De când sunt mare doar, am început să citesc

mare citesc miruna ioani

O să-ți pară ție rău când te faci mare, îmi spunea mama mereu când eram mică și preferam să desenez în loc să citesc. Sau să mă uit la televizor (știu, ce păcat mare!). Sau să stau pur și simplu și să nu fac nimic. Cumva, niciodată nu reușeam să mă plictisesc. Pentru mine, singurătatea a fost mereu o companie plăcută, mi se părea că timpul cu mine e ceva de bucurat, nu de consumat.

Și, ca să ne-nțelegem, vorbim de epoca pre-internet, de epoca pre-tablete și jocuri pe calculator. Țin minte că aveau computer doar două prietene de-ale mele și era ceva atât de special, încât tatăl uneia dintre ele ne punea să ne spălăm pe mâini înainte, să nu murdărim tastele cu unsorile degetelor noastre.

Vremuri.

Vacanța asta am citit trei cărți pline. Ceea ce face 4 romane citite pe nerăsuflate, de mine, în ultima lună. Să nu mă recunosc!

Citește acum, când ai timp, că după aia, o să ai altele pe cap și timpul va fi tot mai puțin. O să vezi tu, îmi zicea mama.

Doar că cititul pentru mine însemna rahaturile pe care eram obligată să le bifez pentru școală. Sincer, îmi era aproape imposibil să numesc vreo carte preferată chiar și în liceu. Știam ce dă bine să treci în oracole la ”carte preferată”, dar le uram aproape pe toate. Lista de lecturi suplimentare pentru vară era atât de grețoasă, încât nu-mi amintesc decât că îmi venea să vomez. A fost o scurtă perioadă în clasa a 6-a când bănuiam că sunt vreun geniu sub acoperire și citeam poezie multă și-mi plăcea chiar și când nu rima.

Au fost multe momente când mama a încercat să mă mituiască să citesc, primeam 100mii de lei pe carte. Să zicem că nimeni nu a sărăcit, nimeni nu s-a-mbogățit. Ulterior mama a mărturisit că era datoare să încerce orice. Evident, nimic nu a mers.

Și nu zic, poate că Enigma Otiliei chiar e o carte bună, dar eu nici măcar de-a doua pagină nu am putut să trec.

Știți când a început să-mi placă? În facultate. Când deja era foarte târziu.

Am scăpat de ”fiindcă trebuie” și l-am îmbrățișat pe ”fiindcă îmi place”

Țin minte că citeam în sesiune cele mai mișto cărți, pe wc. Nu mă lăsa inima să le duc în sala de lectură, nici măcar pe noptieră să le țin (ca să nu pierd vremea cu altceva decât materia de examen). Așa că le puneam pe jos, lângă peria din baie, le stropeam din greșeală cu tot felul de porcării. Dar aveam conștiința împăcată, doar colegele mele de cameră erau disperate. Filozofie ieftină, indiană, chestii transcedentale, îmi plăceau să mor. Citeam mult, luam notițe, aveam semne de carte, începusem și să scriu câte ceva. În sfârșit, în puținul ăla timp care-mi rămânea, mă simțeam liberă. Liberă cum nu fusesem niciodată până atunci, iar pentru asta dau vina numai pe școală.

Sunt sigură că, de fapt, am început să am timp să citesc doar când nu l-am mai avut cu adevărat. Fiindcă timpul meu era de citit ce vor ei (ei -fiind profesorii), în schimb, aveam nevoie de timpul meu de citit ce vreau eu.

Și, da, a început să-mi placă. Mult de tot. Cu prețul unor nopți nedormite, cu prețul unor cearcăne care sapă gropi sub ochii mei, nu-mi pare rău de nimic. Doar nu pot să nu mă întreb cum ar fi fost dacă… Dacă aș fi avut timpul ăsta de atunci.

Lăsați copiii să citească ce le place lor. Despre cum să câștige la Fifa, dacă există cărți despre asta. Despre cum să agațe gagici, dacă asta îi preocupă acum. Despre cum să facă amor, oricum vor afla tot ce există pe subiect. Nu trebuie să citească Slavici, Sadoveanu și alți întunecați doar fiindcă voi ați fost obligați. La ce v-au folosit? Lăsați liberi copiii, să-și hrănească propriile plăceri. O vor face oricum și fără să vă-ntrebe la un moment dat. Dar voi lăsați-i de când sunt mici, fiindcă acum știți. Să nu le pară rău, ca mie, când se fac mari.

foto Pixabay

 

Articolul anterior

Nu cred în relațiile unde partenerii spun ”Nu avem nevoie de sex, ne înțelegem atât de bine! -Domnica Petrovai, psiholog clinician

Articolul următor

Despre politica advertorialelor care nu sunt, de fapt, advertoriale, pe acest blog

79 Comentarii

  1. Alta Miruna

    E o calitate asta, sa poti sa stai tu cu tine fara sa intri in panica si fara sa te plictisesti.
    Imi amintesc si acum cum am mimat cu succes ca am citit aproape toate lecturile obligatorii. Gaseam niste rezumate bune si aia era. Oricum cititul la comanda e o prostie, numai acolo nu-ti sta gandul.

