11 greșeli în limba română, pe care n-ai voie să le faci nici beat

greșeli limba română faci beat miruna ioani

Vedeți, și ale noastre greșeli sunt de mai multe feluri. Avem neatenție, avem grabă, avem o mână pe copil sau una în oală (niciodată pe volan!), avem scuze. Poliția gramaticii te iartă, nu te bagă la închisoare pentru orice hahat. Dar avem și chiul de la școală, biliard în locul orei de română, impresii că nu contează cum scriem, dacă ne facem înțeleși. N-o să mă refer la virgule, astea sunt deja niște finețuri pentru cunoscători. Însă vă dau un pont ca de început: virgulele nu se pun după intuiție, nici după intonație. Exemplu: Cine știe să scrie corect departe ajunge. 😉 Sunt lucruri care spun ceva despre tine fără să vrei, cam la fel de grav ca atunci când nu te speli pe dinți și îți miroase respirația.

Câteva exemple gramaticale, de cele stomatologice vă scutesc:

1. vre-o

Variantă corectă e vreo întotdeauna, fără excepție. Vre-o, vre-un nu există niciodată. Am văzut de curând scris vreounul -mă dor ochii și acum.

2. noștrii/voștrii

Niciodată nu se scrie așa, nu există excepție pe pământ, nici măcar prea multe beri drept scuză nu există. Noștri și voștri și punct.

3. mie dor de tine

Varianta corectă e să cauți pe cineva care să nu se prindă. Că nu se scrie niciodată așa.

4. vroiam

Repetați după mine: Voiam să scriu corect și inventam cuvinte. De exemplu, verbul ”a vroi”.

5. Dac-ai știi

Varianta corectă e Dac-ai ști. (cu D mare, de la Direcția 5. Care l-a cântat și scris la fel de bine!) Condiționalul-optativ se formează din verbul auxiliar “a avea” și verbul a ști, la infinitiv, cu un i. Când aveți dubii despre infinitivul ăsta, înlocuiți cu un verb mai evident, de exemplu: dac-ai mânca.

6. poți fii

Varianta corectă: Pot / poţi / poate / putem / puteţi / pot fi. Întotdeauna un singur i, bată-l Dumnezo!

7. să fi, să nu fi

Varianta corectă e să fii și să nu fii, întotdeauna cu 2 i când e cu ”să” (conjunctiv prezent). Tu să fii deștept, tu să nu fii altfel. (Când e sub forma de ”să fi fost” e diferit, e un conjunctiv perfect. Să fi fost atenți la profa de română, acum nu ne mai făceam de minune.)

8. să aibe

Asta mi se pare țărănia întruchipată, deși eu am aflat rușinos de târziu că se spune corect ”să miroasă” și nu ”să miroase”. O fi treabă de pe la Sibiu, habar n-am, dar nu mi-am revenit din șoc vreo 3 zile. Deci varianta corectă: să aibă.

9. să deie

Acum c-am tastat asta, mă tem c-o să-mi cadă degetele de la loc.

10. nu fă, nu zi

Variante corecte: nu face, nu zice, fiindcă negația se formează cu infinitivul. Când aveți dubii, faceți proba: nu mânca, nu spăla, nu spune prostii.

 

10+1. s-o trec și pe aia cu copiii?

O trec, deși e culmea culmilor tristeților în lumea literelor, probabil. Căscați urechile.

Și nu, astea de mai sus nu sunt valabile doar pentru cei care lucrează în domeniul literar. Limba română nu e numai pentru poeți și ziariști, e și pentru medici, pentru pictori, pentru tineri și pentru bătrâni, pentru bogați și săraci, pentru toată lumea: în fața limbii române suntem la fel de jmecheri. Cu jm mare, vorba unui prieten blond. 🙂

sursa foto: Shutterstock

Articolul anterior

În Ardeal, Moș Nicolae vine mai devreme

Articolul următor

Poze de la petrecerea blogului de 10 ani

268 Comentarii

  1. OMG! Să deie? Serios? Pe mine cel mai recent m-au șocat următoarele perle scrise de un cadru didactic: ”umpic” și ”vă voi oferii”. 🙁

    • Alta Miruna

      “Umpic” este echivalentul lui “k sa” :))

      • Sa deie se poate sa fie si ceva regionalism… stie cineva ceva?

        • ECARULAN

          Strabunica mea folosea ‘sa deie Dumnezeu’, eu una l-am incadrat la arhaisme/regionalisme. Dar nu am realizat pana acum ca e atat de popular in zilele noastre’.

          • Nini

            Ca și “piaptăn”?!

          • Sandu

            Să nu uităm să “prioritizam”!

          • ALEX

            Miroase la olteni, sibienii se spala.

          • Constantin

            O mizerie de limba cu n reguli si exceptii, va credeti superiori daca ati invatat cum se utilizeaza cratima. Va
            irositi existenta cu lucruri fara valoare.

        • Raluca

          Bunicii mei care locuiesc langa Cluj il folosesc chiar des “Mere sa deie de mancare la gaini” 😂

          • iod

            La 3. e corect: o mie poate fi pretul dorului!

          • adriana

            daca e in aceeasi propozitie cu “mere” e ok.

          • Nicolae

            Bine ca pot mere bunicii ca doar nu or vini gainile in casa.

        • morbo

          E regionalism si e dragut. Ca si sa aibe. Atat timp cat stii ca e regionalism si nu-l folosesti in situatii in care lumea nu e in on the joke. In fine, poti sa-l folosesti si atunci, cand nu-ti pasa de ce cred respectivii. Totul e sa stii ca e vorba de alta varianta a limbii. Nu gresita, doar alta. Aici as baga si decat in loc de doar, pt colegii sudisti, dar cu aceleasi precizari. Pt ca daca esti oltean (mai de la tara) si vrei sa se vada, power to you, vorba aia.

          • DocV

            Regionalism fonetic.Daca esti “mai de la tara” indiferent de zona din care provii ti se va parea “dragut” !

          • Gabine

            Orice, dar nu „decât”. Și acum am coșmaruri cu … Mircea Geoană explicând la TV, că cineva avea decât un costum. Au trecut ani, după ani, după ani, de atunci și eu nu mai uit. Și ce părere bună avusesem despre Mircea Geoană!

          • Gabriel Duciu

            Asta, cu decât în loc de doar, este, de unde, de la mama lor citare, sau cum? Nu există situație în care să le poți folosi “din cauză de echivalență”!! “Doar” are loc DOAR în propozițiile cu enunț pozitiv și “decât” nu încape corect DECÂT în cele cu enunț negativ. Și, ca să ducem treaba până la capăt, îl mai amintesc și pe “numai”, care își are locul doar în enunțuri de tip “nu numai… ci și…”. Greșit (între noi fie vorba, destul de des întâlnit – poate prea!) este enunțul de tipul: nu… doar… ci și…
            Astea, însă, cum zicea împricinuita semnatară, sunt chestiuni de finețe; poate de prea finețe.
            Doar bine!

          • ghe

            rongleză?

          • ABC

            Să deie/beie/vreie/steie/ieie – regionalisme și moldovenești și ardelenești.
            Pentru Gabriel Duciu:
            Numai este sinonim perfect (sau aproape perfect) cu doar. Poți să zici atât “Am doar 5 lei” cât și “Am numai 5 lei”. La fel poți să zici atât “Nu doar asta” cât și “Nu numai asta”. Alte exemple: “Doar eu am știut” / “Numai eu am știut”, “Doar bine” / “Numai bine” (Aici sună mai bine “Numai bine”).

          • Aura

            “Decât” se folosește in negație .
            Ex: Nu am decât 3 lei
            “Doar” se folosește in afirmație .
            Ex: Am mers doar pana la magazin.

          • Kami

            Dar pe alea cu ” o spus”, sau ” o venit”, unde le incadrezi? Ca doar nu or veni tot de la ” sudisti”!

          • Madalina

            Nu are nicio treaba ‘deie’ cu ‘aibe’ și ‘decat’ în loc de ‘doar’
            Primul este folosit ca regionalism, restul sunt greșeli!

          • Adele

            Nu am inteles de ce considerati oltenii “mai de la tara.” Va reamintesc ca in oltenia se vorbeste corect d.p.d.v gramatical fata de restul regiunilor, inclusiv avand perfectul simplu pe care, multi dintre voi il considerati incorect.

