Tudor îmi arată că vrea pe învârtitoarea aia cu măgar, cal, vacă și cămilă, o știți dacă aveți drumuri prin parc. Acolo erau deja doi copii, o fetiță și un băiat. Nu călare pe animale, ci stăteau pe roată, pur și simplu. Fiindcă băiatul meu încă e mic și nu vorbește, am zis eu:
-Servus, ne primiți și pe noi să ne dăm cu voi?
La care, îmi răspunde un băiat de vreo 4-5 ani:
-Nu, nu aveți voie.
Mi-a picat fața. Nu circul de multă vreme prin parc, dar, în general lumea e destul de prietenoasă.
-Hm, să știi că, de fapt, doar bebelușul vrea să se dea, eu nu, rămân pe margine. E ok așa?
El, pe un ton răstit deja: -Nu! Nu aveți voie, ce nu înțelegi?
-Dar de ce spui asta?
-Pen’că AȘA spun unii oameni că nu-i voie și nu-i bine! zice el foarte autoritar.
Mi s-a înmuiat inima. Sărăcuțul, de câte ori o fi auzit acasă ”nu-i voie”. Sau ”pentru că așa spun eu”. Cine știe câte altele o mai fi auzit. Era cu bunica lui, ei deja îi venea să intre în pământ. I-a zis că vor pleca, dacă nu e cuminte. Am asigurat-o că nu e necesar.
Eu nu făcusem nici un pas înainte. Dacă am luat-o pe drumul comunicării, pe ăsta trebuia să înving.
-Dar, uite, bebelușul meu ar fi foarte trist dacă nu s-ar da și el. Vrei să fie trist?
La care băiatul cel dur, acum cu privire de căprioară:
-Nuuu…
-Deci, îi dai voie să se dea și el?
Ghiciți ce a răspuns. Că nu, nici vorbă. Era hotărât: Nu aveți voie și gata, fiindcă așa spun eu! Bunica l-a luat de mână și l-a dus într-un mega circ la cărucior. Biata femeie, mi-a părut tare rău pentru ea. Dar pentru băiețelul acela îmi venea să plâng. Nu știți cât de des îmi vine să plâng în parc. Când mă gândesc la suflețelele astea nevinovate, care suferă chinuri pe care nu le înțeleg. E atât de clar totul, trebuie doar să te uiți la cum e un copil ca să știi cum e la el acasă. Prin ce necazuri trece el. De câte ori și-o fi înecat amarul și-o fi adormit trist că nu e voie, pentru că așa zic oamenii mari.
Știți de câte ori m-a întrebat lumea dacă am un copil cuminte? Pe el nimeni niciodată nu l-a întrebat cum sunt părinții lui.
foto via Shutterstock, copil abuzat
Irina Schmitz(a)
Interesantă perspectiva ta. Eu am alta ;). N-aș fi cerut voie :))), iar dacă eram luate pe sus intram în joc până îi schimbat starea <3.
Miruna
Eu ii spun lui tudor intotdeauna sa ceara voie sa se urce si el pe o chestie care se invarte cu alti copii in parc, pentru ca ma gandesc ca atunci cand eu nu voi fi cu el sau cand nu voi fi atenta sa ii anunte pe oamenii aia ca se urca, sa nu fie lovit. Plus, asa mi se pare politicos 😉
Cristina
Ultima dată când am călcat în parcul cel mai apropiat din cartier un băiețel i-a interzis lui Alex să se dea pe tobogan şi mi-a cerut 10 lei ca să se dea la o parte. Câțiva metri mai încolo stătea o gaşcă de părinți la o masă din aia din beton. Mâncau semințe, pepeni, beau bere şi habar nu aveau ce fac copii lor prin parc.
Miruna
Da, e destul de trist.
Irina
Azi în parc. Un copil de vreo 10 ani se dădea cu kartul si a făcut o mișcare greșită, și-a prins cumva piciorul sub mașină. Plâns, spaimă. Mama, de la zece metri: “Așa, rupe-ți piciorul, rupe-l! MERGEM ACASA!!!”
