De ce nu am ales scutece textile pentru bebelușul meu (p)

În toiul acestui trend de a fi mame moderne, cu toate certificatele eco și bio la noi, a mai apărut o modă: scutecul textil. Un coșmar al mamelor de ieri, cărora li s-a acrit de la atâta ras rahatul de pe pânză și de la atâta fiert cârpe în cazan, un coșmar al mamelor care și-au văzut visul devenit realitate și au sperat la o viață mai bună pentru fiicele lor. Greșit, însă! Dacă ați crezut că scutecul de unică folosință le-a salvat, mai gândiți-vă o dată. Cârpa și înfășatul revin în conștiința mamelor perfecte de azi ca o alegere hipsterească. Fiindcă de ce să ne facem viața mai ușoară, când ne-o putem petrece făcând copii și apoi plângându-ne cât de greu e să îi creștem mari!

Atunci când am rămas însărcinată, au urmat o grămadă de alegeri de făcut, știți cum e: vrei cel mai bun cărucior, cea mai sigură scoică, cel mai funcțional pătuț, cele mai cele lucruri. Urmează să iei o decizie pentru bunăstarea și sănătatea copilului tău, nu e glumă, e cea mai serioasă misiune a ta pe pământ.

Mama mi-a spus din capul locului ce marcă de scutece îmi recomandă ea (mama e medic de familie): Am văzut atâtea fundulețe opărite de bebeluși, crede-mă, că e ultimul lucru pe care ți-l dorești. Ai încredere mai mare în mine sau în internet?

E drept că internetul ăsta e un mare concurent pentru orice medic în ziua de astăzi, dar mie îmi plăcea măcar să am impresia că e totuși decizia mea, deci să mă informez până la capăt. Argumentele pro-scutece textile pe care le-am citit nu m-au convins. De asemenea, nici insistența altor mame (cu o singură excepție normală la cap), care parcă voiau să mă convingă să mă convertesc. Știți, fix ca vegetarienii cu care iei masa și care atâta te bat la cap că o să te otrăvești de la friptura aia, încât o înghiți cu noduri până ajunge în stomac.

Argument: Că sunt mai ecologice, să ne gândim la mama natură și la planeta Pământ.

Am tot respectul pentru amândoi acești părinți ai noștri. Nu fumez, nu am fumat niciodată. Nu arunc gunoaie pe stradă, prin păduri, pe geamul de la mașină. Reciclez resturile menajere acolo unde am posibilitatea. Sting lumina în camerele în care nu mă aflu sau pe hol. Mă spăl pe dinți cu apa de la chiuvetă oprită. Merg la alimentară cu plasă textilă. Circul cu metroul de câte ori pot, soțul meu la fel. Nu am câini care se cacă pe stradă (glumesc, sper că nici voi 🙂 ) Deci, în general, mă străduiesc să reduc poluarea cât de mult pot, e important pentru mine să trăiesc în armonie și respect cu natura. Însă a rade rahatul de pe cârpă contravine cu natura mea, de data asta. Cred că avem multe alte măsuri de luat pentru sănătatea noastră ecologică în general, înainte să începem să promovăm făcutul de caca pe noi.

Argument: Că sunt mai ieftine, să ne gândim la bugetul familiei pe termen lung.

Aici cu siguranță nu am contra-argument în afară de o singură întrebare: de ce mergem la restaurant, că e mai ieftin să mâncăm acasă. De ce avem ajutor la curățenie, că e mai ieftin să aspirăm singuri. Plus că oricât de mulți bani ar salva în pușculița de vacanță, liniștea psihică a mamei e priceless.

Argument: Nu irită fundul bebelușului.

S-avem pardon. Am eu o bună prietenă care a născut la o săptămână înaintea mea. Una dintre cele mai deștepte și informate mame prietene pe care le am. Ea a decis să meargă pe varianta scutece textile, era foarte încântată. Până la vreo săptămână după ce născusem eu, mă sună disperată, Miruna, hai să ne vedem, să ne lăudăm fiecare cu ce-a copt în paralel, dar, pe lângă asta, băiețelul meu are carne vie la fund, atât de iritat e, plânge fără oprire, spune-mi ce să-i dau. În primul rând, a dat naibii scutecele textile, la asta se gândise și ea. Doar că problema era deja sângerândă. Bietul bebeluș, nu vă imaginați. A venit cu nou-născut în vizită la nou-născut, am examinat un funduleț dolofan de 2 săptămâni, s-a făcut schimb de cadouri, iar eu i-am pus într-un dop de sticlă niște cremă de-a mea de funduleț, un pic de Reviken (vă recomand) și i-am dat două scutece de-ale mele. În 2 zile, rana s-a vindecat, iar ea nici că s-a mai apropiat de cele textile.

Argument: Nu conțin chimicale.

Dacă e s-o luăm la extreme, cam cum se întâmplă discuțiile astea textile, cam orice chestie din jurul nostru conține ceva chimicale. Scutecul pe care l-ai spălat cu detergent. Detergentul nu e cules din grădină. Aerul pe care-l respiri cu odorizant. Sau cu parfum, te dai cu parfum? Multe exemple. Normal că scutecul va conține mai multe chimicale decât o cârpă. Normal că absorbantul femeii conține mai multe chimicale decât un ștromoiog de vată. Noi am decis să adoptăm teoria pașilor mărunți și să vedem: are probleme bebelușul nostru cu pielea, facem o schimbare. Înseamnă că nu i se potrivește cutare. Nu are nici o problemă, înseamnă că i se potrivește, deci dăm înainte. La fel am gestionat și în cazul săpunului folosit (avem special de bebeluș, dar nu fugim de cel de adulți ca dracul de tămâie; aveam detergent special pentru haine de bebeluși, la care am renunțat, tocmai fiindcă ne durea pe noi capul de la cât de parfumat era.)

Argument: Nici chiloții nu îi sterilizezi.

Asta, apropo de discuția legată de cât de bine reușești să cureți materiile fecale de pe scutec. Îl fierbi la 90 de grade, spun adepții. Că doar nici chiloții nu îi sterilizezi. Păi nu, dar eu nici nu fac caca în ei, s-o zicem pe aia dreaptă. Că nu degeaba spălau mamele noastre cârpele și le fierbeau de le ieșeau ochii din cap, după care le călcau pe fiecare parte. Ia vedeți, le-ați întrebat oare de ce?

Ca să nu mai spun că scaunul bebelușului alăptat exclusiv diferă mult de cel al copilului diversificat. Adică, e aproape lichid. Succes să-l dai jos de pe textilă!

Argument: Copilul învață mai repede să meargă la oliță.

Nu scutecul e vinovat că ajunge pruncul la 4 ani să facă pe el. E vinovat cine nu s-a ocupat să îl învețe. E clar mult mai comod cu Pampers, pentru toată lumea! Pe vremuri, copiii erau învățați să folosească olița de la 9 luni, de cum stăteau în fund începeau antrenamentele. Mi-a povestit mama mie. Acum, există studii care arată ce probleme pot avea acei copii obligați prea repede să facă la oliță. Din dorința de a se abține ca să nu-și întrerupă joaca (ce copil normal la cap vrea să facă asta?!), se ajunge ușor la hipertrofie de vezică urinară, atunci când pereții vezicii se îngroașă foarte tare tocmai fiindcă mereu copilul ”se ține”. Vârsta la care e recomandat să se înceapă învățatul la oliță e în jur de 18 luni… Noi nu am început încă. Avem doar o carte despre un pui de șoricel care primește o oliță, o citim din când în când.

