Sufăr de perfecționism și nu știu cum să mă tratez

perfecționism tratez miruna ioani

Îmi dau seama că, undeva, când a fost proiectat creierul meu, cineva a greșit setările generale. Știți, ca la telefon. Dacă ai ecranul prea întunecat, nu prea ai cum să vezi poze însorite.

Așa și eu. Parcă mă hrănesc din a vedea hibele în orice. Dacă am probat o rochie nouă, primul lucru care-mi sare-n ochi sunt picioarele mele scurte, în loc să-mi apreciez fundul obraznic. E oricum cam singurul lucru obraznic care mi-a mai rămas. Și nici nu e mare, adică, sunt o tipă cu un fund mișto. Dar nu, atenția mea e pe picioare!

Dacă, de exemplu, citesc două fraze undeva, zici că-s doamna profesoară de română. Mor de văd două litere puse cumva, vreo cratimă uitată, chiar și spațiile lăsate în plus mă enervează de nu vă puteți imagina. Deși, poate este un text absolut fantastic, despre iubire, ciocolată și copilărie – ce să îți dorești mai mult?!

Sau faza cu dinții în gură. Este una dintre cele mai mari prejudecăți ale mele și nu știu cum să scap de ea. O am de multă vreme, s-a mai îndulcit de curând, însă lipsa dinților din gură e ceva de neacceptat în sistemul meu de limitări. Știu cât de oribil sună.

Atunci când primesc o propunere de orice, un text la corectat, un clip la verificat sau un simplu email de hahat, fac eforturi conștiente să scriu în răspuns primul lucru ceva pozitiv. Să nu încep brusc cu: vezi că acolo ai uitat cutare, acolo aia e ca nuca-n perete, iar tu nu te uita la mine ca mâța-n calendar.

Cel mai mult sufăr când nu mă pot bucura de lucruri. Adică, mă bucur un pic, dar simt așa o reținere ca atunci când ți-ai legat, iarna, fularul prea strâns la gât. El tot îți ține cald și arată bine, dar simți așa că ai putea să leșini. Îmi e foarte greu să văd pădurea de copaci.

Ce grozav că am făcut petrecere, chiar dacă la un moment dat nu a avut toată lumea loc să șadă. Era mai bine dacă nimeni nu ar fi venit?

Ce mă bucur că am ajuns acasă, dar drumul ăsta, domnule, teribil ce m-a obosit!

Da, e bună ciocolata asta, e grozavă chiar, dar are jdemii de calorii. O mănânc oricum, dar sentimentul de vinovată e înghițit la pachet, ca într-o ofertă specială.

Dacă ați ști câte ieșiri cu prietenii în oraș am refuzat la viața mea, fiindcă nu eram spălată pe păr sau suficient de slabă, dacă ați ști de câte ori i-am stricat concediul soțului meu fiindcă nu-mi convenea camera că e ori prea albă, ori prea călduroasă?

Sunt obsedată de nimicuri.

Valoarea unui text nu stă într-o virgulă uitată. Calitatea umană nu se numără în câți dinți îți lipsesc din gură. O rochie nu e urâtă fiindcă tu nu ești modelă.

Ce bine c-au venit vreo 50 de oameni la petrecerea ta! Când, acum câteva zile, îți era teamă că nu va veni nimeni. (Varianta cu doi oameni mi se părea wow.)

Ce bine că am fost acasă! Când săptămâna trecută mă căinam că, vai, ce dor mi-e de Sibiu și că abia aștept să dorm în patul de acolo.

Îmi place ciocolata, deci hai să nu mai tratăm și acest păcat.

 

 

Articolul anterior

După 11 ani departe, sunt acasă -din Austria și Grecia, în România

Articolul următor

Datoria femeii de a-i căuta bărbatului în telefon (p)

51 Comentarii

  1. Mihaela M.

    Eu cred că asta nu ne trece niciodată, zic niciodată pentru că și eu sunt la fel, mai ales când vine vorba de curățenie. Am preferat să nu primesc oameni acasă invocând tot felul de scuze doar pentru că nu străluceau toate. De parcă cei dragi vin să vadă cât de curat este… La teorie sunt și eu bună, dar practica-i cu totul alta.

    1+
    • O, da. Și asta. Eu le-am zis franc în față ultima oară nașilor mei de botez. Aș vrea să vă invit la noi acasă, dar e un dezastru pe care nu sunt prea fericită să-l vedeți. Nu am timp fizic să mă ocup de asta, deci haideți în oraș. Nu s-a supărat nimeni, să știi :)))
      Asta eram eu, imperfecta, dându-ți ție lecții de imperceționism. LOL.

