Noi nu ne ocupăm de asta, pe noi nici în cur nu ne doare.

idiot

Eram pe Bulevardul Decebal, mă grăbeam spre sediul Burda, să semnez un contract. Tudor era în manduca, afară era deja foarte cald, ceasul arăta trecut de 1. Ar fi fost bine să ajung de dimineață, dar nu am ajuns, acum, era bine să nu mă apuce amiaza pe străzi, că, de adoarme copilul în deplasare și îi stric somnul, e grav. Adică, nu e grav, doar că, adio, orele mele de scris din timpul zilei, practic, o să le plătesc în moneda mea cea de preț: somnul. Ceea ce o să se și întâmple, asta e. Să vă povestesc.

Mă strigă o doamnă pe stradă, am auzit-o ca-n desene animate: în reluare. Și tot așa i-am văzut și bastonul din mână și am decis să mă întorc. Bine am făcut.

Nu era bătrână, dar nici tânără, era la vreo 50 de ani, să zic, poate chiar mai tânără un pic, eu nu mă prea pricep la asemenea aproximări. Căuta sediul Enel. Mă roagă s-o ajut, că nu vede.

Sediul Enel? Habar n-am unde-i, eu plătesc facturile online. Deși nici măcar acolo nu le știu adresa, că nu plătesc eu.

Haideți cu mine, i-am zis. Ajungem noi cumva.

-Deloc nu vedeți?

-Nu, nu văd nimic.

-Păi, și cum vă descurcați? Singură?

-Nu am de ales, domnișoară. (Se pare că nici vocea nu prea spune treijde ani la mine) Mă și doare spatele de mor, cred că-mi chem un taxi la întoarcere.

Da, un taxi, ce idee bună! Cum să ieși pe stradă când e întuneric beznă în capul tău, când semafoarele nu au semnale sonore, când trotuarele sunt cum sunt, când gropile apar fără semnalizare?! Nuamdeales răsuna ca răspuns idiot la toate aceste întrebări. Ceva e fundamental greșit în țara asta, mi se părea că sunt captivă într-un film prost.

-Nu văd nimic, trebuie să mă descurc, domnișoară, fiecare cum i-a fost norocul, mi-a zis.

Nu sunt genul care să pună mai multe întrebări, consider că omul oricum îți povestește numai ce dorește. Oricum am vorbit eu mai mult în cei 100m, pe sistemul: vedeți o groapă la stânga, un stâlp la dreapta, o mașină parcată pe trotuar, un șofer grăbit pe trecere, din astea uzuale.

Doar că eu nu știam unde-i misteriosul Enel, nu sunt din zonă și nici nu văd după colț. Femeia știa că e acolo, doar nu știa unde (ce paradox, nu-i așa) și a oprit să-l întrebe pe un tip care vorbea la telefon. Omul i-a răspuns cu un gest din mâna stângă ridicată în aer, dar pe silențios. Atunci mi-am dat seama că ea chiar nu vede. Nimic.

– Eu am un bebeluș în brațe, să știți.

Fiu-meu până la faza asta nu scosese nici măcar un sunet. E incredibil sistemul ăsta al bebelușilor de detectare a situațiilor de urgență, un fel de luptă-sau-taci bebelușesc, prin care ei își dau seama că tu ai nevoie de toată energia pentru ceva mai important în acel moment și se trec pe modul invizibil. Nici pâs n-a zis Tudor al meu.

Un bebeluș! S-a luminat doamna la față, a început să mă întrebe dacă e băiat sau fată, cât timp are și dacă sunt sigură că e acolo, la cât de cuminte e. Ceea ce…chiar e.

Dar nu asta voiam să vă spun.

Intrăm la Enel. Prin două uși mari și grele, din alea de termopan cât casa. În spatele nostru, tare grăbită, o duduie mică și sprintenă, cu bebeluș în brațe. Aproape că ne-a călcat în picioare ca pe niște gândaci. Zero toleranță, zero grijă pentru ființele de lângă ea.

iesi afara

În fine, era coadă lungă, pe femeie o dureau și picioarele, m-am dus cu ea în față și am rugat-o pe doamna care era la rând să o lase înaintea ei, că e nevăzătoare, a ajuns greu până acolo și o doare spatele rău. Cred că am fost drăguță, am vorbit politicos, cu bună ziua, mulțumesc, plus cuvântul magic: vărog! Ce credeți că-mi zice?

-Nu la ghișeul ăsta trebuie să stea, să se ducă la altul.