Noi folosim scutecele de unică folosință de la Pampers, din gama Premium Care. Pe cele garantate de mama. Am mai testat și altele întâmplător și, inclusiv din cele Pampers, astea mi se par cele mai bune.
  • Fundulețul rămâne cel mai uscat, nu îl găsesc nici măcar rece.
  • De iritat, nu s-a iritat niciodată. Dar l-am și schimbat des, e adevărat.
  • Singurele accidente le-am avut când scutecul a rămas mic și trebuia să trecem la următoarea mărime.
  • Dunga de mijloc m-a salvat la început, când alăptam și nu știam dacă bebelușul se satură, singurul indiciu fiind numărul de scutece udate. Am ajuns să cântărim scutecele, ca să ne dăm seama dacă sunt udate sau nu, până ne-am prins pentru ce e dunga aceea galbenă! Când face pipi bebelușul, ea se albăstrește. Și se tot albăstrește până îți indică: e vremea să schimbi scutecul!

Singurul dezavantaj e că au un miros specific, nu pot dormi cu un scutec murdar la cap, de exemplu. Știu, o să vă întrebați de ce aș face așa ceva, și e perfect normal să vă întrebați. Locul unde schimbăm bebelușul e fix lângă capul patului, pe partea mea, iar uneori mai uit să duc scutecul murdar la gunoi. Pampers baby Active Dry nu miroase, de exemplu, dar noi tot la Premium Care rămânem fideli.

Acestea sunt argumentele mele, poate funcționează altele pentru voi, poate regăsiți valori comune. Eu apreciez mult acele mame care reușesc tot timpul să le oferele copiilor lor cele mai organice fructe, legume numai din grădină, nimic din comerț, totul de casă, pe cele care îi scot de 2 ori pe zi la plimbare, săptămânal la munte sau la mare. Nu cunosc niciuna, desigur, dar precis ele există pe undeva. Pentru noi, celelalte mame obișnuite, am un singur crez, cum ar zice cineva: orice îți face viața mai ușoară e binevenit. Ce minunat că trăim într-o eră în care putem alege dacă ne petrecem timpul băgând scutece la spălat sau… nebăgând scutece la spălat 🙂

foto via Shutterstock, fețe amuzante de bebeluși

Articolul anterior

Statul pe net nu este timp pierdut, scuza generației noastre

Articolul următor

Fixul care-ți schimbă viața, un interviu despre slăbit, cu Mirela Retegan

98 Comentarii

  1. Nici pe mine nu m-au convins scutecele textile. Pur si simplu nu s-au potrivit cu stilul meu!
    Singurul lucru care imi place la ele este ca poti cumpara tot felul de modele simpatice in care bebelusii arata foarte dragalas! Dar cam atat.. Si noi tot scutece de unica folosinta am folosit si nu regret deloc.

    • Da, mai, dar musamaua aia e oribila! Tu stii cum se incinge copilul in ea? Lasa tu desenele… 😛

      • Andreea

        Din cate inteleg din articolul tau, tu nu ai folosit niciodata scutece textile. Nelamurirea mea este tu de unde stii cum se incinge copilul in “musamaua aia”? Si de ce consideri ca este diferit de felul in care se incinge in plasticul scutecului de univa folosinta?

  2. Corina

    Si noi am folosit scutecele pampers la ambii copii. Am avut de gând sa folosesc scutece textile in perioada cand invatam copilul la olita. Doar noaptea mai avea nevoie de scutec desi nu il uda întotdeauna nu voiam sa avem accidente. Am renuntat din cauza pretului mare, am folosit scutece de unica folosinta pana nu a mai fost nevoie.

  3. Oana Harabagiu

    Ce bine este să ai copil”mai mare” căci scapi de dileme d-astea. Scutecele textile au apărut cam când fi-miu se împrietenea cu olița așa că nici măcar nu m-au interesat. În plus atâta mi-a povestit mama de cum i se acrise de fiert scutece la doi copii și ce noroc avem noi cu cele de unica folosință, încât cred că dacă foloseam d-alea textile îmi mai vorbea la mjoratul copilului😂😂😂. Și eu tot premium care am folosit și n-am avut nici măcar o irităție, cuvântul opăreală nici n-a fost la noi în casă în vremea aceea!

    • :)) eu imi amintesc vana noastra de acasa cu carpele inmuiate, nici masina de spalat automata nu aveam, le fierbea in cazan, la clatea in 6 ape si le calca pe amandoua partile. Inteleg perfect de ce ai mei nu au mai facut un copil 😜

  4. Incepusem sa ma documentez temeinic inca din perioada cand imi planificam sarcina :)) Imi doream scutece textile si voiam sa imi fac un stoc sa il am cand se naste bebelusul. Intre timp, am renuntat la idee (poate sarcina m-a facut mai “comoda”), sunt prea multe tipuri si mi-a fost greu sa aleg, nu aveam siguranta ca o sa i se potriveasca si atunci era o investitie degeaba. Vom vedea care din scutecele de unica folosinta se vor potrivi, cel putin la astea poti cumpara cateva bucati separat sa le incerci. Iar ca design, au iesit si la ele modele colorate.

    • Hai, mai, Simo, design-ul e ultimul lucru la care te gandesti… Raluca zicea mai sus doar fiindca asa e ea, draguta, gaseste mereu avantaje si celeilalte parti :)) era sa zic ca poate iti imprumuta cineva sa testezi, hahaha, apoi mi-am dat seama ca nici chilotii nu se imprumuta 😱😱😱

  5. Otilia

    Nu mi-am pus niciodată problema dacă voi alege scutece textile sau de unică folosință tocmai pentru că mi-a povestit și mie mama cât se chinuia cu fiertul pânzelor, iar frate-miu îmi povestea ce miros îngrozitor era în casă. La început am folosit și eu premium care…mi se părea foarte utilă dunga galbenă, între timp am trecut la active dry și sunt foarte mulțumită de ele. Bebelina nu a avut niciodată iritații.

    • Noi am incercat baby active dry fiindca am primit un bax mare cand era tudor mic. Sunt ok, dar uneori gaseam funduletul rece, ceea ce in premium care nu se intampla. Plus ca nu au stratul ala de deasupra ca de bumbac. Dar na, nici nu miros asa tare, aproape deloc as zice, ca sa compar.

  6. Liliana

    Ca orice mamă responsabilă🙂, am cochetat și eu cu ideea de scutece textile. Nu m-au convins, nu am cumpărat niciodată. Folosesc scutece de unică folosință, dar nu de la pampers, au un miros dulceag care nu îmi place.

