Cum dezvățăm copiii să adoarmă cu noi

Nu vorbim de DORMIT, ci de ADORMIT. Co-sleeping-ul are niște beneficii demonstrate de experți, eu pot confirma, că am dormit între părinții mei până la o vârstă pe care nu o pot declara public. Și n-am ieșit nici o ciudată, nici o bușită psihic, relaționez bine de tot și cu femei, dar mai ales cu bărbați, la modul general, cu unul singur în particular.

La un moment dat, părinții mei și-au comandat un cadru special pe pat, mult mai mare decât cel obișnuit de două persoane. Iar eu spuneam tuturor celor care voiau să râdă de mine că, iată, atunci când mă voi mărita, vom comanda un cadru și mai mare, să avem toți patru loc!

Pentru un copil, universul e legat de părinți, iar el e în centrul acestuia. Copilul nu concepe că părinții au și altă viață sau menire în afară de el, deci crede că i se cuvine totul. Ceea ce nici nu știu cât e de rău, atâta vreme cât singura lui nevoie e iubirea necondiționată.

Eram la conferința Laurei Markham, un tată a întrebat următoarea chestie: Cum dezvățăm copilul să adoarmă cu noi, că singura variantă e ca unul dintre părinți să se ghemuiască în pătuț lângă el până adoarme. Ceea ce e neplăcut fiindcă pătuțul e mic și fiindcă adormitul poate dura destul de mult.

Soluțiile date, pe scurt

Înlocuirea treptată a părintelui cu altceva:

  1. Începi să pui muzică sau o poveste și, în loc să te bagi cu el în pătuț, îl ții doar de o mână. Până se învață așa.
  2. Apoi, îi oferi doar un deget. Muzica merge în paralel.
  3. Rămâne doar muzica, iar ea nu necesită prezența părintelui în cameră.

Îmi place ideea substituției, e ca o înțărcare blândă, nu-i așa? Deși eu m-am autoînțărcat și de la țîța mamei, și din patul ei. Înainte de 18 ani 🙂

imagine via Shutterstock, mamă și fiică în pat

Articolul anterior

Dacă ți-ar fi foame cu adevărat, n-ai mai mânca necontrolat (p)

Articolul următor

Dentist sau pedodont, ce alegem pentru copilul nostru?

34 Comentarii

  1. :)))). Muhahaha…mă duc să mă spăl pe dinți cu gândul că Isabella se va autoînțărca înainte de 18 ani. M-am liniștit :))))

    2+
  2. Gabriela F

    Apoi eu sunt într-o faza de mama de băiat când nu vreau sa fiu înlocuită de nimeni și nimic…daramite de o muzica și un deget. Ba da mama sa adoarmă la pieptul meu până mai încolo că ma speri când mă gândesc că nu o să mai stea la pupat la un moment dat…am zis clar…faza de mama de băiat….nu ii bine ce gândesc dar așa gândesc azi…

    3+
  3. bunica cu bundita

    Si acum simt bucuria dormitului” toti trei in patul mare”!!!!Nu am stiut atunci de studii si parenting….asa am simtit.Si bucuria a ramas neatinsa de atunci!

    8+
  4. Diana

    Noua ne-a placut dormitul in 3, greu de explicat, parca se alinia tot universul. La 5 ani s-a mutat in patul lui, din proprie initiativa, dar la o bucata de noapte se muta la noi. Din ce in ce mai rar insa. De adormit, inca adoarme cu asistenta, dar si-a scos deja sesiunile de pupaceli, citeste singur, au fost seri cand am avut musafiri cand s-a dus singur la culcare, cand dorm prieteni la el adorm (intr-un final ) singuri. Eu am incetat sa mai fac chestii, las lucrurile sa vina de la sine
    Are 7 ani peste cateva luni si aseara l-am hranit cu lingurita :))) asa a vrut el, l-am alintat, ca de aia e copil si sunt mama lui

    9+
  5. La primul copil am fost cea mai mare propovaduitoare a dormit ului fiecare în camera lui. Până când a făcut pitica vreo 4 ani și mi-am dat seama ce fraiera am fost. De-atunci, și sunt 5 ani deja, dormim împreună. De aproape 4 ni s-a alăturat și copilul 2. Tati e izolat în camera copiilor, dar avem grijă să nu ne ducem dorul.