POOOFTIM??? Nici măcar nu îi spusesem ce vrea să facă la Enel, deși putea bănui că nu era după mărgele. Bun, asta e o vacă, mă adresez domnului din spatele ei, următorul la rând, mai tânăr, mai spălățel. La el sigur-sigur am mai multă trecere. Ce credeți că-mi zice.

-Vedeți acolo în stânga, e un automat la care se plătesc facturi.

POOOFTIM? Băbăiete, ne-am tâmpit cu toții?! Dar chiar așa, pe cuvântul meu de onoare! Indiferent de sex, de vârstă, de grad de igienă corporală și pensie încasată, suntem la fel de cretini, intoleranți și aberanți? După ce am văzut mobilizarea în cazul Evei (fetița cu nefroblastom, pentru care s-au strâns 150mii de euro în 2 zile de la aflarea diagnosticului), credeam că om fi noi bătuți de soartă, dar măcar ținem unii cu alții în țara asta de rahat! Nici pomeneală.

Femeia nu avea factura la ea, fiindcă ghici ce, atunci când nu vezi, nu vezi nici măcar să citești. Nu vezi literele de pe o scrisoare din poștă, nici măcar când scrie Enel pe ea. Nu vezi nici butoanele de la automatul ăla, deși na, să zicem că acolo aș fi putut ajuta.

Îmi venea să plâng, mă credeți? Câtă neputință pe mine, care aveam două picioare racordate la un sistem de vedere perfect! Dar câtă neputință pe ea! Câtă amărăciune poate aduna un astfel de om printre astfel de oameni?

Stați că nu am terminat.

Mă duc la un paznic și îl întreb dacă ne poate îndruma spre un ghișeu, la care să îi elibereze factura mai repede. Îi explic că e doamna cu baston, nevăzătoare, cu dureri de spate. Ce credeți că-mi zice.

-Noi suntem de la pază, doamnă, nu ne ocupăm cu din astea.

Iubesc acest pronume personal colectiv, cel fugător de responsabilitate mai ceva ca șoarecele de pisică. Acest ”noi nu ținem”, ”noi nu ne ocupăm”, ”nu suntem noi de vină”, ”practic, suntem niște scuipați pe fața planetei, pe noi nici în cur nu ne doare”.

-Întrebați-l pe colegu’, îmi zice această propoziție cât un scut de apărare pentru flăcările pe care le scoteam pe nări.

Pecolegu nu face parte din acel noi nenorocit, bag seama.

Îl întreb pecolegu, care îmi indică același automat pentru plăți rapide.

Mai zi ceva, Miruno, dacă poți, că e mai bine decât să sari la bătaie, mică și blondă și cu 11 kg de bebeluș adorabil în brațe. Mai faci și pârnaie pentru un pronume personal luat în deșert.

Între timp, în ajutorul femeii de care vă povestesc sărise o angajată de la Enel, o tinerică roșcată, cu ecuson la gât, zâmbitoare, deși clienta practic nici nu o vedea. Se zice că zâmbetul se simte în voce. Era la braț cu ea și mi-a zis că a preluat situația, că merge să îi scoată factura și îi plătește ea.

Faith in humanity… paused. Acum, stinge flăcările, Miruno, și explică-i copilului ce tocmai a văzut: de ce a durat să treci pe la 4 oameni ca abia al 5-lea să sară-n ajutor unui om neputincios care nici măcar nu era venit după mărgele.

foto via Shutterstock, idiot

Articolul anterior

Școală privată sau de stat, afterschool sau meditații? Oana Moraru răspunde la 10 întrebări-fulger

Articolul următor

Cum am scăpat de pielea uscată după sarcină și alăptat

30 Comentarii

  1. Gabriela

    Trist! Toată lumea e grăbită, ne-am pierdut empatia…

  2. Da, e o nepăsare, o indolenta, o indiferența care doare rau, USTURA de-a dreptul. Si nu stiu daca ne mai facem bine vreodata. Săraca femeie, offf…. Iti dai seama cat de mult depinde viata ei de ce oameni are norocul sa intalneasca pe strada…

  3. Vaaaai! Doar cititind rândurile tale mi-a crescut tensiunea!! Cât de nepăsători și imbecili putem fi!?

  4. Cristina

    oamenii ăștia care vorbesc cu ”noi” au doar drepturi, nu au și obligații, ei doar stau și așteaptă să le dea statul pe tavă tot ce au nevoie… rușine. Trag nădejde că la noi la Sibiu și la Cluj a fi mai bine, dar nu bag mâna-n foc… conform acestui băiat: http://www.turnulsfatului.ro/2017/04/10/povestea-lui-paul-si-lui-phantom-cum-primit-sibiul-primul-nevazator-insotit-de-un-caine-de-ghidaj-foto-si-video/ Măcar la Cluj sunt semafoare cu semnale sonore.

