Mesaj de la doi medici rezidenți: Copiii noștri au nevoie de ajutor!

mesaj medici rezidenți ajutor copiii noștri miruna ioani

Am primit acest mesaj înainte de Crăciun, de la doi medici, colegi de-ai soțului meu. Pe dr. C.M. poate v-o amintiți de aici, când a lăsat un comentariu emoționant, care a mișcat sponosorul acelui concurs să suplimenteze premiul pus în joc (nu pentru ea, ci pentru o altcineva). Mesajul îl redau integral, exact așa cum l-a scris dr. N.M. Sunteți liberi să-l distribuiți, copiați, preluați, oricum credeți că puteți să ajutați.

Cine suntem noi?

N. și C.M. (Later edit: la cererea medicilor, am scos numele lor), doi medici rezidenți cu 3 copii- Anna 7 ani, Andrei 4 ani și Ștefan 11 luni. Acum 3 luni Andrei, fiul nostru a avut o durere de gleznă care nu mai trecea chiar după 3 săptămâni de imobilizare. Faimosul “Luați loc, vă rog” ne-a fost adresat chiar nouă, celor care eram obișnuiți să transmitem diagnostice sumbre. A fost diagnosticat cu Leucemie Acută Limfoblastica cu celule pre-B în Noiembrie 2017. Am îndurat internarea la spitalul Fundeni cu 5 copii și 5 părinți în același salon și momentan am terminat prima cură de chimioterapie cu ajutorul lui Dumnezeu. Dorim să aducem la cunoștință unele greutăți ale părinților cu copii loviți de cancer, nu din punctul de vedere al unui medic ci a unui pacient!

Ce dorim să facem noi?

1. Strângerea de fonduri pentru cazuri sociale în Spitalul Fundeni
Există, slavă Domnului, numeroase fundații care ajută copiii extraordinar de mult prin TIMPUL lor petrecut la locul de joacă și în saloane și aducerea de cadouri pentru copilași.
Însa, în calitate de Părinte, doresc să fac cunoscut cheltuielile lunare monetare pe care trebuie să le suporte PĂRINȚII: Suplimente/vitamine pentru copii, Pampers (chiar și cei mai mari încep să se scape noaptea de la cantitatea crescută de perfuzii), mâncare, transportul celuilalt părinte din provincie, jucării noi(copiii se plictisesc de aceleași jucării, fiind imobilizați la perfuzii cu săptămânile), haine noi (copiii deseori se îngrășa de la administrarea de Dexametazona și nu mai încap în pijamele), etc.
Dorim să strângem bani pentru cazuri deosebite: familii cu mulți copii, cu alți membri din familie bolnavi, cu venit foarte redus. Părinții știu mai bine pentru ce vor folosi aceste donații monetare!
Menționam că ajutorul social este de doar 1000 ron pentru cei din provincie internați în București și 2000 ron pentru cei care au buletin în bucurești. În realitate, cei din provincie au nevoie de mai mult ajutor, fiind nevoiți să facă naveta și neavând nici o facilitate de a fi “aproape de casă”. Stresul psihologic al părintelui este accentuat când “banii” devin o problemă. Acumulat cu lipsă de odihnă, condiitile grele din spital și complicațiile care apăr în timpul tratamentului toate aceste greutăți fac viață acestor familii greu de suportat.
Dacă doriți să sponsorizați o singură familie în decursul tratamentului oncologic (aproximativ 2 ani), va putem oferi mai multe detalii despre situația ei, evoluția bolii și fotografii pe parcursul tratamentului.

