Cum poți scăpa de amantă cu o cafea (p)

Are bărbatu-meu un prieten, un coleg ceva mai mare, să zicem că-i din Cluj. A venit omul la noi în Anglia la un congres odată, pe vremea când încă nu eram căsătoriți. Nu știam multe despre el, decât că avea copil mare, făcut cu iubita din liceu. Un inel pe deget la fata asta lipsește, îi spunea Horațiului destul de în serios. Mie-mi creștea inima, vă dați seama, în sfârșit unul care mă vedea material de nevastă! Să zicem că nu aș fi refuzat un inel de la Horațiul din poveste, dar voiam să vină intenția de la el, nu de la colegul cu mai multă experiență. Și într-o dimineață la cafea, ne-a povestit asta.

-Să vezi ce am pățit, mă, nu știu dac-ai auzit. Bărbatu-meu nu auzise, el e genul mai degrabă interesat de cine ce articol științific a publicat și mai puțin de cine cu cine s-a combinat.

M-am îndrăgostit, mă, zice omul deloc bulversat de faptul că Horațiul citea ceva absorbit pe facebook și eu butonam la niște farfurii murdare și uscate de cât le-am lăsat. Hm, știam că tipul e căsătorit cu mama copilului de mai sus, dar nu eram cu informația la zi și-am zis că na, oi fi încurcat eu sistemele de operare, personajele sau povestea și l-am lăsat să zică mai departe. Horațiul oricum nu reacționează foarte prompt la cuvinte din câmpul lexical al iubirii, nici filmele pe tema asta nu-i plac; lui, dacă vreți, îi puteți capta atenția cu orice legat de Jackie Chan.

-Te-ai îndrăgostit? l-am întrebat.

-Da, mă, așa mi se părea și mie. Știi că eu mă știu cu nevastă-mea din clasa a 9-a, eram colegi de bancă. Povestea aia clasică. Ne-am căs’torit în anul 2 de facultate și, până am terminat, ea era și gravidă cu Andrei. Nu prea mi-am dat seama ce se întâmplă, ea a fost prima mea femeie, eu primul ei bărbat, simplu ca bunăziua.

Am clătit repede prima farfurie și am decis să las restul la înmuiat, nu puteam rata ocazia de a asculta când vorbește despre iubire un bărbat.

Da, mă, și mi-a căzut una cu tronc. Era nou angajată, tot timpul parfumată, foarte atentă cu mine de fiecare dată când ne nimeream în lift. Culmea, mă, în lift. Povestea aia clasică din filme. S-a tot ținut după mine, într-un final am cedat. M-am dus acasă la nevastă-mea, i-am zis că nu o mai iubesc. Și i-am cerut divorțul.

M-am simțit prost, zice cu sinceritate, ca orice prost nevinovat, picat în ghearele amantei. Dar m-aș fi simțit ȘI MAI, dacă aș fi mințit la nesfârșit. Corect, un prost cinstit avem la masă, cine ar fi crezut, mă gândeam!

-Și ea ce-a zis? am întrebat referindu-mă la nevastă, dar fără să o numesc, fiindcă nu mai știam dacă e fostă, actuală ori e cazul să batem în lemn când vorbim de ea.

-Mă, a zis bine. Că dacă eu așa simt, asta e, i se rupe inima-n bucăți, dar își dăduse și ea seama că nu mai e cum era. Între noi zic. Sex făceam de două ori pe an, în vacanța dintre semestre. De gătit nu mai gătea, nici la masă nu mai stăteam în familie. În rest, cam tot ce făceam era despre și pentru copil. Ba mai avusese și socru-meu niște probleme medicale, de ea era toată ziua plecată pe undeva.

Mi-am făcut bagajele și m-am mutat la tipa parfumată. N-am vorbit de acte, fiindcă mi se părea că oricum am exagerat.

-A, deci nu ați divorțat… încercam să fac un pic de lumină în poveste, să-mi dau seama cum e cu fostele, actualele și viitoarele neveste.

Stai să vezi. I-am lăsat totul, casă, masă, mașină, libertate. Ne-am înțeles doar legat de copil, să-l iau eu în fiecare weekend. Ceea ce am și făcut. Andrei e un tip super mișto, chiar ne înțelegem bine, vrea să se facă doctor. I-am zis părerea mea, dar îl sprijin orice decide.

-Auleu, nu doctor! Ce, vrea să ajungă ca noi? n-a prins gluma, omul era în transă cu povestea.

-Și așa am făcut. În fiecare sâmbătă dimineața, mergeam să îl iau pe copil de la ea. Prima dată când am ajuns, ăsta mic nu era gata, mai trebuia să se spele pe dinți. Știi cum e cu regulile astea. Nu le poți încălca. Nevastă-mea tocmai își făcuse cafeaua, eu nu apucasem încă s-o beau, am întrebat dacă-mi poate face și mie una cât îl aștept. Recunosc că mi-a fost un pic teamă să nu-mi bage ceva în băutură, dar am supraviețuit. Nu m-a întrebat o vorbă, nici dacă sunt bine, nici dacă sunt rău, nici măcar dacă vreau zahăr în cafea. Noroc că nu voiam. De când locuiam cu Parfumata, mă trecuse pe cură de slăbit și zahărul din cafea era foarte interzis.