    • Haha, și tu? :)))) Eu aveam cele mai frumoase comentarii, critica literară îmi plăcea mult mai mult decât opera în sine. :)) Iar rezumatele altora le iubeam.

      • Si eu am fost pe dos, preferam sa citesc cartea decat sa fac vreo critica la comanda, dar adoram sa stau la povesti in pauza pe marginea cartii si sa comentam vreun gest/situatie din carte.

  2. Adriana

    Briana mea (9 ani) îmi spune: Mami,vezi ca mi am comandat niște cărți. Îi spun ca e foarte bine așa…decât sa platesc pozele prost făcute la scoala . Și își comanda ce îi place ei…Și chiar le citește cu plăcere!

  3. Ana Maria

    Hei mie chiar mi-a placut Enigma Otiliei 😘, cred ca este pintre putinele carti citite pentru scoala.
    Am inceput sa-mi placa cititul dupa a clasa a 12-a 😃…pana atunci nu mi-a placut pentru ca eram un pic “fortata” sa citesc, asa ca atunci cand nu aveam somn deschideam o carte citeam max o pagina si gata 😴.
    Acum, o acum daca cartea e buna nu o lasss… asi citi si la lumanare numai sa stiu ce si cum …😉

    • Chiar mă gândeam că vor fi fani ai Otiliei pe aici. Prietena mea cea mai bună spunea în liceu că e cartea ei preferată. Mna, poate mi-ar fi plăcut și mie dacă aș fi ajuns să o citesc. Îmi pare rău că nu am putut depăși acea imaturitate de a reacționa fix invers fiindcă eram obligată și să mă bucur cu adevărat de unele lucruri.

  4. Amy

    Nu mi-a placut sa citesc deloc pana de curand cand mi-a picat pe mana “In pielea unei jihadiste”, carte pe care imi doream de multa vreme s-o cumpar, pentru ca ma pasioneaza unele aspecte ce tin de islam/musulmani. La fel imi spunea si mie mama “citeste, pune si tu mana pe o carte pentru a-ti putea dezvolta vocabularul!”, eu nu si nu si iar nu, pe mine nu ma pasionau cartile, eu preferam sa rezolv probleme la matematica si fizica. 😀

    • Aaa, dar asta nu e deloc adevărată. Și eu o auzeam mereu. Eu am citit foarte puțin, nu așa mi-am dezvoltat vocabularul. Dar na, nu sunt eu regula, ce să zic. Știi cum făceam? Aveam o carte cu cuvinte. Neologisme, arhaisme, din astea. Nu îmi plăceau regionalismele deloc. Dar neologisme am învățat multe de acolo. Unele mi-au fost de mare folos pe la olimpiade.

  5. Cand vine vremea si de citit, Miruno?

  6. Raluca

    Eu citeam pe furis 🙂 Bagam cartea intre copertile manualelor si cat imi faceam “tema la matematica” eu devoram carti. Am invatat si matematica mai tarziu, cand mi-a facut placere. De acord cu tine, copiii trebuie lasati sa isi exploreze pasiunile. Oricum vor face asta, dar pe ascuns si cu repercusiuni in relatia voastra.

    • Wooow, câtă iubire de citit! Ce frumos! 🙂 Așa îmi povestește bunica mea, cum citea cu lanterna sub plapumă! Avea lanternă :)))

  7. Pfoaiii, am citit in scoala de am rupt. Aveam 3 permise la biblioteca – pe numele meu, al mamei si al tatalui. Era un taram fermecat biblioteca judeteana… ma stiau bibliotecarele ca pe un cal breaz. Erau atat de muuulte carti faine si eu trebuia sa citesc urateniile alea de carti pentru ora de romana… asa ca ma revansam – pentru fiecare carte citita pentru scoala, imi alegeam sa citesc alte 3 care-mi placeau mie (sic!). Si nu-mi amintesc sa-mi fi placut vreo carte din lecturile obligatorii de pe parcusul scolii…
    Lectura de vacanta era mult mai faina. Citeam cel putin 20-30 de carti pe nerasuflate in vacanta de vara. Abia asteptam sa vina vacanta sa vad ce ne recomanda proful de romana sa citim (ne recomanda carti faine) si sa citesc ce n-am avut timp sa citesc pe parcursul anului scolar.
    Si da, Sadoveanu&company sucks! Ar putea sa mai actualizeze si astia programa scolara… Eu am avut cosmaruri de la Concert din muzica de Bach 🙁

    • Eu încă am coșmaruri cu Harap Alb :))

      • Eu cu toate mai puțin domnul Ion ce-și iubea pământul! :)) Ion a fost de astfel și singurul roman citit în întregime care sincer a fost plăcut, dar am avut și eu probleme cu Otilia… la jumătate de carte m-am lăsat păgubașă, nu am mai rezistat.

