Vrem haine mici la prețuri mici, nu haine mici la prețuri mari! (p)

Pe măsură ce crește copilul, multe haine îi rămân mici, iar părintele realizează că viața unui tricou curat ține cam până la prima gustare sau trântă în parc. Așa că își adaptează din mers standardul la capitolul fashion pentru cineva mic. Prioritățile lui vestimentare sunt comoditatea și cam atât. Însă pretențiile mele estetice nu sunt pe cale de dispariție, să zic. Totuși, nu îmi vine să dau o avere pe o hăinuță și mă bucur de orice primesc.Mai ales de moștenirile de la alți copii mai mari.

Mă străduiesc să cheltui cât mai puțini bani pe cât mai puține elemente, pe care să le rulez cât mai mult. De exemplu, în concediul ăsta am luat cu noi cele mai multe hăinuțe pentru Tudor: unele au fost super în plus, iar altele nu au fost suficiente. Tricourile cu mânecă scurtă au fost fix 5, unul pentru fiecare zi. Doar că le păta sau transpira în ritm alert, de schimbam și câte două-trei pe zi. Pantalonii la fel. La polul opus, tricourile cu mâneci lungi, puloverele nu le-a purtat niciodată. Nu fiindcă era frig, ci fiindcă hanoracul peste tricou era destul, nici prea gros, nici prea subțire, ideal.

Adevărul este că noi i-am cumpărat foarte multe haine din Anglia. Da, am prins reducerile de după Crăciun de la Mothercare și alte câteva magazine pentru copii și am făcut provizii. Una dintre cele mai bune afaceri ale mele la cumpărături. Am făcut economii serioase, căci am prins costumaș de pantaloni, cămașă și pulover cu 7 lire, de exemplu. Știu, să te zgârii pe ochi! Am luat atunci până la 18 luni și-mi pare rău că n-am luat și până la 12 ani! Plus, pe ebay puteai cumpăra hăinuțe la grămadă, inclusiv de ultra firmă, cum ar fi baby Burberry, Hugo Boss, din astea pentru pretențioși. 49 lire sacul. (nu am luat, dar îmi plăcea să știu că am posibilitatea asta fără a-mi vinde un rinichi.)

În România, nu am găsit încă o sursă pentru haine de copii, ieftine, dar și de calitate, după care să nu îmi pară rău când pică zeama de la căpșună pe tricou. Doar am primit multe de la alți copii mai mari și ce m-am bucurat când am primit! Dacă aveți ponturi de unde le faceți micuților shopping-ul de haine, aștept sugestiile neapărat. Eu însă nu pricep de ce un tricou, un panalon, un pantof de copil costă cât unul de adult, când, din cât material folosești pentru adult, poți scoate 3 identice pentru copil. Haine mari-prețuri mari, haine mici, tot prețuri mari?! Îmi scapă mie ceva…

Până una alta, vin eu cu un pont pentru cei din București: Dacă și dumneavoastră credeți că hainele copiilor trebuie să circule libere în natură, dacă vă căutați o sursă de haine mici la prețuri mici, vedeți că sâmbătă și duminică se întâmplă Chic Bazar, un târg de tradiție în Vitantis Shopping Center.

Anul ăsta va fi și un Baby Corner amenajat, unde mămicile vin cu hainele purtate de copii o dată sau deloc, spălate și călcate pentru a găsi alți copilași decât ai lor, care să se bucure de ele de-acum înainte. Contra cost, of course.

