Nu faceți cadouri doar ca să bifați că le-ați făcut

fetiță crăciun miruna ioani

Decembrie nu e despre cadouri, nici măcar despre Crăciun. Știți, nu? Decembrie e despre magie. E despre bucurie și mister, despre a-i surprinde pe cei dragi, despre a-i cunoaște mai bine. Cu fiecare cadou pe care i-l facem cuiva, îl descoperim un pic mai bine. Căci ne gândim ce și cum i-ar plăcea, oare ce culoare a zis atunci că-n ruptul capului nu ar purta? M-am gândit intens vreo 3 minute la soțul meu, să îmi dau seama dacă ar purta puloverul acela galben, care mie mi se părea senzațional. Bine, dar lui, LUI cum i s-ar părea? L-am luat pe cel roșu, cred că bărbatu-meu nu e tocmai genul fan-semafor.

Cineva mi-a spus de curând că, la ei în familie, copiii și-au dat seama pe la 4 ani care-i treaba cu moșul și atunci s-a fâsâit magia. Mi s-a părut teribil și trist, l-aș fi luat în brațe pe copilașul ăla de 4 ani pentru care Moș Crăciun n-a mai venit niciodată, de fapt. Deși știu sigur că a găsit cadouri în fiecare an.

Eu aveam 21 de ani și încă-l așteptam pe moșul. Douăzecișiunu de ani. A fost cel mai frumos Crăciun din viața mea. M-am îmbrăcat cu ceva nou, întâmplător o rochie roșie și scurtă. Mi-am spălat părul și mi-am făcut toată familia să aștepte până am terminat și ultima unghie de lăcuit. S-a stins lumina în camera în care împodobisem bradul cu tata, pe ritm de Hrușcă (știu că râdeți, dar mie mi se pare fenomenal, îmi place mult Hrușcă și îl ascult neîncetat), în timp ce mama descânta ultimele fripturi din cuptor. Și s-a aprins după ce-a venit moșul. Da, la 21 de ani, ca la 22, la 15, ca la orice ani. Aveam pachete cu bilețele pe care scria mare numele fiecăruia, iar mie îmi revenea sarcina de a le citi și a le împărți celorlalți. Nu suntem o familie mare, dar cred că ne bucurăm pentru încă vreo cincizeci.

Și atunci, la 21 de ani, am primit o cutie mare, în care era o cutie mai mică. În care era una și mai mică și alta și mai mică și tot așa. Până am dat de una mică-mică, în care am găsit cheia unei mașini. A fost cel mai cel plâns de fericire din câte am plâns. Fiindcă mi-o dorisem enorm, dar înțelesesem că nu e nici cazul, nici momentul în familia noastră. Nu era ca și cum mi se părea ceva fără de care nu aș fi putut trăi, dar era ceea ce îmi doream cel mai mult pe lume. La 21 de ani, am primit. Da, știu, ce cadou fabulos, veți spune, normal că ai plâns. Așa este, însă sunt sigură că mai există copii care au primit de la părinții lor mașină, doar poveste ca a mea nu multe mai au. Tot apropo de magie.

În alt an, a fost cu un stilou pe care mi-l dorisem foarte mult. Cam cât de mult însemna ca zilnic, după școală, să fac un ocol semnificativ ca să mă duc să îl admir într-o vitrină. Ai mei au zis că e frumos, când l-au văzut, dar că e mult prea scump pentru un stilou. Dar nu v-am spus că are peniță de aur! Bine, oricum era prea scump cam pentru orice, cu tot aurul din vârf. Iar într-o zi, căci nu m-am lăsat de acest sport cu ocolul și admiratul în vitrină, nu l-am mai găsit. Vânzătoarea mi-a spus sec: Îmi pare rău, a venit un domn și l-am vândut. Serios?!, mi s-a părut atât de meschină! Ce alt om de pe pământ se mai dusese ZILNIC să admire un obiect într-o vitrină!? Nimeni nu îl merita mai mult decât mine pe acel stilou.

Și, ce să vezi, în anul ăla, de Crăciun, sunt sigură că eram în clasa a 6-a, Moșul mi-a adus o bijuterie. Tipul care cumpărase acel stilou, mi-am dat seama mai târziu, era tata, iar eu m-am apropiat serios de a fi fost cea mai fericită fetiță de pe pământ.

