Cel mai greu mi-a fost când bebelușul avea 9 luni și a început să meargă de-a bușilea pe bune. Deja nici nu mai dormea așa mult, avea nevoie de supraveghere diferită (tot continuă, dar brusc riscurile au crescut). Nevoile mele rămânând aceleași: pipi, caca, scris și spălat pe dinți.
Așteptam momentul când va sta pe picioarele lui ca pe Moș Crăciun. Lumea râdea de mine, spunând că sunt o naivă să cred că va fi mai ușor. Doar că realmente a fost. Parcă am mai respirat un pic, dacă el reușea să stea în picioare, încălțat pe hol, lângă mine, până îmi trăgeam adidașii să mergem în parc.
Următorul moment cel mai greu a fost când m-a ajuns oboseala. Cam pe la 1 an și 3-4 luni, deja nu mai puteam pierde nopțile. Trecuse vremea în care puteam sta noaptea până la 3-4 să scriu, să caut poze, să editez clipuri, iar dimineața la 8 să fiu la raport, la schimbat scutece, la făcut păpăradă. La nevoile mele de bază se adăugase încă ceva: SOMN.
Ieri o prietenă mi-a spus cu alte cuvinte că îi e dor de mine așa cum eram. Că vorbeam mai mult când locuiam în Anglia decât acum, când stau la câteva blocuri distanță. Știu, și eu mă gândisem la asta. Fix așa simțisem și eu față de o verișoară dragă de-a mea, pe care parcă am pierdut-o în momentul în care a făcut un copil. Cu adevărat am înțeles-o abia după ce am făcut și eu unul. Abia după ce mi-am dat seama că de acum înainte moneda de schimb suprem în lume este ora de somn. Vrei să citești o carte? Costă 2 ore de somn pe care nu le mai primești înapoi niciodată. Vrei să faci o baie în vană? 30 de minute de somn, cu posibile prelungiri dacă cineva mic se trezește în mijlocul bălăcelii tale, se sparge vreo țeavă ori te trezești că vrea și el. Copilul, că soțul nu-și mai permite asemenea propuneri imaginare. Vrei să vezi un film psihologic într-o seară? Costă 120 de minute de somn. De asta nu te mai uiți la seriale, că nu ți le permiți. Vrei să ieși cu prietena de mai sus în altă seară? Nu musai te costă nesomn, doar niște sacrificiu de capilare, când trebuie să alergi pe tocuri înapoi acasă, fiindcă cineva mic plânge disperat.
Atenție, niciuna din situațiile de mai sus nu e ficțiune.
Sunt atât de puține lucruri pe care am ajuns să le fac fiindcă vreau, nu fiindcă trebuie, încât e normal că nu mai sunt cea care am fost. Nu mă înțelegeți greșit, și ceea ce fac acum e tot o alegere. Că aș fi putut da copilul la creșă de la 3 luni și să mă uit la toate serialele momentului. Doar că, am ales să fac diferit, tocmai fiindcă am putut. Eu nu cred că oamenii își dau copiii la creșă ca să scape de ei, ci fiindcă realmente nu au altă posibilitate. Eu am avut. Așa că, asta am ales. E ușor? Cu siguranță, deloc. E minunat? O, bineînțeles! Când îl văd cum înțelege tot, cum cooperează și primește, simt că toate frustrările mele astea mici au meritat. Adesea, când mi-e foarte greu să mă ridic de unde sunt, când copilul vine și mă trage de mână, mă gândesc că va veni o vreme când va căuta compania altcuiva în detrimentul meu. Și că ASTA e șansa mea de a-mi construi o relație cu el. Văd atâtea relații defecte ale adulților cu părinții lor în jurul meu, văd atâtea exemple de AȘA NU, care mă motivează. Să fac eu diferit, să mă străduiesc să fie bine. Știu că oricum nu are să fie perfect.
Primii trei ani sunt atât de importanți. Și ei sunt, de fapt, moneda supremă de schimb. Trei ani de nevăzut filme, pentru mine, sunt un nimic comparativ cu o viață pentru copilul meu. Iar prietenele mele știu sigur că vor primi cu bucurie momentul când vom putea ieși la terasă și vom putea vorbi fără limită la telefon. Că de aia sunt prietene și sunt ale mele.