  • La Chic Bazar vor fi cabine de probă, ca să fiți sigure că dați banii pe ceva ce nu putrezește în dulap.
  • Hăinuțele vor fi frumos expuse pe multe umerașe, ca să le puteți vedea bine.
  • Dar vor fi și ghetuțe, biberoane, sterilizatoare, jucării, sisteme de purtare, multe alte lucruri utile și inutile când ești gravidă sau ai copil mic.
  • La Baby Corner, vor fi și mămici, nu de vânzare, dar perfecte pentru socializare!
  • Prețurile vor fi mici-mici, mai degrabă simbolice, cât ele să poată lua copiilor ceva la schimb din lucrușoarele vândute.
  • Și cine zice că o negociere cinstită nu-i de distracție? Suflecați mânecile și trageți de prețuri. Cât mai jos 🙂

CONCURS: 10 premii de 100 lei

Organizatorii pun la bătaie 10 vouchere a câte 100 lei fiecare, numai buni de cheltuit la Chic Bazar. Concursul e pe facebook, ține până deseară. Vă puteți înscrie aici.

Iar ca bonus, aruncați un ochi și la Chic Bazar-ul de doamne, aud că în anii trecuți au fost lucruri care s-au dat ca pâinea caldă, gen blugi Armani sau Calvin Klein cu 50 lei. Dar și tricouri Bershka, H&M sau Zara, cu prețuri decente, între 10 și 200 lei. Vedeți, negociați, niciodată nu dați cât vi se cere, vă descurcați 😉

Dacă stați departe și nu aveți cu ce veni la Vitantis Shopping Center, vedeți că UBER are o superofertă, aduce gratuit clienții noi, dacă folosiți codul din imagine. Ca alternativă, vedeți aici ce autobuze circulă. Sâmbătă voi fi și eu acolo în jur de prânz, poate ne vedem!

Iar din experiență, vă spun că sponsorii ăștia de beauty, cei trecuți pe afișul de mai sus, nu vă vor lăsa să plecați cu mâna goală, dar nu știți de la mine dacă întreabă cineva 😛

Sursa foto Shutterstock, haine mici copii

Articolul anterior

Băncile private de celule stem și vânătoarea de clienți

Articolul următor

Miruna Ioani, la Antena 1, în calitate de medic stomatolog

64 Comentarii

  1. Mihaela

    Multumesc pentru ponturi!

  2. sorinam

    Eu iau de la lidl hainele de zi cu zi pentru fetita mea: body-uri, pijamale, tricouri… foarte bune.

    • Niciodata nu am prins haine la lidl. Dar nici nu merg des, e adevarat.

      • Ale

        Ca sa mergi la sigur, urmareste ofertele online, pe lidl.ro sau in aplicatia lor. In fiecare luni si joi se schimba ofertele si poti sa vezi dinainte ce si cum vei gasi in magazin.
        Plus ca toate sunt la preturi decente.
        Pentru hainutele de zi cu zi e o varianta foarte buna.

      • Cele de la Lidl nu rezista la detergenti pentru pete gen Vanish pentru rufe colorate. La mine s-au decolorat de zici ca am folosit inalbitor pentru haine albe.

  3. Super! Pai să aruncăm și noi un ochi. Sigur găsim ceva. Eu am mai facut achiziții pentru copii de la un targ asemănător și are mândră am fost de afacere. 🙂 Mulțumim de pont! 🙂

  4. Ramona

    Am descoperit de curand magazinul Pepco si mi se pare genial : preturi corecte, materiale acceptabile , modele reusite. Hainutele de copii sunt mult mai frumoase , cele de femei nu sunt chiar pe gustul meu. Oricum, aduc marfa noua foarte des si plec cu ceva la fiecare vizita

    • daaa, știu! mama mea a luat niște chestii super faine de la Pepco, dar nu găsești tot timpul. dar să știi că am pățit să se descoase bluzele de la ei.

      • Liz

        Sunt foarte proaste hainele de la Pepco, noua nu ne-au rezistat mai mult de o luna nerupte. Ce iei pe mere dai pe pere. Nu merita.

        • nouă ne-au rezistat unele, poate depinde de cum le nimerești. Dar chiar acum are un tricou pe el, gata rupt, pt care îl poartă a doua oară. 🙁

  5. Ella

    Nu am gasit niciodata haine bune si ieftine pentru copii, decat ocazional. Si al meu are deja 4 ani. Am luat de la prieteni cat de mult mi-au dat, si a fost tare bine mai ales cand e mic si creste repede, s are nevoie mereu de haine mai mari. Si la fel cand nu le-a mai purtat le-am dat mai departe.

