Mai știți cum ne duceau la mare pentru aerosoli, când eram mici? Habar n-aveam ce-i ăla nebulizator, nici nu știam că există. Îți mai făcea mama o inhalație când erai bolnav-copt, de stăteai cocoșat deasupra unei oale cu apă fiartă, cu un prosop peste cap, până te lua amețeala sau te ardea și părul din nas. Deci vacanțele cu părinții la mare, că de la asta am pornit, când te trezeau cu noaptea-n cap, să mergi la aerosoli, vi le amintiți? Un pic după răsărit, de îți venea să ieși cu plapuma pe plajă, nu din cauză de modă, ci fiindcă făceai țurțuri de frig? Asta-i sănătate curată, îmi zicea mama, deși eu eram convinsă că sunt mari șanse să mor de la trezitul de dimineață și nu pricepeam cu ce am greșit de mă pedepsește în asemenea hal îngrozitor. Da, iubirea de somn nu e dobândită, cred că e înscrisă în ADN-ul meu din tată în fiu. Mă rog, fiică.
Vreau să vă arăt cum funcționează acest nebulizator cu compresor, de la Trussa. L-am primit ca să-i fac un review și o să mă străduiesc să fie cât mai clar, fiindcă am găsit puțină informație despre el pe internet. Întâi, câteva lucruri generale, apoi vă arăt într-un clip cum se montează și cum se folosește, după care urmează instrucțiuni de spălare și păstrare.
Cine poate folosi un nebulizator?
Oricine. Copii și adulți, răciți sau nerăciți, cei care au dificultăți de respirație, sinuzite, boală pulmonară obstructivă cronică, astm bronșic, alergii, bronșite, bronșiectazii, infectiilor pulmonare și respiratorii, traheite, bronșiolite, fibroză chistică (acei muci uscați și aderenți)
De ce e bun un nebulizator?
Fiindcă are avantajul că medicamentul de care omul are nevoie e administrt direct în căile bronșice, de unde se absoarbe mai repede și mai bine decât o pastilă pe care o înghițim. Se poate folosi și doar cu ser fiziologic.
Video-ul are subtitrare, ca să poată fi urmărit și fără sunet (deși merită să auziți nebulizatorul cum sună). Sper să fie de folos ca să vă faceți o idee.
Tips & tricks:
- Neapărat se folosește în loc curat, zero praf, fum de țigară sau vapori de mâncare.
- Întotdeauna ne spălăm pe mâini înainte.
- Pregătim soluția atunci, nu cu mult timp înainte.
- Preferabil cu ser fiziologic steril, dar se poate și cu apă distilată.
- ”Trage în piept”
- După fiecare inspirație, încearcă să îți respirația câteva secunde.
- Nu vorbi
- Dacă începi să tușești mai tare, oprește și întreabă medicul
- Bebelușii care nu țin masca pe față: puteți să o țineți aproape de nasul lor atunci când dorm sau, și mai bine, când sunt la sân.
Cum curățăm nebulizatorul:
Îl lăsăm să funcționeze 1 minut doar cu apă, ca să curățăm urmele de medicament
Demontăm, spălăm (poate fi folosit un pic de detergent de vase –fără burete- și clătit temeinic), uscăm foarte bine, depozităm într-o pungă, ferit de praf.
Înainte de fiecare utilizare, îl demontăm, spălăm cu apă călduță (și puțin detergent), clătim bine și uscăm.
Cum putem dezinfecta nebulizatorul:
După spălare, se scufundă 30 de minute într-o soluție făcută din o parte oțet alb și trei părți de apă distilată.
Atenție, accesoriile NU se pot pune în sterilizator, nu se fierb și nu se spală la mașina de spălat vase. Varianta recomandată este cea cu oțet.
Manualul de instrucțiuni pentru nebulizatorul Trussa poate fi descărcat de aici.
Văd că la ei pe site, are 87 de review-uri de 5 stele. Le puteți vedea aici.
Ce mi-a plăcut:
Cel mai mult și mai mult, faptul că nu trebuie ținut nebulizatorul în poziție verticală tot timpul. Sunt multe aparate la care nu poți face asta, inclusiv modelul pe care îl aveam noi. Nu vă spun ce acrobații fac atunci când bebelușul doarme sau e la sân, iar eu trebuie să îl țin și pe el și pe mască și pe nebulizator…drept! E imposibil dacă ai doar două mâini.
Mi se pare că face burniță multă, mai multă oricum decât ce folosisem eu până acum.
Compartimentul pentru accesorii, unde chiar încap toate pentru depozitare.
L-am montat și folosit imediat, a fost totul destul de intuitiv. La celălalt pe care îl aveam, ne-am prins urechile trei oameni până i-am dat de cap. Aici nu mi s-a părut deloc complicat.