Andreea
Offff draga mea, las-o mai moale cu targetul ala de 3 ani :)))). Am unul acasa ce a facut 3 ani de curand, deci stiu ce vorbesc. Plus unul de 1 an, bonus! Fac atat de puține lucruri pe care mi le doresc (cu exceptia celor pe care le fac in detrimentul somnului) încât includ aici lejer si reusita de a face un pipi ceva mai devreme de a-mi exploda pur si simplu vezica.
Iar despre somn… Ia uite-ma, ora 1:36, de la 23 la 00 am plătit juma de film, de la 00 la 01.20 am plătit final de carte… Acum platesc navigare pe net. Hai ca mai prind 5 ore noaptea asta :)))
Miruna
Blogul meu se simte foarte special in acest moment 🤗
Alexa
Te contrazic, Andreea. Asta doar pentru că fiecare e diferit. Uite eu l-am dat pe D la gradinita abia acum la 2 ani si 10 l, copil lipit cu superglue de mine. Plangea si cu taica-su cand plecam la cumparaturi fara el. My point is, dupa o luna de gradi este alt copil. Integrat la gradi, care imi face cu mana cand plec, care nu se supara ca ies din casa fara el sau fac pipi fara el in baie. Simt asa o eliberare si nu stiu daca e bine sa simt asta, daca e “moral” sa ma bucur ca nu mai sta lipit de mine copilul meu. Grija mea acum e ca stau prea putin cu el, dar si asta se simte altfel dupa cateva sapt de gradi. Nu mai simte nevoia sa stea cu mine non stop. Ma doare, but that’s ok. Devine si el, OMuleț;) așa că, Ioana, dream on. E posibil orice, oricand
Miruna
Eu cred ca e foarte bine 😉
Andreea
Al meu a facut greva foamei la gradi si acasa in putinele zile în care l-am dus. Apoi s-a trezit fiece noapte sa spuna ca el nu vrea la gradinita.
Azi noapte ta-su avea o problema care implica stat pe buda. Baietelul doarme cu el. A urlat de au auzit si vecinii cat a fost el la baie, desi eu am venit langa el. Sa iti spun ca a continuat episodul pe buda ta-su, cu el in brate?
bunica cu bundita
Cea mai buna investitie e in copilul tau!Una din marile lectii din viata unei mame!Reusita sigura ,pentru ca perfecte nu putem fi!
Miruna
Stiu, tocmai ca stiu ❤️
mihaela
Te inteleg perfect.
Miruna
Cred.
Simo
Oh, dar nici eu nu intelegeam cu adevarat ce insemna “e greu, dar minunat!” pana cand nu am avut si eu un Minunat in brate 🙂 Si cu toate ca e greu sa il stii total dependent (inca) de tine, cu atat parca il vezi crescand prea repede, spre acel moment in care va cauta pe altcineva, cum spui tu.
Miruna
Uneori simt ca avem o singura sansa. Asta! 🙂
LAURA C.
Mi-e mi-a fost greu un an si jumatate. Foaaaarte greu! Plangeam de oboseala si simteam ca lesin la fiecare pas. Dupa un an si jumatate am renuntat la alaptare caci nu mai puteam avea nopti pierdute, am inceput sa dormim noaptea fara intrerupere si, cat de cat, sa ne intelegem. Acum, in preajma varstei de doi ani, simt iarasi greul. ,,Micuta adolescenta” e teribila. :))
Miruna
“Terrible twos” i se mai spune, oare de ce? 😛 La noi e inca bine.
o femeie
Da’ tu crezi ca am mai vazut vreun serial sau film de 10 ani? Am incercat sa vad star trekuri si am sfarsit prin a le vedea cand dezghiocam la mazare sau tricotam sau imi faceam pedichiura sau exercitiile de spate si neterminat niciun episod ca lumea.
SI CE DACA!!!
Miruna
exact :))) auzi, singură ți-ai dat 6 like-uri? :)))
Diana
I-am mai dat si eu vreo 20, ca ma simt generoasa azi :))
O femeie
nu mi-am dat 6! Dar uite cine da :)))) – nu apuc la munca sa dau like-uri ca citesc uneori de pe telefon…pe buda 😀 😀 😀 😀 😀
Naty Mihaela
Toate mamele trecem prin asa ceva ;de altfel nici nu sunt de acord sa dam copilul de nici cateva luni sa stea cu bunica ,bona sau mai stiu eu cine ,doar ca sa avem din nou programul nostru de dinainte.A zis bine cine a zis ca trebuie sa fii pregatita pentru a deveni mama ;din toate punctele de vedere .Inca am programul format dupa cel al copilului chiar daca acum el a crescut si e scolar.