      0
    • Ba trece, un pic cate un pic. Azi te lasi in mana sortii si iesi pan’ la vecina in sosete diferite (nu pentru ca vrei asa, ci pentru ca asa te-a prins momentul), maine prinzi curaj si o chemi la tine, chiar daca n-ai spalat toaleta de nu stiu cat timp.

      Sunt cu tine, Miruna! Si cu tine, Mihaela! Perfectionista de dimineata pana seara, dar ma tratez si o sa fiu mai bine!

      2+
      • Dar toaleta nu se spală singură? :)))) mor de râs. La șosete diferite era să purced zilele trecută din lipsă de altele curate. Dar am găsit, nu a fost cazul. Mâine, însă, e o altă zi 😛

        0
        • Se spala “singura” cand vine cineva sa ne ajute, dar tare rar mai vine, e deficit de oameni la noi la tara. 🙂

          0
          • Miruna, acum ma gandeam – tu de asta ti-ai pus si optiunea care permite sa modificam comentariile? 😀 Mie imi place la nebunie, spune perfectionista din mine :)).

            0
          • hahaha, era mai demult, apoi am scos-o, apoi lumea a cerut-o la loc. Fiindcă mai greșești una-alta și nu vezi decât după ce ai apăsat pe ok.

            0
      • Mihaela M

        Hahaha! Dragile mele, mi-ați făcut ziua mai bună!

        0
  2. Mă regăsesc în ce ai scris aici.
    Când scriu câte un text, îl revăd de 10 ori și de fiecare dată modific ceva. Cu toate astea, când îl recitesc peste o lună, mi se pare pur și simplu prost. Când îmi fac temele pentru facultate, șterg de pe pagină orice punctuleț în plus, orice rând greșit, până ajung să rup foaia cu radiera și, eventual, să ratez deadlineul. Când merg în vacanță, găsesc mereu ceva, oricât de micuț, care nu îmi place și de care mă agăț.
    Încerc activ să-mi schimb modul de a vedea lucrurile, pentru că până acum mai mult m-a încurcat decât să mă ajute. Da, e bine să fii exigent cu tine însuți ca să progresezi, dar nu până în punctul în care nimic nu e destul de bun și nu mai reușești să te bucuri de viață. Din păcate, procesul ăsta de schimbare e greu (na, încă ceva ce nu e bine) și nu știu cât timp o să ia și dacă o să-mi iasă 🙁

    1+
    • Înțeleg perfect ce spui. Eu am avut o perioadă lungă în care nici nu reciteam textele pe care le publicam aici, fiindcă dacă aș fi făcut-o, aș fi ajuns să nu public nimic…

      0
  3. Perfectionismul si cautatul nodului in papura cred ca ne sunt insuflate din frageda pruncie, in special noua femeilor. Ganditi-va la educatia facuta de parintii noastri, mai ales in Romania, unde societatea era extrem de paternalista si traditionalista. Care erau asteptarile in trecut vis-a-vis de copii? Fetitele sa fie cuminti, linistite, politicoase, dragute, curate, scumpe si dulci. Baietii sa fie baieti, e normal sa fie bezmetici, galagiosi, avantati, exploratori, sa se suie in copaci, au voie sa se murdareasca si sa isi desire hainele, « ca doar sunt baieti ». In ce masura fetitele si baierii era criticati si admonestati in cazul unui comportament considerat negativ?

    E chestie veche, din rastimpuri ca femeile sa fim corectate, admonestate, “altoite”, invatate de mici sa identifice mereu defectele, ca mai apoi sa fie atragatoare, sa placa. Ca sa fie apoi considerate sotii si mame responsabile, demne de a isi gasi locul in « societate »? Din fericire, intre timp lucrurile s-au mai schimbat si stereotipurile in educatia copiilor s-au mai atenuat. E loc inca de mai mult…

    Revenind la perfectionism, fie barbat sau femeie, criticam ceea ce e in jur pentru ca am fost criticat(i)e si am fost invatati sa criticam. Iar ceea ce criticam cel mai mult suntem NOI, desi uneori nici nu ne dam seama de vocea “acuzatoare” cu care ne vorbim. Identificarea aspectelor negative e constant folosita in educatie. In general se pun in evidenta greselile. Suntem formati sa “vanam” negativul. Insa putem constientiza mecanismul si apoi alege sa cultivam aspectele pozitive.

    Nu e usor, nu se face peste noapte si la inceput « nu ti se pare ceva natural ». Insa nu e imposibil.

