Ne dăm copilul la germană? Experiența unei fetițe la o grădiniță de stat

E duminică, așa că am invitat-o pe Amina Tomescu să ne povestească despre cum a ales grădinițele pentru fetița ei, Sofia. Știți că eu am absolvit secția germană, am făcut grădiniță, școală, dat bac-ul, totul în germană! Întâi am învățat să scriu și să citesc în germană, abia apoi în românește. Tabla înmulțirii și alfabetul le zic și acum în capul meu în germană :) De Paști, m-am întâlnit cu colegii de școală generală, cei mai mulți mănâncă astăzi o pâine doar datorită faptului că știau germana la un nivel avansat. De colegii de liceu nu mai zic, e fix aceeași situație! Citind cele scrise de Amina, mi-am amintit că am avut și noi o colegă care a venit abia în clasa a 4-a, nu știa o boabă germană, plângea când o scotea la tablă, dar apoi a învățat și s-a descurcat brici! Dar noi vorbeam între noi românește, deși trebuia să punem un ban la pușculița clasei de fiecare dată când ziceam un cuvânt românesc. 

Despre Amina vă zic că e o tipă isteață, mamă de doi copii, cu simțul umorului dezvoltat, asta cred că are legătură cu prima parte. O să vă placă de ea.

Când ne apropiem de perioada în care trebuie să ducem copilul la grădiniță, știu sigur că toate mamele trecem prin încercări grele. Înainte era destul de simplu: copilul mergea la grădinița de care aparținea în funcție de locuință. Acum începem căutările cu un an, dacă nu doi înainte, ce să mai, încă din momentul în care bebelușul se află în burtă încercăm să găsim soluția potrivită. Am trecut și eu prin asta. Doi ani de zile am căutat, am cerut recomandări, am fost la porți deschise și am vorbit cu educatori.

Am ales atunci o grădiniță cu predare în limba germană, de stat. Am făcut alegerea în cunoștință de cauza (credeam eu), știam că trebuie să existe cel puțin unul din părinți vorbitor, știam că lucrurile nu vor fi la fel de simple că la o grădiniță în română, dar am avut încredere în mine și în Sofia că putem și că este o alegere corectă pentru viitorul ei. Am să va povestesc cum s-au întâmplat lucrurile pentru noi, sunt convinsă că există și multe cazuri mai fericite.

Grupa mică a fost o etapă de acomodare, copiii se împrieteneau încet cu mediul și cu o limbă nouă (pentru unii). Sofia s-a simțit foarte bine în acea perioadă, deși eu nu eram complet de acord cu modul de abordare al educatoarei. Orele se desfășurau sub formă de lecție (copiii stăteau pe scăunele și ieșeau pe rând în față să rostească cuvinte), ceea ce mie mi s-a părut cam mult pentru un copil de nici 3 ani, dar atât timp cât ea era bine și făcea progrese am continuat așa. La un moment dat s-a încercat și un joc de recompense și pedepse: copiii care știai primeau bulină în piept, cei care nu știau primeau un punct negru pe nas, cu markerul. S-a renunțat rapid la asta pentru că era evident o prostie, nimeni nu a acceptat asta, așa că nu o iau ca pe un punct de referință.

A urmat grupa mijlocie, unde lucrurile s-au schimbat la 180 de grade. La ședința de început de an se vorbea deja despre teme, meditații și caiete de activități. Majoritatea părinților au îmbrățișat aceste idei, dorind foarte tare ca ai lor copii să intre la Goethe. Noi nu vrem asta pentru Sofia, știu cum merg lucrurile acolo și clar nu e pentru noi. Așa a început anul școlar, cu un target bine stabilit pe care copiii trebuiau să îl atingă.

Din nou, mi-am exprimat clar părerea cum că nu doresc performanță, ci un copil fericit și echilibrat emoțional.

Au urmat 5 luni în care copiii făceau zilnic lecții, uneori chiar și de două ori pe zi, nu au ieșit afară nici măcar o singură data (sau dacă au ieșit probabil se întâmpla după 17, deși nu cred). Primeam zilnic pe mail povești întregi pe care ea ar fi trebuit să le memoreze, nu aveau voie să vorbească nici măcar un singur cuvânt în română, se jucau maxim 10-20 de minute pe zi. Din nou, știu că pentru unii copii acest ritm funcționează, dar nu pentru ea. Venea acasă nervoasă, frustrată, cu o tonă de energie de consumat și îmi spunea zilnic că nu are prieteni și că nu vorbește cu nimeni. Asta s-a întâmplat după ce în mod constant a fost oprită când vorbea cu un/o coleg/a în română.

Educatoare ne spunea frecvent că ea are probleme, că trebuie să o susținem mai mult, că are nevoie de meditații, deși acasă vorbea cursiv germană, cu unele greșeli ce-i drept, dar probabil standardele educatoarei erau mult mai ridicate decât ale mele… Exact în acea perioadă am născut, așa că mult timp am crezut că aceasta este cauza regresului pe care îl simțeam la ea. Apoi i-am dat timp, a stat câteva zile acasă cu noi, am ascultat-o și am hotărât împreună că își dorește să se mute la o grupă de română.

Să vă mai zic că schimbarea a fost WOW după o singură zi?

Sfatul meu sincer este că, dacă vă doriți o grădiniță cu predare într-o limbă străină, să fiți conștienți că este ca o mini școală unde copiii trebuie să tragă pentru rezultatele educatorului. O idee grozavă ar fi să nu mai căutați grădinițe, ci mai degrabă educatori foarte buni, care să fie pregătiți nu doar din punct de vedere academic, ci pedagogic.

Articolul de pe blogul Aminei, în care povestește totul la cald e aici.

foto via Shutterstock, fetiță bosumflată