  5. Eu mai umblu si pe la ghiseele altor tari. Sa stii ca nici aici paznicii nu stiu unde si ii dor in cur dar macar imi zambesc si zic: ACOLO SUNT INFORMATIILE si ma trimit unde trebuie.

    Bunavointa se invata acasa.

  6. si musai sa va pove una: ma duc si eu la consulatul roman din mare capitala mare. Vad tonuri ridicate, vad tanti care desi aveam programare la ora fixa ma rugam de ea sa se miste (ma programasem la prima ora!! ) , si tanti la ghiseu care nu stia limbile oficiale ale tarii gazda. Am vazut si romani omenosi ce s-au oferit sa ajute ca interpret, am vazut si romani omenosi ce ajutau la completat hartii o familie de tigani analfabeti.

    Cat timp functionarii marunti raman cum au raman, ca pe timpul lui plumbuitul, romania nu va evolua. Sa nu uitam, in 1989 am impuscat 2, dar au mai ramas 1 milion de angajati la stat care si-au adus dupa ei …altii ca ei. Data viitoare filmez aventura la consulat…

  7. Larisa

    Acesta indiferenta se practica pana cand ai tu in ingrijire un batran si il insotesti undeva. Mi-e atat de mila de batranii neputinciosi de imi vine sa bocesc fix in momentul asta numai imaginandu-mi. Cea mai recenta experienta de acest gen a fost cand am insotit-o pe bunica mea la spital pentru ca suferise o luxatie de umar. Practic ii sarise mana din umar de 2 ori intr-o saptamana. A intrat in sala de operatii ca sa ii administreze anestezie generala, in acest fel sa poata sa ii puna mana la loc. Insa, doamna anestezista s-a purtat oribil cu ea. Mi-a povestit abia acasa ca, fiindu-i frica de anestezie, a spus cu voce tare ca daca nu se mai trezeste. Atunci, acesta i-a replicat “si ce daca?! un om in minus!”

    • Pentru chestii din astea, ar trebui dată în judecată respectiva anestezistă, bunica ta ar câștiga. Nu e posibil așa ceva! Știu un caz asemănător, o femeie fără o mână, obligată să meargă anual să își vizeze certificatul de handicapat. O întreabă pe tipa care era medic, de ce trebuie să vină în fiecare an la vizat. La care aia, foarte ofuscată: Că poate vă crește mâna la loc!
      A fost atât de rănită, a dat-o în judecată și a câștigat. Daune morale a primit.

      • Larisa

        Initial, m-am gandit si eu la asta. Insa, bunica mea e un om bun si nu ar vrea sa ii faca rau acelei femei. Mi-am dat seama mai tarziu, de faptul ca anestezista era ofuscata pentru ca nu isi primisese spaga inca. In zona Moldovei, e mai dificil cu daunele morale daca nu ai martori, inscrisuri, etc. O spun din propria-mi experienta.

  8. Mary

    Mamei mele ii era teama sa mearga la Casa de pensii,pt ca toate tipau la ea.Cand trebuia sa isi depuna dosarul pt pensie, am insotit-o.Ghiciti ce s-a intamplat?Toate doamnele tipatoare au vorbit frumos!Mamei nu-i venea sa creada…Pt prima data a iesit zambind de acolo.Eu n-am spus nimic,doar eram acolo.

    • mda, așa e și cu funcționarele de la poștă. Mergi cu așteptări sub nivelul mării, ai șanse să pleci mulțumit.

  9. Amy

    Asta e ca sa-ti aduci aminte inca o data ca tresti in Romania, tara tuturor posibilitatilor! Aici, daca ai un handicap, esti condamnat la moarte, nu mai viata sociala, nu mai ai prieteni, nu mai ai ajutor din partea nimanui, practic nu mai ai nimic!