    Automatismul criticatului va fi mereu acolo. Insa poate fi atenuat. Alaturi de critica automata si necontrolabila, putem adauga si un apect pozitiv. Partea aia plina a paharului. Ca ai un pat unde sa dormi noaptea si un adapost. Ca esti iubit(a) de cel putin o persoana in lumea asta. Ca poti macar sa asterni cateva randuri pe hartie cand ai insomnii, ca cineva ti-a zambit si ti-a spus o vorba buna in ziua cand ti-au mers lucrurile anapoda.

    Budistii vorbesc despre gratitudine. Sa fim recunoscatori pentru lucrurile bune care ne inconjoara. Si sa ne felicitam pentru toate realizarile noastre, fie ele cat de mici.

    Pas cu pas – inaintam.

    2+
    • Mihaela M

      Câtă dreptate ai! Offf! Critic mult soțul, chiar foarte mult, sper ca măcar anul viitor să ajung la terapie. Încerc să mă controlez, dar nu prea reușeșc.

      1+
    • Da, însă ajungi la un punct unde toate astea -patul, iubirea, etc- ți se pare că sunt standardul vieții tale, ca din oficiu, un dat, o constantă. Și atunci, ți se pare că ai dreptul să ceri mai mult. Problemele astea sunt destul de nesemnificative, suntem cu toții conștienți. Sunt oameni care nu au cu ce să se îmbrace, iar eu mă plângă că a jdemia rochie îmi stă nu știu cum?! Să fim serioși. Cu toate astea, sunt probleme destul de..hm, cum să zic, ca atunci când ai o pietricică în papuc.

      0
  4. Elena

    Si mie mi se intampla, in ultima vreme mai des decat de obicei sa fiu nemultumita chiar daca
    lucrurile au iesit ok. Chiar ieri am avut o discutie cu al meu sot care imi spune orice ar face sunt vesnic nemultumita….cred ca este si in adn-ul nostru sa gasim mici chestii si sa nu ne convina.

    1+
    • Băi, e atât de important să nu punem răul pe primul plan, să nu vedem ceea ce nu este celălalt, ci mai degrabă ceea ce este el. Eu cred că, în cuplu mai ales, e așa un risc mare să te transformi în vânătorul celuilalt, să îi contorizezi greșelile, păcatele și să te apuci să îi și scoți ochii cu ele. Nu e un drum cu final prea fericit…

      0
  5. Maria

    Si eu vad toate nimicurile care nu-s perfecte, dar reusesc sa vad partea pozitiva oricat de mica ar fi. Cateodata parca sunt prea pozitiva, desii toata lumea din jurul meu e pe negativ. Eu ma bucur ca in sfarsit intra pe mine rochia, desii mai am cateva kg in plus.

    1+
  6. Otilia

    Am si eu o problema cu perfectionismul. Nu suport dezordinea in casa. Nu trebuie neaparat sa fie maturat sau spalat pe jos, dar sa fie lucrurile puse la locul lor. Cand sunt in bucatarie la masa nici nu pot sa inghit mancarea daca e vreun sertar deschis. Daca merg la baie nu ma pot aseza pe toaleta daca e vreun prosop nealineat pe suportul sau, ori daca e vreo pereche de sosete pe jos…

    1+
    • Opa, un pui de OCD acolo? Te invit pe la mine, nu mă dernajează nimic :)))) de felul acesta. Dar înțeleg perfect, fiecare cu fixurile lui.

      0
  7. Adina Maria

    Eu zic ca nu esti defecta atata timp cat iti recunoști problema 😁

    1+
  8. Pai tu ai toate chestiile astea pe care le-ai enumerat mai sus, dar nu te deranjeaza dezordinea si vasele stranse gramada in bucatarie? 😀 Hmm…sa stii ca si eu am chichitele mele: imi place sa fie toate lucrurile puse frumos la locul lor, nu imi place sa vad fir de praf prin casa, iar pentru asta imi aloc 10 minute in fiecare dimineata pentru a-l sterge… and stuff. 🙂

    2+
    • Da, exact. Vasele nu mă deranjează. Adică, nu e că îmi place să fie vraiște, dar nu am o problemă să mă concentrez în ditamai dezordinea. Ai dreptate, ce ciudat!!!