    In trecut mai cumparam de prin piete. Dar mai nou constat ca de multe ori au aceleasi preturi ca hainele din mall, dar nu si atat de diverse. Cand prind oferte iau in avans, am cumparat in plina vara niste bluze superbe cu maneca lunga din mall, la 12 lei bucata.

    De pe internet m-am cam ferit sa cumpar, masurile nu prea corespund si nici nu-mi dau seama de calitatea materialului, chiar daca scrie compozitia.

    • da, mie mi se pare că inclusiv la magazinele astea gen dragonul roșu, sunt niște prețuri…. de vai!

  6. Irina

    Eu sunt fan magazinelor SH, si pentru noi, dar si pentru cea mica. Nu toate au hainute de copii, iar la unele am vazut chiar preturi apropiate de cele din mall, dar mai ales pt tavaleala merg.
    Fiind de copii, majoritatea ajung sa fie chiar nepurtate, cum cresc ei de pe-o zi pe alta…

    Si da, de la Lidl am luat si mi-au placut.

  7. Larisa

    Eu cumpar finutilor, nepotelelor de la H%M hainele casual. Consider ca au materiale de calitate si prietenoase cu pielea bebelusilor, mai ales cele de Conscious care au bumbac organic. Cand vreau ceva mai de fita, iau de la Zara si de prin afara atunci cand merg in concediu.

    • Si noi avem de la H&M, e ca o uniforma in parc. Dar tot nu mi se pare mega ieftine.

      • Liz

        La reduceri in HM gasesti un tricou cu 10lei, rochite cu 40lei etc. Mie-mi plac super mult. Si fashion si comode si convenabile.
        Am mai luat de la Auchan marca lor, super bune, rezistente la multe spalari.

        • de H&M e plin parcul, internetul, toți copiii sunt parcă îmbrăcați la fel. Sunt superfrumoase hăinuțele lor și de calitate, nu zic, foarte ieftine nu mi se pare, dar și noi facem ce facem și tot la H&M ajungem :))

  8. Laura

    Pentru tavaleala eu iau haine de la Lidl, Auchan si Pepco. Sunt ieftine, din bumbac, numa bune sa la murdareasca 😂. Cred ca 90% din body-uri le-am cumparat de la Auchan (pachetele de 7 body-uri la 35 lei). La Pepco nu toate hainele au calitate ok, daaaaar daca ai rabdare si nu mergi cu copilul care nu vrea sa se uite la haine ci doar la jucarii, poti gasi niste hainute de calitate chiar ok si in plus si super chic 🙂

  9. Eu cumpar mereu de la Waiki, pentru că este singurul magazin care are haine colorate pentru băieți. Adică am găsit tricouri roșii, verzi, galbene, în timp ce în alte magazine găseam doar gri și albastre. Uneori mai cumpăr de la C&A și de la Auchan. Și vânez mult la reduceri haine pentru sezonul următor.
    Dar mi se pare foarte faină ideea cu un bazar cu hăinuțe și lucruri pentru copii.

    • Waiki? Nu cunosc, merci. C&A avem si noi. Geaca lui Tudor e de acolo, sunt supermultumita! Nu stiu cat a costat , ca a fost cadou.

    • Elena

      Waikiki si C&A… Superbune, acceptabile ca pret, la reduceri chiar ieftine! Iar la C&A au mai mereu vouchere sau reduceri suplimentare fata de eticheta!