2 .Proiectul “Magic Food”

Inspirându-ne de proiectul “Magic Home”, am decis să mărim această lucrare. Mâncarea oferită de spital este de calitate inferioară. Din 30 de caserole pregătite pentru copii și/sau părinți, minim 20 rămân NEATINSE. Nu este părerea noastră personală ci a tuturor mamelor din secție! Părinții sunt nevoiți să aducă mâncare de acasă sau să cumpere zilnic de la restaurant!
Am avut ocazia să cunosc pe cineva cu o fermă de prepelițe în afară bucureștiului. Am donat 800 de ouă de prepeliță proaspete fierte de mine personal cu o zi înainte de externarea lui Andrei după terminarea primei cure și le-am adus la bucătăria secției într-o oală mare. În decursul următoarei ore, cât a durat împachetarea bagajelor am avut plăcută surpriză să constat golirea oalei!
În afară de faptul că oul de prepeliță este foarte hrănitor și sănătos atât pentru copii și pentru părinți, prețul acestuia este de doar 30 de bani! Cu mai puțin de 300 de RON poți hrăni o secție întreagă! Feedbackul mamelor a fost unul foarte favorabil. Prepelițele sunt crescute prin alimentație “bio”, ouăle sunt proaspete și pot fi ținute în frigider mai multe zile. În plus, sunt distractive pentru copii fiind așa micuțe 🙂
Cele mai multe cazuri de Leucemia se pot trata și în România! Vă rugăm să distribuiți acest mesaj la cât mai mulți pentru a-i ajuta pe acești luptători nu doar cu ocazia Sărbătorilor, ci pe întregul an!
Dorim că acest proiect să devină unul național pe viitor cu ajutorul dumneavoastră. Deocamdată, încercăm să facem tot ce putem în locul în care ne aflăm internați.

 

Sau puteți dona prin platforma gofoundme aici.

Dacă cineva dorește să se implice în orice alt fel sau adresa doctorului M., să-mi spună numaidecât.

Articolul anterior

Mulți fac copii ca să nu fie singuri la bătrânețe și, la bătrânețe, tot singuri ajung

Articolul următor

Femeie, taci și alăptează! Eventual, până la adânci bătrâneți

15 Comentarii

  1. Camelia

    Nu am reusit sa depun in acest cont:

    RO66BRDE426SV8945397

    Imi zice ca nu e valid contul…

  2. Mirela

    Sunt mama unui copil diagnosticat cu LAL in urma cu 3 ani si tratat la Institutil Clinic Fundeni. Le doresc putere, răbdare, credința sa depășească aceasta grea încercare. Intr-adevăr sunt multe lipsuri in spital, cheltuieli uriașe-greu de suportat pentru multi părinți, iar nevoile copilașilor sunt mari. Datorită asociațiilor, copilașii puteau primi Oncoxin, Viusid si alte suplimente necesare. In ultimile 2 luni de tratament (nov, dec. 2017) am cumparat cele 2 citostatice pe care trebuia sa le înghită, pt ca spitalul nu le mai asigura. Felicitări pentru acest demers!

  3. Andreia

    Dumnezeu sa-i ajute in aceasta grea incercare! Nu pot totusi sa nu ma gandesc cum se poate ca Ministerul Sanatatii sa aloce asa putini bani in aceste cazuri. E pur si simplu bataie de joc! Bine ca sunt bani pentru altele…

  4. Gabriela

    Deci, ei au un copil bolnav si se mai pot gândi cum să-i ajute pe părinții aflați în aceeași situație ca și ei? Oameni în adevăratul sens al cuvântului! Trebuie să-i ajutăm!

  5. Marius

    Pentru Iban cont lei mesajul de eroare este “IBAN-ul completat nu este corect”. L-am verificat de 3 ori, e ca cel din articol: RO 66BRDE426SV89453974260. I s-a mai intamplat cuiva?

  6. Marius

    E-n regula 😉
    Cu noul cont functioneaza! Multumesc!
    Sa fie de folos!

  7. Malina

    Sunt mama uni băiețel diagnosticat în 2016 cu LAL tip b. Și tratat în Institul Clinic Fundeni. Personalul de excelena cu suflet mare , va doresc multa putere sa treceți peste aceasta incercare , intr-adevar nevoile unui copil bolnav sunt foarte mari dar cu ajutorul fundatiilor și a oamenilor cu suflet mare am reușit sa trecem cu bine perioada internării.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 168 queries in 0.160 s