Aș povesti până la stele și înapoi despre importanța comunicării între medic și pacient. Ar trebui să studiem asta la școală măcar preț de o materie, măcar preț de un semestru. Ce vorbesc, vreo 5 semestre, la cât de dificilă e comunicarea cu o persoană în suferință, poate ușor anxioasă, poate reticentă, poate disperată!
Însă, într-o lume în care ne respectăm unii pe alții ca ființe și în care ne respectăm pacientul și voința sa, orice medic trebuie să acționeze cu acest lucru în minte: facem totul în interesul pacientului, însă el, pacientul, e singurul care poate decide ce este mai bine pentru el. Evident, după ce noi ca medici îi prezentăm opțiunile, cu riscuri și beneficii pentru fiecare.
Dac-ați ști de câte ori mi-am răcit gura spunând ”e decizia ta, eu nu pot decât să îți prezint avantajele și dezavantajele”. Cred că acesta e rolul medicului, de mediator și executant. Evident, nu o să execute planul pacientului care poate își dorește dinți de culoarea galben fosforescent. Însă, în limitele protocoalelor clinice, cam asta avem de făcut.
Mi-a luat mult timp, să știți, să asimilez chestia asta. Să nu o mai blamez, să nu-mi mai dau ochii peste cap. Fiindcă eu veneam dintr-o mentalitate, în care medicul era profesorul și pacientul era un căcat. Eu veneam dintr-o mentalitate în care profesorii la facultate erau niște semi-zei, ale căror baliverne trebuia să le reproduci la virgulă, deși uneori acele virgule se contraziceau între ele. Chiar și în aceeași zi. Veneam dintr-o lume în care totul era alb și negru, dreptatea era în funcție de pe cine întrebai.
Greu mi-a fost să accept că una dintre opțiunile pacientului e să nu facă nimic. Păi cum, îmi spuneam, dacă omul e la mine pe scaun, venit cu o problemă, nu la o cafea, nu e clar că a venit ca să facă ceva, să rezolve o problemă?! Da și nu prea. A nu face nimic este una dintre opțiuni, nu este cea mai bună, îi explici pacientului de ce. Care sunt riscurile. Eventual îl pui să semneze că a luat la cunoștință.
Deși o semnătură nu înseamnă nimic.
Nici că a consimțit – studiile arată că pacientul ar semna orice în cabinet sub presiunea momentului, nici că a refuzat.
Consimțământul informat e un proces de explicații și înțelegere, este expunerea unor situații de tip cauză și efect. Sunt cunoscute situații în care dentistul avea semnătura pacientului negru pe alb, dar, dacă nu documentase clar felul în care i-a explicat omului ce urmează să se întâmple, foaia respectivă era egală cu zero.
Ca medic, sfătuiesc toți pacienții, indiferent ai cărei specialități: întrebați atunci când nu înțelegeți. Întrebați până vă lămuriți. Medicul vostru va fi bucuros să răspundă la întrebări, pur și simplu fiindcă un pacient cooperant are șanse mult mai mari să nu îți dea bătăi de cap ulterior, să știe ce are de făcut. Dar întrebați cu chibzuință și încrederea că, dacă ați ales să mergeți pe mâna lui, acel medic vă tratează cum se pricepe el mai bine. Nu aveți intenția sau pretenția de a înțelege lucrurile la nivel microcelular, biochimic și metafizic. E foarte important să fiți de partea medicului dumneavoastră, nu împotriva lui.
Consimțământ informat nu e atunci când pacientul îți spune mai întâi că a uitat tot ce ați discutat și apoi că, totuși vrea ceva, deși nu știe ce. Indiferent de câte ori ți-ai răcit gura ca medic, ai obligația să fii convins că pacientul a înțeles. Una dintre modalitățile mele de a verifica treaba asta este să rog pacientul să-mi repete opțiunile cu gura lui. Așa sunt sigură-sigură că știe exact ce urmează să se întâmple.
Consimțământ informat nu e nici atunci când pacientul spune ”fă ce trebuie, doc, doar tu ești specialistul!” Ce trebuie nu înseamnă că pacientul a înțeles care sunt opțiunile, riscurile și beneficiile, care sunt implicațiile și obligațiile lui ulterioare. Niciodată nu am făcut ”ce trebuie”, fiindcă întotdeauna am știut că pacientul nu îmi poate citi gândurile oricâtă încredere ar fi avut în mine. Și că e important să înțeleagă pe ce drum pornim. Fiindcă e gura lui, timpul lui, banii lui. Plus, după ce a ieșit din cabinet, munca mea devine și responsabilitatea lui.
Recent, am scris despre un caz concret în care consimțământul nu a fost respectat, după un mesaj primit de la o pacientă. A altora.
imagine via Shutterstock, consimțământ informat
bunica cu bundita
E cel mai bun lucru ce se poate intampla in cabinetul medical!De aici pornesti ,ca medic, sa practici profesia!!!!E idealul acestei frumoase profesii, sa ai convingerea ca pacientul este alaturi de tine in drumul spre vindecare! Acest articol al tau il printez si il distribui pacientilor mei !