    A, și am folosit în prima lună de naștere a copilului și un detergent baby-eco-bio-whatever-friendly. Mirosea discret (desigur, ideal ar fi ca măcar cele pentru copii să nu aibă parfum), daaaar nu spăla mai deloc; nu se luau pete banale de lapte, la 1-2-3 săptămâni copilul nu se murdărește de noroi. Și o dată, eram într-un magazin de copii, căscam ochii printre rafturi, mă abordează o doamnă să îmi recomande fix detergentul acesta. Eu, pățită, îi spun că am deja acasă, dar nu îl mai folosesc pentru că nu spală bine, nici măcar petele inofensive de lapte. La care, doamna: “Vai, dar cum e posibil? Eu îl folosesc ca să spăl scutecele textile ale copilului și curăță perfect!” 🙄 Soțul meu, mai glumeț, zice că o să pună el copilul să facă caca în finet și îl aduce la magazin pentru o demonstrație live a puterii de curățare a mirificului detergent 😂, că la noi nu merge.

    Îmi mai amintesc la fratele meu (născut când eu aveam 14 ani) chinul mamei cu scutece textile/finet. Pe atunci nu erau scutece de unică folosință, ai mei nu aveau nici mașină de spălat automată, deci… coșmar.

    Și da, sunt de acord că mamele au nevoie mai ales de liniște psihică și confort. Mai bine o mamă care folosește scutece de unică folosință și e zen, decât una earth friendly, dar care scrâșnește printre dinți când spală scutecele textile. 🙈

    • Hahah, ca orice mama responsabila 😂😂😂 asa trebuia sa inceapa articolul meu 😂😂😂
      Cat despre detergent, cred ca am povestit ce am patit noi cu cel special de bebelusi, un cosmar

  7. Ale

    Miros si Active Baby Dry. Inca de cand le scoti din cutie se simte un miros de parfum. Zic de cele noi, cu 3 canale absorbante. Dar sunt cele mai subtiri si am invatat sa ignor mirosul.
    Noaptea folosim tot Premium Care. Absorb muuult mai bine si ramane pielea piticului uscata. Dar sunt putin mai groase decat Active Baby Dry.
    Am incercat eu aproape toate marcile de scutece de unica folosinta si am ramas la astea.
    Cele de unica folosinta nu au fost o varianta. Prefer sa petrec timpul (care si asa e putin) cu copilul, decat sa rad caca de pe scutece.

    • Da, same here. Cred ca voiai sa spui cele textile :))
      Serios, sunt mai groase decat active dry? Mie mi se pare fix invers.

      • Ale

        Da…textile am vrut sa spun….dupa 7 treziri azi noapte nu mai sunt coerenta.
        Active Baby Dry cele noi, cu 3 canale absorbante, imi par mai subtiri decat Premium. Si nu mai au stratul ala de material de care pomenesti, mie imi plac mai mult decat vechiul model. Dar da, trebuie schimbate mai des.

        • 7 treziri? Niste scutece textile nu vrei?!

        • Mihaela

          Da, si mie imi placeau mai mult cele vechi. Noi acum ii cumparam pampers pants, mi se par fantastici. Mai am si gen scutec, dar nu imi vine sa ii mai pun. :))

  8. Alina

    Buna. Am folosit si noi Premium Care inca de la inceput. Ne au placut mult si le recomandam si noi cu incredere. Asta pana cand au “imbunatatit” formula si au introdus plasa aceea oribila, care ramanea mereu lipita de fundulet. Fetita mea s a iritat si oparit pt prima data in viata ei! Si miroseau oribil si nefolosite. Le am spus si lor. Am lasat balta premium si am inceput sa folosim active baby dry care sunt foarte ok. Noi suntem la nr. 4, nu stiu cum sunt celelalte masuri. Zi frumoasa!

    • Aaa, ce ma enerveaza cand imbunatateste producatorul un produs si nu ti se mai potriveste!!! Pe de alta parte, plasa aia mie mi se pare foarte tare, ca nu da senzatia aia de plastic, cum ar veni …

      • Alina

        Nu stiu, ei ii ramanea mereu cacutza lipita de fund! Si nu o lasam niciodata sa stea asa. Stiam cand face si imediat o schimbam. In fine, asta e. Sunt bune si celelalte si chiar mai ieftine. N am mai avut probleme 😊

  9. Anna

    Foarte bine zis! Exact la cele enumerate ma gandeam zilele astea cand, întâmplător am dat peste o discuție pe tema asta. Eu zic sa lasam trecutul in trecut si daca tot traim in secolul comfortului si a selectivului si a informatiei sa alegem înțelept (totuși regii nu aveau condițiile noastre de acum, nu zic sa ne lenevim doar sa fim selectivi inteligent), asa hai sa renunțăm si la masina de spalat (aia de spalat vase e o eroina salvatoare de vieții cand ai bebe la casuca) si la aspirator ca era mai bine înainte….

  10. Andreea

    Sunt dezamăgită. Am fost total de acord cu articolul tau pana am ajuns la Pampers. I mean, cele mai urat mirositoare scutece de unica folosință, Pampers (hmmm, oare de ce or mirosi asa, sa fie oare un cocktail absolut nenorocit de chimicale?!) nu cred ca pot fi recomandate fiicei sale de catre un medic. Eu cred ca e doar vina reclamei plătite, sa-mi fie iertata intervenția dacă nu e asa! Înțeleg ca nu consideri chimicalele din scutecele de unica folosință un argument bun pentru a trece pe cele textile (nici eu) dar totuși, la scutece de unică folosință alegi raul cel mai putin rau. Iar Pampers cu siguranță nu e o alegere optima. Compara un Pampers cu un scutec DM (atat gama eco cat si gama normala) sau cu un Huggies. E ceva diferență, ai sa vezi. Ca sa nu mai vorbim de preț!

    • Mama zice din experienta ei cu funduri oparite de la scutece, ca a vazut destule la viata ei. Noi am testat si alte brand-uri, chiar si de la tesco din UK (intamplator, am primit un rest de scutece de la o prietena a carei fetita crescuse deja) dar am ramas la Pampers. Ba am primit si propunere anul trecut de la alt brand sa scriu pe blog, am zis ca accept doar daca isi asuma un review obiectiv, fiindca noi folosim Pampers cu succes. Si ghici ce, nu au mai raspuns nimic 🙁

  11. Iulia

    La inceput am folosit Prrmium Care, pana au schimbat formula si miroseau foarte puternic (nefolosite fiind😊). De atunci am trecut la Active Baby Dry si de curand incercam Pampers Pants ca nu mai are domnisoara stare la schimbat de scutec

  12. Nici nu mi-am pus problema sa folosesc scutece textile in anul 2014 cand am nascut. Pana pe la 3 luni, asta mic facea cate un scaun dupa fiecare masa, fiind alaptat. Cum ar fi fost sa fierb carpe? Pentru ce? Nici cu Pampers nu am rezonat din cauza mirosului specific, am folosit scutece de la Dm. Singura data cand a facut o iritatie serioasa la fundulet, am folosit un leac traditional invatat de la soacra mea. Ulei fiert si racit, aplicat pe piele, dupa spalat. In 2 zile arata ca in reclame.
    Pentru astfel de situatii inteleg eu sa recurgi la chestii naturale, traditionale. Dar sa iti faci viata mai complicata de dragul unui trend? Nu, multumesc.

