Cleștele de pâine, un semn de civilizație

Astăzi, o mașina a blocat o intersecție din București fix în fața mea. La volan, o blondă aranjată, poate de vârsta mea. Cu o prietenă alături, aproape zâmbeau. S-au trezit și ele-n intersecție.

În seara asta, la Mega, o bunică își cumpăra chifle crocante de la raft. Era cu nepotul după ea. A pus vreo două în pungă, doar că a mai pus mâna pe una și a aruncat-o la loc. Cred că făcea alabalaportocala în capul ei, doar că n-a câștigat nimeni. Am pierdut cu toții.

Și mă gândeam că oamenii ăștia care fac din România o țară urâtă, oamenii ăștia care îți cauzează creșteri de tensiune de parcă ar apăsa pe un buton, idioții ăștia de ocazie …suntem practic tot noi. La fel cum oamenii ăia de la Enel de acum 2 zile nu erau niște cazuri speciale, ci erau niște oameni normali așa ca noi, la fel și blonda din intersecție, la fel și tanti de la mega. Toți tâmpiții ăștia de care ne împiedicăm zi de zi suntem noi.

Cred cu putere că abia atunci lucrurile se vor schimba când nu vom mai avea nici un strop de înțelegere pentru propriile noastre acțiuni idioate. De ce să aștept să se facă verde la semafor din mijlocul intersecției, când pot aștepta chiar LA SEMAFOR? Și de ce să nu folosesc cleștele ăla de pâine, când există CLEȘTE DE PÂINE?

Viermi de 15 cm ați văzut? Din ăia care le ies pe nas la copii? Așa se transmit, prin mâini nespălate și din generație-n generație.

foto via Shutterstock, femeie pâine

Articolul anterior

Cum am scăpat de pielea uscată după sarcină și alăptat

Articolul următor

E adevărat ce se spune: după 30, înflorești

59 Comentarii

  1. Mihaela

    Eu am vazut o faza si mai gretoasa ieri in Auchan. Eram la standul de cosmetice, ma uitam si eu ce a mai aparut pe la Bourjois, L’oreal… aud o voce “stai, ca mi-e foarte uscata buza si mi s-a crapat, sa imi dau cu un ruj de pe aici!”. Si, o domnita, curata de altfel, tinerica, incepe sa ia testerele de ruj, se uita la vreo doua culori si fara oglinda, fara nimic isi da cu rujul pe buze, cu multa constiinciozitate, fara macar sa il stearga inainte cu un servetel. Atat de greata si scarba mi s-a facut, imi venea sa o intreb daca realizeaza cam cati microbi/bacterii si a pus pe buze, daca nu ii e greata etc dar m-am blocat efectiv. Ma uitam la ea blocata, a terminat, a pus rujul la loc si a plecat in treaba ei, ca o astepta barbatul si ea isi reparase buza crapata. Un fel de serviciu rapid, fara vreo intentie de cumparare. Eu jur ca nu le mai testez nici pe mana de acum inainte, m-am lecuit!
    Pe de alta parte oi fi eu germofoba, ma gandesc ce viata relaxanta are fata aia, nici o grija, nici un stres.

  2. Gabriela

    Din pacate, genul de oameni de care povestesti nu te citesc pe tine. Stiu ei mai bine cum se face!

  3. Ieri, în metrou, Alex a văzut o femeie însărcinată, în picioare, sprijinită de uşă. Alex m-a întrebat de ce nu se ridică nimeni ca să îi cedeze locul. Am tras aer în piept şi am depus un efort considerabil ca să vin cu un răspuns diplomat. Mai ales că mai mulți oameni de pe scaune o observaseră, bărbați şi femei…

    • Asta mi se pare si mie o provocare… sa ii explici copilului de ce sint unii oameni asa. Acum ma astept sa sara din nou unii sa spuna ca doar gravidele nu au nici un drept in plus.