      0
  9. Steluta

    Eu cred ca uneori suntem prea dure cu noi! Sfatul meu, daca mi l permiti (stii ce se zice, sfaturile se cer si nu se face risipa cu ele 😉), este urmatorul (pentru ca si eu sunt pe alocuri perfectionista si uit sa ma simt multumita): trateaza te pe tine insuti asa cum ai trata o pe cea mai buna prietena a ta in astfel de momente! Probabil ca daca cea mai buna prietena a ta ti ar zice unul dintre lucrurile scrise de tine mai sus, ai gasi ceva dragut de zis, ceva pozitiv de zis ca sa se simta bucuroasa 😃😉 Sa stii ca functioneaza cu practica! Altfel, nu ne mai bucuram de nimic fiindca mereu va fi ceva lipsa, ceva in neregula 😂

    P.S. Nu stiu daca erai in cautare de sfat, dar stii cum sunt femeile, repede sa sara cu solutii 😂😂

    0
    • Da, că bine ai zis. Doar că e atât de greu! Ți-am zis că fac eforturi conștiente cu ceilalți, să spun mai întâi ceva drăguț. Poate merge tactica asta și cu mine.

      0
  10. mihaela

    Mie mi se trag multe din copilarie. Atunci aveam o pereche de pantaloni, nu luam cazare cand mergeam undeva, veneam in aceeasi zi acasa, nu mancam in oras, mama imi zicea zilnic sa nu cheltuiesc bani, cand imi luam ceva, primul lucru pe care il auzeam era: cat a costat?, etc. Toate m-au marcat. Dupa ce m-am casatorit, a durat ceva pana mi-am revenit, dar acum sunt mult mai ok si ma pot bucura de o iesire fara sa aud in cap: nu da bani, nu cheltui. Sotul m-a ajutat enorm in acest sens.

    4+
    • Da, și pe mine soțul mă relaxează muuult, deși el are fixurile lui, doar că în alte privințe. Încercăm să ne relaxăm reciproc cumva, eu învăț multe lucruri practice de la el.

      0
  11. Apai eu cred ca perfectionismul si negativismul (din pacate mi se pare negativism de iti vezi prima data picioarele defecte decat fundul fain) vine din educatie. Din copilaria timpurie. Parinti nemultumiti de ei si mai ales de copil.
    Am termen de comparatie strainez si cred ca e mai rau pentru romance, presiunea fiind mare (traditionalismul): sa fie femeia si slaba, si frumoasa, si machiata, si imbracata la moda, si desteapta, si casa bec, si mancare in farfurie cand vine sotul etc. si i se mai repeta: “nu ai de ales femeie!”. Nu am scapat de iobagie, bag sama….

    Off topic dar nu foarte off, citeam pe today.com ca de fapt pe femei le streseaza mai mult sotii decat copiii. Think at this.

    0
    • da, eu oricum îi spun că el e de vină pentru toate :))
      Doar că al meu chiar nu zice nimic. Aici nu îi pot băga de vină. E la fel de dezordonat ca mine, îl mai apucă uneori de face ordine și curățenie, dar rar.
      Iar părinții mei nu îmi dau seama cum erau nemulțumiți, cel puțin nu de parte fizică. Mama nu a ținut în viața ei cură de slăbire , nu a avut nevoie, are un metabolism grozav. Dar de undeva tot mi se trage..

      21+
  12. dia

    Din copilărie vine probabil și asta… câteva ședințe de terapie te-ar putea ajuta ( pe mine m-au ajutat in același scop). Idea e sa nu o pasăm și băieților noștri…

    1+
    • da, măi, dar nu e totuși o problemă chiar așa de mare, încât să merite să dau 200lei pe ședință pentru ea… Pot trăi cu picioarele mele…. 😛

      0
      • Miruna, si pt alti cititori, o ora de terapie este si la 50-70lei, in Bucuresti, ba se dau si trimiteri de la dr de familie si acopera ceva. Nu e “intangibil”.

        0
        • plus cât plătești pe cineva să stea cu copilul, ieși un pic mai scump. Mai aștept să descopăr și alte hibe, mă duc cu ele la pachet, poate primesc vreo reducere de volum :))

          0
  13. Eu mi-am concentrat perfectionismul la job. In timpul liber, mai usurel, ca ii iubesc pe oamenii mei si pe moi meme. La mine a observat mama chestia asta acum multi ani, mi-a zis ca de ce sunt asa de intelegatoare cu toti oamenii, numai de la cei dragi si de la mine insami am pretentia sa fie totul perfect
    Altfel, fixuri marunte sau mari avem cu totii. Eu nu suport nici mizeria, nici dezordinea, nici aglomeratia (de lucruri, oameni, etc). Insa accept ca ordine si curatenie si neaglomeratie perfecta nu poate fi decat scurt timp dupa ce le-ai produs. Asa ca periodic fac ce e de facut si in rest prefer sa imi concentrez energia si atentia spre altceva

    0
    • bine și așa. Măcar noroc că pe mine dezordinea nu mă deranjează foarte tare, nu îmi imaginez cum ar fi viața unei dezordonate care s-ar enerva din cauza asta :p

      0
  14. Ana

    Off topic. Te apreciez foarte mult pentru ca in masura in care poti raspunzi comentariilor. Esti unul dintre putinii bloggeri care fac asta. Si pentru asta este foarte usor sa te placa omul. Felicitari Miruna! Esti mi – nu – na – ta!

