credit foto the Bucharest’s
2017 a fost pentru noi primul an petrecut în întregime în România, iar concluziile le-am tras, fără să vrem, atunci când și părinții mei și ai lui ne-au întrebat la distanță de câteva ore, fără să se vorbească între ei:
-Și, vă e dor de Anglia?
Înțeleg de ce lumea se întristează brusc de sărbători, de ce rata sinuciderilor e cea mai mare în această perioadă de veselie și clopoței. Tu, ca om adânc întristat în profunzimile tale, te simți și mai nenorocit de bucuria celor din jur, parcă te doare fiecare beculeț care arde, ca într-un contrast puternic cu tot ceea ce a murit pe dinăuntrul tău.
1. Presiunea, deadline-ul, oboseala. Unii n-au cumpărat cadouri pentru toată lumea, alții le-au cumpărat pe cele greșite, n-aveți timp să le împachetați, vine Crăciunul și nu vă găsește acasă, că voi sunteți în piață, colindați cei mai frumoși cartofi pe care nu i-a vrut nimeni altcineva. Intrați în Ajun dușați pe fugă, cu doar o mână de unghii făcute, nu găsiți prelungitorul ăla scurt, bradul parcă nu stă drept în casă, e un fiasco de nici moșului nu-i mai vine să se arate, tot ce le vine tuturor e să plece…cu sorcova vesela, metaforic vorbind. E greu, nimeni n-a zis că sărbătorile-s ușoare.
Moș Crăciun a venit bogat-bogat, Tudor e încă mic-mic, dar am stins lumina, am aprins beculețele și am colindat la brad. Băiețelul meu a fost copleșit de atâta emoție nouă, pe care a gestionat-o exemplar, sunt foarte mândră de el! Iar, pentru noi, a fost ca o repetiție pentru următorul an.
Am această imagine cu noi în jurul mesei, în timp ce Tudor mănâncă singur și tot, iar noi povestim cu tacâmurile-n mână și mai soarbem câte un pic de vin rece (ei) sau apă de la robinet (eu). Și cum începem acest joc, în care fiecare spune 3 lucruri pentru care îl admiră pe fiecare dintre ceilalți. Nu suntem chiar atât de mulți încât să devină plictisitor. Dar să nu fie cu din alea: te admir fiindcă ești frumoasă, deșteaptă și devreme-acasă. Să fie pe bune. Să ne spunem lucruri la final de an, care să ne facă să ne simțim iubiți și norocoși că avem această familie.
Mi-a scris cineva pe facebook chestia asta: că atunci când îi spunem copilului că Moș Crăciun există, îl învățăm să mintă.
Și am stat să mă gândesc, mult m-am gândit ce să-i răspund doamnei.