    1+
    • Ti-ai dat seama ce fraiera ai fost? 😂😂😂 Tudor a adormit duminica la pranz in sufragerie, apoi am vrut si noi sa ne culcam si l-am mutat la noi in pat. Am dormit cel mai bun somn de amiaz toti 3 in dormitor :)))

      0
  6. da’ ce are dormitul cu noi de trebuie dezvatat?
    Va rog, eu incerc sa dezvatz copilul de bagat degetul in nas 😀 😀 😀

    1+
    • Diana

      Era adormitul, pt ca dureaza mult si e patutul mic. Eu as fi zis luat un pat mare pt copil, sa incapa si adormitorii, dar trollez blonda si nu se face, mai ales ca mai nou m-am facut si eu blonda si na, blondele tre sa fie solidare :p

      2+
      • Diana, te-ai facut blonda!!! Trebuie sa bem!! :))) la luat pat mare nu cred ca s-ar fi putut gandi decat o blonda! Esti de-a mea! Power to you! Keep the trolling 💪🏼

        0
        • Diana

          A, pai eu am luat, pat mare, si pe-atunci eram bruneta 🙂 de fapt blonda deghizata, ca sa fiu sincera

          1+
      • si noi in casa noua i-am luat pat dublu. Sa doarma si prietenele la ea / si parintii. Surpriza e ca vrea un coleg de clasa sa vina sa doarma 😀

        0
    • Nu, mai, era vorba cand deja doarme in patutul lui copilul.

      0
  7. Inca de cand ma stiu, din frageda pruncie, mi-am dorit sa dorm singura, mi-am dorit camera mea. Nevoile copiilor sunt diferite intrucat si copiii is diferiti. Cred ca parintii sunt mai dependenti de copii…

    5+
    • Da, asta asa e. Eu recunosc. Sunt cea mai relaxata si dorm cel mai bine cu el 🙂

      0
    • Si eu la fel, nu suportam sa dorm cu cineva, nu ma odihneam si cum locuiam la tara, cu bunicii, iarna nici gand sa faca focul separat, sa dorm eu singura 🙁

      3+
  8. Ca adult resimt mereu nevoia de a avea spatiul meu in care sa ma retrag. Ca mama, ironia sortii a facut ca a mea bebelusa sa stea noptile cu orele la san, timp in care eu stateam cu ochii pe pereti neputand sa atipesc de frica sa nu ma urc pe copil. Dupa ce o adormeam, o transferam in patut. (Cuvantul ore inseamna, la mine, mereu mai mult de doua). Si uite-asa am expetimentat oboseala la nivel maxim, pierderea mintilor si tona de frustrari. Nu zic ca nu-s de acord cu co-sleeping-ul, spun ca mie nu mi s-a potrivit nici in copilarie, nici acum. Faptul ca Sofia doarme in patutul ei mi se pare o binecuvantare.

    3+
  9. Apropos de adormit, uneori, imi vine sa ma bag si acum langa ei sa ii adorm, ca altfel….aud numai rasete si glume din camera lor 🙂

    1+
  10. oana harabagiu

    Eu am dus copilul în patul lui și-n camera lui din prima zi acasă. A fost greu când era mic și mânca noaptea și trebuia să mă ridic din pat și să mă duc până în camera lui, dar acum încep să simt beneficiile. Știe că avem povestea de seară după care fiecare se bucură de intimitatea lui: el cu plușii, eu cu …plușul :). Și da, mai dormim la grămadă din când în când dar toți ne dorim puțină singurătate și copilul și părinții. După ce îl culc seara am un timp al meu de adult, în patul meu, fără să simt că ”deranjez” pe cineva. Cred că fiecare ”bordei” cu obiceiul lui, dar sigur n-aș vrea să dorm cu nor-mea în pat 😛

