Femeie, amintește-ți că porți doi sâni la piept!

Prevenția cancerului la sân nu începe la 40 de ani, ci mult mai devreme. Fiindcă în ciuda frecvenței mult mai scăzute a cancerului mamar înainte de 40 de ani, atunci când apare (în 2-3 % din cazuri), acesta este foarte agresiv. Sâmbătă am fost la un eveniment pe această temă și vreau să vă povestesc ce am aflat.

Ați văzut live-ul meu de pe facebook cu Teo Trandafir?

Nu spunem nimic, de fapt, doar apărem. Și jumătate din noi se laudă 🙂 Că s-a întâmplat un eveniment la care am fost prezente amândouă. Era vorba despre frământat aluat de pâine bună și despre prevenția cancerului la sân.

Alături de noi a fost dr. Adriana Cojocaru, medic specialist radiolog, care a povestit despre palpare și alte metode de investigație. Știți că mă implic în orice ține de sănătate și nu e frecție la picior de lemn, despre tema asta am mai tot scris, iar un mic reminder din când în când nu strică.

Iată ce am aflat:

Până în 40 de ani, dacă găsim un nodul, șansele să fie malign sunt 2-3 %.

Alte semne apărea pe tricou, pe sutien. Nu așteptăm. Orice pată mică ne trimite imediat la medic.

Dacă doare, de obicei, e de bine.

Control anual: o ecografie până în 40 de ani.

Cancerul mamar este o boală vindecabilă dacă o descoperim la timp.
Ca să o descoperim la timp ne ajunge un control pe an și palparea. Palparea singură nu depistează decât formațiunile destul de mari.

(Asta am făcut noi sâmbătă la Mazilique, am frământat aluat de pâine, în care am găsit niște bile-surpiză, ca metafore frumoase în loc de ”Mergi la control!”)

Cancerul de sân nu e o condamnare la moarte.

Există foarte multe tipuri de cancere, cu grade diferite. La gradele 1 și 2, vindecabilotatea e 95%. Sunt paciente cu metastaze osoase care supraviețuiesc 8-9 ani .

Tinerele fac o formă de cancer mai agresiv.

Sarcina și alăptatul reduc riscul cancerului mamar. Cu cât mai mulți copii și cât mai mult alăptați, pentru un risc cât mai scăzut. (sursa)

Riscul scade pentru femeile care alăptează mai mult de un an (sursa)

În timpul lactației, nu are rost să ne palpăm, fiindcă țesuturile sunt oricum modificate de prezența laptelui. De îndată ce am încheiat capitolul alăptat, hai la ecografie!

Da, factorul genetic are un important cuvânt de spus.

Nu, nu avem practic un program național de screening, suntem noi obligate să ne facem controlul de prevenție. Am scris despre asta aici.

Cancerul mamar nu este evidențiat prin modificările markerilor tumorali din sânge, deci analizele nu spun nimic.

Mamografie cu tomosinteză și substanță de contrast

Mamografia simplă e o radiografie de sân, adică o imagine 2D rezultată din suprapunerea mai multor imagini. Deci imaginația medicului trebuie să decidă ce formațiune pe unde se găsește.
Tomosinteza, în schimb, e 3D: ia felii separate și e ceva mai fidelă.
Mamgrafia cu substanță de contrast arată și vascularizația (un indicator foarte important, care poate face diferența).

Aceste metode de investigație ajută medicul să decidă dacă merită făcută o biopsie sau nu. Adică, dacă e suspiciune de un cancer, medicul va indica o biopsie. Mi-a explicat și de ce: aceasta îți arată exact ce tip de celule sunt acolo, deci ce tip de cancer, dacă există. Și, în funcție de asta, medicul știe dacă e nevoie de radioterapie mai întâi și apoi operație sau invers și poate face un plan de tratament mult mai bun. Dr. Cojocaru spunea că toate protocoalele occidentale specifică: nu se face nimic fără biopsie.

Despre biopsie și miturile din jurul ei

Am întrebat-o pe dr Cojocaru ce riscuri există la biopsie (atunci când se introduce un ac, cu care se ciupește un pic de țesut și se extrage în felul aceta). Dacă țesutul se dovedește a fi malign, nu există riscul de a împrăștia celule maligne cu acul ăla când e scos?

Răspuns: Biopsia se face cu un ac într-un tub, nu există riscuri de însămânțare a traiectului acului.
Se introduce oricum pe traseul pe care s-ar face și excizia în cazul în care e nevoie.
Se face biopsie ghidată imagistic (nu la nimereală): ori sub ecograf ori sub mamograf.

Durează 30 min și nu doare. “Am avut o pacientă stewardesă. Care apoi a plecat într-un zbor de 4h. Mai greu e suportat stresul.”

Sfatul meu e să ascultați de sfatul ginecologului. Să aveți unul! Și să vă palpați, controlați și iubiți sânii.