  8. Adelia

    Cred ca eu am fost printre putinii copii pe care parintii ii rugau sa mai lase cartea din mana pentru a iesi la aer. Imi placea atat de mult sa citesc incat povestea ma absorbea cu totul, nu imi mai trebuia mancare, somn, joaca. Citeam orice, carti pentru copii dar si romane de dragoste sau povesti politiste. Cu banii de buzunar imi cumparam carti, cea mai mare bucurie era sa trec pe la libraria din cartier si sa rasfoiesc noutatile. Am citit Enigma Otiliei prin clasa a 7-a si mi s-a parut fascinanta 😛 Din pacate candva in timpul liceului am incetat sa mai citesc, nu stiu de ce dar vreme de cativa ani nu am mai simtit placere atunci cand citeam. Acum citesc rar, vreo patru / cinci carti pe an. Tot sper sa imi revina pofta aceea speciala de a evada in realitatea magica construita din cuvinte asezate intre coperti.

    • Nu știu cum de v-ați adunat acia atâta devoratoare de cărți, mi-ar fi și rușine să citesc bloguri de blonde :)))

  9. Adina Maria

    Story of my life ☺

  10. Flavia

    Zici că am citit despre mine. :)) Recunosc că nu îmi țineam cărțile lângă toaletă. :))

  11. mihaela

    Eu am citit mult cand eram mica: Jules Verne, Karl May, Dumas, Malot, London. Apoi am dat-o in Tolstoi, Zola, Puskin. Cartea mea preferata: Zatul, de Tatiana Tolstaia. Dupa facultate nu am mai citit aproape nimic. Nu stiu exact de ce. Acum parca imi este greu sa ma apuc de literatura. Ma mai uit pe Dilema si in rest bloguri.

    • Știu că Winnetou a fost una dintre cărțile pe care a încercat mama să mă mituiască să le citesc. Văd și acum coperta aia îngrozitoare, nu m-a atras nicio secundă, putea să îmi dea luna de pe cer și tot nu aș fi citit-o :))) you rock!

      • Crina

        Haha, in schimb pe mine mama cu Winnetou m-a cucerit! Mi-a povestit doar o parte, iar restul poveștii am fost nevoita sa il aflu singura.
        De atunci (clasa a treia), citesc cu mult mult drag!

      • Winnetou a fost una dintre cartile mele preferateee! Am citit-o de vreo 3 ori 🙂 Apoi am citit toate celelalte carti ale lui Karl May. Tot de vreo 2-3 ori (la varste diferite, ca mi se parea mie ca vad noi detalii cand mai cresc). Le citeam si eu si tata, cu randul. Mama nu voia sa le vada :)))

  12. CristinaM

    Am urat lecturile obligatorii… in generala “fugeam” dar apoi, in liceu, avea profesoara ceva al ei si fiindca nu mi s-au mai parut “obligatorii” le-am devorat…ajunsesem sa citesc la ore ciudate
    In facultate, am avut o pauza, mi-am revenit si tot asa pana acum…
    Acum… am avut proasta “credinta” ca in concediul de crestere copil o sa fie timp si pentru citit… cata naivitate…
    Totusi, pt elevi nu ar strica o programa innoita, mai atractiva, profesorii sa recomande si altceva, nu numai titlurile din 1900 toamna, mai greu de “gustat” uneori… sunt atatea carti…

    • Cât de importantă e profesoara, incredibil! Ce noroc ai avut :))
      Ba să știi că este timp în CCC de citit, mai ales când e bebe mic și stă mult la sân. Depinde de tine, dacă lași telefonul și apuci cartea. We will miss you around here, but we will be proud of you.