        • Calin

          Eu il stiu de regionalism:
          https://www.youtube.com/watch?v=O_ZCT40ajMY

          Chiar daca in limba literara se scrie intr-un anumit fel, unele expresii/cuvinte “se vorbesc” in alt fel. 🙂

          • Meșterca Augustin

            Eu am auzit la TV și nu numai, folosindu-se destul de frecvent,de persoane cu pretenții – nu de bunicuțe de la țară – cuvântul ,,datorită” în loc de ,,din cauza”,pentru un lucru negativ. Ex: ,,Datorită lui Vasilescu mi-am pierdut slujba”. Alte greșeli mai grozave întâlnești pe rețelele de socializare,cum ar fi facebook,care sună cam așa:î-ți,ve-ți,ave-ți,s-ăl,frunușic-o, dute,carăte,am bătuto, lăsato etc,etc…

        • Steluta

          Din pacate, intalnim din ce in mai multi oameni care nu stiu sa scrie corect gramatical 😞 La jobul actual, unde fac recrutare, am stabilit ca le vom da tuturor candidatilor sa scrie un text in lb romana doar ca sa vedem daca stiu sa scrie. Este trist sa citesti ptr ca sunt si oameni care vin ptr posturi de Manageri, deci 30+ ani, si nu stiu sa scrie 🤦‍♀️ Ma dor ochii in fiecare zi. Nu mai zic de ceea ce se intampla pe mess si whatsapp unde oamenii au uitat sa scrie. Prescurteaza orice cuvant gresit si ajung sa nu mai stie sa scrie corect gramatical pana si oamenii care odinioara stiau. Este un trend tare pacatos. Propun sa dam share la articolul tau in fiecare an👍 Cheers!

          • Ana

            Pentru se prescurtează pt, nu are nevoie si de r

          • Gh. Babeț

            “Job” este probabil un cuvânt neaoș românesc…
            Nu mai stâlciți limba română!

          • Daniela

            Raspuns pentru Ana, ,,pentru” ca ,,pentru”, nu se prescurteaza, asa se spune in ortografia limbii Romane-abrevierile din limba Romana, nu de alta dar o ia de buna cineva si scrie ca tine ,,pt.” prescurtat si fara r! Multumesc!

          • Gabriela Nicolescu

            Cunoști vorbele acestea ? Daca tăceai filozof rămâneai! Tu vorbești de greșeli si prescurtări??? Pai tu ai dat cu bătul in balta !!! Unde ai învățat tu sa prescurtezi PENTRU ??? Se scrie PT , nu PTR !!! Stai jos , ai nota patru azi 😂😂😂

          • Nicu

            Vorbim aici de limba română.Nu crezi că avem variante românești pentru “job”,”trend”,”share”,Cheers”.Ce să mai zic de manageri scris cu “M”în mijlocul propoziției.Nu crezi că prin asta schilodești limba română?Ești un fel de ‘coana Chirița “made in england”.

          • Nicu

            Răspuns pentru Steluta. -Vorbim aici de limba română.Nu crezi că avem variante românești pentru “job”,”trend”,”share”,Cheers”.Ce să mai zic de manageri scris cu “M”în mijlocul propoziției.Nu crezi că prin asta schilodești limba română?Ești un fel de ‘coana Chirița “made in england”.

          • invictus

            Tu n-ai habar să scrii un text de câteva rânduri. Ce dictare să dai tu? Un singur exemplu îți ofer: ai scris “Prescurteaza orice cuvant gresit”. Cred că ai vrut să spui că “Prescurteaza greșit orice cuvant”. Are alt sens.

          • Gigi Dima

            Analfabetismul si o Limba in fapt extrem de grea, gramatical

            Limba Noastra are o mare problema: NU A FOST FOLOSITA IN TRECUT cum e folosita Astazi, avem regionalisme, arhaisme, etc., plus ca nu a importat corect cuvintele tehnice din alte limbi (germana, engleza, franceza, rusa, acestea in special) pentru care nu exista cuvant romanesc, ca efectiv iti este greu sa te descurci cu un document tehnic in limba romana in timp ce in engleza “plutestI”, pentru ca poti avea cuvantul in limba romana DAR NU si contextul. Exemplu: in matematica sunt folosite eigenvalues si eigenvectors noi folosim valori proprii si vectori proprii care sunt niste traduceri destul de inexacte nereflectand ceea ce inseamna in limba de provenienta ( valori de intrare ) si evident apar probleme si de utilizare. Iar in CHIMIE, EFECTIV AM PRELUAT NUMELE Elementelor aproape integral si multi alti termeni pentru ca nu exista nimic in limab romana din domeniul chimic. In Fizica am facut si prostii: am numit momentul ca impuls, etc., si sunt probleme de corelare evident. Mai exista si chestiunea cu analfabetismul autohton foarte raspandit crescut in special dupa 1990 din cauza ca Scoala Romaneasca s-a degradat catastrofal mai ales sub Abramburica care a facut praf totul (facultate fara bacalaureat, admitere fara examen, subiecte usoare sa avem “promovabilitate”, etc.) si avem imaginea realista a unei limbi facuta “varza” efectiv, atunci cand intri in adancimile ei. Turcismele le-am preluat bine, dar acestea nu sunt cuvinte tehnice deci nu au pus probleme. Strainii care invata romana spun ca e o limba frumoasa si dulce dar imposibil de inteles cu atatea Exceptii si Sute de reguli de folosire.

            Lumea cand se refera la Limba, de obicei se refera la Literatura, Poezie, Jurnalism OMITAND in fapt ceea ce e critic pentru Comunicare: Cuvintele Tehnice!! Engleza domina Pamantul pentru ca are reguli foarte putine, logice si simple!! Si foarte putine exceptii, la verbe in special avem cateva. Si de aceea a inlocuit Franceza, si tot din aceasta cauza Rusa si Germana (si germana este extrem de logica dar are multe reguli) nu vor domina . Si nici Chineza or Japoneza, (chiar daca Japoneza e foarte frumoasa ca limba), probleme cu alfabetul, 5000 de caractere chinezesti de baza pentru alfabetul chinezesc?? La fel cu Araba, alfabetul, s.a.m.d.

            Apropo: de ce Limbile Greaca, Latina si Germana au produs atatia Filozofi?? Pentru ca aceste limbi au un bagaj extraordinar de intelesuri si permit dezvoltarea Conceptelor Filozofice si Matematice. Si de aceea Greaca (in Antichitate) si Germana (Epoca Moderna si Contemporana) au dat cei mai mari MATEMATICIENI SI FILOZOFI din Istoria Universala. Pentru ca sunt limbi capabile de nivele de ABSTRACTIZARE, RIGOARE si PREZENTARE inexistente in toate celelalte limbi ale lumii…

            Revenind: Zilele trecute am citit un cuvant romanesc intr-un articol de ziar, stiam de unde provine, din engleza si stiu ce inseamna, e folosit de economisti DAR NU L-AM GASIT IN DEX!! Cum vine asta? Adica cum actualizam noi DEX-ul?? Sau ma rog, cine sa ocupa de el. Eu nu as critica foarte mult pe cei care scriu or vorbesc prost, chiar daca eu incerc sa fac tot posibilul sa nu mi se intample sa procedez in acest fel, pentru ca avem o limba care are atatea reguli si exceptii de efectiv ajungi sa te intrebi: “stai un pic, cum e de fapt corect?”. Am intrebat intre straini daca ei au dubii la scriere, francezi, englezi, germani si rusi si raspunsul lor a fost ca foarte rar li se intampla! Si atentie, au precizat toti cei pe care i-am intrebat ca nu au stralucit la gramatica in scoala sau facultate fiind!! Au fost “medium”.

            Pentru mine e clar, avem si destui analfabeti dar si limba e extrem de dificila, gramatical privind chestiunea. Cam atat.

        • Eduard

          Vroiam este admis ca variantă a verbului a vrea.
          Bravo pentru articol.

          • Stef

            Serios? De când și unde?
            Cred că te referi la “vream” , nicidecum la “vroiam”.
            Și da, ” vream” e corect, imperfectul verbului ” a vrea”.

          • Daniela

            Varianta verbului a vrea este “vream”

          • Gabriel Duciu

            Fals! Corect este “vream”. Cealaltă este o struțo-cămilă. 😁

          • Oana

            Verbul “a vrea” face parte din categoria verbelor neregulate ceea ce inseamna ca radacina lor suporta unele modificari la formarea unor teme verbale.
            In cazul acesta, la tema imperfectului, apare forma “vro-“, o forma de compromis intre doua verbe sinonime, “a vrea” si “a voi”: vro-iam, vro-iai etc.
            Asa am invatat in scoala si sunt sigura ca nu sunt singura care isi aminteste de aceasta forma de compromis.
            De aici poate numarul mare al celor care folosesc aceasta forma.
            Nu am prins manualele alternative, poate acolo s-a specificat noua regula.