  13. Dincolo de argumente, asta e inca o chestie care nu e pentru toata lumea, insa e bine sa se stie ca exista alternative.
    Eu am ales scutecele textile mai ales pentru ca reactia de carne vie a aparut ca urmare a folosirii scutecelor de unica folosinta. Nu aveam de unde sa stiu asta in timpul sarcinii, cand am facut alegerea, insa ma bucur ca am facut-o.
    Iar in ceea ce priveste “Fiindcă de ce să ne facem viața mai ușoară, când ne-o putem petrece făcând copii și apoi plângându-ne cât de greu e să îi creștem mari!”, mi se pare trist ca stim sa facem pe victimele, in loc sa ne asumam alegerile pe care le facem.

    • Daca pielea copilului nu tolereaza unica folosinta, e normal ca schimbi ceva. Dar daca tolereaza? asta zic.

      • Daca tolereaza, poti folosi oricare dintre variantele existente pe piata: scutece de unica folosinta si / sau scutecele textile. Poti alege inclusiv finetul de la mercerie, daca vrei sa ii spui copilului ca a avut scutece vintage (ei – asta mi se pare mie o exagerare)…
        Pana la urma, e vorba de a avea posibilitatea de a alege ceea ce e bine pentru tine. Nu? 🙂

  14. Cristina

    Sunt total de acord cu tine. Chiar vorbeam cu mama mea si ii spuneam ca-mi imaginez cat de greu i-a fost cu scutecele textile. Trebuia sa aiba multe, nu mai zic de munca de a le curata, steriliza, etc. Inca un dezavantaj e ca nu ii ardea de plecat la drum lung sau intr-o vizita mai lunga pe la prieteni sau rude. De multe ori zic, sa-i dea Dumnezeu sanatate celui care a inventat scutecele de unica folosinta 😂😊

    • Poti sa stii! :)) mama mea mai zice si ca atunci cand faceam pipi, udam tot ce era pe mine, trebuia sa ma schimbe de sus si pana jos, fiindca nu imi dadea chiloti de musama. Deci, o bucurie.

  15. Cristina

    Exista si o varianta eco (biodegradabile in mai putin timp decat cele de la pampers) si pt noi cam a impacat ambele tabere si anume – deseurile copilei din dotare fiind organice (lol) si scutecul fiind facut dintr-un soi de hartie cu celuloza ca absorbtie sunt cu constiinta impacata, relativ. Dar, am folosit si acestea (naty nature care sau ceva de genul) si Pampers. Pampers au intr-adevar un miros f specific cum le scoti din ambalaj. Am alternat intre cele doua produse din considerent financiar. Un pachet de Naty era 8 euro la marimea 1 cu 34 buc si marimea doi si la 3 e 9.99 cu doar 31 buc. Ma tine cam 5 zile un pachet. Pe cand Pampers mereu are oferte gen 140 buc cu 30 euro.

    De iritat s-a iritat o singura data si de fapt nu era iritatie era candida pe care a facut-o din cauza rotavirusului capatat la cresa la mirobolanta varsta de doar 3 luni jumate.

    Spre rusinea mea, la inceput, dupa ce mi-a plecat asistenta post natala (am plans dupa ea un pic), din cauza cezarienei si tatal nefiind acasa, deci fiind singura, o schimbam cand reuseam sa ma ridic din pat si cu ea in brate. Asta se intampla cam la 4-6 ore. Ca sa o schimb in pat tot trebuia sa ma ridic in fund – no chance in hell. (am avut si nastere naturala si cezariana, adica cu dilatatie de 10cm si contractii eu intram in cezariana – o veselie) ….si chiar si asa zuza noastra mica are un fundulet ca in poveste si la inceput doar biodegradabile am folosit in primele 3 luni, deci o cale de mijloc exista…daca ai bani pt Naty…Multe persoane zic cum ca au accidente, ca se scurge pe langa. Am avut foarte putine, de le numar pe degete din care unul a fost cu asistenta, unul cu mine, vreo doua cu tati si vreo doua cu buni….si fii-mea e genul care face pipi cu bolta si proiecteaza caca pe pereti…:)))))

    Imi scuzi romanul.

    • Inteleg exact ce dureri aveai, si eu sunt una dintre norocoase, am ajuns la dilatatie 9,5 si cezariana direct dupa 🙁

      Mai baga romane, imi plac.

    • Luiza

      Da, si eu tot Naty folosesc de 20 de luni. A avut 2-3 iritatii de scutec pana acum , accidente la fel . Nu au nici un miros specific , fara parfum , sunt putin mai scumpe decat Pampers sau marca proprie Tesco , Lidl etc , dar am folosit de la inceput , nu a avut nici o problema, asa ca nu am mai incercat altceva

      • Irina Macovei

        O intrebare despre Naty – au aceeasi textura indiferent de varsta? Cum spuneam, mie cele de nou nascut mi s-au parut scortoase, rigide. Pentru varstele mai mari – gen 8kg, sunt la fel? Si de unde cumperi? Eu comand de pe boots.uk. Multumesc!

    • Irina Macovei

      Buna, si eu am incercat cu Naty, dar mi se pareau foarte rigide. Am renuntat la ele imediat. Voiam sa fac la al doilea baietel ca la primul, sa folosesc in primele saptamani scutece mai… “Bio”. La primul baietel am avut unele foarte bune, dar am uitat cum se numeau. Si asa am ajuns la Naty. La ambii copii am folosit pana acum Pampers, fara iritatii. In schimb la cel mic mai mereu se uda.. inclusiv dupa ce face caca. N-am idee daca nu prind eu bine scutecul – am totusi ceva experienta…

  16. Cristina

    Ah si scutece textile – numai de asta nu-mi ardea mie cand abia puteam sa ma tin pe picioare ca sa fac un dus. Le aplaud pe doamnele care reusesc in primele saptamani sa spele si mai ales sa rada caca de pe textile, dar nu mersi.

    Economice nu sunt – numai cat timp petreci ca sa speli si sa fierbi si sa le calci – si 4 ore la 4 zile si tot pierzi 24 ore pe luna x salariul meu pe ora = destul de mult. Nu e doar cat costa sa achizitionezi produsul.

    Ecologic – folosesti mult mai mult detergent si produse de curatat si oricat de eco sunt implica un consum de apa mult mai mare si daca fecalele sunt organice- detergentii folositi altereaza apa si e cam multa care ajunge in mediu (lacuri, oceane, etc) – not so eco friendly.

    • Nu ma gandisem pana acolo :))

      • Irina Macovei

        Mie mi-a facut referinta la salariu pe ora. Mi se pare ca putina lume vede lucrurile asa :). De exemplu, eu de aceea am pe cineva care ma ajuta la curatenie si tot asa!

    • Ana

      Haha, nu se fierb și nu de calca scutecele textile.. că se strica.. și cu siguranță nu pierzi 4 ore. Eu sincer folosesc cam jumătate de oră la 2-3 zile 🙂 oricum nu comentez ca să dau argumente pro.. dar e amuzant că se plâng de cat de lucru e cu scutecele tot doamne care nu au folosit.

      • Depinde și cum stai cu timpul, câte ai de făcut, ce ajutor primești. Și ce disponibilitate ai. Fix așa cum unii își calcă așternuturile de pat, iar mie mi se pare fix munca-n zadar și nu sunt dispusă să-mi petrec nici 2 minute făcând chestia asta, tot așa și cu scutecele.