      • CristinaM

        Am pierdut trenul alaptarii la san… este perioada dintilor, momentan cei de jos sunt invingatorii iar eu SPER ca cei de sus sa nu se grabeasca… o pauza de 2-3 saptamani merit si eu… iar astazi am fost mustruluita ca nu am inceput diversificarea, ca era musai sa incep inainte de a implini bebele 6 luni… Mai reusesc sa rup minute dar chinuite si alea iar cartea este despre autodiversificare … poate cand ies la pensie dc or sa ma mai tina ochii si rabdarea…

  13. morbo

    Neah, nu erau o problema cărțile obligatorii , mi-au plăcut cam toate. Mai aflai cum mai erau lucrurile prin locurile astea pe timpuri. Problema erau comentariile, rezumatele și notele obligatorii.
    Și ar mai fi faptul că se pune atât de mult accent pe cele românești și atât de puțin pe cele străine. Mi s-ar părea normal, la profilurile reale, la literatura să fie pus accentul pe valorile mondiale și doar pe 2-3 pe an dintre cele românești. Abia la profilul uman sa-ti bage pe gat atâta literatura românească. Nu mi se pare normal că la mate fizica să înveți in nu știu câți ani despre eminescu, dar despre marii scriitori străini și operele lor aproape deloc. Daca la mate fizica sunt puține ore de literatura, invata-ma despre cei mai mari din lume, nu despre zeci de români.

    • Da, măi, așa este! Sunt perfect de acord! Profa noastră din liceu făcuse un opțional, literatură universală. M-am înscris, fiindcă speram să fie ceva cool, ea era tânără și promițătoare, păcat că folosea aceleași metode îngrozitor de clasice și la opțional. În al doilea semestru, am renunțat.

  14. Pai asa ne fu vorba? Scrii despre mine, acum o sa stie toata lumea ca n-am citit nici macar 1 carte dintre cele “obligatorii” :)))) sper sa nu imi ceara diploma inapoi.

    Copilul meu citeste Jurnalul unui pusti, pfff nasol, nasol de tot, literatura de canal :)))
    Si mai citeste subtitrarea de la filme, el o incadreaza la “am citit azi”

  15. Cristiana S

    Eu am citit mult in generală şi liceu, era activitatea mea preferată. Citeam până târziu în noapte, pe furiş. Afară la joacă nu prea ieşeam, aşa că trebuia să îmi umplu cu ceva timpul. Acum am început să citesc din nou şi speram eu sa îi dau un exemplu bun fiului meu, dar el seamană cu unchi-su, fuge cât poate de cărți :)))). Poate fi-mea va semăna cu mine la capitolul ăsta….sper şi eu….

    • Cred că exemplul personal contează mult pentru copiii noștri. Copilul meu a luat o carte și mi-a arătat că ”ecranul” e stricat. Funny și nu prea.

  16. Jual

    Eu fac parte din tabara celor pe care incercau sa-i opreasca parintii sa citeasca pt ca altfel n-ar mai fi facut altceva. De cite ori n-am auzit “lasa dom’le literatura si pune si tu mina pe o carte [de scoala]”! Imi aduc aminte ca la 12 ani citeam “Pe aripile vintului” cu lanterna sub plapuma pt ca nu puteam s-o las din mina. “La Medeleni” pe la 10 ani ascunsa sub cartile de pe birou. Taica-meu, mare cititor si el, incerca sa ma faca sa citesc si altceva decit “Ciresarii” a 150-a oara. Mi-a dat “Accidentul” si-mi punea intrebari sa verifice daca intr-adevar citeam sau doar rasfoiam. Si pt ca n-am stiut ce meserie avea Paul (avocat!) a trebuit sa o iau de la inceput.
    “Enigma Otiliei” a fost pe sarite si pe fragmente (din manual). Dar de Calinescu am ales eu sa citesc “Cartea nuntii” si “Scrinul negru”, asa ca aveam destule cunostinte despre autor ca sa ma descurc.
    Datorita cartilor am ajuns in Franta, pe bune. Pt ca inainte de 89 nu era usor sa gasesc carti interesante si o colega s-a oferit sa-mi imprumute carti in franceza. Ce n-au reusit ai mei sa-mi bage franceza in cap cu muuulte meditatii am reusit eu singura pt ca eram interesata. Dupa aceea, pt ca stiam limba, am fost selectionata pt burse in Franta si acolo l-am cunoscut pe barbatu-meu.
    Si acuma citesc. Pur si simplu nu pot face altfel. Numai ca nu stiu cum se intimpla, gasesc din ce in ce mai greu romane care sa ma pasioneze. In schimb devorez cartile de istorie relative la al doilea razboi mondial, nu e un hobby recent, dar a revenit in forta.