          • Andreea

            Tot de la Sibiu : “să iese” în loc de “să iasă” (conjunctiv prezent) și “iasă” în loc de “iese” (indicativ prezent).

          • Mesterca Augustin

            Cadru didactic ?!? Cred că nici madam Anisie n-ar scrie în felul ăsta !? Adică cred , dar — știu eu ! — nu sunt sigur !🤔

          • Elena

            Niciodată nu se spune “vroiam”. Pentru verbul “a vrea” forma de imperfect este “vream”.

        • Andreea

          Eu sunt de la Iasi si pot confirma ca e regionalism specific pentru Moldova.

        • K-in 13

          Să deie sau să dăie un regionalism ardelenesc

        • Nick

          Moldovenism

        • Anca

          Da, din Ardeal

        • Iri

          Ai uitat una tare : ” se merita” 😂😂😂😂

        • Costello

          Varianta completă și greșită este :
          ” Să deie,să steie,să ieie”

        • Mi U

          Pluralul pentru casă nu este căși. La fel cum pentru masă nu este măși.

        • Eu

          Da, în MM

        • fd

          da mai degraba Ardeal

      • Sinalagmaticul

        Vezi ca ai facut o eroare la 5. Nu iti spun care, astept sa iti dai seama singur.

        • Diana

          Propozitia a doua, care nu-i chiar propozitie?Înainte de care, ar fi trebuit o virgulă, nu un punct.

      • Dana

        Și încă ceva extrem de supărător: trimet/ trimete/ trimete-ți. De câte ori auzim și ne “zgârie”….

      • Carpinisan

        Lăsaţi-vă de dat lecţii. Le-aţi cam încurcat…
        Dacă-i în bătaie de joc, nici atunci nu se acctptă.

    • Zita

      Chiar nu imi explic de unde a aparut “umpic”, il vad aproape zilnic pe fb…o sa fie in curand la categoria”succesuri”, il auzi atat de des ca ajungi sa te gandesti inainte sa il folosesti.

      • morbo

        De la oameni care n-au auzit bine prima data cuvantul si au crezut ca e un m acolo.

        • Madalina

          Sper ca glumești… Cum sa faci greșeli cu scuza ca nu ai auzit bine??
          Și nu e vorba doar de m, asa am putea sa o trecem la categoria exces, după regula m inainte de p/b, ci de faptul ca sunt doua cuvinte, nu unul!

      • Dupa o reclama idioata, eu nu mai stiu decat daca dau search pe Google daca ciupercii aleia de mucegai, la care is alergica, ii zice aspergillus sau aspergillius si
        n-aveam dileme inainte 😃

      • teo

        Eu mă amuz urându-le colegelor succesuri și spori 🙂 Ce-i drept, uneori câte un pacient se uită strâmb la mine, dar nu-i treaba mea, iar colegele știu cum vine treaba cu i-urile, ca să zic așa…

        • Adrian

          Eu merg – Ei merg ? Nasol !
          El mănâncă – Ei mănâncă ?
          Iar e nasol .

          Limba noastră i o “povară”
          În adâncuri cufundată !!!
          Un șirag de perle rare …

          O fi fost beat poetul ?
          Sau a scris o cu subînțeles ?
          Eu rămân totuși la concluzia că limba noastră i o povară . Au apărut 2 substantive : minută și programă . Eu vă sfătuiesc atunci când faceți supă de găină , să aveți o cuțită ascuțită când îi tăiați gâta .

      • ghe

        crecă :))

        • Alexia

          1.tu ști?
          2.vi acum? vii sau morții ?
          3.poți fi ? fii vecinei (copii)
          4.are copi căci copii ei sunt copiii lui…
          5.uni oameni… voi unii patul cu salteua
          6.scri bine!
          7.niște pisici. pisicii mele ….
          Nu există “i” adăugat la timpul de sau timpul de…..minciuni!!!

        • Madalina

          Da, asta e oribila….nu o inteleg sub nicio forma… Dar totusi îmi e atât de greu sa corectez cele 2-3 persoane apropiate care o folosesc

      • Claudia

        Cel mai probabil “umpic” a apărut printr-o denaturare a regulii care impune folosirea lui m înainte de p și b: a umbla, nu a unbla, a umple, nu a unple. Însă aici e vorba despre 2 cuvinte separate (un pic) care au fost alipite în mod greșit. În orice caz, sună îngrozitor și, din păcate, e folosit din ce în ce mai frecvent 🙁

        • Ioana

          Sunt din zona Moldovei, vorbesc cu accent, dar scriu corect. De ce bucurestenii folosesc “sa trimeta” si in loc de “de pe” folosesc “dupa” scris chiar asa. Exemplu: Cireasa dupa tort. De ce?

          • constanta

            Nu mai generalizati va rog! Sunt din Bucuresti si nu am folosit niciodata formele pe care le-ati mentionat. Cel mai probabil, persoanele cu care d-stra ati interactionat si care au folosit aceste formule, nu au prea multa scoala sau au trecut prin ea ca gasca prin apa.

          • Dana V.

            Regionalism din Basarabia :
            Du te la el sa ti deie de pomană. Acolo oamenii vorbesc încă o limbă mai veche

      • Mpt

        Pentru Constantin,
        Pleacă din țară , învață alta limba ,nu te tine nimeni cu forța! Mă tem că dacă nu cunoști limba română , nu vei putea învăța o alta limbă!

    • Sabina

      Vaaaai !

      • Marlene

        Raspuns pentru constanta: persoanele …, virgula, nu au prea multa scoala? Tu vorbesti serios?

    • Nicoleta

      De regionalisme ai auzit? Ai pe acolo niscaiva pronunțări din popor și nu ar strica să vă învățați cu ele pentru că au farmecul lor. Ați ucis regionalismele cu furia voastră inutilă pentru lucruri pe care nu le puteți înțelege pentru că ați crescut semi academic și îi vreți pe toți plați. Mai citiți, mai citiți…
      Toate țarile își apreciază vorba din popor și dialectele, mai puțin România care a devenit o țară rară, cu extrem de multe diplome inutile.

    • Diana

      Cea mai cea pe care am auzit-o, apropos de “Sa deie”, a fost “dadeti-va-ti jos de acolo”… #bluescreen

      • Madalina

        Ai auzit-o sau ai vazut-o? Dacă a folosit atâtea cratime, poate mai are o șansă 😁

    • Mesterca Augustin

      Cadru didactic ?!? Cred că nici madam Anisie n-ar scrie în felul ăsta !? Adică cred , dar — știu eu ! — nu sunt sigur !🤔

    • Mesterca Augustin

      Cadru didactic ?!? Cred că nici madam Anisie n-ar scrie în felul ăsta !? Adică cred , dar — știu eu ! — nu sunt sigur !🤔

      0

    • Superiorul

      A 4-a e doar o greseala personala de-a ta, ca o socotesti ca fiind o greseala, ea fiind corecta logic si gramatical.
      Logica (daca ai avea-o) te contrazice: “vroiam” vine de la verbul la infinitiv “a vrea” (si nicidecum “a vroi”, cum ai scris tu, in mod stupid!), iar “voiam” vine de la infinitivul vb. “a voi”.
      Si deci, “vroiam” e diferit de “voiam”, dar ambele forme sunt corecte, originand din verbe diferite ca forma, dar sinonime ca inteles.
      Mai citeste, inainte sa te crezi “i telectual”, ca altfel, vei ramane tot un semidoct parvenit, asa cum esti in prezent!

      • Super-Superiorul

        “…greseala personala de-a ta”…corect este “de-ale tale”, in cazul Genitiv si Dativ, prepozitia “de” inlocuieste pe “dintre”. Ai folosit “O greseala”, Superiorule, deci sunt mai multe si te referi la una DINTRE ele. Daca era vorba despre o singura greseala, trebuia articulat, “Greseala ta”. Sau sustii ca exprimarea “O greseala personala dintre a ta” e corecta?

      • andrei

        De la infinitivul “a vrea” avem imperfectul “vream”. “A vroi” nu este atestat nicaieri. Mai citeste tu inainte sa te apuci sa-i critici pe altii: https://dexonline.ro/definitie/vrea/paradigma

  2. Elena

    Foarte tare articolul. Clar mai sunt oameni care gresesc. Eu cunosc pe cineva, mai destept asa fata de mine, daca zici ceva gresit d.p.d.v gramatical imediat te corecteaza; devenise stresant si deranjant la un moment dat . Nu mai zic ca in mediul in care am lucrat majoritatea faceau greseli gramaticale mai tot timpul. Dar ce sa-i faci, asta-i Romania noastra!