  17. Si eu tot Premium Care am folosit in primul an.
    Asta cu scutecul textil mi s-a parut ceva absolut extrem, aproape Amish, sa nu mai folosim electricitate, telefoane, cam asa ceva, nu prea inteleg fuga asta de lucruri moderne. Multe din ele sunt o binecuvantare.

  18. Chiar am văzut la piscină mame cu copii de un an jumate și scutece textile. Horror. Deja e super cald acolo, apa are peste 30 de grade deci și vestiarele sunt încinse,afară erau 32 de grade și copilul ăla avea straturi pe el. Primul chilot era un fel de scutec ca pentru piscina peste are a pus o cârpă peste care a pus o foaie probabil absorbanta. Apoi i-a mai pus un chilot din ala gros, deja copilul dădea sa plece cu colacul în jurul lui dar mama nu ca să-i pună și pantalonași. Ah și l-a cremuit de nu mai respira pielea micuțului ne-am. Probabil ca sa evite iritațiile.
    Așa, eu acum alui meu copil de un an jumate ii dau pampers chilot. Diferența de calitate dintre premium și alea normale, lăsând la o parte dacă sunt chilot sau cu scai, nu mi s-a părut ca justifică diferența de preț. Mai erau niște Pampers cu oranj parcă, cele mai ieftine. Alea nu recomand, au parfum și lasă pielea colorata după vopselele de pe scutec. Altfel eu le mai dau marca Dm, babylove și mi se par la fel de bune ca Pampers și mai ieftine. Alte mărci nu m-au convins.
    Ah și ca sa eviți iritațiile, cel mai sfânt e spălatul în chiuvetă cu apa și săpun și uscat cu prosopul prin tamponare. Am folosit infinit mai puțină crema de fund la nr 2 decât la 1 prin această simpla schimbare de rutină

  19. Martins

    De la scutecele pampers premium se intampla sa ramana pe la funduletul bebelusului “firmituri” din ce-o fi prin interiorul scutecului? Noi patim aproape mereu. Cred ca renunt la ele… am vrut sa le si scriu dar n-am mai apucat… or fi pt europa de est…

    • ECARULAN

      Tot cam asa si in Europa de Vest.

    • Firmituri?!?! Cum adica? E prima oara cand aud

      • ECARULAN

        Bilutele absorbante care ies din pampers si se lipesc de pielea copilului. Am vazut asta si cu alte marci. Daca studiezi raspunsurile de pe net, companiile zic ca e normal sa se mai intample cand chilotul e ‘foarte’ saturat. Probabil ca nu ai cum sa le vezi in cazul tau, tu schimbi copilul foarte des, din ce povestesti.
        Culmea e ca la primul copil nu am experimentat asta niciodata, cu al doilea mi se intampla des – o schimb mult mai rau decat il schimbam pe primul 🙂

        • Da, asa e. Daca vad ca a facut pipi, il schimb. Desi uneori gasesc dunga aia albastra imprastiata parca, semn ca am asteptat prea mult :)))

          • Martins

            La dunga imprastiata ar trebui sa le gasesti dupa scrierile antevorbitoarei, desi eu le gasesc oricand. Eu o schimb destul de des pe fetita mea. Cred ca asta e mai degraba scuza producatorilor decat realitatea. Mie mi se par ciudate. La varianta cealalta, baby dry sau cum s-o fi chemand, nu se intampla.

          • să știi că se poate să îmi amintesc acum de niște firimituri, mai ales când era mai mic bebelușul. Eu mereu am crezut că sunt celule de piele descuamată. Hm… erau de culoarea pielii, nu albastre sau ceva.

  20. Bubulina

    Noi am folosit de ambele la un singur copil. Am optat pentru textile pana pe la 9 luni, apoi am trecut la unica folosinta. Am luat ceva destul de scump, dar aveau 3 parti: scutecul in sine din bumbac, un chilotel alb prin care nu trecea lichidul dar nici nu incingea, si niste chestii de unica folosinta din un fel de hartie speciala care aveau rolul de a “filtra” ce ajunge la scutec. Astea erau pe 2 categorii: sugari (mai groase) si diversificati (mai subtiri). Deci nu trebuia sa racaim nimic de pe textil, luat hartia si aruncat la wc, apoi spalat scutecele la masina de spalat. Cat le-am folosit ne-am impacat f bine cu ele, desi spalam de 3 ori pe saptamana. Nici o reactie adversa la fundul bebelusului. Problema a fost ca i-au ramas mici (desi teoretic trebuiau sa tina pana la 3 ani, dar bebe nostru a fost mai mare din start) si costa destul de mult sa trecem la urmatoarea marime, apoi venea si vara, urma sa inceapa sa mearga la cresa si am abandonat. Nu folosim pampers, ci ceva local, dar suntem multumiti si de performanta astora. Celelalte erau clar mai voluminoase si probabil l-ar fi deranjat in miscari la varste mai mari.

    Cred ca fiecare trebuie sa decida ce se potriveste mai mult, e ok sa testeze ambele variante…

    Acum asteptam momentul de a trece la olita, dar nu e prea incantat de idee deocamdata.

    • Nu il forta, o sa vina vremea oricum 🙂
      Eu si acum spal de 3 ori pe saptamana. Deja de 2 ori si e abia marti! 🙁

  21. Acum 10 ani nu am stiut de astea. Am aflat de curand. Dar la ce probleme avui cu marca pampers pe vremuri, si folosit huggies sau libero (singurele de pe piata atunci care aveau elastice in jurul piciorului si erau si scumpe rau; cei de la pempers le scosesera…) acum cred ca s-ar fi potrivit la fiicamea, pt ca facea kk la orar, iar hartiile care se pun pt oprit kk se duc la toaleta si sunt ca o hartie igienica mai zdravana le-as fi putut folosi fix la ora fixa.
    Moda o fi curand la Romanica, dar vorbii acum vreo 5 ani, fix pe tema asta de cateva ori, intr-un grup de vreo 10-15 dane din toate colturile lumii(era subiect de discutie la cursurile de integrare propus de profesori, la fel ca ecologia, poluare etc). Ce m-a minunat de fiecare data ca europencele din nord au fost singurele care au ridicat problema poluarii si plasticului ce se dezintegreaza in 100 de ani. Asa ca o sa spicuiesc din amintiri: una din tantile alea are copii adolescenti acum. O poloneza a folosit si si. Cea cu 4 copii a inceput cu scutece nu de la primul copil dar la urmatorii 3 copii (sau 2? ). Profa a folosit acum 30 de ani. Era si o poloneza ca functie babysitter ce a fost interna la mai multe familii.
    Cateva remarci de care imi aduc aminte
    – nu foloseau fierbere, masina de spalat face treaba buna (de ce fierbea maica mea?? ca sa scoata petele? oare le si apreta… o fi fost obsesie in familie cu albul imaculat…)
    – o mama spunea ca la trecerea la scutece refolosibile nu i s-au mai iritat fundurile asa des si a folosit mult mai rar crema de fundulache.
    – costuri mari la inceput. Cum stia ca va mai veni inca un copil, a inteles ca merita sa cheltuie. Scutecele marimi mici au tinut-o la toti, dar cele mari s-au uzat si luat si altele.
    – calculul total i-a iesit mult mai ieftin decat daca ar fi folosit scutecele unice. Aveau si foi cu calcule, au venit la ora mai ceva pregatite decat imi tin cheltuielile…
    – rutina si organizare. Noi romancele nu ne comparam nici de departe cu nordicii 😀 . Nu stiu ce diferente de varste aveau intre copii, dar astia lasa si sub 1 an intre sarcini, e comun sa vaz copil la san si gravida.
    – scapari la inceputuri. Mai multe au ras la situatia povestita. Apoi o invatat sa le puna atent si nu a mai avut accidente. Fiecare a atras atentia la cate un detaliu, nu ma pricep si nu tin minte.
    – au trecut mai repede la olita pt ca au inteles copiii mai repede senzatia de pipi – ud la fundulet. Dar una zicea ca diferenta e si pt ca deja stia sa le urmareasca reactiile, la al 3-4lea copil…
    -una a zis ca in deplasari lua de unica folosinta.
    -spanioloaica a zis ca lasa mult bebeii gol goluti. Mi s-a parut ciudat dar apoi mi-am dat seama ca Spania pe alocuri inseamna maimult de juma de an de 30-40 gr. Si ca Norvegia nu e Spania. Si ca datorita jobului sotului unele au locuit si prin Africa, Mexic, India etc.
    -masini de uscat rufe sunt ceva intalnit in subsolul blocurilor in tarile nordice.

