Cât el era la interviu în Amsterdam, eu alegeam gresia și parchetul pentru casa noastră din România

amsterdam romania miruna ioani

Povestea noastră începe cu ”au fost odată ca niciodată 2 tineri, care trăiau în armonie, înconjurați de familie și prieteni mulți”.

Asta se-ntâmpla acum 7 ani. Eram liniștiți. Cu perpective profesionale. Cu viață socială activă. Prospăt căsătoriți de câțiva ani. Cu planuri de a vedea în următorii ani măcar jumătate de Europa. Fără planuri de copii vreo 3 ani de acum încolo, dar cu un credit nou-nouț și un apartament de 4 camere, în proprietate. Ce aștepta să fie populat de 2 copii. Poziționat lângă o grădiniță și la în proximitatea a două parcuri mari și frumoase.

Deci, da, noi nu ne-am dorit niciodată să locuim în altă parte decât în România și, cu toate astea, am plecat. Într-un moment în care nu ne doream nicio schimbare în viața noastră, într-un impuls al momentului, pe repede, înainte, în plină amenajare a apartamentului mare pe care ni-l luaserăm, proaspăt căsătoriți de două luni!, totul a pornit de la “du-te și vezi ce vor oamenii ăia, dacă te-au sunat, așa e frumos, vezi ce-ți povestesc de job, așa ca experiență, că oricum nu vrem să plecăm.

Cât ești tu la interviu în Amsterdam, eu mă duc să aleg gresia și parchetul.”

Am plecat așadar câteva luni mai târziu, în Olanda. Am hotărât că ne-ar prinde bine o experiență profesională, dar, mai ales, personală într-o ”țară ca afară”.

Și pe cât nu ne-am dorit să plecăm, pe atât de bine ne-am simțit acolo. 1 lună, 50 CV-uri depuse și 2 liniuțe roz mai târziu, ne-am integrat în societatea olandeză. Și am constatat că viața, în general, e mai ușoară acolo. Mai organizată. Mai calmă. Mai boemă. Mai verde. Mai curată. Mai liniștită. Mai plictisitoare.

Mi-a fost atât de ușor să fiu însărcinață acolo, să nasc și să cresc copil mic. Sarcina, nașterea și monitorizarea copilului mic au fost, așadar singurele noastre interacțiuni cu sistemul de sănătate olandez, dar dacă m-ar întreba un peștișor de aur cu super puteri cum mi-aș dori să fie sistemul de nașteri la noi, l-aș pune să-l importe, cuvânt cu cuvânt, literă cu literă pe cel olandez.

Știți vorba aia: ”repede se obișnuiește omul cu binele”.

Exact așa și noi am constat atât de repede ce bine e ca autobuzele să vină la ora exacta, afișată pe panou. Ce minunat e să te bucuri de toată infrastructura asta impecabilă. Ce ușor de deplasezi cu ”burta la gură” și apoi cu bebeluș, fără mașină personală, bazându-te doar pe transportul în comun.

Nu mi-a plăcut că atunci când ne căutam casă, fiind în mașină eu cu agentul imobiliar, la un semafor, în timp ce mașina staționa, fiind roșu, mi se adresează întrebarea: ‘Do you have traffic lights in Romania?‘ iar două semafoare mai târziu îmi arăta un Porsche, povestindu-mi despre el, cum că este o mașina wow, că sigur n-am avut unde să văd. Când am refuzat un apartament, pentru că nu avea mașină de spălat vase, privirea lui părea că îmi spune: ‘hai că asta-i bună, până acum spălai rufele la râu și acum nu poți să trăiești fără mașină de spălat vase’.

Ne-au lipsit, suprinzător, Bucureștiul și cafelele în centrul vechi și reuniunile cu prietenii din serile de sâmbată.

Noi am plecat în Olanda, am locuit acolo, am făcut un copil acolo, am muncit acolo. Dar nu am luat în calcul o clipă să ne stabilim, definitiv, acolo, desi toți colegii, prietenii, vecinii din România gândeau la unison, respectiv: ”când veți vedea cum e în altă parte, nu o să vă mai doriți voi să reveniți în România.”

Și totuși, după 3 ani, în care noi ne-am integrat perfect ca mentalitate și stil de viață, am hotărât că ne dorim, clar, o țară ca afară, dar, că vrem să locuim în România. Ne-am căutat job în România, ne-am întors, cu Radu mic de 1 an și jumătate, ne-am bucurat de viața noastră în 3, apoi în 4.

Și am primit atât de des întrebarea ‘dar de ce v-ați mai întors?”

Ne-am întors, pentru că nu ne-am dorit cu adevărat să ne mutăm vreodată din România. Pentru că este mai confortabilă din punct de vedere psihologic ideea să ai aproape oameni pe care îi iubești și te iubesc cu adevărat, începând de la familie, până la prietenii apropiați, mai confortabilă, gândindu-ne, tocmai la copii, în ideea că, Doamne ferește, ni se va întampla nouă ceva.