Miruna
O ooof
Simo
Bietul copil!
Miruna
Dupa scena asta l-am mai tot vazut prin parc. Si cu parintii. Si am inteles ca asa e viata lui 🙁
Otilia Ciulanescu
Din pacate si eu vad copii tristi in parc de multe ori. Intr-o zi a venit o fetita imbracata frumos intr-o rochita. A vrut sa se dea pe leagan, la care mama striga de la distanta: “Sa nu mi te murdaresti ca plecam acasa!” Si au plecat acasa dupa 2 minute de stat in parc. Si exemple as mai avea foarte multe. Mi se rupe sufletul cand vad astfel de copii.
Miruna
Pai da, ca rochitele frumoase fix de parc sunt facute.
Alexandra
Nu sunt pentru parc,dar se intampla sa vii de undeva cu fetita imbracata in rochita si sa vrea sa va opriti in parc.sau sa se imbrace singura si sa vrea sa poarte o rochita.dar se spala!si daca nu se spala,aia e.nu e un capat de tara,e doar o carpa ce poate fi inlocuita cu o alta.indiferent de cat de mult a costat (sunt sigura ca va exista si acest argument)
Miruna
Știu, așa e. Dar, dacă tot mergi în parc, lași copilul să strice rochița. Dacă nu, nu mergi. Adică, nu are rost să îi cumperi înghețată doar ca să nu îl lași s-o mănânce. eu cam așa văd treaba asta…
Alexandra
Așa sunt și ai mei. De mici i- am învățat să împartă ( sunt mereu in preajma verișorii și prietenii cu care se văd si se joaca des), i- am lăsat să exploreze și să experimenteze iar pe ” nu” l- am folosit cat de puțin posibil. Câteodată, însă, pur și simplu nu vor sa imparta și cu orice efort de redirecționare, cu explicații, nu vor și gata. De multe ori cred că testează reacția celuilalt.
Alexandra
Pai asta spuneam si eu 😊
Maria
Situatia e tare trista in parcuri. Multi parinti isi ignora copiii, nu se joaca cu ei, doar ii cearta din cand in cand sau chiar ii bat. Tocmai ne-am intors din concediu. La locul de joaca al hotelului erau multi copii fara parinti in preajma si multi cerseau atentie de la ce adulti gaseau pe aproape.
Miruna
Eu cred ca mai simt si adultii nevoia de cate o pauza uneori…
Ioana
Mai ai dr învățat la negocieri cu copiii. E mic Tudor far lasă că-ți explică el. Întrebarea cu nu vrei sa plângă băiețelul meu nu-și are rostul, nu-ți aduce nimic pozitiv, chiar ma așteptam să-ți zică da sau nu-mi pasa. Oricum, celuilalt copil nu-i pasa de al tău. Poate vroia să-și arate autoritatea în fata fetitei. Poate vroia un pic de atenție de la bunica care stătea pe margine. Sau poate vroia să-l împingă careva.
Miruna
Esti a doua persoana care imi spune ca nu am procedat corect. Ce ar fi trebuit sa zic?
cristina
Miruna, o sa vezi si o sa inveti pe parcurs ce Tudor creste! Si atitudinea ta o sa se schimbe. Si eu ceream voie la inceput ca asa mi se parea politicos, plus cum ai spus si tu sa-l observe pe A si sa nu-l loveasca din greseala.
Dar cred, ca o sa vrei sa-l inveti pe Tudor ca e si dreptul lui sa se dea pe o jucarie in parc, chiar dc un alt copil e acolo si e mai “teritorial”(bineinteles, asteptandu-si randul acolo unde jucariile sunt doar pt un copil).
Miruna
Da, sa nu fie un papa-lapte super manierat.
cristina
Eu as fi spus ca A vrea sa se dea si el, fara sa astept aprobare – cu explicatia ca jucariile din parcuri sunt pentru toti.