    In plus cand plateste omul 4 euro doar pe un sac de gunoi, se gandeste de 2 ori …
    Bon, aici se vand mult si la mana 2a, e accesibil, dar am o vecina care m-a rugat sa ii cos.

    O sa par o extremista, dar eu mi-am cusut absorbante. Materialele moderne (pul – nu stiu cum se traduce, ceva fibra de bambus, cotton moletoné de nu stiu care), capse. Absorb ca cele de unica folosinta si se intretin usor. Si inca ma intreb de ce pana mea nu m-am gandit sa imi fac din astea mai devreme???…

    • Mamele noastre fierbeau ca sa distruga posibili microbi, bacterii, ciuperci. Se pot dezvolta destul de usor si greu mai scapi de ele.

      • eu la masina spal lenjeria de pat la 60 gr. Credeam ca e suficient pt omorat carcalaci. E drept, singura problema pt mine o reprezinta acarienii, bacterii am cacalau.

        • Eu spăl totul la 40 de grade. Nici prosoapele la temperaturi mai mari. Nu le las să se facă foarte murdare.

        • Simona-Marinela M.

          Acarienii mor la 60 grade. Impreuna cu majoritatea “crocobaurilor”. Mamele noastre cel mai probabil fierbeau pt ca nu aveau masini de spalat care sa spele la temp asta, iar la mana e imposibil, e prea mare temperatura.

  22. Diana

    Intre fratele meu si mine e o diferenta de 7 ani, tin minte f clar ce se chinuia mama cu pelinci and stuff, nici nu mi-am pus problema vreodata de scutece textile. Al meu tot pampers a folosit, nu s-a iritat decat de cateva ori cand l-au lasat la cresa ceva mai mult neschimbat, in rest am mai incercat ocazional alte branduri, nu se irita, dar aveau scapari
    Si eu sunt la fel, reciclez, sortez gunoiul, nu arunc pe jos, umblu cu sacosa de panza la mine iar pe cele de plastic le refolosesc pana ajung saci de gunoi in cosul din baie, nu arunc mancare + I grow my own (am rosii, castravetI, mere, capsuni, zmeura, ierburi etc), dar la capitolul scutece. .. pfff fix asta imi mai trebuia, sa spal ca pe vremuri
    Si tot asa si cu absorbantele, asta mi-ar mai lipsi, sa spal propriile scutece. Cu impactul asupra planetei, nu cred ca o poluez eu mai tare decat bagatul scutecelor la 90gr cu detergent o ora la masina, la noi gunoiul menajer se sorteaza si prelucreaza la centrul de colectare, arata ca o farmacie groapa de gunoi. ..

    • Scutecele se spala la mana? ca eu absorbantele dupa o clatire de 30sec. la mana bag la masina cu lenjeria de pat.
      Bon, la mine m-au scapat de iritatii si reactiile alergice…. cupa nu am incercat, ma sperie ideea, dar cunosc persoane in jur multumite.

      • Eu nu cunosc pe nimeni care să fi folosit cupa, mi se pare că sunt așa legende urbane…
        Mi-a luat mama la un moment dat niște absorbante mega naturale și friendly până și cu vecnii, de costau de vreo 5 ori cât un pachet normal de always, dar făceau treaba abia pe jumătate, nu mi-au plăcut, nu am mai cumpărat.

    • Simona-Marinela M.

      Sunt curioasa ce se intampla cu scutecele folosite la sortarea gunoiului. Eu din cate stiu nu sunt deloc biodegradabile, pt un scutec murdar e nevoie de zeci de ani ca sa se descompuna.

  23. Anne

    Sa mi fie cu iertare, dar daca e sa despicam firul in patru, no. 2 trebuie ras si de pe scutecul de unica folosinta. Nu e ok sa aruncam fecale umane la gunoi menajer.

    • Nu chiar trebuie. Fiindcă nu bagi scutecul de unică folosință la mașina de spălat, să faci reciclarea fecalelor uscate. Că ar fi mai ecologic, nu te contrazic. Însă nu îmi imaginez cum poți face asta cu scaunul unui bebeluș nediversificat…

      • Anne

        Lasa bebelusul nediversificat, e vb doar de 6 luni in cazul asta… sa fim seriosi, copiii stau in scutece pan la 3 ani in ziua de azi, este inimaginabil… despre scaunele copiilor mari vorbesc. Fetitei mele i am facut potty trainingul la 2 ani jumate, i a luat zece zile sa faca direct la wc. Dovada ca cel mic e pregatit de mult, dar parintii (inclusiv noi), nu vor sa si bata capul. Mama ta ar fi trebuit sa inceapa cu asta fiind medic, e pericol de epidemii cand arunci intr-o veselie fecale in gunoaie

  24. Pampers si la noi. Premium care la inceput ca sa ne ghideze dubga aia ca habar nu aveam cand trebuie schimbat de pipi. Acum Pampers Activ chilotei, cea mai buna inventie de la roata. Am mai incercat si alte branduri ca le-am primit cadou, dar s-a lasat la unul dintre ele cu o iritatie urata, asa ca…back to Pampers.

  25. Ana

    Înțeleg să ai argumente contra scutecelor textile.. dar nu ca să faci reclama la pempers.. fix la pempers care e una din cele mai controversate mărci de scutece.. adică chiar exista scutece de unica folosință mai de calitate 🙂 îmi amintește de videoclipurile “vedetelor” din Romania care fac reclama la cipsuri și vopsele de par. Orice pentru bani!! 😀

    • Dacă ai fi citit mai demult blogul meu, ai fi văzut că am mai scris de Pampers și cu și fără bani. Eu chiar asta folosesc, ce să fac, răstignește-mă pe altarul mamelor perfecte de internet.