    • Ei, una e sa le observi, alta e sa te dai destept. Ca mine in acest articol 🙄

    • eugen

      Gramatica invatata de mine in ani 60 -70 a fost definitorie , aveam concursuri in clasa pe tema gramaticala , dirigintele meu , profesor de limba romana ( 4-8 ) Dl. Emil Dumbravescu . ne-a implementat dorinta de a ne exprima corect si a nu gresi din punct de vedere gramatical . Putini din clasa faceau greseli gramaticale ,eream chiar performanti . Acum dupa atatia ani au aparut si modificari in gramatica , dar ce se intampla mai des ,sunt greseli de redactare , ca multi vor sa spuna multe in timp scurt si nu se mai corecteaza . Am gresit si eu din viteza , m-a deranjat ca persoana m-a corectat ( corect ) dar de baza a luat doar greseala gramaticala dar nu mesajul care erea foarte clar .Cred ca trebuie sa fim mai toleranti cand vedem greseli gramaticale si sa fim axati pe continut si pe mesaj

      • Alina

        Sper sa nu va deranjeze si asta
        “Eream” =ERAM

        • Gabine

          Și nu e singura greșeală! Parcă ar traduce din altă limbă!Gramatica a fost … definitorie! Concursuri pe tema gramaticală! Profesorul ne-a implementat (sclifoseală!) etc. Domnule Emil Dumbrăvescu, cum le-ați dat notă de trecere? Și de ce nu i-ați învățat ce înseamnă rușinea, modestia, bunul simț?

      • Gabine

        În nici un caz! Să nu fim toleranți cu românii care maltratează limba română!

      • Ruxi

        Pana la urma,domnule Eugen ,scriem corect gramatical sau nu ?
        Vi se pare corecta forma ,,eream” si ,,erea ” a verbului ,, a fi ” ?

      • Mariana

        Ani 60-70 sau anii? Eream sau eram?

    • Nicolae

      Ce Dumnezeu are România cu greșelile noastre gramaticale? Poate ati vrut să spuneți „ăștia sunt românii” (și, totuși, nu toți!). Nu ignorați greșelile de gândire. Sunt mai grave…

  3. Gabriela

    Pentru punctul 7 profesoara de limba română ne-a învățat o poezie:”tu să vii și să scrii tot ce știi se scrie cu doi de i!”.

    PS Acum, se va lega cineva de faptul că am scris “doi de i” 😉

    • Gabriela

      Na! Că am reușit să pun o virgulă în plus!

      • Hahha, faina poezioara, nu o stiam!

      • Alina

        Citind că cineva a spus despre”umpic” că probabil cineva la un moment dat l-a auzit greșit și a presupus că acolo ar exista un “m”, mi-am amintit de etimologia lui”mulțumesc”, care la origini era o urare de “la mulți ani,” -a mulțiani-

  4. Andreea-Carmen Radu

    Mai e și aia cu merită sau “se merită” 🙂

  5. mihaela

    Si eu incerc sa folosesc limba literara. Pe mine ma zgarie auditiv verbul impersonal “a trebui”, mai ales cand este folosit la conjunctiv- sa trebuieasca, am tot intalnit. Ma enerveaza si nefolosirea lui “pe care”. Dar faza cu virgula nu am inteles-o. In exemplul dat, nu trebuie virgula pusa, nu este subordonata in fata regentei?

    • In care exemplu? Nu se pune virgula acolo, fiindca e propozitie subiectiva, cred ca asa ii zice, adica tine loc de subiect. Si nu se pune virula intre S si P.

  6. Cricket

    La virgule ma cam incurc, recunosc. Treaba cu “copii” ma enerveaza la culme, cu lipsa articolului buclucas. Mai sunt si suitele din cauza/ datorita si decat/ doar pe care multa lume le incurca. Ah si insasi/ insusi si amandurora in loc de amandorura.

  7. Nr. 5 eu nu l-am stiut 🙁

    • Nu stiai de Directia 5?! 😜

      • Nuuuu stiaaam! Imi simt constiinta incarcata pentru ca eu cam judec oamenii in functie de cum scriu gramatical, asa ca tot ce pot sa sper este ca n-am scris niciodata ‘dac-ai stii’ sau altele de acelasi fel. :)))

        Eu am avut un tip cu care faceam sport si care-mi scria mesaje pe whatsapp in ziua antrenamentului in care imi spunea ce muschi “v-om” lucra in sedinta din acea zi :)))))

  8. Ana

    Recent am gasit anuntul acesta intr-un lift:
    “datorita unor probleme de sanatate nu voi mai fi administratorul blocului”.
    Folosirea “datorita” cand este de fapt “din cauza” ma zgarie pe creier. Intalnesc foarte des genul asta de exprimare!

  9. Amy

    Dar eu am văzut și “î-ți” scris exact așa, cu cratimă. 😀

    • Oooo, si a-ti, de la ati vazut. Daaaa. Cum de am uitat sa trec pe lista?!? Astea sunt chestii pe care le-am tot vazut de la o vreme prin articolele pe care le-am citit, inclusiv la alti bloggeri. Adaug lucruri la acest articol de mult timp, dar pe asta nu stiu cum de am uitat-o.

      • Marinela

        Despărțirile dor! Adica, pe noi ne dor ochii când vedem despărțirile acestea. A-ți, m-ie, v-om, etc…

    • Alta Miruna

      “Frumoas-o”:))

  10. Să aibe :)))) o folosesc atât de mulți că va fi acceptată de Academie în curând, fac pariu.

    • Nu cred, mai. Faci misto?

      • Valeriu

        Nu face nici un misto. De exemplu acum 50 de ani corect era ghiata sau mucigai dar acum nu prea mai sunt. Limba este un organism viu si in timp sufera adaptari si modificari in functie de utilizarea generala si de ce le trece prin cap celor de la academie. Culmea este ca aceste expresii “incorecte” trecute la arhaisme si regionalisme sunt mai apropiate de limba latina sau italiana decat formele “corecte”.

    • Evelina G.

      “Sa aibe” mai e cum mai e deși forma e , evident, greșita. Însă eu m-am certat o vara întreaga cu unu pe fb care susținea ca forma corecta e..”sa AIVE”😮. Ca dacă verbul e “a avea” cu v , de ce nu s-ar zice sa aiVe..hai, poftim de mai ziceți ceva!😂

      • E logic, mai, ce zicea baiatul.

      • Sabina

        ;)))))))))))

      • Augustin

        Nu era mai corect dacă te certai cu unul (cineva,o persoană),nu cu ,,unu”(numeral)? Întreb și eu ca cifra unu…arab, adică un unu întrebător, curios!?😀

        • Ana

          Uite inca ceva de adaugat pe lista. Corect este doar “corect” si atat. Nu este nici “mai corect” nici “mai putin corect”

          • Super-Superiorul

            Oho, inca ceva de pus pe lista! In cazul folosirii conjunctiilor coordonatoare perechi (“nici” in cazul de fata), virgula este obligatorie. Corect este…Nu este “nici mai corect”, nici “mai putin corect”.

  11. maddy

    la punctul 8 am ras “Asta mi se pare țărănia întruchipată”. ai dreptate :))
    sunt dezamagita cand cand constat ca oameni normali din viata reala nu stiu sa scrie corect (pe facebook). nu ii pot corecta ca e nepoliticos dar ii privesc altfel. :-\ intr`un final le dau unfriend si o las moarta.

    • Amy

      Mi se pare că e dovadă de aroganță dacă ajungi să dai unfriend pentru asta. Ok, e nașpa să nu scrii corect, sunt de acord, dar eu cred că nu putem să judecăm oamenii după un astfel de criteriu.

      • Ei, am vazut scapari si pe la case mai mari, oameni cu diplome si carti scrise, care au dat-o de gard.

      • maddy

        asa o fi, dar nu vreau sa le vad postarile agramate in feed.

      • morbo

        De ce nu? Poate nu vrei sa fii prieten pe fb cu cineva care nu stie sa scrie corect. E un motiv la fel de bun ca oricare altul.

      • Augustin

        Mie mi se pare o lipsă de respect față de limba română când folosești cuvinte din alte limbi străine (preponderent engleză că,deh, așa e “cool”!?),când,de fapt,ai corespondent pentru acel cuvințel și în dulcea noastră limbă românească. Întreb și eu: chiar nu se poate fără englezisme; chiar așa de săracă e limba română că nu putem găsi un înlocuitor pentru ,,unfriend”,spre exemplu?!? Nu pare și chestia asta ca un fel de aroganță,vizavi de propria noastră limbă?!?🤔

        • Ella Ylenia

          …limba noastra-i o comoara,
          englezismele-o omoara…

        • Spataru

          Nu ati gasit cuvintel in loc de ‘vizavi’ ? Care , á propos, e o formula nefericita pentru orice vorbitor de dulce si corecta limba romana si oarecum cunoscator de ortografie franceza. De acum, ma desprietenesc, ca despre unfriend nu poate fi vorba , no way !