Miruna
Auleu, cum ar fi sa chiar faci asta 😜😜😜
cristina
Ma bucur mult ca scrii despre asta – mai ales cat de greu este cand vii dintr-un sistem in care medicii invata ca sunt zei – de la zeii zeilor.
Miruna
Pai eu de acolo vin. Pacat ca multi nu cunosc altceva. In afara de ei, pacientilor lor le e cel mai greu.
Ruxandra
Tare fain articolul, multumesc pt ca l-ai scris! O spun din postura de medic(radiolog), care a mai gresit fata de pacientii sai(blamandu-i fie doar si in minte) si careia i s-a mai gresit cand a fost pacient.
O sa vb despre un exemplu pe care-l am proaspat in minte pt ca e destul de recent. Am avut nesansa unei obturatii cu depasire cu 4 luni de dureri cvasipermanente(nu exagerez, stiu ca e mai rar intalnita situatia). Dupa vreo 3 luni jumate de mers la n medici si cautat raspunsuri, m-am nimerit pe scaunul unui endodont, imi facusem curaj sa obturez canalul din nou si definitiv. Omu’ nu m-a dezamagit, si-a facut treaba repede si bine, dar la capitolul comunicare…pauza. Am avut cateva intrebari de pus, dupa 4 luni de nedormit noaptea, zic eu, justificate. Mi s-a raspuns pe un ton arogant, la altele nu mi s-a raspuns deloc, s-a facut ca nu intelege ce vreau sa zic, desi nah, imi insusisem o buna parte din termeni. Habar n-am avut ce urmeaza sa-mi faca, buna parte din intrebari le-am pus la final. Nu stiu daca apucasem sa-l supar cu ceva inainte. Intr-adevar, insistasem(cu respect, sunt calma si educata) la telefon sa obtin programarea pt ca receptionera vroia sa ma amane inca vreo luna si eu stabilisem cu dr prin mail sa-l contactez in acea zi pt programare. Si umilele mele cunostinte de endodontie spuneau ca nu trebuie sa stau CU CAnalul gol la nesfarsit.
In fine, am scris un roman. Comunicarea e buna, necesara, vitala. Iau aminte si ma educ sa aplic asta pe viitor tot timpul.
Miruna
Of, mai, imi pare rau ca ai patimit atat. Eu am facut multe cursuri de comunicare in UK, care m-au ajutat, desi sunt femeie vorbareata, ma straduiam. Cu toate astea…
La aceste cursuri ne-au zis ca nu are legatura cat de bun e un medic cu felul in care vorbeste. Cat de bun e profesional, zic. Din pacate, adesea cei buni sunt aroganti 🙁
Miruna
Sper sa iti fie bine dintele pana la urma!
Ruxandra
Sunt bine acum, multumesc pt grija. 🙂 Fara sechele, doar cu o usoara teama de alte eventuale obturatii de canal.
copilashatena
F. bun articolul. Se aplica foarte bine si la medicina sensibila a vaccinurilor.
Informare/Raspunsuri 0, doar stie toata lumea ca vaccinurile sint bune, de ce sa intrebi de ce si cum, care sint riscurile. Sint bune. Punct. Nu exista nuante.
Si daca tot ai intrebat, riscuri nu sint, cum sa fie, chiar crezi toate bazaconiile?
Si ce parinte neresponsabil esti daca ai dubii, un parinte care se informeaza de pe net? (de parca medicii s-ar informa din alta parte) …
cristina
@copilashatena. Depinde unde te “informezi”. Pe “net” sunt foarte multe surse credibile si documentate , inclusiv stiintific. DAR sunt si o multime de alte surse mai putin credibile.
Iar cu vaccinurile…e greu.
Miruna
Va rog, nu incepem discutia cu vaccinurile ca opresc comentariile. Aveti mare grija de unde va luati informatia! Normal ca orice injectie iti faci vine cu niste riscuri, ba poti muri de la o “simpla extractie de masea”. Totul e sa intelegi in ce situatii se intampla.
cristina
Haha! hai ca stiu ca nu-ti place sa comenteze oamenii pe blog de vaccin si nu am scris ce voiam sa scriu. 🙂
Anne
Eu sincer de cand sunt parinte am obosit maxim sa iau decizii in locul
Medicilor pt copiii mei, sa trebuiasca sa ma informez MEREU in paralel fie ca e vorba de suspiciunw de displazie de sold sau o banala raceala… m-am saturat sa imi asum eu consecintele administrarii unui tratament homeopat sau alopat. Sa opresc eu administrarea de calciu dat dupa ureche unui copil de 9
Luni. Mi-e dor de medici cu sange in instalatie care atunci cand prescriu un tratament sa fie atat de buni incat sa nu te mai duci acasa si sa cauti si alte optiuni…
Miruna
Îți înțeleg frustrarea, dar ce povestești aici nu sună deloc ca și când medicul ți-a expus toate riscurile și beneficiile, ba dimpotrivă, sună ca și când medicul ți-a expus doar o parte sau ți-a oferit doar o singură soluție, ceea ce, de cele mai multe ori, este erona.t
cristina
@anne – dar nu exista tratamente perfecte si exista incertitudini intr-o multime de situatii.