      • Ana

        “Fiindcă de ce să ne facem viața mai ușoară, când ne-o putem petrece făcând copii și apoi plângându-ne cât de greu e să îi creștem mari!” Asta e răstignirea 😛 normal că fiecare facem ce putem.. dar sa nu ne batem joc de cele care fac altfel decat noi 🙂

  26. Maddy

    Nici nu mi’a trecut prin cap sa folosesc scutece textile vreodata pentru copiii mei. Nu am apucaturi de hipsterita retro si nici nu’mi fac viata mai complicata.
    Mi’a povestit mama mea cum toata ziua fierbea si calca scutecele mele, inclusiv ce aventura a fost sa obtina materialul pentru infasat de prin Ungaria, prin relatii, ca inainte de ’89 nu gaseasi orice oriunde.
    Acum trec printr’o perioada foarte faina, invatatul copiilor la olita, a mers mai repede decat ma asteptam si e asa o eliberare sa scapi de scutece de tot!
    Ps. Pampers am folosit si eu dar pana sa va citesc comentariile nu am sesizat mirosul lor. Nici acuma nu’mi dau seama de miros.. :-/

  27. Ma intristeaza sa vad cat de usor se arunca cu noroi asupra unui subiect care, in practica, arata cu totul altfel.
    Intr-adevar, scutecele textile nu sunt pentru toata lumea. Dar de aici pana la a generaliza ca mamele care le folosesc sunt “hipsterite retro” (ultimul comentariu mi-a fost cel mai aproape pentru exemplificare) sau ca au prea mult timp liber e cale lunga… La scutece textile e vorba, in primul rand, de a alege constient. Haine speli oricum si si pentru asta e nevoie de organizare, apoi nu mai e vorba nicaieri de fiert, oparit, calcat si alte cele – masina de spalat haine face totul, se pot folosi detergenti obisnuiti + pentru crocobauri si alte cele sunt solutii ce se adauga la ciclul de spalare (aici ar mai urma niste lamuriri, dar se lungeste romanul si justificarea nu isi are rostul).
    Sa compari scutecele textile cu pelincile folosite de mamele noastre e ca si cum ai compara transportul cu masina cu cel cu caruta – mereu va da cu virgula. Intr-adevar, inca exista pelincile folosite de mamele noastre (finetul se gaseste la orice mercerie), dar scutecele textile nu pot fi definite de un singur exemplu, cum nici primavara nu se face cu o floare.
    Ca sa inchei, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din piata, iar in disputele scutece textile vs. scutece de unica folosinta, alaptat vs. lapte praf, carucior vs. sisteme de purtare etc., intotdeauna se vor gasi sfatosi care sa vorbeasca despre ceva ce nu cunosc, dar lasa ca isi imagineaza ei cum sta treaba… 🙁

  28. De la inceput iti spun ca noi am folosit scutece textile. Nu am o problema cu faptul ca altii aleg sa nu. Ce mi s-a parut deplasat totusi, este tonul cu care ai scris,ca sa faci reclama fix concurentei. Ai spus ca s-a incercat “convertirea” de probabil cateva mamici fan scutecit textil. Ei, tu aici in articolul asta, exact asta ai facut in directia inversa, dar pe bani. Nu ca asta ar fi nasol, fiecare muncim pe bani.
    Dar a arunca cu noroi in concurenta, nu e chiar o metoda buna de marketing. For future reference..

    • Ai citit textul? Nu am aruncat cu noroi, doar am explicat de ce argumentele pro-scutece textile nu sunt valabile pentru mine.

    • Gennie

      Cu noroi in concuranta? Asta ar insemna sa fi nominalizat o marca de scutce textile, ceea ce nu a facut. Pur si simplu a comparat doua categorii de produse.

  29. Adina Benga

    Exista pubele speciale pentru scutece – ex Angelcare. Este vis! O folosim de când s a născut bebe si niciun miros urat. In rest rămânem si noi fani Premium Care.

  30. Anca

    Noi folosim Libero si suntem fff multumiti de ele. Nu stim ce e aia iritatie de scutec 😅. Am primit Pampers dar nu am fost multumita de ele. Cat despre scutece textile…nici nu au fost luate in calcul 😅😅😅

  31. Ionelevici

    Nici noua nu .ne-a suras ideea cu scutecele textile, am folosit prima data Premium Care, care au fost foarte bune, apoi am schimbat cu Active Baby Dry. Am revenit la Premium Care, dar nu ne-a placut noua varianta. Legat de iritatii, am aflat ca acestea apar atunci cand au loc eruptiile dentare si, urmarind lucrul acesta, am observat ca asa este. Am folosit si scutece eco, dar la fel s-a iritat fetita noastra si cu acestea.

  32. cristina

    Asta mi se pare mai mult o postare gen “aici mă justific de ce nu folosesc scutece textile”.
    Și cum poți sa te justifici mai ușor decât găsind numai dezavantaje pentru cealaltă alegere?

  33. Bogdan

    Oricât de mult susții că nu faci reclamă negativă scutecelor textile, nu este adevărat. Folosești prea multe adjective pentru argumentele tale.
    Ce pot spune eu ca tată (cred că foarte rar întâlnit pe blogul tău dar titlul articolului m-a făcut curios de argumentele tale tocmai pentru noi am folosit scutece textile), este că argumentele tale nu mă conving. Nu spun că trebuie să treacă lumea la scutece textile, fiecare face ce vrea, dar ar trebui să citească mai mult pentru a lua o decizie.
    Experiența noastră, băiatul nostru a purtat scutece textile de pe la 3 luni (menționez că a nu a fost alăptat dar nu din lipsă de incercat). La un an făcea caca la oliță. Pur și simplu l-am pus pe oliță când vedeam că se screme. La un an și 9 luni nu făcea pipi noaptea pe el iar la doi ani exclusiv oliță.
    Legat de scutece, nu am fiert și călcat nimic. Scutecele au fost spălate la mașina de spălat, uscate pe uscător pentru că așa cum menționa cineva mai sus, la uscător își pierd proprietățile de absorbție cu timpul. La început foloseam 7 scutece pe zi și le spălam la 2 zile. Au scăzut treptat și la un an jumătate foloseam 2-3 pe zi. Și zilele de spălat s-au rărit în timp.
    În vacanțe am luat scutece de unică folosință pentru că nu aveam condițiile de a spăla pe cele textile. La plajă copilul a stat în scutec de piscină (care ține doar caca) asta pentru că nu toți părinții ce folosesc scutece textile sunt hipsteri.
    Copilul a purtat scutece textile și la grădiniță, unde educatoarele au fost super înțelegătoare și chiar au cumpărat și oliță la grădiniță pentru noi. Locuim în Olanda și ei au copii ce stau și până la 5 ani în pampers.
    Accidente am mai avut, dar am pus mâna și am spălat caca, și eu și nevasta. Spălat caca la accidente deoarece în rest aveam cârpițe de pânză sau hârtie (mai menționa cineva) pe care le aruncam.
    Faptul că am folosit scutece textile nu ne-a diminuat timpul petrecut cu copilul, am băgat la spălat seara după ce se culca micuțul. Ba mai mult, lunea stă mama cu el acasă, vinerea stă tata (Olanda oferă dreptul de a lucra 80% pentru a sta acasă cu copilul).
    Copilul ce îl așteptăm va refolosi scutecele fratelui său iar următorul la fel. Evident vom cumpăra și altele.
    Este mai ușor să folosești scutece de unică folosință însă nu neapărat mai bine.
    Mama este asistentă, ne-a crescut pe mine și fratele meu cu scutece fierte și călcate iar când a văzut scutecele nepotului a zis că, da, dacă aveam și eu așa când erați mici era mult mai bine.
    Scuza cu vai cum se chinuia mama e prin toate comentariile.
    Legat de iritații, am avut parte doar în scutecele de unica folosință. Am folosit Pampers de cele mai multe ori (reclama excesivă și-a pus amprenta și asupra noastră).
    Legat de trend, greșit, cum spunea cineva mai sus, în alte țări este o practică mai veche și mai ales în Asia.
    În fine, nu scriu ca să conving pe nimeni. Spun doar povestea noastră pentru că articolul tău plus comentariile de după îndrumă viitorii părinți ( a se înțelege atât mame cât și tați) spre o alegere a scutecelor de unică folosință dând exemplu chinurile mamelor noastre.