      • diana lupu

        Da, doar gravidele sunt niște femei și gata, ce atâta înțelegere? Oamenii nu sunt educați pt ca nu a avut, iar acum nu prea are cine sa îi educe. Am văzut de câteva ori, când încă nu aveam copil, cum bunicele desfaceau ambalajul de pe produsul dat copilului și îl înghesuiau în barele de metal dintre scaunul tramvaiului și perete. Nu doar o data! Adică erau femei îmbrăcate bine; aranjate, în vârstă și cu nepot după ele. Am făcut cateva observații unora apoi am renunțat realizând ca e inutil. Așa erau convinse bunicele ca trebuie aruncat gunoiul…

      • Cricket

        Poate barbati fiind sau femei care au fost insarcinate si nu au fost tratate nicucum nici macar de familie si sunt frustrate ca vezi dom’ne ce daca-s gravide…si eu am fost. Nici mie nu mi s-a oferit locul in mare parte din timp, nici macar la mf nu m-au lasat babele si mosii sa intru mai rpd sa-mi iau adeverinta, si eram in 8 luni+, dar au fost cateva exceptii, femei, care mi-au dat prioritate. Faptul ca tie nu ti-a facut nimeni un bine nu ar trebui sa te impiedice sa-l faci tu atunci cand poti. Si as mai adauga si faptul ca oameni idioti sunt peste tot in lume, nu numai la noi.

        • Asa este. Am vazut si eu in UK oameni care luau cu mana, insa doar pe ce cumparau ei. Sau nu oi fi vazut eu destul..

    • Dana

      Eu am fost gravida in Paris, Franta de curand.
      Bebe are 6 luni. Nici oamenii de pe aici nu sunt mai creti decat cei din Romania. Mai ales barbatii. Mai mereu imi ofereau locul femeile. De am ajuns o data sa ne oferim intre gravide ca cealalta avea burta mai mare ca mine!
      Dar eu inadins ceream locul tinerilor cu telefoane, cu precadere, si ii rugam cu “va rog frumos, scuzati-ma” si nimeni nu m-a refuzat, ca ma uitam si insistent!

      Unei colege la fel gravide un barbat i-a zis :
      – Da ce e copilul meu? Si i-a sarit tot tramvaiul in cap!

      Eu zic ca exista o singura solutie, sa deschidem gura si sa ne facem singure dreptate. Nu ne va da nimeni locurile,asa din bun simt. Sa cerem pentru noi, sa cerem pentru altii!
      Clar, tare, raspicat!

      Eu asa vad lucrurile, acuma spuneti si voi.

  4. De cate ori cumpar paine imi creste tensiunea, intotdeauna se nimereste cineva sa ia la pipait produsele de patiserie, painea si/sau chiflele. Am vorbit chiar si cu sefa magazinului si mi-a spus ”Nu am ce sa fac, mi-ar trebui un om de la paza sa stea langa raion si sa ii traga de maneca” 🙁

  5. Diana

    Stii ca parerea occidentalilor despre partea asta a Europei e ca e cam mizerabila. Sigur, nu ti-o spun stiind ca vii de acolo, dar dupa ce te amesteci cu ei, auzi chestii. Nasol e ca e adevarat. ..

  6. Ieri în benzinărie, las mașina să i se facă plinul și mă duc înăuntru să plătesc. Am decis să cumpăr și ceva gustare pentru copil, am plecat cam în grabă și de urgență la pediatru și nu am mai apucat să pregătesc gustare la pachet de acasă. Cer 2 croasante proaspete de la raionul de patiserie, unul simplu pentru pici și unul cu umplutură de cioco pentru mine. Tanti mi le ambalează frumos, individual dar când să mi le pună pe tejghea croasantul meu iese cu totul din ambalaj, acolo pe tejghea. Tipa a zis ceva de genu ”oops” și a văzut uimirea de pe fața mea că m-a întrebat dacă îl mai vreau bine că dacă nu ea îl aruncă. Nu l-am mai vrut, l-a aruncat urgent cu un gest dinăla ca și cum gândea că ce fiță pe mine, a căzut puțin și nu îl mai vreau. În drum spre mașină m-am gândit, oare am exagerat, căzuse doar puțin pe tejghea, nu pe jos, și am făcut risipă, alți copii nu au ce mânca … În fața mea a luat croasantul cu clește, dar dacă când le-a pus în vitrină le-a manevrat cu mâinile? Eu fac fițe la un croasant căzut … Apoi m-am gândit la tejgheaua aia, unde și-au pus toți mâinile, portofelele, bancnotele care au umblat prin sute de mâini și au colectat milioane de microbi. Nu, nu am exagerat. P.S, Acțiunea nu s-a petrecut în România. Dacă era în România bănuiesc că nu mă mai întreba dacă îl vreau, îl băga la loc în pungă și mi-l dădea așa.

