De ce fac copiii prostii

copil prostii

Îl vezi de la depărtare, e copilul care tot timpul vrea să se urce pe cea mai înaltă treaptă, să rupă cele mai prețioase cărți, să scrie cu pixul pe perete, să tragă de pe masă ceva, să-și bage degetele în ciorbă, în priză, în nas. Nu neapărat în al lui. E copilul care are parcă un senzor pentru cele mai înalte rafturi pe care și le trage în cap, pentru cele mai ciobite pahare pe care le bagă în gură. Mai mult, uneori ai impresia că ar fi în stare el însuși să își taie venele, să se dea cu capul de pereți, să urle o săptămână, să tragă, să-mpingă, să facă orice numai să nu stea. Avem niște prieteni care îmi povesteau mai demult despre băiatul lor, care intrase într-o fază, doar că nu prea mai ieșea din ea.

Ei îi spuneau: Nu te urca acolo, e periculos și poți să cazi.

El: Vreau să cad.

Ei ziceau: O să-ți rupi piciorul.

El: Vreau să îmi rup piciorul.

Ei: Și o să ți-l pună doctorul în ghips.

El: Vreau să cad să-mi rup piciorul și să mi-l pună doctorul în ghips!

Nervii părinților în aceste cazuri sunt puși la grele încercări, (sincer, nu prea am soluții punctuale, că doar nu vei lăsa copilul să cadă în cap ca să îi arăți că ai avut dreptate) nu puteam decât empatiza, ei puteau doar aștepta să treacă faza.

 Dacă ați trecut prin ceva similar și aveți o experiență cu ceva care a funcționat la voi, vă rog să lăsați în comentarii; judecățile de valoare asupra altei familii pe care o cunoaștem doar din acest context și care nu ajută pe nimeni nu vor fi publicate, mulțumesc.

Răspunsul e simplu: Copiii nu fac prostii fiindcă sunt răi. Ci ca să ne atragă atenția.

Copiii fac prostii chiar și fără să știe că sunt prostii. Ei testează. Mediul înconjurător și pe noi. Copiii fac prostii, fiindcă ar face orice să ne câștige chiar preț de o clipă. Pentru ei, atenția negativă e mai bună decât nici o atenție. Ca în publicitate, bună și aia rea.

Din păcate, copiii noștri se mulțumesc cu orice.

Timpul nostru este darul cel mai de preț pe care îl putem face copiilor noștri. Dar timpul înseamnă atenția neîmpărțită. Despre tot ce nu înseamnă timpul petrecut împreună am scris deja, nu mai reiau. Știu că nu e ușor când vii de la muncă și ești obosit, cu bateriile goale și copilul te ia de nou. Știu că nu e ușor, când vrei și tu să apuci să vezi un film într-o sâmbătă, atâta tot, doar un film de nici 2 ore întregi, ți se pare o cerință infimă, care pentru tine ar însemna enorm! Sau știu că ai vrea să ai o masă liniștită de la cap la coadă, să nu fie nevoie să te ridici de cinșpe ori, nici chiar atunci când sunteți la restaurant.

Nimeni n-a zis că e ușoară treaba asta cu prioritățile. Însă miza e prea mare să ne dăm bătuți.

foto via Shutterstock, copil prostie

Articolul anterior

Cum să recunoști un om care are încredere în sine (varianta serioasă)

Articolul următor

Părul la Subraț ajunge din gunoi pe prima pagină

14 Comentarii

  1. dincolo de nevoia de atentie, copilasii mai fac prostioare si din curiozitate. La varsta de 2-10 ani e mai puternica dorinta de a cunoaste si incerca limite si descoperi lucruri decat ratiunea ca ‘nu e voie’ sau ‘stai binisor nenicule ca iti rupi capul, manca-te-ar mama’. Asa ca eu lasai libertate dar eram langa acolo unde miroseam riscuri, sau i-am dat voie sa mazgaleasca peretii (oricum in 2 zile i-a trecut, fructul interzis e mai coool 😀 ) etc.

    6+
  2. Am observat că atunci când sunt obosită prefer să o țin pe Isabella lângă fusta mea pentru că-mi sare inima din piept atunci când vrea să experimenteze ceva nou sau chiar ceva experimentat deja. N-o ameninț, dar o tentez cu diverse lucruri să stea pe lângă mine :))). Când sunt odihnită însă pentru multe mame ”obosite” par un pic iresponsabilă. Dar eu vă zic, e de la somn sau nesomn :D. Plus că nu folosim terminologia: cuminte, obraznic, prostii. Le găsim de prisos. Prea generale și prea subiective.