    7+
  11. Să-i spui Laurei și tuturor celorlalți specialiști care ne dau sfaturi că NICIUN COPIL NU E LA FEL CA ALTUL. Și că în general a învăța pe copii obiceiuri, oricare ar fi ele, este ca și cum a-i încerca să îl faci pe un om să adore un parfum. Subestimăm mult de tot specia umană dacă avem impresia că ne putem dresa, fie cu muzică sau altfel. Nu merge așa.
    Eu sunt mamă de 4 ani. În acești ani am insistat ca fiica mea să facă anumite lucruri și de fiecare dată mi-a demonstrat că ea a venit pe lume cu un bagaj genetic care o face să aiba propriile păreri și preferințe și stilul ei de a fi. De exemplu, nu se culca devreme și nu dormea mult. Din prima ei zi de viață a dormit sub medie și era totuși plină de energie. Chiar dacă de la 18 începeam ritualul de seară, de care ne-am ținut cu dinții, ea tot nu se culca nici la 21, nici la 22.
    Chiar dacă am făcut tot ce zici tu acolo cu muzica și tot ce vrei tu, mereu a vrut companie noaptea. O adormeam singură în camera ei, după indicațiile specialiștilor, și ne trezea de câteva ori pe noapte. Ani de zile! Uneori mă culcam pe parchet, lângă pătuț, epuizată.
    Alt exemplu. Sunt părinți care zic că trebuie să înveți copilul cu lume multă, ba pardon!, vreau să le zic că nu e așa de simplu. Dacă copilul e sociabil merge, dacă nu, nu. Îl stresezi. De mic, da, poate să prefere liniștea și compania puținor oameni. Unii sunt făcuți să devină public speakers, alții, șahiști. Așa cum nu tratezi un timid cu oferta de a ține un discurs în public, ca să se căleasca, așa și cu un copil, trebuie să respecți anumite înclinații și preferințe și să îl faci să se simtă bine, în siguranță. În timp, ca părinte, te prinzi ce îi place și ce îi priește și nu trebuie să îl forțezi. Până la urmp suntem pe lume ca să îi facem să crească bine, cât mai fericiți posibil, așa cum sunt ei, nu așa cum vrem noi sau în alt fel.
    Cu dormitul și culcatul: eu am citit mult pe tema asta, despre copii și despre adulți, am fost la specialiști în somn și la psihologi și pot să îți zic concluzia mea. There are good sleepers and bad sleepers. Tot ce poți face este să ameliorezi situația, să îmbunătățești mediul (liniște, întuneric, ritual etc), dar copiii – ca toți oamenii, de orice vârstă – au propriul fel de a dormi: unii dorm 12h, alții 7h, unii dorm neîntorși, alții se mișcă mult și vorbesc în somn, unii adorm cu o poveste, alții au nevoie de un spectacol de 2h ca să se relaxeze.
    Părinții nu fac nimic greșit dacă copilul nu le doarme de la 20, în 2 minute. Nu înseamnă că au greșit ceva când au adus copilul de la maternitate sau în anii de creștere. Pur și simplu, unii sunt într-un fel, alții în alt fel.
    Poți face ce zice Laura și să meargă sau, țineți-vă bine, să nu meargă. Asta e.

    17+
    • Cricket

      F bine punctat! Eu una ador sa dorm, din fericire si fie-mea, dar nu singura in patut. Asa ca m am adaptat si dorm cu ea, desi evident ca ma trezesc la fiecare foiala etc. Sa fiu sigura ca o sa fie bine i am comandat un pat jos, de 1.40 m latime, ca sa incap si eu atata timp cat va vrea companie la somn. Ca eu sper sa vrea sa doarma singura cat mai repede asta e alta problema :).