      • Ramona

        Sa nu ignoram pluralul “nivele” in loc de “niveluri”. Ma calca pe nervi la fel de tare ca “decat”, care, in combinatie cu “nivele”, da ceva de genul: “casa are decat doua nivele”… genial!

    • Ștefan Surdu

      Am prieteni care se semnează cu degetul, nu îmi este rușine cu ei.

  12. Super.
    Mie-mim place maxim ,,ca si,, bagat peste tot. Nu conteaza ca merge ca nuca-n perete, bagam ,,ca si,, chipurile ca sa se evite o cacofonie. Prefer o cacofonie cinstita in loc de maretul si omniprezentul ,,ca si,,. Culmea e ca personajele care folosesc des, se dau mari cunoscatori de gramatica limbii romane 🙂

  13. Andreea Constantin

    “ca”/”decat”
    Eu sunt mai bun ca tine – gresit.
    “Decat” se foloseste in comparatie si “ca” in egalitate.

  14. Iuliana

    Ce e cel mai trist pentru mine, e ca ajung eu sa nu mai stiu sa scriu corect. Citesc foarte des grupurile de mamici si la cate greseli sunt, deja ma incurc si eu singura, ca de fapt multe chestii le stiam asa din obisnuita si acum stau sa le gasesc logica sa nu gresesc :)))

    • Cunosc si acest aspect. Nu vrei sa stii de cate ori am cautat pe google chestii pe care alte dati le stiam si la betie. Doar ca sa fiu sigura.

      • Andra

        Si eu si nu inteleg ce mi se intampla.Cred ca scriu prea putin in romana pentru ca in engleza (scriam zeci de emailuri la job) nu am astfel de scapari desi e limba straina.

    • morbo

      Diferenta dintre mame si mamici e ca primele stiu sa scrie si nu se tem de vaccinuri 🙂 pe bune, cuvantul mamici e deja compromis total. Cand spui mamici, deja te gandesti la ACEL tip de mame.

      • maddy

        ioai, da 🙂 la inceputuri am fost inclusa intr`un grup “mamici si burtici” si am rezistat 2 zile. era genul de grup care te prostea in loc sa te lumineze.

    • Achim Diana

      Perfect de acord cu tine (apropo de folosirea cuvintelor “de” și acord” legate, rezultând “sintagma” “deacord”). Îmi pare tare rău că odată cu greșelile frecvente pe care le intalnesc simt ca ma “tampesc” și eu… Pe de alta parte, nu judec numai în funcție de greșeli, tocmai pentru ca toți suntem oameni și greșim sau nu excelam în toate domeniile. Sunt anumite calități umane care pentru mine primează și trec cu vederea, nu că nu mi-ar păsa dar nu le putem aveam pe toate.

      • ABC

        Majoritatea pronunțăm legat “deacord” și atunci se scrie “de-acord”, la fel ca “de-aia”, “de-asta”, “de-aici” și multe altele. Așa se pronunță normal și natural. Liniuța aia are rolul de unire/sudare a pronunției. Nu sună bine deloc să scrii și să zici “de acord” separat, pare prea forțat. (Am vorbit la general)
        De-acord cu mine?

  15. Alina

    La nr. 4, oamenii combină 2 verbe și le iese un cămilo-struț. “A vrea” este “vream”, nu “vroiam”. Iar “a voi” este “voiam”. 😅 Grammar nazi. :))

  16. Luna

    Dar de “dupa” in loc de “de pe”, nu spuneti nimic? “Am luat dupa olx un covor”…
    “De cat timp e copilul”…cum e? Aaa, cati ani are adica…
    Si “am decat doua bluze” (doar)..

    • Dupa ala e tipic la olteni, sau? Profa mea de romana il folosea.

    • ABC

      În cazul ăla nu se scrie “după” ci “du pă”. Uitați mai multe variante:
      Varianta literară: “de pe”.
      Variante din diferite regiuni (regionalisme): “dă pă”, “di pi”, “du pă”, “du pe” și-or mai fi și altele.
      Deci se vede clar că se scrie “du pă”, atunci când înseamnă “de pe”. Deci nu-i o greșeală, există și alte variante regionale, la fel de corecte. Toate-s corecte, numa’ că nu-s literare.
      Hai că le scriu una sub alta ca să se vadă mai bine asemănarea:
      De pe
      Dă pă
      Di pi
      Du pă
      Du pe
      Etc.

  17. Paula Mihaela Oancea

    Cat vom fi si vom trai, “nostri”, “vostri” cu un “i”…ca sa o citez de d-na invatatoare, desi nu stiu daca e citatul ei personal. Si nici acum dupa un sfert de secol nu l-am uitat

  18. Raluca Comsa

    Pun pariu ca n-ai auzit varianta “sa aive”. :))) Apoi “sa ieie, sa beie, sa steie”. Si ma enerveaza ceva la culme: “o fi facută”, ” o fi vopsită”, “o fi mancată”, etc in loc de o fi facut, o fi vopsit, o fi mancat. Varianta asta cu ă la urma se foloseste mult in zona de unde se trag parintii sotului meu. Mooooorrrrr cand aud.

    • Elena

      Ce zona? 🙂

      • Evelina G.

        Pai de exemplu la mine la țara se vorbea așa! Județul Călărași la 60 km de Bucuresti! Si se mai zicea si cevasilea in loc de ceva, si aicisha si acolosha in loc de aici si acolo! Auzeam des in conversații :” Pai o fi făcută ea cevashilea acolosha”:))) Doamne!!

  19. Elena

    Pe mine ma deranjeaza deoparte/ de-o parte si demult/ de mult. Parca din ce in ce mai multa lume nu mai stie sa le scrie corect in functie de context.

    • Si intruna sau intr-una. Pe asta am gasit-o si eu scrisa gresit intr-un articol mai vechi. Ma intreb daca nu o fi observat-o cineva😩

  20. Oana

    😂😂😂, aia cu noștri e cea mai tare. E cu doi “i” că sunt mulți😜😜😜

  21. IULIA

    Eu devin confuza la ‘odata’ si ‘o data’. In scoala am invatat ca se scrie separat in expresiile ‘o data ce’, ‘o data cu’. Intre timp am vazut scris si legat si separat. Cum e corect?

  22. Alta Miruna

    “Frumoas-o”:))

  23. Cristina

    Să deie, să ieie, să beie… ( aici leșin mereu)
    Dar de asta ce zici? : mai mi-aduci o bere?
    🙈🐕💨

  24. Adrian

    Aia cu “miroase” e din Ardeal. Bunica punea întotdeauna “miroase” la cârnați. 🙂

  25. Bianca

    Dar despre “sa ști” nu scrii? Așa de des l-am întâlnit ..

  26. Diana Z

    Areți și apropiu…să nu uităm nici de ele.😁

    • Areeeeeți!!!! 😱😱😱

      • Ce este „areți”?
        Din trecutul viitorului meu soț sibian citare: „speriu”, „întârziu”. Prezentul sună corect acum, noroc cu munteanca din mine 😀
        În plus, tot de la Sibiu: „să ploaie”. Bonus, la Sibiu și la Timișoara, sunt probleme mari cu conjugarea lui „a ieși”, exemplu „totul iasă bine”, arrrrrrgggghhhhhh”

        • morbo

          sunt regionalisme! la fel ca ora doi, nu ora doua. stim ca romana oficiala e cu ploua, iese, sperie etc., dar asta tine de identitatea noastra si nu e corect sa vina cineva sa ne schimbe felul de a vorbi. vorbim si cu vint in loc de venit si cu mere in loc de merge. si cu o in loc de a. si cu piert in loc de pierdut. punct.

        • Augustin

          Nu prea se leagă…!?

        • Augustin

          Cred că e vorba de ,, arăți”, pronunțat de țața Leana care vinde ,,roși” în piață!?😀

  27. Gabriela F

    Mă eu nu știu când am prostit….că vorba aia îs fosta olimpică la romana…dar cred că mi se trage din perioada messenger…că fac niste greșeli…a fost o perioada când am fost neatentă…și acum nu îmi mai iese mereu corect… Rusine mie!!!