  10. Eu zic asa: Miniprix! Am gasit haine de la tot felul de firme (Burberry, Guess, Pepe Jeans, CK…), preturi mai mult decat decente 🙂

  11. Iar conceptul Chic Bazar e destul de fain, am fost acum 2 ani parca, dar eu nu prea am rabdare, erau tot felul de gagicute, bloggerite, destul de enervant :))))) (glumesc, da!) 🙂

    • La Chic Bazar participă mai mult bloggerițe de fashion. Ce mi se pare enervant, este că observ că vând imediat hainele pe care le laudă cu o postare înainte. E clar că le-au primit pentru shooting și nu le plac nici lor, așa că una-două le adaugă la shop my closet. În 90% din cazuri e vorba de haine din poliester, provenite de pe site-uri chinezești gen Shein, Romwe, Chicwish, etc. Mi se pare așa cumva o înșelătorie pe față ce încurajează cumpărăturile pe siteuri ce nu oferă haine de calitate doar pentru a strânge ele un profit prin marketing afiliat.

      • E primul an in care merg si eu la Chic Bazar si nu mi se pare o crima ca nu toata lumea poarta bumbac organic handmade in Romania. (Zic si eu, habar nu am daca exista asa ceva)

        • Da, evident că e perfect normal să nu porți doar bumbac și haine made in Ro. Pe mine ce mă deranjează e că, dacă accepți să faci reclamă la niște haine, se presupune că îți plac și ele reflectă stilul tău. Când tu nu crezi într-un produs, dar totuși îl promovezi, îndemni alți oameni să-l cumpere și apoi vrei să și faci bani pe ceva ce ai primit gratis, aici văd eu “înșelătoria”.

          • da, înțeleg ce zici. Pe de altă parte, probabil că ele primesc atât de multe lucruri, încât nici nu mai apucă să le poarte pe toate… plus, eu îți zic de pe vremea când lucram la ELLE ca beauty editor, primeam geamantane de cosmetice, parfumuri, creme, etc. Și ce crezi, tot cumpăram! Era frustrant, fiindcă aveam tone, dar cine nimerea fix nuanța mea de fond de ten? Fix mascara mea maro waterproof? Cam nimeni, îți zic eu 😛 așa o fi și la ele, mai știi.

  12. Cris

    Tex cand gasim, in rest majoritatea de la babyshop, la reduceri, cumparam si Mai Mari cand au reduceri faine (avem noroc ca aici sunt cam de 2-3 ori pe an reduceri). La primul copil am primit multe hainute, unele sunt si unisex, Asa ca acum le poarta fratiorul, ma rog poarta El si roz ca merge 😊 Nu m-a interesat marca niciodata, Asa ca evit vele de firma, cel mult next sau mothercare sau h&m, la reduceri din nou

  13. Si iar regret ca nu sunt din Bucuresti…
    Bafta!

  14. Tex la solduri, am luat si marimi mai mari. C&A la fel. Next nu am luat. H&M am avut suprize proaste (colantii rupti in genunchi imediat). Orchestra din fr e cea mai cea firma care o luam, nu ne permitem insa decat la solduri…
    Vand si cumpar la mana a2a online (sunt grupuri locale, ne intalnim etc).

    Si cos. Rochite, fustite, colanti…. ehe, din cate situatii m-or scos …

  15. NicoleAnda

    Uite oferta lidl de luni, pentru copii pana in doi ani. http://www.lidl.ro/ro/Oferte-513.htm?id=1637

    http://www.lidl.ro/ro/Oferte-513.htm?id=1636

  16. Luiza

    Hainute primim si noi de la apropiatii cu copii mai mari si sunt binevenite, insa parca mai merge si cate o shopingareala din cand in cand. Uite, eu am urmarit anul trecut reducerile din vara si am luat cu 400 lei, de la C&A, cam o punga mare de tot ce am avut nevoie pentru fetita, pentru urmatorul an. La fel, ii iau din Auchan bluzite, colanti, ciorapi, dresuri. De la Pepco merg pe tricouri, pantaloni scurti, colanti- toate de tavaleala, sa nu imi para rau cand o vad ca inoata pe asfalt cu ele. Mai merge si H&M din cand in cand, mai ales pentru rochite de vara si cand sunt reducerile substantiale. Si la waikiki sunt chestii superbe! Am mai descoperit un site- britani.ro, cu haine de calitate, de la Tu, in general, suuuper ieftine si noi, gen set pantaloni scurti si tricou la 25 lei. Miniprix, de asemenea, rulzzz. Tocmai am luat haine pentru petrecerea de botez pentru ambii copii, cu 89 lei 3 piese (pantaloni Zara, camasa din bumbac si rochita cu bolero de la George). Referitor la nelamurirea legata de preturile mari ale hainelor de copii, pot sa iti spun ca munca in realizarea lor e mult mai sinuoasa si prelungita. Mama a lucrat 30 de ani in tricotaje si imi spunea ca pentru un pulover de bebe lucrau dublu fata de unul de adult.