    • Wow, practic, cărțile te-au adus unde ești, au fost destinul tău. Ce frumos. Cireșarii pe mine nu m-au prins nici măcar de-un picior…

  17. adda

    Pe mine nu m-a atras deloc materia “limba romana” asa cum se facea in scoala, imi placea numai gramatica (care, din pacate, a fost numai pana in clasa a 8-a si nu inteleg de ce pentru ca e foarte important sa stim sa vorbim/scriem corect, chiar si daca suntem la profil real). Asadar in scoala invatam comentariile – ca sa ma descurc, sa stiu despre ce e vorba si sa nu iau note mici. 😀

    Nici mie nu mi-a placut “Enigma Otiliei”, dar am citit cartea pentru ca eram curioasa sa vad ce se intampla si cumva m-a prins si textul, ca altfel o lasam.
    La fel am citit si “Maitreyi” de Mircea Eliade – m-a prins textul, dar nu mi-a placut, ba am considerat si ca unele pasaje erau cam nepotrivite pentru varsta noastra, cam erotice.
    Ca exemplu negativ: “Cel mai iubit dintre pamanteni” din care n-am putut citi mai mult de cateva pagini. 😀
    Ma terorizau poetii: Arghezi, Blaga, Nichita Stanescu etc. Iar Eminescu mi-a devenit antipatic numai datorita profesorilor pentru ca organizau evenimente in care-l ovationau, cu expresii false, pompoase si goale.

    In rest citeam ce doream eu, parintii nu ma obligau sa citesc, dar avea grija mama sa nu citesc unele carti nepotrivite pentru varsta mea. Din programa scolara alegeam numai ce ma atragea (“Baltagul”, “Moara cu noroc”, “Ion” etc.).
    Imi placeau mult: cartile lui Jules Verne, cartile Agathei Christie, cartile lui Karl May cu Winnetou si Old Surehand, deci in special cartile politiste si de aventuri 😀 Tin minte ca mi-a placut si o carte de Eliade: “Romanul adolescentului miop”.
    Nu citeam asa de mult, dar reciteam de zece ori cartile care-mi placeau mult, nu stiu de ce :)) – si la fel faceau si alti copii, probabil e specific varstei.
    Romanele de dragoste erau yuck :)), ma cam plictiseau pentru ca era prea multa drama si prea putina actiune.

    • Te-a atras Baltagul?

      • adda

        Da, m-a atras “Baltagul”, probabil pentru ca l-am descoperit in biblioteca bunicii inainte sa stiu ca se va studia la scoala (m-a atras cartea, ca avea o coperta frumoasa – simpla, rosie si cu titlu auriu). La fel a fost si cu “Ion”, l-am citit intr-o vacanta de vara, tot cand eram la bunica acasa, si tot inainte de a invata la scoala ceva despre el.
        La fel a fost si cu “Enigma Otiliei” :)) peste care am dat cand eram in clasa a 9-a, iar romanul se studia mai tarziu in scoala si nici nu stiam asta.
        Vacantele mele de vara erau petrecute 90% la bunica acasa, iar ea avea o biblioteca cu destule carti de aventuri (care-mi placeau mie mult!) si uneori imi mai cadea mana si pe cate un alt fel de tip de carte din biblioteca ei.
        Cred ca e important faptul ca pe mine nu m-a obligat nimeni sa citesc si, astfel, n-am simtit asta ca pe o corvoada.
        Pentru operele studiate la clasa oricum invatam comentariul, deci la scoala ma descurcam si chiar daca nu citeam efectiv cartile respective, nu aveam note mici, deci parintii ma lasau libera in privinta cartilor alese (cu un anume ghidaj ca sa nu citesc cine stie ce ciudatenii). In clasa a 10-a mama n-a mai fost de acord sa mai citesc Agatha Christie (prea multe crime!) si a incercat sa ma faca sa citesc romane de dragoste. Dar nu mi-a placut deloc …
        In schimb mama m-a facut sa prind drag de Cosbuc pentru ca in copilarie imi citea adesea din poeziile lui, chiar si cand invatasem deja sa citesc.
        Fratele meu a citit putin, dar avea colectia lui de carti SF (el numai asta citea si nu era obligat de nimeni sa citeasca altceva)

        • Daaaaaa, vezi, măi, asta e cheia… că nu te-a împins nimeni spre ele, nu te-au legat de scaun să citești. Te-ai dus tu singură… Nu pot decât să îmi imaginez bucuria ta când le-a venit rândul la școală și tu erai elevul ăla care le citise deja! Niciodată n a fost cazul meu. :))

  18. Raluca

    Fiind singura la parinti si fara multi copii prin preajma, pentru mine cititul a fost o placere. Ma transpuneam in fiecare poveste, iar ea devenea universul meu. Mi-au placut mult “Povesti nemuritoare”, dar am lecturat si cam tot ceea ce “trebuia” pentru scoala, doar eram genul constiincios. -)
    Pe atunci nu aveam televizor in camera, asa ca mai aveam un prieten, radioul. Ascultam in fiecare luni seara teatrul radiofonic.
    Acum am pierdut acea chemare pentru carti si din lipsa timpului, dar citesc tot ceea ce pot gasi despre parenting si dezvoltare personala.
    Copilul este inca reticent in privinta cartilor, dar articolul tau m-a ajutat sa inteleg ca asta nu trebuie sa fie o problema. Multumesc Miruna!