În alt an, când eram bine de tot trecută de anii copilăriei, sub brad am găsit un inel de logodnă. Tot împachetat într-o poveste, chiar dacă nu de un moș, ci de însuși un prinț. Îmi amintesc că, de Crăciunul ăla, am visat într-o noapte că urma să facem nuntă și mi-era frică să mă trezesc, nu carecumva să spulbăr acel vis. Iar fericirea aia, când m-am trezit de-adevărat și m-am ciupit și nu era vis, na, fericirea AIA E!

Magia nu se termină când ai aflat ceva-n plus, magia nu e despre câți ani ai. Magia e despre cum știi să stingi lumina, să împachetezi un cadou, să spui o poveste din suflet. Magia e atunci când îți pasă de cei din jurul tău.

 

Părinții mei atunci construiau amintiri pentru mine. Nu s-au oprit la 4 ani. Nici la 31 nu s-au oprit, vă garantez că în fiecare an găsesc sub brad ceva care mă surprinde. Fiți atenți la dorințele celor din jur. Iar atunci când nu știți pe ce să dați banii, găsiți ceva care să-i facă să râdă. Va fi mai memorabil decât cel mai scump nimic făcut cadou doar ca să bifați că l-ați făcut.

foto Shutterstock

Articolul anterior

Întrebări și răspunsuri despre periuța de dinți electrică – review Philips Sonicare FlexCare (p)

Articolul următor

Ne încărcăm cu ură unii pe alții. De ce?

60 Comentarii

  1. Gabriela F.

    Ești un om fericit. îmi e atât de drag sa te citesc și să te simt fericita! Îmi face bine☺

  2. Eu am aflat la 5 sau 6 ani, dar tata nu stia, asa ca am mai continuat sa ii scriu Mosului cativa ani 🙂 Poate asta are legatura cu placerea mea de a face daruri personalizate. Planific din timp ce cumpar pentru fiecare Craciun sau aniversare.

    • Apai Simo, esti un exemplu de luat. Eu planific in capul meu si, iata, inca astept curieri, inca astept o seara libera in care sa merg intr-un anumit loc sa iau un anumit ceva ce nu pot scrie pe blog, fiindca il citesc mai multi oameni si nu vreau sa stric surpriza

  3. Cristina maybe

    Ma bucur ca nu sunt singura. Nu imi anintesc sa imi fi dorit ce a foarte extra mult si sa gasesc sub brad. Dar am si eu o povestioara tare dulce. La mine, cand eram mica, benea Mosu’ si avea timp sa faca si bradu, al mei doar il puneau in suport si Mosul il impodobea si imi lasa cadou (d-aia la ceilalti vorbea cu parintii sa il ajute, stii? Pierdea mult timp la mine). E, intr-un an, din diferite motive saraca mama, a trebuit sa impodobeasca sinhura diiiitamai bradu (tin minte ca era mare mare, pana in tavan), dupa o zi de trebaluit prin casa, iti dai seama cat de mult avea ea chef sa mai stea la 12 noaptea sa impodobeasca un monstrulet de brad. Si cu toate astea a facut-o, si a venit langa mine in pat. La foarte putin timp, cred ca nici nu adormise, saraca, m-am trezit sa ma duc la baie, si bineinteles, am vazut bradul frumos “imbracat”, ceea ce insemna ca trevuse Mosul pe La Noi ; am uitat si de pipi, si de tata care dormea pe canapea si de tot, sub brad era o papusa Barbie. Prima mea papusa Barbie. Doamne, am scos-o din hartie, m-am uitat la ea si m-am dus la mama cu cutia si ii ziceam mami, mami uiteee uite ca a venit Mosu. Uite, hai sa vedem ve ti- a adus si tie. Stia ca la ea inca nu venise, ca al Ei Mos dormea doar, asa ca mi-a zis ca e tare obosita si se uita de dimineata si sa ma bag la Somn ca sigur Mosu nici nu a apucat sa iasa din casa, si e pitit prin casa, sa nu il vedem :)). Am pus cutia cu papusa mea inapoi sub brad, si m-am bagat inapoi in pat, cuminte, nu cumva sa se supere Mosu ca i-am stricat planurile :). Si o sa revin sa iti povestesc traditiile ce le-am avut pana anul asta, ca deh anul asta le schimbam, ca am un pui care stie de Mos Craciun si trebuie sa gaseasca cadourile sub bradut, aduse de mos, in noaptea de 24 spre 25 🙂

    • Ce frumos! Asta e magia ❤️ Multumim ca ai impartasit cu noi. Asteptam continuarea.