  7. Larisa

    O fi vrut sa incerce chifla, sa vada daca-i proaspata :)) E de-a rasu’ plansu’. Am vazut saptamana trecuta niste pusti de vreo 12-13 ani intr-un Profi. Curati, pieptanati, aranjati. Gaureau borcanelele de smantana cu degetul si apoi se infruptau din ea. Era ceva extrem de haios pentru ei.

  8. Amy

    Eu in Lidl am vazut-o pe una care umbla cu chifla-n mana, s-a intamplat chiar zilele trecute. O cunosteam, asa ca am intrebat-o: “de ce umbli cu chifla aia in mana?”. La care ea mi-a raspuns: “pai i-am luat-o lu’ fi’miu s-o manance cand iesim, ca-i plac astea cu seminte!”…. Mi-a fost rusine sa-i spun ca trebuia s-o puna intr-o punga si nici n-am vazut-o daca a luat-o cu clestele sau cu mana. 🙁

    Romanii inca mai au mult de lucrat pentru a se civiliza. Si sincer, cred ca multi nici nu se vor schimba niciodata. Eu imi sustin in continuare parerea, mi-e scarba de tara asta si cred ca o sa fie din ce in ce mai rau, nicidecum bine!

    • Faza e ca nu ar trebui sa atingem painea nespalati pe maini nici daca o mancam noi. De asta ne spalam inainte sa ne asezam la masa.

    • Elena

      Chair ieri la Lidl in fata mea la casa, o tanti a pus pe banda o salata verde, asa, pur si simplu, sa mai puna mana pe ea si casierul… Am crezut ca mor, e plin de pungi la raionul de fructe si legume

  9. Andreea L.

    Sa vedeti faza pe care am vazut-o eu..eram la Razboieni (asteptam schimb de tren, cu ceva ani in urma)…si merg eu cu prietenul meu unde altundeva decat in singurul local din jurul garii sa bem o cafea sau un ceai nu mai stiu precis…in fata noastra un domn, a comandat un gratar…pe care vanzatorul l-a testat cu dosul mainii si l-a intrebat pe doritor: Vrei sa vi-l incazesc?…viata bate filmul!

    • Mi se face raaaau 😮😮😮 deci iti dai seama ca vanzatorului respectiv nici prin cap nu i-ar da ca nu e ok sa atinga mancarea in felul asta, ce sa se ascunda sau ceva…
      Si clientul ce a zis?

      • Andreea L.

        Clientul a zis: Nu-l mai incalziti, il iau asa!! La asa cerere, asa oferta.
        Sotul zice ca vanzatorul era galant, a testat cu dosul palmei..putea sa testeze direct cu degetele:)))

    • Eu cred că unele gesturi se fac pur și simplu din obișnuință, nu neapărat din răutate. Ține de educație, de mediul în care au crescut unii oameni, grija față de igienă și acasă etc.
      Câți consumatori folosesc mănușile puse la dispoziție în marile magazine să manevreze fructele și legumele? Câți folosesc cleștele la produsele de patiserie? Câți reciclează gunoiul? Să nu mai vorbesc că prin unele sate nici măcar nu se folosesc pungi de gunoi pentru gunoi, e aruncat așa pe unde apucă fiecare. Unii nu au fost obișnuiți cu astfel de finețuri, mai trebuie să treacă ceva ani să se educe. Am auzit unele povești cu un ospătar care sufla musca din ciorbă în timp ce aducea ciorba la masă. Sau unele băbuțe ce suflau în pungile în care băgau diverse alimente (fără mănuși) pe care să le dea de pomană. Nu o făceau din răutate, pur și simplu nu și-au dat seama că nu e normal. Știți, când e punga nouă stă lipită și nu se poate deschide, au găsit ele metodă să deschidă punga, suflau în ea. Sper că sunt doar ”povești” sau legende, altfel mi se face rău :))

      • Hai ca fructele le mai speli, da’ painea?