Miruna
Hahah, îmi amintești de ceva ce mi-a zis un proaspăt tătic. Nevastă-sa era cu sânii plini și voia să-i dea lapte praf copilului, noroc că el a insistat, medicul de fam a insista, mă rog, acum alăptează exclusiv. Și el a zis așa: Eu am impresia că asta cu biberonul e și lenea mamelor :))) că nu vor să stea acasă prea mult. :))
Ecarulan
Ha – hai ca n-am ras la gluma domnului.
Adica avem voie sa decidem daca pastram o sarcina sau nu, ca e corpul nostru, dar daca alegem sa nu alaptam, se cheama lene?
In fine, nu asta era sufiectul de azi 🙂
Diana
Domnului asta nu i-a taiat macaroana nevasta la timp. Cunosc eu unul care isi dadea cu parerea la nascut natural si i-am zis ca atunci cand o sa nasca el, poate sa-si dea cu parerea, altfel poate sa stea langa doamna nascatoare in timpul travaliului iar ea va sta cu mainile in jurul gatului lui in tot procesul. Brusc i s-a schimbat perspectiva 🙂
O femeie
eu cunosc o mama cu 2 facultati care imi explica: “alaptatul a fost inventat sa tina mamele acasa”. Nu am zis nimic, ce sa zic…
Adriana
Ti-Am mai spus și Îți repet..Ești pe sufletul meu😍😘😍 . Exact așa suntem și noi…Dar copilasiiiii nostri sunt mai importanți și nu contează ca suntem obosite sau ca nu suntem la curent cu “moda”😊. Fata 9 ani și băiețel 2 ani😊. Cum spun eu:e greu dar și frumos în același timp. Te pup draga mea!
Miruna
Adriana, 2 și 9 ani? cât curaj! :))
Oana
3 ani? Hmmm, eu am ajuns la 5,5 și tot aștept să prind serialele din urmă😂😂😂
Miruna
Mi-e groază să mă uit când reîncepe Grey s Anatomy…
Roxana
Eu seriale n-am vazut dar am vazut filme, mi-am facut manichiura si am iesit, fara prietene ce-i drept, eu cu mine si cu copilul, apoi copiii, la terase, la restaurante, a fost…de vis :)))
Sper ca prietenele tale sa mai fie acolo, ale mele nu mai erau 🙂
Miruna
Da, normal, și eu sper!
dia
Oare cât poți sa dai din tine copilului dacă ești așa de obosita mereu? Pe mine lipsa somnului ma face tare iritabila. Sunt de acord ca e f important sa fim cât putem de mult lângă cei mici, dar mama trebuie sa îsi satisfacă nevoile de baza: mâncat, dormit, spălat( pentru mine și sportul intra in categoria de baza deși se simte ca din categoria de lux câteodată)
Miruna
Daaa, și spălatul e în categoria lux câteodată!
Elena
Am luat de pe net zilele trecute niste comedii si mi am zis gata in fiecare zi cate una cand doarme galusca. Dar ce sa vezi ca nu am apucat sa vad vreuna, tot timpul gasesc altceva de facut. Astazi iar am tipat la ea,ca nu vroia sa doarma cand vroiam eu si mi a parut asa de rau ce o fi crezut mititica, i am cerut iertare ca mami e de vina. ..offf rabdarea asta. Poate intr o zi vei scrie un articol si despre rabdare😉☺. Dupa amiaza trebuie sa ajung la dentist si mi am zis clar ma duc la o prajitura sau imi cumpar o ciocolata asa ca o pauza! Si eu am optat pana la doi ani sa stau acasa si ma bucur zi de zi ca am facut aceasta alegere. O iubesc muult!
Miruna
despre răbdare, daaaa, ce idee bună ! :))) Succes la dentist!
Diana
La filme nu m-am uitat, cu prietenele am iesit, avea manzul 3 sapt prima oara, n-a patit absolut nimic 2 ore cu tac’su
E adevarat, am prioritizat si filtrat, in continuare fac la fel. Eu una nu pot gestiona jde prietenii. Le numar pe degetele de la o mana, dar is bune si sunt tot acolo si daca nu vorbim o luna. Copiii cresc repede, e important sa fii unde simti tu sa fii si cat simti tu nevoia sa fii
Si o sa-mi dau 30 de likeuri la comentariu 🙂
O femeie
s-o stricat shandramaua ca am vrut sa iti dau si eu 30 like -uri dar nu mi-a mers!