    • Hei, felicitări pentru bebele de pe drum! Sunt alegeri și alegeri, eu am expus doar argumentele mele, nu am încercat să conving pe nimeni. Eu așa am gândit, așa am scris. 🙂

  34. Alexandra

    Am vazut ca ati scris de scutece Naty si am zis sa imi zic si eu parerea, daca nu e cu suparare 🙂 Si eu am folosit scutece textile si mi-a placut faptul ca stiam ce pun pe pielea copilului meu. Insa dupa un timp m-a depasit putin situatia cu spalatul si uscatul lor. Altceva nu am ce sa le reprosez acestor scutecele. Argumentele tale nu mi se par valide deloc pentru a folosi Pampers, in special cel cu chimicalele. Daca aerul pe care il respiri e poluat, daca parfumul e poluat, daca sapunul e plin de chimicale, daca detergentul e plin de chimicale, de ce sa nu adaugam la toate astea….alte chimicale!? Eu as gandi ca mai echilibrat ar fi sa incerci sa reduci tu cat poti din astea, ce sta in puterea ta macar. Daca tu care ai copilul acesta mic si pur in ingrijire ii dai “cu chimicale” pentru ca si asa totul contine chimicale, atunci nu stiu ce pretentii mai poti avea de la altii (bunici, educatoare, bona, etc) Tocmai pentru ca el va intra in lumea asta plina de chimicale si va merge la bunica sau va merge cu prietenii si oricum va manca junk-food ca asta e lumea nah, atunci de ce sa ii dai si tu acasa din astea? Asta e asa ca o paralela, nu zic ca ii dai tu mancare nesanatoasa. Dar asa am perceput eu. De genul, da-i orice sa se caleasca. Eu cred ca trebuie intarit organismul copilului cu produse cat mai naturale, astfel ca atunci cand va intra in contact cu produsele nesanatoase, corpul lui sa poata lupta, sa fie puternic si sa elimine toxinele sau poluantii. Nu stiu, eu asa gandesc. Eu am ales scutece Naty, luate de la scutece-bio.ro, o mamica care le-a adus in Romania si le-a folosit pe copiii ei si de atunci le-a raspandit si le folosesc foooarte multe mamici. Dupa ce nu m-am mai descurcat cu scutecele textile, am mers cu Naty la baiat. Si la fetita tot scutece Naty folosim si mie mi se par cele mai fine si s-au mulat cel mai bine pe copii. Si am folosit si bamboo si beaming baby si attitude si tot cu scutecele Naty am ramas. (ca si sfat, daca vorbesti cu mamica de la scutece bio iti poate da si reducere daca devi client fidel, asta pt argumentul ca sunt mai scumpe) Eu am preferat sa renunt la ceva pt mine si cat e copilul mic sa ii ofer ceva mai bun . Si daca nu esti convinsa de chimicalele din pampersi, te mai poti documenta ca sigur ai sa gasesti. Cred sincer ca mai multe mamici au probleme cu iritatiile de la pampers decat de la scutecele textile sau ecologice. Si adevarata problema nu e ca face iritatii, pentru ca asta sunt de moment si se vindeca, dar nu stim ce repercursiuni pot avea pe termen lung chimicalele cu care se produc pampersii. Va las asa ca si “tema de gandire” articolul asta despre chimicalele din scutece https://scutece-bio.ro/de-ce-sa-aleg-scutece-eco-de-la-naty-motivatia-sanatatii-i/

  35. Cristina

    Constienta de faptul ca se face muuulta reclama la scutece, o sa va spun parerea mea, si credeti-ma, am folosit de toate: Puffies, Happy Bella, Pampers, Toujours, Klassic, Huggies si altele, si apoi am optat pentru scutece textile.
    Multe dintre argumentele mentionate aici nu sunt corecte, pentru ca am folosit scutece textile si stiu multiplele avantaje. Din punctul meu de vedere, a meritat!
    – Copilul pe bune s-a invatat repede sa se ceara la olita, iar acesta e cel mai important argument! Se simtea ud si a inceput sa constientizeze ca trebuie sa se ceara.
    Din comoditate, cu al doilea copil pana la 8 luni am utilizat scutece din comert apoi am trecut la cele textile.
    Pe scurt:
    – pentru comoditate si timp, alegeti scutece de unica folosinta;
    – pentru economie, sustenabilitate si altele alegeti scutece textile.
    Scumpe mamici, alegerea va apartine. Fiecare are prioritatile sale, absolut subiective si corecte.

  36. Gabi

    Mult venin, multa frustrare!!!!N-am putut citi pana la capat! Prea mult “rahat” , ” cacat”…. Mie mi-e clar ca esti o mama fffffff comoda! Lasa-ne pe noi, astea, care ar face orice pentru copilasii lor! Apropos, bebelusii se irita la fundulet in special atunci cand igiena nu este facut corespunzator! Sa-i transmiti asta prietenei tale care a renuntat aiurea la scutece textile…

  37. Luta

    Ce pampers folositi pt bebeii voștri?eu folosesc pampers active 12.sibt cele mai bune.am încercat mai multe dar astea sunt cele mai bune.pielea e uscata și după 12ore garantat.de aici le cumpar https://tinyurl.com/yxpuzrv2

  38. Alina

    Unul dintre cele mai răutăcioase, superficiale si subiective articole citite in ultimul an. Și mi se pare trist ca inclusiv astăzi, Decembrie 2021, când cauți scutece textile pe google asta este unul din primele rezultate apărute. E o realitate văzută cu ochelari de cal! Sper ca in 2017 când ați scris asta nu apăruseră încă studiile care leagă problemele de infertilitate la bărbații tineri de folosirea scutecelor de unica folosință si de efectul de incubator pe care ele îl crează. Și ca sa îți răspund punctual la cea mai mare “problema” a “cârpelor”, masina automata de spălat, program lung de bumbac la 60 de grade si un detergent pudra bun, la care poți adauga din când in când dezinfectant pentru haine. Motivul pentru care mamele noastre le fierbeau e pentru ca nu aveau mașini de spălat. La mașinile de spălat se combina temperatura cu rotatiile puternice si asta este suficient pentru o curățare in profunzime.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 335 queries in 0.617 s