  17. Ioana

    Eu am luat multe hainute la preturi bune de la Danina Line, un producator romanesc. Au magazine in multe orase insa se pot comanda si online pe daninaline.ro – in general eu cumpar in perioadele in care au promotii la pret de nimic insa sunt preturi bune si in general.
    Interesant conceptul de Chic Bazar, as incerca sa ajung si eu, ar fi primul eveniment de genul la care as merge. E foarte departe insa iar Uber nu am incercat pana acum.

  18. Alina

    Buna! Incercati si kurtmann.ro sau kidlet.ro. eu prefer shopping-ul online, bebel fiind mic, nu am timp sa merg prin magazine. Aici sunt haine de brand (zara, esprit etc). Cele de la tex sunt foarte comode, le gasesc in Carrefour, dar si cele de la Pepco. O alta sursa de hainute dragute si nu foarte scumpe, MiniPrix. Spor la shopping 🙂

  19. Bună, că demult nu ne-am mai “auzit”. Noi că am ajuns acum la nevoie de haine pentru 10-11 ani sau 11-12 pt fată înaltă și slabă este un chin. Am impresia că jumatate din hainele existente (cel puțin) sunt pentru viitoare profesioniste in video chat sau alte meserii din astea. Rochii și fuste foarte scurte, pantaloni mulați și tricouri de-o şchioapă. Mi s-a luat de supra sexualizarea asta, de hainele fetelor care nu sunt nicicum adaptate vârstei și nevoilor. De prețurile absurde nici nu mai zic. Da, pe T de 4 ani o imbrac cu haine luate la reduceri de la H&M și cele licitate pe ebay de la Next etc. Pentru A iau de la Zara, când pot, de la reduceri. De la H&M din astea de bază. Dar nu e simplu deloc. Mai păcătuiesc și cu Next dar nu-mi permit toată ziua.

  20. Cristina

    da, si eu m-am intrebat mereu!

  21. Irina A

    Am fost astazi la Chic Bazar pana la urma, aveam umbrela la mine. M-am gandit ca v-a speriat ploaia pe voi. Am gasit niste pantaloni de tavaleala cu 5 lei si tricouri tot cu 5 lei. Chiar a meritat.

    • Da, cred că ne-am pierdut la intrare, când am făcut brusc stânga-mprejur. Eram foarte multe care voiam să mergem la Chic Bazar în pauza de la conferință, dar ne-a alungat ploaia. Păcat. Însă Ada a zis că merge mâine, eu tot așa. Ai găsit ceva?

  22. Alexandra Guza

    Miruna, e foarte buna ideea. Noi organizam intre prietene targuri din astea cand facem curat in dulap, cand cresc copiii. Ce nu cumparam unele de la altele, donam si aia e. Fain articolul, imi place mult felul in care iti scrii reclamele.

  23. Ionela

    Eu merg azi! Te mai gasesc acolo sau cum e? participi ca expozant sau doar vizitezi?

    • Nu ca expozant, doar ca și client. Azi merg și eu, că ieri nu am mai ajuns, am fost la o conferința la Rin, ne organizaserăm mai multe fete să mergem, dar a plouat tare fix în pauză. Dar merg azi negreșit.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 268 queries in 0.238 s