Ce nu mi-a plăcut
Mi se pare totuși un pic zgomotos. E cam ca aspiratorul nostru de mână…
Mi-ar fi plăcut să aibă dimensiuni mai mici, ca să încapă ușor într-o valiză, de exemplu.
Oricum, un nebulizator face parte din trusa de must-have al oricărei proaspete mămici. Dacă ceva e sigur, atunci asta e că o să-l folosiți. Sper să fi fost de ajutor acest review, să fi găsit răspunsuri la ce întrebări pot apărea atunci când te interesezi de un nebulizator. Acest articol va fi probabil accesat mult timp după publicarea lui, iar dacă aveți vreo întrebare, eu văd comentariile și mă străduiesc să răspund.
mihaela
Imi cer scuze ca o spun, in sensul ca nu vreau sa creez polemici, dar nebulizatorul nu este un must have. Este mai degraba o moda. Acesta ar trebui sa fie folosit doar la inducatia specifica a doctorului. Multe medicamente nu trebuie administrate astfel. Mai mule detalii pe fb, Spitalul Virtual pentru Copii. Am cautat articolul in care domnul doctor explica in detaliu, dar nu l-am gasit. Este mai vechi si dl doctor publica mult. Dar este acolo. Asa ca mare grija.
Miruna
Sa stii ca pe noi ne-a ajutat un pic totusi. Iar cand eram mica… ce u as fi dat sa pot dormi mai mult in loc sa ma plimb cu pescarusii pe plaja!:P
Lasa ca ma uit si e dupa articol, merci.
Oricum spun in video ca medicamentul sa fie la recomandarea medicului. Desi noi i-am facut lui Tudor si fara medicament, doar cu ser fiziologic.
Clarra
Eu am astm bronsic si sinuzita, iar iarna e tare rau cand mi se infunda nasul si abia mai respir; din cauza astmului nu pot folosi o serie de medicamente si picaturi de nas. Folosesc aerosoli cu ser fiziologic sau Respisun si e tareeee bine… E priceless senzatia pe care o ai cand poti respira din nou.
Miruna
Imi pare rau ca treci prin asta, dar ma bucur ca ai gasit o solutie.
A
Asta a fost si primul meu gand, Mihaela. Nebulizatorul este o tampenie pur romaneasca.
https://m.facebook.com/notes/spitalul-virtual-pentru-copii/descoperind-america/405167686542605/?ref=content_filter
Miruna
Apreciez comentariul semnat asumat in mod anonim, deh, sunt obisnuita, apreciez si link-ul, fiindca am avut ocazia sa si citesc despre asta. Insa ceea ce vad eu ca scrie acolo este la adresa dexametazonei administrata incorect copiilor pentru “orice problema”. Mi se pare destul de evident ca nu faci nebulizare daca te doare mana. De asemenea, e o prostie sa administrezi orice fara indicatia medicului. Sunt multe prostii binemeritat mentionate acolo, nu stiu de ce te-ai opri la nebulizare. Faptul ca e gresit folosita de unii oameni nu o face pe ea gresita. Si cutitul poate fi folosit pentru a ucide oameni; cu toate astea, nu toti cei care folosesc un cutit sunt niste criminali.
Andreea
Subscriu si eu ca medic pediatru, nebulizatorul nu e un must have. Mucii trec cu ser in nas si eventual aspirat la nevoie. Pt celelalte afecțiuni se merge la medic. In uk părinților nu li se da voie sa aibă nebulizator in casa chiar daca odrasla lor e diagnosticata cu astm sever, si asta pt ca exista riscul de a intarzia adresarea la medic din timp! Daca într-adevăr copilul are nevoie de nebulizator atunci se merge la spital! Restul trec de la sine.
Eu am supraviețuit fără sa vad marea si aerosolii in copilărie. Am văzut Marea Neagră pt prima data anul acesta la 36 de ani. Nu stiu cat de trist este asta, părinții mei m-au dus doar la munte, poate erau si acolo aerosoli…
Miruna
Mulțumesc pentru intervenție, Andreea. Să știi că noi l-am folosit o singură dată nebulizatorul la Tudor în 21 luni, când a avut niște muci atât de groaznici că nu dormea, nu sugea, era înfundat până-până, a fost un coșmar. Dacă i-ar fi trecut și fără? Cu siguranță. Dar dacă pot scurta suferința copilului cumva, n-o să mă gândesc de 2 ori. Am folosit doar cu Respisun.
CristinaM
Momentan nu aveam, nu am avut nevoie si sper nici sa nu avem… dar, daca o sa fie cazul, si avem si recomandare medicala, o sa cumpar si o sa-l folosesc fara nici un regret.
