Cum să-i vorbești frumos copilului, care nu ascultă decât dacă țipi la el

Toți părinții își iubesc copiii, adevărat. Atunci, de ce este atât de greu să îi creștem? 

Problema e că în relația părinte-copil, primul ar trebui să aibă mai multă minte în toate momentele zilei. Chiar și atunci când e obosit, flămând, exasperat. Atunci apar provocările: dimineața, înainte să pleci la serviciu/școală, când ești contra timp, seara când vrei 10 minute să nu vorbești cu nimeni și nu le ai, fiindcă ești luat ca de nou. Le știți. Iubirea nu e suficientă între doi oameni, un principiu universal, care se aplică pornind de la cuplu și terminând între părinți și copii. Copilul are enorm de multă iubire și iertare pentru părintele lui, mai mult: copilul are și uitare (e un dar pe care îl va pierde în timp), el are nevoie ca părintele să compenseze la capitolul ”rațiune”.

Mulți au pretenția să își poată ține copilul sub control. Dar poți cu adevărat ține o altă ființă sub control?

În această relație, noi trebuie să fim adulții.

E o diferență mare între a fi copil în sufletul tău de adult și a te purta copilărește.

Prima ține de magie, de spiritualitate, de partea ludică a existenței, a doua ține de ridicol. Să te porți copilărește la 30 de ani e penibil. Tații vor spune, da, dar uneori îmi e și mie foame! Sau mi-e somn! (Mamele nu vor spune niciodată chestia asta, ele nu au drepturi, ci doar responsabilități 😛 )

Țineți minte, copiii nu au cerut să fie născuți, noi trebuie să ne asumăm rolul de adulți. Cortexul prefrontal se dezvoltă până la 25 de ani, deci până ajunge copilul la vârsta asta, cam noi suntem adultul din casă. 🙂

De ce unii copii nu ascultă decât dacă țipi la ei

Răspunsul e simplu: tocmai fiindcă țipi la ei, fiindcă așa i-ai antrenat. Când țipi, copiii se sperie, intră în starea ”luptă sau fugi” și nu mai înțeleg nimic din ce încerci tu să îi înveți. Să nu sară în baltă, să nu lingă toboganul, să arunce gunoiul din mână. Plus, îi educi să reacționeze așa și mai departe în viață, doar la țipetele altora, la comenzile lor. Dacă ai un copil care parcă nici nu te aude când îi spui să facă/să nu facă ceva, e clar că a devenit așa de la prea multe ordine și țipete. Pur și simplu, te-a blocat undeva, de nici nu te mai aude.

De fiecare dată când țipăm, ne obișnuim copiii cu țipete și îi învățăm să țipe și ei înapoi.

Nu sunt ei de vină că tu țipi. Țipatul este o reacție a părintelui la o acțiune a copilului. Asemănător cum râsul e o reacție la un banc bun. Bancul a fost spus, apoi fiecare alege cât de tare râde la final.

Părinții care țipă, care pedepsesc sau care lovesc nu sunt părinți care nu își iubesc copiii. Ei fac asta fiindcă nu știu cum altfel să își facă mesajul transmis.

Laura Markham a zis că toți părinții (mai) țipă la copiii lor.

Poate doar Maica Tereza nu țipa. Dar Maica Tereza nu a avut copii.

Atenție, parenting-ul nu e un set de strategii. Nici una nu va funcționa decât dacă avem o legătură strânsă cu copilul nostru. Vă prezint parte din notițele mele luate la conferința Laurei Markham de anul ăsta, redescoperite acum, poate vă inspiră ceva. Tocmai fiindcă avem alternative.

Ce te poate ajuta să nu țipi atunci când îți vine:

1. Amintește-ți că tu ești adultul, că ai și o minte, nu numai nervi.
2. Întreabă-te despre ce e vorba, de fapt. Că poate țipi fiindcă ai avut o zi grea, un șef insuportabil sau ai stat mult la coadă la magazin. Nu te descărca pe copil.
3. Creează un spațiu de siguranță, o mantra: ”nu e o urgență” (bine, dacă într-adevăr nu e). Exemplu: copilul nu vrea să facă baie. Alege-ți bătăliile.
4. Acceptă-ți furia (ni se întâmplă tuturor).
5. Ieși afară și observă-te: sunt furioasă acum, respiră, sunt furioasă.
6. Compasiune: Nu sunt o mamă proastă pentru că nu îmi pot băga copilul în vană.
7. Autoiertare.
8. Conectare la copil (știu, ăsta e așa un clișeu! dar e atât de adevărat, îmi dau seama pe măsură ce crește Tudor în câte feluri îți poți privi copilul fără să îl înțelegi.)
9. Întreabă-te dacă ăsta e momentul în care vrei să îi dai o lecție sau dacă mai poți aștepta. De cele mai multe ori, e mai bine să aștepți să se calmeze toată lumea. Copiii învață mai ușor când sunt fericiți. Și precis nu sunt fericiți când țipi la ei.

Dacă ți-a plăcut acest articol, poate vei fi interesat și de celelalte inspirate de Laura Markham:

• Cum m-au crescut fără pedepse, povestea unui copil fericit
• De ce ”Nu mai plânge!” nu va funcționa niciodată
• E bine să ne dorim un copil cu IQ mare?

foto via Shutterstock, mamă țipa la copil prin megafon