Cat despre parintii din parc care nu se joaca cu odraslele lor mi se pare ok. Pana la urma e in parc sa socializeze dc vrea, sa se imprieteneasca, sa se intalneasca cu altii.
Plus ca cei mai mari invata comportamentul acesta de la altii mai mari, de la gradinita etc – cand lucrezi cu norma in intreaga si sta copilul mai mult la gradinita ca acasa e greu sa “rezolvi” un comportament neadecvat observat si invatat acolo.
Miruna
Da, e buna ideea.
Aurelia
Dar in parc merg si copii care inca nu stiu sa socializeze. Si cand vezi un copil de 1-2 ani stingher in leagan in timp ce mama/bunica vorbeste la telefon nu e o imagine prea placuta. Tocmai ca lucrezi cu norma intreaga si copilul sta mai mult la gradinita / scoala mi se pare esential sa ii acorzi toata atentia atunci cand esti in preajma lui – si acasa si in parc. O cere prin comportament. Fetei mele de 2 ani si 9 luni ii explic tot timpul de ce un anumit tip de comportament este neadecvat indiferent ca observa copii pe strada, in parc, la magazin, la gradi. Chiar daca e a 105.347 oara cand ii spun acelasi lucru. Imi spune acasa ca X a impins-o la gradi si stau si ii explic ca nu e ok ca a impins-o si ca o inteleg ca a fost suparata si speriata, stau si dezvolt si pun intrebari de ce a impins-o, oare nu a vrut sa ii dea o jucarie, oare si ea la randul ei a facut ceva sa il supere, ii ofer solutii pe viitor pentru astfel de conflicte si ii sugerez sa se joace frumos a doua zi, sa faca “impacare-impacare” etc… La fel ii explic si cand vede copii care plang, copii care se cearta, care nu folosesc jucariile din parc cum trebuie. Empatia si compasiunea se cultiva in familie, asta este parerea mea 🙂
Miruna
Se mai intampla sa ai nevoie sa vorbesti la telefon, insa una e sa stai in povesti, alta e cand ai ceva cu adevarat de rezolvat. Iar situatia 2 nu se va intampla zilnic
Aurelia
Evident! Mi se intampla sa sune sotul sa intrebe daca trebuie sa cumpere ceva, sau vrea sa vina dupa noi in parc si ma intreaba unde suntem etc….dar cand stai 30 min si respectiva persoana e tot la telefon mi se pare excesiv!
Mami
Vai mie asta am fost eu acum baietelul meu este frustrat din cauza copiilor de la scoala si ma intreaba ca ei de ce sunt RAI CU EL….nu am putut decat sa zic ca poate lor nu le-a explicat mama lor ce inseamna sa fi educat
Oricum am renuntat la educatie si am inceput sa ii dau variante de rezolvare a conflictelor si sincer nu am mai spus ca daca va primi o palma sa nu bage in seamă M-AM SATURAT SA PLANGA COPILUL MEU
VOI CE ATI FACE?
Miruna
Uf, greu, te inteleg perfect. Fix ieri vorbeam despre asta cu un psiholog. Ca nu poti incuraja niciodata violenta la copilul tau, dar nici nu il poti lasa sa o incaseze forever.
Regulile (din ce am mai citit) ar fi astea, cand un copil te loveste:
Te indepartezi, il eviti, cauti ajutorul unui adult. Dar niciodata nu invatam copilul sa dea inapoi.
maddy
de acord, duci copiii in parc ca sa se joace intre ei, nu cu tine, adultul. ca parinte ii supraveghezi si intervii daca fac prostii sau sunt pusi in situatii neplacute de catre alti copii.