Miruna
și noi l-am cumpărat doar când am avut nevoie. Adică, la primii muci. Nu a făcut parte din trusoul bebelușului, deși țin minte că atunci, când am avut nevoie, a cam alergat cineva pe la farmaciile din oraș, fiindcă aveam nevoie de un anumit model, cât mai silențios.
Ana
Si noi avem si pot spune ca a facut mai usor de suportat aspirarea secretiilor din nas. De exmplu, Matei plangea cand ii puneam ser in nas pentru ca apoi sa-l aspir. Daca facea intai aerosoli si apoi il aspiram era mult mai cooperant si de multe ori nu mai plangea. Si conta mult aspectul asta mai ales cand trebuia aspirat des. A si noi pe langa ser fiziologic puneam, uneori, in masca 2-3 picaturi de zeama de lamaie (recomandarea medicului). Daca sunt puse direct in nas, picaturile de lamaie provoaca usturime.
Miruna
pe asta cu zeama de lămâie nu o știam.
o femeie
eu am astm si alergii. Copila din dotare ma calca pe urme (2 bronsite astmatiforme cu weezing si nopti la Budimex).
Aparatul de aerosoli (avui marca Laica, cu ultrasunete, mut ca o lebada si multi functional ca il ducea fiica mea de fir prin casa cum duceam eu calul de plastic cu rotzi in copilarie) m-a salvat din multe problemutze cu risc de agravare. De ex. la 2 ani nu ii puteam pune nimic in nas, plangea si urla si se zbatea pana producea alti muci – multumesc nu am inima asta. Dar cu nasul uscat si infundat ajungea sa respire pe gura, sa i se usuce gatul, sa tuseasca, sa se trezeasca etc. Deci na, cum dadeam tot nasol era. Asa ca dupa ce adormea si coshul pieptului ii se lasa si vedeam dificultarea respiratorie la ea si imediat ii puneam aparatul (nu masca, doar firul in dreptul nasului) cu ser fiziologic, 5-10 minute, pana i se inmuia nasul. Pt cine are nevoie curent recomand bidonul de ser fiziologic perfuzie, e mai ieftin si mai putine desheuri, scoteam cu seringa si lasam acul infipt in dop si seringa turnam in aparat. (ser fiziologic e apa cu sare, fix aerosoli). La fel foloseam la mine, cu astm si alergii si nasul infundat permanent (am si cauterizat nasul, si orl chiar a zis ca e o solutie ok local).
Inainte sa am aparatul de aerosoli faceam aburi in baie (dadeam drumul la apa fierbinte) si puneam in cada o mana de sare (aveam o punga de sare de muraturi in baie) si ne petreceam ceva timp acolo eu cu copila, dar e operatie costisitoare si ca timp si ca bani.
Am avut si medicamente prescrise pe aerosoli (doctor!!, eu nici nurofen nu am servit fara vizita…). Fatza de cele orale medicamentele aplicate local au activare imediata si se taie circuitul esofac, stomac, intestine etc. unde pot afecta.
Am plecat din Bucuresti si viata ni s-a imbunatatit dramatic (de 6 ani nu am mai racit niciuna – beat our pediatrician now! )
Miruna
sunteți super tari! Și da, știu că funcționează:)
mă întrebam pe unde-ai dispărut.
o femeie
sa stii ca citesc 😀 – doar ca uneori nu se poate sa comentez. Vezi si tu orele cand iti comentez si intelegi de ce 😀 😀 😀 😀
maddy
haha trezitul devreme la mare si aerosolii. ma intrebam si eu care`i faza, aerosolii dispar pe la 10 dimineata sau cum? :))
nu stiu ce sa zic pro si contra despre nebulizator, si eu am unul si l`am folosit pe copii la indicatia doctorului, am inhalat si eu niste ACC cand am racit, rau n`a facut 🙂
Miruna
mai ales dacă nu folosești medicamente după ureche, cum face multă lume.
o femeie
Pentru ca e mai complicat de stat in plin soare la orele pranzului. Da’ cica exista niste plaje pustii la mare cu padurea pana pe malul apei, le gasesc eu 😀 😀 😀
Andreea
Corect, tratamentul nebulizat trebuie sa fie intocmai la recomandarea medicului pe de alta parte pentru un nas infundat, mama poate nebuliza ser fiziologic, copilului, fiind o procedura extrem de sigura care nu necesita neaparat o consultare in prealabil cu medicul.
Eu folosesc Omron, U100 pentru ca nu face galagie deloc, nebulizeaza in orice pozitie si il putem lua cu noi peste tot pentru ca daca nu ma insel, este cel mai mic nebulizator care exista,
Florin
De unde se achizitioneaza piese de schimb?. am pierdut conul care intra in nebulizator. Multumesc.
Miruna
Nu stiu, imi pare rau