Diana
Poate ne da Miruna afara ca ne dam atatea likeuri pe blogul ei. La mine merge
Miruna
Nu vă dă nimeni afară. Încă am nevoie de voi alive and kicking. Să ziceți cum ați făcut :))))
o femeie
eu nu pot da like-uri fara numar de pe mobil.
cristina
Io sunt Gica contra: eu nu cred ca avem o singura sansa. Nu cred ca daca stai cu copilul pana 3 ani o sa ai o relatie ok si sanatoasa cand o sa fie adult. Relatiile nefunctionale nu sunt pt ca respectivul parinte l-a dus la cresa de la 8 luni.
dia
De acord! De multe ori mamele ce ajung sa stea acasă timp prelungit și mai au și toată gospodăria in poala lor( lucru care se întâmpla destul de des) ajung sa se frustreze. Și precum comentariului de mai sus, sa ridice vocea la copil etc. Plus cu toată maternitatea de 2 ani din țara, rata alăptării e printre cele mai mici din Europa. Deci undeva nu e bine. Nu ca un job de 10 ore e soluția, nici vorba. Adevarul e undeva la mijloc. Cred ca sa ai și un pic de ajutor contează enorm. Decât 8 ore “trase” petrecute cu copilul ca altceva nu ai ce face, mai bine jumate cu voie buna. Mult mai bine. Și dacă creșa e soluția, nu e capăt de lume. Se întâmpla in multe din țările Europei de vest unde mama se întoarce după 3-4 luni la munca. Și nu știu dacă la romani creste copilul mai bine cu mama acasă decât acolo.
Luminita
Si eu una zic tot la fel. Conteaza, as spune, mai mult ce se intampla dupa 3 ani, cand incepi sa relationezi cu copilul, sa ii explici diverse, sa ii raspunzi la intrebari. Acum depinde si de mama, unele sunt se simt implinite sa stea acasa cu cei mici, altele au nevoie si de cariera, si de viata personala. Evident ca prioritizam, dar una nu e musai sa o excluda si pe cealalta. In alte tari, din ce vad, tatii sunt implicati cot la cot cu mamele, ajuta, stau si eu cu copiii, astfel incat mai apuca si ele sa faca altceva, nu numai baby-stuff. Si da, cum mai comenta cineva aici pe blog, in alte tari copiii merg la cresa de la 3-4 luni. So far, nu am vazut vreunul traumatizat de asta si nici plangand in hohote cu zilele, cum a fost experienta mea la gradinita in Romania, unde copiii de 3 ani, care pana atunci statusera exclusiv cu mamele, au fost brusc despartiti de ele. Evident, conteaza si cu cine ne lasam copiii, in ce conditii etc. Dar a fi non-stop langa copil si a te anula pe tine ca persoana nu stiu daca este, mereu, cea mai buna solutie. My 50 cents. 🙂
Diana
Da, se intorc la 3-4 luni, dar extrem de rar full time, cum o fac mamele in ro, e cam greu de comparat. Colegele mele se intorc full time la anul, cand le pleaca ultimul copil la facultate. Acum lucreaza ca si mine, 23-25h pe sapt, pai na, cum sa se traumatizeze copilul, el are un parinte aproape aproape in fiecare zi dupa ora 2 cand se termina scoala, doh
o femeie
Pai cred ca nu doar copilul nu se traumatizeaza cele 6 ore pe zi la cresa, dar nici mama nu o ia razna 10 ore la job cu sef/client tzipacios (cum se intampla des pe la romanica ) si nici nu o ia razna toata ziua de la frecat si spalat pe jos. Deci vad o armonie in asta fix in mintea mamei, iar o mama dez-armonizata inseamna familie dezarmonizata si invers. Nu de alta, dar tonul casei femeia il da, cat de nebun o fi sotul, o femeie calma si fericita il poate ajuta (sau schimba cu altul).
(on topic, ma laud: de cateva sapt. imi servesc cate o zi libera fara plata, cand proiectul nu arde evident, si tare bine imi e sa o iau ralenti de dimineata cu treburile casei ca diminetile am cea mai mare productivitate, si sa fac si ceva miscare dupa aceea, si sa o iau pe copila de la scoala eu plina de zambete si entuziasm).