PS> valabil la copii de la 3 ani in sus. normal ca daca duci un bebeloi de 1 an care de abia a invatat sa umble in parc, atunci stai si te joci cu el, nu`i dai drumul in salbaticie sa se descurce :))
Miruna
Nu vrei sa stii ce surprize al avut noi prin acele tuburi, de acum ma duc si eu dupa el..
maddy
si eu m`am bagat prin tuburi ca sa ajung la marginea unui nefericit de tobogan unde una din fete s`a blocat si plangea. m`a luat paranoia: daca va cadea de la inaltimea aia? nici nu stiu cum la 1.75 ai mei am incaput prin toate dracoveniile alea. bine ca nu m`am blocat si eu 🙂
cristina
Fetelor, let’s agree to disagree. Eu cred ca depinde de parc, de copil si de “toanele” copilului – chiar si cei de 1 an sunt curiosi sa vada ce fac ceilalti, sa interactioneze, sa se joace, sa exploreze. Ambii ai mei la 1 an asa au fost.
Eu incerc sa nu am prejudecati fara de nimeni ca sta de vb la telefon – nu stiu ce situatie are persoana respectiva, poate toata ziua s-a jucat numa’ cu copilul si doar acu’ gasi un moment sa povesteasca cu o prietena cu care nu a mai vorbit de 3 luni.
Cat despre explicat copiilor sau discutat si prelucrat cu ei “tot” ce li se intampla la gradinita si ce frustrari aduna ei acolo plus o viata de zi cu zi: “good luck with that!”. Din nou, depinde de copil si de situatie – al meu imi spunea si inca imi spune foarte greu ce-l marcheaza din interactiunile de la gradi. Pe unele le intuiesc, pe altele nu le vad, iar la altele nu resurse fizice sau emotionale (da, dragele mele ati citit bine) sa le disec.
Eu cred ca empatia si compasiunea trebuie cultivate si cu/ de vecinii de bloc, parc, serviciu, comunitate si societate in ansamblul ei. Cred ca si noi parintii avem limite si nu suntem detinatorii adevarului absolut.
Anyway, xoxo.
Larisa
Pe aceeasi scara cu mama, sta o femeie care are 2 fetite. Nu vrei sa stii in ce hal sunt jignite fetitele acelea si cat de puternic poate urla acea femeie la ele. Cand ies afara, in spatele blocului, nu fac altceva decat sa stea pe o banca, stinghere, una intr-un capat si alta in celalalt. Sunt atent supravegheate de mama lor de la geam, iar atunci cand mai trece cate un vecin, le trimite bezele, cerand acelasi lucru si de la ele. Mi se rupe sufletul de fiecare data cand le vad…
Miruna
Cine stie ce o mai fi si in familia aceea..
Alexa Stanescu
wow, cum e ultima fraza. Atat de adevarata!
Miruna
🙂
Stanciu Iolanda
Si a mea mai zice celor care o intreaba ca nu ii lasa, pentru ca nu vrea. Are 4 ani si nu e trista :), va asigur de asta.
De fapt asta e varsta cand incep sa negocieze si isi dau seama ca au si ei “putere”. Si de obicei fac asta cu cei mai mici decat ei.
Legat de lasat singuri prin parc, adica fara interventia parintilor, mi se pare iar un lucru normal si sanatos pentru copiii putini mai mari, peste 3-4 ani. Eu de obicei o urmaresc de la distanta si intervin doar cand e cazul, altfel cum sa invete sa socializeze singura? Acum e la etapa in care isi face prieteni in parc, se joaca f frumos impreuna, e minunat.
Cris
Sunt de accord cu tine. Cred ca e sanatos sa ii lasam uneori sa isi rezolve si singuri micile conflicte, dar depinde de varsta lor. Eu o urmaresc, pt ca si a mea e infipta si as vrea sa ii explic uneori de ce reactioneaza ea asa sau alti copii, sau de ce nu poate lua pur si simplu jucariile altora.