      • Cristina maybe

        Sa continuam. De cativa ani, cam… 10 cred, pe 24 seara, dupa ce e curat in casa si mancarea facuta, mama baga sarmalele in cuptor inca 20,30,de minute ca sa miroasa in casa. Dupa care, tata se apuca de cozonaci. Asta vorbim de 8,9 seara. Iti poti imagina ca acei cozonaci sunt gata la 2,3 dimineata. Dar stam toti, cuminti, in pijamale si povestim, si ciugulim ce prindem (nu facem cina festiva). Si la 12 noaptea incepem sa ne impartim care cum poate sa aduca cadourile sa le punem sub brad, si la 12:30 le deschidem. Fiecare le cauta pe ale lui. (mai mereu am fost multi. Mama, tata, al meu concubin, mama lui care tot a venit in vacanta, anul asta din pacate, nu, bunica mea…. Deci sa tot cauti cadouri). Si eu mereu raman penultima si tata ultimul, sa nu mai stam sa cautam intre toate :D. Anul asta vom fave tot la fel, dar cadourile vor fi deschise de dimineata. I-am zia mamei, pe 25 dim coboara la cafea, sa vada ce i-a adus mosul si la. Pranz urcam noi :). Dar micul trebuie sa creasca cu iluzia Mosului, si ca acesta vine noaptea, si… Asa… Tot tacamul :). Mai e putin… Deabea aatept

  4. Nicoleta

    Ce articol frumos. Esti o sursa de energie buna. Asa imi place si mie, sa gasesc cadoul surprinzator – in sensul bun. Nu întotdeauna e cel mai potrivit dar surpriza e surpriza 😊. Abia astept sa vad reactia copiilor si a soțului cand vor primi ce si-au dorit sau poate ce isi doreau dar nu stiau 😉
    Sarbatori cu bucurii si sănătate!

  5. Alina

    Nu mai țin minte când și cum am aflat că nu există Moșu’. Dar eu cu frate-mio, când eram mici, cotrobăiam prin toată casa, pentru a găsi cadourile, știam noi că Moșu’ a venit și le-a lăsat mai devreme și pe 24 seara doar vine și le pune sub brad. :))
    Le puneau ai noștri mereu în altă parte, iar noi mereu le găseam. Ne jucam un pic, apoi le puneam la loc. 😏😂
    Astăzi am scris prima scrisoare cu băiețelul meu (2 ani și 8 luni). A fost tare încântat și am scris cuvânt cu cuvânt ce mi-a spus el. 2 rânduri, care încep cu Te rog și se termină cu Mulțumesc și Te iubesc (pe moș, normal :)) ) ❤️
    Și ai mei, ca și ai tăi, s-au zbătut mereu să ne îndeplinească dorințele din scrisorile către Moșu’ și mereu era o seară magică, așa, cum știau ei să o facă, în felul lor, de oameni simpli. 🙂
    Mie mi se pare cea mai frumoasă sărbătoare… ❤️

  6. Luminita

    Ce frumos ai scris, Miruna! Totally agree with you. 😀👍

  7. Primul Craciun acasa l-am facut la 5 ani. Ai mei s-au chinuit sa il faca deosebit, ca in fiecare an dupa aceea. Mama Ana (bunica) mi-a facut cartofi prajiti (asta comandasem atunci) si tatal meu a iesit cateva minute din bucatarie, sa puna cadourile de la Mosu’. Ei credeau ca inca mai cred in asa ceva.

    Am iesit apoi din bucatarie si mi-au zis: ‘uite a venit Mos Craciun’.

    ‘Nu e niciun mos, stiu ca Mircea le-a pus sub brad’.

    Au ramas muti, dar asta nu a insemnat ca nu ma bucur. Chiar si fara Mos, tot au fost speciale Craciunurile noastre.

  8. Ana

    Miruna, Miruna cum ma convingi tu pe mine sa merg sa cumpar pt Matei cadoul acela scump pe care spune ca il vrea de cate ori il vede si pe care ezitam sa-l cumpar pentru ca ma gandeam ca nu se va juca mai mult de o ora cu el. Cred ca o sa fac totusi investitia intr-o noua amintire. Multumesc 😘!