Elena
Dar cu invidia ce facem, mai fetelor? Ca eu pur si simplu turbez cand vad pe Facebook pozele unei prietene, e neschimbata, subtirica, draguta, tot timpul imbracata la moda, e linistita, zambitoare, glumeata. Check-in la restaurant, cinema, cafenea, sa nu mai zic de vacanate, alea ma ucid psihic, merge in locuri in care eu stiu ca nu o sa pun piciorul niciodata, cu ce bani, ca eu am doi copii de crescut. La aceeasi varsta eu arat cu 10 ani mai batrana, cu ani in urma eram exact ca ea. Am inceput sa o evit, nu mai raspund cand ma cauta, m-am gandit si sa ii dau block, sunt constienta ca e doar din cauza invidiei. Si eu pun poze cu copiii, scriu tot timpul ca sunt fericita si implinita si ca am o viata perfecta, dar…
Mi-a zis odata sotul ca uite ce bine arata x, tu de ce nu slabesti si de atunci am prins asa o ura pe ea….
Diana
Pe fb ai optiunea de unfollow, ramai prietena, dar nu-ti mai intra in feed postarile. Sau unfriend. Dar block e nepoliticos, se da doar la stalkeri
Eu cred ca n-a fost f dragut din partea sotului tau sa zica asa ceva, dar barbatii stim ca nu sunt niste monumente de tact :)) nu te mai compara cu alte persoane, nu-ti face bine. Daca simti tu ca vrei sa schimbi ceva la tine, sa slabesti, etc, fa-o pt ca te face sa te simti mai bine cu tine, nu comparativ cu alte persoane
Eu imi arat varsta si sunt ok asa, dar am persoane in lista care arata cu 10 ani in minus si cu 10 in plus. Iaca fas.
Elena
Da, ai dreptate
Trebuia sa ignor, numai ca eu speram sa o fac invidioasa pe ea, afisandu-mi familia asa-zis perfecta si puneam poze si de cate 3 ori pe zi cu copiii… Nu e ok, imi dau seama. Si nu cred ca am facut-o invidioasa :d
Totul a pornit de la remarca sotului, ideea e ca ma chinui de 5 ani sa slabesc si nu reusesc. E greu cu 2 copii, un serviciu solicitant, banii uneori nu ajung, as vrea sa nu mai am atatea griji, sa am o viata si o casnicie mai usoara, asa ca ea…
cristina
Haha! Pui prea multa presiune pe tine! Sa stii ca poate si ea sufera ca nu are un copil…
Si intre noi fie vorba daca simte nevoia sa puna pozele acelea pe social media si sa dea check in, nu stiu daca ca e asa de impacata cu viata ei sau daca isi da seama ce/ de ce face asta…
Cheer up. Si cred ca ar trebui sa-i zici sotului ca a fost nepoliticos.
Diana
Sa stii ca eu am trecut o sg data prin asa ceva, te inteleg. In sarcina am fost uriasa, m-am lasat de fumat inainte cu cateva luni, am luat 10kg, in sarcina am pus vreo 23, eram ca o minge, am ajuns la 90 inainte sa nasc, nici financiar nu o duceam stralucit. Si aveam o fosta colega, a nascut cu o luna mai devreme, oai, numai burta in fata, poze din riviera Maya in hamac, slaba si gravida, poze cu zambet in sala de nasteri, poze fara nici o burta si slaba cu copilul in brate la o luna dupa. Oai, ma simteam nasol. Apoi am nascut, am slabit, mi-a trecut. Ea in continuare arata ca in facultate, eu decent, dar in nici un caz asa, dar mi-e bine, cred ca faptul ca am schimbat ce ma deranja pe mine la mine a facut de fapt diferenta
o femeie
Am si eu o prietena din asta, poze super machiata si aranjata de ma intreb cand are timp ca eu dimineata in 5 min m-am spalat si imbracat (azi nici nu m-am sters bine dupa spalat). Si intr-o zi m-am intalnit cu ea live (ma intalneam des) dar in ziua aia vazui o ditamai vanataie. Si sa nu aud ca e de la cazut pe scari.
Asa ca nu mai lua de bun tot ce e in poze ca e mult “show off”.
dia
Elena, era o urare din asta: Sa îți fie viața așa perfecta cum îți e pe Facebook. Niciodată nu știi ce e in sufletul omului, cu atât mai mult a celor ce țin mortiș sa îsi etaleze fericirea pe rețelele de socializare….