*un eveniment Affidea, la Mazilique

imagini via Shutterstock, femei tinere sâni

Articolul anterior

Fiecare copil a fost mai întâi un gând al părinților săi

Articolul următor

”Mămicile sunt fenomene ale naturii”

32 Comentarii

  1. In familie la mine scorul este de 3 1. Adica 1 singura supravietuitoare.
    Sper sa ajunga articolele astea si la medici. Pt ca imi pare rau sa o zic dar sunt medici care au nevoie de asta. Am ruda care a facut chimioterapie inainte de biopsie, in Romania.
    In rest, in occident ginecologul face controlul la sani, palmeaza. Si pt mine cele 4 cazuri din familie nu sunt considerate risc, pt ca nici una nu e mama. Bon, tot occidentul asta mi-a aratat acum 4 ani ca mamografia de rutina este un mare NO, iradierea repetata cu masinarii vechi poate duce chiar la “marirea” nodulilor mici care de altfel nu se vad la mamografie, si ca exista alternative mult mai prietenoase si mai precise. Si asta daca li s-ar zice la unii doctori romani …

    • Hm, si aici zicea dna dr Cojocaru ca recomanda peste 40 de ani o mamografie la 2 ani, dar nu sunt sigura totusi ca am tinut bine minte, asa ca am preferat sa nu scriu 😉

      • panea regina

        eu am aflat recent ca mamografia este chiar nociva,deoarece traumatizeaza sanul,se recomanda ecografie cu elastografie.In cazul nodulilor mamari cu vascularizatie,se indica biopsia mamara.Eu recomand ca ex.histopatologic al lamelor sa fie facut in doua locuri diferite.

        • Da, cred ca se stie asta despre mamografie. Si e buna ideea cu examenul histopat in doua locuri diferite. Trebuia sa ma fi dus si pe mine capul cand am trimis ceva la histopat (nu legat de san)

  2. Laura

    Interesant cum s-a desfășurat evenimentul, nu m-aș fi gândit niciodată la o asociere între aluat și sâni. Mi-ar fi plăcut să particip și sunt utile informațiile. Mulțumim, Miruna!

  3. mihaela

    Dupa titlu si prima poza, am crezut ca vei vorbi de silicoane. :))

  4. Irina

    La mine a fost puțin diferit. Descoperisem un nodul acum câțiva ani și toți medicii mă sfătuiau insistent să îl scot. Că e probabil benign dar e posibil să se malignizeze în timp, mai bine scoatem tot. Așa aș fi făcut, dacă n-aș fi știut că prietena mea a scos unul și i-au apărut după aceea trei în loc. Cireașa de pe tort a fost când m-am dus la un celebru expert, am dat 2 milioane acum vreo 5 ani pt 5 minute. Și în cele 5 minute mi-a zis “da, uite, toate femeile care așteaptă afară au avut cancer, le-am operat eu și sunt bine acum, nu ai de ce să te sperii…”
    No shit!
    În Anglia, când am cerut un control să văd care mai e starea nodulului, m-au programat imediat la biopsie. Au stabilit că e benign, ergo nu avem de ce să îl scoatem.
    Așa că toate discuțiile astea despre controale și cancer au ajuns să mă irite la culme…

  5. Miruna, ce zici de ideea de a scrie de preventie? Preventia nu in concept comercial, ci factorii de zi cu zi, ritmul zi de zi ce duce la un corp si minte sanatoasa: evitarea fumatului si a fumatorilor, evitat alcool, evitat prajeli, evitat chimicale, evitat nopti pierdute, evitat conflicte etc.
    Pana la urma, 15% e genetic, dar 85% e igiena vietii.

    • Sunt lucruri foarte generale, sunt cam peste tot. Oamenii vor o pastila, nu sa le spui sa se abtina zilnic de la fumat.

  6. Superb articolul. Felicitari!

  7. Oana

    Buna:)! Povestea mea: acum fix un an, inainte de menstruatie, sanul drept m-a durut mai tare decat in mod normall. Am mers la medicul de familie, a zis ca simte ceva, dar mai bine sa fac eco (am sani relativ voluminosi)! La eco, nodul de 2cm, arata cam dubios, fac elastografie, pare sa fie fibroadenom. Dar nimeni nu iti garanteaza ca e benign doar pe baza imagisticii. M-a speriat destul de tare (nu facusem eco mamar pana atunci – 33 ani). Am mers la o multime de ecografisti: Teodorescu, Lesaru, Craioveanu, Viisoreanu, Stoian, Baditescu si parerea lor a fost ca pot sa il las acolo, monitorizare si atat. In timpul asta, control la oncologie, la Blidaru, a zis ca pare benign, dar pentru ca nu se asteapta la varsta mea la modificari hormonale, cel mai bine e sa il scot – nu crede ca vor aparea altii. In timpul asta, verisoara mea – 42 de ani – cancer mamar, stadiul 1, mastectomie unilaterala, terapie hormonala, pare sa fie ok. Mi-am luat inima in dinti, am sunat la Blidaru, m-am programat la operatie. Operatia a fost extrem de simpla pe langa stresul in care am stat. Anestezie generala, a doua zi eram ca o floricica, a treia dupa operatie inapoi la serviciu. La examenul extemporaneu din timpul operatiei, rezultatul a fost tumora benigna. Astept rezultatul complet acum. Dar de fapt ce vreau sa spun e ca imi pare rau ca nu am facut interventia de la bun inceput, scapam de un mare stres si economiseam si banii dati pe ecografiile lunare de monitorizare! Din pacate metodele actuale de imagistica nu ofera nici o garantie, starile precanceroase nu se pot vedea. Mi s-a spus ca si biopsia e relativa in sensul ca depinde de unde se ia proba. Asa ca multa sanatate si curaj in a lua deciziile cele mai bune!