      • Diana

        Da, e o chestiune de educatie, si de ce vezi in jur. Pomenea cineva mai sus de dat cu ruj in magazin, eu n-am facut asta, dar mi se parea ok sa incerci de capul tau testerele pe mana. Well, pana am ajuns in Douglas in nl. Unde vine o tanti, te intreaba ce doresti, scoate cate testere vrei, le incearca pe mana ei, daca iti place ceva le sterge cu un servetel, iti aplica cu pensula, apoi sterge iar testerul

  10. Viermi iesind pe nas n-am vazut inca 🙂

    • Din fund atunci?

      • Teniile sunt niste viermi lungi si de 15 cm. Atunci cand ii paraziteaza pe copii, care sunt mici, se pot catara in sus pe esofag si le ies pe nas. So help us God.

        • cristina

          Yacky. Stai linistita…de cand a ajuns copilul la scoala primesc in fiecare saptamana scrisoare: o saptamana cineva a avut paduchi, urmatoarea saptamana cineva a avut viermi, apoi cineva a avut o boala contagioasa. De fiecare data cineva are ceva…asta in anglia

  11. Intr-un Cora, aveau candva fructe inghetate vrac. Frumos si colorat tare. Ecologic intr-un fel si practic deoarece iti iei cat vrei. Ma gandeam eu pana sa vina un nene care a luat doua trei fragute, le-a mestecat si scuipat direct inapoi in lada respectiva. Groaza de pe fata mea inghetata la randul sau l-a facut sa ma-ntrebe “ce-i?” …eu ca o tampa nu am putut decat sa adancesc expresia de greata de pe fata mea…a plecat….eu am ramas jurand ca nu o sa ma ating de nimic vrac din nici un hipermarket. D-asta la raiaonul de nuci si masline si chestii marunte sunt inca doamne…

    • Asta e cea mai culmea culmilor dintre culmea nesimțirilor!!! Doamne, Dumnezeule!!! Cum îi mai suportă pământul pe unii oameni???

    • Nu cumpăr chestii vrac din aceleași motive, am văzut oameni care mâncau fistic și aruncau cojile înapoi sau copii care atingeau jeleuri fără să le cumpere.

  12. Mihaela

    Eu am alta problema, cu gogosile de la mega, cele cu ciocolata deasupra si… ciocolata in interior. Cum pun mana pe cleste, cum sar toate in punga. Zici ca e un facut.

  13. Caroline

    Deci, într-un articol recent ai povestit ce okish e sa mănânci de pe jos dar când pune cineva mana pe pituță, hopa, nu e bine. Sa nu uitam ca mulți dintre noi mâncam pe vremuri fructe nespălate, direct din copac, ne aruncam prin noroaie și apoi ne ștergeam mucii cu mâinile murdare și încă nu am murit. Și da, folosesc cleștele ori de câte ori mi-e pus unul la dispozitie. Și asta din respect pentru ceilalți pentru ca pe mine, personal ma doare undeva de germeni. Dar am întâlnit și cazuri în care foamea era mare și oups, la raionul de patiserie nu era niciun clește. Și nu o data. Răspunsul vânzătoarelor, halucinant: “a fost furat”. Ok. Întotdeauna în situația asta am folosit punga pentru pâine ca pe o mănușă. Dar de fiecare data ma întrebam cum și-au luat cei dinaintea mea pâinea, din moment ce cleștele lipsea? Desigur, ma întrebam cam o secunda pentru ca fix atunci venea și raspunsul: “I don’t give a shit”. Tenia se tratează, prostia niciodată. Asa ca mâncați liniștiți și trăiți Zen. Restul e cancan și mironosire.