    1+
    • Îmi face foarte mare plăcere să răspund la comentarii. Am învățat multe așa, din discuțiile de după un articol. Mi se pare că în asta constă farmecul unui blog. Că e viu textul.

      0
  15. Oana

    Te înțeleg perfect, tot timpul am ceva de comentat și știu că se putea mai bine. La dinți aș adăuga și: nu concep dinții galbeni sau negru-gălbui, mai mult spre negru😂. La ciocolată însă, n-am nicio remușcare. Dă-le naibii de calorii că tot slabă sunt😂

    0
  16. CristinaM

    Urata lipsa unui dinte… deja de la 2 in sus…eu mi-am obligat sotul sa mearga la dentist, sa-si repare toate “bubele”… mai ales ca dentistul ne este prieten; este singurul medic la care mergem constant… pe restul ii ocolim cu stoicism;
    Ca idee: am hainele asezate pe umerase in functie de culori, asezate si in ordine dupa grosime; cele impaturite sunt separate pe categorii: gosime, maneca si asezate pe culori, inclusiv sosetele.
    Cand fac curat, dau de cel putin 2 ori in acelasi loc, nu ma pot abtine de la a folosi dezinfectant: clantele, manere, intrerupatoare…;
    Dar, ma tratez :d

    0
  17. Cred ca esti prea dura cu tine si ar fi bine daca ai vedea cât de faina esti. Mai vezi si tu partea plină a paharului si uita-te in oglinda din când in când ca sa vezi cât esti de minunata. Iubește-te mai mult si nu-ți mai cauta defecte. Esti asa cum trebuie, ai picioarele Ok, arați bine, esti deșteaptă, si ai familie mișto. Ce Doamne iartă-ma mai vrei? Spune: mulțumesc, Doamne! Cred ca trebuie sa te iubești m-au mult. Atât. 😘🤗🖐🏻

    0
  18. Tot cu stolul 😂

    Ooooo am si eu cateva:
    – gramatica: urasc cand intre un cuvant si o virgula/punct/orice semn de punctuatie este un spatiu gol. Si nu-mi plac greselile gramaticale 😁
    – ordinea in general: de principiu mor daca nu sunt toate puse la locul lor in casa dar sunt zile cand pot trai si cu putina dezordine. La birou, cand colegul are prea multa debandada ma apuc si fac curat 😂😂😂😂
    Si am un ochi de vultur, daca ceva nu e ok pai sa fii sigur ca il vad. 🤣
    Am inceput sa ma tratez si eu. Inainte criticam mult, mai ales in scris. Nu gaseam nimic bun de spus insa mi-am dat seama ca ii raneam mult pe ceilalti si pana la urma nici eu nu sunt asa perfecta. 😁 Criticul din mine n-a murit dar se trateaza 😉

    0
  19. Titiana

    La mine e și un oarecare defect profesional sau, cel puțin, așa vreau eu să cred, daaaaaar există: nu mai pot când văd că nu pune lumea virgulele unde trebuie, cratimele la locul lor, mă mănâncă mâna să corectez. Și dacă mai arunc un loc pe ecranul la care se uită al meu soț la discuțiile de pe forumuri de IT, vaaaaaai, aș corecta multe :))))). Uneori, mă ascultă, alteori, plec eu singură de lângă ecran.
    Cât despre casă, să vă povestesc cum am venit eu din concediu și am găsit casa în dezordine, că așa am lăsat-o. M-am pus pe șters mobila. Nu îmi amintesc de mine așa înainte de a fi mamă, parcă eram o tânără cool și indepentă… Mi-i un pic așa, să nu mă transform într-o gospodină din aia stresată. Dar nu-i nimic, când mă ia teama asta, mă uit în oglindă, îmi amintesc că fetița va merge la creșă și eu la serviciu, viața e frumoasă și, har Domnului, mai găsim timp noaptea de o poveste cu Miruna. Vă pup, fetelor!

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 212 queries in 7.912 s