Miruna
Fix despre asta vorbeam ieri cu cineva. Nici eu nu intervin cand Tudor se apropie de alti copii. Dar, la leagane, pe tobogane, chiar si prin tuburi merg cu el, dupa el, fiindca inca nu isi da seama cand e periculos, sa se fereasca etc
Cris
Hmm.. ai fost foarte draguta! Si eu mai spun asa, depinde. Fi-mea e infipta, ea daca vrea, vrea. Uneori e intimidata de copiii mai mari sau mai duri, dar ma ia de mana si mergem impreuna. Eu le mai spun copiilor si in acelasi timp si fetitei mele, ca ne asteptam randul, dar ca ne vom da si noi pe topogan etc. Alteori, daca nu i se “permite” de un copil mai mare, ea speculeaza momentul si i se baga in fata sa fie prima :))) dar ma rog la categoria ei de varsta merge, Tudor e inca micut pt astea. Si eu o insotesc mereu, umbra ei asa :)) o sa experimenteam si noi astea in parcul din tara in curand 🙂
Stii cum sunt copiii, jucaria celuilalt e mereu mai interesanta, anul trecut in parc a vrut sa se uite la o bicicleta, (sa se uite, da?) si a venit bunica fugind si a luat bicicleta rapid, cu privire urata si fara sa spuna nimic. Mentionez ca bunica cu nepotul erau la joaca, bicicleta langa o bancuta, noi ne uitam nici nu am atins-o…. offf. imi place tare fraza ta de la sfarsit. Oare de ce e asa important sa fie copilul cuminte? a mea nu e cuminte, e un copil care se bucura de copilarie si de impins limite (don’t they all 🙂 )
Miruna
E mai important parintii sa fie cuminti
Cris
De cand sunt ai mei mai mari, eu in parc stau pe banca si ii urmaresc de-acolo. Mai ma uit si in telefon, mai rezolv si treburi de job. Pana la urma ei ies in parc sa se joace cu prietenii lor. Chiar mi se pare aiurea cand vad parinti care urmaresc copii mai mari de 4 ani si stau numai cu gura pe ei: o sa cazi! nu te murdari! nu face aia! nu face ailalta! fa aia! fa ailanta! nu te joci bine asa! Daca au iesit in parc, au iesit sa se joace cum vor ei! Si ce ar putea sa faca rau in parc? Mai imi spune cate o mamica…dar nu-l vezi pe-al tau pe unde se urca pe tobogan? Nu ti-e frică sa nu cada? in conditiile in care se urca pe placa de-aia de catarat. Eu ii las sa se joace liber si sunt singurii copii din parc care nu plang cand cad, nu urla cand le spun ca mai au 5 minute si plecam in pace si armonie in casa.
Miruna
Si eu am observat ca timpul pe care il petrecem in parc parca nu e timp ca cel din casa doar intre noi doi.
Ioana Dobrota
Fetita mea are 1 an si 9 luni si pot sa iti spun ca face si ea asa uneori, desi aude nu de putine ori in casa. Are voie sa se murdareasca si sa se joace 🙂 . Eu cred ca e o perioada in care asta e modalitatea lor de a se impune in fata adultilor. Uneori la fel procedeaza si in preajma copiilor mai mici pe care “ii dirijeaza”: ” nu, nu aici, aici!” “Nu, nu papa!” Etc. Poate ai dreptate in ceea ce priveste acel baietel, insa eu cred ca toti copiii au perioade de genul asta si conteaza mult cum le gestionezi.
Miruna
Poate asa e, mi-as dori sa fie asa.
andressa
Eu chiar nu sunt deloc de acord cu tine, Miruna. Multi copii spun “Nu!” sau “Ca asa vreau eu!” pentru ca aud in multe locuri, la gradinita, la alti copii in parc, uneori chiar ii duce mintea sa faca asta pentru ca asa sunt ei facuti, testeaza, joaca roluri. Nu trebuie compatimita familia sau copilul, cum sa spui asta?
Evident ca si fetita mea mai spune de-astea, uneori zice ca e parcul ei. Crezi ca a auzit undeva asa ceva?! :))) Nu. Crezi ca ii spunem ca in casa trebuie sa faca ce vrem noi pentru ca e casa noastra?! Hahahaha, evident ca nu.