    • Comparam iar mere cu pere. Mancarea care cade pe jos la mine in bucatarie se accepta tocmai pentru ca e un mediu mult mai controlat decat mainile nespalate ale lu’ tanti din Mega, care poate s-a sters la fund si nu s-a spalat dupa. Apoi, acasa ai totusi o masa, farfurii, deci nu chiar mananci de pe covor. Cand se intampla sa cada pe jos, nu e o tragedie. Trei, noi ne descaltam cand intram in casa, avem pantofi de casa si un mop foarte folosit, poate nu ai fost atenta. Desigur, erai preocupata sa fii rautacioasa. Permite-mi sa merg mai departe.
      Mancatul de pe jos, chiar si ocazional e o alegere totusi. Poti alege sa nu bagi in gura. Mancatul chiflei cu oua de paraziti de pe fundul doamnei fara maniere nu e o alegere, fiindca urmatorul client dupa mine a cumparat chifla atinsa de ea de la raft luandu-o de buna. Pentru el nu mai e o alegere, ci o loterie.
      Iti multumesc pentru comentariu, restul argumentelor tale cu nespalatul pe maini nu stau in picioare, nu as recomanda nimanui sa manance fructe nespalate, in cel mai bun caz se poate pricopsi cu o frumoasa hepatita. Popular asa ii si zice: boala mainilor murdare. Tu poti sa nu crezi in microbi, lor putini o sa le pese de asta 😉

    • Am mai mâncat și eu mere direct din pom, din ograda bunicilor mei. Mere nestropite și netrecute prin mâinile nespălate a altor oameni. Pot mânca liniștită produse care au trecut prin mâinile mele pentru că știu cât de frecvent mă spăl, problema apare când din greșeală cumpăr ceva ce a trecut prin alte mâini nu la fel de spălate ca ale mele.

  14. Miriam

    Eu am vazut in spital din Austria pusa lingurita pentru bebe direct pe masa, de catre asistenta, mancarea lasata pe tava de la spital sa se autoserveasca. Nu zic ca nu erau spalate si dezinfectate, dar sigur nu statea nimeni cu spray-ul antibacterian dupa copil. La locul de joaca, bebelusii erau lasati pe jos. Da, in spital, oroare! Sunt convinsa ca au auzit si de tenii, si de oxiuri si de alte enteroviroze, doar ca de la a pastra igiena si a fi paranoic e cale lunga. Sunt de acord ca regulile trebuie respectate, dar sa nu cadem in extreme. La urma urmei, pana acum vreo 10 ani, franzelele veneau in lazi care erau stivuite prin camionete pana le mancam. Vanzatorii nu aveau manusi si noi le mancam de pe drum daca erau calde. Nu am avut tenie, ce sa vezi!

    • Dar nu-i tarziu nici acum, nu simti cum parca te mananca nasul acum?

    • Alex

      Nu ai avut tu, au avut altii. Nu pot cand luam tratament pt viermi, copil fiind. A fost o experienta infricosatoare si total gratuita, cred ca luata de la franzela ta dar na, e mai usor sa fii rautacios decat sa gandesti: daca tie ti’a fost ok pune mana si te intereseaza poate altora nu le-a fost la fel.
      De Helicobacter stii? Daca nu poate ar fi cazul sa te interesezi. E mai des intalnit in tarile cu igiena precare and guess what: duce la cancer in zeci de ani.

      Cat despre Austria si spitale: esti in mediu controlat draga si compari mere cu camioane.
      Plus ca de la dezinfectat in spital pana la nespalat de maini dupa ce mergi la baie si dupa pipait gogosile in mega e o mare diferenta pe care imi e greu sa cred ca nu o pricepi.
      Pun pariu ca cei din spital se dezinfecteaza si toti pipaitorii din mega nu. Tu ce zici, care e probabilitatea sa fie asa?

  15. Alta Miruna

    Pe mine ma intristeaza preconceptia asta… ca romanii fac, romanii dreg… siiiigur ‘dincolo’ e mai bine. O fi… dar nu peste tot. Pe unde am stat eu prin alte tari am vazut multe… paine servita de vanzatoare cu mana fara manusi, muste (verzi! de parca ar mai conta culoarea) bazaind vesele si satule printre carnuri, produse de patiserie… croissante scapate pe jos si puse la loc la vanzare, o vanzatoare care a invelit (din cauza oboselii, probabil) croissantul intr-o bancnota de 5 euro in loc sa il inveleasca in servetel si servit cu drag clientului.. batrani care pun mana pe fiecare franzela in parte sa testeze care o fi cea scoasa din cuptor acum 10 minute, nu acum 30… si cate si mai cate, de imi spuneam in barba ca in Romania nu se mai intampla sigur de ceva vreme prostii de genul asta si ca iata, civilizatia nu i-a lovit pe toti locuitorii tarilor ‘mai civilizate’.