    Mi s-a facut pielea de gaina cand am citit ce-ai scris mai sus. 🙁

  10. Mai tii minte aia cu musca si albina? :)))) Eu zic sa ne bucuram ca mai exista oameni ca domnisoara roscata si ca tine si sa speram ca puterea exemplului e contagioasa. Ceea ce ai scris tu aici va rasuna doar in oamenii similari tie, nu in cei care au ridicat din umeri 😀 Atentie, urmeaza plural: noi sa fim sanatoase, ca sa putem intinde o mana atunci cand e necesar. xoxo

    • :))) știu cu musca și albina, dar oamenii ăia de acolo nu erau niște drogați, niște vagabonzi, niște hoți, erau niște oameni normali, așa ca mine și ca tine, îmbrăcați ok, niște cetățeni pe care nu i-ai evita, niște oameni ok. Ofof

      • Stiu… 🙁 Pentru a evita sa ajung la fel de sictirita/blazata/indiferenta ca ei, ii ignor cu glorie si nu ma fac ca ploua cand pot oferi o mana de ajutor. Pe ei nu am cum sa ii schimb, dar pot sa fiu vigilenta la mine 😀

      • Si chiar de erau drogati si vagabonzi si hoti, tot merita o vorba
        respectuoasa. Nici cu un caine nu ma port asa.

        Oamenii aia se poarta cum se poarta si acasa cu ei. Sunt fostii copii urechiati acasa, ignorati si loviti, abuzati.

  11. Violeta

    Dureros….. Ti se face sila de oameni ca astia…. Din pacate sint peste tot.

  12. Andreia

    Ce e interesant e ca de obicei astfel de oameni sunt cei care daca patesc o nedreptate se plang in gura mare, striga si se vaita ca altii sunt rai, misei, nepasatori etc.
    Dar sa nu uitam, toti vom ajunge neputinciosi si pensionari (hopefully).

  13. Ok, voi fi eu Gica Contra oleaca.

    In alte tari se incearca tratarea “egala” a oamenilor cu dizabilitati, ca nici lor nu le place sa faca lumea caz special din ei. Asta ca idee. Faptul ca persoana pe care o ajutai era oarba nu vad de ce ar incalzi neaparat pe cineva. Faptul ca era batrina .. poate.

    Oamenii de la coada n-aveau de unde sa stie ca tu esti un ajutor pur voluntar, si nu asistent social (parca astia trebuiau sa fie disponibili pentru persoanele cu dizabilitati?). In general, ei au perceput probabil ca “doamna are un ajutor” care vede, asa ca li s-a parut firesc sa va trimita la aparat. Ma rog, nu-i cea mai politicoasa abordare, da’ nu-mi pare caz extraspecial doar fiindca vorbim de o persoana lipsita de vedere. E doar miserupismul general romanesc.

    Idem si cu paznicul. Nu stiu cum fras i-ai nimerit, dar in general paznicii de peste tot mi-au raspuns la intrebari, sau maxim mi-au zis la cine sa ma duc sa intreb. Na, vorba ta, o fi vreo concentratie de frustrare la cozile Enel in general, chestie care se rasfringe si asupra paznicilor. Ca uneori se mai iau oamenii si de ei, daca n-au pe cine altcineva sa-si verse nervii. Chestie care te cam blazeaza in munca.

    A nu se intelege ca nu pricep frustrarea ta. O pricep. Si eu as prefera sa nu dam peste zile de-astea in care totul e un cocktail de idiotenie + frustrare. Insa, luati individual, toti actorii din povestea ta imi par ca au cite un argument atenuant.

  14. Se intampla din ce in ce mai des, sa trecem pe langa oameni care chiar au o problema si sa nu ne pese. Legile sunt facute prost, oamenii gandesc prost, totul este facut pe repezeala/prostie/furtisag.
    Cate cazuri nu au aparut la stiri, pt persoanele cu probleme de vedere ce au fost date jos din mijloacele de transport in comun, din cauza ca aveau caine insotirot!?
    Ai copil, cat de greu iti este sa mergi pe bulevard, cand sunt gropi sau la fiecare colt de strada, bordurile sunt inalte si nu ai cum sa cobori caruciorul? ( Esti un gaz fericit, nu ai nici un handicap, gandeste-te la persoanele cu dizabilitati, aflate in scaun cu rotile prin ce trec)
    Cati ghiolbani parcheaza masinile pe trotuar si nu ai pe unde trece ( nu au locuri de parcare, de unde, le este greu sa mearga 2-3 minute pe jos, vor sa parcheze in casa, daca s-ar putea)
    Ma bucur ca ai avut initiativa si ai ajutat o persoana la nevoie, ma bucur ca ai avut sentimenul de multumire sufleteasca dupa ce ai facut toate astea, ma bucur ca ai scris articolul!
    Succes!

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 181 queries in 0.398 s