În următoarea sâmbătă, m-am dus cu cafeaua fără zahăr gata băută și mult chef de distracție cu Andrei. Urma să mergem la schi, era o zi perfectă pentru asta. Când am intrat în casă, ea își picura laptele în ceașca albă de cafea. Nici măcar nu m-a salutat, doar m-a întrebat dacă vreau și eu. Da, n-am apucat să beau de dimineață, am mințit fără să știu de ce. Am primit un pachet cu sandwich-uri de casă și am zburat pe pârtie tot weekend-ul de ziceai că mi-am băgat cafea în venă, nu-n stomac.

Sâmbăta de după m-a rugat să iau copilul mai târziu, fiindcă nu se simțea bine și nu l-a putut pregăti. Fițe, mă gândeam, deja vor începe discuțiile. Nici vorbă însă, când am ajuns acolo, ea avea febră 40 și abia se ținea pe picioare. Mi-am cerut scuze de la Andrei și m-am dus la farmacie după niște medicamente. Când m-am întors, mă aștepta pe masă o cafea, iar ea atâta mi-a spus: mulțumesc.

În cea de-a patra săptămână, am lipsit de la apel, fiindcă Parfumata voia să mergem în provincie la părinții ei. Să îi cunosc, cum ar veni. Am băut vreo 5 cafele în sâmbăta aia, ba în ultima chiar și zahăr am băgat. De nervi, îți dai seama. Îmi era așa de dor de copil!

Abia am așteptat să treacă săptămâna. Să vină weekend-ul și acea cafea. M-am înființat dis-de-dimineață, când s-au trezit, eu eram deja în bucătărie, așteptam. El era mic și moale, ea era nepieptănată și în pijama. Nu se aștepta să mă vadă și, pentru o clipă, cred că mi-a zâmbit. Copilul mi s-a cuibărit în brațe și ea m-a întrebat scurt: Bei o cafea. Normal, abia așteptam! Cu mult zahăr, i-am zis. Apoi a început Andrei să ne povestească de la școală de la el, am făcut planuri pentru weekend și două ceasuri mai târziu tot acolo eram. Toți trei, ca o clasică scenă din filme.

În sâmbetele care-au urmat, eu mergeam tot mai de dimineață după copil, mă furișam cu pâine caldă pentru micul dejun, ba le mai făceam și câte o omletă câteodată. Ea turna cafeaua, eu puneam mult zahăr și stăteam la povești. Până termina de mâncat Andrei, apoi până se îmbrăca și se pregătea de drum. Așa am aflat că ea închiriase un spațiu în care să-și deschidă o cofetărie în centrul orașului, era visul ei din liceu. Că s-a apucat de gătit, din plictiseală, dar toate prietenele ei o susțin. Că socru-meu e mult mai bine. Că îi place să bea seara un prosecco de la frigider și se dă cu ulei de trandafiri înainte de culcare. Mi-am amintit ce simț al umorului excepțional avea nevastă-mea și cât de bine mirosea fără parfum. Toate motivele pentru care mă îndrăgostisem de ea în clasa a 9a. Și culmea, nu mai țineam minte nici unul pentru care ne-am despărțit.

Au mai trecut câteva cafele, până când vacanța a venit și copilul s-a dus în tabără. Era sâmbătă dimineața, eu mă trezisem fără ceas la 6 fără 5. Ce om normal se trezește sâmbăta la 6?! Și atunci mi-am dat seama: eram îndrăgostit.

M-am îmbrăcat repede și m-am dus la ea acasă, chiar dacă nu aveam nici un copil de luat. Era deja în bucătărie, într-un halat, se pregătea să facă o cafea. I s-a luminat fața când am intrat.

-Deci nu ne mai despărțim?

-Nu. Nu știu pe nimeni care să facă o cafea mai bună pe pământ.

Și uite-așa s-au înmuiat toate farfuriile mele din chiuvetă, până și Horațiu își ridicase privirea din telefon. Ce a urmat nu se mai spune pe bloguri, cert e că, dacă n-ar fi, nu s-ar povesti.

Așa sper să îi văd și peste 40 de ani.

E cea mai frumoasă poveste pe care o știu, legată de o cafea bună și o împăcare între doi oameni. Am scris-o la invitația celor de la KAFUNE, un brand de cafea ”La Fântâna”, în cadrul campaniei ”Rezolvăm la o cafea”. Da, știu că La fântâna e o apă, dar iată că e și o cafea. Momentan prezentă doar în companii, nu o găsim în magazine, dar sperăm să se extindă și să ”rezolve” cât mai multe amante pe pământ 😉

Sursa foto Shutterstock, cuplu la cafea