E o faza si o sa aveti si voi faza asta. Don’t JUDGE this much.
Miruna
Ma bucur daca e doar o faza, insa, in general, dupa copil, iti poti da seama cam cum e la el acasa. Asta nu a fost o razgaiala din aia de copil, a spus fix ce i se spune lui. Iar asta s-a confirmat in zilele urmatoare. Articolul e scris mai demult. In urmatoarele zile ne-am revazut, cu bunica, parinti. Acest copil aude “nu-i voie” de 5 ori pe minut. Din pacate, nu e singurul.
andressa
Eu cred ca nu avem idee ce e in casele altora si e foarte usor sa etichetam parintii, bunicii, sa le punem note si calificative, desi este foarte incorect. Ai vazut o familie in parc de cateva ori si crezi ca stii cum creste copilul in casa lor? Crezi ca stii ce greseli fac? Eu zic ca ar trebui sa ne ferim de astfel de judecati. Am vazut si copii care se poarta exemplar si acasa aveau parte de scandaluri, dar si parinti super hiper moderni si hipsteri ai caror copiise dadeau cu fundul de pamant si ziceau “Nu vreau!” Ca asa fac multi. Depasesti perioada.
Nu cred ca e ok sa judecam ce fac altii si nici sa incurajam gandirea asta despre “Parinti buni” si “Parinti rai.”
Miruna
dar nu e vorba despre părinți buni și părinți răi, e ca și când ai spune soț bun și soț rău. Importantă e potrivirea dintre ei și soții, interacțiunea copilului cu părintele, felul în care acesta se știe exprima. Există studii de perechi părinți-copii, în care părinții sunt întrebați dacă ai lor copii au avut o copilărie fericită, dacă i-au iubit până la stele și înapoi și au făcut tot ce le-a stat în putere(ceea ce orice părinte normal la cap face), dar, apoi, când sunt întrebați copiii, ei spun că nu s-au simțit chiar atât de iubiți. Este o diferență mare între cum ni se pre nouă ca părinți că suntem și cum ne percep copiii noștri. În final, fiecare știe ce e mai important dintre astea.
Cornelia
Eu de obicei, ma dau la o parte in cazuri de genul. Si eu procedez ca si tine, ma duc si cer voie sau ii explic baietelului meu cum trebuie sa ceara. Daca nu reusesc, ii explic copilului meu ca putem sa ne intoarcem dupa ce se elibereaza locul si pana atunci ne putem juca pe un tobogan sau la leagane. Am observat in locurile de joaca tot felul de copii si chiar zilele trecute imi povestea soacra mea ca i se rupe inima de durere. Al meu pitic acum a inceput sa socializeze cu alti copii, vrea sa isi faca prieteni, sa se joace cu ei si mereu isi alege copii mai mari. Astia mai mari fug de el, rad de el si saracul se simte trist si spune ca nimeni nu vrea sa se joace cu el. La capitolul asta na, nu poti obliga un alt copil sa se joace cu al tau daca nu vrea. Pana la urma nu poti schimba ceva la acel copil, daca acasa nu are parte de un mediu cald si nu stie sa interactioneze cu altii copii decat prin jocuri nepotrivite. Oof, e atat de greu uneori.
Miruna
Da, asa mi se pare si mie 🙂
cristina
Fetelor, o parte din chestiile astea s-ar putea sa fie si proiectiile voastre despre copilaria voastra. Who knows?