      0
    • Doi copii mai târziu,pot sa confirm. Unii dorm bine, alții nu.

      0
    • Așa e, măi, fiecare copil e altfel, dar aici nu e vorba de cum doarme, ci de felul în care adoarme. Atât 🙂

      0
    • Eu as mai adauga ca somnul si felul in care dormim se mai mosteneste si genetic. Nu prea am crezut pana nu am trăit pe propria-mi piele. Fata are 2 ani si ceva si doarme fix dupa acelasi pattern ca si sotul. Numai ca nu vrea sa doarma cu el.
      Siiii soc si groaza! El a dor.it cu mama lui pana pe la 3-4 ani nu ca a vrut ea, ci ca nu a vrut el altfel. Ce sa vezi?! Fii-mea e la fel. Am încercat toate strategiile (mai putin CIO cu care nu suntem de acord) sa o mutam singura sau in pat separat. Nu nu nu!
      Si doarme mai puțin ca media. Rutina de somn e la aceeasi ora de la 6 săptămâni. Ea mai nou se culca la 22-22.30. La 7 e sus. Si e ok cu atât de puțin somn.
      Pe de alta parte, băiatul pare sa mă fi mostenit pe mine. 😁

      Si da, vorbesc inclusiv de adormit. Daca sunt eu acasa, e acceasi “rutina” a ei zilnic. Nu adoarme fără mine.

      0
  12. Luminita

    Eu si acum mai dorm ocazional cu fetita mea (si imediat face 5 ani 😛 ). Problema in principal a fost la mine, nu la ea – am realizat ca devenisem dependenta de dormitul cu ea, de mirosul ei, de manutele ei micute in jurul meu. 🙂 In acelasi timp, intr-adevar, dormitul numai cu copilul poate dauna pe termen lung relatiei cu partenerul. Deh, e dificil sa jonglam cu toate in viata! 😛 Si da, nu sunt doi copii la fel, asta mi-este tot mai clar, pe masura ce trece timpul. Este util sa auzim/citim/aflam alte povesti/experiente, dar, in the end, fiecare familie stie ce functioneaza cel mai bine pentru ea.

    0
    • normal, însă poate experiențele altora mai ajută pe cineva și atunci…sunt binevenite. Normai că nu există un panaceu universal. Nici nurofenul nu ia durerea tuturor celor pe care îi doare capul, dar asta nu înseamnă că e un medicament ineficient.

      0
      • Sigur că nu înseamnă că e un medicament ineficient, dar prospectul are niste * (note subsol) , întelegi tu, iar de obicei sfaturile despre adormitul copiului nu vin la pachet cu “posibil să nu meargă”. Poate e evident, mie nu mi se pare nimic însă evident sau subînțeles când e vorba de asta și au fost ani grei în care m-am învinovățit pentru bioritmul copilului – care nu e rău, dar nici comod pentru noi nu e. Că nu se culcă nici devreme, nici ușor, nici nu doarme mult. Dar asta e.

        Cel mai bun sfat primit vreodată de la un psiholog a fost să analizez comportamentului copilului, să mă uit la mine, la soț, la bunici și să identific niste tipare pentru că dacă este un pic obessive-compulsive, de exemplu, nu se corectează ci doar se adaptează mediul. E un sfat foarte bun și dacă extrapolezi, înțelegi. Te face să te gândești altfel la comportamentul lui și al celorlalți.

        Și săptămânile trecute am auzit de câteva ori la părinți diferiți “Noi așa l-am obișnuit de mic” deși eu am învățat singură că nu e meritul părinților nici că adoarme copilul repede, nici că e vorbăreț, sociabil sau sportiv.
        Am devenit însă atât de înțeleaptă încât nu am zis niciun cuvânt, i-am lăsat să se simtă bine și am zâmbit doar, zicând în gând “Asta credeți voi!”. :)))

        0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 191 queries in 0.725 s