  28. Dya

    Să aibe, să miroase și altele ca ele, nu sunt originare din zona Sibiului. Eu sunt din Sibiu și cei născuți aici nu le folosesc. În schimb, persoanele pe care le-am auzit vorbind așa sunt din Vâlcea și lucrează în Sibiu. De aici vine reputația Sibiului, pentru că e plin de oameni din Vâlcea.

  29. Ahhh, “frumoas-o”, dar bine le zici tu acolo! 😀

  30. Deiu

    Daca iti doresti sa te distrezi putin iti recomand piesa taxi – ca si 🙂 auditie placuta 😉

  31. Ionescu Diana

    Nu cred ca lista inceputa de tine are sfarsit
    De fapt si nu defapt
    De asemenea si nu deasemenea
    Si ce ma roade personal de ceva vreme: verbul a impacta nu exista in limba romana. Doar substantivul impact.

    • morbo

      exista. pt ca lumea il foloseste si stie la ce se refera. la un moment dat nici verbul a se referi nu exista in limba romana, ca exemplu. nici cuvantul exemplu. dex-ul e dictionar explicativ. adica explica ce gaseste in vorbirea uzuala, nu stabileste. daca un cuvant folosit si inteles nu e in dex, inseamna ca deocamdata dex-ul nu tine pasul cu prezentul.

    • ba nu, domnule !

      Bonjur, madam, mersi !

  32. Irina

    Cred ca la 10. “nu fă”, “nu zi” simt durerea, imperativul in loc de infinitiv. Dar sunt inradacinate atat de adanc in limba vorbita… sau poate o fi mai mult prin Moldova/Iasi valabil? :-/

    • E moldovenesc imperativul asta, si eu il folosesc cand vorbesc

    • ABC

      Nu numai în Moldova ci și în Transilvania, poate și-n alte regiuni. Sună mai bine “nu zi”, “nu fă”, “nu du”. Înainte de 1953 chiar astea erau formele corecte. Poate-s corecte și acum, ca regionalisme.
      Și eu le folosesc așa, chiar dacă regula zice că se zice “nu zice”, “nu face”, “nu duce”. Deci pot să zic că nici eu (nici măcar în limba literară) nu respect regula asta, deși o știu. 😂

  33. Gabriela H

    Păianjen sau păianjăn? L-am auzit azi pe soț cu a doua varianta și era sa leșin. :)) Din aceeași categorie: rasol sau răsol?

  34. Alexandra

    Dar nimeni, chiar nimeni, nu a auzit versiunea “beea” in loc de “bea”?. Ex: “Copilul meu beea foarte mult lapte pe timpul noptii.” Wtf ??!

    • O, ba da. Doar nu am vazut-o scrisa.

    • ABC

      Păi la imperfect se pronunță (sau ar trebui) “beea” sau “beia”. Ca să se facă diferența între imperfect și prezent. La fel și la verbul “a vrea”, “vreea” sau “vreia”.
      Deci ar fi așa: (le conjug la imperfect și prezent, scriind și pronunția, deci o să se vadă diferența de pronunție, chiar dacă nu se vede și în scriere).
      Prezent:
      Eu beau/vreau
      Tu bei/vrei
      El/Ea bea/vrea
      Noi bem/vrem
      Voi beți/vreți
      Ei/Ele beau/vor
      Imperfect:
      P = pronunție
      Eu beam/vream (p: beiam/vreiam)
      Tu beai/vreai (p: beiai/vreiai)
      El/Ea bea/vrea (p: beia/vreia)
      Noi beam/vream (p: beiam/vreiam)
      Voi beați/vreați (p: beiați/vreiați)
      Ei/Ele beau/vreau (p: beiau/vreiau)
      O soluție mai bună ar fi să se folosească perfectul compus: “eu am băut/vrut”, “tu ai băut/vrut”, etc. Așa n-o să mai apară confuzii între prezent și trecut, mai ales în scris.
      Acum să zic ceva despre “a vrea”, “a voi” și “a dori”.
      1. Dacă folosești “a voi” la prezent, folosește-l și la imperfect/perfect compus/orice altceva: “eu voiesc”, “eu voiam”, “eu am voit”, etc.
      2. Dacă folosești “a vrea” la prezent, folosește-l și la imperfect/perfect compus/orice altceva: “eu vreau”, “eu vream”, “eu am vrut”, etc. La fel cum am zis mai sus.
      3. Tot așa pentru “a dori”.
      Mi se pare o prostie să combini două verbe, adică un verb la un timp și alt verb la alt timp. Dacă pe “a vrea” îl înlocuiești, la imperfect, cu “a voi”, atunci pe “a bea” cu ce-l mai înlocuiești?
      Repet, cea mai bună soluție ar fi perfectul compus, atât pentru “a vrea” cât și pentru “a bea”. Pentru că dacă folosești imperfectul, apare confuzia între el și prezent, mai ales în scriere, că pronunția poate să fie diferențiată, așa cum am scris mai sus. Așa nu s-ar mai folosi nici combinația dintre “a vrea” și “a voi”: “a vroi”.

  35. Iuli

    Aia cu să fi – se exemplifică ușor diferența, pentru că e mai bine să fi futut decât să fii futut.

  36. mihaela

    Eu stiam ca imerativul negativ pentru verbul “a fi” se scrie cu un singur “i”; asa am invatat in scoala. Si asa am mai gasit si pe alte site-uri care semnaleaza greseli gramaticale:

    http://www.gandul.info/magazin/testul-zilei-cum-se-scrie-corect-nu-fi-suparat-sau-nu-fii-suparat-si-de-ce-11891478

    • Augustin

      Se scrie cu doi de ,,i” când spui ,, să nu fii”,iar când nu folosești ,, să” ,se scrie cu un ,,i”(adică,nu fi).

  37. Greselile sunt des intalnite in scriere si se pot corecta. Insa „sa deie” se vorbeste in zone specifice. Asa s-a vorbit de cand Adam-Babadam si s-a transmis din tata in fiu. Nu putem corecta o ditai zona unde si profesorii din scoli vorbesc asa. Dar pot fi educati sa scrie in limba Romana. Vorba-i..altceva. 🙂

    • Trofin Daniel

      Aţi uitat cea mai nocivă şi mai contagioasă de a cărei răspândire se fac vinovaţi cei din media TV şi radio (crainici şi prezentatori prin Talk show-ri):
      “O zi bună vă doresc!” în loc de “Vă doresc o zi bună!” Până şi personajul jucat de Puiu Călinescu în seria BD ştia mai bine: “Dragi telespectatori, programul nostru s-a încheiat; vă dorim noapte bună!”
      Ah, era să uit că mai sunt două genialisme de-astea:
      “Care” în loc de formularea corectă “în/pe/sub/de/la care” şi altele asemenea lor.
      Evitarea cacofoniilor prin veşnicul “Ca şi” (Ca şi cazul acesta, fugeau ca şi caii, ca şi cascador şamd) chiar şi când nu trebuie (Eu, ca şi doctor inginer honoris pauza…)
      Păi bine, fraţilor şi surorilor! Stoarce-ţi-vă niţeluş creieraşul din dotare, fiindcă, în mod paradoxal, asta nu doare şi veţi avea satisfacţia de a descoperi PRECUM Columb sau ASEMENEA LUI Magellan alte şi alte formulări corecte.

  38. Mada

    Pe mine ma zgaria pe creier ora doi din Sibiu.

    • Luke

      Serios?! Da’ “dăcât”, “gen” și alte monstruozități pe unde te zgârie?
      Ora nr. 1, nr. 2, nr. 3, nr. 4…etc.
      Ora una, două (după unii doo), treia, patra… Acu’ te mai zgârie ceva?!

  39. Laurentiu

    Cat de tare! Este chiar amuzant sa citesti un articol in care
    sunt comise, chiar de catre autor, cateva greseli gramaticale de neiertat, pornind de la virgula din titlu si pana la gafele de la pct.5 (paranteze dupa punct, punct pus in loc de virgula). Banuiesc ca unele blonde raman… tot blonde! :))

  40. Dan

    Intraţi voi pe YouTube, Cat Music Live chat, şi trageţi cu ochiu’ la ce scriu piticii zilelor noastre. R.I.P, gramatica limbii romane.