Laura
Eu am observat ca foarte multe mame se plang ca copiii lor sunt neindreptatiti in locurile de joaca de copii. Am simtit si eu si pitica mea asta. Daaaaar ce multe poate nu observa este ca majoritatea locurilor de joaca din parcuri sunt destinate copiiilor intre 5 si 12 ani, deci practic noi, cu odraslele noastre mai mici nici nu am avea ce cauta acolo. Poate si aici este o problema. Poate ar trebui sa cerem sa avem locuri de joaca destinate copiilor intre 0 si 5 ani si atunci nu doar ca ar fi mai mult decat 1 leagan pt bebelusi si nu ar mai sta nimeni cu cronometrul langa noi sa vada CAT ne-am dat si nici nu ar mai fi sicanati de copii care vor sa isi impuna autoritatea. In situatia ta, ce as fi facut eu (defapt am facut) ar fi fost sa ii spun piticei ca copilul x nu vrea acum sa se joace impreuna cu ea si ca vom astepta sa ne vina randul si ma voi juca eu cu ea.
Miruna
Sa stii ca la noi in parcuri, copiii sunt in general foarte prietenosi. Cei mari adesea il protejeaza pe asta mic al meu, ii fac loc, il roaga sa se dea la o parte, asteapta dupa el etc, au grija practic. Iar locurile de joaca sunt diferite, pe chestia asta cu vaca si camila un copil de 10 ani se cam plictiseste, in general e pentru copii mai mici.
Nicky
Draga Miruna, am avut si eu aceleasi impresii, pana a crescut si fetita mea. Desi este un copil iubitor, empatic si foarte prietenos, am experimentat cateva situatii de acest gen, nu multe, e drept. La inceput, nu imi venea sa cred ca ar putea sa nu dea voie unui alt copil, sa refuze randul altuia, sa fie tafnoasa in mod gratuit, cand in 95% dintre situatii era dragalasa si zambitoare cu cei din jur. Eu i-am surprins pe multi dintre colegii ei de grupa (mijlocie) in stari ,,schimbatoare” sa spun eufemistic. Ce am constatat, fara sa o scuz: cand fetita mea (4 ani) a procedat asa cu un copil mai mic, intoatdeauna era intr-o stare tensionata, pe care noi adultii o putem controla. De ex: un alt copil a impins-o, nu i-a permis sa se joace, o fetita care a ras de ea, etc. Involuntar, ea acumula frustrare si nu putea gestiona aceasta stare. Asa cum noi venim incordati de la serviciu si ne varsam uneori nervii pe sot/ soacra :), copilul nu are nici macar atata control. Chiar nu era din rea intentie. Sigur, eram prezenta si ii explicam ce si cum si intotdeauna situatia se remedia, ba chiar simtea nevoia sa caute bebelusul si sa il aline, probabil se simtea putin vinovata. Ea stie ce este bine, cum sa ne purtam cu ceilalti, dar uneori nu stie de ce face acele lucruri, spune ca simtea o suparare in ea si pur si simplu s-a trezit ca facuse ceva mai neplacut. Copiii invata mereu, sa nu ai impresia ca ei sunt vreodata gata “crescuti si educati”, cand reusesc sa isi insuseasca niste abilitati, sunt pusi in fata altor provocari si nevoi. In plus, copiii imita. Chiar daca au in minte un set de reguli, uneori imita fara sa constientizeze si sa discearna. Evident ca parintii ar trebui sa vada si sa discute cu copilul, dar se intampla ca impusul lor de a face ca si X sau y sa fie mai prompt decat regula din minte. Un copil care in rest este iubitor, impatic si bland, tot mai are scapari…
Miruna
Da, sunt sigura ca multe pareri mi se vor schimba, insa am vazut baietei mai fericiti decat acesta din poveste…
maddy
nici nu mi`ar fi trecut prin cap sa ii cer voie baietelului sa`i permita propriului meu copil sa se joace pe carusel.