  16. Eu vreau sa cred ca nu isi dau seama ce fac…oboseala, gandul la ce gatesc diseara?

  17. Iti dau eu raspunsul, pe care l-am aflat cu greu la una dintre iesirile din tara: Nu i-a invatat nimeni cum sa faca! Este real. Nu stiu cum sa procedeze pentru ca nu exista instructiuni clare. Iar apostrofarile noastre nu ii educa, caci raspund invariabil si ironic ‘esti tu desteapta’. Daca ar exista instructiuni clare, scrise mare acolo, nu ar mai putea justifica ignoranta. Made in Germany!

  18. Hai ,potoliti-va !
    Cand Brucan a zis 10 ani…..
    in gand I-am raspuns ,*s-o crezi tu ,poate 20*.
    Am gresit 🙁

  19. Irina

    Când eram prin anul doi de facultate, ajunge o colegă plânsă și răvășită. Era iarnă, venise cu unul din autobuzele acelea în care erai strivit și sufocat, aglomerație mare. La un moment dat simte că cineva se tot împinge în ea, apoi simte ceva cald pe picior. Când coboară, își dă seama că individul din spatele ei (cu figură suspectă de aurolac) pur și simplu ejaculase pe ea…
    Nu e tocmai exclus ca, după aceea, să se fi strecurat într-un magazin să pipăie o pâine…

  20. Daniela

    Mi s-a intamplat de foarte multe ori sa vad in supermarket mamici care isi plimba copiii in caruciorul in care eu si alti cumparatori asezam mancarea pe care o luam de pe raft. Drept e ca eu nu pun in punga tot ce cumpar, doar fructe, legume si articole mai mici, dar si acestea din urma trebuie scoase din punga la casa de marcat. Si la banda de la casa de marcat sunt microbi destui, dar se mai dezinfecteaza suprafata respectiva.
    La Lidl, o mama cu copil de vreo 7-8 ani mi-a spus ca sunt foarte suparata cand i-am facut observatie ca plimba copil mare in carucior si langa papucii lui multime de produse alimentare. I-am raspuns ca mereu sunt foarte suparata cand vad asa ceva, ca nu este igienic. S-a uitat urat la mine si imediat a coborat copilul din carutul de cumparaturi.
    La Sergiana, tot in Brasov, ca nu am amintit mai sus, vanzatoarea, acum vreo doi ani, ce credeti? a taiat toba cu acelasi cutit cu care taiase mai devreme…ficat proaspat! Am refuzat sa mai cumpar si i-am facut observatie. Exista un singur cutit in magazin. L-a spalat cu apa fara detergent si l-a sters pe o carpa de culoare gri de la murdarie, nicidecum folosind servetele dintr-o rola. Atunci am facut reclamatie la serviciul lor de HR si le-am sugerat sa instruiasca vanzatoarele, sa doteze magazinele cu tot ce trebuie pentru a asigura o igiena corespunzatoare si siguranta consumatorilor. Si inca ceva, folosesc vanzatoarele doar cate o manusa obosita. Sa nu ziceti ca ma mironosesc, dar trebuie sa avem grija si de ai nostri acasa, sa gatim in conditii de igiena, sa ne spalam pe maini cand gatim si cand mancam, dar si de noi sa aiba grija cei care vand produse alimentare.
    La alt magazin am vazut cum cadeau fise de 50 de bani in galetile cu smantana sau branza de vaci. Nu am cumparat si nu cumpar produse vrac. Mint! Cumparam telemea vrac de la un magazin din apropiere, dar noua vanzatoare linge cutitul cu care taie telemea sau cas. Sotul meu spune ca este cazul sa-i spun patroanei care este mereu in magazin sau sa o intreb daca a angajat vanzatoare flamande. Cine stie cata nevoie de job a avut femeia respectiva sau cat de greu a gasit loc de munca!
    La Carrefour, tot in Brasov mi s-a intamplat sa vad cum la o vitrina cu preparate traditionale din carne, vanzatoarea i-a dat unei cumparatoare sa guste ceva produs care avea membrana (lebar, carnat), iar cumparatoarea a scuipat membranele direct peste produsele din galantar, peste sticla de protectie. Groaznic! Mi s-a facut greata, sila! Le-am facut observatia de rigoare, dar au ras amandoua.
    Ce sa mai zic! Sunt atatia oameni care considera normal sa atinga, sa pipaie alimente neambalate in folie sau hartie.
    La Spitalul Neuro, anul trecut am vazut in camera cu toaletele infirmiera care si-a atins degetele cu apa dupa ce a facut pipi sau altceva. In alta zi am vazut aceeasi infirmiera ca nu s-a mai spalat deloc. Imediat a distribuit mancarea de pranz. Ce mizerie am vazut si in acel spital, sa ne fereasca Dumnezeu pe toti, sa nu mai ajungem pe acolo. Dezinfectantul de la toaleta avea doza goala, unul dintre ele, iar celalalt era ca apa si inodor. O fi fost botezat! Erau instructiuni cu modul detaliat de spalare a mainilor! Nu cred ca instructiunile erau insusite de catre o parte din personal.
    Oare de ce nu sunt instruiti periodic vanzatorii si supravegheati? Oare de ce nu se fac campanii la TV, in presa, la radio, in scoli, care sa lanseze mesaje simple si la obiect in legatura cu reguli de igiena care trebuie respectate atat de vanzatori, de cumparatori si de noi toti acasa, la scoala, la serviciu?
    Scrii foarte bine, abia astept sa citesc in fiecare zi, blogul tau, Miruna! Sanatate multa tie si familiei!
    Cu mare drag din Brasov,
    Daniela