  9. Miruna

    Ce frumos! Si eu tot la 21 de ani am primit unul dintre cele mai frumoase cadouri de Craciun Carnetul de conducere. Am dat examen de conducere prin octombrie si l-am luat, insa pe atunci foarte greu putea altcineva sa ridice carnetul in locul tau. Eu sunt din Tulcea si am facut facultatea la Iasi,asa ca trebuia sa mai fac un drum acasa pentru a-mi ridica carnetul de sofer. Mama a facut in asa fel incat Mos Craciun sa imi aduca Carnetul de sofer cadou ( a fost ultimul Craciun in care am fost o familie unita, pe urma ai mei au divortat). Anul asta Mos Craciun a venit odata cu Mos Nicolaie (mi-am dorit o rochita de pe un site si am primit-o in posta chiar in seara de Mos Nicolaie) m-am bucurat ca un copil. Baietii mei nu stiau de ce ma bucur asa mult se uitau cu niste ochi mari si intrebatori (ce o avea mama de topaie asa prin casa 😊). Bucuria de a primi si a face cadouri mie imi umple sufletul.

  10. Mihaela

    Nu stiu pe la cati ani am aflat ca nu mai exista Mos Craciun, dar imi amintesc cuvintele lui tata: ” daca nu mai crezi in Mos Craciun, atunci el nu mai vine”. Si uite ca am 30 de ani si inca mai cred in Mos Craciun.

  11. De ce să râdem că îți place Hrușcă și îi asculți colindele? înțelegeam dacă spuneai Fuego… Glumesc desigur, gusturile nu se discută și fiecare e liber să se bucure de magia Crăciunului cum vrea.
    Ai scris foarte frumos.

  12. Oana

    Si ai mei impodobeau bradul noaptea cat dormeam eu. Se chinuiau saracii sa faca totul in liniste, la noi era mic apartamentul si nedecomandat. Dimineata devreme cand abia terminau si ei treaba si era somnul mai dulce, ma trezeam eu si ma duceam in camera la ei sa topai pe langa brad. Si tata, somnoros tot, facea pe miratul ca “vai, a venit Mosu’ si noi n-am auzit nimic…wow, ce surpriza”. Si eu tremuram toata de emotii. Doamne, ce amintiri!

    Si mama asculta Hrusca de sarbatori, mai ales cand facea prajituri pentru Craciun si ziua mea (chiar pe 31 🙂 )

  13. Cristina

    Cadourile au fost luate de multa vreme, dar de doua zile copilul isi doreste cu disperare de la Mos Craciun o drona. Sa zicem ca dupa ce am citit articolul tau am plasat o comanda 😉

  14. Bunica cu bundita

    ❤️❤️❤️

  15. Bia

    Cred cu tărie că un cadou înseamnă înainte de toate dăruirea unui sentiment și mai apoi dăruirea a ceva palpabil. Am scris în urmă cu ceva vreme un articol elaborat pe aceasta temă, care mă preocupă și pe mine și cu permisiunea ta las link-ul aici (dacă ai considera că e oportun) http://bialog.ro/2011/12/cum-sa-daruiesti-un-sentiment-cele-mai-frumoase-cadouri/

    Sper să pot transmite fiului meu bucuria Crăciunului așa cum au reușit ai mei să mi-o transmită mie. Anul acesta e primul lui Crăciun, primul dintr-o serie pe care mi-o doresc cât mai luuuuungă și desigur magică 🙂

  16. Silvia R.

    Am cumparat ieri cadouri pentru bebe si sot. Jucarii pentru amandoi. Azi m-am razgandit, voiam sa returnez jucaria (destul de scumpa) cumparata sotului si sa ii cumpar un pulover. Dar m-ai convins. Pastrez jucaria. Eventual mai iau si un pulover 😊

    • Despre asta e vorba, mai!!! Acum, sper ca el sa citeasca alte bloguri. Sau ca alti soti de Silvia R. sa nu fie dezamagiti de Craciun crezand ca despre ei era vorba :))

  17. Alta Miruna

    Iubesc momentele de Craciun! Mor de dragul copiilor care cred in aceasta magie si imi este tare teama sa nu se spulbere prea curand.