  19. Anca B.

    Mi-a placut foarte mult sa citesc de mica…Slavici, Rebreanu. Apoi a venit adolescenta si nu mai era asa cool sa citesti carti, poate doar reviste. Dupa ce am nascut a doua oara mi-a revenit pofta de citit. Citesc toate cartile recomandate pe internet…sunt luni in care citesc 5-6 carti.
    Se pare ca baiatul cel mare ma mosteneste…citeste cot la cot cu mine.

    • Cred că ești singurul om pe care îl cunosc, fan Slavici și Rebreanu. Pe profa de română nu o credeam nici atunci :))

  20. maddy

    Am citit diverse carti de cand am invatat sa citesc. In cursul primar imprumutam de la biblioteca scolii diverse carti de poezii, povesti pt copii, etc. am citit si lecturile obligatorii (toate) ca eram buna la limba si literatura romana. Enima Otiliei mi-a placut. Morometii si Viata la Tara nu mi-au placut. Ion a fost ok ca avea o scena sexy pe soba si toata clasa comenta cum a facut sex cu Maria, mama ei fiind in odaie, dar era intuneric. Toate cartile Ion de la biblioteca se deschideau la pagina aia.
    In vacanta primeam liste de carti optionale si aveam un caiet unde le faceam rezumatul si-l prezentam profesoarei. cartile “optionale” erau mai interesante, asa am citit mult Jules Verne, preferatul copiilor, ca sa nu zic de Hector Malot-Singur pe lume, o carte pe care am citit-o de vreo 5-6 ori.
    Cand am terminat cu scoala am inceput sa citesc ce-mi place si anume carti politiste nordice, horror, fantasy si SF. Citesc cam 20-25 carti pe an, marea majoritate in engleza si cumparate de mine.
    Lectura e hobby-ul meu, pe langa World of Warcraft.

    • Hai, că m-ai lăsat mută la final!!!!!!! Ce de descoperiri am făcut despre oameni cu acest articol!!! :)))

    • mihaela

      Cred ca taica-sau era in cealalta camera. :)))

    • Elena

      Cu Ana
      Si era tatal, nu mama 😀

      • maddy

        haha faza sexy cu Ion e clar memorabila :))) clar nu a mai citit nimeni cartea in ultimii 20 de ani si totusi, amintirile sunt puternice 🙂

        • Cred că eu eram în faza în care îmi exersam tehnica cititului în diagonală; auzisem că Mitropolitul citea așa cărți întregi și credeam că poate orice viitoare blondă de rând.:)))))))

  21. Eu am citit de mică, pentru că nu m-am priceput nicicând la desenat și colorat; în loc să mă facă fericită, mă frustrau activitățile astea, însă îmi plăcea să învăț poezii, așa că am primit un abecedar când eram la grupa mică și mama m-a învățat să citesc.
    Am avut perioade în care am citit mult, perioade în care nu prea. E adevărat că mama m-a mânat deseori de la spate, dar nu pot decât să-i mulțumesc. Cred totuși că apetitul pe bune mi l-a deschis diriga din generală. Era profă de română la liceu și în prima vacanță de vară, când treceam într-a șasea, ne-a dat o listă de lecturi super diversă. De la Jules Verne (veni, vidi, ”numaiatingi”, nu e de mine :)) la Daphne du Maurier, la Shakespeare, la Jane Austen. Abia atunci mi s-a cuibărit în suflet lectura pe bune pe bune.

    Cât despre lecturile obligatorii, mă rog zilnic pentru sufletele celor obligați în continuare să citească Sadoveanu. Peste Baltagul am mai trecut cum am trecut, dar în liceu, la Frații Jderi, am rezistat 60 de pagini, în care am adormit de minim 10 ori. Când am văzut că-s mai multe volume, am zis că prefer să iau un 4 decât să îndur supliciul.

    Și-s de acord și eu că nu trebuie să citești așa mult ca să-ți dezvolți vocabularul sau imaginația. Sigur, e un mod bun, nu zic nu, dar eu am susținut mult timp că DOAR așa se poate, până când viața mi-a servit-o elegant. M-am îndrăgostit de un om care nu citește așa for leisure decât chestii care-l interesează în particular: istorie, războaie, strategii de luptă, un pic de filosofie și un pic de sf. N-aș fi crezut că mi s-ar întâmpla în veci, da’ pe bune că are și imaginație și se exprimă și frumos și uite cum mi-am luat-o eu de la viață ca să-mi bag mințile în cap și să nu mai judec oamenii după câte cărți (nu) citesc.