    • Pentru că tuturor li se rupe și zic că nu e treaba lor. Nu își iau munca în serios și apoi se plâng că România e de căcat și că nu au salarii ca afară. Dacă vrei salariu ca afară, tu ca vânzătoare trebuie să muncești corect și să tratezi clienții cu respect.
      Apropo de infirmiere, într-un spital județean, asistenta a făcut curat în baie (singura baie de pe culoar) apoi cu acelaș mop și cu aceeași apă a șters și în saloane degajând un miros insuportabil de pipi.

    • Daniela, am citit cu mare interes relatarea. Norocosi brasovenii tai! :))

  21. morbo

    No lasa, aia fac baie in gange si nu ajung sa aibă toti viermi 🙂

  22. Mai, nu sunt romanii campioni la nespalat pe maini. Si belgienii au discutii asemanatoare, sunt afise sa li se auca aminte ca minim de 4 ori pe zi spalat pe aini.
    Da’ dupa ce citesc comentariile, cred ca rautatile romanesti nu au granite…

    In rest, e vorba si de exagerat sau paranoia: daca ar fi asa de nasol doar de la un pus mana, am fi fost morti de pe timpul lui raposatu plumbuit (povesti cu soarec mort gasit in paine ). Facui doar oxiuri in copilarie si giardia. Oxiuri in conditiile in care la tara toaleta era in fundul curtii si deseori ramaneam in lanul de porumb. Inca e 34% din romania asa, si cat nu reparam acest vagon care trage trenul numit Romania in jos, vom ramane in feudalism si vom avea si iarna urmatoare iar un copil mort inecat in haznaua scolii… ( a fost acum 2 ani in Moldova un caz…).

    Bon, acu imi da mana sa zic, iau produse vrac de la dozatoarele de seminte, si sper ca nimeni nu scuipa pe aici, painea mi-o fac deci nimeni nu o mangaie, croasante nu ca de cateva sapt. nu am mai atins zahar etc.
    A, eu ma spal pe maini dar doar cu apa dupa orice mers la toaleta, f. rar cu sapun.

  23. Eu cumpar paine din supermarket doar daca e calda (in capul meu atunci sunt mai putine sanse s-o fi atins altcineva), altfel ma reped la cea deja impachetata. Iar legat de testerele pentru farduri: din fericire, in multe magazine de profil vanzatoarele te pun sa folosesti betisoare de vata sau alte mici ustensile de unica folosinta 😀

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 251 queries in 0.232 s