Anne
Mi se pare un pic de spalare pe maini atitudinea asta, eu prezint optiunile pacientul alege… inseamna ca nu iti asumi nimic ca medic…
Miruna
Rezultatele oricărui tratament e mai bun când pacientul e și el implicat, ca să nu mai spun că e ilegal să fie altfel. Sau ar trebui să fie doar cazurile excepționale, când pacientul nu mai poate lua decizii pentru el. În rest, e foarte important ca pacientul să fie parte activă din vindecare, nu doar să ofere material pe care medicul și alți factori să se desfășoare. Însă cunosc această atitutide, am venit la medic, am plătit, deci am cumpărat un rezultat. Nu e așa în medicină, aici nu există garanții. Normal că medicul e responsabil, însă nu e singurul responsabil.
Greta
E cu dus și întors, în opinia mea.
1. Dacă am avut de făcut o operație și medicul mi-a explicat că există riscul – infim, statistic, dar există – de-a da în primire, se numește că m-a informat. Am semnat, deși mai existau pe hârtie o mulțime de riscuri adiacente. Nici nu mă interesa să le aflu pe toate, mai rău m-ar fi speriat și numai de asta nu aveam nevoie înainte de o operație cu anestezie generală. Operație care era musai necesară, n-o puteam evita cu riscuri cu tot, deci exact la ce-mi slujea să le fi știut? Doar ca să mă tot gândesc ce s-ar putea întâmpla și să intru agitată în sală?
2. Nu, nu sunt de acord cu ideea “medicul expune posibilități și e treaba pacientului să aleagă”. Medicul trebuie să facă o recomandare, după ce a prezentat toate opțiunile. Că de-aia e medic și are viziune de ansamblu, căruia pacientului îi lipsește, că el n-a studiat 6 ani în facultate și alți 5 în rezidențiat.
Desigur, pacientul nu poate fi silit să accepte recomandarea, dar dacă de exemplu el vrea să trateze un apendice infectat numai cu antibiotice și refuză operația, medicul are dreptul să refuze pacientul. Că tot în capul lui s-ar sparge oalele dacă pacientul pățește ceva.
Anne
Sunt total de acord. Exact, mie ca parinte imi lipseste viziunea de ansamblu, basca sunt incercata de multe trairi ca e vb de copilul MEU bolnav, tu ca medic sa-mi spui ce e de facut. nu suntem la un spritz de vara, am nevoie de un specialist care sa ia masuri urgente pt ca cel mic sa-si revina. Si sincer prefer un dr bun si ursuz care sa faca ce trebuie in legea lui decat un bun comunicator din asta, care probabil compenseaza lipsa de spete si experienta cu mult blabla
cristina
@greta si @anne – nu stiu in ce tara traiti, dar modul de interactionare cu medicul se schimba de la unul autoritar pe care-l vreti voi cu unul de “parteneriat” dintre medic si pacient.
Miruna
Exact, Cristina, asta e mentalitatea care deja există în vest. Nu vorbim de urgențe, unde trebuie să acționezi, că fiecare secundă contează. Vorbim de cazuri în care ai timp.
Legat de ce zice Greta, normal că sunt cazuri în care opțiunea de a nu face nimic e cea mai proastă. Mi s-a întâmplat de multe ori să le spun pacienților că au nevoie de asta și asta, ei au refuzat tratamentul pe motiv că nu îi doare nimic. Le-am explicat riscurile, m-am asigurat că au înțeles și le-am respectat decizia. Au semnat o hârtie și aia a fost. Peste câteva săptămâni, tot la mine s-au întors să le rezolv problema, care acum era și mai complicată decât inițial. Dar asta e.
O să ziceți că la dentist e mai simplu. V-ar contrazice H de numai, că el lucrează la celălalt capăt al gravității lucrurilor din medicina umană.
Greta
@Cristina, trăiesc în Germania. Crede-mă, cunosc foarte bine parteneriatul de care vorbești. Și mai știu că există momente când medicul n-ar trebui să lase totul la latitudinea și bunul plac al pacientului, în numele dreptului celui din urmă la alegere.
Adică e clar că nu-l poate trata împotriva voinței lui (poate or fi și pentru așa ceva mecanisme legale, dar nu le cunosc și nu despre asta e vorba), dar există situații în care pacientul trebuie făcut să priceapă că, dacă ține la viața lui și la calitatea acesteia, există opțiunile A, B și C, nu și A prim, B prim șamd.
PS: nu știu exact de unde-ai tras concluzia că pledez pentru comunicare autoritară. Nu am susținut ca medicul să pună pușca-n coasta pacientului. Dar medicul trebuie să explice CLAR și fără echivoc că, dacă pacientul nu-și dă acordul pentru cutare manevră, e posibil să iasă prost. Mai departe, e treaba lui (a pacientului). Și decizia, tot a lui.
Cam asta voisem să zic.