Pentru că vreau că ei, copiii noștri, să crească alături de oameni pe care i-am ales noi, să ne fie aproape. Toate școlile, străzile, și civilizația de acolo nu atârnă mai greu.

Ne-am întors pentru că am știut că ne putem face viața frumoasă și aici. Pentru că, pe undeva, se pare că cred în vorba ”sângele apă nu se face” Ei sunt mai calmi, noi mai latini, ei sunt mai liniștiți, noi mai tumultuoși.

Dar, pentru că am fost plecați și ne-am întors, acum știu sigur: acasă este unde suntem noi împreună. Numai că, indiferent unde ne va purta viața asta,  România va rămâne ’aici’, în timp ce alte țări, vor fi ‘acolo’.

-Anca Arău

Pe Anca o găsiți pe blogul ei, ancaarau.ro


Cu acest al 10-lea articol, închei seria ”De ce m-am întors în România” pentru anul acesta. Vă mulțumesc tuturor celor care ați scris sau ați citit. Pentru mine a fost un proiect de suflet, prin care am vrut să arăt și cealaltă față a plecatului în străinătate. Sper să fi fost de folos…

Cât să știți că sunt câțiva oameni care s-au întors și că nu sunt toți nebuni 🙂

Cu drag,

Miruna

Celelalte articole din seria ”De ce m-am întors în România”:

Articolul anterior

Regele Mihai s-a dus cu tot ce ar fi putut țara asta să fie

Articolul următor

Am un copil serios, nu supărat

22 Comentarii

  1. Mihaela M

    Sunt de folos, mă fac să-mi doresc și mai mult să plecăm de aici :-).

    3+
    • Fix ce îmi doream :))

      0
      • Mihaela M

        Îmi cer iertare, Miruna. A fost decurajator comentariul meu. Îți voi explica și de ce… Avem suficient de multe rude în mediul rural, iar una dintre ele și-a rupt piciorul săptămână trecută, a căzut de pe o scară, apoi s-a prezentat la spital la urgență. A stat pe un scaun mai bine de 10 ore fără să-l întrebe cineva vreo ceva, asta pentru că nu reprezenta o urgență. Lucrurile s-au pus imediat în mișcare după ce am aflat de întreaga situație și am dat niște telefoane. Mă gândeam că mai sunt și alții, la fel sau poate chiar cu o situație materială mai precară… E foarte tristă lumea în care trăim!

        1+
  2. mihaela

    O serie foarte frumoasa de articole. Este bine de stiut ca oamenii de valoare aleg Romania. Nu de alta, dar avem mare nevoie de ei aici.

    2+
    • da, problema e că cei care pleacă sunt mult mai mulți. Eu abia am adunat 10 și mai știu vreo câțiva pe care vreau să îi conving să scrie.

      0
  3. Miruna, mulțumesc din suflet pentru seria asta, sunt niște articole care poate nu dau niște răspunsuri așa cum le-ai aștepta, dar te ajută să-ți mai pui întrebări, să mai sapi în interiorul tău. De câteva luni încolțește și-n mintea mea și-a jumătății dorința de a pleca și mă tot întreb oare cât și cum ne-ar lipsi din România. Cred că n-o să știm exact decât atunci când o să fim doar noi doi la mii de kilometri de ceilalți oameni dragi.
    Dar parcă merită încercat, cam ca în toate aspectele vieții. Parcă e mai bine să încerci, să ai ambele experiențe și să iei o decizie cât mai documentată și asumată, decât să te uiți mereu peste graniță și să zici ”oare cum ar fi fost dacă plecam?”.

    0
    • Absolut. Decizia asta nu o poate lua nimeni în locul tău, e ceva de care ai nevoie dacă începi să te întrebi. Ceea ce e bine pentru mine, poate fi diferit pentru tine și tot așa. Oricum, o experiență în străinătate – și nu mă refer la un concediu de 2 săptămâni- e ca o dezvoltare personală, e o experiență din care ieși mult mai bogat. Și nu mă refer la contul în bancă, deși se poate să fie valabil și acolo.

      0
  4. Nu cred ca as vrea sa ma mut din România, dar simt ca nu mi-ar displace sa călătoresc ceva mai mult. Cred ca ar fi super-treaba sa locuiesc câteva saptamâni in fiecare oraș care ma atrage, sa învăț lucruri noi, sa cunosc oameni de peste tot, sa-mi fac prieteni noi sau sa-mi găsesc prieteni vechi 😊✨

    2+
  5. Eliza

    Locuiesc in Olanda, Amsterdam de 1 an si jumatate. Exact gandul asta ca te obisnuiesti extrem de usor cu binele imi trece si mie prin cap aproape in fiecare zi de cand sunt aici. Eu sunt una din persoanele alea care nu mai vrea sa se intoarca. Familie in Romania am putina si nu toti cei care sunt acolo imi sunt apropiati, ba poate chiar din contra. Cei care imi sunt apropiati, locuiesc si ei prin alte tari. Pentru oamenii ca mine, strainatatea este cea mai buna solutie. Daca evti oameni dragi in tara, atunci tineti de ei. Daca nu, nu stiu ce sa zic sa faceti… Poate sa va faceti oameni dragi acolo unde sunteti. In tara schimbarea se petrece atat de greu (si in prezent in rau) incat mie imi piere speranta.