  41. Augustin

    Eu cred că în această frază ,, Varianta corectă e Dac-ai ști. (cu D mare, de la Direcția 5. Care l-a cântat și scris la fel de bine!)”, enunțată de autor (autoare) sau strecurat și alte greșeli!? Spre exemplu,eu consider că și după ,,5″ era mai potrivit să pună virgulă decât punct, pentru că astfel se observă o întrerupere forțată a frazei!?🤔

  42. M0sh0o

    Eu nu mai vreau nimik. De azi încolo, io unu’ o să voi. Eu o să voiesc, tu o să voiești, el/ea o să voiască. Noi toți o să voim, voi o să voiți, ei/ele or să voiască cu toții într-o fericire…Că nimeni n-o să mai vrea nimic. Noaptea minții..Declinați please verbul ” a vrea”…. Si verbul ” a voi”.. Si ce vuiet se aude…și ce vreamăt….și-alea-alea…

  43. Alina

    Citind că cineva a spus despre”umpic” că probabil cineva la un moment dat l-a auzit greșit și a presupus că acolo ar exista un “m”, mi-am amintit de etimologia lui”mulțumesc”, care la origini era o urare de “la mulți ani,” -a mulțiani-

    • Liviu B

      Intamplator am gasit acest articol, cautand cu tovarasul gugle ceva sa-i arat altcuiva o greseala.
      Am ras citind multe dintre comentarii… dar furasem startul ca eram deja binedispus de tonul articolului.
      In fine, sa contribui si eu nitel la “cultura”… si sa zic despre “inampoi”… moldovenesc, mama si sora-mea…
      Iar subsemnatul are “pacatul” lui “infing”… mi-este tare greu sa mi-l corectez… cred ca si noi mai facem greseli… eu cu siguranta. Desi am pretentia ca-s destul de… completati voi. Aaa, si ma bucura cand imi zice o tipa “ma bucur ca stii sa scrii”… motiv suficient sa ii raspund la mesaj, nu credeti? 😁

  44. Diana

    Controversa apare, insa, la indicativ, timpul imperfect.
    Ultima editie a DOOM (Dictionarul ortografic, ortoepic si morfologic al limbii romane, 2005) indica drept corecte formele verbului a vrea/a voi : eu vream (se accepta si eu voiam), tu voiai (rar, vreai), el vrea (identic cu prezentul, dar si el voia), noi vream/voiam, voi vreati/voiati, ei vreau/voiau. Vroiam este un « hibrid », neacceptat de normele limbii literare, rezultat din contaminarea formelor verbului a vrea cu cele ale verbului a voi. In pofida faptului ca este o varianta incorecta, prin raportare la normele limbii romane, diverse statistici facute pe baza articolelor de presa, unele semnate chiar de personalitati culturale respectabile, releva faptul ca cea mai utilizata varianta este cea neliterara (vroiam/vroiai/vroia/vroiati/vroiau), urmata de cea acceptata (voiam/voiai etc.), rar fiind folosita forma recomandata de DOOM (vream/vreati/ vrea etc.).

  45. Sache Valentin

    Articolul este bun. Insa, trebuie sa remarc lipsa virgulelor dupa : “Insa (,) va dau un pont : virgulele nu se pun ….” si dupa ” Deci (,) varianta corecta : sa aiba” Imi cer scuze, dar telefonul meu nu scrie cu diacritice.

  46. Alexandra

    Să FII, să nu FI

  47. Ioana Michaela

    Cum ramane cu litera î (â )? Ca vad de atatea ori â la inceput de cuvnt si mi se face greata de fiecare data…

  48. victor

    vroiam să aibe de unde să deie

    Toate trei sunt cât se poate de valabile în vorba uzuală pe ici pe colo prin parțile țării.
    Limba evolueaza cum vor oamenii în ciuda centralismului lingvistic conservator care ar vrea s-o țină în secolul XIX zona Argeș-Dâmbovița.

    Chiar așa … cine folosește forma vream sa ridice 2 degete

  49. Dana

    Bunii, prescurtare de la bunica? Foarte frecvent intalnit pe FB

  50. Iuliana

    Ce ne facem cu “sa-mi dau cu parerea” ?

  51. Viorica

    Să-mi aduc aportul…

  52. Nick

    Eu cred că ‘nu fă’ e corect deoarece este un imperativ sau un ordin. Forma negativă se formează din imperativ. Deci, aici, se confundă prezentul cu imperativul. Sînt corecte ambele forme în raport de text.

  53. Nick

    Se confundă cu plăcere și ignoranță ‘a vrea’ cu ‘a voi’

  54. Nick

    ….Se mai folosește și forma (incorectă, desigur) ‘să aivă’.

  55. Romeo

    Doamne, ce analize gramaticale pe text făceam în clasele gimnaziale. Ce-mi mai (puteau) place(a)(u). Iar acum, după treizeci și ceva de ani, nu mai știu diferența între gerunziu și supin. Am rămas doar cu o exprimare corectă, atât verbală cât și scrisă. Sunt mândru de profesoarele mele de limba română, mândru de abnegația lor. Dumnezeu să le odihnească. Acum, citesc pe site-urile social media și mă crucesc. Chiar așa să fi decăzut societatea, să nu ne mai știm exprima, să nu mai știm scrie corect în limba maternă?

  56. Reinerth Elena-Mihaela

    Deeeeci…e jmecher cu j de la jlapi? 😀

  57. Andreea

    Legat de “sa deie” noi am patit la Cluj sa ne spuna un chelner “daca nu are sa deie o sa vina sa ieie” (era vorba despre rest) 😂

    • Roller

      Daca e regionalism de la Cluj e bine, că e reteta veche săsească, restul trebuie să se corecteze urgent.

  58. Lia Ene

    “Umpic” este rezultatul aplicării creative (biunivoce!) a regulii care spune că în limba română se citește cum se scrie (și, deci, se scrie cum se citește!). Una dintre regulile fonetice este că noi,românii, pronunțăm M înainte de B și P. De aceea, de exemplu, numele propriu IstaNBul avea în românește varianta StaMBul.

  59. Cosmin

    Aia cu “nu fă” e corect… ceva de genul “Nu fă Marie, așa se face !” 😀

  60. Silvia

    Nu am vazut la poeti, dar la ziaristi (articole si TV) am sesizat multe greseli. Iar pasareasca din zilele noastre… s-a nascut din lenea traducatorilor si dorinta de a epata a vorbitorilor semidocti… zic si eu.
    Oricum, ma bucur ca mai sunt luptatori care iubesc si respecta limba romana si, de ce nu, si pe ei insisi.

  61. Eu

    Să fii !!!!!!!!!!!!!
    Să nu fi !!!!!!!!!!!!!!!!

  62. Silvia

    Cineva a pus in discutie formula “a-si da CU parerea”/ Nimeni nu a reactionat. Mi-ar fi placut sa citesc parerile vostre. În copilaria mea, expresia a ceasta era folosita ironic, astazi este inclusa într-o fraza cu iz serios de oameni seriosi… De ce “CU” ?

    • Bianca

      E ceva regula noua?
      Verbul ‘a fi’ + negație, mereu se scrie cu un singur ‘i’!!!!!

    • N-am

      Cand vine vorba de expresii si locutiuni, deja ne gandim la conventie, adica la ce s-a stabilit intr-un mod neoficial (de obicei prin repetare a unui mod de a pronunta/ scrie un cuvant (desi cred ca mai complet ar fi sa spun “a unui semn lingvistic”) intre vorbitori. La fel de bine poti sa te gandesti la expresia “a pune bete in roate”. Corect gramatical ar fi “in roti”, nu? Insa nimeni nu foloseste aceasta expresie cu substantivul “roti” pentru ca s-a transmis si s-a pastrat in limba ca o expresie fixa care, prin conventie, utilizeaza substantivul “roate”. La fel este si in cazul expresiei “a-si da CU parerea”. Din acest motiv, care nu este unul bazat pe logica, ci doar “din cauza ca asa zice lumea”/conventie, apare si acea prepozitie “cu” 🙂

  63. mihaela

    L-ati uitat pe ve-ti. L-as fi pus pe primul loc.

  64. #Nuvamaidatiatatdeinteligenticandgresestecineva

    Mda… mai intai, poate o explicatie gramaticala a constructiilor care se scriu cu cratima nu strica, pentru ca doar critica, urmata de “asa se scrie” sau “niciodata nu se scrie asa” nu prea are un efect pozitiv. Ar trebui ca omul sa inteleaga de ce este asa, in primul rand, iar in al doilea rand, conform regulilor de definitie in logica, niciodata nu se defineste un lucru prin negatie sau prin afirmatie foarte vaga, de genul, “mereu se scrie/pronunta asa”. Adica, veniti si spuneti ca nu este bun, dar dati si solutii mai concrete (doua parti de vorbire nu se pot scrie in acelasi cuvant, insa, fonetica a “fortat” putin lucrurile si din cauza pronuntiei s-a ajuns la cratima; se desparte prin cratima un pronume de un verb sau orice alte parti de vorbire unele de altele: mi-e sete, mi-a dat, etc. marcandu-se astfel pronuntarea intr-un cuvant, desi practic sunt scrise tot doua cuvinte, a doua parti de vorbire diferite).