    5+
  3. mihaela

    Of, e greu. Eu trimit doar o imbratisare virtuala.

    1+
      • Ana

        Ce sfaturi? Greu de spus. Copilul este extrem de curios, părinții ar putea să-i satisfacă curiozitate cu lucrurilor mai puțin periculoase. Ex. Parc de distracții pt copii sau să-l lase sa facă fără să-i atragă atenția, doar să fie acolo lângă el în caz de real pericol. Și fiul meu face lucruri periculoase, și stau câteodată cu sufletul la gură lângă el, dar încerc să-l las. Ma abțin să-i spun că va cădea sau nu va reuși. Au fost momente când m-a surprins plăcut. 🙂

        3+
  4. Alina

    La noi depinde de situatie: daca imi dau seama din timp ce vrea sa faca, sau imi spune ea, ii prezint riscurile ( desi imi e teama ca nu le intelege ea pe deplin, dar nah…) si apoi stau pe aproape in caz de…. regula e clara: “ce nu poti face singura nu faci eu doar sunt sa te ajut sa nu te ranesti, de descoperit descoperi singura tot ce doresti in limita puterii tale”; iar al doilea caz cand face fara sa stiu: gen desenatul peretilor… la treaba asta desigur nu ne mai amuza acum asa cum ne-a amuzat prima data, dar asta e. I-am luat si tabla intre timp dar uneori raman mai interesanti peretii (sau parchetul ce abia fusese pus). Si aici e cam la fel: avand in vedere ca are 5+ ani, i-am explicat ca asa cum isi va pastra camera asa o va avea (acum tre’ sa-mi gasesc timp sa repar vopseaua smulsa cu chestiile ce le-a lipit si mutat pe perete).
    Cat despre pictat peretii😂Eu i-am pictat si pe exterior cand am intrat la scoala: fiind mai mult crescuta de bunica la tara mi-am desenat sun geamuri, pe exterior, atat cat am ajuns, printese daca imi amintesc eu bine, ca sa stiu unde e casa mea😂😂😂

    0
  5. Cristina

    Copiii nu fac prostii, ei experimenteaza lucruri noi si se distreaza facand asta 🙂
    Indiferent de starea mea de oboseala, i-am lasat juniorului libertatea sa incerce orice, stand mereu langa el. Am mers pe ideea ca daca ii interzic ceva, va deveni curios si va cauta un moment cand nu sunt atenta si va face acel lucru. Asa ca am preferat sa il las sa exploreze liber de fata cu mine, sa il pot ajuta la nevoie, spunandu-i mereu, pe intelesul lui, care este pericolul (daca este vreunul). Pana acum, la 6 ani, nu am avut accidente si incidente majore. Intelege foarte bine anumite lucruri, pe altele tine mortis sa le incerce pe pielea lui. Daca pericolul nu este mare, il las sa incerce. Nu de fiecare data se convinge, asa ca mai incearca si cu alte ocazii :).

    1+
  6. Testarea lucrurilor care se vărsa, se lipesc, colorează, cățăratul sunt de bază la mândra mea. O las sa facă dezordine ca să învețe ordinea, o las cu toate celelalte ca sa integreze senzații după care încearcă și senzația greului unei curățenii prin toată casa, cu ajutor😃. La cățărat mi-a stat inima, dar mi s-a umflat de altfel când a reușit să urce, să se legene și să se bucure că și-a invins teama. Sunt acolo, cu inima strânsă și gura plină de cuvinte de incurajare ca să nu scap vreun negativism din ala (ai sa cazi) care chiar se întâmplă dacă nu ai încredere în ce poate copilul.

    0
  7. Roxana

    La noi lucrurile au stat putin invers. Fetita mea este un copil cu un control iesit din comun. O mare parte cu siguranta ca mi se datoreaza,probabil. I-am explicat mereu cand era mica ce pericole pot exista in jurul nostru,asa ca ea si-a insusit acest lucru destul de bine. Doar ca acum incerc eu sa o pun sa faca anumite chestii pe care din teama le evita. De exemplu mergem la catarari organizate,mergem sa patineze uneori,si alte activitati pe care incearca sa le evite de teama. Nu fortam lucrurile,doar ca atunci cand reuseste e foarte fericita si mandra de ea.😊

    1+

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 178 queries in 0.265 s