    3+
  6. Stii ce am observat eu? Ca toate povestile astea din serie cam seamana, oamenii se intorc cand au copii mici, pt ca, evident, se simt mai in siguranta in locurile unde au crescut si unde au familia aproape. Inca n-am citit povesti de oameni cu copii de varsta scolara, ca pe acolo e varsta la care bratele mamei si bula familiei si prietenilor se sparge. Cat sunt copiii mici, da, esti plin de elan revolutionar, dar cand ii dai la scoala… Ti se cam rupe sufletul pe-acolo…
    Si eu sunt in Olanda, copilul meu are copilarie adevarata, copiii prietenilor din ro se culca pe la 10 seara si stau atat de multe teme incat le raman maxim 1-2 ore de joaca pe zi. Si tabla inmultirii si din astea le stie si al meu, si are scoruri bune la testele cito

    8+
    • Cand ai copil mare, nu mai poti sa iti iei lumea in cap, ca o cam distrugi pe a lui… si noi am zis ca umblam pana intra Tudor la scoala. Apoi, mai putin. Si, da, cred ca e normal sa iti vrei niste bunici prezenti in viata copilului tau, nu e niciun pacat asta.

      0
      • Pai asta am zis, ca e normal si natural sa. Dar bula se sparge, cam cand intra copilul in sistemul de educatie

        1+
      • A, stai, ca realizez ca nu m-am exprimat clar. Oameni care s-au intors si au ramas si dupa ce le-au ajuns copiii la scoala, despre ei as vrea sa citesc. Pt ca pare ca lumea se intoarce in ro intr-un fel de concediu de crestere a copilului):)

        2+
  7. Iulia G

    Am citit cu drag toate cele 10 articole, cu mult interes in conditiile in care si noi suntem de 4 ani intorsi in Ro. Cu toate astea, cand citeam cu cat entuziasm privesc Ro cei reintorsi, nu puteam sa nu ma intreb in sinea mea: oare cat o sa le tina mirajul asta? La noi a tinut cam 2 ani, apoi a trecut. Noi suntem la polul opus, tocmai ne pregatim de relocare spre De din nou. Cu parere de rau totusi, as fi vrut sa avem posibilitatea sa traim decent in Ro. Apropo Miruna, ai de gand sa scrii si un set de 10 articole despre cei care au venit dar pleaca iar din Ro?? Te provoc, asta daca vrei sa vezi si fateta opusa a articolelor dinainte:) te citesc cu mare drag zilnic!

    2+
    • Inteleg perfect dezamagirea voastra si imi pare fff rau. Peste 1 an sau 2 sau 3 am putea fi noi in locul vostru.
      Eu scriu, dsr e foarte greu sa gasesc persoane in situatia asta…
      va doresc mult bine, sa gasiti echilibrul in Germania si sa fie acolo “acasa” pentru voi.

      1+
  8. Gabi Co

    Foarte interesanta seria de articole, eu emigranta fiind la randu-mi.
    Desi am schimbat 2 tari (vecine) in 7ani jumatate, am o pufarina incepand cu anul trecut, sunt singura din familia mea care locuieste in afara granitelor, abia imi astept parintii in vizita acum de sarbatori, nu ma vad intorcandu-ma acasa. E drept ca pentru tatal fetitei mele “acasa” este aici, unde locuim acum. Desi am vorbit la un moment dat cu el despre emigrare, o eventuala intoarcere in Romania, pentru mai mult decat vacante, nici nu a intrat in discutie.
    Mi se pare atat de personal motivul pentru care alegi sa pleci, sa ramai sau sa te reintorci incat nu se poate judeca in niciun fel din exterior.
    In schimb imi plac povestile, iti dau perspective noi si parca aripi sa visezi la si mai bine!
    La o serie cat mai lunga si, sper, diversificata!

    2+
    • Ma bucur mult, Gabi. Stiu pe cineva care a venit din SUA. Ea e romanca, el e american. Le merge bine, lui ii place mult aici. Sa vedem cat il tine.

      0
  9. Zalmoxes

    Si eu ma gandesc sa ma intorc, in schimb toti oamenii sunt atat de negativi.”de ce sa te intorci? ce sa faci aici? e mult mai bine acolo” incat chiar ma pun pe ganduri. Regreti ca te-ai intors?

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 187 queries in 0.579 s