    Na, că iar ți-am scris un roman. Dar poate îi mai dai o șansă Otiliei, Miruna, e o carte faină, m-am rugat mult să-mi pice la bac, atâta mi-a plăcut 😀

    • Baltagul și Frații Jderi să fie scoase în afara legii! :))

      • adda

        “Fratii Jderi”, da, in afara legii :D, dar “Baltagul”, nuuu.
        Mie chiar mi-a cazut “Enigma Otiliei” la BAC, la oral si, din fericire, am mai avut un noroc. Atunci cand am studiat efectiv la clasa “Enigma Otiliei” am aflat ca e roman de tip balzacian, asa ca mi-am zis sa citesc ceva de Balzac, din curiozitate, sa testez sa vad cum e. Am gasit la librarie o carte nu prea groasa, “Preotul de tara”, care abia atunci fusese tradusa si in romana (in timpul comunismului a fost interzisa in Romania) care mi-a placut, dar pe care am terminat-o cu destul de mult chin (erau pagini intregi doar cu descrieri si astea ma terminau).
        Revenind acum la proba de BAC, profesorul care m-a ascultat m-a intrebat, desigur, ce tip de roman e “Enigma Otiliei” si, dupa raspunsul meu, m-a intrebat si daca stiu sau daca am citit vreo carte scrisa de Balzac.
        Si uite-asa am avut ce sa-i spun profesorului :)).

  22. Luminita

    Imi amintesc cat sufeream eu, in timpul liceului, mergand la olimpiada de limba romana, pentru ca eram la mate-fizica si nu aveam in program decat literatura romaneasca. In afara de Eliade si Eminescu, nu prea am avut afinitati cu autorii nostri, asa ca m-am refugiat in altii (scriitori rusi, englezi, poezie japoneza) si imi imaginam mereu ce comentarii si discutii interesante ar fi fost la clasa cu asemenea subiecte. Din punctul meu de vedere, programa romaneasca (cel putin de atunci) a fost extrem de saraca si indoctrina elevii, nu incerca sa le deschida perspectivele. In fine, in timpul liber si apoi facultate (si dupa, normal) am recuperat. Acum sunt fascinata de romanele cu vrajitoare. 🙂

    • Hhaaha, cati ani ani? Ce fel de vrajitoare? 😂

      • Luminita

        Seria vrajitoarelor de Anne Rice si acum A discovery of witches de Deborah Harkness.

    • maddy

      sunt curioasa si eu de carti cu vrajitoare. serialul Witches of East End s-a terminat subit din cauza ca le-a scazut audienta dar a fost simpatic si avea potential. mi-ar placea sa citesc o carte in stilul ala.

  23. Eu azi injinera, dar adoram sa citesc carti dar sa nu vorbesc despre. Ce carti voiam eu, evident. De Jules vernes imi aduc aminte cu drag din copilaria timpurie.Iar lumea sf-ului m-a captivat bine mai tarziu.
    Imi aduc aminte ca prindeam cate un autor si daca imi placea stilul, citeam tot ce gaseam de el de la cele 2 biblioteci. In clasa a 11a am descoperit pe Eliade. A declasat pe Henrik Sienkiewicz. Mai devreme citisem Cioran (apropos, la ora de romana am luat 4 pt Cioran pentru ca eu nu am deschis manualul sa comentez un fragment de acolo, eu citisem 2 carti de ale lui!! ) . Ciresarii am re citit vara trecuta, iar La Medeleni iar imi vine in minte.
    Copila din dotare citeste cu drag. De, fiica mea si fiica lui tati (mai mult a lui tati).

    Avem peste 600 carti in casa si 2 kindle-uri pline. De, unele doamne isi cumpara pantofi 😀 😀 .
    Acum citesc mai greu, ochii si timpul. Dar cu copila la san am citit Musashi si Taiko, dadeam paginile cu piciorul. Si apoi cu copila pe picioare leganata am re-inceput sa tricotez.

  24. neaparat sa mai zic de inginerul de la biroul din fatza mea(care acum e in spatele meu pentru ca isi face o cafea ce miroase minunat). Nu a citit nicio carte pana in facultate. Dupa a inceput si
    ce carti citeste!!! de la beletristica la fizica cuantica, de la finante pana la manuale si studii medicale. E generos si imi ofera din informatiile si concluziile lui.

    Deci na, suntem unici.

  25. Asa. si sa mai zic una. Desi am citit si citesc, nu am vocabular si nu sunt sigura pe vocabularul pe care il am. Iar la gramatica am fost varza din totdeauna si acum e si mai rau.
    Ok, inteleg un text dar cand vorbesc tot inginera sunt si doar cuvintele de baza imi ies. Na. Noroc ca am privire inteligenta.