    • Foarte misto asta cu biopsia! Sincer, ma bucur enorm ca nu e o poveste cu final trist, am citit cu mari emotii!
      Cred ca nu mai ai de ce te stresa, medicii cam isi dau seama daca e ceva dupa cum arata. Dar na, diagnosticul de certitudine nu se pune decat pe proba de laborator.
      Eu zic ca bine ai facut ca l-ai scos. Desi nu esti in grupa de risc, vezi ca zice ca la femeile tinere e groaznic de agresiv.

      Nici eu nu sunt fan biopsie, desi mi s-a explicat, ai vazut, care e procedura. Succes! Poate iti amintesti sa imi zici si mie rezultatul.

      • oana

        Verisoara mea a facut biopsie inainte de operatie pentru ca in cazul ei imagistic toate indiciile duceau la cancer si au vrut Sa vada daca este necesara chimio inainte de interventie. Am fost cu ea la biopsie, stiam CE inseamna si acum nu mi se pare o diferenta mare fata de operatia mea. Am primit acelasi tratament – ea dupa biopsie, eu dupa operatie. O Sa revin cu rezultatul final SI CE indicatii o Sa primesc! Felicitari ca Te implici in ASA ceva SI sper Sa constientizeze cat Mai.multa lume ca preventia SI mersul la medic sunt obligatorii daca vrem Sa NE vedem copiii mari😊

    • Oana

      Gata! Si rezultatul de la anatomapatologie e ok, benign! Dar marea mea surpriza a fost sa aflu ca erau de fapt 2 noduli, nu unul. Intr-adevar, unul mult mai mare decat celalalt. Ecografia de marcaj preoperator a fost facuta de un medic incepator (rezident chiar) care a observat al doilea nodul, dar a zis ca poate e chist, desi avea toate caracteristicile de fibroadenom, dar daca ceilalti medici nu vazusera nimic… nu avea cum sa apara intre timp, un an am facut ecografie lunar. Control la 3 luni, taietura e foarte putin vizibila, nu am avut nici cel mai mic disconfort, mai trebuie sa duc probele pentru inca o opinie – piticii mei. Dar in rest, mergeti la control, ecografia nu e invaziva si nici scumpa! Sanatate sa aveti si ganduri bune!

      • Uau, ce ma bucur ca ai confirmarea! Iti multumesc ca ai revenit sa imi spui. Sarbatori fericite!

      • Maria

        Buna ziua. Puteti sa-mi spuneti numele doctorului ecografist care va observat cel de-al doilea nodul? Si eu am o problema si as vrea o a doua opinie a unul medic ecografist bun. Multumesc.

    • valentina

      Buna Oana,

      Am o situatie asemanatoare cu a ta si as vrea, daca se poate sa te contactez ….

    • Luisa B

      Ma bucur ca a fost benign. Eu, la un control de rutina (mamografie cu tomosinteza pentru ca am peste 40 ani) ..am descoperit un neoplasm mamar stadiul 1 spre 2. M-am operat la dl. Dr. Viisoreanu în vara anului 2020. Acum sunt pe hormonoterapie. Referitor la toate indicațiile d-nei. dr.Cojocaru nu pot sa zic ca nu sunt utile, dar în cazul meu nu au dat rez. Sunt o persoana care își face periodic controale și analize. Am alăptat un an și jumătate, iar genetic nici un caz în familie. Sănătate și numai bine!

  8. Oana

    Cu drag! Am revenit pentru ca in general la un google search apar doar cazurile care nu se termina prea bine! Eu sunt un caz minunat – rezultat bun, interventie netraumatizanta!

    • Corect! Faza e ca putini se mai intorc sa spuna cum s-a continuat povestea. Ce bine ca e bine!

    • Adina

      Buna Oana! Ai putea te rog sa imi spui numele medicului care te-a operat? Multumesc !

      • Salut, nu stiu daca Oana mai trece pe aici sa vada intrebarea ta. Daca vrei, ii pot scrie l, sa ii dau adresa ta, sa vorbiti direct. Imi zici tu.

  9. Loredana

    Buna ziua!!mia iesit pe san o chestie nu stiu cum sa o numesc e ca o bila mica sub piele nu ma doare.Ce poate fi?

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 199 queries in 0.170 s