca nu isi doresc sa se cunoasca mai bine!
    Asa este, schimbarea vine din noi si merită să lupți. Mi a placut mult partea cu mentorii, prietenii cu care sa te sfatuiesti. Cred ca e foarte important sa avem asa ceva.
    Astept cu interes si urmatoarele articole :).

  15. Foarte interesant articolul, multumesc

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 217 queries in 0.483 s