  18. Alta Miruna

    Nici eu nu mai stiu cand mi-am dat seama ca ai mei sunt “Mosul”, dar imi amintesc clar socul pe care l-au avut cand au gasit sub brad ceva pentru ei de la Mos. Ceva facut cu manutele mele 🙂

  19. Stef

    M-ai emotionat atat de mult. Magia ramane in noi, orice ar fi 🙂

  20. Andreea-Carmen

    Băi frate cum poți să scrii!!! Să o faci îm continuare, eu oricum am senzația că de multe ori o faci pentru mine personal! ❤️

  21. Ce frumos! Copilaria ta a fost minunata si ma bucur pentru asta 🙂 Eu am stiut intotdeauna ca nu exista Mos Craciun. Rareori am primit cadouri, in general de la matusi. Tata nu voia nici brad sa ne faca, spunea ca sunt prostii si bani aruncati. Doar la bunici mai simteam ceva din magia Craciunului si de aceea iubesc atat de mult traditiile taranesti, simple. Poate din cauza ca imi era interzisa bucuria asta in copilarie, iubesc acum atat de mult Craciunul. Ma bucur ca un copil de luminite, brazi, cadouri. Mereu mi-a placut sa fac cadouri, sa vad oamenii ca se bucura cu adevarat de darurile de la mine.
    Iar copiii mei, mereu au stiut de Mos Craciun. Si acum, mari fiind, asteapta cu bucurie sa vada ce daruri primesc de la mine. Avem foarte multe poze facute de Craciun, tot felul de amintiri dragi, mai vesele sau mai duioase.
    Acum 20 de ani nu prea se gaseau jucarii. Colegii mei le cumparau copiilor manusi, pijamale, haine…de pus sub brad. Copiii mei ii scriau lui Mosu*, mai am si acum scrisorelele acelea 🙂 Stiam ce-si doresc foarte mult si cumparam jucariile cu multe luni inainte, atunci cand reuseam sa le gasim. Le tineam la mine in birou si uneori ne jucam noi cu ele 🙂 S-a intamplat sa facem imprumut la CAR pentru ceva ce isi doreau copiii. Da, recunosc, rareori le-am refuzat ceva copiilor mei, doar atunci cand efectiv nu puteam 🙁 Uneori, pana la Craciun se schimbau dorintele, asa ca sub brad gaseau mai multe cadouri. Si le spuneam copiilor ca Mosu* stia si de dorinta lor de asta vara 🙂 Atata ras si bucurie, atata emotie si asteptare!
    Copiii adormeau tarziu, pandeau sa vina Mosu*. Intrun an, baiatul nu dormea, noi tot asteptam sa adoarma. Impodobiseram bradul cu totii, cantand colinde, la fel ca-n fiecare an. Urmau cadourile. Am auzit baiatul iesind din camera lui, si a pus capcane pe hol, ca sa auda cand vine Mosul 🙂 Am ras cu lacrimi atunci 🙂 Capcanele erau jucarii tiuitoare puse sub covorul de pe hol, sa calce Mosul pe ele. Normal ca le-am vazut si le-am ocolit. Dar le-am facut poze 🙂 Si-acum radem de asta 🙂
    Mereu faceam cu copiii ornamente de brad din floricele, hartie creponata sau lucioasa, in fiecare an alte modele. Am cutii intregi cu operele de arta. 🙂
    Intrun an, toti au gasit cadouri sub brad, numai eu nu. Nimic. Baiatul se trezea mereu primul si il auzeam mereu chiuind de bucurie. El ne striga sa venim repede, ca a venit Mosul. Fetita se trezea ultima. In acel an, eu nu am primit nimic. Am plans toata ziua. Degeaba sotul meu, dupa ce s-a bucurat de cadourile lui, a vrut sa dreaga busuiocul, sa-mi cumpere tot felul de minuni. Nu e acelasi lucru. De atunci, niciodata nu a mai uitat. Nu conteaza banii, ci emotia aceea, bucuria ca Mos Craciun a venit si la tine.
    Da, la 50 de ani, eu inca mai cred in Mos Craciun. Pentru ca atunci cand crezi cu adevarat in ceva, exista! 🙂

  22. Steluta

    Fain articolul! Nici eu nu mai stiu cand mi am dat seama, insa cam de atunci nu prea mai este magia la noi in casa. Am mai incercat cu ai mei, insa ei nu cred in asta si cred ca vine din copilaria lor care n a fost una frumoasa, ei n au avut magia. Inca ma straduiesc sa aduc asta in casuta mea acus, nu iese mereu 🙁 nu inteleg de ce unii oameni nu mai cred! Dar eu voi pune cadouri sub bradut si pastrez magia in suflet!

    Povesti tare frumoase ai mai scris!