    In rest, este adevarat, dictionarul si conjugarile verbelor ar mai trebui verificate din cand in cand, dar hai sa nu facem din tantar armasar, ca abuzul limbii din partea nativilor e un fenomen extrem de comun in orice limba, nu numai in romana. E adevarat, nu ar trebui sa facem praf totul, insa, s-a mers putin cam departe cu ultima idee ca suntem egali/ “la fel de jmecheri” in fata limbii romane. Hai sa nu dramatizam atat de mult. Greseli apar fie din cauza lipsei de cunostiinte (ceea ce este omeneste, intrucat chiar nu cred ca in scoala generala, unde se face gramatica, se acopera ABSOLUT fiecare aspect si in plus, chiar daca s-ar trata fiecare aspect gramatical in scoala tot e posibil sa uiti in cativa ani daca nu repeti unele lucruri), fie din cauza faptului ca tot auzim fel de fel de variante gresite in jurul nostru.

    Ca fapt divers, ca sa stiti si voi, greselile facute de vorbitorii unei limbi fac parte din procesul schimbarii limbii, iar acest lucru il puteti gasi confiramt in cartile lui Coseriu, Saussure sau orice lingvist care are un studiu diacronic al limbii (daca stati sa va uitati putin peste texte vechi, veti observa orice limba cu 300-400 de ani in urma era foarte diferita fata de cea din prezent). Desigur, greselile vorbitorilor nativi nu reprezinta un fenomen esential in schimabrea limbii, insa, contribuie suficient. Un exemplu ce poate sa apara in viitor, va fi scrierea de mana fara diacritice din cauza mesajeor informale, cu persoane apropiate scrise pe calculator. Acest lucru daca este observat in prezent (absenta diacriticelor intr-un cuvant) pe o lucrare scrisa de mana, este taxat puternic, insa, daca aceasta “greseala” cum o numim in prezent, va deveni conventie mai tarziu, nimeni nu va mai baga in seama acest lucru, pentru ca practic, nu va mai fi considerata greseala.

    Cum spuneam, nu cred ca e normal sa “boldim” ochii, sa ne facem doua cruci si sa incepem sa ne minunam atat cand cineva face o greseala. Decat sa facem toate aceste lucruri inutile, putem pur si simplu sa ii corectam, fara sa ne hazardam, deoarece greselile mai pot aparea si ca o mica scapare. Se poate intampla oricui si spun asta in conditiile in care am auzit si persoane de la litere care au avut mici greseli intr-o conversatie, pe care le-am depistat fara sa vreau si chiar nu cred ca acei oameni nu stiu cum se scrie, cum se pronunta, etc. ci a fost doar o scapare.
    In fine, in mare, sunt de acord cu articolul, cu ideea ca ar trebui sa fim mai atenti la greseli, insa mi s-a parut putin cam deranjanta atitudinea de la final, deoarece, daca intentia era pura in a ajuta oamenii sa vorbeasca fara greseli, nu mai aparea si acea critica de la final, cu “limba romana nu e doar pentru cei de la litere, jurnalisti” si ce mai era scris acolo. Ideea ar fi fost prezentata obiectiv cu o atentionare. Cred ca ar fi fost suficient.

  65. De luat aminte! Si distribuit in masa! 🙂

  66. Nell

    La 3 un exemplu concludent este “mie mi-e dor de tine” asa se poate observa ce influenta are cratima.

  67. Marian

    Cum se scrie corect ,”Banii pe care-i trimit acasa” sau ”Banii care-i trimit acasa”?

    • ce trimit acasă? Banii.

      Dar mie îmi sună foarte ciudat și aș alege prima variantă. Să vină banii, oricum ar fi.

      • Talibanescu

        Ambele variante, în funcţie de sens:
        Banii [moşteniţi de la unchiul miliardar] care-i trimit acasă [din Spania].
        Banii [câştigaţi în Spania] pe care-i trimit acasă [la bunici].

    • Talibanescu

      Top imbecilităţi de limbă:
      1. Scrierea idioată fără diacritice.
      2. Gafa Institutului de lingvistică de pe lângă Academia română care prin anul 2000 a decretat că e corect să se scrie: “o dată cu” şi “o dată ce” revenind după câţiva ani.
      3. Regularizarea verbului “a avea” de unii semidocţi savanţi care zic: “să aive” sau “să aivă” pentru că, vezi bine, verbul are rădăcina “av-” uitând originea latină de “habeo”
      4. Construcţiile agramate “am decât” din Oltenia cu pandantul din Transilvania “n-am numai” cu acelaşi înţeles: “am numai” şi “n-am decât”.
      5. Evitarea cratimei rezultând în abuz de “î” rezultând în construcţii cacofonice, icnite, scremute precum: “că îţi”, “să îi”, “că o să îi” etc. şi imbecilităţi ca “îmi e foame” care, deşi corecte gramatical sunt oribil de pronunţat. Mai rămâne să corectăm şi folclorul care zice: “Nu mi-e foame, nici mi-e sete”…
      6. “Pentru cei peste 18 ani” propagat cu insistenţă de reclamele la băuturi alcoolice. Atât de imbecil că n-am cuvinte.
      7. “cofrag” propagat cu îndârjire de cei “cu două clase mai mult ca trenul” în supermagazine, culmea, cu origini franceze.
      7. Construcţii de politruci gen “refaţadizare” (sic) sau chiar “carantinare” (pe care l-am găsit într-un dicţionar ca fiind derivat regresiv, totuşi, mie părându-mi forţat).
      Incultura e tot mai prezentă în şuvoiul de barbarisme care a inundat limba şi în interpretările după ureche ale unor termeni (ex. “fortuit”) . Se vorbeşte peste tot acum de vaccinuri care sunt “serul cutare”. Un vaccin nu e un ser. Vaccinul provoacă organismul să producă anticorpi, pe când serul are deja anticorpi produşi de animale. De aceea şi Institutul “Cantacuzino” se numeşte “de seruri şi vaccinuri” şi nu numai “de seruri”.
      Cu cât incultura e mai mare, cu atât dorinţa de a ieşi în evidenţă e mai mare cu tot soiul de ortografii de fitze (sic) şi pronunţii bovine. Vezi silabele cu “consoană+a” mamă devenind mâ-a-mă sau chiar mu-a-mă, casă e câ-a-să ş.a.m.d,
      E vremea ca în sistemul de învăţământ românesc să se taie în carne vie şi să se cauterizeze cu fierul roşu.

  68. “Constantin
    O mizerie de limba cu n reguli si exceptii, va credeti superiori daca ati invatat cum se utilizeaza cratima. Va
    irositi existenta cu lucruri fara valoare. “

    Dragă Constantin,

    Uitându-mă la comentariul tău, consider că ești singurul care-și irosește timpul .

    “ Este o diferența foarte mică între a pescui, și a sta pur și simplu pe mal ca un idiot.”

  69. Mielu

    Ai ajuns cu bine?

  70. Razvan

    Aud foarte des, la stiri la televizor, enumerandu-se anumite obiecte sau actiuni iar la ultimul se foloseste “dar si” ca si cum ar vorbi despre ceva diferit de enunturile anterioare. Nu este mai corect sa se foloseasca “de asemenea si” sau ” si de asemenea”? Cum e corect?

    • cred că ai dreptate, poate sunt acceptate ambele totuși

    • Buna, Razvan!
      De multe ori asociez formulele noi din limba romana cu limba engleza: imi suna clar traducerea bruta in urechi si, la fel ca si tine, ma “zgarie” putin anumite formulari, asa cum bine spui…
      Pe langa cele enumerate de tine, sinonime de “but also…” , traduse “dar si”, eu as folosi expresia “ci si”… pentru ca, de fapt, e o precizare care include si acest ultim exemplu.
      Numai bine!

  71. Buna,
    Eu m-as lega de punctul 7, unde “sa nu fi” e scris corect cu un singur -i:

    Sa fii ( cu doi -i)
    Sa nu fi (cu un singur -i).

    Asa e corect!

    https://playtech.ro/stiri/fii-bun-la-gramatica-cum-se-scrie-corect-nu-fi-suparat-ori-nu-fii-suparat-111146#:~:text=Forma%20de%20imperativ%20afirmativ%20a,%2C%20%E2%80%9EFii%20cuminte!%E2%80%9D.

  72. Kosta

    Draga, la punctul 4 cred ca nu e vorba de a “vroi” ci despre a vrea…ai auzit de vrere? eu vreau sa nu voiesc la vrerea ta…Pupici.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 673 queries in 0.807 s