Lăsați copiii să-și urce singuri treptele la tobogane

fetiță tobogane

Învăța să urce cele 4 trepte, la bunica mea la ușă. Se ținea cu o mână de gratiile ruginii și îl vedeam cum își construiește potecuțe noi prin creier. Se concentra să-l ridice pe dreptul în fața lui stângul, să mute centrul de greutate, să aducă celălalt picior, să nu dea drumul la mână, ce mai, era toată zdroaba pământului într-un singur băiețel.

A venit bunica de la spate, l-a luat pe sus și l-a pus direct pe ultima treaptă. Gata, domnule, să nu cadă copilul.

Altădată, tot în curte la Sibiu, cu niște cârlige prinse de zăbrelele unui scaun. Tudor se chinuia să le prindă cu două degețele grase și să le scoată frumos de la loc. Când, vecina care era prezentă i le-a dat ea jos pe toate și i le-a oferit foarte drăgăstos.

Toboganul de la locul de joacă și cum se ajunge la el. Pe scările clasice, pe două picioare, întotdeauna prin același loc.

Aseară în casă, se străduia să urce pe canapea ținând un pluș în mâna dreaptă. Fundul nu prea și-l putea ridica. Și, după niște transpirații grele, taică-său, care era fix lângă el, l-a propulsat ușor în aer, cât să prindă un pic de avânt.

Ce credeți că s-a întâmplat? În vârful treptelor, a început să plângă când, dintr-o dată, s-a trezit sus. Nu i-au mai trebuit cârligele de la vecina, pe tobogan nu mă lasă să-l urc eu, de pe canapea a coborât singur și a mai încercat o dată.

Învăț teribil de multe de la copilul meu de acum un an și jumătate. Deși faza cu treptele  e de mai demult. Simt că ăsta e binele nostru instinctiv pe lume și nu-mi dau seama unde l-am pierdut. Copiilor nu le plac scurtăturile, pe ei nu-i interesează care-i drumul cel mai ușor, dacă nu învață nimic până acolo. Călătoria este mult mai importantă decât destinația pentru ei. Așa că, lăsați-i să-și urce treptele singuri, nu le mai dați cârligele de pe sfori, nu-i urcați dumneavoastră pe tobogane și niciodată nu faceți pentru ei ce sunt capabili singuri-singurei.

foto via Shutterstock, fetiță tobogane

Articolul anterior

Când nu poți merge la psiholog, te pot ajuta niște prietene bune?

Articolul următor

Iubirea nu se măsoară în câte cămăși i-ai călcat (p)

14 Comentarii

  1. Adina Maria

    Multe mai învăț de la tine 😊

    1+
  2. cristina

    haha! da…asta e boala grea de lecuit la adulti…cred ca daca reusesc parintii copilului sa faca asta e perfect…
    pe de alta parte depinde si de copil, primul voia el sa faca tot, se chinuia pana ii iesea…a doua nu mai pare asa dispusa: incearca, renunta si incearca mai tarziu sau cere ajutorul…

    2+
    • normal că depinde și de copil. Sau, la același copil, de dispoziția lui. Văd la Tudor: uneori nu se lasă până nu îi iese ceva. Alteori se enervează imediat și mârâie sau cere ajutor.

      5+
  3. Alta Miruna

    Uite de ce sunt eu etichetata “mama rea si fara suflet!”… :))

    3+
  4. Laura Craciun

    Super articol, ma bucur ca nu sunt singura care gandeste asa 🙂

    1+
  5. ana

    da, e usor de zis… dar cand nu grijesti copiul tau ca esti bunica sau doica si cand vezi cate si mai cate la tv ti-e frica si de umbra ta, ce curaj sa mai dai la copil?

    bona noasta a zis de foarte multe ori ca ei ii e frica sa nu pateasca cu copii ce a vazut la tv si apoi sa faca puscarie!!

    asa ca educatia parintilor si a bunicilor e tare necurajoasa 🙁

    0
    • Dincolo de pușcărie, cred că îți e mult mai teamă atunci când e copilul altuia, oricum ar fi. Că pățește ceva, lasă pușcăria. Cine vrea să pățească un copilaș ceva? E foarte fină limita dintre am încredere în tine și vezi să nu îți spargi capul… Eu înțeleg perfect, nu aș putea fi la fel de curajoasă cu copilul altuia.

      2+
    • De cand nu am tv toate imi merg bine si mi se intampla mai putine. Frica e cea care distruge puterea de alegere.

      0
  6. mihaela

    Cred ca toate astea depind mult de ce tip de mama esti. Mama closca sau mama “inconstienta”, cum ne numesc multe care se uita chioras cum ne tavalim pe jos cu copiii si cum ii lasam sa mangaie copacii sau animalele sau cum ii lasam sa manance singuri desi se murdaresc si ei si jumatate de casa.
    Intotdeauna, dar intotdeauna, l-am lasat sa “se chinuie” si drept rasplata, la un an si doua luni urca singur 4 etaje, sprijinit de la sub-brat iar la un an si sase luni mananca singur ciorba cu lingurita. E drept, pana acum vreo doua luni nu l-am lasat singur sa urce pe tobogan; el urca, in picioare sau in patru labe iar eu am fost mereu in spate sa il sustin in caz ca are nevoie de ajutor.

    1+
  7. maddy

    nu cred ca copiii au impresia ca se chinuie atunci cand se joaca si incearca sa urce scari sau sa faca diverse chestii asa ca nu vad de ce ar trebui sa ii ajut daca ei nu imi cer ajutorul. e timpul lor de joaca, eu ma uit si ii las in pace.

    0
  8. La 1 an si 5 luni a inceput gradi privata, era cea mai mica din cea mia mica grupa. In cateva zile a reusit sa manance singura 100% si sa refuze sa o mai hranesc, sa urce scarile singura si sa refuze sa o mai ajut, si altele. Mi-am dat seama ca eu, protectiva o handicapam.
    Pampam.

    De aia sunt contra lasatului copilului cu bone sau bunici: overprotectie. De aia ajung unii barbati in ziua de astazi sa nu mai reusesc sa bata un cui sau sa vaneze o caprioara 😀

    1+

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 166 queries in 9.281 s