  23. Stii? Este prima oara cand plang le blogul tau. Prea frumos ai spus. Prea magie ai adus in sufletul meu.

  24. Jual

    Mie nu-mi place sa fiu surprinsa. Asa sint eu, prozaica. Imi place sa ma intrebe omu’/cumnata/cealalta cumnata/oricine altcineva ce-as dori. Ca pe bune ca ma simt frustrata daca mi se ofera o carte numai pentru ca-mi place sa citesc. Adica, da, ok, ma bucura foarte mult o carte si sint foarte multe pe care mi le doresc, dar sa o aleg eu, nu sa-si imagineze altii cam ce mi-ar place. Pt ca 100% o dau in bara.
    Si din categoria “cadouri necerute” a primit duminica trecuta barbatu-meu cadoul in avans de la sora-sa. O ditamai halca de sunca uscata, d’aia care se fixeaza cu suruburi pe un lemn si maninci din ea 6 luni. Bineinteles, hai sa serveasca pe toata lumea. In entuziasmul lui debordant si datorita cutitului extra-mega ascutit livrat impreuna cu jambonul a servit si o farimita de deget. Bref, 11 noaptea la urgente, plaga arteriala. Cusut a doua zi dimineata cu anestezie locala si 3 saptamini de concediu medical. Bonnes Fêtes!

    • Haideeee , măi, nu creeeeeeeed. Ai scris foarte funny, dar cred că nu îți mai trebuie jambon veci. Sper să treacă rapid cele 3 săptămâni pentru tine. Domnul se va vindeca just fine.

  25. Roxana

    Miruna,ca de obicei,ai ajuns la sufletul meu….
    Gina stie,noi il asteptam pe Mos Gerila…bunicul imi spunea insa povesti cu Mos Craciun,pe care nu aveam voie sa le spunem nimanui:(
    Si ai mei impodobeau bradul noaptea si in fiecare an se straduiau sa imi cumpere ceea ce imi facea placere. Mama facea tot felul de artificii sa gaseasca o papusa deosebita. Mie imi placeau foarte mult papusile . Imi aduc aminte ca si cand ar fi fost ieri cand am primit 2 papusi rusesti…Natasa si Irina (nu intamplator o cheama pe fii’mea Irina:)) Erau cele mai frumoase papusi pe care le vazusem in viata mea. Mama nu a putut sa imi dea numai una si pe cealalta sa o pastreze pentru alta ocazie..Apoi in alt an am primit o papusa cu hainute de schimb….la fel,bucurie nemarginita!!!
    Eu in schimb,am mari probleme,pentru ca fata mea nu isi doreste decat sa fim sanatosi,fericiti,iar Mosul sa ii faca o surpriza…am luat ceva la care chiar nu se asteapta,cu siguranta nici nu ii trece prin cap. Sunt curioasa sa vad cum va reactiona….si evident,am luat si ceva cu care stiu ca nu voi da gres:)…

  26. dia

    Noi ne-am făcut cadou o excursie:) Așa rămân amintirile:)

  27. sanda

    Wow, ce frumos!!!! Desi am 48 de ani, inca mai cred in magia Craciunului si in magia fiecarei zile, de fapt!

  28. Să vezi poveste.
    O spun de multe ori, iarna, când încep copiii să mustăcească vorbind despre Bătrânu’.
    Eram prin facultate (94 sau 95 cred). Aveam un PC, nu prea performant, dar îmi făceam treaba cu el. Voiam însă o placă de sunet. Astea costau destul de mult, bursa era mică, în sfârșit, băteam magazinele, așteptând în zadar un Black Friday care nu exista pe la noi pe vremea aceea (înainte de internet în România!).
    Una peste alta, mă cam resemnasem.
    Cu vreo săptămână înainte de Crăciun, mă sună un prieten cu care nu vorbeam prea des în București, dar cu care îmi petreceam verile la țară.
    Îmi zice că a făcut niște schimbări la PC-ul lui și că are ceva pentru mine, dacă-mi trebuie.
    Era o placă de sunet așa cum voiam eu să-mi cumpăr.
    De atunci, le spun tuturor că Moș Crăciun există.
    Și chiar există.

  29. Cati

    Eu nu imi amintesc sa fi primit vreodata un cadou pe care mi-l doream mult. Nici nu imi amintesc sa imi fi dorit ceva mult. Postarea ta ma infurie. Dar nu e vina ta, I’m happy other people are happy.

    • Alexandra

      Te înțeleg perfect. Si eu primesc doar cadouri neinspirate de la familie. Si in nici un caz nu se dau peste cap să îmi facă o surpriza cum scrie în articol despre părinții Mirunei. Mi-as fi dorit sa am asa parinti. Imi rămâne doar sa fiu eu așa pentru copiii mei.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 253 queries in 0.557 s