Miruna
E si asta o chestie
Elena
Buna. Eu o am fetita de 1an si 4luni. Mergem in parc uneori, o las sa se joace cu pietrele de pe jos si nu numai. Culmea ca in leagan nu ii place. Odata a venit o fetita mai mare la ea sa se joace amandoua, a spus cum o cheama fara o sa o intre,iar apoi din senin a zis ca abia asteapta sa vina mama ei ca era plecata la munca in afara si zicea ca ii este foarte dor de ea…mi s a rupt sufletul si am zis in gand ca nu o sa o las singura pe fiica mea niciodata. Cata nevoie de iubire si afectiunea avea mititica. Asta e tara noastra cu bune si rele. Poate pana vom imbatrani noi se va schimba ceva.
Miruna
Da, cred… ce gol o fi avut in sufletul ei.
Felixia
Locuiesc langa Oraselul Copiilor in Bucuresti, deci suntem in parc mai toata ziua. Cea mai ciudata faza a fost cand pe banca, langa traznaia/ comedia cu animalute, erau 2 bunici cu 2 nepoti, toti 4 apretati de curati, copiii privind cu jind la joaca celorlalti… am intrat subtil in vb cu bunicii si mi au zis ca mama copiilor le permite foarte rar sa ii scoata in parc, conditia primordiala este sa nu se faca “ca porcii”, altfel nu le mai permite “vizita”. Asa ca “vizita” se rezuma la gogosi, vata pe bat, toate cretinatile de jucarii vandute in parc si inghetata, nu la joaca cu alti copii!!!!.
La joaca isi vor murdari hainele si bunicii nu isi vor mai vedea nepotii, pentru ca ” nu au grija de ei si se murdaresc pe haine”!!! ( de la mama directiva
Miruna
Nu-mi vine să cred așa ceva…. pfoaaaaaaaaaa
Diana
🙂 cand e inca mic piciul sau nu ai copil deloc, cam asa se vede, am fost si eu acolo. Vedeam copii in tantrumuri, etc, si I was silently judging gen ceva au gresit si parintii aia. Dupa aia mi-a venit randul :)))))
Au mai fost comentarii mai sus, poate sa fie f ok parinteala parintilor si din afara sa se vada niste fragmente nerelevante. Al meu de ex nu face din astea cu nu ai voie, dar consuma orice adult prinde, desi, crede-ma, e singur la parinti si ii acordam toata atentia pe care o cere. Din afara ar parea un biet neglijat :)))
morbo
Intr-o lume cu trump, pesede si Kim jong un, sa pretinzi copiilor sa fie “cuminti”… 🙂
o femeie
fiica mea e mare (9 ani) si am trecut prin astea de multe ori si in diferite etape.
In primul rand eu nu stau la negocieri prea mult – cand e vorba de fiica mea 😀 . Adicalea la varsta aia i-as fi zis ceva de genul “ok, de 2 ori te dai tu, o data asta micu, apoi tu de 2 ori. Sau vrei invers??”. Apoi ma uit dupa locuri adecvate varstei, de ex. desi fiica mea era pasionata de zone de copii mari nu o lasam pt ca stiam ca iese cu lacrimi si macel (artistic vorbind).
Apoi e usor sa judecam dupa o vorba/gest o familie (de ex. eu sunt contra telefoanelor, afara cu copilul e cu copilul nu cu telefon) dar lucrurile au alte nuante. Da, si fiica mea nu a vrut sa lase mai mici doar pt ca asa a vrut ea si nici nu am insistat/fortat, dar dupa 2 minute a plecat/schimbat/plictisit etc. Un NU hotarat de la un copil nu inseamna ca vine din familie cu abuz, dar cand apar agresiunile repetate da…(si nu vorbesc de un imbrancit/impins, ci de mai multi copii de la scoala ajunsi ca fiica mea, cu vanatai in jurul gatului) sau copil care a lovit alt copil in zona genitala….
In rest, hainele la mana 2a sunt perfecte pt parc. Cand a inceput sa le rupa in genunchi (pe la 3-4-5-6 ani asa) am inceput sa cos eu haine ca nu faceam fatza financiar la asa rulaj: 2-3 colantzi pe saptamana rupti 😀 – jeans nu imi permiteam sa ii cumpar la viteza asta de consum 😀 .