  26. oana harabagiu

    Când am învățat să citesc mi se părea cel mai groaznic lucru inventat de om. Căutam poveștile cele mai scurte, tot ce depășea două pagini era exclus, și cu cât mai mult dialog. Pe urmă am început să mă mai împrietenesc cu cartea și a devenit o pasiune. Nu mi-a plăcut lectura obligatorie, dar sunt cărți pe care nu le-aș fi descoperit altfel: Cronică de familie, Baltagul, Moromeții,etc. Nu ar fi putut mama să mă convingă cu nimic să le citesc 🙂

  27. Mie mi-a placut mereu sa citesc, si copil si acum. Dar ce e in programa scolara acum in ro e de speriat copiii de carti, brr, bine ca am emigrat si copilul meu nu va mai suferi traumele Puiului, Gandacelului, Hortensiei Papadat – Bengescu si Fratilor Jderi. Yuk.
    La 7 ani nici nu prea citesc literatura propriu-zis pe aici, acum au inceput, i-am mai citit eu, dar in rest is lasati si incurajati sa citeasca orice, chiar si etichete, numai sa citeasca. Si asa prind drag de citit de mici

    • Asta e problema. Programa e proasta si e proasta de multi ani.

    • maddy

      Cand eram copil am plans la greu citind Puiul… 🙁
      Apoi am dat`o pe Hans Christian Andersen care e la fel de trist si el si plangeam in draci. Avea o poveste cu bradul de Craciun care e aruncat la gunoi dupa sarbatori, m`a distrus si aia.

  28. Zita

    Ce tare sa recunosti ca nu citeai, la fel ca cei care recunosc ca nu se spala pe dinti si infrunta oprobiul public😊. Ca sa ma laud si eu aici, si eu am facut mate fizica dar am citit la greu si de placere, programa de bac am fluierat-o, am luat 10 la oral si aproape 10 la scris la romana si vorba bancului, la ce mi-a folosit. In tara in care locuiesc acum cand am vazut ca si baiatul de la pizza iti poate raspunde in 3 limbi, I felt like a retarder. Ne place sau nu, suntem o cultura de nisa, literatura universala ar trebui studiata in paralel la scoala ca sa nu mai zic de limbile straine, poate asa o sa ajungem din urma lumea civilizata.

    • Auleu, e la fel de grav? 🙄

      • Zita

        Nu cred ca e grav deloc😊 cunosc pe cineva, cu dantura fara probleme, care nu s-a spalat pe dinti in viata lui si cand a nimerit si el pe la dentist, dupa 30 de ani, a fost felicitat de acesta pt modul in care are grija de dintii lui. In ceea ce priveste cartile, am citit ceva de curand care cred ca e adevarat: cartile se scriu din carti. Spor la citit!

    • Jual

      Pe mine nu ma complexeaza faptul ca avem o cultura de nisa. Din contra, e un fel de mindrie. Toata lumea (aproape) a citit ceva de Jane Austen sau Dumas, e banal. Ma bucur insa ca am putut sa-i citesc pe Marin Preda sau Cella Serghi. E greu de inchipuit pt cineva care n-a inghitit “Ciresarii” cita incintare mi-a produs cartea asta, cite ore magice am petrecut in compania ei, cit am visat ani la rind sa am o adolescenta ca a lor (ca n-a fost e altceva!). Si clar, daca n-as fi fost românca, as fi pierdut ceva.
      Dar, Miruna, banuiesc ca blocajul pe care l-ai avut la anumite carti e din cauza ca vrei sa citesti tot-tot, nu poti trece peste o descriere oricit de plictisitoare. Cu alte cuvinte ai o constinciozitate ardeleneasca, daca te apuci de-o treaba tre’ s-o faci bine. Si decit sa treci peste pasajele barbante ca sa ajungi la partea palpitanta preferi sa abandonezi.

  29. Amalia

    vai Enigma Otiliei, Baltagul, Fratii Jderi greu greu nici nu vreau sa imi aduc aminte mai mult decat trebuie…

    in schimb si mie mi-a placut mult Ion cred ca l-am citit de vreo 3-4 ori si la BAC norocul peste mine la oral ION la scris ION :))) in schimb tin minte la oral groaza si oroare (dadeam in alt liceu decat al nostru pentru ca eram prea putini) si profesorii a tu esti de la celalalt liceu nu invatati nimic acolo in afara de engleza va credeti destepti si ma trazneste in plin avant cand faceam eu comparatii intre Glasul pamantului si Glasul iubirii, bine bine stiu ca sunt doua parti dar care sunt capitolele? pardon? da da zi-ne titlurile de la toate capitolele!!! evident ca nu le stiam pe toate am zis cateva si da normal nu va invata nimic la liceul vostru

    si totusi nu ne-ai zis care sunt astea 4 carti pe care le-ai citit pe nerasuflate ca poate ne dai idei sa adaugam la lista de lecturi suplimentare 🙂

  30. Cat adevar! Baltagul il citeam seara…era mai incitant.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 291 queries in 0.540 s